Vis viu

împart cerul în bucăţi
şi-mi iau câte o porţie de albastru
atunci când soarele plânge că nu te poate vedea,

laleaua galbenă primită de la tine
se-ntreabă unde-s furnicile ce-i ţineau companie
în grădina în care şi-a trăit copilăria,

o jerbă de neauzite reverii
mânate de sufletul mai neliniştit ca altă dată,
se opresc pe buzele-mi calde,
aşteaptă chemarea ta plăpândă
ce se pierde la poarta singurătăţii mele.

prezentul devine sufocant,
prefer să evadez iar în vise vii
misterul primăverii îmi sărută obrajii scufundaţi în alean
ochii-mi cerşesc iubirea păpădiilor,

flirtrez cu întunericul ce-mi inundă odaia
şi-mi mângâie coapsele dezvelite,
cămaşa de noapte îşi caută nasturii pierduţi,
sfâşiaţi de dorul stelelor...

inima îmi dansează în oceanul cerului
picură stropi de dragoste
într-o cadenţă auzită doar de mine.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

~ Toamna mai e ~

când s-au hotărât să se despartă lucrurile cunoscute
atunci am ales să plec în necunoscut,
trandafirul bolnav din grădina uscată
mă scaldă în iubire o ultimă dată,

fântânile îmi vorbesc despre seceta verii
eu le ascult şi le spun
suferinţa e doar o iluzie...

umblând pe aceleaşi cărări acum par a fi drumuri noi
ce mă fac să clipesc mai des,
la fiecare răsuflare simt toamna
frunzele-mi cântă în tonuri de galben
jelesc zilele lungi de vară,

răsăritul e mai închis şi atât de silenţios
frigul dimineţii îmi aminteşte de călătoria-mi lungă
îmi sărută obrajii tăcuţi şi-mi deschide ochii larg
să pot vedea prin ceaţa deasă,

după o introspecţie parţială fac încă un pas,
cu miere în glas mă alint iar picioarele merg de la sine
toamna mai e şi e bine!

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri neîmplinite

Cerul îmi vorbeşte în tonuri de mov şi roz aprins
Soarele zâmbind mi-a spus pe curând,
Un stol de iubiri neîmplinite îşi iau zborul
Gândul mi-e la tine iar
Te aştept...
Luceafărul mi-e prieten bun
În taina serilor de vară,
Privesc spre cer şi vreau un semn, o minune divină
O stea căzătoare să-mi lumineze calea spre tine,
Şi te voi afla într-un final!
Capătul de drum se află la marginea singurătăţii
Inima îmi tresară,
Şi alerg spre iluzia unei iubiri împlinite.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te primesc în fiecare noapte

Atunci când Soarele devine orb
Ascunzându-se de lume în ape
În mine se face simţită lumina
Revărsată uşor din tălpile Lunii.

Înfiorată plăcut o las să mă calce
Pe gânduri şi ochii deschişi de-un destin
în care îngerii păzitori respectă cuvântul
Celui ce mi-a scris viaţa în carte.

Nimic nu pot să opresc ori să şterg
Aleg să primesc zâmbitoare tot Cerul
Din care heruvimii se-arată-n perechi
Cu patru aripi şi patru fete de-aramă.

Din strălucirea lor netrecătoare te-adun
Din miile de stele te construiesc în palme
Te-mbrăţişez apoi strângându-te la piept
Ca pe un dar mângâietor lăsat de Hristos.

Te primesc în braţe în fiecare noapte
Eşti dureros de frumos când mă săruţi
Cu buze nevăzute ce-mi inundă fiinţa
Cu-argintul stelelor vindecător de dor.

Te primesc în fiecare noapte plângând
De-atâta binecuvântare primită
De-atâta iubire vărsată-n simţirea mea
Din iubirea Celui ce te ţine fizic departe.

Atunci când Soarele devine orb...
Dumnezeu pregăteşte întâlnirea sufletelor
condamnate să se caute.
Atunci când fiinţa mea te cere...
Dumnezeu îmi pune în inimă tot Cerul cu stele
din care te construiesc până-adorm.

poezie de Adelina Cojocaru (23 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daruri

E ziua mea şi-mi ninge flori în plete,
când talpa, vârful ierbii, îl sărută,
iar eu colind cărările secrete,
prin labirint, în lumea neştiută.

Îmi pierd privirea-n discul de petale,
când soarele-mi coboară-n palme raze
şi-mi dăruie puterile vestale,
să pot purta pe umeri munţi de fraze.

