Din palmele tale

Din palmele tale calde,
Iubire,
am înţeles că nu numai eu îl caut pe Dumnezeu.
Şi el mă caută pe mine.
Ne căutăm fără oprire,
dar niciodată nu ne-am întâlnit.
Atâta strălucire şi slavă e în Dumnezeu,
atâta încleştare e în mine şi în lume,
atâtea drumuri încâlcite,
întrerupte atât de des de răstigniri
şi de-ntrebări fără răspuns!
Drumuri fluide, sinuoase, care,
amăgitor,
m-aruncă către cer,
pentru ca apoi
să cad din nou
în hăuri.
Cum să mă prinzi tu, Doamne,
când veşnic sunt în mers şi în schimbare?
Cum să te-ajung eu, oare,
când drumurile ghem se fac în jurul meu
şi nu mai am scăpare?...

Şi-acum,
în palmele tale calde,
Iubire,
văd cum cuvintele mele,
crucificate-n palma ta,
se-nnimbă şi devin translucide,
trans-cuvinte ce îmi arată
calea
de întâlnire cu Dumnezeu.

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai frumos de atât nu l-am văzut niciodată

nici mai tânăr
oare
cum să-i spun
că trec orele astea
să-i spun că nebunia mea se întinde
prin toate şanţurile săpate adânc
tot mai adânc în suflet

şi totuşi
mai frumos şi mai tânăr de atât nu a fost niciodată
oare cum să-i spun
că braţele mele
învelite în tăcerea grea
caută să deschidă alte drumuri
şi el
da
el
în ce temniţă doarme
pe ce pat
de gânduri negre
şi-a pus singurătatea

cum să fac oare
că din carnea şi din sângele meu nu va pleca niciodată
că din durerea mea se va naşte zilnic
mai frumos
mai tânăr
cu un Dumnezeu în privire
de care am să mă îndrăgostesc la nesfârşit
cum să fac oare
cum

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai frumos de atât nu l-am văzut niciodată

nici mai tânăr
oare
cum să-i spun
că trec orele astea
să-i spun că nebunia mea se întinde
prin toate şanţurile săpate adânc
tot mai adânc în suflet

şi totuşi
mai frumos şi mai tânăr de atât nu a fost niciodată
oare cum să-i spun
că braţele mele
învelite în tăcerea grea
caută să deschidă alte drumuri
şi el
da
el
în ce temniţă doarme
pe ce pat
de gânduri negre
şi-a pus singurătatea

cum să fac oare
că din carnea şi din sângele meu nu va pleca niciodată
că din durerea mea se va naşte zilnic
mai frumos
mai tânăr
cu un Dumnezeu în privire
de care am să mă îndrăgostesc la nesfârşit
cum să fac oare
cum

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea, supremaţia a tot ceea ce sunt

când m-am trezit Dumnezeu
dormea cu mine în pat
pe jumătatea lui
din rădăcini de lumină
creştea ca un Făt Frumos
o dimineaţă ce se hrănea cu
ultimele respiraţii ale nopţii
încercam să evadez din mine şi
prin fiecare rază să devin fereastra
pentru zborul de mâine
să aud paşi îndreptându-se fără grabă
înspre o altă zi în care oamenii
coboară unul într-altul
dizolvându-se în iubire
deşi nu cred că există iubire fără atingeri
ci doar înţelesuri nerostite
respir din acelaşi interior şi mă gândesc
la o altă realitate în care viaţa îşi caută urma

nu ştiu dacă e bine sau rău dar tac şi clipesc des

în cameră e cald miroase a busuioc proaspăt
tăcerea creşte ca un aluat
îmi unesc palmele şi-mi cer iertare
pentru cei care n-au iubit niciodată şi
pentru oamenii desprinşi de Dumnezeu

aş putea să dispar pur şi simplu
dar las gândurile să pulseze în
lumina interioară a suferinţei
şi asta pentru că
supremaţia
a tot ceea ce sunt este iubirea

