Mareea de iluzii

Mareea de iluzii tălăzuind cărări creştine
Melci rămaşi pe ţărm, convingător au ruginit
Încerc condescendent să fiu şi mai firesc cu mine
Dar pleoapa ofilită nu pot să o mai ridic

Nici valuri răzvrătite nu mai fac pe un cal albiu
Eu şi calul falnic, suntem fiinţe intrinseci
Ai lumii buimăcite ce-n frâie n-am putut să ţiu
Grăbiţi oamenii pe oameni vor tot vâna în veci

Copaci cu vârful lor curat bat cerul să-l trezească
Şi pier apoi în gura prea abstractului abis
Acolo unde ochiul nicicând nu o să privească
Şi unde s-a născut rebel zadarnicul meu vis.

Fuior am încercat să fac din repezile ape
Dar m-au domesticit rupându-mi fiecare os
Atunci, eu chiar nu aflasem că seara e aproape
Că viaţa-i dată cu-mprumut şi lumea-i de prisos

poezie de Stelian Platon
Adăugat de Stelian Platon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e frumoasă!

Am coborât la malul râului
Şi m-am aşezat lângă edec.
Am încercat să gândesc, dar n-am putut,
Aşa c-am sărit cu gândul să mă-înec.

Dar am ţâşnit la suprafaţă – şi-am ţipat!
Apoi, din nou am încercat să-mi vin de hac!
Dacă apa n-ar fi fost atât de rece
Poate că aş fi reuşit s-o fac.

Dar era Rece în acea apa! Era rece!

Mai târziu, m-am urcat pe turn
La douăzeci de etaje înălţime.
M-am gândit la copilul meu
Şi-am crezut c-o să sar, că s-a zis cu mine.

Am rămas acolo şi am ţipat!
A fost cât pe-aci, cât pe-aci să-mi vin de hac!
Dacă turnul n–ar fi fost atât de înalt
Poate că aş fi reuşit s-o fac.

Dar eram atât de Sus! Atât de Sus!

Acum, dacă tot sunt aici şi în viaţă,
Presupun că a trăi este firesc.
Aş fi putut muri din dragoste –
Dar am fost născut ca să trăiesc,

Aşa că-o să-mi mai auzi ţipetele,
O să mă mai auzi spunând că-mi vin de hac.
Nu m-aş simţi însă bine, draga mea,
Să te ştiu tristă fiindcă-am reuşit s-o fac.

Viaţa-i frumoasă ca un vin spumos! Viaţa-i frumoasă!

poezie clasică de Langston Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil să fiu

Să pot să fiu copil de tot
Cât timpul mai există,
Aş apela şi la complot
Ca să găsesc o pistă

Să pot să fiu copil acum
Cu inima si cu starea,
Aş inventa avid un drum
M-aş înfrăţi cu zarea

Să pot să fiu copil în gând
Şi-n veacuri peste ere
Aş scotoci munţii la rând
Ca să îmi de-a putere

Să pot să fiu copil curat
Cu gânduri intrinseci,
Aş căuta neîncetat
Copil ca să rămân în veci

Să pot să fiu copil, dar pur
Chiar şi-n lumea de apoi,
Ca într-un vis de bun augur
Aş da chiar timpul înapoi.

poezie de David Boia (10 februarie 2014)
Adăugat de Anca Petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii ajung să se simtă vinovaţi că se odihnesc. Că se opresc la şapte seara din lucru şi n-au apucat să termine ce şi-au propus peste zi. Dar de ce n-au terminat? Pentru că şi-au propus mai multe lucruri decât ar fi putut ei să facă. De ce şi-au propus mai multe lucruri decât ar fi putut să facă? Pentru că societatea le dă senza­ţia că ceilalţi oameni fac mai multe lucruri decât ei. De ce toţi au sentimentul că ceilalţi fac mai multe lucruri decât ei? Pentru că au 5.000 de prieteni pe Facebook, iar pe wall-ul lor apare că fiecare dintre ei are succes. Dar fiecare are succes o dată pe an. Numai că, fiind 5.000, el vede în fiecare zi că unul are succes. Şi e frustrat că n-are şi el succes în fieca­re zi. Uitând să se gândească la ceilalţi 4.998 ca el, care nu au succes. Unde ajungem aşa?

citat din Tudor Chirilă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greşeli, schimbări şi ajutor

Fac asta din dorinţă,
O fac din neputinţă,
Căci sunt o simplă fiinţă
Ce simte suferinţă.

