Când m-am hotărât să cercetez infinitul

palme grunjoase
pe umerii ei

şi toate-acele nume de femei
care-ntrebau despre nimic
sau măsurau incandescenţa
becurilor din bordel

era şi el
cumva la fel de plictisit
tot încerca asocieri
cu o-ntâmplare elocventă

ţii minte cum ne-am întâlnit?

normal că nu
cea mai recentă femeie demnă de-a fi sclavă
era o văduvă bolnavă

care avea în loc de cecuri
incandescenţa unor becuri

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem fascinaţi de incandescenţa libertăţii. Mai ales, după ce nu o mai avem.

aforism de Vasile Ghica din Rezervaţie gri (iunie 2011)
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Folosind urmele roşii

este ciudat cum nu trebuie să faci nimic
pentru ca petalele cireşului
să ajungă
pe şotronul copiilor străzii

nu clipi
de prea multe ori
te întrebi
dacă nu cumva
chiar ei au căzut de acolo

de unde?

şi anotimpul negru îţi răspunde...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am întâlnit într-o zi

Ne-am întâlnit într-o zi. Era Toamnă.
Eu străină..... Tu, copil. Aveai mamă şi tată.
Ne-am întâlnit într-o zi. Era Vară.
Eu străină... Tu, îndrăgostit de mine şi de alte femei
din lumea întreagă.
Ne-am întâlnit într-o zi, Era din nou Toamnă,
Eu te iubeam.... Tu iubeai ploile şi o altă femeie.
Mi-am pus capul pe inima ta, iar cu mâna dreaptă
îmi strângeam sânul stâng,
Sub care simţeam dinţii unui destin gelos dar drept
Cu Toamna şi iubirea din mine, ce-ţi oferea un dar nemeritat
... Timpul.
Timpul meu! A trecut prin mine şi prin tine într-o zi,
Şi ne-a hotărât soarta.
... Te-am strigat înainte să plec!!! Dar n-ai avut cum să m-auzi,
... Aveai multe iubite... şi ploua zgomotos! De vină era Toamna.
Am plecat! Am plecat... tot străină! Ploua! A fost ultima noapte
de dragoste în cântecul ploii de Toamnă.
Ne-am auzit în Vară. Ne-am întâlnit bucuroşi.
Nu se schimbase nimic în vieţile noastre.
Tu... aveai acelaşi dor de ducă, şi aceeaşi agendă de telefon,
Cu numere vechi, cu nume consumate şi cumpărate la un şpriţ de vin,
Ce-au grăbit cândva albirea tâmplelor mele,
Şi mi-au împachetat toate sentimentele de dragoste în văzul lumii.
... Acum, e din nou Toamnă! Dar nu plouă, Dacă iţi spun că te iubesc m-auzi?
Nu ştiu dacă iţi aminteşti, de fiecare dată când ne întâlneam
ploua. Şi niciodată nu ai auzit când ţi-am spus: Te iubesc.
Ţi-am repetat de zeci de ori... atât cât a cântat ploaia, şi inima mea a reuşit să te adoarmă... liniştit.
Ne-am întâlnit într-o zi. Ne-am întâlnit într-o zi cât pentru o viaţă
întreagă,... chiar dacă tu eşti acolo, şi eu, aici.
... Toamna e de vină, pentru tot ce-mi doare, pentru ce-ţi doare,
pentru tot timpul ce trece prin noi,
cu regrete tardive - şi mulţi ghiocei răsăriţi la tâmple şi-n inimile
încă tinere... de-a rezista ploilor de Toamnă cu iubiri.
Ne-am întâlnit şi-acum. Te-am strigat.... până să înceapă bocetul
Toamnei... dar în zadar răspunsul tău. Acum îmi scurmă frunzele
şi sufletul ce se întinde moale pe pământ... pentru o linişte
şi-un somn odihnitor cerut de-o inimă cât frunza Toamnei.

poezie de Adelina Cojocaru (19 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici

se lungesc paşii
când tragi de drum

cu dinţii fum
şi palme albe

târziu era
eram şi eu

şi tu, şi frunza
umbra ei

copii mureau
muream şi eu
şi tu, şi frunza
şi-umbra ei

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anglofobie sau altceva căţărat pe o sondă

convieţuim deficitar
pe o planetă de mortar

privit din alte perspective
noi poate construim ceva
fără să ştim

şi tot aşa
ca-n fiecare epocă bolnavă
ne obligăm copiii să urce în bărcuţe de hârtie
spunându-le că-i navă

şi totuşi, uite
cum convieţuim
din ce în ce mai mult
dar mai puţin

şi tot aşa
noi construim
oraşe lungi, de neimaginat

pentru că-n orice epocă bolnavă
copiii vor ajunge căpitani
pe o epavă

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am un soţ nemaipomenit, am fost o femeie răsfăţată de natură. Ne mai certăm şi noi, ca oricine, dar chestii minore. Ne-am respectat mereu, nu ne-am jignit niciodată. Nici după atâta timp nu ne-am plictisit unul cu celălalt.