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ales iubirea

Din multele trăiri
ce ni le-ai dăruit Doamne,
am ales iubirea.
Bucurie şi-amar
împletind buchete de lacrimi,
în sufletul meu.
Am adunat picături de rouă
să privesc în oglinda lor
din când în când,
amintirile şi clipele zilei
răsturnate firesc în paşii mei,
de pe caldarâmul speranţei.
Îmi vine să râd
când mă văd din nou acolo...
în clipa primei iubiri.
Dăruiam frenetic
pumni de lumină zorilor.
Cu ochii umflaţi de nesomn,
aşteptam răsăritul sau măcar geana zilei
să-şi tremure clipele în fereastră.
Aştept şi acum... doar gândul
sau,
frântura din visul din vis,
să mi-l dărui.
Iubesc Doamne!
Iubesc azurul în care,
din când în când,
aburul desenează palmele Tale.
Ştii Doamne?
Sunt atât de fericită că le întrezăresc
acolo, sus,...
Nu mai sunt singură!
Suntem doi:
Tu, prin palmele Tale
şi
eu, mărunta făptură iubind
Să fie Doamne adevărat că iubind,
devenim munte de flori?
Atunci crestele devin vârfuri de petale?
Tulpinile adunate sunt oare trup de munte?
Sensurile sunt ameţitoare esenţe de flori,
de clipe alergând printre nori?
Atâta iubire mi-ai dăruit încât, uneori,
prea plinul se revarsă înfiorând,
formele humei dăruite de tine Doamne,
cărărilor de lumină prin care,
şerpuitor se strecoară
destinul meu...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt femeia ta, domnule! Şi te iubesc! (dar de Anul Nou)

Eu sunt femeia ta,
pe care Dumnezeu ţi-a dat-o în dar,
atunci când te-a alcătuit din iubire
şi n-a vrut să fii singur!
De aceea, sunt cu tine, de când îţi dau viaţă
şi până când îţi desăvârşeşti menirea pe Pământ
şi te întorci la El!
Eu sunt iubirea ta,
atunci când, pe trupu-mi plăpând,
îţi încolăceşti braţele fierbinţi,
iar eu te învălui în dăruire
şi mă pierd în dragostea ta;
când te preţuiesc şi mă topesc de dorul tău;
când mă chemi lângă tine!
Eu sunt minunea ta şi, fiindcă Tatăl
din coasta ta m-a alcătuit,
tu te rezideşti în mine în fiece clipă
iar eu te zămislesc de milioane de ori
în durere şi resemnare; în speranţă;
în iubire şi crez!
Eu sunt giuvaerul tău,
când mă alint şi te abund cu năstruşniciile mele
dar, fără să ştii, sufăr în mine căci, ştiu că
nu sunt mereu aşa cum Dumnezeu mi-a zis,
când m-a rânduit nădejdii tale, din carnea ta
şi din iubirea ta!

Dar te iubesc, domnule,
căci sunt femeia ta!

poezie de Iulia Mirancea (1 ianuarie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschide-mi o fereastră

Deschide-mi o fereastră către Tine,
Ascultă-mi rugăciunea, Domnul meu,
Mă ostenesc să te ascult mai bine
Şi când mă rog mă rog la Dumnezeu.
Sunt o făptură mică neînsemnată -
O gâză într-o lume de poveşti -
Dar mă mândresc că am în cer un Tată
Că Tu eşti Tatăl meu şi mă iubeşti.

Aşa cum sunt am fost creată-anume,
M-ai modelat cu palmele din lut,
Mi-ai dat un trup şi-apoi mi-ai dat un nume
Şi-n toate după Tine m-ai făcut.

Mi-ai dat iubire şi mi-ai dat credinţă
Că voi ajunge iar în casa Ta
M-ai învăţat că totu-i cu putinţă
Că nu-i nimic ce Tu nu poţi ierta...

Deschide-mi o fereastra către Tine,
Ascultă-mi rugăciunea, Domnul meu
Apleacă-Ţi îndurarea peste mine...
Sunt doar un om, dar strig la Dumnezeu...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploile tale calde

Gust amarul până îmi iese prin ochi
şi nu mă las furat de vorbe goale.

