Sufletul timpului

S-a făcut noaptea zi.
Ca o bomboană, s-a dat de-a rostogolul pe Calea laptelui.
Se zăresc prin telescopul trecerii nurii zorilor.
Pe oricare parte a privirii, şi prin perdeaua de paratrăsnete,
străluceşte luminătorul vieţii.
Inima gândului nu este complet vizibilă,
e ascunsă în cântecul zborului.
Se simte vibraţia sărbătorind în exclamaţii viitura.
S-a făcut noaptea zi.
Insomniacă, aleargă pe drumul viselor cu ochii deschişi,
cupe de strâns galaxiile în adâncuri.
Ca o săgeată, prin ramurile pline de dorul soarelui, fulgeră aşteptarea.
Din vară, din iarnă, prin ger, prin noroi,
prin ape repezi, cu antenele întinse,
din pivniţa virtuţilor,
se cutremură ca un pătrat scuturat de cercul repetiţiilor, candoarea rânduielii.
Aleargă bizonii printre gorunii revigorărilor.
Ascultam cuvântul, auzeam distanţele când mai mari, când mai mici,
când supremă întâlnire în melodia luminii.
Ascult canonul, aud sufletul timpului.
Ca un canibal, se hrăneşte vremea cu ore cremoase de trezire.
Nimeni nu vede fotografia resortului.
E un omagiu adus rostuirii.
S-a făcut noaptea zi.
Surâde curios Atlanticul în revărsare melodioasă
peste ţărmul titrat de biserica stelelor.
Îşi trage răsuflarea.
Mă acompaniază apa angro, în pregătirea continuă de însoţire.
Se sprijină pe fotoliul valurilor, rupte în balans,
găsindu-şi deopotrivă odihna şi nesomnul.

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alergările gândului

Cum prin răsăritul soarelui
se vede primăvara luminii,
aşa printre zilele apusului meu
se vede iarna mea.
A răsări. A apune.
Răsăritul este a inimii primăvară.
apusul este înţepenirea iernii.
Şi câtă primăvară încape răsăritul
iar şi iar
când gându-mi aleargă
ş-aleargă
ş-aleargă
prin fluturi translucizi spre tine
neobişnuitul şi nemărginitul meu.
Ce copilărie a putut să aibă răsăritul tău?
Şi câtă iarnă încape apusul
iar şi iar
când groaza gândului aleargă
aleargă
aleargă
prin spinii ţepeni spre sinele
obişnuit şi mărginit al meu.
Ce copilărie a putut să aibă iarna mea?
Şi-acum când pământul se-odihneşte
în braţe întineritoare de prim anotimp
mă-ntreabă gândul
oare în ceasul apusului
răsăritul tău din colţul ochilor mei
va încăpea o iarnă sau o primăvară?

poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E noaptea suavă şi osânda plăcută

E noaptea aproape-nspre orele două,
Când visele strâng nectarul din sâni
Şi scutură pulberi albastre prin rouă
Privirea-ndrăzneaţă din ochii păgâni.

E noaptea atinsă... de o vie chemare,
Când coapse nebune... şi albe mă vor,
Adânc a pătrunde în miezul de floare,
Năvalnic... ca apa, semeţ... ca un zbor.

E noaptea plăpândă, sfioasă şi plină,
Când clipe rebele în cupe se ascund
Şi fluturi ce aleargă spre clipa divină
Turna-vor în tine... amorul... profund.

E noaptea suavă şi osânda plăcută,
Când fulgeră gânduri şi astrele cad
La porţi de izvoare, iar luna-i tăcută,
Ca cetina verde... sfinţită... de brad.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când trece un om prin sufletul său

Toată
noaptea m-am zbătut să adorm
am vrut să mă rog
dar ochii îmi erau cusuţi în pernă
am scăpărat un chibrit
pe pereţi au jucat umbrele
mă simţeam ca într-o grotă
prin care treceau apele
pe sub munte apoi
mi s-a părut că visez

Te-am văzut spre dimineaţă
cuprins de tristeţe stăteai
la marginea lacului
mâna ta s-a întins peste mal
strălucea
şi noaptea s-a făcut albă

trestia s-a dat la o parte
ca o pleoapă
de pe un ochi umed deschis
atunci lumina Ta a picurat
ca o lacrimă
tăcerea se limpezise

puteai auzi cum trece
un om prin sufletul său...

poezie de Ioan Barb
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea tăcerii

Noaptea tăcerii albastre
nu are trup,
se topeşte prin întunericul
străpuns de stele aprinse.

Noaptea tăcerii surde
voce nu are,
se disipează în aer
lipsită de umbre.

