Puterea apei

Cel mai greu mi-e să cred că mă iubeşte fântâna cu setea pământului
ascunsă după ierburi şi ziduri albastre,
oglinzi pentru puterea opririi în loc a privirii înflorite de visul verdelui.
Cel mai greu mi-e să cred că există apropiere
fără pretenţii lepădate de cerc pentru surâsul nemuririi.
Se zvoneşte pe la colţul amintirii
că s-au însoţit cuvintele cu minunea întâmplării de a cunoaşte ieşirea din sine.
E tot un du-te vino!
Vindecată de eternitate, m-am îmbolnăvit de dorul credinţei în zbor.
S-au pecetluit cuvintele. Au un glas de nerefuzat pentru memoria inimii.

Străbat nisipul din călcâie până la încremenire.
Dezlipeşte-le de adâncuri să răscolească netocmite aniversări!
Nimeni nu a observat cum a rămas valul lipsit de resortul avântului.
Cu ochii umezi, îşi tremură genele.
Uită-te atent! Aşa de frumos s-a aşezat în căuşul palmelor!
Nu e vreme de concepte goale de viaţă! Crezi în puterea apei?

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaştere

S-au prins cuvintele, seminţe de înfloriri,
de catapeteasma inimii.
Au izbucnit în altarul timpului cu înflorirea rugăciunii,
alchimist pentru bobocii tăcuţi ai palmelor universului.
S-au înlănţuit ca prinse în horă.
Zglobii se avântă în faţă şi în spate,
dincolo de chipul dimineţii, solie luminii, aprinzănd farul gândurilor.
E un sărut lipit de cerul clipelor,
cu dor de sfinţenia vieţii.
Din ele se întrupează culoarea amintirii,
din ele se nasc bănuielile de creştere
pentru spicele înscăunate de cinstea virtuţilor.
Au răsărit cuvintele, fluturi, de pipăit sufletul iubirii.
Miros a mosc şi a scorţişoară, a casă de trecut pragul cu talpile goale
pentru împărtăşirea din intimitatea aerului.
S-au aprins feţele lor visătoare,
s-au învăluit de ghicitorile purpurii ale rătăcirii prin sine,
în căutarea locului de ascultat pulsul vremii.
Îşi schimbă vestimentaţia, se gătesc de primenirea anilor
cu îndreptări de secunde pe axa conectării la izvor.
Se ridică din aşteptare în cuibul poeziei, columne de sprijinit edificiul cântării.

poezie de Iulia Dragomir (27 septembrie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezonanţă

Cât pe-aci să îngheţe cuvintele în ceaţă.
Se lăsăse dintr-o dată o umbră deasă pe faţă.
Cu frigul în oase, în scorbura privirii, albitură, lotus,
la graniţa-ntre frunze şi heleşteu,
îşi tremurau stăruitor, ruga spre Dumnezeu.
Cu ce dar mă împresori, tu, vreme, aşa, mereu?
Te simt cum mă petreci oriunde-aş fi,
ba cu ger, ba-n parfum de liliac...
Căzusem în prăpastia cuvintelor,
îmi venise hodoronc tronc, o stare de hac,
patinând pe gândul acela năucitor. Eeee!
Nu se vindecă de cântece dorul dor!
Ploua cu picuri săgetaţi de rezonanţa câmpului
peste potecile văzului tulburat.
Ca un soldat, auzeam din stânga jinduiri după rotirea în zbor,
din dreapta, la talpa pământului, tânguitor rostogol.
Cât pe-aci să îngheţe cuvintele la cât de tare bătea vântul în calea lor.
S-au dezbrăcat de surle, cufundate în adâncul ochilor.
Simţeam tăria coborârii, urcuşului,
intrarea şi ieşirea din albuşul unui nor.
Văzduhul rezona, ca de-obicei, cu pieptul zilei tulburător.

