Nu vreau

să fiu prieten cu oamenii foarte
trişti care şi-au pierdut copiii atât de bătrâni
încât până şi mama şi tata păreau
nişte sugari în braţele mele (?!) din care
nu au scăpat decât morţi

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şcoala de bebe

poate ne-am săturat
să întoarcem braţul aproapelui
la o şedinţă de vaccinat
împotriva gripei vagine: copiii
care nu se mai nasc între noi
pe motiv de vastă confuzie în
tre sexe a
cum ar fi numai spre înfiere! asta
e: unde crezi că mai găseşti prichindei
bine lucraţi la sala de naşteri
cu disciplina în sânge
rare bine blazaţi foarte bine-ancoraţi în
genele lui în sprâncenele ei
aşa... cu na
turaleţe cu sentimentul
că s-ar ţine de tata de mama
că s-ar ţine de mama de tata
că s-ar ţine de şcoala de bebe
luşi prea docili?

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O frumuseţe

era atât de frumosă încât
şchiopăta în drumul spre casă:
frumuseţea o apăsa
când pe-un picior când pe altul
(?!) era
atât de frumoasă încât niciodată
nu se împiedica nu
se prăbuşea
decât în pârghia braţelor mele
ce măturau trotuarul cu aere
superioare căderii-n extaz

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii sunt nişte nebuni atât de frumoşi încât m-am gândit să-i imit.

aforism de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

uneori
moartea are miros de tămâie
şi gust de lemn ars

în ulcica banală
pe care mama mea cea mai mare
singura doamnă desprinsă de lut
o purta nonşalant
pe braţul născut să fie
nobila rădăcină
în care credea

avea mâna subţire
atât de subţire
ca limba unei lebede
ce nu-şi găseşte destinul

zi după zi
distinsa doamnă
mergea la cimitir
să bocească absent
morţi din trecut
şi morţi din prezentul ascuns
ochilor mei de copil

mă trezea dimineaţa devreme
să-i fiu stâlpul pe care plângea
zădărnicia unei lumi
cu gust de tămâie

iar eu îmi amintesc
din toate câte au fost
braţele ei atât de fragile

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anomalia

în fiecare dimineaţă în care ana
intră în zid în încercarea
de a ieşi grăbită pe uşă
o bat şi eu la cap cu două atele portante
până recade
în braţele mele cauzatoare
de salvatoare rocade în mersul
firesc al sexului matinal şi al job-ului
ce oarecum o precipită

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al treilea Crăciun fără mama... - Gol de sine

Mamei mele, Cătălina

Timp spre-a exista? Nu are!
Timp să moară? Nici atât!

Se mişcă iute – abundenţa alergării
de regăsit e-n tot ce s-a trecut...

Timp – ce-ar fi al nu ştiu cui avut –
timp care, iată, nu-i al său – atât!

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt băiatul mamei mele. Este foarte limpede. Mama mea a fost catolică, Tempinski, un nume polonez. Din familia lor mulţi s-au tras în vale către noi, au intrat în România şi şi-au făcut un rost, o viaţă. Şi aşa... Nu ştiu cum e corect: mama mea l-a cunoscut pe tata sau tatăl meu a cunoscut-o pe mama. Aş vrea să lămuresc această poveste. A fost o femeie superbă.

Mircea Albulescu în ziarul "Jurnalul Naţional" (aprilie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mica bigudeală

frumoasa mea incoerentă
aici sunt rulate buclele tale –
eu
mă joc stângaci c-un deget nud în ele
mentul care te ofileşte (?!) –
ah
poeţii sunt nişte nebuni atât de frumoşi
încât m-am gândit să-i imit

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lorelai (intrând în cafeneaua lui Luke): Dă-mi un hamburger, nişte rondele de ceapă şi o listă cu nişte oameni care şi-au omorât părinţii şi au scăpat. Am nevoie de nişte eroi.

replică din filmul serial Fetele Gilmore
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vedem în toamnă

ziua-n care-am lăsat
corigenţi la desen e o zi
ca oricare alta: copiii
şi părinţii lor nu
s-au sinucis din atât
şi nici nu
s-au bucurat foarte mult şi
aproape
nu am primit de
cât unele-njurături
siropoase

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

cunosc un poet
un prieten
care ar putea fi un mare poet
dacă n-ar fi atât de poet

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima de mama

Inima de mama, inima de tata,
cade stea din ceruri rosu fulgerata.
Inima de tata, inima de mama,
cade iara frunza codrului de-arama.
Toamna obosita, toamna zbuciumata,
inima de mama, inima de tata.
Iarna-nzepezita, crunta ca o vama,
inima de tata, inima de mama.
Grea, tot grea, de piatra
noaptea peste vatra;
cainele pandeste
luna si o latra.
Grea, tot grea, de hume
noaptea peste lume;
glontele pandeste
inima anume.
Inima de mama, inima de tata
A trecut o viata ca o clipa, iata
Inima de tata, inima de mama
Doua doruri stranse nod intr-o naframa.
Dincolo de noapte,
dincolo de vant
clopote albastre
se aud batand.
Dincolo de ploaie,
dincolo de dor
se intorc copiii
la parintii lor.