Noaptea tăceru sublime
dezbrăcată complet,
se pierde pe sine
în braţele apelor mari.

Noaptea tăcerii mirate
nu are picioare,
dar fuge speriată
de lumina dimineţii.

Noaptea tăcerii fără iubire
e un întuneric absurd
prin care trec visele
pe malul celălalt al dragostei.

Noaptea tăcerii de foc
e un fulger prin inimă
ce-i luminează adâncul
fântânii din sufletul durerii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

PRIN UNIVERS...

Astă noapte, pas la pas, m-am plimbat prin Univers
Pentru care deodată s-a deschis un interes
Şi prin telescopul Hubble... ca şi cum aş fi privit
Două sute miliarde galaxii eu am găsit...

Astă noapte-am străbătut miliarde ani lumină
Şi-am ajuns până la Abell, roi de stele pe retină,...
Am vizitat Sagittarius, Ursa Major, Ursa Mică
Chiar şi Galaxia Morţii... de care îmi era frică

M-am plimbat prin galaxii până când am obosit
Şi pe Drumul Robilor vrând-nevrând am poposit
Coborând din Andromeda, tot de prin Grupul Local
Ca şi Calea Laptelui, am făcut un gest banal

Mi-am pus degetul pe-o tâmplă şi aşa m-am întrebat:
Oare Zeus pe Heracle când l-a dus la alăptat
Şi l-a pus la sânul Herei, care dormea pe o parte,
A ştiut că o să facă o spirală ca de lapte

Când Zeiţa-l va respinge? C-o să împroaşte-n jur cu stele
Patru sute miliarde,... nebuloase printre ele?!
... Dar nu are importanţă, e bine că am aflat
Cine şi de ce-a fost naşul Mylky Way... de-a botezat...

Şi prin Calea Laptelui am trecut prin constelaţii
Ca să mă întorc acasă c-un bagaj de informaţii
Şi-am trecut prin Gemeni, Vela, Aquila şi Scorpion
Prin Săgetător, Perseus şi pe Braţul Orion

M-am apropiat de Soare,... doar o rază am luat,
Şi prin Sistemul solar cam o oră m-am plimbat....
M-am întors din nou,, acasă'' pe planeta mea, Pământ,
Unde m-am născut, am plâns şi am spus primul CUVÂNT....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mantia nopţii

Noaptea continuă să-şi ţeasă vraja,
revarsată tainic în oglinda cerului.
Prin vălurile ei întunecate,
periculos de aproape-ai ajuns.
În aer se simte furtuna din noi,
o tensiune a simţurilor,
acel semnal de alarmă al iubirii.

Învăluită în catifeaua zâmbetului,
îmbrăţişată de braţul cald al gândului,
încercuită de firele inimii tale,
plutim în eternitatea timpului
şi-n răsucirea unui spaţiu,
răspuns la visele noastre.
O poartă prin care-am pătruns,
prin curbe de timp,
dincolo de toate frontierele,
în armonia cântecului ploii,
în adevărul interior
prin care
lumina delicată a emoţiilor
într-un moment de deschidere,
eliberare şi recunoaştere
îşi regăseşte drumul din adâncuri.

Uniţi în abandon,
între realitate şi fantezie,
o linişte străvezie
curge prin noi,
înconjurându-ne,
o clipă încremenită
în zborul spre Absolut.

Un flux, iluzia magică a vieţii,
în căutarea paradisului,
prin care descoperim
flacăra luminii.

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai treci din când în când prin viaţa mea...

Dacă un gând fărâmiţat de piatra uitării
În izvor de lacrimi se va transforma,
Vei auzi cântecul neterminat al mării
Trecând din când în când prin viaţa mea.

Dacă mai poţi privi aceeaşi stea
De noi aleasă-n noaptea marilor iubiri,
Mai treci din când în când prin viaţa mea
Ca pe-o alee a unui parc cu amintiri...

De vei auzi un fel de chemare
Din adâncuri de trecut, de undeva,
Răspunde învechitei răni, ce încă doare,
Trecând din când în când prin viaţa mea...

poezie de Cristian Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hangar 18

La grădina de vară
aşteptam noaptea cu seminţe
de chitară
eu te luam de talie
afară
se auzeau cum filmele în gară
veneau cu tot cu şine
în august când e vară
iar noaptea voia în ziuă să dispară
cu tine şi cu mine
prin dos... prin gang
pe după-alimentară!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe aripi de lirism

când noaptea coboară cu vise măreţe
greieri acompaniază viorile de dor
ning perseide peste câmpuri răzleţe
arcadele trupului se clatină uşor.

stelele iubirii veghează cu poveţe
înţelepciunea lor trece prin nor
când noaptea coboară cu vise măreţe
greieri acompaniază viorile de dor.

sub clar de lună se luminează feţe
inimile vibrează atinse de fior
poeţi şi filozofi trudesc să ne înveţe
că iubiri în lumină niciodată nu mor.

când noaptea coboară cu vise măreţe
greieri acompaniază viorile de dor.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg de iarnă

Peste vârfuri cade-o rază,
Printre stâncile-adormite
Când amurgul stă să iasă
Din pădurile-amuţite.