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunea întâlnirii

Minunea întâlnirii
A fost o minune că ochii s-au întâlnit în nunta viselor.
Ascultau povestea, scuturând praful urmelor.
A fost o minune că am plecat la drum spre poemul crucii.
Acolo, energia altarului urmărea mişcarea privirii.
Am vizitat înnoptarea cu fuga zorilor,
Zăboveam cu inima pe zâmbetul strălucirii.
Goneam între maluri mai aprinsă decât înstelarea.
M-am întors din uimire cu mâna întinsă.
Uite! Aici îţi găseşti echilibrul, ţi-am zis,
apropie-te, strânge în palmă mărturia întâmplării!
Am să te iubesc până la sfârşit,
cu doina cerbilor la adăpatul lunii.
A hărăzit vremea scrierea cu minunea efortului ziditor.
Au trecut năzdrăvăniile leilor,
aniversările naşterii întâlnirii cu lumea,
a trecut ziua femeii dătătoare de paşi,
s-au traversat anii cu poduri de gânduri,
s-au năruit aşteptările albului,
s-au înălţat curcubee la straja anotimpurilor.
Cu nevoinţă şi acceptare, într-un torent puternic şi lucrător,
ne descoperim în dezlănţuirea căutării înlăuntru.
A fost o minune că ne-am întâlnit, poezie!
Iulia Dragomir

poezie de Iulia Dragomir (19 mai 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisire

Aş fi ales de la început aceeaşi poziţie în faţa cuvântării,
dar cuvintele s-au înfipt apocaliptic în inima anilor.
Pendulările indicatorilor temperaturii vazduhului în care creşteam viaţă
urcau pe şira spinării cu paradoxuri înnebunite de apropiere.
Ce să mai înţeleg?
Slăbiciunea cea mare vine din spatele înserării.
Puterea, tot de acolo.
S-au aşezat apele, câmpiile, văile, munţii,
pântecul vremii pe genunchii sufletului să îi încerce virtuţile zborului.
Am dezlegat tainele să cântărească atent libertatea
şi lumina m-a cântărit cât să revăd pragul amiezii.
Şi am tăcut în faţa tumultului,
cântărind în poeme negrăite, eternitatea.
Explicaţie
Nu sunetele, ci reflectarea valurilor,
nu oglindirea, ci scindarea adâncului în frunte şi piept de cuprins spectacolul apelor!
Nu dorul, ci alergarea după strigătul mării,
nu glasul viorilor concertând în filarmonica zilelor,
ci separarea în corzi sensibile, numai bune de exersat fericirea şi alte nevoi!
Nu cuvântul, ci mişcarea!
Înţelegi, viaţă?
Dintr-un punct, izvorăsc toate.
Din cuget, se naşte pacea.
În dragoste, se luminează de sens.
Din credinţă, se varsă liturghia paşilor.
Tu, ce iubeşti?

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghiocei

Din orice colţ de stea, prin fulgii de nea,
susură dulci izvoare, şuşotesc, în piept se rotesc.
Din vârf de tei, ţipă şăgalnic şi mierle, porumbei.
Am dat deoparte bucăţi de idei, ştiuci, miei,
inelul acela colţat, m-am căutat,
am iscodit mădularele anilor să văd: cu ele ce-au luat?
Ce-am uitat? Câte ocazii de cânt, strălucind, m-au curtat?
Cu ce m-am furat? În ce m-am risipit, în ce m-am adunat?
Am pus tăriile la pritocit,
să văd de care parte mă împiedic,
cu ce mă aşez în tihna inimii frumos.
S-au aşezat oasele în tăcere la tors.
Au tras de firul ochilor duios.
Mai la vedere, mai pe dos,
s-au aşezat privirile untos pe colţul acela de rai.
Şi tot ziceau: Hai! Hai! Hei! Hei!
Luna la stos? Cai verzi pe pereţi?
Neastâmpărul cailor în lan?
Căldura pernelor pe divan? Cu tine ce iei?
În ce capcane se prind ochii tăi?
Înalţă gâtul, dintre ierburi, ghiocei.

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunea întâlnirii

A fost o minune că ochii s-au întâlnit în nunta viselor.
Ascultau povestea, scuturând praful urmelor.
A fost o minune că am plecat la drum spre poemul crucii.
Acolo, energia altarului urmărea mişcarea privirii.
Am vizitat înnoptarea cu fuga zorilor,
Zăboveam cu inima pe zâmbetul strălucirii.
Goneam între maluri mai aprinsă decât înstelarea.
M-am întors din uimire cu mâna întinsă.
Uite! Aici îţi găseşti echilibrul, ţi-am zis,
apropie-te, strânge în palmă mărturia întâmplării!
Am să te iubesc până la sfârşit,
cu doina cerbilor la adăpatul lunii.
A hărăzit vremea scrierea cu minunea efortului ziditor.
Au trecut năzdrăvăniile leilor,
aniversările naşterii întâlnirii cu lumea,
a trecut ziua femeii dătătoare de paşi,
s-au traversat anii cu poduri de gânduri,
s-au năruit aşteptările albului,
s-au înălţat curcubee la straja anotimpurilor.
Cu nevoinţă şi acceptare, într-un torent puternic şi lucrător,
ne descoperim în dezlănţuirea căutării înlăuntru.
A fost o minune că ne-am întâlnit, poezie!
Iulia Dragomir

poezie de Iulia Dragomir (19 mai 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel

Mi-e dor de banca din Grădină,
De visul verde, ce s-a dus...
De ochii tăi plini de lumină
Şi... poate de-un sărut în plus!