Fac asta cu folos,
O fac cât mai frumos,
Dar simt că merg în jos,
Şi-o fac mai dureros.

Încerc s-o fac mai bine,
Gândindu-mă la tine,
Dar lacrimi cad puţine
Şi frica nu mai vine.

Şi aud că vrei să-mi ceri
Să încerc din răsputeri,
Să renunţ la zeci poveri,
Să n-am parte de dureri.

Dar n-am vrut să fie-aşa,
N-am vrut să uit de ea,
Iar atunci când ea pleca,
N-am vrut a mă schimba.

Cu gându-n stele m-am trezit,
Asta nu-i ce mi-am dorit,
Am uitat tot ce-am iubit,
Am uitat tot ce-am simţit.

Am greşit, am realizat,
M-ai ajutat, nu mi-a păsat,
Dar când pe uşă ai plecat
Nimic frumos n-a mai durat.

Şi-acum când ştiu unde greşesc,
Acum când ştiu ce îmi doresc,
Încerc din nou să-mi amintesc,
Încerc mereu să te găsesc.

Am uitat tot ce-a durut,
Nu mai am ce am avut,
Şi-ncep să simt ca la-nceput,
Dar prea târziu, te-am pierdut.

Am fost mereu un gânditor,
Am fost mereu un visător,
Am fost mereu un luptător,
Dar acum cer ajutor.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aniversare

S-a întâmplat atunci, acolo
Iubita mea, tu să răsari,
Era într-o zi când s-a-ntâmplat să vi,
Ca o rază de lumină şi de soare,
Era într-o zi când s-a-ntâmplat să fi,
Scumpul meu luceafăr, veşnic între stele.

De ziua ta, iubita mea, îţi dăruiesc,
Fericirea ce-n cuvinte nu pot să-ţi spun,
De ziua ta, iubita mea, îţi dăruiesc,
Cuvântul bun şi cald şi sincer
Şi te doresc, înger ce-n suflet îmi trăieşti.

Şi eşti parfumul meu de vis
Şi adierea caldă ce-n mine port
Şi mai presus de tot şi toate,
A mea iubirea adevărată.

Să te sărut aş vrea mereu,
Dar ştiu că eu... şi ştiu că-i greu,
Dar cred că ai să mă ierţi,
Căci inima îmi eşti pe veci.

Sperantă-mi eşti şi paradis
Si doar tu poţi să mă-ncălzeşti,
Căci iarnă îmi e în fiecare zi,
Când alăturea nu-mi eşti.

Nebunesc mă doare-n suflet
Şi n-aş vrea ca să te pierd,
Căci te iubesc,
Adevărat şi fără alinare.

Şi te-ai născut atunci, acolo,
Ai răsărit cu primii ghiocei
Şi-aş fi putut să jur că am simţit,
... o adiere.

De-aş fi ştiut,
Ce iubire minunată o să apară,
Cerul supus l-aş fi privit
Şi i-aş fi mulţumit,
Că te-ai născut.

poezie de Dan Coblis din Nuanţe de alb
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purtată de valuri în larg

Ajungând într-un îndepărtat ţinut,
Atunci parcă era un vis plăcut,
Aer curat cu plăcere deplină
Şi muzica veche ce inimă-ţi alină.

Am plecat acolo pentru o clipă
Şi mă simţeam atât de fericită,
Vorbeam la telefon şi mama-mi spunea,
Dacă e bine acolo, mai stai fata mea.

De multe ori mă pierd în vise deşarte
Şi vreau să merg în locuri de mult uitate
Unde oamenii sunt plini de iubire,
Cu sufletul curat şi multă fericire.

Sunt locuri minunate şi peisaje plăcute
De unde ai amintiri demult pierdute,
Dar eu aş vrea să fiu pe o barca cu catarg,
Să fiu purtată de valuri în larg.

