Noaptea învierii
În miezul nopții când lumina vestește
minunată învierea,
prin suflet curge suflul bucuriei.
Ruga fierbinte se preface-n pâine,
vin, caș dulce și ouă încondeiate
ce dau culorilor durerea patimirii,
capătă strălucire divină.
Îmi amân privirea-n pomii înfloriți,
să primesc frăgezime în gânduri
darul de al întâmpina înviat pe Iisus
și de a vesti și celorlalți.
Dimineața limpede ca după mântuire
aduce acasă curățirea
ca o boare din care respir
cuvinte vii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Crepusculul
Când ziua se îmbină cu noaptea
și-n ochii mei se pierde crepusculul,
stai pe prispa casei.
Culorile capătă viață pe fața ta albă
și se metamorfozează
în iubire divină.
Toate clipele se concentrază la un loc,
să mă uimească.
Ca o vinovăție iertată în ochii celorlați,
se stabilesc punți peste inimi
pe care n-o să le mai uit,
își neglijează durerea lor pentru a mea
și-mi plimbă prin suflet
cuvinte mângâietoare.
Aici mă voi regăsi
și mă zidesc în stâlpii tăi de rezistență
până-ți voi duce iubirea desăvârșind-o
în crepusculul mușcat de soarele dimineții.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultima romanță
Cum dorm statui
în trupul alb din munte,
se auzi plângând
la templul poeziei
cântecul nopții.
După cădere
soarele zilei de 1 mai,
zgâriat la ochi,
sângerează în voie
cu lacrimi de cristal.
La curte...
dulce toamnă,
ploaia aduce ultima romanță,
o pată
pe ochiul cuvântului.
...joc divin
sub pomii înfloriți,
în lumina lui Iisus,
dincolo de cuvânt:
ce poate să însemne?
poezie de Daniel Lăcătuș
Adăugat de Daniel Lăcătuș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înflorind în gânduri viitorul
Să-i pui mai mult amar decât dulce
în pasta hrănitoare a vorbelor
sclipiri jucăușe face lumina prin colțuri
tăceri în oglinzile sufletului retrase.
Și urme de lacrimi uscate
se văd cum coboară pe curbele feței
lăsând pe pomeți înseninată durerea,
dar nimic nu poate fi mai plin
decât surâsul dulce-amar.
Cât se mai poate răcori visător
înflorind în gânduri viitorul
lasă-l să împrumute din mine ce vrea,
și-i pune steaua pe frunte.
Iar în cuvinte pune-i ruga
până-i intră definitiv în obișnuință.
lasă-i câte o mângâiere solară
cât suflarea unui descântec,
în timp ce focul arde cu flacără.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În aer totul e un zbor
Ai uitatat pe masă bucuria
rămasă-n bucate sfințite,
în liniștea înaltă cât o clopotniță
din care bat clopotele învierii.
Într-un sat cu biserica pe dealul viei
unde pomii înfloriți sunt în sărbătoare,
oamenii respiră-n clipe fermecate
cuvinte dătătoare de viață.
În aer totul e un zbor
prin care se joacă lumina.
Se simte plutitor-n volute cântul
cum se înalță din inimi de copii,
îngerii se opresc și-l ascultă.
Cu ochii mai senini ca cerul
privesc în oglinzi albastre
cum se deschid porțile iubirii
mai înainte de semne.
Ea simte o ușurare,
o visare sub o pânza de pe ochi
ce se dă la o parte
cu un sărut fierbinte.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pași pe cărări de vânt
De întunericul mă încolțește
mă salvează lumina
cu miezul în gânduri,
noaptea mă învelește-n mătase.
Pași pe cărări de vânt
cu iarba coaptă și uscată
lasă un foșnet abia perceput
și nimeni nu-mi face cu mâna.
Pe drumul cald, luminii
pietre vorbitoare
îi povestesc,
orizontul se-ascunde-n ceață.
Cu inima prinsă de somn
sălaș caut pentru popas.
Pe când înrudite cu odihna
apele murmură
dimineața limpede așteaptă,
printr-o plasă de aur raze pulsând.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bogat peste putință
Nu mai am cuvinte
să scriu cu sânge albastru istorii
pe care mulți vor să le uite,
am numai miezul fierbinte al faptelor
ce urcă și coboară prin cristal,
în fața oglinzii nu se schimbă
și pune în vorbe doar bobul curat.
