Fraţii nu se înlocuiesc

Fraţii, nu-s de înlocuit, nu se vând şi nu se schimbă,
Să priveşti la ei în suflet, precum te vezi în oglindă
Când arunci cu vorbe-n frate, tot pe tine te loveşti
Uită, iartă şi ia seama, cât sunt vii, să ţi-i iubeşti.

Nicăieri în lumea asta, n-ai să afli împăcăciune,
Ochii lui şi ochii tăi, au acelaşi dor a-şi spune
Să laşi orice supărare, lângă voi să nu răsară
Căci pe mama, chiar de tace, pân'la moarte o s-o doară.

Pe pământ şi pe avere, să nu faceţi judecată,
Că nu poţi răscumpăra, omenia, niciodată
Să nu pui hotar iubirii, când ţi-o cere fratele,
Mama a împărţit la toţi, grija ei şi laptele.

Dacă azi te-ai mâniat, cerul mâine se mânie
Şi nu-ţi iartă fapta rea, să-i faci lui, ce-ţi place ţie,
Totdeauna lasă loc, fratelui la tine-n curte
Clipele ce pierzi cu ură, pe vecie sunt pierdute.

Şi-ai mai vrea când fraţii pleacă, să-i revezi o zi măcar,
Dar căinţa prea târzie, ai să vezi! Că-i în zadar!
Şi nu-i suflet să priceapă, cum e-al fratelui, de sânge
Nu-l răni nici din greşeală, că-i păcat, de-o clipă plânge.

Fraţii, nu-s de înlocuit, sunt aceleaşi trup de mamă,
Sunt nădejdea şi sunt milă, lacrimă de sub năframă
Mâna fratelui e sfântă, e-a mamei mângâiere,
Să-i dai fratelui iubirea, chiar şi-atunci când nu ţi-o cere.

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să iubesc pe fraţii mei

Vreau să iubesc pe fraţii mei,
cu tot ce am în piept mai sfânt.
Vreau să doresc tot ceru-n ei,
dar să-i iubesc aşa cum sunt.
Vreau să iubesc pe fraţii mei,
Cu care veşnic voi fi sus.
Văzându-L pe Isus în ei,
să-L simt în mine pe Isus.

Vreau deopotrivă să adun,
şi rodu-ntreg şi spicul frânt.
Căci şi Isus mă vrea mai bun,
dar mă iubeşte-aşa cum sunt.

Când fraţii mei au răni ce dor,
să-mi fie braţul mai sfios,
să nu apăs în rana lor,
căci nu eu vindec, ci Cristos.

Noi prin Isus am fost iertaţi,
ca să iertăm şi noi oricui.
Dar dacă nu iubim pe fraţi
n-avem în noi iertarea Lui.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi...

Ochii tăi sunt plini de 'Naltul
Cu parfum vesel de cânt.
Sărutaţi, nu-i vreau de altul,
Cât voi fi pe acest pământ!

Dulci, molateci, cu lumină
Ei m-alintă-n tril de stea,
Ce-ar mai vrea mama blajină
Să-i am lampă-n casa mea!

Cu gândirea rumenită,
În duios parfum de tei,
Să simt vraja lor smerită
Cum sărută anii mei.

Torcând vis de aur astrul
Pleoapa-şi lasă peste văi.
Eu, setos de tot albastrul,
Voi bea must din ochii tăi.

Şi când ziua-nchide vama
Să îi pui sub fruntea-mi lată
Cum punea năframa mama
Între sâni, când era fată!

Cununaţi cu Preaînaltul
Ochii tăi sunt numai cânt.
Sărutaţi, nu-i vreau de altul
Cât voi fi pe acest pământ!

poezie de Nicolae Rolea din Mi-e dor de cineva ca tine (12 iulie 2014)
Adăugat de Nicolae Rolea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de părinţi

Aş vrea să-i am pe mama şi pe tata
Aproape, lângă mine, să-mi croiască soarta
Căci de când ei au plecat...
În lumea largă... eu, aproape că am uitat
Ce înseamnă să ai lângă tine
Un suflet pur... un suflet de părinte!

Mi-e dor de tine, mama mea!
Şi tare acum aş vrea
Să te pot mângâia...
Să-ţi alin din durerea-ţi grea.
Chiar dacă tu mă certai,
Ştiu că o făceai pentru că mă iubeai!

