Spre stelele căzătoare

cred că pe atunci ţi-ai fost pus
toate speranţele
în mine,
eu abia învăţasem să te ţin de mână
împotriva destinului,
să stau drept într-o lume nevertebrată,

într-o zi m-am îndrăgostit de dansul nostru
deasupra pământului,
era ca un pas în doi
în stratosferă
spre o destinaţie nedefinită,

nu ne învăţase nimeni despre primejdii,
lumea ne cenzura nevinovăţia
prin pătrate de sticlă,
printr-un ochi de fereastră,

descifram rostul nostru în zodii,
în potcoave de cai morţi,
printre pietre de râu,
în rotocoale de praf de pe drum,

abia învăţam să te privesc
între patru pereţi
dezbrăcată
de inocenţă,
eram doar nişte copii mari
care voiau să urce
de mână nişte trepte,
spre stelele
căzătoare.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Himeră

te ştiam până la epuizare
într-o zi eram diabolic de trist
alteori diabolic de viu
concretizam în abstract
o filosofie ipocrită
despre esenţa destinului în doi

într-o prăpastie
se năştea moartea unei mari iubiri

te adoram până la autoexterminare
uneori erai apatică
în lunile ploioase
alteori o himeră
între oglinzi paralele

îmi plăceau capriciile tale
şi ale vremurilor
îmi plăcea tăcerea ta
de şarpe

simţeam acut neruşinarea minciunilor
ca nişte lovituri de bici
pe spatele firav al destinului
ca nişte palme de adio
ca nişte cuvinte otrăvite

lumea se învârtea egocentric
pe degetele tale
eu te redescopeream la nesfârşit
într-o himeră
într-o constelaţie
bizară

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boabe cenuşii de cafea

aş mai adăuga o expresie
în sintagma iubirii
neînţeleasă de tine
decât la început
când goneai cu mine spre nişte
idei nepretenţioase
spre nişte zări fără blazon
pe nişte închipuiri de cai
verzi pe pereţi

mă lăsam pradă destinului tău

mă iubeai despotic şi egoist
ca un tiran
propria epopee

cândva alergam pe o roată de foc
fără a mă uita
cum arde în urma mea
clipa trăită
până la sânge
acum mă învârte haotic
o moară de vânt
sub o povară imensă şi grea
ca o piatră rotundă
ca o iubire
ca o inimă frântă
care îmi macină sistematic
zilele şi nervii şi oasele
ca pe nişte boabe cenuşii
de cafea

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neuitare

ce e neuitarea?
te întrebam într-o doară,
aiurea,
nu ştiam că poate însemna o ploaie
lungă şi neverosimilă
cât viaţa unui om,
că ar putea fi
un zid fierbinte
între două iubiri
paralele,

nu ştiam pe atunci că înseamnă
lupta cu tine însuţi
într-un fel de primăvară,
într-un fel de cameră,
în faţa unui sertar de amintiri
şi de scrum,
în faţa unei uşi
închise pentru totdeauna,
unui altar,
între ieri şi azi,
între iluzie şi realitate,
între cai verzi pe pereţi,

lacrimi de nepetale într-un ierbar,
flori de azur
care mai mor prin munţi,
printre degete,
prin mine,
prin parcurile oraşelor,
pe care le calci
cu nostalgie
în fiecare primăvară,
de mână cu altcineva.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă urbană

Ne-am plimbat odat' mână-n mână
Ca doi cetăţeni liberi, când
Ne-au trădat pietonii din umbră
Şi pe mâini de poliţişti ne-au vândut.
Nu ştiu de aveam paşaport sau nu,
Eram tânăr, ea doar o copilă.
Ne urmară interogatorii
Bătăi şi control pentru viză.
Ce putem să le spun despre mine
În ochii lor eram un hooligan
Mână-n mână şi-n gând cu o fată
Despre care nimic nu ştiam.
Turnătorii rânjeau din umbră
Iară noi ne priveam făr' să ştim
Gândind dacă vom mai fi liberi
Sau dacă va fi dat să murim.
Într-o clipă văzui viaţa-n cioburi
Lăfăind în bancnote pătate
Ce curgeau printre gânduri ca râul greu
Spălând pietre însângerate.
După cinci zile de carceră eram
Morţi de foame, nesomn, sânge, plâns
Pumni în faţă şi-n nas încă fumegau
Şi tot nu le era de ajuns.
Plini de vânătăi ne-au dat drumul
Dar n-avem nici un ţel spre-napoi.
Nu făcusem vreun rău, la nimeni,
Dar ne-au rupt sufletele din noi.
Păsări albe zburau peste aer
Eram liberi, dar drum nu-aveam.
Spre ce lumi de atunci ne-ndreptam mereu
Din ce lume veneam şi mergeam...