citat din Rodica Popescu Bitănescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plictisit

De plictiseala scriu acum
N-am chef sa scriu, ci sa compun.
As vrea sa-mi vina multe-n minte
Sa scriu... o mie de cuvinte
Multe cuvinte plictisite
Dar cel mai plictisit cuvant
Sa fie....'plictisit'
Plictisit e pixul care scrie
Plictisita-i foaia ce-o manjesc
Sunt plictisit de plictiseala.
De plictiseala tot e mut.
Si aerul ce ma-nconjoara
Deasemeni este..... plictisit
In incheiere eu va spun
Ca plictisitele cuvinte.
Plicticoase-mi sunt.

poezie de Bogdan Manea (6 aprilie 2008)
Adăugat de Bogdan Manea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de frumoasă e ea

i-am întâlnit umerii
scăldaţi în ceva care seamănă
cu nuferii lui monet
nu ea
am spus că va fi preferata
nu ea s-ar cuveni cultivată pe net
doar în iubire marile ochiuri
de apă
vor spune merci
pasului care trece cu mine
prin braţele preafrumoasei femei
cunoscută
abia în seara aceasta
i-am cunoscut umerii

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascuns

smoala vâscoasă
mă umple pe dinăuntru

m-am împrietenit
cu iedera
care m-a gâtuit

vocile osificate în pereţi
gurile fără gingii
înroşite în foc
umerii scofâlciţi
frunţile netezite de lacrimi

smoala vâscoasă
mă umple
până dau pe-afară
miezul abanosului
pe care l-am plantat amândoi

cu mâinile încrucişate
şi goale

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Analogic vorbind, dacă am considera că Dumnezeu este curentul electric atunci oamenii sunt becurile. Forma, culoarea şi luminozitatea becurilor poate varia la infinit, dar cauza care determină ca toate aceste becuri să dea lumină este, identică în toate cazurile.

citat din Paramahamsa Yogananda
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cum calităţile la nevoie se cunosc, cred că inteligenţa unei femei se vede mai ales în acea încercare, care este boala. Nimic nu e mai dezgustător decât o femeie proastă, bolnavă... Îţi aminteşte, fără înduplecare, că omul e făcut din maţe. Sunt unele din acestea care vorbesc despre metehnele lor, fără necesitatea unei confidenţe măcar... În tren, în tranvai, în vizită... "A, eu sufăr de multă vreme de rinichi." "Nu mai spune? Şi cum vine? Că eu am o piatră la ficat"... "Nu, la mine e numai băşica... şi la ovare, de la o sarcina..." Şi dau lămuriri despre aceste beteşuguri, cu o mulţumire de sine, ca de nişte performanţe.

citat celebru din romanul Patul lui Procust de Camil Petrescu (1933)
Adăugat de Nicolae Feraru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre copiii care muşcă

prin naşterea mea absolut întâmplătoare
am evitat o bună perioadă
în care toţi şopteau pe stradă
ori pe la colţuri, în tramvaie

nefericiţii mei părinţi
se-obişnuiau printre gunoaie
n-aveau ce face

bună-ar fi o ploaie!

cu ochii-nchişi încerc să muşc din timp
sau să împuşc acest nemernic

pesemne nişte văduve
au amintit despre copilul care rânjeşte-n sinea mea
într-un pomelnic

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolnavă

Foarte rar sufăr de un simptom ciudat: mă apucă dorul
papucii cu puf, camera, blocul, pământul îmi rămân mici
pe cântarul de la IML inima îmi atârnă mai multişor
şi dispar toate cuvintele din dicţionarul de pe masă

Arar privesc pe net femei care zâmbesc de pe profilul tău
melodiile de dragoste pe care le distribui încep să doară
îmi pulsează degetul să te blocheze în viaţa mea virtuală
şi prieteni de-ai tăi îmi scriu adesea onorându-mi feminitatea

Din când în când mă îmbolnăvesc de-a dreptul de tine
boală fără nume, medicamente sau medici specializaţi
nevoită să o ascund de toţi cei care mi se declară prieteni
de teama de a nu mă interna la vreun ospiciu în care să mor

Bolnavă de dragostea pe care ţi-am purtat-o fără să te anunţ
strada mă conduce înspre crematoriul meu intim
care are doi ochi, două picioare, două femei deodată
şi care este făurit numai şi numai după chipul şi asemănarea ta

poezie de Sonia Kalman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec despre nimic

am să scriu de acum
mai nimic
mai nimic...
despre saliva neuscată
pe colţul unui plic,
despre fereastra ce dă
într-o cameră de bicicletă,
despre toamna ce aleargă pe străzi
ca o femeie zveltă,
despre oameni care-şi ţin mâinile în buzunare,
despre măceşele coapte
pe foi de ziare.