Totul poate fi transformat în război,
Dacă timpul nu tine cu noi
Rămâne speranţa, dar şi amăgire,
Visul meu e doar când e cald şi bine.

poezie de Eugenia Calancea (4 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De copil visam la flota mea

am sacrificat câteva caiete de matematică
dar balta a secat de atunci
au crescut câteva blocuri pe oceanul meu
apoi am lansat avioane cu fuselajul de dictando
dar sper să nu mai aterizeze niciodată
aeroporturile le-am pierdut la optsprezece ani
când am votat prima dată

încă mai ştiu să fac crucişătoare
cuirasate şi tot felul de monitoare
închizând ochii
văd speranţa cu toate pânzele sus
şi pe ismail
toate visele mele sunt caravele
fiecare ajunge fără escală în lumi noi nouţe
unde pot fi zeu pentru o zi
să fac trafic cu băştinaşii
să le ofer câteva iluzii
despre viaţa de dincolo de moarte

tot de copil nu ştiam unde începe realitatea
şi nici acum nu mă interesează
ce a fost fluturele înainte de a fi aşa frumos
şi oricum nu aveam nevoie de un titanic
ca să aflu cât de adâncă e deznădejdea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traseu

... s-a hotărât tot într-o zi,
fără să fiu întrebat, că nici nu aş fi putut fi,
să mă fac dintr-o întâlnire ou,
apoi să fiu o mură-ncet, încet erou
de-o aventură; să stau într-un marsupiu-nchis
în cineva, foarte de-al meu, un fel de ieri promis,
cerut se pare şi la Dumnezeu; dar, de la sfânt,
aşa cum timpu-a demonstrat... Un sunt
scos la lumină, rău de tot plângând,
împins într-un ieşind-intrând,
ca pe un tobogan alunecos,
ce-am început să-l urc de jos,
tot încercând să mă agăţ,
de pot, de-un neştiut, aşa de-un apărut în cale, un băţ...

(Ce obositor!
Atâta trudă ca să pot să mă-ntreţin, doar să nu mor!?)

... şi-am stat mereu cu capu-n jos, n-am văzut tot
şi-ntr-una mă întreb de pot, oare mai pot,
sau doar o să mă fac cocon,
o crizalidă sau un avorton;
să-mi fi ales -de-aş fi putut- singur traseul...
Dar nu; nici eu nu v-aş fi cunoscut.... şi nici voi mie, Eul!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calendar

După atâta trudă şi ruşine,
După atâta jertfă şi prăpăd,
Nu mai credeam să te găsesc în mine
Şi într-o zi să pot să te şi văd.

Şi nu-nţeleg cum te-ai putut ascunde
În zaţul unor vârste fără leac
Şi nici nu ştiu de unde până unde
Am mai avut puterea să te fac.

Când ai venit, puteam să fiu sihastru
Şi-n munţii enigmatici să mă-ngrop,
Dar ochii tăi, spălându-mă albastru,
Au doborât şi cerul, strop cu strop.

(...)

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O răsuflare uşoară

Nu pot căuta în stele
ceea ce deja ştiu despre mine
dar în tăcere ascult a ta răsuflare
şi cerul mai aproape îmi pare.
Cu sinceritate inima-mi urmăresc
şi chiar de văd totul murdar,
cu determinare privesc
spre un mâine de cleştar.
Mintea-mi o fac să zboare mereu şi oricum,
antrenând-o a iubi, a tolera, a ierta
dar niciodată a uita.
Ostenesc, ostenesc şi iar ostenesc...
nu-mi e permis să obosesc
căci cine gândeşte a fi obosit,
din start a pierdut, negresit.
În fiecare zi o flacără găsesc,
cu abnegaţie o urmăresc,
mereu aprinsă cu mine o port,
mai senin va reda al meu orizont.
Cîteodată mă-nfurii dar niciodată cu alţii
şi chiar de o fac, caut modul curat
de tensiune mă descarc.
De ajutor îmi e a şti,
că cerul meu de naştere nimic nu e
decît un mănunchi de cărţi haotic amestecate,
unde din fericire există toate semnele adunate
şi prima mea misiune pe acest pământ,
în astă viaţă trecătoare ca un gând,
e a-mi juca cu profund discernământ,
a mea partidă pe paşi de vals zburând.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet isteţ

Am altoit un trandafir
Cu borangic şi busuioc
Şi CERUL, tot atunci, pe loc,
S-a scurs, ca duhul, în clondir.

De bunăseamă, nu mă mir
Că-n mine prunele se coc,
Străine-n totul de noroc
Şi făr' să dau la alţii bir.

