Colind

Ochii sunt grei.
La pânda stelelor, bat îngeri din aripi în ei,
în horă, ielele scapără-n talpă scântei,
sclipiri din adânc spre înalt,
cu asalt, în umbra deasă, între brazi.
Ochii, oglinzi, sunt colindul de azi.
Grei de poveşti, de privirile-n care cresc păsări, cerbi, miei,
de lumina ce cade tăcută pe ei,
de ungherele în care surâsul coboară neprihănit,
poartă colindul ce sunt, cu pita gândului la dospit.
Din răsărit până în miez de înnoptare,
de la distanţa dorului de soare, de la distanţa norului,
din tremurul zborului, din încântare, din valul de mare,
din podul cu vedere spre scaunul ceresc,
din apropierile de firesc, din piviniţa în care mă-ncui,
lumina ochilor, clipă de clipă, în cântecul inimii sui.
Din ce sunt, din pământ, din vânt, de orinde merg hai hui,
izvor spre marea fără de sfârşit, hoi, hui... doinesc...
Aho! Aho! Pe suflet, călare, mă sui!

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt

Sunt zâmbet de mare
şi mângâi hotare.
Sunt ochi de pământ
şi învăţ tăcând.
Sunt suflare de vânt
şi-mprăştii cuvânt.
Sunt piruetă de foc
şi ard când invoc.
Sunt pădure de taină
şi ca veşnică haină
a măicuţei pământ,
verde crud îmi e sfânt.
Sunt rază de soare
pe drumul de vale.
Sunt dor de lumină
din marea grădină.
Sunt arc de culoare
curcubeu de floare.
Sunt dansul de fluturi,
zâmbetul când te bucuri.
Sunt pană de vultur
şi-ncerc să mă scutur
de somnul din mine,
de norul ce vine.
Sunt floare de colţ
şi visez să m-agăţ
de stânca din gând
spre care m-avânt.
Sunt cuget adânc
ce-ncerc să cuvânt
aşa cum e legea,
aşa cum e sfânt.
Sunt basm de iubire
născut din trăire.
Sunt cuvânt rostit
din suflet rodit.
Sunt pace pe nor
şi zbor de cocor.
Sunt cupă de zori
minune din flori.
Sunt rouă pe nufăr
şi-aleg să nu sufăr.
Sunt cetate de dac
şi lupt să fac pact
cu lumea din mine
prin taine divine.
Sunt susur de ape,
comori îngropate
cu zâmbet pe buze
şi cântec de muze.
Sunt munte etern,
o doină ce chem
mioare din lume
ce vor să-şi cunune
zăpada din ele
cu lumina din stele.
Sunt clinchet de-argint
şi pornesc să colind
în sufletul meu
sclipiri să aprind.
Sunt izvor de speranţă
şi-mplinire în viaţă,
căci găsit-am în Mine
Divinul din Tine.

poezie de Octavian Sărbătoare (25 decembrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindul secundelor

E-o lume stranie, apăsătoare,
în vechiul meu bârlog din loc sălbatic,
săpat în trupul moale, roşiatic,
al unui deal, ascuns de vânt şi soare.

E bine camuflat, ferit privirii,
e-al meu şi-l folosesc atunci când viaţa
mă-ndeamnă liniştei să-i gust dulceaţa,
să simt din plin puterea-nchipuirii.

Privesc în gol prn liniştea ce doare,
în lumea fără "like"-uri sau "alo!",
în care orice zi e sărbătoare.

Când pleoapele-mi se mişcă-n tremolo,
secundele din anul care moare
îmi bubuie-n urechi: "Aho, aho!"

