Baba Dochia

Într-un sat trăia o babă, zice o legendă veche,
Sucită, făr' de inimă, soacră rea fără pereche!
Porunci la a sa noră: - "Lîna neagră s-o speli bine,
Pîn' albeşte ca şi neaua! De nu, va fi vai şi-amar de tine"!

De Linuţa avea milă îngerul său păzitor
Floare albă îi aduse să spele lîna-n izvor.
Baba cu poalele lungi dar cu mintea scurtă, dară
Văzînd floarea, zău, crezu, că deja îi Primăvară!

Plecă Dochia sus la munte! Nouă cojoace-mbrăcă!
Dar urcînd asudă toată, cîte unul lepădă!
Sus pe culme, viscol mare! Vîntul rece-i intră-n oase,
Baba noastră îngheţase! În stîncă se transformase!

Cînd îi timpul Babelor, vremea tare-i schimbătoare
Într-o zi poate să ningă, într-alta poate fi Soare!
De alegem la întîmplare, o babă din cele nouă
De îi bună, aşa-i şi soarta! Rea va fi, dac-o să plouă!

poezie de Cornelia Neaga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau odată un moşneag şi-o babă; şi moşneagul avea o fată, şi baba iar o fată. Fata babei era slută, leneşă, ţâfnoasă şi rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laţ, lăsând tot greul pe fata moşneagului. Fata moşneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare şi bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune şi frumoase. Dar această fată bună era horopsită şi de sora cea de scoarţă, şi de mama cea vitregă; noroc de la Dumnezeu că era o fată robace şi răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ş-amar de pielea ei.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată o babă şi un moşneag. Baba avea o găină, şi moşneagul un cucoş; găina babei se oua de câte două ori pe fiecare zi şi baba mânca o mulţime de ouă; iar moşneagului nu-i da nici unul.

Ion Creangă în Punguţa cu doi bani
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baba Dochia

Toată noaptea au lătrat
Câinii de la jitărie,
De gândeai că-i lupu-n sat.
Ce să fie?
Ce să fie?

Ia, o babă cu cojoc
A mas noaptea, fără foc,
În desiş uscat de soc!

Acum vine pe-ndelete –
Că i-e drumul fără grabă –
Şi drept singură podoabă
Are-n plete
Un scaiete.

Şi de dus, dintr-un ponor,
Poartă fetelor solie,
Că le-aduce mărţişor
Un bănuţ de păpădie!

poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se învoiră şi rămase; ba încă baba se mândrea, că aşa fată nici în casa împăraţilor nu se găsea, frumoasă şi vrednică. Baba mergea mereu în prosteală, cum învăţase ea, dară într-o zi îi zise fata să-i cumpere din târg pânză şi mătase roşie şi verde; baba, biet, din paralele ce adunase din cerşit, îi cumpără. Fata îşi cusu toată istoria pe două sangulii; şi după ce le isprăvi, zise babei să se ducă cu dânsele la împăratul, şi când va fi pe tron alăturea cu fiul său, sangulia cusută cu verde să o pună pe genuchii împăratului; iară cea cusută cu roşu pe ai fiului său. Baba ascultă şi se duse; dară ostaşii n-o lăsa să intre. Atunci ea făcu zgomot, şi împăratul porunci să o lase a intra. Ea, cum intră, făcu cum îi zisese fata, şi ieşi ca să aştepte să vază isprava. Cum văzură sanguliile, împăratul şi fiu-său înţeleseră totul. Porunci să cheme pe logodnica împăratului...

citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tustrei feciorii babei umblau în cărăuşie şi câştigau mulţi bani. Celui mai mare îi venea vremea de însurat, şi baba, simţind asta, umbla valvârtej să-i găsească mireasă; şi în cincişase sate, abia-abia putu nimeri una după placul ei: nu prea tânără, naltă şi uscăţivă, însă robace şi supusă. Feciorul nu ieşi din hotărârea maică-sa, nunta se făcu şi baba îşi luă cămaşa de soacră, ba încă netăiată la gură, care însemnează că soacra nu trebuie să fie cu gura mare şi să tot cârtească de toate cele. După ce s-a sfârşit nunta, feciorii s-au dus în treaba lor, iar nora rămase cu soacra. Chiar în acea zi, către seară, baba începu să pună la cale viaţa nurori-sa. Pentru babă, sita nouă nu mai avea loc în cui. "De ce mi-am făcut cleşte? ca să nu mă ard", zicea ea. Apoi se suie iute în pod şi coboară de acolo un ştiubei cu pene rămase tocmai de la răposata soacră-sa, nişte chite de cânepă şi vreo două dimerlii de păsat.