Şi mi-e dor de tatăl meu
Acum când ştiu că-i este tare greu
Şi mă doare inima...
Să ştiu că el se va opera!
Dar mă rog la Dumnezeu
Să-l aibă în grija sa mereu!

Şi mi-e dor de voi, părinţi,
Aş vrea acasă să veniţi
Pentru ca atunci, când un necaz mă apasă
Să ştiu că-i cineva care mă aşteaptă
Cu drag acasă!

poezie de Gianina Cristina Gotan
Adăugat de Elena Ramona Marcov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ave Maria

Nimic din tot nu ne mai place
Şi ne-a cuprins melancolia
Războaiele nu ne dau pace
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Semnăm tratate pentru moarte
Şi mii de morţi sunt mărturia
Când însăşi viaţa ne desparte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Şi nu mai punem preţ pe carte
Şi am ucis copilăria
Privim în gol tot mai departe
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Nu mai visăm în miez de noapte
Căci prea ni-e slută omenia
Ne pleacă îngerii din şoapte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Tristeţea la tot pasul zace
Omul îşi uită bucuria
Când însuşi Dumnezeu azi tace
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Şi Lumea toată îşi împarte
În mii de lacrimi tragedia
Dar când speranţele-s deşarte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

De circ avem mai zilnic parte
Dar tragică ni-e comedia
Când clipele sunt visuri sparte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Nu-i strop de linişte în lume
Şi păcălim democraţia
Iubirea nu mai are nume
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

În mersul lumii crud, rapace
E sfântă numai liturghia
Din ea se naşte-un gând de pace
Spre cerul pur. Ave Maria!

poezie de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai una!

Pe umeri pletele-i curg râu
Mlădie, ca un spic de grâu,
Cu şorţul negru prins în brâu,
O pierd din ochi de dragă.
Şi când o văd, îngălbenesc;
Şi când n-o văd, mă-mbolnăvesc,
Iar când merg alţii de-o peţesc,
Vin popi de mă dezleagă.
La vorbă-n drum, trei ceasuri trec
Ea pleacă, eu mă fac că plec,
Dar stau acolo şi-o petrec
Cu ochii cât e zarea.
Aşa cum e săracă ea,
Aş vrea s-o ştiu nevasta mea,
Dar oameni răi din lume rea
Îmi tot închid cărarea.

Şi câte vorbe-mi aud eu!
Toţi fraţii mă vorbesc de rău,
Şi tata-i supărat mereu,
Iar mama, la icoane,
Mătănii bate, ţine post;
Mă blestemă: De n-ai fi fost!
Eşti un netot! Ţi-e capul prost
Şi-ţi faci de cap, Ioane!

Îmi fac de cap? Dar las să-mi fac!
Cu traiul eu am să mă-mpac
Şi eu am să trăiesc sărac,
Muncind bătut de rele!
La fraţi eu nu cer ajutor,
Că n-am ajuns la mila lor
Şi fac ce vreau! Şi n-am să mor
De grija sorţii mele!

Mă-ngroapă fraţii mei de viu!
Legat de dânsa, eu să ştiu
Că am urâtei drag să-i fiu?
Să pot ce nu se poate?
Dar cu pământul ce să faci?
Şi ce folos de boi şi vaci?
Nevasta dacă nu ţi-o placi,
Le dai în trăsnet toate!

Ori este om, de sila cui
Să-mi placă tot ce-i place lui!
Aşa om nici vlădica nu-i
Şi nu-i nici împăratul!
Să-mi cânte lumea câte vrea,
Mi-e dragă una şi-i a mea:
Decât să mă dezbar de ea,
Mai bine-aprind tot satul!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îţi lipseşte mama

Când îţi lipseşte mama
şi soarele se ascunde.
Se adânceşte rana
şi în suflet îţi pătrunde.

Când îţi lipseşte mama
florile-n grădină mor.
Rău le ofleşte mana,
ajungi să plângi de mila lor.

Când îţi lipseşte mama
cu tine plânge şi cerul.
Îţi doreşti chiar să treci vama,
să-i dezlegi şi lui misterul.

