Podeai cu litere

... voiam să ştii c-a înfrunzit uitarea
pe zidul ne-cuprinderilor noastre
lipind şi dezlipind, ferestre de duminici
crângul de braţe înrobite spaimei
adăugând pe coapsa nopţii
arborii lumii-întinşi la drum
urarea ochiului ştiut îşi pleacă
lacrima verdelui pământ
i-atâta strălucire de ochi verde
podind cu litere de-o şchioapă, seara
odată cu lăsarea-mi peste ploi
iar luna plină
în sufletul cuvintelor
zidite cu mortar de sânge viu
iertării noastre, poate că-i eram
acel ceva ce atingeam abia...

poezie de Maria Pirlogea (2015)
Adăugat de Mariace
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

de ce să plâng eu, de ce să plângi tu
regretând trecutul,
s-a rupt totul, adânc,
a căzut ca o furtună,
doar inimile noastre mai şoptesc
adevărul
care flutură netulburat
peste fruntea mea, peste părul tău,
cuvintele goale
se târăsc pe secunde
şi coboară pe mormintele iluzorii
ale poemelor nescrise.
de ce să ne mai îmbrăţişăm
să ne amestecăm
să murim
înveninaţi de şerpi
care ne umblă prin suflete.
zidul dintre noi
nu mai are ferestre,
nu mai are cer
nu mai are aer
cine ştie, cine ştie
poate vom învăţa
că pe sub tavanul lui
răsare luna,
acum în toiul înfloririi
teiului eminescian.
poate vom poposi odată
la umbra lui
să ne citim pe tăcute poemele
reflectate în privirea ta,
în marea de albastru a ochilor tăi.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (27 iunie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara-n crâng

Cu frunze negre, cu flori de soc,
Mă ţine primăvara-n loc,
În crângul mic pe care-l ştii
Cu dragostile fumurii.

De iarbă crudă şi de lut
Mi s-a făcut dor neştiut,
Obrazul la pământ l-am pus
Să-mi amintesc de-un dor apus.

Dar altcum inima-i zvâcnea,
Pământului, sub faţa mea,
Îndepărtate ţări şi ape
Veneau din toate, mai aproape.

Am pus urechea la pământ,
Să prind o pulbere de cânt,
Dar firul mic, ca de vioară,
Un cântec larg mi-l împresoară.

De sub culcate ierburi, iată,
Dă zvon ţărâna zbuciumată,
Tovarăşi mulţi, în marşuri grele,
Din ţări cu scrâşnet de zăbrele.

Cu faţa-n iarbă, la pământ,
Mă ţine crângul fremătând,
Nu crângul mic, pe care-l ştii
Unde-aşteptam demult să-mi vii,

Ci crângul tot unde ne-ncape
Şi dor, şi pasăre, şi ape,
Nu primăvara ta şi-a mea,
Mai firavă ca lacrima,

Ci cântul larg ce ne-nfăşoară
Plapânda strună de vioară,
Ci hora soarelui şi-a lunii
Cu toată primăvara lumii.

poezie clasică de Maria Banuş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi eu şi tu am obosit...

ştiu... şi eu şi tu am obosit
păşind prin viaţa crudă,
de-acum amurgul asfinţit
pluteşte ca o frunză

îl simt şi eu, şi tu, pe rând,
lăsând în urmă chinuri,
trasându-şi brazdele curgând
pe ale noastre riduri

timpul de-acum capăt de drum
nu are ce să facă,
ne va opri şi rest de scrum,
l-o pune într-o groapă

ce să îmi spui, ce să-ţi mai spun,
a fost şi bine-o dată,
îţi aminteşti, eram un un,
acum... şi-atâta ceaţă

eu mi-am ales, poate şi tu,
un loc pentru o casă
dacă vei vrea, sau poate nu,
să ştii că-i spaţioasă

e loc destul atât cât e,
să ştii, e etajată,
doar Domnul va alege ce,
urmează... nu de-o dată...

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea...

