Nelinişte

Grai adânc se pierde în tăcute umbre,
Biciuind pământu-n ochii grei de piatră,
Încolţesc grăunţe din îngheţuri sumbre,
Somnuri se afundă-n firea idolatră.

Amintirea ninge, din adânci crevase,
Sentimente vechi în miezuri de străzi,
Ieri mai pâlpâiau stele-n vis de şanse,
Astăzi dau târcoale vulturi ce văd prăzi.

Nostalgii flămânde ni se tot invocă,
Ziduri ridicând şi zări condamnate,
Dragostea se-afundă în altă epocă,
Iar din mituri vechi se zidesc palate.

Vinovat de toate este-o ceaţa cruntă,
Suflet oropsit, - noaptea te inundă!

sonet de Aurel Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre... sumbre...

Umbre... umbre... umbre...
Şi toate apar
Înfipte cu har...
Umbre...
Umbre... umbre... umbre...
Fără morminte,
Merg doar în ginte,
Umbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Căi cu altare,
Păsări călare,
Sumbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Păgânele punţi
Ce trec peste frunţi
Sumbre...
Umbre... sumbre... umbre...
De-atâtea culori
Pustii şi fiori
Sumbre...
Sumbre... umbre... sumbre...
Raze slinoase,
Lumea îşi coase
Umbre...
Frânturi dintr-un zmeu
Înăuntru-l meu
Şi-am să mai beu,
Umbre... sumbre...

poezie de Vasile Zamolxeanu (15 noiembrie 2005)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valuri

Ard ascunse răni în soare,
Vremea varsă nesfârşitul,
Pier în val vieţi şi hotare,
Doare-n rădăcini sărutul.

Toarnă focul dor sălbatic
Peste guri fierte de fiare,
Şi pedepsele pe coapse
Unduiesc argint în mare.

Ţese vara ziduri mute,
Vraja sânilor s-ascundă,
În miresme flori iubite
Încolţesc dureri în undă.

Mere verzi cresc în văzduh,
Seva norilor sorb ape,
Nurii cresc pe trup de duh
Cu iluzii să m-adape.

Curge seva-n sânge verde,
Din înalt, buimac descânt,
Iar în trup de fum se pierde
Suflet de baladă-înfrânt.

În adânc îmi bântui lerul,
Decolteu de stele-n noapte,
Pe cărări întinde cerul
Ochii visele uitate.

Paşi-mi cad în oase grele
Cu păcatele-n amoruri,
Sentimente urcă-n stele,
Aburi ce îmi fac favoruri.

În al veacurilor cuie
Naşte-‘naltul din izvoare,
Tu în pori, melancolie,
Ai morminte cu zăvoare.

poezie de Aurel Petre (21 iunie 2019)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora potrivită

Se lasă peste plopi o altă seară,
mai obosită şi mai stoarsă de puteri,
parcă şi vântul care bate-afară
aduce-n pragul casei ce-a fost ieri.
Sunt dorurile care vin pe gânduri,
plutind ca frunzele căzute din copaci
peste izvoarele urcând din prunduri,
când vor să te audă dar tu taci.

Plecată eşti, se simte depărtarea,
şi umbre de uitări se-adună peste noi,
se zbate în apusul toamnei marea,
iar la răscruci copacii sunt mai goi.
Revine iarna-n suflet, este-aproape,
cuvintele rămân tăcute tot mai mult,
doar dragostea mai poate să ne scape,
când şoaptele vrăjite ţi le-ascult.

Te-aştept acum – e ora potrivită –
din necuprins de zări aş vrea să te iveşti,
să-ţi sorb din trup licoarea mult dorită,
pe când mă minţi cu-aceleaşi vechi poveşti.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora potrivită

Se lasă peste plopi o altă seară,
mai obosită şi mai stoarsă de puteri,
parcă şi vântul care bate-afară
aduce-n pragul casei ce-a fost ieri.
Sunt dorurile care vin pe gânduri,
plutind ca frunzele căzute din copaci
peste izvoarele urcând din prunduri,
când vor să te audă dar tu taci.

Plecată eşti, se simte depărtarea,
şi umbre de uitări se-adună peste noi,
se zbate la apusul toamnei marea,
iar la răscruci copacii sunt mai goi.
Revine iarna-n suflet, este-aproape,
cuvintele rămân tăcute tot mai mult,
doar dragostea mai poate să ne scape,
când şoaptele vrăjite ţi le-ascult.