Mi-e dor de timpul ce s-a scurs
De tot ce-ar fi frumos să vină
Mi-e dor de banca din Grădină,
De visul verde, ce s-a dus...

Mi-e dor de chipul de regină
De toate câte nu s-au spus
De toţi ce n-au avut vreo vină
Că mai adus atât de sus...

Mi-e dor de banca din Grădină!

rondel de Dumitru Râpanu (2010)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jack (către Jen): Mă întreb adesea cum ar reacţiona mama dacă şi-ar da seama de ceea ce mi se întâmplă, dacă m-ar putea înţelege. Nu cred că ar avea vreo problemă cu asta pentru că mă iubeşte din cel mai bun motiv posibil... fără nciun motiv. Pentru că aşa ar trebui să ne iubească părinţii noştri, Jen. Necondiţionat. Dar din păcate majoritatea părinţilor nu fac asta. Şi oricât de dureros ar fi... e şi mai greu pentru ei. Este mai greu să fii incapabil de iubire decât să nu fii iubit.

replică din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare pentru copiii planetei

Dragii mei, vă iubesc!
Şi atât mi-e de-ajuns...
V-am înălţat temple mai sus, tot mai sus,
Dar a rămas gol în inima mea.
Aşa-i dragostea.
Da-ţi-mi o pastilă de singurătate,
Să nu-mi mai fiţi atât de departe!
Uneori vă întreb cum e vremea pe-afară
Doar aşa, într-o doară.
Să-mi mai aud pruncii mi-e dor,
De copilărie şi de izvor.
Gândul bunicii mă cheamă spre Cer...
Îl simt plutind în eter.
Ce rost ar avea să aud
Cum vuieşte sângele în sufletul nud?!
Tăcerea îmi e de ajus.
Ea are atâtea de spus.
Cuvintele s-au scufundat în sufletul meu.
Mamei i-e greu, tot mai greu...
Pentru ce "a vedea"
Când oglinda e-n inima mea?!
E de ajuns să fiţi lângă mine.
Asta mă ţine
Copac încolţit.
Dragii mei, vă iubesc, v-am iubit!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa noastră curge într-o direcţie aşa cum o apă curgătoare îşi face loc săpând adânc până ajunge la destinaţie, dar niciodată nu moare. Noi asemenea apei curgătoare acumulăm, mai dăm uneori şi pe afară, dar într-un final apele tulburi se limpezesc, iar noi alunecăm lin pe firul destinului. Aşa cum firul apei născut din pântecul pământului nu încetează să curgă aşa cred că şi viaţa noastră odată ce ne-a fost dată curge-n eter pentru eternitate.

Georgeta Ganea (26 ianuarie 2023)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred în Steaua

Cred în Steaua
La bine şi la greu,
Cât voi trăi
Steaua va fi
Sufletul meu.

Cred în Steaua,
Colţ de tricolor,
Cu ea trăiesc,
Cu ea mă mândresc,
Pentru ea pot să mor.

Pentru onoare şi adevăr,
Pentru albul fir de păr,
Pentru lumina ce vine din ea,
Cred în Steaua mea.

Pentru albastrul cerului sfânt,
Pentru tot ce am fost şi ce sunt,
Pentru speranţa ce vine din ea
Cred în Steaua mea.

Ştiu prea bine că-n adâncul meu
Este bunul Dumnezeu
Şi-n viaţa aceasta, bună sau rea,
Cred în Steaua mea.

Om bogat sau om de rând
Trăim împreună sperând,
Dar toţi ca unul zicem aşa:
Cred în Steaua mea.

Lumea să ştie că sunt luptător
Şi că nu renunţ uşor,
Fie lupta uşoară sau grea,
Cred în Steaua mea

Port în mine semnul ceresc,
Am curaj şi îndrăznesc,
Focul credinţei mă ţine în şa,
Cred în Steaua mea.