Din înalt te cheamă mama
în braţe vrea să te strângă.
Să îţi potolească rana,
ochii tăi să nu mai plângă.

poezie de Dumitru Delcă (29 ianuarie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţi pierdute

Să fii sufocat de cuvinte nespuse,
Să te simţi sfârşit de dureri ce s-au dus,
Să fii lovit de priviri îndreptate-ţi
Şi ucis de iubiri ce demult au apus.
Să fii aproape de toţi, dar să simţi că nu eşti,
Să fii biciuit de nepăsări din suflete seci,
Să fii pe pământ, dar să nu te găseşti,
Când stai cu ai tăi să se-ntrebe de eşti.
Totul din viaţa-ţi tu să-l vezi un nimic,
Nici cerul imens să nu-l vezi că-i prea mic,
Să priveşti norii, dar să nu ştii ce sunt,
Să vezi luna pe cer, să te-ntrebi de ce-i sus.
Să simţi soarele ce pentru tine-i străin,
Să bei apă cu sete şi să simţi că-i venin,
Să vezi flori cu mirosuri uscate şi uscate-n culori,
Să vezi o mare de lume cu carte şi în niciunul valori.
Să simţi valul mării uscat cum izbeşte în plin,
Iar sărutul pe-obraz că-i o palmă, că-i chin,
Imensul să-l vezi infim şi pierdut,
Şi-n oameni cu chip să vezi suflet de lut.
Să te simţi nimicit şi stors de putere,
Să fii plin de iubire de dat şi nimeni nu-ţi cere,
Să poţi să dai tot fără-n schimb să primeşti,
Să fii crud judecat făr-a şti cine eşti.
Dac-ai făcut doar bine şi ce-am scris ai simţit
Ascunde-te-n umbra-ţi nu cere nimic,
Căci nimicul nimic îţi va da, ţie-ţi cere,
Ştergeţi lacrima singur cufundat în tăcere!

poezie de Angela Mihai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, iar bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum poţi să zici fratelui tău: Frate, lasă să scot paiul din ochiul tău, nevăzând bârna care este în ochiul tău? Făţarnice, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.

replici din Sfânta Evanghelie după Luca, Ucenicii smulg spice sâmbăta. Vindecarea unui om cu mâna uscată, sâmbăta. Alegerea celor doisprezece apostoli. Predica de pe munte. - 6:41-42 de Sfântul Luca
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niles: Dragi ascultatori, sunt dr. Niles Crane. Voi modera azi emisiunea fratelui meu, dr. Frasier Crane, care e bolnav. Deşi mă consider întru totul apt să-i ţin locul, vă avertizez că Frasier e adeptul lui Freud, în timp ce eu sunt adeptul lui Jung. Aşa că, astăzi, nu vom mai da vina pe mama!

replică din filmul serial Frasier
Adăugat de Eliza Ghitulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iosif iartă pe fraţii săi

Îi încercase greu pe fraţii săi,
Dar clocotea de dorul de-a-i ierta.
E-adevărat c-au fost tirani şi răi,
Dar dragostea pe toate le uita.
Din cupa fermecată a ghicit
Că fraţii lui sunt pocăiţi de toate.
Iar ei, prin mijlocire au aflat
În domnitor, pe minunatul frate!

Plânsese, poate, Iosif în robie,
În închisoarea rece-n rugăciune,
Priviţi-l însă-acum, cum se sfâşie
De dor şi bucurie fără nume.

Din nevăzut, chiar îngerii privesc
Pe-naltul domnitor ce-şi iartă fraţii,
Îmbrăţişând pe micul Beniamin
Şi trimiţând acasă invitaţii.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puişorul moţat

Puii mamii, pui, pui, pui,
Are cloşca şapte pui:
Cinci pestriţi, unul bălţat,
Numai unul e moţat
Şi curat şi încălţat.

- Spune-mi, puiule, şi mie
De ce-ţi face numai ţie
Mama ta, ciorapi şi ghete,
Şi îţi leagă moţ în plete?

Oare frăţiorii tăi
Sunt aşa de proşti şi răi,
Sau că poate mama ta
O fi leneşă, ori rea?

Spune puiul: - Mama mea
Nu-i nici leneşă, nici rea,
Dar e tristă, vai de ea,
Căci îi fac ruşine multă
Fraţii mei şi n-o ascultă,
Că de-i cheamă, fug pe-afară,
Şi de-i prinde, plâng şi zbiară,
Şi de-aceea-s nespălaţi
Şi desculţi şi nemoţaţi.

Dar eu stau cu mama mea
Şi mi-e drag s-ascult de ea;
Şi de-aceea sunt moţat
Că-s cuminte şi curat.