Te-aştept acum – e ora potrivită –
din necuprins de zări aş vrea să te iveşti,
să-ţi sorb din trup licoarea mult dorită,
pe când mă minţi cu-aceleaşi vechi poveşti.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre vechi de mii de ani peste pământ iarăşi vin, iar voci sumbre din copaci ne şoptesc: În noaptea asta e Halloween!

citat din Dexter Kozen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În numele Femeii

Cad versuri de pe trupul tău
răsare soarele din ochii tăi
şi moartea se aruncă-n hău
ninge în mai cu zurgălăi

Răsare soarele din ochii tăi
ţi-aruncă noaptea stele-n pat
şi-n degete îmi cresc văpăi
când mă întorc şi sunt bărbat

Ţi-aruncă noaptea stele-n pat
iar moartea se azvârle-n hău
şi toate-n cer s-au întâmplat
cad versuri de pe trupul tău

Răsare soarele din mâna ta
începe-o eră nouă dragostea

hipersonet de Costel Zăgan din Cezeisme II (7 martie 2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teama ce se naşte "din senin"... Singura, de altfel, şi cea mai întunecată. Ea este echivocă asemenea unei înmuguriri sumbre - şi generează o muzică de flaut trist şi aiurit. În camere tăcute de hotel sau pe străzi înguste ale unui oraş vechi ea creşte şi ne verifică dezrădăcinarea.

Emil Cioran în Cioran şi muzica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad...

Cad ca-ntr-un vis, azi, peste ţara mea,
Ca-ntr-o poveste, fulgi de catifea.
Mirajul alb se-ntoarce iar acasă...
Îmi bate vântu-n taină, la fereastră.

Din depărtări, troiene gri de fum
Revarsă umbre stranii peste drum
Şi ninge, ninge, ninge ne-ncetat
Oglinzi de stele-n noaptea de bazalt.

Doar omul de zăpadă stă pios,
Cu pălăria lui şi şalul gros.
Şi ninge, ninge, ninge peste el
Şi focul arde-n sobă.-Afară-i ger.

Cresc iarăşi flori de gheaţă la fereastră,
Ţurţuri-oglinzi spre ceruri se înalţă,
Cu vâsc icoana-mpodobită-i iar.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui pierde vară

I s-a spus că-i „pierde vară”,
Vorbă încă din vechi timpuri
Dar el, văd că bunăoară,
Pierde şi-alte anotimpuri.

epigramă de Petre Gigea-Gorun din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbuciumul din vis

Tropăie amintirea în ritmu-i cadenţat
Podeaua minţii se zguduie din temelii,
Povara vremii privirea mi-a înceţoşat
Prin pacla deasă nu văd când ai să vii.

Trupul vibrează când pe aripi de vânt
În vis te furişezi şi somnul mi-l sugrumi,
Ca o copilă naivă în prăpastie mă avânt
Rătăcind haotic pe drumul dintre lumi.

La-ncheietura fină a muntelui cu marea
Semnez în condici vechi, de mult uitate,
Aud cum piscul îşi urlă lung chemarea
Iar valurile mă trag cu unde zbuciumate.

Se-afundă talpa adânc în ţărâna moale
Necunoscutul mă atrage-n ritm zglobiu,
Tot universul mi se-ntinde la picioare
Mărşăluind sub polata cerului azuriu.

Spasmele îmi cuprind trupul încovoiat
Sudorii îmi brăzdează pielea catifelată,
Strigătul meu în noapte răsună sfâşiat
Pecetluindu-mi soarta de femeie înşelată.

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad...

Cad ca-ntr-un vis, azi, peste ţara mea,
Ca-ntr-o poveste, fulgi de catifea.
Mirajul alb se-ntoarce iar acasă...
Îmi bate vântu-n taină, la fereastră.

Din depărtări, troiene gri de fum
Revarsă umbre stranii peste drum
Şi ninge, ninge, ninge ne-ncetat
Oglinzi de stele-n noaptea de bazalt.

Doar omul de zăpadă stă pios,
Cu pălăria lui şi şalul gros.
Şi ninge, ninge, ninge peste el
Şi focul arde-n sobă.-Afară-i ger.

