Coşmar senzual

O imagine surdă se caţără pe cearceafuri imaculate,
Unde pielea se taie în cute de apret,
Se unesc două aşteptări emotive...
Un gol imens şi un pachet de ţigări stinse.
Pe ploape o noapte de cofeină, aşterne praful,
Un simbol poartă urme de ruj roşu aprins...
Spre niciodată!

Construim atingeri senzuale imaginare,
Când dorinţele animalice ne posedă liric.
Fără cenzură sângeroasă, muşti puternic
Din păcatele buzelor mele...
Un frig îmi cutreeră reacţiile onduirilor
Şi mă găsesc eliberând carnea-ţi din unghiile-mi lungi.
Şi cedez...
Şi mă las dusă de dansul trupurilor împreunate
Eliberând sunete guturale în neant,
Necunoaştere, nevoie, naivitate, nicăieri...
Mă ridic şi privind răsăritul, zâmbesc...
A fost doar un vis, unul de care trebuie să mă feresc!

poezie de Florinow Maria Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kali

Timpul îmi şopteşte, la capătul pământului,
Îmbătat de o ultimă ceaşcă de cafea
Că tristeţea mă face mai frumoasă...
Şi am ales să rămân aşa, statică
Eliberând printre gratiile sufletului
Ultimele urme ale unui zâmbet...
Am rupt orologiul în patru păcate
Am împărtit totul în doisprezece secunde uitate
Poate...
Niciodată slabiciunile nu m-au dezamăgit
Mi-au umplut speranţe deşarte
M-au descompus până la minus infinit...
Mi-e dor de mine... Kali
Femeia care nu părea mai femeie
Doar pentru că putea să poarte o rochie cu mândrie
Azi... se scurge şi toamna din mine
În timp ce îmi îndrept paşii spre deşertăciune
Ce mai aştept şi până când?
Până când... a iubi şi a fi iubită o să valoreze
Cât toate comorile maharajahului
Până când îmi voi trage puterile de la umbra lunii...
Într-o bună zi o să aud cântecul spiritelor
Şi atunci o să ştiu că am moştenit anumite daruri.

poezie de Florinow Maria Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru poet...

Mi-au răguşit tălpile ochilor mirosind scrisul tău prăfuit,
Dar tu nu mai scrii şi eu am răcit de la curentul paginilor goale.
O carte pe birou mai poartă încă amprenta existenţei tale,
Nu a fost vis, a fost doar... nimic de neluat în seamă.
Mă oboseai în scrierile tale când îmi pictai în forme diferite trupul
Şi acum zac de febră musculară şi vreau ca remediu, scrisul.
Alunec în absenţa ta ca o copertă fără pagini,
Un gol lângă un alt stilou fără peniţă, fără substanţă de cerneală.
Mi-e dor de tine şi de scrierile tale,
De praful tău, de mine pe birou,
Vreau să mă mai citeşti o vară, poate devin romanul tău!
Şi tu, ca un poet decent, mă ierţi de îţi mai sting pe piele
Din scrierile minţii mele.
Eu scriu, tu scrii şi noi uităm să ne citim!

poezie de Florinow Maria Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reîmpărţind iubirile la doi

Ridic privirea înspre verzi destine,
Iubiri rebele... re-mpărţind la doi
Şi te-nfăşor cu trupul meu, pe tine,
Când cerul vieţii ninge peste noi.

Ca-ntr-un alint... ispitele ne leagă
Tot împletind atingeri diavoleşti
Şi încercând nebune să-nţeleagă
De voi pleca... sau dacă mă opreşti.

Mă tragi uşor... pe trupul care arde
În profunzimi fierbinţi, fără cusur,
Eliberând privirea de smaralde
Şi sânul, ce mă-ndeamnă să te fur.

Desfac abil a coapselor răscruce
Şi scutur curcubeul... de tăceri,
În dimineţi ce vor a mă seduce
Bătând la poarta viselor... de ieri.

Şi iar ridic privirile-nspre tine,
Reîmpărţind iubirile... la doi,
În aşternutul marilor destine
Când cerul vieţii ninge peste noi

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din două trupuri ...