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva: Iată mama Ta şi fraţii Tăi stau afară, căutând să-Ţi vorbească.
Iisus Hristos: Cine este mama Mea şi cine sunt fraţii Mei? (Întinzând mâna către ucenicii Săi) Iată mama Mea şi fraţii Mei. Că oricine va face voia Tatălui Meu Celui din ceruri, acela îmi este frate şi soră şi mamă.

replici din Sfânta Evanghelie după Matei, Spicele de grâu smulse sâmbăta. Tămăduirea făcută sâmbăta. Hula împotriva Sfântului Duh. Cine este adevărata rudă. - 12:47-50 de Sfântul Matei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să iubeşti femeia

Femeia trebuie iubită
În fiecare clipită
Fără întrerupere
Ca-ntr-un perpetuu mobile

Chiar înainte de a se trezi
La tine-n braţe să o ţii
Să îi vorbeşti în şoapte
S-o strângi în braţe

Să-i spui că ai visat-o
În somn ai savurat-o
Ca-ntr-o poveste de amor
De ea îţi este tot mai dor

Visurile sunt stări ce le trăieşti în noapte
Sunt amintiri ce nu se vor uitate
De vrei femeia s-o iubeşti cu voluptate
Poţi să-i vorbeşti de vise, iubeşte-o în realitate

Să o iubeşti la mic dejun
Spune-i că fără ea eşti un nebun
Să-i aminteşti că e frumoasă
Să o săruţi când pleacă de acasă

La ea întreaga zi să te gândeşti
La prânz şi seara doar de iubire să-i vorbeşti
S-o rogi de ea să îţi vorbească
Cuvintele ce-i spui, să nu o plictisească
 
Să-i aminteşti, când tristă este
Că viaţa-i o poveste
Ce niciodată nu se va sfârşi
Atâta timp cât ea te va iubi

Câte un buchet de flori
Să-i dai în fiecare zi
Şi dacă romantic vrei să fi
Să-i scrii şi poezii

Să o priveşti în ochi
În mână capul să îl ţii
Să o săruţi pe obrăjori
De dorul ei să-i spui că mori
 
Să nu îi spui c-ai obosit
Să nu-i arăţi, dacă eşti plictisit
Să îi vorbeşti de viitor
De ea mereu îţi va fi dor

Să-i aminteşti de prima întâlnire
Chiar dacă uneori a existat şi-o despărţire
Să îi spui că-n lumea astă
Ea va rămâne o pasăre măiastră
 
Şi seara când acasă staţi la masă
Să îi mai spui o dată cât este de frumoasă
Şi dacă îmbrăţişaţi mai beţi un par cu vin
Să-i spui că viaţa lângă ea este un vis divin

Chiar dacă anii au trecut
Să o iubeşti la fel de mult
Şi fiecare zi să fie un început
Pentru iubirea voastră

Cum să iubeşti femeia, rămâne
Pentru mulţi bărbaţi un fel de-a spune
Doar pentru mine a te iubi
E unicul motiv, pe lumea asta, de a mai trăi

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, tristă mamă!

Azi nu mai sunt nici Zâna Bună şi nici Crăiasa din Poveşti...
Copile, te-am crescut cu suflet, dar astăzi nu mă mai iubeşti.
Sau poate-s Zmeul din poveste, ori Baba-Oarba hâdă, rea,
Sunt mai bonavă, mai urâtă, nu mă poţi lua în grija ta.

Azi Dumnezeu îmi este casă şi martor lacrimilor, deci,
Nu-ţi cer să mă iubeşti copile... Nepăsător dac-ai să treci,
Nu mă voi supăra. Ştiu bine că nu-ţi mai sunt de ajutor.
Aşa-s părinţii - o povară. Nici pentru ei nu e uşor.

Poate că-i timpul de răsplată... Spre ceruri mă voi îndrepta...
Să uiţi această zi, copile! În urmă nu te mai uita!
De-ar sparge pieptul de durere... O lacrimă a împietrit
În pieptul mamei fără viaţă. Ea n-a uitat că te-a iubit.

