Am dat dragostea la schimb

Am iubit cu foc,
Încât, am făcut cu sufletul negoţ,
Am dat atât de mult, pe aşa puţin,
Încât, simt că nu-mi mai aparţin.
Eu îmi doream o constantă,
La tine, totul era variabil,
Precum fluctuaţiile la bursă sau
Rezultatul dintr-un act contabil.
Am dat dragostea la schimb,
Am plătit cu fericire şi încă cât,
Dar am primit-o ramburs,
Mototolită într-un plic.
Am încercat să pun lucrurile în balanţă,
Dar nu găsesc starea de echilibru,
De ce parte atârnă firu',
Ce odată lega destine,
Era doar linie subţire,
Între mine şi tine.
Nu ştiu dacă a fost dragoste
Sau doar ideea de iubire,
Am convertit sentimente, intens trăite
În lacrimi de dor şi inimi rănite.
Acum e pustiu, precum Sahara,
Curg ploi în rafală, încât
ar fi geloasă şi Niagara.
E dulce, dar mai amar ca sarea,
Ar da faliment şi munţii Himalaya.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce-i cu tine, băiete? Eşti flămând şi însetat? Mamă, ce i-aţi făcut lui Nero?
Diana: Cum adică, dragul meu? Ce-i puteam face?
Lucian: I-aţi dat sau nu apă şi mâncare zilele astea?
Diana: Dacă i-am dat sau nu?! Cine ştie? Eram atât de preocupată din cauza ta, încât nu-mi dau seama.
Lucian: Eram sigur. E clar: L-aţi neglijat, deşi ştiaţi foarte bine cât de mult ţin la el. Nu numai că nu i-aţi dat să mănânce şi să bea, dar în plus, l-aţi mai şi lăsat pe afară!
Diana: Dragul meu, linişteşte-te! De Nero roboţii trebuiau să se ocupe; poate i-au dat ei apă şi mâncare.
Lucian: Nu cred, mamă; pentru a avea grijă de Nero, roboţii trebuiau programaţi, sau cel puţin trebuia să li se spună să se ocupe de el, în lipsa mea. Voi le-aţi spus măcar aşa ceva?
Diana: Nu ştiu, dragul meu; eu nu... Poate tatăl tău; ştii ceva, Iuli?
Iulian: Poftim?! Ah, despre Nero vorbeaţi? Nu... Nu ştiu nimic.
Lucian: Deci aţi uitat! O săptămână întreagă! Nu-mi vine să cred! Bietul Nero; nu ştiu cum a rezistat atât! Probabil doar dorul de mine l-a mai ţinut în viaţă. Uită-te la el, mamă! Vezi în ce hal arată?
Diana: Linişteşte-te, fiule; doar n-a păţit nimic. Mie mi se pare că arată foarte bine. E teafăr!
Lucian: Ţi se pare, mamă!
Diana: Pe cine suni?
Lucian: Pe o colegă.
Diana: La ora asta?! N-o deranja degeaba, din cauza câinelui, doar n-are nimic grav.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre moarte şi libertatea de a nu mai fi

aş putea construi un dialog cu masa tăcerii
mai degrabă un monolog rotund
precum pâinea bunicii mele
sau poate doar un strigăt anonim
precum o delaţiune
cât să-mi mai înec din corăbiile acestea
ştii tu bine doamne ce mai flotă port în inimă
dar taci
că de când s-a inventat rostirea
parcă lumile se nasc aşa de aiurea
şi aşa de nepregătite pentru armonie
încât sfârşesc mai tot timpul nefericite
oricum doar noe are patent pentru navigaţie
iar dacă înainte de a mă trezi din luciditate
între mine şi firul de iarbă nu era decât un vis
(poate că totuşi nu era nimic de negociat)
ca întotdeauna de la rădăcină spre undeva departe
cât despre viaţă şi interdicţiile existenţei
nu ştiu de ce
dar nu am nicio obiecţie

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ceea ce vrem sa fim

Suntem doar două existenţe,
Mari şi mici în universe
Pline de vise şi dorinţe
În multe alte multiverse!

Suntem fiinţe sau poate corpuri cereşti,
Suntem unul sau suntem doi,
Suntem real sau doar poveşti,
Tot ceea ce suntem, suntem noi!