Aş vrea să pătrund
din nou în tainele primăverii,
aş vrea să iau soarele de mână
să-l mângâi ca să dea mai multă căldură
şi apoi să ne jucăm cu razele lui
pe iarba verde din grădină
culegând flori multicolore.
Aş vrea să alergăm prin văi
şi se ne bălăcim în râurile limpezi,
să curăţăm murdăria din sufletele noastre
care s-a acumulat în noi de atâta vreme.
Aş vrea să ne jucăm noaptea
cu luna şi stelele plimbându-ne uşor,
alături de îngeri, la lumina licuricilor,
printre stelele din carul mare în calea lactee.
Aş vrea să ştiu ce e fericirea
alunecând pe pământ în iarba verde,
scăldându-mă în roua dimineţii
şi dansând cu un buchet de flori în braţe.
Aş vrea s-avem aripi imaginare,
să putem zbura odată cu păsările în înaltul cerului
şi s-ascultăm cântecele lor prin livezi.
Aş vrea să fim tot timpul cu zâmbetul pe buze
să uităm de griji, să fim ca o primăvară
plină de muguri şi flori parfumate
şi să aruncăm steagurile singurătăţii,
să fim învăluiţi de îmbrăţişarile noastre.

poezie de Eugenia Calancea (26 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de omăt

Tu nu ştii... A fost odată
O căsuţă fermecată
Şi-n căsuţă-o fată mică,
Un pisoi şi o bunică.

Şi-ntr-o iarnă, într-o seară,
Fata s-a uitat afară
Şi-a văzut cum prin perdea
Stelele râdeau de ea...

Dar pe drum cotit şi nins,
Umbra sură s-a desprins:
Un voinic abia de-o şchioapă
Înota-n omăt ca-n apă.

Şi proptindu-se-n toiag,
Un toiag mai nalt ca el,
A-nceput să cânte-n prag,
Tremurat şi subţirel...

Dormi? Şi nici n-am prins de veste!
Uşa s-a închis cu cheia,
Focu-şi pâlpâie scânteia,
Şi povestea nu-i poveste:

Eu eram fetiţa-aceea,
Iar bunica – nu mai este...

poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec întomnat

struguri se coc peste noapte.
timpul se-ntoarce în timp
zile din şapte în şapte
trec prin al inimii ghimp.

scursă de sânge o pradă,
rece un ochi lacrimând
abia mai poate să vadă
dorul - un câine flămând.

mâna întinsă a toamnei,
frunza în două despică.
oh, cât de 'nalt zidul Anei!
oh, câte semne de pică!

spinarea nopţii trosneşte,
cerul îşi capătă faţa.
lumina lunii dospeşte
în struguri toată dulceaţa.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca loc de refugiu - ecoul

... tot mai aproape rostogolirile
parte înfrigurările mâinilor
parte tăcere până la gât în asfalt
mai pune
şi lacrima celuilalt ochi
în desfăşurarea rostirii
tulburării
ca loc de refugiu al cârmei
un de depărtările în largul ecoului
de nu mă uita al lui nici unde
cu un ochi mai puţin
ne revin...

poezie de Maria Pirlogea din Prin labirintul nemărginirilor (2015)
Adăugat de Mariace
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată

Cu cât nostalgic peste timp gând lunec
Palmele întinse, cu inima toată
Din nou să te adulmec,
Parcă ar fi ieri, odată.

Alerg a vieţii cursă spre înapoi
Să împuşc eşecuri cu încărcătorul roată,
S-adun soare din zile fără ploi,
Să fiu iar, cum odată.

