Scrisoare
Trimit înghesuite într-o scrisoare,
Oftaturi lungi şi nopţi neaţipite,
Regrete adânci şi doruri arzătoare,
Înfăşurate în speranţe şi ispite.
Le-am pus cu grijă printre rânduri,
Şi tremurat le-am izvodit cu tocul,
Muiat în călimara mea cu gânduri,
La tine-n suflet să-şi găsească locul.
poezie de Paul Aelenei (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citate similare
Mărţişorul prietenilor
MĂRŢIŞORUL PRIETENILOR
Ofer amicilor mei:
un buchet de ghiocei
cu privirea mea pe ei
şi dragostea din condei.
Pe gânduri am zugrăvit
urări din sufle smerit
şi cu drag le-am dăruit
celor care le-au primit.
În roua din ochişori
le-am scăldat din seară-n zori
şi le-am aşezat pe flori
de narcise şi bujori.
Buchetul urărilor
l-am legat cu fir de dor
să-l trimit, de Mărţişor
în dar, prietenilor.
Primăvară frumoasă
în suflet călduroasă
şi-n bucurii mănoasă,
mulţi ani s-aveţi în casă!
1 Martie, la mulţi ani!
Maria Filipoiu
poezie de Maria Filipoiu (martie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte pierdute
Cuvinte aruncate, cuvinte pierdute
Rămase libere nesupuse
Pe toate le-am cules din vremurile trecute
Pe toate le-am înviat din vremurile apuse.
Şi le-am spălat cu rouă de soare
Le-am presărat pe ropotul ploii
Le-am zvântat apoi cu a verii boare
Şi le-am omorât din umbră toţi strigoii.
Apoi le-am aruncat pe toate în mare
De unde valul le-a adus la picioarele tale
Ca o sublimă şi imensă desfătare
Nişte religve din vremuri abisale.
Să le culegi cu grijă şi iubire.
La piept să le agheţi ca mărţişor
Să fie dovadă vie în amintire
Că-n inima ta eu mă răsfrâng, cu dor.
poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Florile ce ţi le-am dat
Florile ce ţi le-am dat
S-au uscat!
Vorbele ce ţi le-am spus
Au apus!
Parcul unde mă plimbai
Ca-ntr-un rai,
De bătrân şi veştejit
A murit.
Numai doru-mi fără glas
A rămas!
El sub geamul tău în zori
Pune flori,
Ca să simţi că-n toamna rea,
Ce cădea,
Îţi trimit din depărtări
Sărutări!
poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cântă-ţi aurorele din gânduri
Suflet risipit în poezie,
Gânduri înflorite apriori,
Ne-au învăluit de-atâtea ori
Şi ne vor cuprinde sine die.
Rătăcim, pribegi prin erezie,
Răsărim şi-apunem, ca doi sori,
Este timpul, Simm, să te strecori,
Într-o unduioasă fantezie...
Cântă-ţi aurorele din gânduri,
Lunecă înspre nemărginit,
Grijă ai, căci unele intrânduri
Nu te duc unde ţi-ai fi dorit,
Mă citeşte-atentă, printre rânduri,
Să distingi nadirul de zenit...
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri
În clipa-n care ne vom reîntâlni,
Şi care sper că nu-i departe,
Te-oi lua de mână şi-om porni,
Printre poeme scrise într-o carte.
Te voi întâmpina cu un buchet,
De versuri şi cuvinte parfumate,
Şi vom dansa apoi la un banchet,
Al slovelor din ‘nalta societate.
Te-oi săruta pe stradă sub un felinar,
Înbrăţişându-te-n lumina lui difuză,
Ca un poet cu suflet de ştrengar,
Căci tu mi-ai fost întotdeauna muză.
poezie de Paul Aelenei din Gingăşii de Toamnă (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Printre gânduri
locuiesc în scorbura lumii
alungat de toţi şi de toate
închis între gânduri, pierdut printre oameni
seara mângâi pietre sau ascult siderat tăcerea timpului
pic-pic-pic, apoi nimic
uneori strivesc păienjenii de pereţii sufletului
nopţile rătăcesc printre umbre
stele nu am, le-am pierdut într-o fatidică clipă
la o partidă de cărţi cu moartea
au rămas doar tragice cuvinte
ce se pierd la răscruce de drumuri
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Laertes: Rămâi cu bine, Ofelia şi nu uita sfaturile pe care ţi le-am dat.
Ofelia: Le-am ferecat cu grijă în memorie şi doar tu ai cheia de la-ncuietoare.
replici din piesa de teatru Hamlet, Actul I, Scena 3, scenariu de William Shakespeare (1599), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!