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucificare

Lunecam pe firul nopţii în mătasea nemăsurată de croieli.
Luminile ochilor se împleteau mistuitor.
Am băut clipele până la fund. Ce fior!
Şi când eram aproape, mi-era dor!
Am făcut cort de zvâcniri, de retrageri în răsărit, în apus,
am făcut slalom între vise şi pământ,
izvor de tăceri, de cuvânt.
Păreau orele fără sfârşit,
se oprea timpul în loc. Ce nadir, ce zenit!
M-am izbit de luceferi şi zmei,
m-am pierdut pe cărările ochilor,
de povestea inimii, sclipitori, grei.
Am plutit pe covorul de aur şi lut,
lumina şi frigul am gustat,
ca pe vinul împărtăşaniei,
poemul anilor, am băut,
din cap până-n călcâie,
pe viaţă şi pe moarte, în toate cele,
iubire, te-am primit,
te-am căutat. Ai uitat?
Când am căzut din copacul uimit,
erai demult la pânda de hambar cu fân cosit.
Am auzit cum secerau de dincolo de căutări pribegiile în visări.
În ce se-ncredinţează gândul cu statornic glas?
Din tot făcutul, la-mpărtăşiri de sens,
în crucificări, ce-a rămas?

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mână întinsă...

O mână întinsă spre Tine, Doamne,
Mă-nalţă din dureri spre plăceri,
Spre lumina de vis, spre iubire,
Spre ieşirea din trecute tăceri.

O mână crescută din bunul pământ,
Cu ierburi, cu pajişte-ntinsă,
Cu munţii ce-au fesuri de brazi,
Vrea rugămintea de mamă atinsă.

Păsări din zbor şi stele din nalt
Să-mi fie prin dânsa aproape în viaţă,
Raiul măreţ pentru copiii copilului om,
S-aducă speranţă, nu tulbure ceaţă.

Mâna-i întinsă, primeşte-o la Tine,
Dăruieşte-i nemuritor împlinire,
Pace în suflet şi nu întunecimi;
Dă-ne o fărâmă din veşnica iubire!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roua din ochi

Din roua ce din ochi ţi-a răsărit,
Eu am sculptat în minus infinit,
O amintire, spre a te avea,
Acelaşi vis cu plâns de catifea.
În dans de păsări mi-am pornit paşii
Spre a-mi rămâne în zborul înspre înalt.
Un bob de rouă îmi spală plus infinitul
De rana murdară a sufletului.
Sunt un vulcan ce erupe din sine
Pentru a lumina cetatea cerului
Când îngerii nu mai sunt făclii.
Silindu-mi respiraţia să te iubească
Sincer şi dezinvolt,
Mă caţăr pe umerii timpului
Să respir primăvară.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt polenul din cuvinte...

1. Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare,
o lacrimă de-a ei mă doare
căci toate lacrimile-s sfinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

2. Eu sunt polenul din cuvinte,
peste câmpii vântul mă poartă
şi bat la fiecare-n poartă
şi plâng în ochiul tău fierbinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

3. Eu sunt polenul din cuvinte,
Hristos din slovă mă coboară
şi mă împraştie prin ţară,
balsam pe rană să alinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

4. Eu sunt polenul din cuvinte,
eu vin acum cu vestea bună
să-ţi fie pavăză-n furtună
şi pentru zilele cumplite.

Eu sunt polenul din cuvinte.

5. Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare
ce rodu-n pântecul ei moare,
alerg acum printre morminte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor de flutur

Se-adapă din lacrima nopţii
în zorii ascunşi la hotare
de umbre pierdute în mare,
a stelelor scurte adopţii.

Surprinde lumina în focul
a mii de oglinzi delicate
ce Soarelui vor să-i arate
că-n aripi îşi poartă norocul.

Priveşte, distrat, spre copacul
ce-i pare, acum, doar decorul
în care-a crescut el, actorul,
şi-a fost, doar o vreme, iatacul.

Se-aruncă, în formă perfectă,
spre cer, spre lumină, spre viaţă,
spre noul din care învaţă
că este o biată insectă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viu