Ion Creangă în Soacra cu trei nurori
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singuraticul bătrân

Trăia la margine de sat
bătrânul. Fără baba lui.
La cer băbuţa a plecat,
El a rămas al nimănui.

Doar din cerşit trăia sărmanul.
Se ruşina întinzând mâna.
Dar vroia să prindă anul,
să-i poarte babei săptămâna.

E amărât că lumea trece
fără să-l mai ia în seamă.
De lângă zidul negru, rece,
băbuţa la cer îl cheamă.

Cu ochii pironiţi la cer,
unde sufletul ajunge,
Trupul îngheţat de ger,
nicio babă nu-l mai plânge.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un om bătrân care avea o fată mare, de se dusese vestea în lume de vrednicia ei. Moşneagul (unchiaşul) se căsători de a doua oară cu o babă, care avea şi ea o fată mare. Baba, însă, punea pe fata unchiaşului la toate greutăţile casei; iar fata ei se clocise de şedere. Biata fata unchiaşului torcea, ţesea, făcea pâine, mătura şi scutura fără să zică nici pis! dară baba punea parte fetei sale, şi pâra la unchiaş pe fiica lui şi o tot ocăra. Nu era ziuliţă lăsată de Dumnezeu să nu se certe cu el, ca să-şi gonească copila de acasă.

Petre Ispirescu în Fata moşului cea cuminte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cică erau odată o babă şi un moşneag: moşneagul de-o sută de ani, şi baba de nouăzeci; şi amândoi bătrânii aceştia erau albi ca iarna şi posomorâţi ca vremea cea rea din pricină că nu aveau copii. Şi, Doamne! tare mai erau doriţi să aibă măcar unul, căci, cât era ziulica şi noaptea de mare, şedeau singurei ca cucul şi le ţiuiau urechile, de urât ce le era. Şi apoi, pe lângă toate aceste, nici vreo scofală mare nu era de dânşii: un bordei ca vai de el, nişte ţoale rupte, aşternute pe laiţe, şi atâta era tot. Ba de la o vreme încoace, urâtul îi mânca şi mai tare, căci ţipenie de om nu le deschidea uşa; parcă erau bolnavi de ciumă, sărmanii!

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum ziseră şi făcură. Se gătiră de drum, îşi luară fiecare desăguţa d-a umeri, în care baba puse pe fund basmaua bărbatului ei, iară unchiaşul ştergarul cel vărgăţel al neveste-sei, şi apucară unul spre răsărit, iară altul spre apus. Nouă zile şi nouă nopţi se duseră, se duseră, şi iară se duseră. Întrebară şi pe bun şi pe rău, pe mare şi pe mic ce ar face ei ca să poată avea un copil. Ceea ce le spuseră să facă ei răspunseră că au tot făcut, dară în deşert. Ei căutau să le spuie cineva altceva, ce nu ştiau ei, dară nu-şi găsiră omul. A zecea zi sculându-se unchiaşul, ieşi afară să se spele, ca să pornească la drum mai departe. Când luă ştergarul să se şteargă pe ochi, ce să vază? Trei picături de sânge pe dânsul. El îşi zise: "Trebuie să mă întorc acasă, căci Dumnezeu ştie ce va fi păţit baba mea." Întinse unchiaşul la drum. Nu mai căuta nici de mâncare, nici de odihnă, şi se întoarse acasă cum plecase.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gretchen s-a jucat iar cu florile prin grădină cât a vrut. Aşa a trecut multă vreme. Gretchen cunoştea acuma fiecare floare, dar, deşi era o mulţime, ei i se părea că lipseşte una. Care anume nu ştia. Iată însă că într-o bună zi sa uitat mai bine la pălăria de soare pe care o purta baba şi care era zugrăvită cu flori, şi a văzut printre florile zugrăvite şi un trandafir, care era mai frumos decât toate celelalte. Baba uitase să şteargă de pe pălăria ei trandafirul atunci când surghiunise în pământ trandafirii din grădină. Dar, ce să-i faci, aşa-i întotdeauna când nu bagi bine de seamă!

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul păzitor

Îngerul stă sus
Şi mă priveşte
- Opreşte scrierea aceasta, îmi spune,
Opreşte această scriere oribilă.
- Dar e scrierea mea,
Sunt gândurile mele!
Ce m-aş face eu,
fără gânduri?
- Gândurile nu sunt de la tine,
Ci de la Dumnezeu,
Zâmbi el.
- Atunci, gândul acesta,
transcris în scrierea aceasta,
cum poate fi oribil?

Îngerul a tăcut
- Ştii? Cred că mi-ar trebui
un om păzitor, şopti el.

poezie de Ioan Liviu Bistriţean
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

O nouă primăvară a venit

O nouă primăvară a venit.
Dar tot ninge ca în miez de iarnă
Şi florile au înflorit,
Dar parfumul lor au miros de armă!