Steaua va fi veşnic în inima mea,
Steaua îmi dă puterea de-a crede în ea!

cântec interpretat de Cristian Buică, muzica de Cristian Buică, versuri de Cristian Buică
Adăugat de Cristian Buica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slujitorii Iubirii

Când dorinţele scad în intensitate,
Pentru că au fost înăbuşite şi nu au fost manifestate,
Dau naştere unor gânduri frustrate,
De neacceptare, ce greu pot fi schimbate.

Când dorul creşte foarte tare
Şi nu îşi găseşte alinare,
În braţele cu a dragostei chemare,
În inimă se cuibăreşte, căutând ascunzătoare.

Când gândurile de iubire pline,
Se întorc, îmbrăcate în incertitudine,
Loc îşi caută, în minte, încercând să domine
Al inimii impuls, să-l facă să suspine.

Când cuvintele se pierd în Univers,
Părând că nu au nici un sens,
Nu-şi mai găsesc locul într-un vers,
Se transformă triste, în nonsens.

Când slujitorii Iubirii îşi pierd puterea,
Trupul îşi pierde catifelarea,
Inimii abia îi mai simţi zbaterea,
Sufletul, se luptă din răsputeri, cu dezamăgirea.

Să nu lăsăm Iubirea fără ajutor,
Să stingem setea dorului arzător,
Să-i dăm trupului dans ameţitor,
Să alinăm inima, cu plăcut fior!

poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm, I (de sinceritate)

Doamne, mi-e greu
Să-mpart totul cu mine,
Să-mpart totul doar cu mine
Când ştiu că totul Ţie-Ţi aparţine!

Mi-e greu să spun
Că toate-n mine se descompun
Când margini lăuntrice de lume
Ard în surpări de suflet şi de nume!

Mi-e greu să rabd
Puterea culorilor în miez de alb,
Roua iubirii-n orişice lacrimă care
Nu mai are sete de lumină şi de desfătare!

Mi-e greu să-mi ţin toate rănile-n mine
Şi să Te numesc de-a pururi doar Iubire;
Mi-e greu să mă aud în Tine mereu sângerând
Să-Ţi spun că eu sunt... "Sunt oare, cel ce Sunt!"

Doamne, Doamne mi-e greu
Să-Ţi mai îngenunchiez în cale
Ai avut cum mine iubire multă şi iertare
Şi azi mai ai răbdare, mai ai multă şi dulce răbdare...

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-un alt anotimp

S-a făcut târziu
şi încă nu ţi-am spus tot
ce am vrut să-ţi spun, ca şi cum aş fi trecut printr-o sită
o mulţime de lucruri şi după o mulţime de nimicuri
au rămas cuvintele mari şi neapărat dureroase,
s-a făcut târziu, s-a întunecat afară
şi mi-e tot mai greu să-ţi desluşesc ochii
în lumina bolnavă-oranj a unui felinar stradal,
eşti ca o ţintă pe cel mai îndepărtat
perete al camerei, trimit săgeţele spre tine, cad toate
în gol şi-mi pierd curajul,
pentru că
s-a făcut târziu de tot
şi tot discursul pe care l-am repetat în minte şi pe care
credeam că îl voi rosti
ca de pe un prompter mintal, cu pauze în locurile potrivite,
cu tandreţea şi vina celui care părăseşte,
s-a destrămat,
s-a dus naibii tot şi eu am rămas
cu un bolovan uriaş
apăsându-mi în piept,
strivindu-mă tot pe dinăuntru,
tu ai plecat fără să bănuieşti nimic,
fără să te întrebi de ce tremur toată,
de ce am vorbit
despre toate nimicurile acelea,

se făcuse târziu, era o noapte urâtă tare,
ploua şi miroseam a ţigări şi vulnerabilitate,
am plecat şi eu,
cu un blank mintal total,
ca un Cadillac Eldorado negru
rulând spre nicăieri
cuprins încet
de ceaţă şi fum greu.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crezul meu pentru veşnicie

Cred într-Unul Dumnezeu
Ziditor de pâine
şi mai cred în darul Său,
în ziua cea de mâine.

Cred în Iisus Mântuitorul
şi în mierea-I din cuvinte.
Cred în stihuri şi în dorul
din colinde nesfârşite.

Cred în Duh de prorocie,
mângâiere pentru viaţă
şi într-o dulce veşnicie
cu Hristos loc de verdeaţă.

Cred în sfinţi şi în cununa
mucenicilor răsplată
din Biserica străbună,
binecuvântată.