Sunt prins în vârtejul slăbiciunii omeneşti,
dar nu mă tem de nimeni.

Îmi adaug în fiecare zi câte o şansă,
să mă ridic cu sufletul la cer
în primăveri de cântec prin gânduri
şi-n mâini cu măreţia dragostei
ce-mi rodeşte-n palme.

Ploile tale calde
cu mângâieri rupte din cuvinte
îmi coboară prin trupul înfăşurat
de atâta fierbinte iubire.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea mea e Isus

-poem-
Doamne
Tu care ţii legământul
şi umbra
Cuvintelor Tale
nu vrei
pe palma Ta azi să mă iei
şi
viaţa să-mi schimbi
subtil

şi-n umbra Ta să mă transformi
după
propria-ţi dorinţă
o umbră
din propria-ţi umbră
să înfloresc
o dată cu ziua pe care Tu Însuţi mi-o
dai
cu Tine în Rai
odată să fiu
Isus

Mâna Ta
eu mâna Ta
o vreau
mâna
străpunsă pe Golgota
şi azi ce dăruie viaţă
şi
atâta mângăiere

pe
Tine te vreau
Isuse
Miel şi Mire
la umbra aripilor Tale
eu vreau să m-odihnesc
şi
odihna să-mi găsesc

pe degetele
curcubeului mă culc
dar ochii
spre Tine îmi fug Isus
ca limbile unui ceas fără linişte

vreau
să-ţi văd ochii ca para focului cum mă
urmăresc
şi ochii mei mi-i caută

Doamne
eu nu mi-am găsit odihna
aici pe pământ în
lipsa Ta
ci doar
pe
palmele Tale
şi-n
lumina ochilor Tăi ca para focului ce ard orice taină
căci
odihna mea
în Tine s-a ascuns Isus

Tu
eşti viaţa
şi fericirea mea Isus

n-am găsit
nici pacea
nici liniştea
şi nici fericirea
pe palmele lumii acesteia
şi nici în poala hainei ei

pentru mine
nici măcar literatura
şi nici poezia
nu
sunt
nu sunt

fericirea mea
ci
numai Tu Isus
Tu
Isus
eşti fericirea mea

fericirea
numai Tu Isuse eşti
aşa
a hotărât
Cel Prea Înalt
s-ascundă
în Tine tot ce există bun în Univers

Isuse
Ţie mă închin
Şi
pe degetele Tale îţi pun
fiinţa mea
primeşte-o
te rog
şi
dă-i Tu frumuseţea Ta
aşa cum voieşti
să
fiu şi eu o lumină
şi
să mă aseamăn cu Tine

fă-mă
umbra Ta pe
degetele zilei de azi
înflorită

cu privirea ochilor Tăi ca
poara focului

cât de scump
Isuse eşti
cât de scump
uită-te
Tu Însuţi uită-te
şi vezi-ţi Propria-ţi Fiinţă
prin ochii mei
căci pentru Tine e simplu
Tu
eşti Dumnezeu
şi nu eşti un om ca mine lipsit
de
putere
şi atâta-nţelepciune
căci
numai chipul zilei îl pot prinde în
privirile mele

Tu
prinzi în
privirea Ta
şi gândul şi umbra
în umbră ascunsă
şi tainele toate doar Tu le pătrunzi şi le ştii
şi ochii Tăi vii
toate le văd
înmugurindu-ne şi ochii şi paşii pe măgura timpului
tivită cu picuri de floare
pe
aripile vântului
uşor
ce încă mai bate

Isuse
vreau degetele Tale
umbra să-mi prindă
şi odihna mea
Tu
să-mi fii un izvor de cuvinte
cum
numai Tu Însuţi ştii să le spui

Lumina
Şi viaţa mea
Pururi
Isuse să fii
04-12-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi zbor

nici nu mai pot dezlipi
privirea de la tine
aşa cum eşti înfăşurată
în zăpezi repezi umile
şi cum respiri fericire
pe nerăsuflate la umbra lunii
lipită calină fierbinte de mine

nu ştiu cum dar din mine
s-a desprins un monstru
îl auzi?
îi auzi furia ce ne sparge de zid
şi mugetul şi roţile vechi
cum cad din cer în cer?