Cresc iarăşi flori de gheaţă la fereastră,
Ţurţuri-oglinzi spre ceruri se înalţă,
Cu vâsc icoana-mpodobită-i iar.
Azi ne-aplecăm genunchii la altar...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cânt de toamnă

E obosită frunza şi cerul cade-n vale.
În bronzuri cresc rubine din flăcări nemiloase.
S-au limpezit hotare prinse-n refluxuri goale,
Ce-aştern în părul brumei refaceri tămâioase.

A adormit pădurea-n căinţa argintie.
În ceaţa liniştită ispitele sunt vraci,
Căci umblă bucuria în toamna sihăstrie,
Colind de tinereţe în somnuri de copaci.

Şi azi a mai trecut un ieri de altădată,
Iar mâine va veni din petece de timp;
Cărările-au a trezit suspine pe la poartă,
Pe-acele unde-n care mai trece-un anotimp.

Amarul şi-adânceşte în ram a sa dorinţă;
Îşi pierde din parfumuri mătasea sunătoare.
Se duc smaralde umbre în vânt de pocăinţă
Şi friguri despuiate se-aşeză-n geam la soare.

E obosită frunza prinsă-n tristeţea rece.
Şi-au umezit tăcerea, prin moarte, vii culori;
Mănăncă din verzi file rugina ce petrece,
Căci a urcat iar basmul de toamnă-n trecători.

În aşteptări de nouri pică cu ploi simţirea.
Nutresc zilele-n gânduri un dor de clopoţel;
Veni-va iarăşi iarna călcând alb omenirea,
Iar eu mă voi aşterne, uitat, pe-al ei inel!

poezie de Aurel Petre (16 noiembrie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnuri

Au albit cireşii-n zările-absolute,
Cerul în retină îşi scrie-n memorii,
Absoarbe privirea basme nevăzute
Când se-aştern în noapte roadele visării.

Se lovesc adâncuri, ne-oglindim în ele,
Vorbele respiră pe străzi părăsite,
Secunde veghează printre gene grele,
Răbufnesc în gânduri focuri chinuite.

Tâmplele zvâgnesc în palmele lunii,
În străfund cuvinte se privesc perechi,
Văzduhul sihastru e-n strânsorea mâinii,
Ploi mai cad pe suflet peste lacrimi vechi.

Curg încet petale pe-arcuş de vioară
Şi-n mirosul verde rapsodia zboară!

sonet de Aurel Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor

Zbor peste ape murmură-aproape,
Aur pe-orbită ecoul uită,
Mainile tale-s dansuri letale,
Foaia-i de cer, clipele zbier,
Ochii se simt, soarele-i strâmt,
Respir adânc dorul cel prunc,
Mă doare-n crâng ramul tău stâng,
De-atâta verde câmpul se pierde,
Paşi călători, purpură-n zori,
Paşii de seară, inimă-n gheară,
Te strigă vântul gâsindu-mi cântul,
Mă doare-o zi din miazăzi,
Vrajă-n retine, stele saline,
Se-aprinde plină luna divină,
Un felinar murmură iar,
Tihna se lasă, tu eşti frumoasă,
Joacă cuminţi stele-n arginţi,
Degete grele cad din inele,
Eu noaptea ard c-un os de bard,
Tu-n gene-mi zbori, zeii-i cobori!

poezie de Aurel Petre (29 iulie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge peste iubirea noastră

Ninge, iubite, peste ziua de ieri
În taină ne-am spus jurământul
Ninge şi astăzi...
Iubirii îi păstrez azi sărutul.
Şi ochii mă dor...
Ce tristă îmi pare cărarea
Din paşii noştrii ce o străbat
Se naşte acum nemirarea...
Dar ninge mereu
Ca ieri şi ca azi,
Şi totul e numai ninsoare,
Frumosul meu vis
Îmi apare mereu,
Luminat de o rază de soare.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre ieri

În ochii de ieri mi te-au plâns şapte sfinţi
cu lacrimi de smirnă, adânci şi cuminţi,
Dar şi sfinţii s-au scurs
printre beciuri de lut;
mi te cântă-n litanii,
mi te beau din trecut.

În gândul de ieri, opt poeţi te-au vestit
cu versuri de ocnă, cu verbul smintit
mi-au şoptit pe sub coaste
rostire de hău,
punând amintirea
să-mi fie călău.

Iar din mâna de ieri mi te-au smuls şapte furi
călare pe umbra a zece păduri,
călare pe râsul a nouă furtuni,
călare pe visul a două cununi.
Opt icoane de maici
si o mie de mări
mi te-au pus stăvilar
unei singure zări.