Doar cu iubirea vieţii mele
Mă simt puternic, mai bărbat
Purtat ca-ntr-un vârtej de iele,
Spre trupul ei candid mânat.
O iau în braţele-mi vânjoase
Şi o sărut pana la extaz.
Ea, mirosind a chiparoase,
Mi-ntoarce celălalt obraz.
O înrobesc cum doar liana
Îmbrăţişează un copac.
Cu mângâieri îi vindec rana,
În scrum cuvintele-mi prefac.
Eu o sărut, ea mă sărută;
O las încet pe al meu pat.
Pe buza ei cărnoasă, mută,
Arome sorb, de neuitat.
Cu degetele fremătânde
Ridic al rochiei sale fald,
Pe când privirile-mi flămânde
Se scaldă-n ochi-i de smarald.
Pe pielea ei de crin, virgină,
Îmi plimb agale braţul stâng.
Numai o geană de lumină
Mă face să nu par nătâng.
Mă dăruiesc, se dăruieşte,
Ca într-o plasă suntem prinşi,
Simţim cum timpul se opreşte
Uitând de noi, parc-am fi ninşi.
Ne contopim ca două torţe
Împreunate în mănunchi.
Sleiţi de ultimele forţe,
Din două trupuri facem trunchi.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme de fluturi

dincolo de orice tăcere
e-ntuneric şi niciun cer
umbrele adorm într-un fel anume
ca şi când
nu ar fi existat atingeri

aciuit în primul anotimp
după naştere
îmi desfac singurătăţile în şuviţe lungi

în palmele mele goale au mai rămas
doar urme de fluturi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă

în casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă
toţi ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în ţara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi, fără nume
o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost
unde, unde sunteţi dragii mei
uşa de la poartă e încuiată
în curte peste tot şi pe alei
crescut-au spinii până la poartă
din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
şi babele puţine câte sunt în sat
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc şi ţiglele pe casă
pereţii au crăpat şi s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut şi fără foc
mamă, sunt copilul tău şi-aştept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog priveşte-n mine şi mă iartă
precum şi Tatăl Sfânt de sus
o să plec şi eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece şi rănile uitate
şi tot ce-a fost şi fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
şi tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că ştiu că altădată
nu voi putea păşi spre răsărit

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă...

În casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă

toti ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în şara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi, fără nume

o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost

unde, unde sunteţi dragii mei
uşa de la poartă e încuiată
în curte peste tot şi pe alei
crescut-au spinii până la poartă

din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
şi babele puţine câte sunt
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc şi ţiglele pe casă
pereţii au crăpat şi s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut şi fără foc

mamă, sunt copilul tău şi-a ştept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog, priveşte-n mine şi mă iartă
precum şi Tatăl Sfânt de sus
o să plec şi eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece şi rănile uitate
şi tot ce-a fost şi fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
şi tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că ştiu că altădată
nu voi putea păşi spre răsărit

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţii

O durere surdă,
Zgomot de aripi frânte...
Asta ne-am fost pentru o vreme

Tu si eu,
Noi doi,
Două petale de care floarea s-a descotorosit,
Doua frunze pe care vântul le-a răpit,
Două lacrimi pe obrazul unui om care a suferit.

Suntem noi doi,
Atât de apropiaţi si totuşi atât de departe,
Suntem noi,
Răsăritul şi Apusul
Soarele şi Luna,
Iunie şi Decembrie,
Suntem două elemente străine una de cealaltă
Care prin inegalitatea lor nu se vor putea uni niciodată.
Poate ca din aceasta cauza am trecut unul pe lângă altul atât de indiferenţi

poezie de Alessandra Spătariu
Adăugat de Alessandra Spătariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire, ce-aş fi fără tine?

Tăceti cuvinte,
e nevoie de linişte să-mi exprim
sentimentul cel mai puternic din viitor şi dinainte;
Iubirea din cer, din frunza de pin şi din ţintirim.
Când ochii mei îi întâlnesc pe-ai tăi,
toate gândurile se unesc într-unul singur;
"Te iubesc", răspândit în mări şi văi.
Atunci, temeri şi incertitudini devin uşoare
ca fulgii de zăpadă în dansul ca o boare.
Să te pierzi în acea celestă privire
e ca şi cum ai trăi un vis fără fine.
Iubire, ce-aş fi fără tine?
O frunză veştejită, lipsită de viaţă,
o picătură de ploaie printre alte miloane
aşteptând ca soarele să mă usuce,
sau... aş fi doar o femeie răstignită la Patru-Cantoane,
lipsită de cel mai de preţ sentiment îngheţat pe cruce...