Când a ţâşnit spre fericire, larg, tărâmul de lumină şi de var?
Când mă purta pe braţe ochiul lunii,
dansam neostoită de vânt.
Îmi înfăşurase palma, în trupul câmpului, verdele bogat în parfumuri,
să nu se scurgă sângele din altoi.
Aceeaşi sunt.
Cum se păstrează viaţa stelelor în noi!
În zâmbetul aprins, s-a ţintuit nemărginirea.
Oh! cum s-a vărsat deodată-n piept, fără de veste, clocotitor, privirea!
O clipă a fost de-ajuns să se lipească de fascinaţia firii ca roua ce culege în sclipiri culori.
Cu un sărut pe glezna zilei, s-a zidit în cer surâsul galeş din flori.
Între tăcere şi contemplări de fiece mişcare, şoaptele se făceau ochi răpitor de mare.
Noaptea glăsuia dulce cum toarce furca în fuior,
amiaza avea gust de cocos şi plutire dincolo de nori.
Cât de lungă e rotirea,
cât de tainic fură înălţările neîndoielnice-n nepătrunsul din zbor
şi totuşi cât de trainic e ecoul lor!
Ţie, de care ţâşniri ale viului din tine ţi-e dor?

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Candela

Dintre toate ferestrele, cel mai mult îmi place
să deschid ochii spre sufletul nucetului
în care se oxigenează orânduirile basmelor.
Dintre toate zidurile, cel mai mult îmi place
să mă las înţărmurită de zidul intimităţii
care păstreză între parfumuri
descoperirea magnoliilor crescute înlăuntru.
E un acord tacit între tei şi pământ,
să înflorească pe aleea poemelor.
Dintre toate arderile,
cel mai mult mă încălzeşte jarul iubirii.
Scânteiază din tălpi până dincolo de moarte.
Mă mişcă după lumina din călcâiul timpului.
Mă aprinde candelă în căminul vieţii!

Iulia Dragomir

poezie de Iulia Dragomir (8 iunie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor

Mi-e dor de tine,
De zâmbetul tău şi de drumul spre casă,
Fată frumoasă!
De ie şi de maramă,
De opinci şi ilic...
De toate mi-e dor câte-un pic.
Mi-e dor de lumina din ochii tăi!
De nucul bătrân, de amintiri şi de vise,
În care, alergai pe cărare,
Înger cu aripi de fluturi,
Înger cu aripi de fum.
Alergai spre-nceputuri...
Poveste de-o clipă
Între cer şi pământuri,
Ce în gând se-nfiripă.
Copilăria...
Mi-e dor de bunica Maria,
De casa cu flori la fereastră,
De fântâna din curte
Şi de dudul din poartă.
Mi-e dor de-altădată!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc tăcerea

Iubesc tăcerea primăverii-n floare,
Tăcerea stelelor care în zori apun,
Iubesc tăcerea zborului spre soare,
Tăcerea sufletului primitor şi bun.

Iubesc tăcerea pădurilor bătrâne
Tăcerea lunii şi-a nopţii-nrourate,
Iubesc tăcerea bobului din grâne,
Tăcerea tumultoasă a inimii ce bate.

Iubesc tăcerea ca vis ori ca simţire,
Tăcerea din adânc a sinelui divin,
Iubesc tăcerea si taina din privire,
Tăcerea care spune la matcă să revin.

Iubesc tăcerea când sunt cu Dumnezeu,
Tăcerea izbăvirii ce-aduce nemurire,
Iubesc tăcerea ca rugă-n gândul meu,
Tăcerea lacrimei la ceas de regăsire.

Iubesc tăcerea ca tihnă sufletească,
Dar nu iubesc o viaţă-nsingurată,
Iubesc tăcerea din lumea îngerească,
Dar nu iubesc trăirea-ntemniţată.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ţi sunt?

Lumina ochilor tăi
şi durerea din lacrimile tale,
parfumul cuvintelor
şi misterul din spatele tăcerii.
Frumuseţea inimii tale,
cunoscutul şi necunoscutul.
Vederea ochilor,
căldura îmbrătişării
şi talazul valurilor din zbuciumul tău.
Frumuseţea fiecărui gest,
amintirea cea mai frumoasă
cu care adormi seara,
treapta pe care pui piciorul

să urci spre curcubeu,
aşteptarea nesfârşită, chinuitoare,
dar atât de plăcută,
încât a ajuns să-ţi fie bucurie.
Fereastra la care te aşezi
pentru a privi oamenii din jur,
adevărul din toate închipuirile
şi tâmpla sprijinită în palmă
când crezi totul e pierdut.
Bucură-te că sunt pentru tine
ce nu mai sunt pentru nimeni
şi curăţă-ţi oglinda sufletului
pentru a vedea toate acestea!