Poate trăiam precum două stele
Sau doar precum o simplă taină,
Poate eram doar praful ieşit din ele,
Sau trăiam doar precum două firicele de lumina.

Sau poate trăiam precum doi zei sau prinţi,
Într-o lume plină de sfinţi şi regi.
Atât de frumos era totul, aveam doar aur şi arginţi,
Sau poate nu ne lipsea nimic şi n-aveai cum să negi!

Însă acum un lucru e clar trăim precum două fiinţe,
În trupuri omeneşti atât de neînţelese;
Ne iubim cu inima şi a două conştiinţe
Şi a două suflete cărora unul de celălalt să le pese!

Acum veninul tău curge prin ale mele vene
Şi cât suflet tu ai pus
În mii dar şi vieţi eterne
În muşcătura de pe gâtul meu, nu e de spus!

O aşa mare iubire, farmec plin de mult amor,
Un dulce gust de amar şi fericire
Se ascunde-n al nostru dor,
Un amar al distanţei noastre în neştire
Şi fericirea resimţită la fiecare revedere,
Oferă o speranţa atât de mare, totodată, nebunie!

Resimt sărutul tău pe buzele mele,
Nedescris, pare doar lapte şi miere!
O nouă viaţă noi am scris cu întâmplări bune dar şi rele,
Însă priveşte-ne pe noi acum trăind împreună vieţi eterne!

Mă săruţi şi mă muşti iar,
Mă înnebuneşti tăcut,
Veninul tău curge, îl simt precum un aprins jar
Îmi arde în vine, mă simt pierdut...

Iar mă muşti de buze acum, te strâng în braţe,
Îţi simt pielea ta cea fină,
Mângâi trupul tău divin între ale mele braţe!
Te pot privii a mea regina!

Eşti acum muza mea adevărată,
Portretul incredibil al veitii mele
Şi totodată, iubita mea, îmi eşti totul dar şi artă
Aerul pur şi veninul din ale mele vene,
E nimic, dar totul în comparaţie cu vieţile noastre trăite împreună eterne

Vieţi, veacuri, veşnicii şi eternităţi împreună!
Numai noi doi pentru eterninate ne vom iubi oriunde în lume şi în galaxie sau univers chiar şi pe Lună! Te iubesc!

poezie de R Florin Teo din Creatie proprie cu drepturi de autor, varianta cu diacritice ! (13 iulie 2019)
Adăugat de Rusu Florin-Teodor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi, pâinea era chiar în faţa mea, dar mi-a fost prea lene să mă întind după ea, aşa că am fost cât pe ce să mor de foame! Mai mult decât atât, înaintea mea era o cană cu apă, însă era atât de mare şi grea încât nu m-am obosit să o ridic, preferând, mai curând, să mă las stăpânit de sete. Chiar să mă întorc pe o parte a fost prea mult pentru mine şi am lenevit toată ziua ca un câine.

Fraţii Grimm în Cei doisprezece servitori leneşi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuni şi stele

Ne-am iubit în ochii lumii,
Sau ascunşi, feriţi de toate,
Ne-am iubit precum nebunii,
Într-o clipă, pe jumate

Ne-am iubit în ploi superbe,
Uzi în suflet, vii sau morţi,
Între zori şi nopţi acerbe,
Între graniţe de sorţi

Ne-am iubit răpuşi, albaştri,
Pe sub ceruri călătoare,
Pe pământ şi printre aştri,
Printre stele căzătoare

Am iubit murind, dar veşnic
Doar iubind am renăscut,
Prin sărutul, care straşnic
L-am simţit... şi cât l-am vrut!

Ne-am iubit precum furtuna,
Eu un tunet şi tu stropi,
Fulgere ne-au fost cununa
În biserici fără popi

Ne-am iubit cumva fantastic,
Fără timp, fără de noi,
Ne-am iubit, iubind artistic,
Ca-n picturi... sinceri şi goi

Ai fost note, portativul,
Melodie într-un trup,
Eu doar vers, tu doar motivul
Ca iubire să-ţi aduc

Ne-am iubit... tu o regină,
Eu... un rege-ndrăgostit,
Ne-am iubit cumplit, cu vină,
Doamne cât ne-am mai iubit!