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva ore de delir

În liniştitele mele zile uneori,
lentile imaginare mă zgârie rareori,
precum spinii trandafirilor în zori.
O lentă mişcare ne-a purtat
unul lângă altul şi ne-a-ngemănat nepremeditat.
Braţele-ţi puternice mă strângeau
ca şi cum lăsându-mă să plec,
raţiunea vieţii tu pierdeai
cum peştii îşi pierd viaţa-n lacul sec.
Ca o noapte întunecată în care mă pierdeam
erau ochii tăi negri când pe ai mei întâlneau.
E vie încă amintirea sărutărilor tale,
ale buzelor aspre ca lutul din vale,
a limbii tale dulci ce gura-mi explora,
furându-mi oxigenul tot
şi inima-mi în imponderabilitate apoi lăsa.
Fiecare geamăt ai dus cu tine,
picaturi de sudoare cu sărutări ai uscat,
orice mică palpitaţie ai căutat şi cu tine ai luat,
fără respiraţie şi speranţă de viaţă m-ai lăsat.
Cu toată fiinţa am aşteptat
cuvântul şi-ntoarcerea ta,
ca pe un dar binecuvântat.
Câteva ore de delir,
dorinţa de a gasi doar pentru mine un adapost,
iubire totală au fost.
Pentru tine câteva ore de renaştere,
pentru mine câteva ore pentru a muri în necunoaştere.
Cel mai înalt vârf am atins
şi-n cădere liberă apoi, în iadul singuratic am ajuns.
Mirajul contopirii noastre a dispărut,
ideea aceea de perfecţiune şi complicitate s-a pierdut
în câteva ore de atracţie fizică,
sau pasionale momente coborâte din lumea metafizică.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu sunt poetă
Căci mi-am ucis muza
Cu propriile-mi mâini
Şi am agăţat-o în lanţurile uitărilor.
Tot ce am scris, mai apoi,
A fost... fragment plagiat
Din miile de forme
În care ura mă poseda.

poezie de Florinow Maria Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De veacuri ne separă aceeaşi noapte

lumea oglinzilor din noi e o lume
de refugiaţi fără identitate în aşteptarea (re)naşterii
o noapte ne înghite încet în negura ei

de fapt nu există depărtare doar sărăcia asta de viaţă
o formă de acceptare a ceea ce nu poate fi întors

un toiag înflorit într-o primăvară imaginară
o groapă care îşi aşteaptă cuminte stăpânul

da aşa e viaţa un pachet de ţigări pe jumătate gol
alteori un nasture căzut de la haina dorului
totul atât de imprevizibil

dar când o frunză îţi va zâmbi în parcul unde te plimbi
o să mă recunoşti?

poezie de Nuţa Crăciun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pune Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire, împrejurul buzelor mele. Să nu abaţi inima mea spre cuvinte de vicleşug, ca să-mi dezvinovăţesc păcatele mele; iar cu oamenii cei care fac fărădelege nu mă voi însoţi cu aleşii lor.

David în Psalmii, 140:3-4
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ceea ce vrem sa fim

Suntem doar două existenţe,
Mari şi mici în universe
Pline de vise şi dorinţe
În multe alte multiverse!

Suntem fiinţe sau poate corpuri cereşti,
Suntem unul sau suntem doi,
Suntem real sau doar poveşti,
Tot ceea ce suntem, suntem noi!

Poate trăiam precum două stele
Sau doar precum o simplă taină,
Poate eram doar praful ieşit din ele,
Sau trăiam doar precum două firicele de lumina.

Sau poate trăiam precum doi zei sau prinţi,
Într-o lume plină de sfinţi şi regi.
Atât de frumos era totul, aveam doar aur şi arginţi,
Sau poate nu ne lipsea nimic şi n-aveai cum să negi!

Însă acum un lucru e clar trăim precum două fiinţe,
În trupuri omeneşti atât de neînţelese;
Ne iubim cu inima şi a două conştiinţe
Şi a două suflete cărora unul de celălalt să le pese!

Acum veninul tău curge prin ale mele vene
Şi cât suflet tu ai pus
În mii dar şi vieţi eterne
În muşcătura de pe gâtul meu, nu e de spus!

O aşa mare iubire, farmec plin de mult amor,
Un dulce gust de amar şi fericire
Se ascunde-n al nostru dor,
Un amar al distanţei noastre în neştire
Şi fericirea resimţită la fiecare revedere,
Oferă o speranţa atât de mare, totodată, nebunie!

Resimt sărutul tău pe buzele mele,
Nedescris, pare doar lapte şi miere!
O nouă viaţă noi am scris cu întâmplări bune dar şi rele,
Însă priveşte-ne pe noi acum trăind împreună vieţi eterne!

Mă săruţi şi mă muşti iar,
Mă înnebuneşti tăcut,
Veninul tău curge, îl simt precum un aprins jar
Îmi arde în vine, mă simt pierdut...