Îi pun cerului coloane de sprijin
câte sub un pod peste mări,
sănătos și oval ca un pepene copt
cu arome urcătoare
te satură dulce,
bogat peste putință
împarte cu tine gustul divin.
Lumină îți pune pe frunte
și dragoste în pieptul gol,
de respiri mai ușor prin cuvinte.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În miezul nopții de Înviere
Dragostea din mine nu va pieri
nici dacă se vor naște alte întrebări
și nici răspunsuri nu voi căuta
în afara îndoielilor în care neobosit mă zbat,
alte porunci îmi vor veni în minte
dar nu toate vor fi duse la sfârșit,
timpul se curbează între nemargini
pus pe pământ să măsoare trecerea.
lumina va răsări pe fețele îmbujorate,
va unge cu mir fruntea deșteaptă,
va bate în ușa bisericuțelor de lemn
în miezul nopții de înviere sacră,
întunericul va fi spart de lumină
și alungat pe pantele pierzaniei abrupte,
mâna dreaptă va căuta semnul crucii
și-l va înfăptui cu pacea bucuriei lăuntrice,
se va umple cu sfințenie și sufletul răpus,
omul va fi transpus într-un altul mai bun.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Învierea
Lumina lină cutreieră pământul,
Se-așterne liniște în sufletul curat,
Pustiu și gol se vede-acum mormântul,
E miezul nopții... Hristos a înviat!
Credința se aprinde în sfintele făclii,
Un licăr cald ne pâlpâie în bucurie,
În sfânta pace smerite suflete învii
Și se trezesc cei adormiți pentru vecie.
Vestea-nvierii s-a dus în zări departe,
Se vede, se cunoaște locul unde-ai stat,
Învingător ai fost călcând pe moarte:
Ai biruit!... Ai înviat!... E-adevărat!
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dintr-o căutare în alta
se-ntâmplă și lucruri minunate
n-am să le spun
pierzând din vedere norocul,
cineva mă invită să aștept
în dimineața păsărilor cântătoare
tu nu vii?
niciodată n-am căzut pradă
visurilor în care nu cred
când totul se face calculat
și gâdurile
mă poartă în lumea reală
suflul binefăcător care mă animă
posedă nevăzutul simț
care nu mă lasă să uit
cum se nasc în miezul cuvintelor
sâmburii care germinează permanent
căutarea promisă infinitului.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Forma de început
Tu nu mă cruți
și nici cei care așteaptă după colț,
să înhațe orice ocazie,
fiecare gând se rupe de tine
și fuge liber.
În zămislirea vieții
orice început capătă formă,
e o răscoală a lumii
în pântecele sale.
Din adâncul fântânii în cer
izvorul se naște limpede, clocotitor,
rupe zăgazuri și trece,
apar fluviile pe pământ.
O înălțare prinde aripi de înger
flutură cuvinte de rămas bun
și respiră prin poeme
aerul virtuții.
Așa se întâmplă și cu mine
și tu nu vezi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Forma de început
Tu nu mă cruți
și nici cei care așteaptă după colț,
să înhațe orice ocazie,
fiecare gând se rupe de tine
și fuge liber.
În zămislirea vieții
orice început capătă formă,
e o răscoală a lumii
în pântecele sale.
Din adâncul fântânii în cer
izvorul se naște limpede, clocotitor,
rupe zăgazuri și trece,
apar fluviile pe pământ.
O înălțare prinde aripi de înger
flutură cuvinte de rămas bun
și respiră prin poeme
aerul virtuții.
Așa se întâmplă și cu mine
și tu nu vezi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-un poem fără cuvinte
Nu mă surprinde că încerci să forezi necunoscutul
poate că nu vei zidi fântâni,
dar vei scoate la suprafață o parte din adânc,
nu te temi de nereușită,
eu îmi caut îndeletniciri ciudate.
Liniștea mea plânge după forme de înțelegere,
a ta nu suportă timpul de așteptare
ce nu trebuie să fie lung.
Fără îndoială ard nerăbdarea ca pe o căpiță de fân
și lumina îmi curge prin oase,
mă las purtat de gândul care se scrie singur
într-un poem fără cuvinte.
Nu-mi plac sentimentele ce se schimbă ca anotimpurile,
eu le conserv și le rămân dator
și când le pierd
nu mă vindec ușor.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina se curbează după vise
Nimeni nu caută,
se mulțumește cu frântura de viață
în care înoată necunoscutul
pe care-l așteaptă să se întâmple
apoi se destăinuie cu fața la perete
și ascultă.
