Erai tot mai cosmică

erai tot mai cosmică,
se vede, te adânceşte lumina,
umbra deja
ţi se întinde pe grumazul munţilor
de acolo nicăieri necăzând,
prăbuşirea ta e o suire...
pe chipul tău (cel cu rânjet de frumuseţe)
se apleacă noaptea părului de cerneală
şuviţe de-ntuneric acolo scriu,
peniţe lungi de nălucă,
marginile existenţei de a fi fără trup
eres, femeie, dumnezeie
încuiată-n altar de idee...
sanctificarea mizantropiei,
unsoare de blestem îţi mânjea gura
pângărind încă sărutul...
pe limba acelui grai însă vremea
îţi linge buzele pofticioasă
de dragoste şi pâine de casă,
vinul acrişor o ţâră
parcă mai pe omeneşte
în ocări se vâră...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Urania
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nonsensuri

(despre tine)

enigme în tristul de ploaie strică umbra
încolţind o luciditate a morţii în grădina luminii de-ntuneric
săpând la rădăcina minciunii fântâni de-adevăr
tu vii către a locui apa nimicului eu
vrând a urca acolo unde se coboară,
nălucă de sorgintea tăcerii
izvodită-n albul de sub strigătele poeţilor eşti,
femeie fără truismele existenţei,
cu rănile eternităţii,
în galop pe umbra ta din tristul de ploaie
pe glia visului meu treci fără poveri de-ntrebare
gândul doar mi se mai vopseşte mirare,
duhul, bând clipa lângă nemoarte
din pipa cu fum fără timp cheamă scribul
să urce zidire pe unde se coboară
toată ploaia asta fără umbră,
asemenea fantomei tale de femeie...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Enigma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eres

curgeai prin bezne-n soarta plumburie,
grădina ta corolele ucide
lumina greu o zi îţi mai decide
de prin interioare de sicrie.

mirarea ta cu apa coincide,
acolo cerul tăinuit se scrie
cu toate-a sale raze-n broderie
de te-asurzesc eternităţi fluide.

tenebra vieţii tale se mai şterge
căci Dumnezeu în duh ţi-a iscălit
de prin străbuni în sânge să-ţi alerge.

pe drum statui de-albastru-ai ocolit,
în lacrimă trecutul tău imerge
deşi în gând ţi-e un eres cumplit.

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Paparuda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo

Acolo unde timpu'-mi bate!
Acolo timpu'-i nemurire!
Eşti Tu fără cuvinte,
Sunt Eu prin cele sfinte!

Acolo unde mi-eşti blestem,
Eu.. tot...., tot te mai chem!
Tu...., tot....!
Tot un blestem!

Acolo unde.....!
Nu mai am cuvinte,
Tu....!
Tu fără cuvinte!

Acolo unde Tu ai tăcut,
Un timp ai îngheţat!!
Şi... ţi-ai ales...
Acolo....!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deasupra

Fiindul tău iubire-n sânge cară
şi plină de visare e desaga...
Privesc în ochii tăi şi-mi văd întreaga
suire la divin pe-a tainei scară.
Morminte albe bând peniţei vlaga,
în stih fântâni cu giulgiu-n stea flecară...
Erau acolo ape ce-necară
un înger rătăcit, plutindu-şi plaga.
În pieptului văzduh de zbor licoare
îmi eşti de leac, sărutul de-mi respiri,
minciuna existenţei nu mai doare...
Tu duci, deasupra multor clevetiri,
cu adevăr a umple la izvoare
ulcica ta-n sentinţele subţiri...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Autolicus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din umbră

sub nemişcarea obiectului umbra îi aleargă împrejur
de fiecare dată când îţi neclinteam sărutul
dragostea alerga împrejurul clipei
către ziuă îmi luam sărutul de acolo
să poţi rosti,
în jurul vorbelor stingeai umbre
ochii cerului tău se mai umbreau cu puţin de ploaie
îţi rostogoleam atunci în auz o umbră a pietrei de haz
eram un sisif negociindu-şi preţul nimicului de iubire
amestecându-ni-se umbrele pietrelor noastre iubeam
iscălind tăcerea din crepuscul de noapte
într-o rouă atât de ciudată
că ne cădeau căciulile de pe cuget

în calea luminii obiectul naşte întunericul minim
cum adus în calea ta mă nasc în iubire,
dragoste, umbră...

dimineaţă, ploaia ne plânge în ochi
şi pe-afară

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Thor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea de a patra dimensiune dintre noi

înmormântând sărutul tău pe gură
în mine şoapta clipelor adie
părelnic mâine, bând din veşnicie
e-n vise ce din ieri se tot ţesură.

spre amintire astăzi drumul ştie
eresul stins din flacăra cea sură
de-atâta-nzăpezire sub arsură
a stihului pe sânul de hârtie.