Îmi rătăcesc auzul printre triluri,
când vântul blând mă mângâie pe frunte
şi-mi dăruie refrene din viniluri,
uitate de un car de ani pe-o punte.

Îmi uit tot dorul greu pe o stamină
ce-şi picură, rar, puful pe-o petală
şi-mi dăruie, în taină, o vitrină,
pictată cu distanţa zenitală.

Îmi las, sfioasă, frica pe o floare
corola ei se-nalţă spre Lumină
şi-mi dăruie, candid şi cu fervoare,
cuvintele nescrise din grădină.

E ziua mea şi-mi ninge lin în suflet,
omătul se topeşte de iubire,
iar poezia-mi poartă-n al meu umblet
imense curcubee de-nrobire.

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternae poesis, II

Îmi plâng copacii pe umeri
se scutură de frunze, lacrimi vii,
când trec pe sub a lor coroană,
încearcă a mă aduce printre cei vii.

Îmi plânge marea-n valuri ce se sparg de ţărm,
îmi mângâie gleznele blând,
sperând să ogoiască suflet de cleştar,
ce mii de dureri l-au făcut plăpând.

Îmi cântă munţii ecou din şuier de vânt,
când creasta le-o privesc, sperând să mă încânt,
îmi cântă şi-mi spun poveşti de altă dată,
sperând să schimbe iarna-mi din suflet cu vara, de-ndată.

Se-mblânzeşte cerul, pe loc e albastru viu,
când îndrăznesc să arunc privirea spre el...
încearcă şi prin lacrimi de înger, ploaie,
să mă oprească din cădere, sa mă aducă la el.

Dar tristă-i lumina ce stingheră luminează in cămară,
curg lacrimile, se prefac in cerneală,
şi foile ţipă în surdină, crunt,
când văd că poezia-mi se transformă în etern mormânt.

Plânge şi drumul, ce pasul meu greu îl simte,
plânge şi imploră să mă opresc, rugăminte...
curge nisipiul netulburat în clepsidră, netulburat...
Eternae poesis... De neoprit, neîncetat.

poezie de George Svet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce-ai vrea tu să îmi cunoşti misterul,
Şi tainele care mă fac să plâng,
Când răscolesc cu-n frigurare cerul,
Iar mâinile de neputinţă-mi frâng?

De ce-ai vrea tu să-mi afli visele,
Pe cine strigă noaptea până-n zori,
Când disperate rătăcesc cărările
Şi-mi scutură petalele din flori?

De ce-ai vrea tu, să afli de ce-mi cântă
Sufletul, şi-n paşi de vals dansează,
Când ofurile toate se împlântă
În inima ce din adânc oftează?

De ce ai vrea tu, să afli cine-s eu
Ce gând ascuns te-ndeamnă către mine
De ce eşti curios şi mai mereu
Mă strigi duios chemându-mă la tine?

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-mi e să mai ning...

Mi-e toamnă, mi-e vis,
mi-e cântec şi ploi.
Mi-e albastru de-abis
Dureros de noi doi.

Îmi este ninsoare şi-mi este descânt.
Îmi este durere şi-mi este furtună.
Îmi este plecare şi-mi este şi vânt…
Şi alb... si nesomn, şi mi-e lună.

Şi mi-este departe de tine şi frig.
Şi mi-e amurg şi pustiu.
Şi mi-e curcubeu şi-mi e să mai ning.
Şi mi-e, unde eşti, să mai ştiu.

Şi sete îmi este şi iar îmi e dor,
mi-e rană de cântec în gând.
Şi-mi este şi spaimă... şi-mi este şi... nor
de ploi prea albastre plângând

poezie de Lelia Mossora (11 iunie 2003)
Adăugat de Lelia Mossora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi mai avea versuri?

stau şi privesc
foaia albă curată
vreau să-ţi scriu dar nu pot
eşti prea aproape de mine să mă auzi
ochii tăi spun mult prea multe
iar eu nu vreau să-nţeleg neînţelesul
dincolo de o dragoste neîncepută
puritatea nu poate supravieţui
în lumea ta doar în inima mea
care va rămâne un mister
chiar şi pentru mine,

banalitatea trăită în grabă de cei din jur
îmi osteneşte sufletul fragil
mă îndepărtează încet
de aşa numită viaţă
doar refugiul în vis
şi iubire mă ajută
să supravieţuiesc monotonia oarbă
şi aerul ticsit de fariseism,

nopţile lungi de iarnă
aştept primăvara
să pot să cânt serenade stelelor
alese de tine cu atâta grijă,
nopţile de vară aştept să dorm
pe iarba îmblânzită de săruturi calde
iar toamna aş vrea să nu vină
să o luăm iar de la capăt
ştiu, că nu voi avea glas
să-ţi cânt mai apoi
dar poate atunci
voi avea versuri să-ţi scriu
şi voi umple
această foaie albă curată.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea are frumuseţea ei