Din ce nu s-a mai scris
mi-au rămas trei tăceri
ostenind cu nisip
o clepsidră de ieri...

Despre mâine nu ştiu...
Vom fi tunet din nori,
ori cădere de alb
din spinări de ninsori

Ori ca spinul cel stâng,
într-o ţară sub bernă,
înflori-va din noi
altă zi de sub pernă?...

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umila speranţă

neagră e noaptea
în care aţi ucis lumina
din mine, din tine
e tragic şi nu e bine
în noaptea asta
chema-voi la masă
animale flămânde
să smulgă fâşii dintr-un trup
răstignit pe o cruce la răscruce de vânt
pe masă voi pune o inimă
mi-aţi smuls-o din piept
într-o clipă nebună
ochii mi-s uzi şi lacrimi curg
se scurg din mine pe străzi amputate
mă dărui vouă în noaptea cea nouă
eu nu mai am ce să mai fac astăzi cu mine
în astă cloacă, murdară, urâtă şi hâdă
vino Doamne să vezi ce a mai rămas din lume

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte neagră, noapte cruntă

Neagră noapte, noapte cruntă
Cine sufletul ascultă
Să fie resuscitat
Vis din vis adevărat?

Să-şi revină-n melodii
Din sirinx de ciocârlii,
Să nu fie estompat,
În văzduh de zori uitat.

Suflet blând şi trup de foc
Mă tot rog să ai noroc,
Să scapi din negre năluci,
În lacrimi să nu te culci,

În iarbă, în roua ei;
Doar în zbor de porumbei
Unde noaptea-şi pierde firul
Să creşti precum trandafirul

Soarele-ţi pună petale
Toate visurile tale.
Suflete, trup ostoit,
Sunt al tău, m-am dăruit!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcute nostalgii

Poveşti uitate
răscolesc privirea.
Ascunse-n clipe de amintiri
înfloresc pentru-ntâia oară
gingaşe flori de trandafiri
la margine de drum.
Din nopţi ce vin şi pleacă
mă regăsesc
ca-ntr-o oglindă
priveşti...
apoi dispari
arzând imaginea
peste eterne valuri
croind din raze albastre
umbre şi lumini.
Mai aud şi azi
un sunet de chitară
vocea ei de şoapte
vesteşte-o primăvară
mă alină ploi fugare
împrăştiind
durerea din colţuri vii
nu pot să-ntorc trecutul
ca fila unei pagini,
anii trec şi cu ei duc
tăcute nostalgii.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni de zăpadă

Ninge sfînt şi păgîn
Numai ochii ne rămîn
Despărţirea s-o mai vadă
Că, în rest, noi ne-am stins
Şi-am ajuns de-atîta nins
Nişte oameni de zăpadă.
Ninge fără milă, ninge şi ne doare,
ninge cu fărîme albe de pian,
ninge cu tristeţe şi cu felinare
ninge ca la moartea încă unui an.

Cîţi au fost de gardă –voie cer să doarmă
cîţi au fost cu somnul rătăcesc pe străzi,
ne aflăm în lume ca în ţevi de armă
cînd sugrumă lupii fragedele prăzi.

Ninge fără milă, cu vinovăţie,
ca o inculpare, ca un martor mut,
ninge cu o nuntă, ninge şi sfîşie,
se fărîmiţează ultimul salut
vai de noi, femeie, ninge-a despărţire,
vom pleca departe, unde-avem de mers,
ninge să despartă gheaţă şi iubire,
oarbe felinare cad din univers.

Ninge ca pe piatră peste carnea noastră,
ninge ca pe munte, ninge ca pe mort,
ninge incurabil, molimă albastră,
ninge pe vaporul scufundat în port.

Ninge peste buze, ninge peste pleoape,
ninge peste îngeri, ninge peste văi,
ninge peste clopot, ninge peste ape,
ninge incredibil peste ochii tăi.

Ninge în neştire, otova, aiurea,
ninge ca-n porecle, ninge ca-n blestem
ninge ca un trăsnet, ninge ca pădurea,
ninge să se stingă vocea cînd te chem.

Ninge ca-n Esenin şi-n poema rusă,
ninge fantomatic şi bacovian,
ninge că sînt rece, ninge că eşti dusă,
ninge ca la moartea ultimului an.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!