Coame albe se-nnegresc,
Noaptea lungă amuzată
Le învăluie grotesc
De prin cer pictată.

Pe pârâu se stinge-n sus
Sunetul bizar al morii,
Când amurgul la apus
Colorează iute norii.

De pe creasta-ncovoiată,
Într-un şuier fioros
Tăvălind pădurea toată,
Bate vântul furios.

Noaptea prin văzduh zburând
Lasă-n cer o rană,
Lacrimi albe norii plâng
În amurg de iarnă.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de iarnă

Când ninge şi-nserarea e ca o nuntă veche,
Când se aude-n uliţi clinchet de zurgălăi,
Mă simt atât de singur că tu nu-mi eşti pereche,
Şi-n munte ard vechi focuri şi plâng în ochii tăi.

Din mii şi mii de versuri ce mi-au trecut prin minte,
Prin inima ce arde-a gândului rostire,
Nu te-ntrupezi din cântec - aducere aminte,
Şi nu te ţese vremea prin nevăzute fire?!

Te-aş rezidi în mine de unde-ai fost desprinsă
Ş am reface raiul din început de lume,
Ar rătăci prin cosmos privirea mea aprinsă -
De m-aş trezi cu tine, să-ţi dau al vieţii nume.

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Previziune

Se făcuse seară în cuvintele şoptite,
prin trup urca fiorul dragostei,
ochii leneşi alunecau departe,
mâinile se scufundau în buzunarele goale
şi noaptea îşi căuta caii sălbatici.

Dar cum voi păşi prin păduri
pe potecile prin care ocolesc vântul,
să aud bucuros păsările ciripind
în dimineţile în care şi izvoarele cântă,
iar ziua mă aşteaptă acasă
cu nesfârşitul dincolo de lume.

Deschide porţile închise de alţii,
drumurile cu măduva pierdută
aleargă prin oraşe necunoscute
pe unde strălucirea aşteaptă musafiri.

Născut cu linia vieţii
atât de profundă şi clară,

prevăd în umbrele luminii
cum va rodi pomul vieţii
fructul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta de a muri

Ali are o presimţire
şi-a lăsat sufletul lângă măslin
noaptea vin animalele
şi fură visele servitorilor
ramurile au început să se usuce

nu le poate spune nimic de când
a învăţat mersul pe ape
şi trecerile prin oglinzi

Ali ştie cum să le potolească foamea
în plină zi
se închină în văzul tuturor
nu poate respira dacă potirul e gol
i-a învăţat cum se trece prin site cuvântul

Ali ţine lumânările pe piept
şi nu se aud bătăile inimii
el trage cu poftă din narghilea
pufăind adevărul peste zilele triste
îşi piaptănă barba stufoasă
şi când e singur pleacă

Ali şi-a înscenat altă viaţă

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

Noaptea tăcerii însingurate
întunericul nu-l iubea
şi mai străină decât umbra
prin lume trecea.

Noaptea iubirii vinovate
dragostea şi-o împărtăşea
şi mai visătoare decât gândul
prin teamă păşea.

Noaptea împlinirii depline
rai de bucurie năştea
şi mai răcoroasă decât o adiere
prin frunze căuta liniştea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul prin pădure

Au închis drumeagul prin pădure
Acum şaptezeci de ani şi mai bine.
Vremea şi ploile l-au măcinat
Azi nu mai poţi, printre hârtoape şi rovine,
Ghici unde-a fost drumeagul prin pădure
Înainte ca ei să fi replantat copacii.

E-ascuns sub lăstăriş, sub muşchiul moale,
Sub covor de păştiţe şi de coada vacii.
Numai păstrătorii tainelor pot desluşi c-acolo
Unde-şi fac cuibar guguştiuci cu pene sure
Şi-unde bursucii se simt la ei acasă
A fost odată drumeagul prin pădure.

