în mine mai trăieşti încă
rană adâncă de Prometeu
înlănţuit pe stâncă
blestemul
şi vulturul mănâncă

gogyohka de Elena Preduşel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

în mine mai trăieşti încă
rană adâncă de Prometeu
înlănţuit pe stâncă
blestemul e
şi vulturul mănâncă

gogyohka de Elena Preduşel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prometeu înlănţuit ne aduce aminte de vulturul dezlănţuit.

aforism de N. Petrescu-Redi (15 februarie 2018)
Adăugat de N. Petrescu-Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prometeu. Acest destin este destinul omului însuşi. Omul este înlănţuit de cele trecătoare. Vulturul smulge bucăţi din el. Trebuie să îndure. Poate atinge supremul doar dacă îşi caută destinul în singurătate.

Rudolf Steiner în Creştinismul ca fapt mistic şi misteriile Antichităţii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea adâncă

Mai sunt câţiva fideli trecutului,
Aşa cum sabia-i fidelă scutului

Şi ne îndrăgostim de toamna rece,
De umbra teiului sau umbra nucului;

Apoi, când iarna zbuciumă-n păduri
Şi se aude vag ecoul cucului,

Toţi pădurarii-şi cară lemne-n casă,
Doar lupii se aşază-n jurul focului.

*

Plânge şi muntele, plânge câmpia,
Cu râuri în volburi, zvâcnite din stâncă,

Plânge salcâmul şi ciocârlia,
În noaptea adâncă, în noaptea adâncă...

Plânge mioara, plânge şi lupul,
Apoi gura nopţii, hulpav, îi mănâncă,

Cu râuri în volburi, zvâcnite din stâncă,
În noaptea adâncă, în noaptea adâncă...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Leonida Secreţeanu, autorul volumului "Cântec prentru Prometeu"

Prometeu înlănţuit
E de-a pururi osândit:
Când îl sfârtecă vultanu',
Când îl cântă Secreţeanu.

epigramă de Mircea Ionescu-Quintus din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (1973)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel sau fleacuri în formă fixă

Veghează nopţi plutirea ta adâncă,
Femeie,-mi dai merinde spre delir...
Sisif mai urcă-n miezul minţii stâncă,
Peniţa-n alb înţeapă, trandafir.

De straiul fals nedezbrăcată încă
Ci duhul tot cu vorba îţi respir...
Veghează nopţi plutirea ta adâncă,
Femeie,-mi dai merinde spre delir.

Îmi spui iubire-n vis de şoaptă ţâncă
Convalescent pe zări pe căi mă mir
Din palma vieţii îngeri îţi mănâncă
Şi-n sânge-ţi beau al zilelor porfir...
Veghează nopţi plutirea ta adâncă.

rondel de Ştefan Petrea
Adăugat de Pictorul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdere de dragoste

Depărtări... Promisiune fastuoasă şi banală.
În speranţa de renume te-au gonit în altă ţară.
Ceţuri stranii - vrăji şi vise ţi-au înlănţuit privirea...
Nu ai mai crezut în mine! Ţi-ai pierdut de-acum iubirea.

Altor umbre dedicată, pleaoapa-nchisă ai lăsat
Şi iubirii noastre pure numai eu m-am dedicat.
Te întreb de ştii cum doare toată viaţa asta care
Ai pierdut-o fiind orbită de o mână de parale.

Eu eram supus tăcerii şi te aşteptam acasă.
Credeam încă în iubire... Mai credeam în viaţa noastră.
Mi-ai lăsat în piept o rană, tu, o inimă de stâncă...
Ştii cât lacrima mă doare?! Cât mi-i rana de adâncă?!

Oh, rămâi! Rămâi cu bine! Cum să te mai pot iubi
Când în aşternuturi fine altui trup vei oferi
Dragostea firesc de simplă şi neînţeles de pură...
Cum să-ţi dau sărut de roză, cum, iubita mea nebună?!

Cum să-ţi spun:"rămâi cu mine!"? Cum, când tu te-ai dus departe?!
Căci poteca de iubire, adâncită e în noapte...
Pleoapa-nchisă ai lăsat-o, te-a orbit dorinţa care
Ca o inimă de gheaţă te-a sorbit în depărtare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preludiu XXXV

Mai vorbeşte-mi încă... Aceste cuvinte
le-am dorit de tânăr... Le-am dorit fierbinte
cald fior trezeşte vraja lor adâncă
Mai vorbeşte-mi încă...