Despriponit de orice zeu,
Hatârul meu, mi-l fac chiar eu!
Nicicând, la nimeni nu am spus,

Deşi e falnic de frumos:
Eu vreau, când vreau, de sus în jos
Şi pot, când pot, de jos în sus!

sonet epigramatic de Janet Nică din Ocolul cuvântului în 80 de sonete plus încă 10 piruete
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa pe un ţărm de vis

pe ţărmul iubirii nu e loc de furtună
doar valuri albastre să umezească urme
de săruturi tandre sub clarul de lună
şoapte mângâieri nicicând să se curme.

plutesc pe valul mării liniştite
şi pescăruşii zboară deasupra mea
în fericirea mea razele-s împletite
purifică la rădăcină nostalgia grea.

mă tot întreb cu visele din mine
ce să mă fac cum să le dau un rost?
unde pot să le alătur clipelor divine?
cum să fac timpul să nu fie anost?

port în mine viaţa superbă nestemată
stăpână peste suflet- iubirea fecundată.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul călare

Calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare,
calul călare pe calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare pe calul călare.

La ora când toţi, în secunda când toţi,
bolnavi, sănătoşi, unii vii, alţii morţi,
ies noaptea din casele-n care
s-au dus să petreacă în destrăbălare
şi vor să încalece şi vor să se ducă
şi vor să-şi ia caii legaţi de ulucă,
o, şi-a găsit fiecare,
o, şi-a găsit fiecare
calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare,
calul călare pe calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare pe calul călare.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-mă!

Iartă-mă!
Nu mă poţi ierta, ştiu,
Poate e prea târziu...
Dar te-ai gândit vreodată
La zbaterile mele, la lupa cu viaţa?!
La faptul că îmi doresc mângâiere,
Ci nu doar la faptul că prezint interes
Pentru felul în care gândesc?!
Iartă-mă! Că plâng în mine
Pentru a nu-mi uda pleoapa
De cenuşa neîncrederii.
Şi când deschid poarta cuvântului
Nu sunt înţeleasă...
Unde pot spune "acasă"?!
Acolo nicăieri nu mai pot fi,
Nici tu nu vrei să mai ştii.
Sunt vulcanul ce transformă-n cenuşă
Iubirea, tot ce-a clădit
Şi în ce a crezut...
Şi atunci pentru ce sunt?!
De ce să aleg această luptă nedreaptă?!
Cu ce mă fac vinovată?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

To Kuny: Încă nu m-ai lămurit. Deci, ce-ai făcut după ce ai plecat de la mine? Unde ai fost şi ce s-a întâmplat atât de grav, încât te-a tulburat atât de rău?
Nick: Păi, mai întâi am trecut pe acasă, să văd dacă Maria era acolo, dar ea nu ajunsese încă, aşa că m-am îndreptat spre nava lor, "Pacifis", presupunând că o voi găsi acolo, cu păianjenul acela mititel, Ema.
To Kuny: Şi nu era acolo?
Nick: Ba da, era... Încă era acolo. Dar nu cu păianjenul, nu cu Ema. Ci cu el, în braţele lui... Aşa i-am găsit când am intrat în navă, îmbrăţişaţi.
To Kuny: Îmbrăţişaţi?! Pe cine, dragul meu?
Nick: Păi... Pe ea şi... pe el!
To Kuny: Ea?! Probabil te referi la încântătoarea ta soţioară. Şi el?! Probabil Lucian, tânărul lor comandant.
Nick: Exact, ei... Ei doi... Nu mi-aş fi închipuit niciodată aşa ceva!
To Kuny: Deci, asta e problema ta... Şi tu ce-ai făcut?
Nick: Nimic, ce era să fac?! La început nu-mi venea să cred că ar fi adevărat, speram să mă înşel. Câteva clipe n-am putut schiţa nici un gest, de parcă amuţisem. Rămăsesem blocat. Când m-au văzut, au tresărit amândoi şi s-au îndepărtat brusc unul de altul. El a încercat să-mi explice ceva, de parcă ar fi avut ce, cum că n-ar fi ceea ce părea, dar nu l-am ascultat. N-aş fi putut suporta să-i aud motivaţiile. Eram prea supărat, nervos. Am ieşit cât am putut de repede şi... Cam asta ar fi tot. Am ajuns aici, la tine, deşi nu-mi dau seama cum sau de ce. Eu nu intenţionam să vin din nou aici.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În alte sfere

De ce sunt eu pe lume, când toţi suntem la fel?
Aceleaşi fapte bune, acelaşi caracter
Aceleaşi fapte rele, ce nu se mai opresc
De fiecare dată, mă ierţi şi iar greşesc!