despre nimic am să scriu astăzi.
despre nimic.

un neon plin de fluturi se sparge
şi orbesc - vreau să zic!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cercul meu vast de asocieri, în care am întâlnit mulţi oameni mari în diferite colţuri ale lumii, încă nu l-am întâlnit pe cel care, îndiferent de cât de însemnat şi solemn ar fi statutul lui, să nu fi făcut o treabă mai bună sau să fi depus eforturi mai mari într-un context de aprobare, decât într-un context de critică.

citat din Charles M. Schwab
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grijă de noapte

eu încă mai cred în femeia stângace
cu sufletul ghem
cu inima ace
pe care cu grijă de noapte-l desface
şi ţese o pânză
o pânză de foc
pe care o-ncinge mereu la mijloc

eu încă mai cred în femeia de-o zi
cu sufletul strâmb
cu inima gri
pe care cu grijă de noapte-l îndreaptă
cu limbă de moarte
o moarte ce-aşteaptă
ca ea să-şi revendice dreptul în carte

eu încă mai cred în femeia-tăceri
cu sufletul orb
cu urme de ieri
pe care cu grijă de noapte le trece
pe umărul lui
şi pe buza lui rece
ca ea să rămână, ca el să nu plece

eu încă mai cred că există femei
iar toate se-ascund
şi mor prea curând
din toate rămâne
cumva
umbra ei

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu mi se pare mai indecent decât confidenţele pe care un bărbat le face unei femei despre o altă femeie.

Ileana Vulpescu în Arta conversaţiei (1998)
Adăugat de Roxanel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imediat ce apune de ziuă

într-o zi îmi va fi interzis
să mai fiu femeie
aşa că va trebui să aleg
între uşă de moschee
sau Zidul Plângerii
poate cel al Cunoaşterii

deşi miracolul naşterii
n-ar mai fi niciun miracol
asta se-nvaţă dintr-un
oracol
de la capătul lumii

acolo unde beduinii
fără drum de întoarcere
stau de vorbă cu mărăcinii
şi îi trimit
rând pe rând
în corporaţiile bisericeşti
cu aceeaşi îndârjire
prin care
soarele se roteşte pentru
fiecare
de la Sud la Nord
şi
oprindu-se într-un fiord
ajută calotele glaciare
fără să vrei
să nu mai fie nici acestea

femei

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două femei

Eram în staţie numai două femei,
ne uitam una la alta, studiindu-ne mai întîi
mîinile,
vedea că mîinile ei sunt mai frumoase
decît ale mele, dar îmi spunea:
- Ce frumoase sunt mîinile tale!

I-am zis mulţumesc, apoi am continuat
să ne uităm una la alta
studiindu-ne îndelung nasurile,
vedeam că nasul meu e mai frumos
decît al ei şi i-am zis:
- Nasul meu e mai frumos decît nasul tău!

Nu mi-a spus nimic, nici timp nu avea,
căci tocmai se oprise un autobuz
care a luat-o din staţie cu tot cu mîinile ei
frumoase, de parcă nu fusese
niciodată acolo, deşi voi tine bine minte
mîinile ei, puţin mai frumoase
decît ale mele. Apoi şi ea şi-a adus aminte
că, în acel moment, eu nu aveam
cum să-mi văd nasul. Deşi putea fi altfel,

fiindcă

eram în staţie numai două femei,
nu ne cunoşteam şi nu ne uitam una la alta
şi chiar dacă ne-am fi cunoscut
nu ne-am fi plăcut deloc, chiar dacă
la un moment dat ne-am îmbrăţişat,
ne-am povestit vieţile noastre,
ne-am căsătorit copiii şi totul a durat
cît am aşteptat autobuzul în staţie,
apoi ne-am despărţit, dar mîinile noastre,
multă vreme încă, s-au tras de păr.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stări de clipe

singura simfonie perfectă
e pâlpâitul lumânărilor,
acest limbaj universal
al fricii şi iubirii
care ne potoloşte elanul
dintre o umbră şi alta;
cum de fapt cred că s-a aflat,
toţi suntem stafii, în casa vieţii,
urcând întrebările din ceară,
istoviţi - un dans sobru la bară
înspre senin cu ochii de poeţi -
ori aţi aflat demult incandescenţa
cu sunetul ei surd de puls,
o lume vie nu-i poncif, oameni(!),
e voia umbrei cu faţa spre blestem,
ori lumea curge în desuetul vers,
prea des e ori o mare, ori un fluviu,
de parcă respiraţiile des se-neacă,
într-un etern de-a fi diluviu...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!