Citesc înfrigurat tomul, de la sfârşit,
Cu frica de coperta depărtată,
Să aleg doar litere ce spun... iubit,
Ce l-am crezut, singuru', că-i... odată.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

Lumina izbeşte-n icoane
Cu chipuri de lume uitate
Şi zidul din sine opreşte
Culoarea cu ochi de cristal.
Şi lacrima taie lumina.
Vrei să-mi fii cuvintelor zidul,
S-opreşti năruirea iubirii
La întâlnirea pură cu visul?

poezie de Horiana Emanuela Taru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mai departe

şi mai departe de dincolo
printre fisurile rămase libere
ameţesc luna logodind-o cu cerul meu
alteori iau din anotimp drumul stivuit cu memorii
şi caut copacii cu simfonii pe crengi
şi las nimicul în urmă
storcând staticul cuvintelor ce dor
pe foaia albă goală

nu mă pot vindeca de golul etern
de aerul verde ca o prezenţă
adăugat respiraţiei
realul vocii întrupat în cuvinte desfăcute-n comete
urcând spre cer
de tine de toamna şi iarna ce vine
scriu pe criza de timp în haina mea veche
despre vidul dintre silabe
şi acel ceva înfrunzit în strigăt de moarte

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde Împărat

Verde Împărat,
rog să îmi scuzaţi cuvintele-mi încâlcite,
însă voiam să vă spun
că vi s-a agăţat Luna în mantia de stele,
iar noaptea abia ce stă să se scufunde
în lagunele de sub sprâncene.

poezie de Raluca Rusu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima nopţii

în iarba verde văd în soare
sclipind în zori mărgăritare
e roua nopţii adunată
şi-n pânza timpului pictată
demult, copilă, alergam
cu ochi senini şi incercam
în palma mea cu bucurie
s-o prind din flori de iasomie

acum când zorii mă trezesc
şi paşii-n iarbă se opresc
privesc bobiţele de rouă
ştiu că-i senin şi că nu plouă
dar undeva adânc în gând
simt roua şi-o aud plângând
e lacrima pierdută-n zori
din noaptea mea... de ursitori.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alunecând peste nelinişti, uneori, visătorii mai pleacă în veşnicia luminoasă... În treacăt, dezgolesc abisuri, surpă arhaice lumi, caută sensuri, când vremea sare peste praguri lăsându-ne semn. Uneori visătorii mai pleacă în veşnicia luminoasă dăruind altare stelare gândurilor noastre. Uneori visătorii mai pleacă...

Cristiana Maria Purdescu în Adâncind misterul (9 decembrie 2009)
Adăugat de Horia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi din visul de-o viaţă

... nu se puteau ascunde cuvintele
nici pomii de-o viaţă ai mărmuritei poteci
unde
gândul sub măgura vremilor creşte
unde
nostalgii rivalizau cu Luna
ce trece
jucând tenis de câmp cu pământul
într-un dialect revolut
sub semnul
gurii ce învaţă s-aprindă
cerul sub inima
ce se frânge
se frânge
şi din visul de-o viaţă
doar
gânduri ce-năbuşi
în mâini...

poezie de Maria Pirlogea din Prin labirintul nemărginirilor (2015)
Adăugat de mariada
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de cupă

În seara asta-mi este dor de-o cupă,
De-o cupă plină ochi cu-n negru vin,
Cu-n negru vin te-aştept să vii de după
De după visele ce sunt un chin,

Un chin ce deseori îl simt ca jarul,
Ca jarul ce-a rămas din propriul rug,
Din propriul rug ridic în sus paharul,
Paharul ce-nchinând, spre tine fug...

Spre tine fug, minunea mea celestă,
Celestă-ţi este şoapta, coapsa... tot!
Tot ce-mi doresc este să-ţi fiu tempestă...
Să-ţi fiu tempestă... Ce altceva pot?

Pot doar să sper, în nopţile cu lună,
Cu luna să bem vinul împreună.

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb, alb imaculat

Trece luminat
acel fermecat,
cu ochi clocotit,
cu ochi adâncit
de noapte săpat.
Şi trece el, trece
prin frunzele nopţii lăute.
De lance
mâinile străbătute,
în gloria nopţii,
în ape lustrale,
ca vâsle de aur
le poartă.
Lucruri sălbatice,
urgii amicale
îl înconjoară.
Şi acel fermecat
stă îngenunchiat.
Şi spune ceva,
murmură ceva,
foarte grav ceva,
despre el, despre lucruri,
o cumplită spovedanie:
Lucrurilor, senzitivelor,
moartelor, mireselor,
el nu v-a iubit,
el, zăpăcindu-vă,
s-a zăpăcit.