stai cu mine te rog îmi şopteşti speriată
dar mă desprind furios
şi zbor pe sub fruntea ta lată
perfid cu privirea tăioasă
şi văd cum curcubeul îţi soarbe
sângele şi lumina
din priviri din vise
apoi apar şi eu, stingher şi fără cruce

de-ai ştii că am atâta tăcere în oase
şi aer obosit în piept
m-ai chema să-ţi spun
la ureche poveşti despre poveşti
sau despre roţi de rezervă cochete
şi despre un sergent major
pe bicicletă
şi multe multe majorete

Dumnezeu m-a aruncat din cer în genunchi
şi odată cu mine o mie de roţi
cu franjuri de nori şi breton

poezie de Petre Ioan Creţu din Recviem pentru o roată bolnavă mintal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, Tu eşti totul...

Fără margini mi-este dragostea de Tine
Orişiunde-aş merge Tu eşti Domnul meu
Mă-nfior şi tremur când Te simt în mine
Unde eşti Tu, Doamne, vreau să fiu şi eu.
Nu mai pot departe să Te ştiu, mi-e teamă -
Viaţa fără Tine-i ca şi cum n-ar fi -
Stele mii să moară, nu le bag în seamă
Tu eşti ceru-n care iar le vei zidi.

Ce eşti, Doamne sfinte, de rămân pierdută
Când Te văd pe gânduri şi-n tăcere stai,
Ochii plâng cu ceaţă, vorba mi-este mută,
Mâinile-s întinse după Tine-n rai.

Şi mă sui pe-o rază gingaşă de lună
Să Te văd când, Doamne, mă aştepţi în prag,
Pentru Tine, Doamne, mi-am dorit cunună
Mi-e şi frică, Doamne, cât îmi eşti de drag.

Doamne, Tu eşti totul până peste moarte
Ai crescut în mine veşnic Dumnezeu,
Îngerii din ceruri vin şi-o să mă poarte
Şi cu Tine-n slavă am să fiu şi eu...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îşi mângâie corăbiile obosite, de atâta iubire

Cum a fost noaptea asta, iubito?
Luna iarăşi a coborât în palmele mele
Ţi-am făcut cunună din iarbă
Am deschis zorii şi roua dimineţii
Am descântat-o până la răsăritul soarelui
Ne-am mai născut pentru o nouă zi
O fereastră, ca un ulcior cu apă
Am aşteptat să-ţi deschizi ochii
Să-ţi privesc stelele din ochi
Să te sărut pe pleoape,
Precum valul îşi mângâie corăbiile obosite, de atâta iubire
Şi din înaltul cerului senin în palma ta
Să mă cuprinzi cu tot cu noapte şi amintiri
Cu tot cu noapte şi iubire, dedicat ţie, iubita mea Ileana.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Unde oare să-mi ascund palmele
să nu te mai deseneze în vise?
Cum să alung primul gând şi primul surâs
al dimineţilor mele...
când în el străluceşti tu?
Cum să opresc sufletul
să citească neîncetat poezia ochilor tăi?
Cu ce să-mi umplu inima
să nu te mai încapă pe tine...
să nu te mai bată...?
Cum să-mi port paşii...
încât să nu te mai păşească,
iar aripile să nu te mai zboare..?
Cum să înăbuş oare glasul din mine,
să nu te mai murmure
să nu te mai cânte
să nu te mai strige...
Ce să le spun urechilor mele...
când aud într-una chemarea ta -
ecou al propriei mele chemări...
de departe de după ziduri de lume?
Iar frunzelor copacilor din mine
spune-mi tu, dragul meu... cum să le alin dorul
şi freamătul..
când tu le eşti singurul leagăn...?