P. S.
Te iert, dar văd bine, de-acum e târziu,
Căci duh de lumină dmereu am să fiu...
Duh în Dumnezeu, lumină, cânt,
Altă mamă, pentru alt pământ.
Tristă mamă, oh, când ai plecat,
Pruncii nici măcar n-au lăcrimat.
E târziu, doar clopotul răzbate
Dincolo de viaţă şi de moarte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada lui Villon pentru amanta lui

Falsă frumuseţe, scump e-al tău dever,
Rea fără margini, de-un dulceag amar,
Amor mai crâncen ca un dumicat de fier,
Numele ţi-l pot spune, sigur că dispar:
Chin prefăcut în farmec, inimii calvar,
Orgoliu ascuns, prin tine oameni mor,
Iar ochii tăi n-au milă; legea cere doar
Să nu dai în sărman, să-i fii de ajutor.

Mai cu folos cătam şi mai cu spor
Altunde ajutor, cinstire chiar;
Reazim de n-oi găsi, izbăvitor,
Trebuie, ruşinat, să plec hoinar.
Hei, mic şi mare, milă aşadar!
Ei, cum e? fără scut va fi să mor,
Sau te înduri, cum scrie în glosar,
Să nu dai în sărman, să-i fii de ajutor?

Dar vremea ce-ofileşte trece-n zbor,
Iar nurii tăi, uscate flori îmi par.
Aş râde eu, dar fălcile mă dor,
Ba-i nebunie, am aceeaşi soartă doar:
Moşneag voi fi; tu slută, fără har.
Deci bea, până izvoru-i curgător,
Nu împărţi la toţi din cel amar;
Să nu dai în sărman, să-i fii de ajutor.

Prinţ iubitor, amant prea temerar,
Nu vreau să-ţi fac în ciudă, cârtitor,
Dar inimii, Domnul nu-i cere în zadar:
Să nu dai în sărman, să-i fii de ajutor.

poezie clasică de Francois Villon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, tristă mamă!

(scrisoare din lacrimi de înmormântare)

Azi nu mai sunt nici Zâna Bună şi nici Crăiasa din Poveşti...
Copile, te-am crescut cu suflet, dar astăzi nu mă mai iubeşti.
Sau poate-s Zmeul din poveste, ori Baba-Oarba hâdă, rea,
Sunt mai bonavă, mai urâtă, nu mă poţi lua în grija ta.

Azi Dumnezeu îmi este casă şi martor lacrimilor, deci,
Nu-ţi cer să mă iubeşti copile... Nepăsător dac-ai să treci,
Nu mă voi supăra. Ştiu bine că nu-ţi mai sunt de ajutor.
Aşa-s părinţii – o povară. Nici pentru ei nu e uşor.

Poate că-i timpul de răsplată... Spre ceruri mă voi îndrepta...
Să uiţi această zi, copile! În urmă nu te mai uita!
De-ar sparge pieptul de durere... O lacrimă a împietrit
În pieptul mamei fără viaţă. Ea n-a uitat că te-a iubit.

P. S.
Te iert, dar văd bine, de-acum e târziu,
Căci duh de lumină dmereu am să fiu...
Duh în Dumnezeu, lumină, cânt,
Altă mamă, pentru alt pământ.
Tristă mamă, oh, când ai plecat,
Pruncii nici măcar n-au lăcrimat.
E târziu, doar clopotul răzbate
Dincolo de viaţă şi de moarte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne ajută

E plin de flori şi de culoare pe câmpuri şi în lumea toată,
Dar tu nu vezi decât un gri şi puţin verde, câteodată.
Eu ce să-ţi fac? Tu ai ales să îl iubeşti pe el. Îţi place.
Ţi-a spus de-atâtea ori să pleci, să-ţi vezi de drum, să îi dai pace.

Nu înţelegi că-n viaţa asta, nu toţi sunt cum ai vrea să fie?
Că dacă scrii din când în când câte un vers, nu faci din ele-o poezie.
Îţi trebuie şi ritm si rimă, mai multe strofe ca să ai succes.
Cu el, nu vei putea vreodată să faci asta. N-ai de-ales.

Va trebui s-asculţi ce-ţi spune, să renunţi.
Tu vrei să muţi din loc un lucru, dar sunt munţi.
Nu e nici deal şi nici câmpie, n-ai cum să reuşeşti.
Acceptă. Mai bine fugi si lasă-l. Îl iubeşti?

Atunci să-ţi dea Dumnezeu bine, să te păzească, roagă-l tu,
Că mintea ta deşi îţi spune să m-asculţi, inima nu.
Şi tu cu sufletul trăieşti mai mult, gândeşti puţin.
Mai sunt minuni pe lumea asta. Doamne ajută. Mă închin.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

La revedere, mamă, la revedere, tată!