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşert şi uitare

unde te mai afli tu
pe muchia aceasta de cer
pe povârnişul acesta al lumii
pe coapsa asta de foc
a uitării?

adio este un fel de a te înstrăina
de prezent
acolo unde trecutul
se întâlneşte cu viitorul
la revedere înseamnă doar amânarea
destinului de ieri

urcăm în genunchi o cărare rece
tot mai întortocheată
nişte trepte de fum
privind cu mânie peste umăr
înapoi în uitare
urmele în neant
ne privim trecerea prin vreme
cu laşitate
într-o gaură de şarpe
într-un ciob de oglindă
într-un ciob de cenuşă
într-o gară părăsită
într-o sticlă spartă
pe fundul unui pahar
pe fundul unui ocean

ne privim pe noi înşine ca pe nişte străini
ca pe nişte cretini
ca pe nişte duşmani
cu dinţii înfipţi adânc în propria carne
în propria soartă

spune-mi pe unde te afli tu
pe harta aceasta a haosului
în ceaţa asta ruptă în fâşii
pe roata aceasta imensă, incertă, nebună
rostogolită în abis
spune-mi
pe unde se regăseşte amintirea ta
între dor, deşert şi uitare?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări de abis

ne vedeam la capătul zilei
într-o absidă,
uneori
te aşteptam la capătul puterilor
într-o trecere a vieţii
prin faţa ochilor.

te credeam centrul absolut al
Pământului,
tu mă luai drept
punctul de sprijin
al singurătăţilor tale.

erai ca trecerea unui inel
prin degetul destinului,
eu eram doar fulgerarea unei păsări
de abis
prin inima ta
într-o secundă,
tu te lăsai săgetată
de trecerea anilor într-un zbor,
eu te ţineam pe braţe
să nu te ascundă norii de fluturi.

tu aveai obsesia puterii cuvintelor,
eu aveam impresia unei iubiri
suspendate în aer.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tren, o gară, o viaţă

te-am aşteptat în gară iubito
o viaţă întreagă
plecau trenuri grăbite spre vremea de apoi
apoi nu a rămas nimeni în gară, decât noi
treceau trecători, prin noi, pe lângă noi
azi noi nu eram doi
mereu mă întreb, unde eram noi
eram străini, într-o gară de doi
era frig şi era ger, între noi, amândoi
trec trenuri, prin gară, prin noi
eu am aşteptat într-o parte
tu nu ai venit astăzi la noi
un tren, o gară, o viaţă
şi o iubire uitată între noi
te-am aşteptat iubito, într-o gară
în suflet, o chitară ruptă de gânduri
în mână, un trifoi cu trei foi
trenul s-a dus
nu a oprit între staţii
a plecat fără noi
trec timpuri în gara uitată de lume
cafeaua arde pe masă
nu e nimeni acasă
tăcerea, uitarea, zace în noi
iubirea plânge pe-o bancă, iubito
în gara aceea, la margine de noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără mine pe buze

purtai o brăţară de nisip
pe o gleznă
pe cealaltă un sărut
rătăcit
la gât purtai legământul nostru
încuiat într-o pasăre

uneori voiai să te contopeşti cu frunzele
alteori cu lupii
eu îţi urmăream dansul
prin ceaţa neînţeleasă
şi cum te îndreptai spre frig
fără a-mi mai putea recunoaşte
umbra privindu-mă în ochi
peste umăr

şi atunci când îţi mai deschideai
pleoapele albastre să vezi
cum se apropie nordul
de marginea patului
eu îmi ridicam genunchii la gură
tremurând de spaimă
să nu-ţi fie frig la toamnă
goală în aşternuturi
fără mine
pe buze

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţi în echilibru

îmi place cum mă atingi pe frunte
cu cearcănele tale de singurătate,
frumuseţea ta e adevărată,
îţi spuneam eu printr-un pahar
de sticlă,
femeile sunt ape înşelătoare,
răspundeai tu,
desenând ceva cu picioarele pe aer,

cine suntem noi de fapt,
unul pentru altul?
întrebam privind Luna
dintre cearceafurile tale
de hârtie creponată,
două tristeţi ţinându-se în echilibru?
doi nebuni la o masa de piatră?
sângele rămas după arderea
pe rug a tăcerii?

tu îmi spuneai calmă
de deasupra oraşului vechi,
că suntem nişte nori care se întrepătrund,
fără întoarcere,
în liniştea celor patru pereţi
dintre braţele tale.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi paşi

Eu n-am făcut un pas spre tine,
Tu n-ai făcut un pas spre mine;
Rămas-au doi
Paşi între noi.