Mai vorbeşte-mi încă... Lumea nu se-arată
ale tale vorbe leagănă şi-mbată,
vorba ta - o floare alintând o stâncă -
mai vorbeşte-mi încă...

poezie celebră de Kazimierz Przerwa-Tetmajer din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul casei dărâmate

Motto:
"Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele
şi nu le face va fi asemănat cu un om nechibzuit,
care şi-a zidit casa pe nisip." Matei 7:26

Nu mi-a fost casa pe stâncă,
S-o salvez, nu mai e chip;
I-a dat uraganu-o brâncă,
Stâncă n-am; şi-aş vrea să ţip.

Sunt aici, în vale-adâncă,
Nu pot alta să-nfirip;
Nu mi-a fost casa pe stâncă,
S-o salvez, nu mai e chip.

Azi, regretul mă mănâncă
Şi mai ştiu un prototip...
Dar, pe duna de nisip,
Nu mai fac o casă încă!

Nu mi-a fost casa pe stâncă.

rondel de Viorica Mariniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi muntele dă poruncă

Şi muntele dă poruncă:
Cine-l stăpâneşte încă,
Să se suie-n vârf de stâncă,
Să privească-n vale-adâncă,
Să vadă acolo-n luncă
Cum merg oamenii la muncă.
Pentru ei munca e sfântă.
Omul muntelui ascultă.
Tot ce vede îl încântă.
Apoi, fără de poruncă,
Coboară şi el din stâncă,
Haina de pe el aruncă
Şi pune mâna la muncă.
A-nţeles că munca-i sfântă,
Că fără ea nu se cuvântă.
Cântă cucul jos în luncă,
De prânz oamenii mănâncă,
Şi beau apă de sub stâncă.
Puţin timp apoi se culcă,
Să mai poată munci încă,
Când iar se-apucă de muncă.

poezie de Dumitru Delcă (24 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la viaţă am poruncă

De la viaţă am poruncă:
Dacă vreau să trăiesc încă,
Să beau vin, să mănânc şuncă,
Să mai pot cosi pe luncă,
Că nu se moare de muncă.

Eu sunt protejat de muncă.
Viaţa-n moarte nu m-aruncă.
Cu zer şi brânză mă hrănesc,
Cu pastramă şi cu şuncă,
De-aceea nu îmbătrânesc.

Mă simt încă-odată tânăr,
Şi tot mai îmi place încă,
Anii trecuţi să mi-i număr
Mergând la coasă în luncă,
Cât este vara de lungă.

Ba mai mult decât atât,
Am o poftă mai adâncă.
Să-mi pun fularul la gât,
Să urc muntele cu stâncă,
Să văd luna cum se culcă.

Dacă mai vreau să trăiesc încă,
Mai am încă o poruncă:
Să beau apă de sub stâncă,
Din munţi cu vale adâncă,
Să stau şi la umbră-n luncă.

Aşa, viaţa-mi va fi lungă.
Am timp să strâng bani în pungă.
Relele n-au să m-ajungă,
Greul vieţii se alungă,
Moartea să nu mă înfrângă.

Cu o gândire profundă
Omul de azi nu se-afundă.
Mintea nu îi e bolândă,
N-are nimic să ascundă,
Şi binele-n viaţă abundă.

poezie de Dumitru Delcă (7 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog

Lângă ţărmul tristei mări
M-am oprit pe-o stâncă.
Apa tremură spre zări,
Verde şi adâncă.

Sufletu-mi, împovărat
De-o iubire moartă,
Se ridică ne-mpăcat
Şi cu el o poartă,

Cum îşi duce greu în zbor
Vulturul de mare,
Peste valuri călător,
Prada moartă-n gheare...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prometeu

I

Titan! Al omenirii chin,
Mereu dispreţuit de zei,
În ochii-ţi, veşnice scântei,
S-a oglindit întreg, hain.
Ţi-a fost răsplată suferinţa
Care ţi-a măcinat fiinţa,
Şi lanţul, vulturul, o stâncă,
Tortura crâncenă şi-adâncă
Pe care-o inimă vitează,
Doar solitudinii-o trădează,
În mândra ei însingurare, -
Dar şi atunci cu-o şoaptă mută
Ca cel de sus să nu-i audă
Suspinul stins în murmurare.