şi totuşi căi mai am spre mine-acasă
pe unde e cuvânt să te mai scriu
acolo unde nu-i de-amor sicriu
şi noaptea în iubire nu se lasă.

că drag mai am de împărţit cu tine
cât încă moartea nu îmi aparţine...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mariaj pe pleoape indecise

pe degetul de moarte ţii verigă,
meleag nălucă, umbra taine-şi lasă...
lenos prepari o dragoste de casă
din patimi ce în rosturi să se-nfigă.
de frumuseţe-n chipul tău grimasă
mă oglindeai la tine-n văzul rigă...
pe voci de întuneric iaduri strigă
şi chemi pe sfinţi la oaste numeroasă.
că prin acoperişuri de pagode
ploua-n inel un mariaj hain,
ca şerpi treceau deşertăciuni apode.
pe-amor în colţ de-apocalips anin,
din buze îmi dezbrac, foşnind din ode,
sărutul veşted, putrezit puţin...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Xena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jos se vede lumina soarelui deja asfinţind pe chipul de copil al fetei care merge aşa, uitându-se în jur, însă pe chipul ei se vede şi umbra bărbatului care se tot apropie. Dar bărbatul a şi trecut, iar faţa copilului se luminează de tot.

Franz Kafka în Aruncând o privire distrată pe fereastră
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

întrupare

în maţele duhului tău Dumnezeu desenează fluturi-îngeri
carnea aeriformă a sufletului nu are năravul amorului
iubirea ta-i vopsită-n lumină

la fântâna cu apă de poezie
îţi e sete de mâine
acolo poate că nu or mai fi
necesităţi de speranţă
şi speranţa se va face trup,
trupul lui Dumnezeu

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Atlantis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Otrăviri prin cuvinte

deasupra ploaia îşi zideşte norul
spre a cădea în dragoste de tină
iar vântul are flamura deplină
pe când un fulger îşi apleacă zorul.

tu vii, frumoasă-n trupului tulpină
şi-n tine ţii în har de ape zborul
venea în nimb de pasăre soborul
a hotărî pe calea ta alpină.

erau acolo sfânt şi dumnezeie
în zvon de mere stând pustiitor
zemos ce-n foaie curge din condeie.

privesc a teamă larme-n viitor
când se va stinge drum de melopee,
respir deja cuvânt otrăvitor...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Pompiliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă accepţi o fereastră deschisă în tine, prin care ţi se vede întunecimea, tot pe acolo îţi poate intra şi lumina.

aforism de Ştefan Mîrzac din Cuvinte cu dor de miez, Fereastră (2016)
Adăugat de Ştefan Mîrzac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venus Anadyomene

Dintr-un coşciug de tablă verzuie parcă iese,
Încet, din cada veche, un cap neghiob; îi vezi,
Sub negrele şuviţe scăldate în pomezi,
Cusururile, fără îndemânare drese.

Grăscior şi sur, grumazul, şi omoplaţii-apoi,
Şi spatele, ce intră, ca iar să se ridice,
Şi şalele rotunde, ce-şi iau avânt, ai zice;
Osânza stă sub piele în netede, lungi foi.

Cam roşie i-e şira, şi totul are parcă
Un iz urât; dar cel mai puternic se remarcă
Anume ciudăţenii, de le priveşti cu lupa:

Un nume - Clara Venus - pe şale i-a-ncăput,
Şi trupu-ntreg se mişcă şi-şi tot întinde crupa,
Hidos împodobită cu-o bubă pe şezut.

poezie clasică de Arthur Rimbaud din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia, domnule

femeia, domnule, trebuie ţinută pe palme de-amor
cum ţii liniştea ta cea mai de preţ
în tezaurul muzicii de sacru,
o tăcere-i femeia acolo
cântându-ţi iubire cu ochii

domnule, femeia trebuie şoptită
nu strigată în gura mare
ca la vânzarea poftelor,
învelită-n lumină îţi intră-n privire
pe imnul de clipe

nu intra nedesculţ în odaia dinăuntru acelei
plătitoare cu banul iubirii la tine,
odrăslind tihne în plaiul zbuciumului tău
când dumnezeul e prea aproape de crepuscul în credinţă
şi lumânarea zideşte biserici de frică
fără de fum, ce să înalţe ruga la slavă

femeia, domnule, are cheia
ce descuie sipetul cu verighete
la nunta pruncilor cu viaţa,
acolo doarme fericirea femeii;
spectator la teatrul acesta
gândeşti luciferic a nu fi mai mult decât preludiul unei tragedii
pe sârma existenţei pruncul acrobat
la capăt îl aşteaptă femeia