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dalb conjugal

Îmbătrânim femeie, ne trece anotimpul,
Şi dacă la ferestre cad fulgi, ne vor albi
Privirile pierdute şi moarte în răstimpul
Neconjugării noastre la verbul a iubi.

Îmbătrânim femeie, ne trece viitorul
Şi la ferestre bocnă de vis vor atârna
Dalbele flori de gheaţă, şoptindu-şi pluguşorul
Înconjugării noastre la verbul a ierna.

Întinerim femeie, ne vine dor de noi
Şi la ferestre ochii nu se mai pot uita
Căci îi orbesc nămeţii, dând recea notă doi
Reconjugării noastre la verbul a ierta.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

hai să învăţăm mai întâi lecţia iubirii

trebuie să nu încurcăm duhurile,
fiind egoişti, nu ne lepădăm de sinele nostru
de egoul nostru trufaş
pentru ca iubirea să poate intra în noi,
egoul trebuie să plece,
dacă intră egoul, iubirea pleacă,
dacă pleacă egoul, intră iubirea,
egoul şi iubirea se exclud reciproc,
tot aşa cum finitul
nu poate să se compare cu infinitul,
tot aşa cum întunericul nu poate fi acolo
unde este lumina iubirii
să ne deschidem spre har,
ca să ne închidem spre fărădelegi
ca să sporim,
hai să învăţăm mai întâi lecţia iubirii
trebuie să reînvăţăm apoi lecţia iertării
ca să nu apună soarele peste mânia noastră
şi răutatea să nu se învechiască
cine ne poate aduce bunăvoire între oameni
dacă nu credinţa şi nădejdea şi iubirea?
să ne iubim cu sufletul unul pe celălalt,
să ne dăruim apoi aripi de vulturi
şi să ne aruncăm în vâltoarea vieţii
să ne primenim gândurile bune
cu gânduri de fericire
încât să plouă cu stropi de fericire asupra noastră
peste lumea noastră de suflete
îmbrăţişate de-a pururi...
dacă vom adormi cu dragostea în suflet,
somnul nostru va fi odihnitor
ca somnul unui copil,
dacă vom gândi atunci când suntem plini de iubire,
gândurile noastre vor fi profunde şi în strălucire.
gândurile care se clădesc prin iubire
vor fi mai luminoase decât razele soarelui
şi mai pătrunzătoare decât săgeţile lui Arjuna.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pieire

Deasupra eleşteului alb
Păsările sălbatice au plecat.
Seara, dinspre stelele noastre bate un vânt de gheaţă.

Deasupra mormintelor noastre
Se înclină fruntea fărâmată a nopţii.
Sub stejari ne legănăm într-o luntre de argint.

Întotdeauna răsună albele ziduri ale oraşului.
Sub bolţi de spini
O, frate, oarbe arătătoare, ne căţărăm spre miezul nopţii.

poezie clasică de Georg Trakl din Tânguirea mierlei, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întânlire

primăvare
arborii se îndrăgostesc,
eu printre ei urc din ram în ram
spre comorile lui Avram.
acolo odată m-am întânlit cu tine,
dormeai cu tâmpla rezemată
de-o stea
şi-mi spuneai
c-ai visat că amândoi căzusem în timp,
tu o visătoare
ca o mirare,
eu, plin de candori,
rătăcit prin depărtări.

după ce am desfrunzit
copacii,
s-a făcut iarnă
şi sufletele noastre
s-au pierdut printre astre.

cu cât arborii erau mai mari
cu atât sufereau
inimile noastre de hoinari.
aproape de chindii
cerul în culori liliachii,
se-ntuneca
şi venea o tacere
ca o mângâiere.
bucuria mea era
că sunt al tău şi eşti a mea.
că sunt şi că eşti
călători printre poveşti.

aşteptăm o zi cu soare
eu un trubadur singuratic,
tu o femeie visătoare,
rătăcind ca doi trăzniti
printre astre şi printre sfinţi.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (17 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!