Ne-am iubit război şi pace,
Ne-am iubit noapte şi zi,
Însă inima nu-mi tace
Şi mai vreau a te iubi

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale de orhidee pentru Sir (dedicaţie exclusivă)

Necunoscutule, nu pot să ştiu cum arăţi,
Căci nu mi-a fost dat să te văd, mai din faţă!
Ai ten măsliniu, ţi-e albă, galbenă pielea...
Ce stea porţi în ochi şi-n cununa din Tine...!
Nu ştiu cum priveşti, suspini, dăruieşti, cum zâmbeşti...
Căci Tu îmi apari doar în plâns... şi-n speranţă!

Dar, oricum eşti, întristat ori de viaţă zburdând,
Vino la mine...! Eu scriu azi... pentru Tine!

Necunoscutule, nu pot să ştiu cum vorbeşti...
Căci nu mi-a fost dat să te-aud mai de-aproape!
Dacă ai glasul zglobiu, iute, molcom, adânc...
Ce vorbe de-alint, vrei, în drumul spre Tine...!
Nu ştiu, cum te bucuri, ce dăruieşti, cât primeşti...!
De ţi-e sufletul frânt, ori plină ţi-e viaţa...
Dacă strângi crini, trandafiri, orhidee la piept...
Te resemnezi în puţin sau poate... vrei Tot!

Dar, oricum, oricine ai fi, cât Mult ai ţinti,
Ascunde-mă-n zâmbet şi crede... în Tine!

Prietene, vezi, nu ştiu prea mult despre Tine...
Nefericit, singur sau bine ţi-e Ţie...(?)!
La final eşti sau... încă, uimit ţi-este zborul...
De mine nu-ţi pasă, ori iubirea mi-o vrei...
Îmi accepţi vrednicia sau mă lepezi din gând...
Mă ierţi, când te supăr sau ai vrea să... mă cerţi!

Te rog, totuşi...! Cândva când, fizic, n-am să mai fiu,
Tu întoarce-te-aici şi ia-mă... în Tine!

poezie de Iulia Mirancea (1 ianuarie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brennan: Nu contează ce părere am eu. Nu e treaba mea să am o părere.
Levitt: Dar asta îţi poate influenţa slujba. Chiar eşti atât de rece şi insensibilă cum pari?
Brennan: Fiecare craniu are un chip. Examinez oasele şi ştiu cum mergea persoana respectivă, unde a fost rănită. Maggie Schilling este o persoană în carne şi oase pentru mine. Durerea pe care a îndurat-o era reală. Şoldul ei era afectat de o infecţie din cauza că stătuse prea mult pe o parte. Într-adevăr, aşa cum a spus doctorul Stires, boala ar fi putut contribui la infecţie, asta dacă nu pui totul în context, dar nu poţi să analizezi ce i s-a întâmplat lui Maggie Schilling pe bucăţi. Era o persoană ce a luptat ca să se elibereze. Încheieturile îi erau rupte fiindcă s-a chinuit să-şi scoată cătuşele. Oasele gleznelor erau măcinate pentru pentru că era legată la picioare. Iar şoldul şi umărul ei erau afectate de o infecţie. Şi cu cât se lupta mai mult, cu atât durerea era mai atroce. Aşa că i-au dat nişte calmante ca să o liniştească. I-au dat atât de mult, încât au omorât-o. Aceste fapte nu pot ignorate pentru că dvs credeţi că sunt plictisitoare sau antipatică, pentru că eu nu contez. Ce cred eu nu are nici o importanţă. Maggie este singura care contează.

replici din filmul serial Cititorii de oase
Adăugat de Matache Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi aşterne aici Sinele meu Divin

Am fost cu tine... dar nu am fost!
Am fost în ochii tăi... dar nu am fost!
Am fost în sufletul tău... dar nu am fost!
Am fost doar în Sinele meu Divin zdrobită
De tot ce-am lăsat slobod şi nemeritat
În trupuri pline doar de maţe şi sânge
În care lupii urlau de foame şi sete.

Am fost cu tine... dar am plâns singură!
Am fost în gura ta... dar nu ai ştiut ce gust am!
Am fost în inima ta.... dar nu ai simţit!
Am fost doar un material spumos de plăceri
În timp ce Sinele meu Divin mă biciuia pe creier
Să-mi lovească mintea preocupată de viitor
Şi nu de momentul prezent atât de dureros.