Totuşi, dacă pătrunzi în codru mai adânc
Într-o seară de vară târzie când cerul
E-aproape de pământ şi aerul e rece peste iezer,
La ora când fiecare suflet îşi strigă partenerul,

( Nu le e teamă de oameni în pădure,
Căci prin acele locuri au trecut puţini)

Vei auzi bătaia copitelor de cai
Şi foşnetul făcut de fuste-n roua de sub pini
Apropiindu-se din ce în ce mai mult de tine
Prin oglinda ceţii străvezii, prin rugi de mure,
Ca şi cum ar şti foarte, foarte bine
Drumeagul cel vechi, de demult, prin pădure.
Drumeagul care nu mai trece prin pădure.

poezie de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii mei

Ochii mei ţi-au dăruit
sclipirea stelelor
prin albastrul infinit
din adâncul mărilor.

Ochii mei te-au dorit
vis de fată-ndrăgostită
prin reveria de argint
din privirea adormită.

Ochii mei ţi-au visat
dorinţele sufletului
prin aleile din parc
din rătăcirea gândului.

Ochii mei te-au urmărit
al primăverii zefir
prin zborul liniştit
din licuricii de safir.

Ochii mei ţi-au zâmbit
strălucirea soarelui
prin focul mocnit
din adâncul sufletului.

Ochii mei ţi-au dedicat
prin versuri rimate
cel mai preţios smarald
din poeziile create.

Ochii mei te-au adorat
iubite, înger – ireal
prin curcubeul desenat
din puritatea de cristal.

Ochii mei ţi-au lăcrimat
ploaia amintirii
prin suavul picurat
din tristeţea despărţirii.

Ochii mei acum sunt cenuşii
şi-au pierdut strălucirea
de umbre şi neguri fumurii
când le-ai furat tu iubirea.

poezie de Elena Seceleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minune fără nume

În noaptea de tafta-nvechită,
când sufletul aleargă
şi moare printre lacrimi
de sfântă iertăciune,
am întâlnit prin gheţuri o foarte mică stea,
o stea a fericirii:
"minune fără nume".

În noaptea dintre veacuri,
când stelele apun
şi când oglinda vieţii
mă oglindeşte-n ea,
te-am întâlnit mică minune
şi vreau ca să îţi spun,
că eşti o nestemată
din lanţul fără za.

În noapte dintre stele,
când universul e lumină
iar sufletul meu curge
călcând întreaga lume,
tu mi-ai uitat o clipă din clipa
ce-o să vină,
şi-mi dărui universul...
"minune fără nume".

poezie de Silvia Urlih
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vis plutitor. Viaţa

Viaţa este culoarea din ochii tăi şi-ai mei,
bate într-un timp, pur şi simplu,
îndepărtate sentimente
răsună
deodată şi peste tot,
aşteaptă, la rând, să fie simţite,
apoi vorbite,
ţesute din lacrima durerii
răspândesc lumina
în aşteptare,
în noaptea întunericului.
Prin teatrul de umbre
şi aripile de mătase,
cuvântul întrupat
pulsează
prin sângele inimilor
pentru-a da naştere
zorilor
unei noi dimineţi
care să strălucească.
Viaţa, contopită în infinit,
creşte prin dragoste,
ca stelele care
luminează cerul nopţii
cu dorinţele noastre
brodate
în bezna universului.
O lume vie, sunet şi culoare,
mişcare
prin timp şi trupuri,
oglinzile
din ochii noştri,
un labirint de ferestre
atunci când privim din afară.
Ce-i viaţa? Un vis plutitor,
concomitent,
în toate direcţiile,
dezvelind
ochiul albastru
şi flacăra
portocalie a soarelui.
A fost, este şi va fi...

poezie de Irina Lucia Mihalca (17 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi pasă

Nu-mi pasă că nu ştiu unde eşti,
Căci de voi vrea, prin noaptea de mătase,
Te-oi căuta prin versuri şi poveşti,
Şi te-oi găsi prin amintiri frumoase.

Nu-mi pasă că tu eşti departe,
Căci eu ca-ntr-un căuş de palmă,
În inimă te port mereu, deoparte,
Deşi ispitele necontenit dau valmă.

Nu-mi pasă că nu sunt lângă tine,
Căci eu te văd când închid ochii strâns,
Şi nimeni n-o să afle despre mine,
De câte ori de dorul tău am plâns.

poezie de Paul Aelenei din Iarna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct

am îngrămădit tăcerea în pustiul visului
nelăsându-l să zboare
spre inima de turtă dulce

murăturile băltite îmi vor înlocui sufletul
când în întuneric
drumul îmbolnăvit se va scurta
rotunjindu-se de-a lungul şi de-a latul
până la orbire

vezi punctul acela
ce era odată o aripă blândă
azi nu e decât sufletul aripii
în valurile ce au trecut cândva
printre picioarele mele
prin gândul meu
prin cerul meu
prin umbra mea

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!