Nu se aude nimic,
e o scuturare de vorbe în eter,
o pribegie prin cuvinte de suflet
într-un poem care nu se lasă scris
și bântuie prin odaie noaptea.
Lumina pătrunde subțire printr-o fantă,
se curbează după vise
până-n adâncul gândurilor,
dar izvor nu este pentru fântână
numai o cumpănă părăsită la margini de hotar
de unde mi se trage blestemul
ca o trădare de la începuturi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumea mea e una obișnuită
De-o vreme stau după colțul zilei,
aștept să întâmpin cum se cuvine lumina,
mă regăsesc în fiecare rază într-o speranță
prin care să mă clădesc liber de prejudecăți,
lumea mea e una obișnuită
pe care o străbat în orașul în care locuiesc
cu aceeași dragoste de la început.
În oasele mele nu bate vântul,
simt în trup doar durerea nedreptăților
pe care ni le facem singuri.
Tu privește cum respir liber adevărul,
fii alături, să iese întotdeauna la iveală
și nu te face că nu vezi minciuna
pe care o folosesc unii cu hoție.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec fără cuvinte
Nepereche luceafărul
mângâie cu raze reci
fecioarele pământului,
în țesătura nopții de vară
stelele mocnesc de invidie,
când se topește lumina
de iubire în inimi,
în piept se închide
verbul nescris.
Cântec fără cuvinte
ne lasă în rugă
cu genunchii pe piatră
și ea rece.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rămân cum am fost
Tot ce s-a întâmplat departe de mine
era o poveste ruptă din rai,
nu m-a lăsat mama în gija altora
când totul părea că am sosit prea devreme,
dar Dumnezeul meu era cu mine în același trup,
nu m-a lăsat niciodată pradă întâmplărilor
și de aceea am devenit un muritor credincios
cu respectul pentru legea pământului.
Nu înțeleg minunea care mi-a deschis ochii minții
și mă face să sîngerez în rana tuturor
cu dragostea sângelui picurat prin lacrimi
pe fața celor ce mă însoțesc spre mântuire,
vă înțeleg ruga dar niciodată fapta
ce nu mă lasă să dorm liniștit,
întunericului care mă obsedează
îi caut lumina stelelor în ferestre.
Întotdeauna drumul care mă duce acasă
mă eliberează de răutățile lumii,
rămân cum am fost.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cercetare
În cetatea viselor abstracte
pun lumină-n gânduri și-n cuvinte
fără risipă, vor sta compacte,
să dospească-n sângele fierbinte.
La cetate nimeni n-o să vină
pe căi neumblate ori oculte,
forma revelată și divină
numai îngerii pot s-o asculte.
Prin căutări mi s-aprinde farul,
în necunoscut, drumu'-i nebătut,
de se deschide încet hotarul
în ciuda celor ce m-au combătut.
Nu-i nicio noapte, timpul investit,
să zidesc în cifre și în semne,
efortu-i într-un rezultat sortit,
prezentul șters, mâine să-l condamne.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Teama se închide în trup
Peste tot bântuie mortea,
tăișul subțire cu otravă fierbinte
se risipește de la om la om.
Teama se închide în trup
și ochii capătă o privire de ceață,
de simt cum se așează praful pe cuvinte.
Tu rupi armura de taină
și îmbraci o ie de in,
dar ești mai departe de mine,
rămân ca un adaos izolat
de lumea din care am plecat
mulțumit că trăiesc.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ascuns în hazard
Nu știu ce porți pe umerii
așa de albi și fragili
sculptați în zăpadă.
Aștept în pielea tandrului
ascuns în hazard,
să se înlănțuie plăcerea privirii
pentru ce doresc să ating.
Cum îmi vei trimite zvonul
tăinuit, plin de speranță
ce urcă prin sânge și capătă putere.
Și așa cuvintele-mi capătă vână,
de semne în trup se nasc
din lumina iubirii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-un târziu
cu multe gânduri răvășite de iluzii
strâng în brațe dragostea rămasă
durerea rătăcirilor de drumurile știute
ce-mi rănesc adâncul inimii
locuiesc în cuvintele care mă mângâie
mă iartă de întuneric și neliniște
și-mi dau pacea rugăciunii
nu vreau să întâlnesc moartea
înainte de iertarea celor dragi
și după căderea din suflet
a pietrelor de moară
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!