Am fost cu tine... dar Sinele meu Divin te-a urât!
Am fost cu tine... dar împotriva Celui ce m-a făcut!
Am fost cu tine... dar Sinele meu Divin era departe!
Mi-a spus că dragostea lui primeşte doar puritate
Şi nu se poate îmbrăca decât cu haina simplităţii
În care necazurile şi anii bătrâneţii nu se numără,
Doar se pun în jugul Lui Hristos îndelung răbdător
Cu cei statornici în iubire şi pentru iubirea faţă de El.

poezie de Adelina Cojocaru (2 octombrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Graham: Mai am un scenariu pentru tine.
Amanda: Ce bine.
Graham: Te iubesc. Îmi cer scuze pentru dezvăluirea foarte directă, dar oricât de complicat ar fi acest lucru, sunt îndrăgostit. De tine. Şi nu simt asta doar pentru că pleci, şi nici pentru că e un sentiment plăcut – care, că veni vorba, chiar este, sau era înainte să te înfurii aşa. Nu-mi pot da seama de logica acestui lucru, ştiu doar că te iubesc. Nu-mi vine să cred de câte ori spun asta. N-am crezut că voi mai simţi asta vreodată, aşa că e aproape incredibil. Dar îmi dau seama că vin cu o ofertă – 3 la preţ de 1. Şi poate că la lumina zilei ambalajul meu nu este chiar aşa de minunat, dar, în final, ştiu ce îmi doresc, iar asta e un miracol în sine. Şi tu eşti ceea ce îmi doresc.
Amanda: Nu mă aşteptam la "te iubesc". Poţi să nu mă mai priveşti aşa? Încerc să găsesc cuvintele potrivite.
Graham: Cred că dacă răspunsul evident nu îţi vine imediat în minte, atunci am putea vorbi despre altceva. Cum ar fi despre cât sunt eu de ridicol. Îmi aduc aminte faptul că mi-ai promis că nu te vei îndrăgosti de mine. Ar fi trebuit să fiu mai atent.
Amanda: Nu am mai întâlnit până acum un tip care să vorbească la fel de mult ca mine. Dar pentru moment, nu mai vorbi.

replici din filmul artistic Vacanţa, scenariu de Nancy Meyers
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Luci, te rog... Aş dori să... Să plec acum.
Lucian: Tremuri... De ce? Chiar îţi este frică de mine? Încă îţi mai este? Şi ţie?!
Lia: Nu, nu chiar... Nu de tine.
Lucian: Nu de mine?! Atunci, de cine? Sau de ce? Off... Aş vrea să te cunosc mai bine, să-ţi descifrez secretele... Aş vrea să te pot înţelege, dar nu voi reuşi. Nu atâta timp cât nu eşti foarte sinceră cu mine, pentru că simt că îmi ascunzi ceva. Doar că nu-mi dau seama ce... Dacă aş şti, poate ar fi mai bine. Oricum, aşa cum sunt, bun sau rău, prost sau nu, indulgent sau exigent, modest sau lăudăros, arogant, tâmpit, idiot, indisciplinat, sau oricum ai considera tu că aş fi, sunt totuşi îndrăgostit de tine. Asta-i sigur! Sunt îndrăgostit nebuneşte de tine! Şi nu de acum, nici de ieri, sau de curând. Ci de ani şi ani, de când te-am cunoscut. Te iubesc. Şi chiar dacă nici acum nu mi-ai acceptat prietenia, m-ai refuzat din nou, nu contează! Eu n-am să renunţ! Nu voi ceda! Am să fac tot posibilul să te cuceresc, odată şi odată. Nu ca pe un trofeu, evident, ci să-ţi cuceresc doar inima, dragostea ta. Deocamdată, mă bucur că ţi-am spus şi că ştii... Că te iubesc! E totuşi un început. Iar pe moment, mă mulţumesc şi cu atât.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept o lacrimă

A trecut puţin sau mult...
Eu simt că a trecut o vreme...
De când aştept să-mi spui, un
Te iubesc!
Cât încă limba ceasului se mai învârte.
Cât noaptea se rostogoleşte spre lumină
Şi încă soarele iubirii nu a asfinţit.
Eu îmi adun poemele pe buze
Şi-ţi spun că te ador şi
Te iubesc
Atât cât inima îmi va mai bate, aştept!
Şi clipa, se transformă în minut.
Iar un minut, devine veşnicie.
Aştept, dar nu ştiu ce aştept...
Aştept iubirea să mă-n vie?
Sau poate o eclipsă, sau un cataclism...
Aştept lumina? Aştept noaptea?
Nici eu nu ştiu...
Încă mă simt legat de tine.
Iubesc lumina, dar lumina-mi aşteptată
Se transformă-n moarte.
Aştept, aştept, dar de departe
Mă cheamă ademenirea beznei
Ce-mi este mai aproape!
Căci şi răbdarea s-a uscat în mine.
Aş vrea măcar ca lacrima
Să nu mai fie tristă!
Şi să mai creadă în iubire.