îmi place să stau în patul ce miroase a noi
unde îmi alin tristeţea în zile fără rost
când primăvara nu înseamnă nimic,
când plimbarea în grădina fără capăt nu-şi mai are menirea
flori de cireş parfumate îmi distrag privirea goală,
în loc să schiţez un zâmbet ochii-mi lovesc pământul
iarba verde ţipă la mine şi vrea să alunge griul,
apoi vorbesc cu cerul,
caut soarele ce pare ascuns de o veşnicie,
ciripitul păsărilor, o compoziţie chinuitoare mă osteneşte acum
dar tristeţea are frumuseţea ei
eu o perecep subtil, în tăcere
şi caut acolo unde nu mai este nimic, o vindecare...

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut, nu te găsesc

În zadar ochii-mi zâmbesc
dacă sufletul îmi plânge.
Te caut, nu te găsesc,
dorul inima îmi frânge.
Inima îmi saltă, faţa îmi zâmbeşte,
Sufletul mă-înalţă, dorul mă topeşte.
Gândul mă îndeamnă, la tine să vin,
Vara intră-n toamnă, cad frunze de măslin.
Ascult în tăcere, neantul îl privesc,
Descopăr mistere, dar nu te găsesc.

poezie de Dumitru Delcă (27 februarie 2024)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire-n noapte

Privesc în noapte la cerul înnorat,
A ta iubire mi-o închipui privindu-l
Şi parcă timpul trece mai treptat,
Că norii albi pe lângă lună trec singuri.
Privesc cum inima mea e tăcută
Şi caută un strop de vis pierdut,
Iar eu îmi închipui că sunt iar cu tine,
Ţinându-mă la pieptul tău tăcut
Şi parcă universul se opreşte
Şi-apoi o ia din nou de la-nceput,
Iar cerul parcă râde şi-mi vorbeşte tandru,
Norii şi vântul au dispărut
Şi tu-mi zâmbeşti şi-mi dai un sărut.

poezie de Eugenia Calancea (22 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dilemă

Cine eşti tu, vânzător de speranţe,
Ce şoapta-şi respiră prin sângele meu?
Eşti suflet-pereche, cu drept de creanţe,
Sau demon ce-şi vinde păcatul cel greu?

Tu, eşti vrăjitorul privirii pierdute,
Uitată de vreme, în goluri de timp,
Îmi scaperi scântei pe tâmplele-abrupte
Şi-mi faci din iubire un alt anotimp?

Felina ce-atacă, mereu la-ntâmplare,
Gustând carnea dulce de-un alb nepătat,
Drumeţul ce-oferă, zâmbind, la plecare,
Sărutu-i şi-o floare, c-un gest elegant?

Năluca din noapte, cu buzele-i calde,
Şi-atingeri divine'ntr-un joc voluptos,
Ce-mi mângaie cerul, nădejdilor moarte,
Şi-mi toarnă în suflet iubirea-i prinos?

Eşti vântul de seară ce-adie-un sărut,
Pe buzele-mi arse de-atâta tăcere?
Sau ploaia ce-mi cerne, în dansu-i tăcut,
Cu lacrimi de nouri pe trupu-mi plăcere?

Eşti aerul, apa, pământul şi cerul,
Un demon cu palme de foc, care ard,
Eşti visul din noapte ce'mbracă misterul,
Cu buze păgâne şi ochi de smarald?

Eşti muntele, marea, nisipul, eşti codrul?
Iubirea ce-nlănţuie'n frunze şi val
Eşti zeul ce-aduce magia şi focul
Şi-mi lasă, când pleacă, amaru-i calvar?

Eşti gram de-otravă şi-un strop de iubire,
Păcatul, ispita, când pleci mi le laşi,
Îmi spui că revii... şi-mi dai întâlnire,
De dragoste-mi scrii, pe-un dor ucigaş.