O nouă primăvară a venit.
Dar pământului parcă îi este teamă să înverzească,
Ca nu cumva să fie rânit.
De o armă rece omenească!

O nouă primăvară a venit.
Şi trebuie să fie frumos, cald şi bine,
Dar cineva pe pământ a hotărât!
Venirea primăverii s-o amâne.

poezie de Vladimir Potlog (9 martie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Nichifor: Iaca, păcatele mele! Cine-i cu pagubă, şi cu păcat; mă miram eu să nu se îngrijească biata babă de mine, până într-atâta. Pentru c-am năpăstuit-o chiar pe sfânta dreptate, am să-i duc un fes roş şi un tulpan undelemniu, ca să-şi mai aducă aminte din tinereţe. Eu se vede că m-am luat ieri cu luleaua. Dar biata baba mea, bună, rea, cum este, tot a ştiut ce-mi trebuie la drum, numai nu le-a pus la locul lor... Dar ţi-ai găsit să ştie femeia trebile bărbatului!

replică celebră din Moş Nichifor Coţcariul de Ion Creangă (1877)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluviul Yangtze – cântec marinăresc

N-o voi mai vedea pe floarea mea de lotus,
Haideţi, băieţi, s-o ştergem împreună!
De pe ţărmul Chinei, gata, mă dau dus,
De trei ori ura pentru noroc şi vreme bună!

Miere dulce de Yangtze cu adieri florale,
Băieţi, valea, să ne vedem de treaba noastră!
Scumpa mea iubită m-a lăsat fără parale,
Sus, haideţi s-o tulim pe larga mare-albastră!

Mi-a cheltuit dolarii sclipitori ca o regină
Haideţi, băieţi, s-o ştergem împreună!
Avea ochii negri, mari şi parcă fără nicio vină,
De trei ori ura pentru noroc şi vreme bună!

Mi-am risipit de dragul ei arginţii puşi deoparte,
Băieţi, valea, să ne vedem de treaba noastră!
Şi cum la cină-n în seara asta nu mai am ce roade,
Sus, haideţi s-o tulim pe larga mare-albastră!

I-am dăruit un pieptene de aur cum altul nu-i, nici n-a mai fost,
Haideţi, băieţi, s-o ştergem împreună!
Gata cu necazurile, ancora-i acasă, sus la post.
Încă o dată ura pentru noroc şi vreme bună!

Suntem copiii nimănui, dar la bord mănânci cum se cuvine,
Băieţi, valea, să ne vedem de treaba noastră!
Rămâi cu bine, lună nouă din Yangtze, rămâi cu bine,
Sus, haideţi s-o s-o tulim pe larga mare-albastră!

poezie de Hamish McLaren din MARINAR CU BANJO, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Babă" cu repetiţie

Vremea a schimbat macazul.
Norii, vina să îi bată,
Mi-au adus din nou necazul;
Baba mea e iar... plouată

epigramă de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerbul cu stea în frunte

A fost odată, într-o pădure,
Un moş bătrân cu baba lui
Trăiau săraci ca vai-de-lume,
În adâncimea codrului

Moşul n-aştepta nimica
Şi numai moartea o dorea,
Dar baba ar fi vrut să aibă
Un suflet tânăr lângă ea

"Să fie un copil cuminte,
Un căţeluş sau un pisoi,
Că vreau s-aud şi eu cum suflă
O altă viaţă lângă noi."

Aşa ofta săraca babă,
Dar moşul nu mai vrea nimic:
"Ce-mi trebuie o grijă nouă?
Sunt pre bătrân şi prea calic."

Dar domnul se-ndură de babă
Şi-un pui de cerb i-a dăruit.
Un pui de cerb, cu stea în frunte,
Gonit din codru şi rănit.

Săgeata-i străpunsese gâtul -
Din rană sângele-i curgea
Şi lacrimi mari picau din ochii
Frumoşi, rotuzi ca o mărgea.

L-a sărutat pe frunte moşul,
Miloasă baba l-a spălat,
L-au îngrijit cu grijă mare
Şi cerbul mi l-au vindecat.

Era frumos şi blând săracul,
Zburda mereu din loc în loc,
Venise ca o vrajă nouă
De tinereţe şi noroc.

Întinereau văzând cu ochii
Moşneagul şi cu baba lui -
Şi se făcuse luminoasă
Întunecimea codrului.

Dar într-o zi trecu pe-acolo
Feciorul unui împărat
Cu ceata de curteni, cu arcuri
Şi cu ogarii la vânat.