Mă iartă, mamă, şi mă iartă, tată!
că-n ziua asta caldă de blajin,
nu vin cum vine toată lumea cumpătată,
să dau pomană pentru voi, ca un creştin.

Mă iartă, mamă, şi mă iartă, tată!
că azi cu voi e doar singurătatea...
şi mă căznesc aşa cum niciodată,
şi soarta mi-o blestem, şi laşitatea...

Mă iartă, mamă, şi mă iartă, tată!
dar ştiţi si voi că sunt plecat la muncă,
şi peste tot e-o criză blestemată
şi dacă vin, stăpânii mă aruncă.

Mă iartă, mamă, şi mă iartă, tată!
voiam să vă aduc o nepoţică,
adică pentru voi, e strănepoată...
adică sunt bunel... la o adică.

Mă iartă, mamă, şi mă iartă, tată!
şi vă promit c-oi încerca la anul
să vin şi eu cum vine lumea toată,
la cimitir, să-şi ostoiască-aleanul.

Mă iartă, mamă, şi mă iartă, tată!
dar am vorbit mai an cu un vecin,
cu moş Vasile, cel de peste-o poartă,
să iasă-n locul meu la ţintirim...

Să toarne câte un pahar de vin,
lângă mormântul tău şi-al mamei – tată,
iar lumea spună: Să trăim, să-i pomenim!
şi liniştea cu clopote să bată.

Şi-atunce firea-mi se va linişti,
simţind din depărtări că e iertată,
şi buzele-mi uscate vor şopti...
la revedere, mamă, la revedere, tată!

poezie de Iurie Osoianu (9 mai 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre suvenire (fratelui Greâoriu Dragoş)

Dacă vreodată în lunga-ţi cale,
Te-i simţi, frate, nenorocit,
Pieptul în chinuri, inima-n jale,
Viaţa-ţi de lacremi o tristă vale
Ochiu-ţi în plângeri de dor răpit
Când fără soarte, fără de nume,
Te-i vedea singur... despreţuit,
Un singur suflet nu-i avea-n lume,
Luptând cu-a vieţii valuri în spume,
Un suflet care te-ar fi iubit;
Când fug amicii de lângă tine;
Când plângi de Soarte-ţi trist, părăsit:
Gândeşte-atuncea şi tu la mine,
Nici eu în lume n-o duc mai bine,
Şi eu sunt, frate, nenorocit.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1866)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avea mama...

Avea mama o muşcată, roşie, un foc de pară
Şi-nflorea nepăsătoare, mai în fiecare vară,
O fereastră cât-un pumn, strecura stropi de lumină
Şi zâmbea muşcata asta, mamei, când punea de cină,
Doi lăstari, s-au rupt de vânt, mamei lacrimă i-a curs
Şi-i vorbea ca unei fiinţe, până târziu în apus
Nu ştiu cât pricepea floarea, însă mama-i povestea,
Câte-a pătimit în viaţă, câte griji mai duce ea
Fiecare buruiană, mama o chema pe nume,
Pentru ea, grădina casei, era tot ce ştia-n lume
Avea mama o muşcată şi mai are azi un pui,
Dar nu are sănătate, nici răbdare să-i dea lui
Că de-o vreme ochii ei, văd puţin, întrezăresc,
Doamne, dă-i putere mamei şi din ani îi dăruiesc
Să mai crească la fereastră, o muşcată sângerie,
Eu s-ascult poveşti cu zmei, tocmai ca-n copilărie
Când veneau pe cai călare, pân'la geam, de curioşi,
Au fost ani ce nu se uită, pentru mine, cei frumoşi
Când necazurile toate, numai mama le ştia
Le ducea, era-n putere şi ca florile înflorea
Făcea nopţile de veghe, să păzească somnul nostru,
Niciodată n-a pătruns în odăi, picior de monstru
Mama povestea s-adoarmă, ultimul din frăţiori,
Şi-mpletea mănuşi, ciorapi, pe-ntuneric până-n zori
Avea mama o muşcată şi mai are azi lăstari,
Noi, suntem bunici şi fii, au crescut, îndată mari
La ferestre mai zâmbesc, amintirile de-atunci,
Eu privesc la mine-n suflet şi cu gândul toţi sunt prunci
Cocoţaţi pe gard şi trepte, anii, veseli se hizlesc
Şi prin vise, dragii mei, câteodată, întineresc!

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!