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i aşa că indiferenţa mea ţi-a rupt inima, inimă plină de mine, dar îl iau pe Dumnezeu ca martor că nu era o indiferenţă reală; această răceală simulată nu era decât o contrabalansare la dragostea ta imensă pe care o afişai fără încetare; privirea ta, vorba ta, în sfârşit, toată persoana ta în prezenţa mea nu era decât dragoste, tu erai atât de puţin stăpân pe tine însuţi, încât chiar şi persoana cea mai proastă ştia că eşti îndrăgostit de mine; deci nu trebuia ca eu să dau o dezminţire şi să ascund faţă de ochii scrutători reciprocitatea unei iubiri atât de mari?

Veronica Micle în scrisoare către Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din dragoste şi ură e ţesută lumea

precum o pânză de penelopă
în aşteptarea apocalipsei
sau doar a iubirii perfecte
precum îţi tot şopteşte sufletul
că ar putea fi undeva aiurea
dincolo de orice iluzie
ţesută din cuvinte
când pe faţă când pe dos
când într-o răsucire de borangic
uneori cu sfinţenie
alteori cu toţi dracii
dar atât de strâns
încât şi galaxiile râvnesc
ca la o altă îmbinare de perfect

vezi tu iubire
nu avem limbile destul de lungi
încât să ne împletim tăcerile
de dincolo de orice altă poezie

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp pierdut cu oameni nepotriviţi

Tu ce faci astăzi, când nu ştii ce să crezi,
Dar ce vei face mâine, când nu va mai fi la fel.
Ce loc mai are dreptatea, într-o lume nedreaptă,
Când timpul joacă ultimele cărţi,
Iar cei slabi primesc "pedeapsă".
Nu au comis crime, ci au "săgetat" cu iubire,
Nu au furat bogăţii, ci au "îmbogăţit" locuri pustii,
Au dat viaţă la ruine.
Au pus dragostea, mai presus de tot,
Cei nu-i cunosc preţul, o aruncă în foc.
E ca un joc de ruletă,
Unde cel ce câştigă, ia şi ultima monedă.
Am adus puţin din mine şi mă vinzi pe nimic,
Nu ţi-am trimis sentimentele într-un cont, ca şi bani lichizi,
Dar faci negoţ cu ele, ca şi cum ar putea fi răscumpărate.
Ce loc mai are dragostea,
când pentru mulţi, are termen de valabilitate.
Ce loc să-ţi mai ofer,
Când te-am aşezat lângă mine,
Din complet, acum e vid,
Nici timpul nu mai trece la fel,
În elipsă de tine.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Iubire! Cât te-am aşteptat, te căutam orbeşte;
Să te am, aş fi dat orice posibil omeneşte.
Dar negăsind ce îmi doream, învisă-am renunţat.
Şi-atunci când n-aş mai fi crezut, în viaţă mi-ai intrat.
E vis sau e un fapt real? E bine sau e rău?
E normal să mă simt protejată la braţul tău?
De ce îmi eşti tu primul gând în zorii dimineţii?
Şi cum reuşeşti să mă scoţi din ghearele tristeţii?
Ce ai aşa de special încât te vreau o viaţă?
Cum poţi şi fără să încerci să-mi pui zâmbet pe faţă?
Cred că-i adevarată vorba "Nu căuta şi vei găsi",
Tu ai creat mii de culori doar din tonuri de gri.

poezie de Gabriela Dedu
Adăugat de Gabi Dedu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stinge-mi dorul de tine

Aprinde-mi inima,
Stinge-mi dorul de tine,
Prea mult, am bătut la porţi străine
Şi te-am dat uitării, suflete.

Stinge-mi dorul de tine,
Nu mă lăsa captivă printre ruine,
Alerg spre tine,
Dar nu-mi găsesc oprire.