Plouă
Plouă în noapte cu un potop de gânduri,
Fulgere-mi luminează amintiri despre tine,
Mă aşez să-ţi scriu pe suflet câteva rânduri,
Şi-ncetişor închid ochii ca să te văd mai bine.
Simt timpul trecându-mi printre degete,
Şi destinele noastre împletindu-se-n ploaie,
Îmi las trecutul în întuneric să cugete,
Şi apa prin simţuri să-mi curgă-n şuvoaie.
Şi-mi tună trecutul prin al vieţii întuneric,
Îmi scânteiază prin amintiri câte-un fulger,
Vreau să-ţi vorbesc chiar acum ca un cleric,
Aşa că la icoană am să te chem ca pe-un înger.
poezie de Paul Aelenei din Gingăşii de Toamnă (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Solemn
Toate hârtiile mele
Le-am cărat cu braţul
Pe un câmp mare,
Le-am semănat solemn
Şi le-am arat adânc
Cu plugul.
Să văd ce-o să răsară
Din gândurile acestea,
Din bucurii, din tristeţe, din fericire,
Iarna, primăvara, vara şi toamna.
Acum mă plimb
Pe câmpul negru
Cu mâinile la spate,
Mai neliniştit cu fiecare zi.
Nu se poate totuşi
Nici o literă să nu fi fost bună!
Precis într-o zi
Câmpul acesta se va umple de flăcări
Şi eu voi trece printre ele, solemn,
Încununat ca Neron.
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!




Printre rânduri...
Ţi-am pus inima în palme
Cu-ale florilor culori,
Din iubire au ţâşnit
Mii de fluturi şi cocori.
Fluturii-au luat-o razna,
S-au ascuns la tine-n sân
Iar cocorii-n zbor întins
Caută culcuş în fân.
Eu, ce caut? Mă întrebi,
Ştii răspunde, dulce vis,
Tu eşti lacrima din soare
Ce-n iubire m-a cuprins.
Nu mai pune întrebări,
Nu te încorda în gânduri,
Inima pusă în palme
Îţi răspunde printre rânduri!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!



Iubite din trecut
Iubite dragi ce-n taină m-au sedus
se-ntorc acum învăluite-n ceaţă,
şi-mi readuc pe gândul nesupus
noian de amintiri ce mă îngheaţă.
Prin amintiri se rătăcesc absurde,
tot căutând regrete ne-mpăcate
în mintea mea ce în adânc ascunde
trecutul lor şi multele-mi păcate.
Căci le-am trădat cândva, deopotivă,
şi-n suflet le-am rănit fără măsură,
iar ele acum, cu-o mină compulsivă,
se-ntorc şi-aduc în amintiri doar ură.
Dar ura lor, venită să mă-ngroape,
în mângâieri se schimbă dintr-odată,
iar eu le-aduc pe toate mai aproape,
şi mă renasc din lumea lor trădată.
Pe piepturi dantelate mărţişoare
le pun cu drag şi magică tandreţe,
săruturi lungi, ca apa din izvoare,
mă scaldă-n elixir de tinereţe.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nori de vitralii
îmi plăceai ştergând amintirile
ca pe nişte tablouri de patina timpului,
le-am lăsat aşa,
prăfuite,
să le mângâie doar misterele Lunii
în nopţi cu nori de vitralii
când mă gândesc la tine,
îmi plăceai citind viitorul
pierdut între două intrigi,
din nişte cărţi cu coperţi de copac,
le-am lăsat aşa,
întredeschise,
să-mi crească salcâmi şi liliac
într-o primăvară întârziată,
îmi plăceai împletindu-ţi visele în păr
şi toate florile câmpului,
le-am lăsat aşa,
nenumărate,
ca să-mi petrec restul zilelor
fiindu-mi dor
de tine.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascuns...
mi-am ascuns durerile într-o lacrimă
şi am lăsat-o tulbure să cadă,
să pot zâmbi c-o floare într-o palmă,
să pot să văd ce ochii vor să vadă
mi-am ascuns visele în cele gânduri,
pe care nu le-am prins trăite,
pe care le-am strivit cu atâtea cârduri,
de zburătoare, toate părăsite
mi-am ascuns cuvintele după tăceri
şi le-am muţit cu mine de-odată,
cuvintele care nerostite ieri,
acum revin şi nu-mi spun că mă iartă
mi-am ascuns ochii sub greoaie gene,
i-am ascuns de mine şi de tine
şi-acum chiar dacă vor să mai lumine,
n-au străluciri de ieri, au cenuşiu de mâine
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Am căutat cuvinte virginale, cuvinte puturoase, cuvinte cu râie: le-am excitat aroma, le-am avivat rănile cu sticlă pisată şi le-am infectat pe unele complect; şi cum de la ele la azur e o distanţă directă, o corespondenţă, am făcut pe cale artificială şi cuvinte oglinditoare sau străvezii şi am silit să intre în lumina lor eterogenul, ca într-o vitrină de optician ambulant.
Tudor Arghezi în Ars poetica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!