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Afrodita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aminteşte-ţi de mine

Am creeat chipul tău după iubire
Din dragoste trup eu am sculptat
Ochii smaralde cu gene zvelte zefire
Culoare din inima mea am adăugat

Când mâinile mele te modelează
Zideşte vise pe umerii puternici goi
Plăcute umbre pe trup îţi dansează
Formează simbioza iubirii intre noi

Pe fruntea ta îmi aştern eu gândul
Pe buzele din lut aşez sărutul meu
Îţi mângâi cu iubirea mea tot gâtul
Şi sufletul din mine ţi-l dăruiesc eu

Piatră preţioasă din zefir şi smarald
Zidită cu mâinile cu picuri de sudoare
Modelată şi arsă prin focuri de iad
Prinzi viaţă îţi aminteşti de mine oare

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieri erai încă tânără

Ieri erai încă tânără, ca frunzele,
Ieri erai încă zarzăr şi plop,
Ieri erai încă proaspătă, ca izvoarele,
Ieri erai încă ulcior şi vioară.

Ieri erai încă podgorie în pârg,
Ieri erai încă sprintenă ca mânjii,
Ieri îţi tremurau încă buzele, genunchii,
Acum sălciile-s galbene, galbene...

poezie celebră de Zaharia Stancu din Pomul roşu (1940)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minima oglindire

sânge grăind
pe limba visării
tăceri
înţelesuri dorm
aeriform
drum de ieri

nicăieri
tu mă vinzi
(de amor
grai de zbor)
în oglinzi

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mă femeie

Lasă-mă, femeie, să mă închin în faţa ta,
Căci fără tine lumea un pustiu ar părea.
Lasă-mă, femeie, să-ţi sărut piciorul gol,
Căci fără tine dorul nu ar mai fi dor!

Lasă-mă, femeie, să-ţi sărut buzele tale dulci,
Căci fără tine zilele sunt prea scurte şi nopţile prea lungi.
Lasă-mă, femeie, să-ţi admir chipul tău divin,
Căci fără tine soarele ar lumina mult mai puţin.

Lasă-mă, femeie, să-ţi mângâi palmele tale moi,
Căci fără tine pământul ar fi pustiit de vânturi şi inundat de ploi!
Lasă-mă, femeie, glasul tău blând să-l ascult,
Căci fără tine începutul nu ar avea niciun început.

poezie de Vladimir Potlog (6 martie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fleacuri autumnale

e toamnă, taină-argint lichid de ploaie...
străbat de prin seninuri mici şi rare
lumini cu aurul în destrămare...
cuţitul trist în carnea clipei taie

din ţel venind amorul tău îmi pare
să-mi locuiască-a sângelui odaie
şi zboruri cresc şi-n duh, sub vâlvătaie,
de Dumnezeu se naşte decupare

recad în vinul fiert şi nu te cuget,
femeie, vis pe-altar îndepărtat
pe mine azi acolo m-am iertat
în vremea asta cu al serii muget

te vând pe obeţie-n noaptea minţii
când demoni sunt şi oamenii şi sfinţii

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Atlantida
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fasole în untură de om

îţi erau tot mai numeroase cântecele
parcă fiecare păticică din tine devenise o lebădă
murirea lor era galopul calului fără picioare
mă cunoşteai dintr-o existenţă oarecare
privitoare la cerul străpuns de pisc
din senin curgea sânge albastru
ca de la regi neîncoronaţi şi curgea apă de moarte...
îţi era gura străpunsă de ac de albină
găsise acolo dulceaţa vorbelor fără vicleşug de fiinţă
frica era o simplă notaţie a întunericului

&

licenţiat la "Şcoala de nebuni"
felcerul îmi găsise fractură de orizont
cică priveam vertical zarea
la intersecţia dintre uman cu strada de îngeri
în unicul sens de înot pe zbor
acasă la demiurg
prăjeai fasole în untură de oameni

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În exclamarea întrebării

[alb oleacă]

puţinul e un mult al absenţei
de fiecare dată când îţi deschideam amintirea intra puţină umbră
şi îngerii ne bârfeau despre oameni

tu eşti o tăcere-n departe
ochii mei miopi nu mi te pot apropia
tu, propria
cerului meu adâncire-n fântâna ce plouă invers
pe zare chipul tău

uneori, când însetând de vinul nopţii deschid morminte
şoaptele-mi sărută gura peniţei,
ibovnică visului...
atunci îţi descui enigma
din spinarea întrebării,
semn de exclamaţie arcuit

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Comentează! | Votează! | Copiază!