Eu sunt la fel ca tine, căci suntem fiinţe vii!
Dar ce se ascunde în mine, tu nu ai cum să ştii!
De mult ne-am îmbrăcat, cu griji şi cu probleme
Cu aceste haine, ce nu ţin cont de vreme.

Vom fi la fel cu toţi, chiar şi după moarte!
Măcar acolo grija, nimeni n-are s-o poarte!
Şi în alte sfere şi într-o lume nouă!
Unde nici nu ninge, unde nici nu plouă!

De găseşti ca mine, îngheţaţi de ger!
Spune-le, te rog! Căci nu suntem de fier!
Şi dacă vor măcar puţin să înţeleagă!
Căci misterul vieţi, nimeni nu-l dezleagă!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incontrolabil

Ce programare curioasă;
să fac copii
care plecând de-acasă
vor să nu-i mai ştii!?

Ce programare curioasă;
să îmi propun argumentat ceva
ce nu pot face -ah cum viaţa-i ofticoasă-
de altul nu ar exista!?

Ce programare curioasă;
să n-am nicicum habar de mine,
nici de la naşterea-mi pompoasă
şi nici când "exit" intervine!?

Ce programare curioasă;
să fiu... şi fără vreun control
să nu pot eu să-mi modelez carcasă...
Să fiu ca un actor în piele, fără rol!?

Ce programare curioasă;
să plec, să strâng, să uit uşor de tot,
să n-am niciun habar de casă
şi-ntr-un final să fiu ca la-nceput... Ne... tot!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cosmin: Da, cred că tu eşti aceea cu care pot trece dincolo... acolo unde mai există speranţă şi vis... unde oamenii au rămas oameni...
Raluca: Sa mă duci acolo şi pe mine! Să mă duci neapărat!

replici din romanul Să vii ca o părere... de Pavel Coruţ
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întru Necare

Sunt la sfârşit.
Acum, doar o poveste mă aduce aproape de tine, aproape că te strigă, din rămăşitele unor cuvinte
care au făcut cearcăne de la atâta nesomn. Şi nu numai că nu mai pot dormi, în mişcarea lor, ca nişte planete nelocuite, dizolvă singurătatea din ţinereţe, o face nemuritoare în biserica mea îngropată-n zăpadă. Unde clopotele mai bat, îţi las rugăciunile mele drept curăţire de îndoieli, căci, nu te mai pot aduce înapoi şi nici nu mai pot să încetez a mă ruga când totul cade în tăcere, iar eu te respir, precum copacii respiră din duhul infinitului, apoi sunt tăiaţi şi lăsaţi să ardă.

Iată, că mănânc ca şi cum n-ar mai fi nicio urmă de foame-n mine şi beau ca şi cum setea s-ar fi lepădat de trupul meu. În mine, nu mai am loc. Prea multe sertare închise. Timpul s-a cusut înainte de vreme, nici să te plâng, nici să te uit nu pot. Pot doar să mă ghemuiesc la umbra a ceea ce mi-ai fost, ca într-o casă cu ziduri lungi, să poată decupa cerul larg după inima ta, cu o dragoste din care lipseşti desăvârşit.

Tu eşti zăpada ce a rămas neatinsă în vârful muntelui. Dacă ar fi să urc, aş cădea pe lacrimile mele şi dimineaţa m-ar găsi topit, fără viitor
îmbrăţişând moartea care mi te-a smuls.

poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiului meu drag...

Gândindu-mă la visul ciudat
Cum fiul meu de-acasă a plecat,
Mi-am dat seama că nu e vis, e realitate
Că ştiu că e acum departe.
Departe, dar eu am al meu dor
Şi uneori nopţile nu dorm
Că mă gândesc cum aş putea să fac,
Să fiu aproape de fiul meu cel drag.
Aş vrea să fiu o pasăre-n zbor,
S-ajung la fiul meu cât mai uşor,
Să-l strâng în braţe, să-l sărut,
Să-i spun căt il iubesc de mult.
Chiar dacă acum e mare
Inima mea încă mă doare,
Că nu mai este lângă mine
Nu ştiu dacă-i e rău sau bine.
Gândesc că nu trebuie să uităm,
Dragostea noastră să le-arătăm,
Copiii sunt tot ce-i mai sfânt
Ce-avem noi pe-acest pământ.
Chiar dacă acum şi-au găsit locul,
Vrem pentru ei tot norocul,
Iar de greşeşc, sau de fac bine,
Tu-i porţi în suflet mereu la tine.

poezie de Eugenia Calancea (7 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!