Sunt ziduri ce se-nalţă,
Mi-am construit fortăreaţă,
Alerg spre vise,
Adesea, bat la uşi închise.

Stinge-mi dorul de tine,
Când simt că mă-nconjoară,
Nu construi prăpăstii între noi,
Când încerc să mă apropii iară.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există oameni care au fost atât de mult timp deprimaţi şi trişti, încât dacă ar primi o veste bună, ar proceda precum femeia care mi-a spus odată: "Nu-i bine să fim prea fericiţi". Ei sunt atât de obişnuiţi cu ideea de nefericire, încât nu mai înţeleg deloc şi nu mai concep fericirea. Doresc să se scufunde tot în tristeţe, aceasta părându-li-se perfect normală.

Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconştientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia

Corabia se scufunda încet noi ziceam
şi ce dacă se scufundă corabia şi mai
ziceam orice corabie se scufundă
într-o zi şi ne strângeam mâinile
ne luam rămas bun

dar corabia se scufunda atât de încet
încât după zece zile noi cei care
ne-am dat mâinile încă ne priveam
ruşinaţi şi ziceam nu-i nimic asta-i
o corabie care se scufundă mai încet
dar până la urmă se scufundă iat-o

dar corabia se scufunda atât de încet
încât după un an încă ne era ruşine
nouă celor care ne-am dat mâinile şi
în fiecare dimineaţă ieşeam unul câte unul
măsuram apa hm nu mai e mult se
scufundă încet dar sigur

dar corabia se scufunda atât de încet
încât dupăî o viaţă de om încă
mai ieşeam unul câte unul şi priveam
cerul şi măsuram apa şi scrâşneam din dinţi
şi spuneam asta nu e o corabie
asta e o...
asta e o...

poezie de Matei Vişniec
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor...

Mi-e dor...
Mi-e dor de tot ce ar fi putut să fie
Mi-e dor de viaţă, ca de bucurie.
Mi-e dor de tine, vis neîmplinit
Mi-e dor de clipa fără de sfârşit.

Mi-e dor de vise care-s împlinite
Mi-e dor de taine nedescoperite.
Mi-e dor de tot ce e frumos pe lume
Mi-e dor de mine şi mi-e dor de... Tine.

Putea să fie, dar păcat, n-a fost
Acum, când îmi doream mai mult un rost
Unde am greşit şi ce-am cerut eu oare?!
Lasă-mi măcar speranţă-n inima ce doare.

Rămâne doar o amintire dragă
E trist, dar pentru o viaţă-ntreagă...
Iubire veşnică de tu vei dărui,
Dragoste nemărginită vei găsi.

poezie de Mariana Simionescu (10 septembrie 2011)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi sărate

Acum, e atât de trist
aici...
nu mai am cui povesti
ce am mai simţit azi
ce trăiri
sau ce vise prosteşti de copil

Când ne vom întâlni iar
nu mi le voi mai aminti
dar nici nu vor mai conta
şi curg lacrimi...
şi-s sărate...

Şi nu mai ştiu ce să cred
sau în cine...
"O să fie bine!" aud
oriunde merg şi de la
oricine întâlnesc...
le zic şi eu la fel, dar
oare chiar va fi?

Şi parcă dacă zic şi îmi repet...
"acum" e tot trist
iar "atunci" încă nu a venit!
şi lacrimi iarăşi se preling...
şi-s sărate...

Nu ştiu cât voi rezista
mi-e dor...
şi te vreau...
acum şi aici

Îţi ascult ticăitul ceasului
şi el plânge după
mâna ta...

Şi totul e trist şi
mi-e frică...
Simt cum îmi pierd speranţa,
iar încrederea în mine
nu o mai am de mult

De ce toate astea? mă întreb...
pentru ce? pentru cine?
şi răspunsul – pentru noi! – vine.

Lacrimile se usucă pe obraz
nu mai ajung să
le simt gustul (poate
acum sunt dulci?)
şi gândul devine rece
iar ochii se măresc în
intensitatea culorii...

Dar eu tot singură rămân
fără un scop în viaţă
şi fără nimeni care să ştie...

Poate totuşi voi ajunge la tine...
poate... mai devreme decât
mai târziu...

Şi în jur e rece de
priviri pline de compasiune
care mă apasă
până la lacrimi...
lacrimi sărate...

poezie de Lidia Mihai
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!