"Dă-mi mie cerbul tău, bătrâne,
Îţi dau pe el tot ce doreşti"
"Nu pot, şi de mi-ai da pe dânsul
Comorile împărăteşti"

"Te duc la curtea mea, moşnege,
Cu baba ta, vă fac boieri.
Dă-mi cerbul tău cu stea în frunte
Şi-ţi dau şi cinste şi averi"

"Nu-mi trebuie averi şi cinste,
Sunt prea bătrân să le primesc;
Dar dacă vrea să vină cerbul,
Eu bucuros vi-l dăruiesc."

Atunci, minune fără seamăn,
Întreaga lume, ce văzu?
Văzu cum cerbul dă din coarne
De parc-ar spune: "Nu vreau, nu!

Nu vreau să vin la curtea voastră
(Deodată cerbul a vorbit)
Tu mă doreşti ca o podoabă,
Ei, sufletul mi l-au dorit.

Tu m-ai rănit la vânătoare,
Ei rănile mi le-au legat.
În strălucirea curţii tale
Eu m-aş simţi încătuşat.

La curtea ta, aş fi o fiară,
O jucărie pentru proşti.
În viaţa lor sunt o lumină
Pe care tu n-ai s-o cunoşti."

Plecă, pe gânduri, voievodul
Şi se gândea că nu-i de-ajuns
Să fii bogat, temut şi veşnic
De măreţia ta pătruns.

Mai trebuie să ai un suflet,
Milos, şi bun, şi iubitor,
De vrei să fii iubit de oameni,
Şi de podoaba codrilor.

poezie de Vasile Militaru din Fabule
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Nimic nu se pierde"

Eu nu am soacră; cum se zice,
Ar trebui să fiu ferice,
Dar am un soţ cu-o gură rea
Ce poate "bate"... trei ca ea.

epigramă de Cornelia Cociş-Inovan (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Averea (poezie in grai bănăţean)

O murit şî baba Eva
A ei d-abe aşceptară,
Că avea suta dă ani
Sî nu măi dăgea să moară...

S-api la îngropăşiune
Viniră care dă care
Că ţânură mult la babă
C-o lăsat avere mare...

S-o fost scris la testament
Tăt se baba –o adunat
Că sică pucea să fie
A măi bogată dân sat

Avea o şioardă dă vaşi
Un siopor mare dă oi
Mulce lanţă dă pământ
Şî bag sama euroi...

Da nepotî foc şi pară
Toţî pă lângă copârşău
Şe să plângă beta baba
Să le pară câta rău...

Să sfăgeau dă numa, numa
Cum averea să-si impartă
Că dabe domnu părince
Măi putu să ii daspartă...

- Nu vă mai sfăgiţ atâta
Dzasă popa–n gura mare
Sî vigeţ în testament
Şe-o lăsat la fiecare.

Că mi-i l-o lăsat asară
Dzâsă popa cam înşet
Văd că nu măi apucasă
Să vi-l de pă internet...

Ş-api şici testamentu
Un nepot mai zăbuc...
Când acolo averea fusă
Doar o fermă pe feisbuc!

poezie satirică de Sergiu Boian (august 2011)
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treaba ta...

Treaba ta, îmi zise javra
care ochi deschişi ţinea
dedulcind în sus otrava
muzicilor, cea mai rea.

Eu zic "do", ea zice "re"
şi se iscă tandru sunet,
nu ştiu cum, nu ştiu de ce
fulgerând se lasă-un tunet.

Iată plouă, vai, cu picuri,
umezind ferestre, oase
dulcile din noi, nimicuri
totdeauna numeroase...

poezie celebră de Nichita Stănescu din Necuvintele (1969)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge primăvara

Ninge când n-ar trebui să ningă.
Ninge în plină primăvară,
Peste tine, peste mine.
Peste carnea noastră,
Peste buzele ce se sărută şoptind şoapte de dor
Şi cuvinte de caramel...
Ninge peste străzile pustii
Şi peste florile albastre,
Peste gândurile noastre rătăcite, speriate de şoapte
Ninge peste îngeri,
Peste morţi ninge cu ecoul tăcerilor mele!
Peste vise şi peste curcubeul realităţii noastre...
Ninge ca şi când ar fi primăvara ultimei zile din an.
Poate că ar trebui să aştept venirea primăverii viitoare
Cu un alt soare mai puternic s-o dezgheţe...
Pentru că a nins şi peste muza mea, pe şevaletul iubirii.
De-ar fi iarnă acum, aş sări în sus, de fericire,
Că dragostea mea de copilărie
Ar putea topi zăpada într-un minut, cu o colindă.
Cât va trebui să mai aştept?!
O altă primăvară fără să ningă?
Căci primăvara asta îmi este aridă...
Plouă cu lacrimi din liniştea mea,
Pe drumuri de căutări...

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!