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi nu realizăm că atunci când spunem "eu gândesc" de fapt tot ceea ce spunem este "eu sunt separat de tine şi mai ales de Dumnezeu!" Dar când dai divorţ de gând, când te desparţi de el şi laşi mintea în plata Domnului, tu rămâi iubirea însăşi sau Dumnezeu! Prima şi cea mai înaltă iubire este cea de "A-Fi" sau "Eu-Sunt", după cum ultima care pleacă din această lume reîntorcându-se Acasă este tot ea. Dumnezeu este iubire, faptul nostru de "A-Fi" şi Dumnezeu sunt una. Dumnezeu, Iubirea sau faptul de A-Fi din mine e unul şi acelaşi cu cel din tine sau cu cel dintr-o floare! Mai întâi de toate Dumnezeu este Iubire, Fiinţare neasociată gândirii, exact cum e într-un prunc. Iată de ce Isus spune: "Până nu vă veţi reîntoarce şi vei fi aidoma pruncilor nu o să intraţi în împărăţia cerurilor."

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume

Nu-mi plac ochii tăi.
Au marginile strânse
Şi genele moi,
Au pleoapele calde
Şi retina grea.
Dar niciodată
Nu-i iubesc mai mult
Ca atunci când
Mă priveşti
Cu ochii-nchişi
Şi vezi în mine,
Clar,
O lume...

Nu-mi plac mâinile tale
Au degetele crunte
Şi liniile fine,
Au pielea calmă
Şi ridurile mici.
Dar niciodată
Nu le iubesc mai mult
Ca atunci când
Mă mângâi,
Fără să mă atingi,
Şi strângi în mine,
Cald,
O lume.

Nu-mi plac buzele tale.
Au vârfurile crude
Şi colţurile-n zâmbet,
Au doruri în vorbe
Şi plinul roşu.
Dar niciodată
Nu le iubesc mai mult
Ca atunci când
Mă alinţi,
Fără cuvinte,
Şi sapi în mine,
Senin,
O lume...

Nu-mi plac tăcerile tale,
Au întrebări pe ecouri
Şi goluri în forme,
Au răspunsuri în zâmbet
Şi dureri în absenţe.
Dar niciodată
Nu le iubesc mai mult
Ca atunci când
Mă iubeşti,
Mut,
Şi-aprinzi în mine
Tăcând,
O lume...

poezie de Gabriela Chişcari (5 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amânarea de a iubi

Tresare vremea în vânt nelegiuit
şi niciun semn
nu-mi tulbură atâta neputinţă,
şi am privit
cum toamna cade galben în păcat,
şi traversează demn
spre alte dimineţi;
urcă şi mută inima de piatră
într-un blestem fără cuvânt al zilelor
care ies din soare.
Tăcerea îmi macină adâncul
şi rămân străin chemării tale,
respirând în fiecare clipă cu teama de eşec...

În vara cu drumuri bătătorite de ţărână,
nu am avut atâta demnitate să privesc
răbdarea soliei ce nalţă către ceruri
o mână
a renunţării la singurătate;
aşa aş fi deprins învăţătura să iubesc
prima natură a vieţii,
să nu mai trăiesc în lumea cu anotimpuri de împrumut,
adânc să mă căiesc
în zilele jilave, crescute din pământuri...

Şi am privit
cu atâta neputinţă în delăsări,
nelegiuit,
lăsându-mi nopţile să umble prin nimicuri;
surâsul tău
l-am îngropat în albul neclintit al iernii să nu mai fie suferinţă.
Amânarea de a iubi
a întunecat aşteptarea între două inimi şi m-a îndepărtat de tine;

m-am înfăţişat apoi dinaintea unui mâine ca un veşnic călător
pe drumuri ce duc spre nicăieri
cu aceasă iubire care strigă în mine
şi vinovăţiile ascunse mi s-au lipit de suflet...

poezie de Ştefan Radu Muşat din BAAADUL Literar. Publicaţie trimestrială de cultură, Bârlad. Fondator C. Ivănescu (26 iulie 2010)
Adăugat de Ana Georgiana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul palmelor...