Cred în pâine şi în vin
şi-n Sfânta Predanie,
în puternicul Amin
şi în spovedanie.

Cred în patima şi moartea
Dumnezeului durerii
şi-n cuvintele înalte
din troparele-nvierii.

Cred într-unul drum prea drept
Al Sfintei Dreptmăritoare,
că Iisus din Nazaret
va veni cu slavă mare.

În botezul din cuvinte
îmi mărturisesc prihana,
aştept morţii din mormânt
iarăşi să deschidă geana.

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino, Tu, Doamne

Vino, Tu, Doamne ceresc,
Vino, ce mult Te doresc
Vino când stelele pier
Vino şi du-mă în cer.
Cânt pentru Tine mereu
Sfânt, minunat Dumnezeu
Cânt pentru dragostea Ta
Ţine-mă, Doamne, în ea.

Vino, Tu, Doamne al meu
Vino să vezi că mi-e greu
Vino, Tu, Domnul meu sfânt
Că-i tare greu pe pământ.

Stau în lumină din zori
Vino, Tu, Doamne pe nori
Haina subţire de in
Fie-mi veştmântul divin.

poezie de Adriana Cristea (8 iunie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agresiva amintire

Străbat aceleaşi drumuri, dar astazi fără tine,
Într-un amestec straniu de bine şi ruşine,
Aş vrea să plec departe, ca dorul să se aline,
Dar amintirea este mai tare decât mine.

Şi nu-nţeleg cum poate această libertate,
Să-mi fie confiscată, să-mi fie luate toate,
De stau cu ochii-n lacrimi şi genele lăsate
Şi numai amintirea pe crucea ei mă bate.

Prezentul nu există, venirea lui mă doare,
Nu ştiu nici viitorul, dorit de fiecare,
Eu în halucinante oglinzi retrovizoare
Puterea amintirii o simt, dominatoare.

E viforul în toate, ferestrele-mi îngheaţă,
De-atâta amintire, nu mai există viaţă.

poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul "Liber să sufăr" - 2003
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a îmbolnăvit poezia

S-a îmbolnăvit poezia omenirii,
Respiră greoi,
Are spută în litere,
Tuşeşte pe buzele cititorului,
Spatele îi este cocoşat de silabe...
Abia o mai ţin aripile-n zbor,
Picioarele metrice cad în neant.
Mi-e milă de ochii plecaţi în lumină,
Aşa că adun poezia omenirii
În raniţa ciuruită a cerului
Şi merg în genunchi
La vraciul universal.
Îi ascult cuvintele ritmate,
Curăţ izvodul încercărilor,
Adun flori de tei din pletele Escului,
Le macin în disperarea timpului
Ştrangulat de raze de Luceafăr,
Fac prişniţă din colb poetic
Şi o tămăduiesc uşor
Cu epitete şi metafore,
Apoi,
Pentru împlinirea zilei de mâine
Împerechez rime femeieşti
Cu rime bărbăteşti
Şi după o prelungă respiraţie
Gură la gură,
Urechile şi ochii se deschid,
Inima revine în poezia omenirii
Ca un prunc gângurind
La doniţa cu lapte
Din Constelaţia
Cocoşată de imaginaţie!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul în viaţă este despre putere. Chiar şi cel mai evoluat spirit de pe Pământ, care nu mai caută de mult puterea omenească, îşi doreşte puterea asupra propriei sale minţi, asupra emoţiilor şi stărilor sale. Îşi doreşte iluminarea şi evoluţia. Să fii alfa înseamnă să ai putere, însă puterea nu este în puterea pumnului care loveşte, a banului care cumpără sau a vocii care tună. Adevărata putere este puterea de a face ceea ce alţii nu pot să facă. Adică să ierţi când e cel mai greu, să iubeşti pe cine simte că nu merită iubirea, să încurajezi pe cel care nu mai crede în el şi să faci toate astea discret, fără să ai nevoie de validare şi aplauze. Pentru a putea face astea, însă, ai nevoie să deţii tu această putere.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faustina: Fără îndoială, e un mare artist. Iubeşte florile. Puterea face din el un monstru! Iar eu îl iubesc... Cred că pentru prima oară iubesc sincer în viaţa mea. Monstruozitatea lui fără pereche trezeşte în mine porniri umane. Cred că are loc un transfer de energie. În măsura în care creşte bestia din el, simt cum moare diavolul din mine...

replică din piesa de teatru Dracula (Carnavalul durerii), scenariu de Valeriu Butulescu (2001)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!