Am adunat florile câmpului într-o oală de lut şi le-am pus apă atât cât să nu moară iute. După ce au murit le-am înviat pe pânză şi au devenit nemuritoare.
citat celebru din Ştefan Luchian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Călătorie
oriunde am mers
am purtat universul în mine
că am mers cu autobuzul, că am mers pe jos
l-am ţinut înfăşurat în umbră
să nu se topească la soare
cele patru puncte cardinale
le-am pus într-o lacrimă crudă
şi n-au simţit durerea când le-am smuls
din hotarele lor nesfârşite
am adunat totul în praful din suflet
şi acum de abia mă mai târăsc
printre gropi şi schelete de stele
ce au murit deodată cu Eva
mi-am câştigat libertatea
prin simplul fapt că exist,
port universul în mine
şi mor
poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri
De unde atâtea sălbatice gânduri
Îţi tulbură mintea cu suflet cu tot?!
Eu ştiu că-i târziu dar trei rânduri
Mai poţi să citeşti ca adesea, socot?
Pământu-i Pământ şi de-aceea se-nvârte
Să care în spate şi proşti şi deştepţi.
Deci rabdă şi tu, din iubire, mai multe
Chiar dacă ştii la ce să te-aştepţi.
Am pus printre rânduri albastre-n scrisoare
Tot ce-am furat ca să-ţi facă plăcere
Am pus lacrimi, zâmbet şi lună şi soare
Şi păsări şi fluturi, bucurii şi durere...
Chiar nu poţi, o clipă, iubirii trecute
Din oceanul visării, un strop să-i jertfeşti?
Nu-ţi cer să-mi dai daruri, nu-ţi cer lucruri multe
Îţi cer ca răvaşul acesta să-mi citeşti!
poezie de Mariana Bendou
Adăugat de Mariana Bendou
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe-un munte de patimi
plouă cu mirări şi e potop de lacrimi
scoate la suprafaţă doruri patogene
Golgota din gânduri e munte de patimi
au amorţit în trup puncte eterogene.
pictez fericirea cu zâmbet de flori
cu fluturi care sorb roua petalelor fine
vreau să zugrăvesc pereţii cu stele şi sori
să culeg de pe cer lumini diamantine.
mă îngrijesc de flacăra nestinsei iubiri
să ardă în suflet suspinul mâhnirea
dar parcă raiul meu e stăpânit de zbiri
plimbă ca pe-o nălucă în mine amintirea.
un infinit de gânduri trimit în univers
speranţe minunate să nu aibă revers.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet pribeag
Desculţ, prin amintiri răzleţe,
Şi cu norocul zăpăcit
Am pribegit printre iluzii,
Şi-atâtea vise am zdrobit...
Încovoiat de doruri rupte,
Cu ochii ridicaţi la cer,
Am tot cerşit un strop de suflet,
Eu alta n-am ştiut să cer...
Cu aripile schilodite,
Păreri de rău am adunat...
Şi gândurile plictisite
Le-am tot cernut şi afânat.
Ai apărut în clipa-n care
Nu mai visam să te-ntâlnesc.
Atât de dor mi-a fost de tine...
Atât de mult vreau să iubesc.
poezie de Otilia Rour (2012)
Adăugat de Tiberiada
Comentează! | Votează! | Copiază!


Gânduri de trecut, în ziua de astăzi
seninul de sus curge-n ochii mei
primăvara-mi şopteşte-ncet, am venit
păşesc agale printre petece de ploaie
şi cânt cu paşii mei rătăciţi, un mozaic
cu sufletul pe un asfalt, rece, încremenit
sus, plâng norii printre copaci cu crengi
de gânduri, prin muguri rătăciţi
şi florile-şi scutură-n vânt nebun petale
de ieri gândurile le-am făcut inele, pentru
trei de mâine şi astăzi, visările le-am adunat
de la fereastra trecutului tău şi-al meu, în mine
apoi le-am dat păsărilor care zboară-n, înălţimi
de suferinţă, să le poarte în depărtări, de tine
am rămas cu o rană-n soare, care mă doare
pun lacrimi în ţărână, pansând tristeţi
întorcerea lor îmi va fi balsam în gânduri
să sădesc în pământul vieţii şi-n arături de timp
iubiri în primăveri care renasc şi nu în veri
aştept acum un fragment de ploaie, îngândurat
asfaltul să fie cald, pentru ca lacrima mea
ce-mi picură, să se evapore în calea ta
şi-n gândul tău, să pot sa zbor prin el
pe-o pasare albă, pe cer senin, cu adieri de dor
poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