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din asfinţit

Din lumea-ntunecatelor poveşti
spre care am plecat, am o dorinţă:
să iau cu mine singura fiinţă
ce, într-o zi, mi-a spus: "Doar tu îmi eşti".

Merg spre tărâmul vechi şi cunoscut
în care am pierdut-o-ntr-o furtună
cu fulgere din ochi ce-aveau s-apună
tot ce a strălucit la început.

Mă-ndrept spre lumea ei, spre lumea rea
în care-s oameni cu mai multe feţe
şi unde ea m-aşteaptă cu tristeţe
şi încă speră în venirea mea.

Se-aude un vacarm în depărtări,
cuvinte aruncate, fără sensuri,
departe de-nţelegeri sau consensuri,
spre surzii ce le-ascultă-n patru zări.

Să merg în lumea ei? Să mă opresc?
De ce aş încerca? De ce-aş mai merge
pe urmele ce singură îşi şterge,
ştiind şi ce aş vrea, şi cum gândesc?

Pe calul care singur s-a oprit,
alung din minte ultima dorinţă;
fac drumu'-ntors, căci nu e cu putinţă
lumina s-o întorci din asfinţit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te zidesc

printre lacrimi şi cărămizi
rugăciune în templul eu-lui
mă supun dorinţei de înalt
privesc cu genunchii întorşi
lumina din ochii tăi
şi-mi rup bucăţi din inimă
le aşez în cele patru zări
închinare lacrimii tale
izvor tămăduitor

îţi privesc uimirea
te acopăr cu vise
şi tu mi te supui cărămidă
în mâinile mele aspre
de căutare
de nesfârşit

te amestec cu nemărginirea
cerul mă fulgeră
pământul mă roagă să-i fiu rădăcină
şi eu zbor
spre adâncul dureri din mine
spre înaltul iubirii din tine

între cer şi pământ
tu fântănă
eu o sete de neoprit

tu
o Ană
eu
un dor

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatuaj

Mi-am pus aripi la picioare,
Tatuaje-n zbor spre soare,
Spre iubiri şi mângâiere
În prelingeri de tăcere!

Sunt profundă ca un vis
Care cordul a cuprins
Cu sărut pe ambii sâni
Şi cu vibraţii în mâini.

Sunt ca piatra necioplită
Sub o daltă fin călită,
Când m-atinge, mă-nfierbântă
De topesc liniştea sfântă.

Şi cât sunt de dezmierdată
Nu voi muri niciodată,
Voi zbura din floare-n floare
Cu aripi dulci la picioare.

Voi gusta zborul vieţii
Dintr-o fantă-a dimineţii
Şi voi fi lumina ta
Sculptată pe-o canapea

Ne-om legăna în sărut,
Dar din dar pentru-mprumut,
Ne-om topi până în zori
Printre îngerii din flori!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea din grădină

În umbra unei umbre
din umbra celei mai mari umbre
făcută din lumină şi pământ
din ciment şi din zare
din aripi de îngeri şi aripi de vise
a crescut floarea lui Ienăchiţă
pe malul Dunării cu gândul la Bucureşti
cu sufletul la Cluj
cu pulsul la Iaşi
cu degetele răsfirate ca valul baroc
mângâind tandru între Braşov
până la Sibiu
apoi mai jos de la Piteşti
până la Timişoara
în umbra căuşului mâini
în care se agaţă ecoul clinchetului perlelor şirag
de la încheietura mâinii
şi tălpile picioarelor
decorate cu nisip şi mare între Tulcea
şi Constanţa cu degetele mici
Sulina şi Mangalia
iar lacrimi din lăcrimarea norilor
adunaţi în furtuna ochiului de speranţă
scaldă purpura petalelor ei
parcă zărindu-se din ea steluţe
urcate către raiul nostru românesc
cântat cu ciubuc şi liră
din care fumegă blajin
un chiuit de depărtare
de dor mediteranean cu ochii negri
cu orizontul mării negre
iar clinchetul perlelor în peştera palmei
oprind spaima în ziduri
de lirism cartonat în tihnă

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre picături

Sunt femecat cum se prăvale apa
În şuvoaiele de picuri grei şi ascult
Din Mariane, înecat mesaj, din groapa
Abisului adânc de timp, peste demult.