Mi-am lipit palmele
de palmele tale
şi am ales infinitul...
Ochii erau verzi
ca pādurea
şi mi-am dorit marea...
Pārul avea miros
de busuioc
si am ales asfintitul...
De data asta,
mi-am lipit palmele
de inima ta
si am simtit cum bate,
lupta pentru viatā...
Trupul meu voia
sā respire alāturi de tine
si cerea iubire...
Era bine, era rāu,
sau era jocul
palmelor mele
si ale tale
lipite de iubire?

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lampa stinge amorţeala

"Iubito, atinge-ţi obrazul,
Să simţi cum din palmele mele
Topesc dinăuntru-ţi necazul,
Punându-l în bolul cu stele.

Nu-mi eşti niciodată departe,
Te-aş ţese-ntr-o mie de flamuri
Şi simt cum din mine faci parte,
Cu trunchi, şi cu frunze, şi ramuri.

Preumblă-te veşnic prin casă,
Priveşte-n oglindă, priveşte
Cum iarna din tine se lasă,
Cum vara din mine te creşte...

Te rog să deschizi şi cămara
În care-am păstrat necuvinte,
Şi-acum, potriveşte-ţi brăţara
Iubirii şi-aducerii-aminte."

Din vis mă trezesc în vâltoare,
Cu pasul smerit şi firesc,
Pe buze-mi sărutu-i mă doare –
"Mai e puţin...", îmi şoptesc.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să sorb din roşul buzei tale

Să-mi dai paharul plin, neprihănit,
Să beau amarul neputinţei sale,
Ca pe un vin ce nu s-a împlinit
În crama vie a iubirii tale

Aş vrea să mă îmbăt definitiv,
Fără de leac şi fără de scăpare,
Să fiu năucul veşnic emotiv,
Care iubeşte viaţa până moare

Sunt mult prea treaz, încerc să nu mai fiu,
M-am săturat să îmi tot caut scuze,
Nu vreau să mai recit fără să ştiu,
Cum tremură iubirea ta pe buze

Dă-mi roşul crud, aroma, în pahar,
Îl voi sorbi chiar fără să îmi pese,
Să-mi amintesc de tot ce n-am habar
Prin clipe de iubire tot mai dese

Şi lasă-ţi trupul trestie în vânt,
Licoarea ta mereu să îmi ofere,
Ca să devin acela ce nu-ţi sunt,
Poetul... ce iubirea ta o cere

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când stau cu voi la masă

Când stau cu voi la masă
Şi închin un pahar cu vin.
Viaţa îmi pare mai frumoasă,
Îmi pare un vis sublim!

Vă ascult cum vorbiţi,
Despre nişte lucruri atât de banale,
Dar sunt mulţumit că soarta
V-a scos în a mea cale.

Eu nu sunt ca voi
Şi voi nu sunteţi ca mine,
Dar când suntem împreună
Zilele îmi par mai calde, mai senine.

Hai să fim uniţi,
Hai să fim oameni de omenie,
Căci viaţa e scurtă şi trebuie trăită
în pace şi veselie,

Când stau cu voi la masă
Şi mâncăm din aceeaşi pâine,
Atunci ştiu că Dumnezeu e cu noi,
Atunci înţeleg că Dumnezeu e cu mine.

poezie de Vladimir Potlog (2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar de acolo de unde se sfârşeşte lumea lui "eu şi al meu" reîncepe Dumnezeu! De ce? De ce ar fi aşa? Pentru că atâta timp cât te izolezi şi eşti preocupat de lumea lui "eu şi al meu" nu poţi vedea că pretutindeni există doar Dumnezeu! Deci atâta timp cât "eu exist" frica de inexistenţă îl va pune non-intenţional pe Dumnezeu pe locul ultim. Asta pentru că această frică mă va situa "pe mine şi ce am eu" pe primul loc. Dar cum poţi avea tu ceva atâta timp cât Dumnezeu care are totul şi este Totul nu ţi l-a dat explicit? Că, aşa cum tu dansezi la nuntă, mintea zice că Dumnezeu ţi-a dat-o şi ai devenit posesor de femeie! Chiar ţi-a dat-o Dumnezeu, sau o altă minte travestită în popă a făcut impietatea ASTA?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!