(...)

poezie celebră de Byron
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

o pasăre ciripeşte-n extaz
pe o creangă de migdal, iarna,
sufletul meu se va aşeza pe ramura
speranţei şi va cânta
până când ea va înflori.

gogyohka de Elena Preduşel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre mii de gânduri care

Dintre mii de gânduri care
Zi şi noapte te frământă
Câte-s edificatoare,
Câte duhu-ţi înfierbântă,
Câte sânt folositoare,
Câte inima-ţi încântă,
Câte-or fi dăunătoare,
Câte doar te înspăimântă,
Câte-s ne vindecătoare,
Câte zelu-ţi înmormântă,
Câte-s apă şi mâncare,
Câte sufletu-ţi mănâncă
Câte-s răni usturătoare
Sau fac rana mai adâncă
Câte-s conştiente oare
Sau inconştiente încă...
Nu răspunde la întrebare
Ci întreabă-te; "sunt pe Stâncă?!"

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din vicisitudinile vieţii (29 iunie 2021), traducere de Adelina
Adăugat de Adelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mitul lui Prometeu se poate reinterpreta ca o scenă ţinând de aparatul psihic al subiectului performanţei din zilele noastre, care îşi face singur violenţă, care se războieşte cu sine însuşi. Subiectul performanţei, care se crede în libertate, este în realitate încătuşat ca Prometeu. Vulturul, care îi devorează ficatul necontenit regenerat, este alter ego-ul său, cel cu care se războieşte.

începutul de la Agonia erosului de Byung-Chul Han (2010), traducere de Viorica Nişcov
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulturul

Vulturul m-a muşcat de mână când l-am încătuşat,
Dar s-a-nvăţat cu mine şi stă legat în curte;
Un câine l-a umplut de purici, pisica l-a scuipat.
Îi place viaţa nouă... În grohăituri scurte,

Mănâncă mult... i-e lene... începe să se-ngraşe.
În ochii mici şi roşii zadarnic caut cerul;
Aripa i-e greoaie, privirile sunt laşe,
Vulturu-şi pierde zilnic simbolul şi misterul.

Găinile trec calme, cotidiane, proaste,
Pe lângă el. Vulturul ia graţii de păun;
Imperial se uită la păsăreasca oaste,
Căci el numai cu porcul se simte frate bun...

Îl oboseşte bolta de-atâtea ori brăzdată,
De nu-şi înalţă ochii spre cerul azurat?
Vulturul nu-şi ridică privirea niciodată,
Căci a lăsat-o veşnic spre stârvul căutat...

Acuma plouă-n curte şi curtea-i o băltoacă...
Cu gheara-ncătuşată - sinistru epitaf -
E fericit vulturul... s-alintă şi se joacă
În ploaia care-l spală de purici şi de praf.

poezie celebră de Victor Eftimiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creştin

Stă triumfător pe Stâncă
îmbrăcat cu armuri divine
Şi preaplin de pace adâncă,
Luptă să le facă bine
Celor răi ce-l sapă încă
Plini de râvnă să-l dărâme.

epigramă de Ioan Hapca din Gânduri şi reflecţiuni
Adăugat de Ana-Maria Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ (vezi şi Terra)

Pământul este stânca cea mare, de care omenirea, adevăratul Prometeu, e încătuşată şi sfâşiată de vulturul îndoielii. Ea a furat lumina şi suferă pentru asta tortura.

definiţie celebră de Heinrich Heine
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

roşu diluându-l

am început să mă obişnuiesc
trăiesc în iubire
ca într-o rană
o rană mai adâncă şi mai vie
decât sunt eu însumi
din această iubire aştept
întregirea ca şi cum m-aş naşte… nou
şi împreună cu mine
Paradisul pierdut
pierdut aşa de demult, încât azi
oricine l-ar căuta
ar fi luat drept patetic

respir şi am început
să mă obişnuiesc
în aerul acesta roşu
diluându-l lumina
lumina dintâi

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!