poezie de Dumitru Matcovschi
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fructele mării

eu zic să nu ne mai iubim
eu zic să nu mai ocrotim copiii pe care îi naştem
eu zic să punem o umbrelă de alge de
asupra fructelor mării in
fantile pe care le strivim între pleoape
ca pe
nişte balene vegetale uscate (?!)
în aerul cald
eu
spun că ar fi
bine aşa
bine merci
...
ei
oamenii mării
ah
fructele parcă
n-ar fi

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ropes

&

zăpada ca o frânghie care îşi continuă
drumul până în momentul în care
întâlneşte frica noastră la fel de albă.

purtăm în noi elicoptere care survolează oraşul şi câmpurile.
desenăm copii morţi pe pereţi/ pe drumurile oraşului

ca şi cum noi am fost nişte copii morţi cândva
şi acum am înviat.
...................................................................................................
cine ne va mai mângâia,
cine ne va mai vindeca de bolile abstracte ale neştiinţei
noastre,
cine ne va mai hrăni cu lumină şi întuneric pentru perpetuarea speciei noastre.
.....................................................................................................
şi atât rămâne

imaginea noastră în zăpadă la fel ca o hologramă din jurul unei găuri negre.
suntem atât de aproape de ea încât am încremenit
dar
aşa am fost tot timpul - copii morţi - noi şi frica noastră împăturită
într-un sicriu mic, alb
care nici nu se mai observă.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare mai există conştiinţă şi cunoştinţă? Toate prejudecăţile vechi au dispărut, oamenii încearcă cu orice preţ să le diminueze, să le distrugă astfel încât toţi să devină la fel: nişte cadavre vii care nu gândesc altceva decât mizerii; nişte egoişti, cu inimi împietrite şi zdrobite de mult, fără o privire caldă, fără o vorbă bună, morţi.

citat clasic din Petre Ţuţea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micuţii

dacă am fi foarte mici
am avea nişte pori foarte mari
şi atunci
am arăta poate ca
nişte asteroizi de buzunar unghiular
(?!)
găurit dinadins
de comete mai îndrăzneţe
cu plete luuungi, luminoase
semeţe
şi fără păr pe picioare

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încerc

să mai scriu o poezie în care te desenez
să nu spui că nu ai avut parte de pe
niţele mele
atât de iubitoare de tuşuri mai negre decât
penisul câmpiilor serengeti (?!) -
încerc stele
să-ntunec din cuibul
meu de lumină mai ar
tificială...

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gleznele

sunt cele care îmi trec
pe sub nasul păinjenilor
în casa
de la ţară accept printre boabe
de struguri să fiu muşcat în direct şi feroce (?!) de
insectele mai bătrâne decât
vârsta
pământului pe care îl port ca răsad
sub unghiile bine crescute în anii ce au
rămas
de trăit până la pensia aia
anticipată

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Dis)continuităţi

oamenii care privesc
din exteriorul sentimentului
până când muzica gravă se subţiază
trece în altceva/ un decor de duzină
fără minima repercusiune în realitate

oamenii despre care nu poţi spune
dacă sunt trişti... dacă doar răi... nişte măscărici
dacă mâine se vor schimba văzând
copacii ăştia ca-ntr-un destin rătăciţi în frunze
şi câtă singurătate/ câtă strângere de inimă
când nepăsarea înăbuşă glasul!

dar ei trec/ deocamdată trec
ai zice că n-au cunoscut vreodată sugrumarea plânsului
nici ravagiile fericirii aduse la un moment dat de durerea suportată
când bolnav fiind te-ai făcut pasăre/ ai intrat în cer
cu cântecul l-ai ţinut de vorbă pe Dumnezeu
şi înapoi a curs timpul în grădini cu magnolii şi egrete

oamenii trec pe lângă
toţi copiii aceştia care altfel vor creşte
pentru că n-au avut cum
să-şi recunoască mama
în clipa în care au văzut-o prima dată
şi ea a plecat definitiv

oamenii ăştia poate sunt tocmai copiii aceia
şi atunci copacii trebuie să-şi poarte singuri de grijă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La cinci

zecişiopt de ani
am încă jucării de pluş pe care le iubesc
jucării de carne pe care le-nfulec
foarte scurte
maşinuţe reale de dat prin oraşe prin
parcări foarte strâmte
dar şi
pe câmpuri am leurda din dealul bencecului
am torturile de cicolată din şandra
bezele marginale-n dimineţile drumului
am desenele am poemele
am deschiderea am închiderea
am uscăturile de la lovrin
şi-un prieten beţiv (?!) la iecea
mică îmi este
mirarea că am... o nouă înaltă
soţie
cu părul pe negru în jurul
gândului meu... iar
ea mă iubeşte aşa
copil cum aş fi – de n-aş fi
atât
de bătrân, la cei cinci
zecişiopt anişori

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!