Eşti unul când vii şi altul când pleci?
Dilema-i la tine, nu vrei s-o dezlegi?
......................................
Eşti soare cuminte când luna-i nebună
Sărutul de gheaţă, pe loc mi-l topeşti!
Aleg azi păcatul, nu-l vând pe minciună
Dilema-i... niciuna! Trăieşti să iubeşti!

poezie de Iolanda Şerban (2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-mi rup din buze

Privesc la tine, dragul meu,
Şi-mi rup din buze zâmbetul amar
Să treacă blând pe gura ta, iubite,
Cu adierea vântului hoinar.
Cu-acest sărut doresc să-nchizi
O Lună albă, în ochii tăi de cobalt,
Ce-mi sunt dulceaţa clipelor de-acum,
Pline de dragoste, şi multă aşteptare.
Privesc la tine cu sufletul deschis,
Din el am tot făcut poteci şi poduri,
Să te primesc în mine ceas de ceas
Cu toate ploile din umeri şi din paşi.
În mine vreau să strâng tot ce aduni
Să pot gusta cu ochii cerul şi privirea
O altă lume ce te strânge azi în ea
Cu Soarele ce mă doreşte... singură şi tristă.
Îmi rup din buze zâmbetul amar
Să treacă blând pe gura ta... şi astăzi
Să te sărute cu-adevărul scos din fire
În care ţin iubirea mea, şi dorul ce te strigă.
Din mine rup fărâme de tăceri
Din buze las să cadă lacrimi şi suspine
Cu toate mă aşez în faţa ta prin gând
Să mă adormi când simţi a mea durere.
Să mă adormi cât ţine viaţa
De nu m-adună Luna din poteci
Să mă ridice într-o noapte pentru tine
Să mă trezesc a doua zi pe perna ta.
Să mă adormi, de nu ajung la tine,
Cu gândul şi cu a ta inimă de înger
Să nu simt paşii Timpului prin mine
Trecând fără sărutul şi îmbrăţişarea ta.
Să nu mă sape Timpul ca şi plugul
Să nu îmbătrânesc în dor şi aşteptări
Să nu mă treacă Soarele şi Luna
În lumea drepţilor... cu zâmbetul amar.

poezie de Adelina Cojocaru (26 februarie 2019)
Adăugat de Cojocaru Adelina-(Noapte Argintie)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul stelelor

Se aude glasul stelelor,
care cântă-n inima cerului
şi-n noaptea ce le ascultă,
ce pătrunde-n sufletul spiralei,
cântă şi Pământul,
cântă şi lacul albastru,
în care se oglindeşte cerul,
ce dirijează concertul broaştelor
unind cântul stelelor,
cu glasul ce răsună
din adâncul apelor,
totul se transformă-n vis
şi ne ţine de mână
pe mine, pe tine, pe noi, pe voi
purtându-ne-n pântecul zorilor,
răsărind o dată cu Soarele,
ce dezmiardă cerul şi pământul,
înflorind, florile ce cântă
îmbrăţişându-se cu roua dimineţii,
cântă şi lacrima ce curge
din norul negru,
melodia care dezmiardă iubirea,
cântă stelele, cântă Lumina,
cântă Luna şi destinul,
cântă şi inima mea după...
astralul cântec ce zboară
printre ramurile Universului,
dansând împreună cu fluturi,
cântând împreună
cântecul stelelor.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

~ Voi pleca ~

încerc să fac cărare
din pietrele ce-mi ies în cale
prinsă-n anotimpul veşniciei
străbat lanul vieţii unduit de vânt
cu sufletul inundat în sclipirea lunii
iar mintea îngrădită-n jurul vremurilor,

cu ochii aprinşi de speranţe firave
mă agăţ de cer
caut printre nori neînţelesul
soarele e de vină
îmi răstoarnă nopţile
atunci când reapare
iar visele pleacă
de mână cu stelele
şi nu se mai întorc,

într-o zi voi pleca cu ele
înainte de răsărit
promit!

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi spune luna, noapte bună!

voi adormi strâns de braţele mele
şi luna cu-n surâs, îmi va vorbii de stele,
îmi va vorbii de tine, de soarele din cer,
ce fuge în tristeţe, când cerne ea mister
şi pe negrita boltă, doar ea cu păr bălai,
apropie pământul, cu florile de mai
şi-i pune o cunună, în jur lumină blândă,
să doarmă în tăcerea, a nopţii haină, surdă

îmi spune luna-n şoaptă:,, noapte bună!"
eu o privesc cu zâmbet, admir a ei cunună,
i-admir într-o tăcere ce-mi pregăteşte somn,
pe stelele surate, privesc cerul s-adorm,
închid pe ochii-mi pleoape, le mai deschid puţin,
zâmbesc la lună şoapte şi ochi deschişi mai ţin,
mă mai foiesc puţin şi iar nu mă mai mişc,
apoi se-ntâmplă totul şi nu mai ştiu nimic

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi peniţa cum asudă

Mi-a fost cu tine viaţa mai frumoasă,
Mai caldă noaptea stelelor târzii ;
Mi-ai fost mai mult decât puteai să-mi fii,
Mai mult îmi ajungea viaţa rămasă.