Mă-ncânt în cântul-ropot de pe tablă
În mii de cai galop; cum ralul pulmonar
Venit cu aburii -stând îngeri, ca să cadă-
Din tau, savană-n răget, rugă de altar.

Mă spăl prin canioanele din creier
-Odată cu torentul de-amintiri-
Mă prăbuşind în melancolicul descreier
Necontrolat purtat, apos în năluciri.

Mă las atins de picurii-n masaj
Pe piele, din durerea răului de-azur
Ce-mi strânge timp în umed derapaj
De suflet răspândit, fără control, contur...

Am tremurul în barbă, dar sunt pur,
Spălat pe bronzul arămiu încins de soare...
Sunt tot topit şi-o umbră de-abajur
M-acoperă, şoptind... "E ploaie şi te doare..."

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mustind a vară

miroase-mă a miere din flori de tei şi ploaia
opreşte-o să nu-mi fure polenul din poem,
mai picură din ochiul ce a aprins văpaia
albastrul fantomatic al florilor ce gem!

e-atâta vară-n mine şi pleoapele-mi sunt grele
de galbenul din spice şi sângele din maci.
hai, gustă-mă, iubite, am gust de micşunele
şi m-aş urca pe tine, ca via pe araci.

cârcei de nerăbdare-mi furnică-adânc prin vene
(de vină-i curcubeul din ochii tăi de jar);
mă cheamă-n dansul nopţii un glas de sânziene
să te opresc, străine, din jocul tău barbar.

şi de te strigă iarba când o striveşti sub talpă
opreşte-te o clipă, priveşte înapoi!
sunt eu cu-alaiul verii, ce sevele dezgroapă
să ne ajungă viaţa din urmă, pe-amândoi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din asfinţit

Din lumea-ntunecatelor poveşti
spre care am plecat, am o dorinţă:
să iau cu mine singura fiinţă
ce, într-o zi, mi-a spus: "Doar tu îmi eşti".

Merg spre tărâmul vechi şi cunoscut
în care am pierdut-o-ntr-o furtună
cu fulgere din ochi, ce-aveau s-apună
tot ce a strălucit la început.

Mă-ndrept spre lumea ei, spre lumea rea
în care-s oameni cu mai multe feţe
şi unde ea m-aşteaptă cu tristeţe
şi încă speră în venirea mea.

Se-aude un vacarm în depărtări,
cuvinte aruncate, fără sensuri,
departe de-nţelegeri sau consensuri,
spre surzii ce le-ascultă-n patru zări.

Să merg în lumea ei? Să mă opresc?
De ce aş încerca? De ce-aş mai merge
pe urmele ce singură îşi şterge,
ştiind şi ce aş vrea, şi cum gândesc?

Pe calul meu, ce singur s-a oprit,
alung din minte ultima dorinţă;
fac drumu'-ntors, căci nu e cu putinţă
lumina s-o întorci din asfinţit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindul ramurilor de alun

O plângi pe mama-n seara de Ajun,
Vei plânge şi în ziua de Crăciun,
Vei plânge poate fraţii, poate taţii,
Aşa, neputincios, precum damnaţii.

Şi totuşi o lumină nefirească
Pe fruntea rece să se prăbuşească,
Nu este nici din cer, nici din pământ,
Ci este din al lor ultim cuvânt.

Auzi colindătorii la fereşti,
Sub fulgii care ning ca în poveşti,
Auzi cum vocile în tine cad
Spre seară, când te-aşezi pe lângă brad.

Şi rupi din pâinea caldă din cuptor,
Apoi zâmbeşti ca un umil actor,
Gândind că fulgii care cad pe drum
Sunt mult mai calzi decât eşti tu acum.

Să laşi lumina asta nefirească
Pe fruntea rece să se prăbuşească,
Prieten drag, sub ramuri de alun,
Nu este nimeni singur de Crăciun...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!