Iar mă muşti de buze acum, te strâng în braţe,
Îţi simt pielea ta cea fină,
Mângâi trupul tău divin între ale mele braţe!
Te pot privii a mea regina!

Eşti acum muza mea adevărată,
Portretul incredibil al veitii mele
Şi totodată, iubita mea, îmi eşti totul dar şi artă
Aerul pur şi veninul din ale mele vene,
E nimic, dar totul în comparaţie cu vieţile noastre trăite împreună eterne

Vieţi, veacuri, veşnicii şi eternităţi împreună!
Numai noi doi pentru eterninate ne vom iubi oriunde în lume şi în galaxie sau univers chiar şi pe Lună! Te iubesc!

poezie de R Florin Teo din Creatie proprie cu drepturi de autor, varianta cu diacritice ! (13 iulie 2019)
Adăugat de Rusu Florin-Teodor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea

Iubita mea! azi fulgeră şi plouă,
Cerul e prins în falduri sidefii
Şi-n dimineaţa clipelor de rouă,
Peniţa-mi împleteşte... poezii.

Pot scrie ne-mplinirile-n poeme,
O nouă carte-i gata... de tipar,
Eliberând păcatele din scheme
Cu pasiune, dragoste şi har.

Prin întuneric, dezgolesc lumina
Cuvintelor... nespuse de tăceri
Şi-o dăruiesc privirilor... pe INA,
Necunoscuta marilor plăceri.

Iubita mea! seducător de dulce,
Închin sonete buzelor de foc,
Ce vor a ispiti... şi a seduce
Trupul ferit de patimi şi noroc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un liric

sunt un liric atât şi un nebun tot atât;
încât m-am înverzit şi atârn de crengi acum.
da Doamne, da;de crengi!
dar tu, de ce n-ai pândit în mele urme,
până-n astă vreme
în care au călcat îngerii acei de cer aleşi
şi trimişi?

cum de n-ai observat poziţionarea mea
între neanticele ciocniri?
de ce aşa o mare dezamăgire
când tu ne minţi că cerul e fără căpătâi
şi-n spaţii atletice mereu spre noi?
ah, noi cei lungani în aşteptări şi-n nemurire goi!...

chiar nu vezi că tu eşti în frica de nemoarte,
că nicio aripă a vreunui gând
nu ţi-o poate şterge?
chiar tot ce vrei tu, nu se poate?

ştiu, eşti prea mândru
că nimeni nu-ţi poate bate pe la uşi!...
că eşti prea aproape de noi îndepărtat
pe impresiile incolore tale divine, curbat.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Derivă

— Mai am atât de multe de făcut!
A spus în gând, în timp ce lacrimile-i curg.
Sunt nopţi de când... sau poate ani la rând
Şi totuşi azi, a mai găsit un zâmbet, unul mut,
Puterea de a pune punct.

Nu mai priveşte, nu mai are cum...
Nu mai răspunde, lacrimi uscate-n vânt.
Dorul de pământ şi bucuria
Unei frumoase închipuiri de lut.
***
— Cum te cheamă, durere?
— Emoţii de toamnă...
— Minţi! Chiar Nichita se-nvarte-n mormânt,
Când te aude plângând.
Mai bine taci, cum tace pământul,
Nici lacrimile mele nu îţi mai spală chinul!

poezie de Florinow Maria Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru rodul pământului

hrăniţi orfanii şi păsările cerului
deopotrivă pe toţi cei care
poartă povara a aceea ce aţi fost
să nu vă fie frică
nu doare
pământul nu doare
ci doar din când în când
vi se va face frig
din ce în ce mai frig
tot mai frig
tot mai frig...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradox

Rămăşiţele unor nopţi
Au făcut cuib de amintiri
În rugăciunile mele.
Îmi este foame de durere,
Trecutul înglobează sălbăticia ororilor,
Culorile unor răni coapte se scurg
Peste trupul neînsufleţit al
Trădărilor...
Tovarăşi de carne,
Zburăm cu aripi de slove,
Tu prin paturi putrede
Căutând versuri umede.
Eu...
Nu te-am iertat niciodată.

poezie de Florinow Maria Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă...

(fragment)

(să ne aducem aminte de părinţi, nu numai de sărbători)

îmbătrânesc şi ţiglele pe casă
pereţii au crăpat şi s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut şi fără foc
toţi cei ce/au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în ţara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi fără nume
o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost

plecăciune mamă tată
şi tuturor pe care v-am iubi
(...)

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!