Cu tine m-am născut încă o dată
Şi ţie m-am lăsat să mă mângâi ;
Te-aveam şi mă rugam să îmi rămâi
Iubirea ce o viaţă-mi fu visată

Şi dorul îmi era duios şi blând
Când tu îmi erai leac de vindecare,
Iar eu şi numai eu eram sub soare
Acel ce te scria mereu în gând.

O, Doamne şi peniţa cum asudă
Când ţie îţi închin acest poem
Ce-mi este un refugiu de boem
Ce rumegă bucăţi din viaţa-i crudă!

Cu tine-am fost... Ce mult am vrut să fiu!
Feştila-mi ţine loc de lumânare
Şi pâinea-i aluat fără de sare,
Iar sufletul îmi e de tot pustiu.

Nu-s vise necurmate de trezie,
Nici sori care odată nu s-au stins...
Cum eu să fiu, atunci, de neînvins
Când inima-ţi nu vrea să mă mai ştie?

Mi-ai fost senin curat şi împăcare,
Te am azi resemnare şi regret
Şi focu-mi arde-n sobă mai încet,
În timp ce eu respir ca fiecare...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (19 noiembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde

Ceaţa se aşterne pe câmpia umedă
Florile respiră greu
Frunzele mângâie lin cerul,
Păsările îşi iau zborul
În căutare de ceva nou, mai curat,
Eu stau şi privesc,
Cu mintea limpede şi ochii încărcaţi
De prea mult verde,
Natura îmi este aproape
O simt, îmi vorbeşte
Aud un strigăt disperat
Ajutooooor!!!
Se aude un ecou pierdut,
Mă simt neputincioasă
Ce-aş putea eu să fac sunt doar un om
Să vindec rana sângerând a planetei noastre
Ce-aş putea eu să fac?
Îmi ud grădina din dosul casei
Şi îmi sărut florile de sub fereastră,
Ador fiecare fir de iarbă
Iubesc cea mai rămas...
Mi-e frică să clipesc,
Mi-e frică să nu pierd
Verdele din suflet să nu-l şterg!

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi spune luna, noapte bună!

Voi adormi strânsă-n braţele mele
Şi luna cu-n surâs îmi va vorbi de stele,
Îmi va vorbi de tine, de soarele din cer
Ce fuge în tristeţe când cerne ea mister
Şi pe-negrita boltă doar ea cu păr bălai
Apropie pământul cu florile de mai
Şi-i pune o cunună, în jur lumină blândă,
Să doarmă în tăcerea a nopţii haină surdă.

Îmi spune luna-n şoaptă:,, noapte bună!"
Eu o privesc cu zâmbet, admir a ei cunună,
O-admir într-o tăcere ce-mi pregăteşte somn
Cu stelele surate, privesc cerul s-adorm,
Închid pe ochii-mi pleoape, le mai deschid puţin,
Zâmbesc la lună şoapte şi ochi deschişi mai ţin,
Mă mai foiesc puţin şi iar nu mă mai mişc,
Apoi se-ntâmplă totul şi nu mai ştiu nimic.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii Tăi...

Inima mea, pasăre călătoare,
Şi-a găsit pacea
În albastrul ochilor tăi.
În ochii tăi
Văd limpezimea zorilor,
Ochii tăi sunt leagănul stelelor.
Inima mea
Se pierde în adâncul albastru
Al ochilor tăi fascinanţi.
Lasă-mă să mă scald
În nemărginirea lor.
Zâmbetul tău-rază de soare
Îmi iluminează sufletul
Aducându-mi pacea, liniştea, iubirea.
Îmi place
Felul cum mă priveşti,
Îmi place
Sărutul tău cald.
Îmi place
Cum îmi mângâi trupul,
Ca pe-o vioară
Ale cărei strune scot sunete
Numai de inima ta, auzite.
Cuvintele tale
Sunt licăriri de lumină,
Îmi place să fim împreună.
Dragostea mea e un ocean,
Cu cât te scufunzi în el,
Cu atât mai adânc devine.
Inima mea, pasăre călătoare,
Îşi trăieşte clipele
De visare, fericire şi iubire...

poezie de Floarea Cărbune (1 septembrie 2019)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!