De-aş fi făcut un pas spre tine,
Şi-ai fi făcut un pas spre mine,
N-ar mai fi doi
Paşi între noi.

Iar dacă fac un pas spre tine,
Dar tu nu faci un pas spre mine,
Nu mai sunt doi
Paşi între noi.

Tu, dacă faci un pas spre mine,
Iar eu nu fac un pas spre tine,
Tot n-ar fi doi
Paşi între noi.

De fac un pas, dar nu spre tine,
Şi faci un pas, dar nu spre mine,
Iar nu sunt doi
Paşi între noi.

De-aş fi făcut un singur pas,
Un singur pas ar fi rămas
De pus, nu doi
Paşi, între noi.

Eu, primul pas dacă-l făceam,
Un singur pas doar mai aveam
Pus între noi,
Nu doi, nu doi.

poezie de Marius Robu (9 septembrie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul în gând

am încercat într-o zi de aramă
să-ţi scriu nişte păsări
de cuvinte
pe ape trecând

am încercat într-o zi de ţărână
să te strig dintre pietre
când norii mergeau
pe pământ

am reuşit într-o zi de ecou
să-ţi aud plânsetul ascuns
de vânt
într-un gând

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul

într-o noapte
un străin ne-a bătut la poartă
eram copil
era toamnă abia împlinisem patru ani
ai mei i-au dat să mănânce ceva
pâine cu brânză şi ceapă
apoi l-au culcat cu mine în pat
în camera mea
o cameră mică cu tavanul jos
fără lampă
doar o candelă aprinsă mereu
privită de afară ţi se părea că
fereastra era în flăcări
umbre alungite bântuiau dudul
din faţa casei lângă fântână
câinele a început să urle
sfâşietor la lună
şi toată noaptea nu am putut să dorm
i-am privit somnul
cum zgâlţâia patul şi casa
şi întunericul nopţii
mă înfricoşa
când s-a făcut dimineaţă
străinul i-a luat lui tata căruţa
şi caii şi pe mine sub braţ
de atunci nu mai ştiu nimic
despre ai mei
nici despre mine
ochii mi-au ars în plâns
până am orbit
anii s-au scurs precum clipele
până m-am stins
abia atunci a venit un înger
m-a luat de mână şi m-a dus
înapoi acasă la părinţii mei
era linişte şi fain
ca şi cum aş fi ajuns în rai

mult mai târziu am aflat
că mi-a fost dat străinul
şi că rostul lui a fost
să scrie pe sufletul meu nimicuri
cu litere reci cum a scris şi Nichita

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile care mă dor

Mâinile mă dor,
Sunt mâinile acestea,
Pe care mi le-a făcut cadou
Dumnezeu,
Într-o dimineaţă de sărbătoare.
Mâini cu care m-am rugat,
Cu care am iubit,
Am trudit,
Am mângâiat pâinea cea de toate zilele,
Am mângâiat chipul tău,
Am mângâiat icoanele,
Şi pietre şi copaci...
Le-am împreunat
Şi le-am ridicat spre cer
Când îmi era a pustiu,
Când îmi era a jale,
Când Dumnezeu era plecat prin lume cu sfinţii,
Să judece...
Sunt mâinile care i-au hrănit pe alţii,
Şi pe mine.
Mâini care ţi-au şters lacrima...
Sunt mâini care erau cândva
Tinere şi viguroase
Şi acum se prefac în crengi uscate,
Cu gheare încovoiate
Care se apleacă inexorabil
Să scurme ţărâna.
Sunt mâini bătătorite de greşeli,
De iertări, de păcate, de rugăciuni,
De zidiri, de patimi, de griji,
Mâinile care mă dor,
Care te caută prin noapte,
Care te roagă să te întorci,
Pe care nu le mai pot întinde spre tine,
Cu care sap în cenuşă
Să rostogolesc timpul,
Cu care îmi torn cenuşă în cap,
Mâini cu care întorc tot mai greu
Ultimele file dintr-o carte,
Mâini care ţin o lumânare neîncepută
În aşteptarea luminii...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia din cub

îţi începeai misterul cu mine
eram într-o angoasă existenţială
aş fi făcut gesturi definitive pentru
intensitatea dintre noi

începeai cu mine
experienţa unei enigme
luai decizii pripite
în nesfârşitul lumii
oscilai între tandreţe
şi ostilitate

îmi reduceai la minimum necesar
drumul meu sfios printre iluzii

spuneai că eşti prizonieră
într-o piramidă
într-un cub de sticlă
că eu sunt o sferă
inconsistentă
o idee cosmică
un balon de săpun pe
muchiile tale ascuţite

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum de amurg

drumul sublim îl are omul
drumul de piatră înroşită
de sângele lacom
căzut din umbrele oamenilor
ajunşi aproape
de apusul cerului

drumul roşu de suferinţă
spre nelumină
spre nimeni
spre nimic
umblat în toate chipurile
în toate felurile
în toate sensurile

drum bătătorit de oameni
de fier
cu picioare de lut

un drum neobişnuit
fără zare
fără liman
fără întoarcere
drum de amurg

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbrăţişarea perfectă

Era o încleştare,
Nu era loc,
Nu era loc între mine şi tine
Să bagi un fir de aer,
O frunză, o părere, o minciună,
Un acord de pian,
Îmbrăţişarea perfectă,
Un cerc înscris într-o volută,
O încrâncenare cuantică,
Un atom rotund, nebun, perfect,
Eram o ghiulea de tun
Într-un corp comun,
Tun şi afet,
O bombă într-o bombă,
O bombă cu ceas într-o bombă,
Proiectil pe orbita lumii,
Eram o ghiulea de tun
Într-un tun de bronz,
O ghiulea de piatră,
De cremene rotundă,
Două emisfere de fontă
Într-o ţeavă de tun medieval,
Lipite subatomic,
Gata să ia foc
La prima aprindere de fitil,
La prima scânteie,
La prima insinuare,
La prima dragoste,
La primul praf de puşcă,
La prima vedere,
Gata să se înscrie pe orbită,
Într-o balistică nebună
A iubirii.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi doi

ne sărutăm sub teiul
înflorit în graba noastră
de a ne săruta pătimaş

te-am luat de mână
şi-am fost impresionat
de fluxul nostru sanguin

noi doi ne-am retras
sub teiul nostru într-un sărut
care ne-a îmbătat de fericire

noi doi gonim în drum
spre floarea de tei
care ne vrăjeşte în sărut

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ai avea trei portocale şi patru mere într-o mână şi patru portocale şi trei mere în cealaltă mână, ce ar insemna că ai?

Nişte mâini foarte mari.

întrebări şi răspunsuri
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre trei sau patru oameni aflaţi într-o încăpere

Dintre cei trei sau patru oameni aflaţi într-o încăpere
Unul stă întotdeauna la fereastră.
El este obligat să vadă injustiţia printre spinii
Şi incendiile de pe dealuri.

Iar cei care-au plecat întregi
Sunt aduşi seara acasă – ca mărunţiş.

Dintre cei trei sau patru oameni aflaţi într-o încăpere
Unul stă întotdeauna la fereastră.
Părul negru i-acoperă gândurile.
În spatele lui, vorbe, rătăciţii fără bagaje,
Inimi fără provizii, profeţii fără apă,
Pietre mari puse acolo,
Stând, închise ca nişte plicuri
Fără adresă; şi nimeni care să le primească.

poezie de Yehuda Amichai, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme de rătăcire

nu ştiu,
nu am curajul să ies din monotonia iernii,
tâmplele îmi încărunţesc definitiv
de la filosofii absolutiste
despre lume şi soartă,
rutina mi se pare mai confortabilă
după atâta timp de nemişcare,
degeaba îmi spui despre dezgheţ
când păsări şi emigranţi
se întorc în derivă ca să ne tulbure
dansul sublim
şi destinul lupilor,

prefer dogoarea trupului tău
vibrând
într-o încleştare supremă,
într-o jerbă de flăcări,
de comori,
pe arcade,
pe buze,
pe coapse,
pe genunchi,
nu-mi pomeni despre
desprimăvărare,
nu-mi pasă,
când noi doi am reinventat iarna
şi statuile de gheaţă
şi animalele de pradă
şi moartea
şi iubirea
şi jertfa,

ochii mei ar sta aţintiţi mai degrabă
într-o vale albă
decât spre insulele sudului,
prin zăpadă ţi-aş zări cel puţin urmele
rătăcirii,
peste care aş putea să mor,
căutându-te.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!