Prima mea învățătoare
-Știți voi, cine mi-a fost oare
Prima mea învățătoare?
Vă spun sincer, a fost ea-
Scumpa bunicuță a mea!
Ea m-a învățat prima dată
Să rostesc o poezie.
,, Vine rața de la baltă''
Și cu,, Moșul de la vie''.
Și tot când eram micuță
Îmi povestea despre Guguță.
Cum încăpeau sub cușma lui
Toți copiii satului.
De la ea am auzit
De cuvintele de aur.
Căci sunt de neprețuit
Pe pământ-ele-s tezaur!
M-a învățat cu bunătate
Să salut bătrâni, copii...
Să fac numai bune fapte,
Să aduc lumii bucurii!
Dar când am crescut oleacă
Mai în glumă, mai în șagă-
M-a învățat bunica dragă
A bucătăriei artă!
Cum se cerne făinuța,
Cum se face măliguța.
Cum se frământă aluatul
Și cum se coace cozonacul.
Plăcintele cum se prepar
Și cu bostan, și cu mărar.
Cum se împletește un colac
Și biscuiții cum se fac.
Tot ea mi-a pus cârligul în mână
Și m-a învățat să împletesc
Colțuni din cei mai groși de lână
Ca iarna, nu cumva să îngheț!
Priveam cu drag la a mea bunicuță
Cum țesea la covoare.
Apoi cosea în,, cruciuliță''
Perne și ștergare.
Mai croșeta ea horboțele
Ca neaua albe și frumoase.
Apoi înfrumusețea cu ele
Prosoapele din casă.
Harnică era bunica,
Precum albina și furnica.
Tot aduna să-mi facă zestre...
Dar s-au pierdut toate fără veste!
Bunica multe m-a învățat,
Dar vremurile s-au schimbat.
Cândva ce s-a numit valoare,
Cu an ce trece tot dispare!
Dar amintirile pe care le am eu
Le port în suflet, ca într-un muzeu,
Căci cu regret și, din păcate,
Se pierd tradițiile toate!
poezie de Natalia Mazilu Miron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Mama
M-a crescut mama în poală
Din leagăn și pân' la școală
Zile-ntregi și nopți de-a rândul
Mi-a vegheat somnul și gândul.
M-a învățat să gânguresc
Să spun mamă, să zâmbesc,
M-a învățat apoi prin casă
Primii pași până la masă.
M-a învățat ca să nu mint
M-a învățat să nu m-alint
Să nu știu ce este frica
Toate m-a învățat mămica!
Mamă bună, mamă dragă
Te-oi iubi o viață-ntreagă
Pentru tot ce ai făcut
Pentru că tu m-ai crescut.
poezie de Nina Cassian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Poezii" de Nina Cassian este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Ca azi
Am învățat să sufăr,
ca azi să pot zâmbi.
Am învățat să iert,
ca azi să pot iubi.
Am învățat să văd,
ca azi să pot citi.
Am învățat să rabd,
ca azi să pot simți.
Am învățat să plâng,
ca azi să pot cânta.
Am învățat să admir,
ca azi să pot visa.
Am învățat să fiu și singur,
ca azi să îți zâmbesc.
Am învățat să te ascult,
ca azi să-ți povestesc.
Am învățat să tac,
ca azi să pot vorbi.
Am învățat ceva,
ca azi să pot trăi.
poezie de Cosmin-Emanuel Petrașc (30 august 2020)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petrașc
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am învățat
Mi-am construit
în viață drum
N-a fost ușor
am râs... am plâns
Doar sunt un om
Am învățat că în viață
Nimic
pe tavă nu e pus
Am învățat
ca să muncesc.
Am învățat să iert
Dar nu-i de-ajuns
Am învățat să tac
Când...
n-am gândit destul
Am învățat să-nvăț
Ce n-am știut demult
Am învățat
să prețuiesc
Prietenii din jur
Să cred în mine
în eul meu
Am învățat să sper
Un soare care mâine
Va răsări... la fel!
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amintirile unui nepot
Copil fiind, mi-aduc aminte,
Cum la bunicii de la țară
Am învățat să fiu cuminte,
Să nu-mi fac neamul de ocară.
Bunica mea m-a învățat
Să cred în bunul Dumnezeu.
Eu nici acum nu am uitat
Cum mă alinta bunicul meu.
M-au învățat ce este viața,
Cum să muncesc, cum să trăiesc.
M-au învățat cum dimineața,
În zori de zi să mă trezesc.
Nici de la joc nu m-au oprit.
Am alergat și am zburdat.
Iar când am fost prea obosit,
O carte-n mână ei mi-au dat.
Frumoasă e copilăria
Petrecută la bunici.
Împarți toată bucuria,
Cu cei mari și cu cei mici.
Ce n-as da să se repete
Viața noastră de copii.
Rămânem doar cu regrete
Și trăim din amintiri!
poezie de Dumitru Delcă (7 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.
Textul original este scris în limba română.
Sufletul copil
Poți să îmi iei oricât de multe,
Oricum de sus eu le-am primit,
Și nu ți le-am cerut pe toate
Dar Tu mereu mi-ai dăruit
Din prima clipă am lumină,
La primul scâncet mi-ai dat glas,
M-ai învățat și despre vină,
Mi-ai arătat și primul pas
Apoi am căpătat auzul
Și vise pline de culori,
Când să spun da, ce e refuzul,
Cum să văd raze printre nori
Cadou mi-ai dat, din ceruri, milă
Pentru momentele când n-am,
Apoi am învățat și silă,
Deși eu poate n-o doream
Cu timpul, am plecat privirea,
Rușinea m-a făcut s-o fac,
Am înțeles ce e iubirea,
Când să o spun... când să o tac
Am priceput că mi-ai dat voie
Să aflu tot, să știu de ce,
Iar câteodată, de nevoie,
Am acceptat și că nu e
Mi-ai modelat și optimismul,
Să nu cumva să mă rănesc,
Mi-ai dat respectul, altruismul,
Să știu să cer, să dăruiesc
Dar mai presus de tot și toate,
M-ai învățat să fiu umil,
Am înțeles că omul poate
Să stea în suflet, un copil.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am învățat
Am învățat că lacrimile te înalță
După ce seacă ochii de oftat
Că-n moartea inimii există viață
Și poți urca deși-ai îngenuncheat.
Am învățat că, în răceala lumii,
Există raze care stau ascunse
Și că-n revolta pe care-o au unii
Se-ascund de fapt brațele lor plânse.
Am învățat că nici o ființă
Nu poate să răzbească spre lumină
De nu-și păstrează dramul de credință
Ca s-o aline când nimic n-alină.
Am învățat că, fiind sărman,
Un om se poate lesne-mbogăți
Și să-și sporească averea an de an
Dacă învață verbu' "a dărui".
Am învățat că, de prea multe ori,
Fidelitatea nu-i de om, căci el
Se simte sufocat, prins în strâmtori,
Ci-i mai degrabă-n suflet de cățel.
Am învățat să plâng, să râd deopotrivă
S-o fac iubind căci mai presus de toate
Iubirea este viață, nu alternativă,
Iar lipsa ei nu-nseamnă decât moarte.
poezie de Alina Tanasă
Adăugat de Alina Tanasă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am învățat ce să iubesc
De la soare-am învățat
Să iubesc lumina.
De la floare-am învățat
Să iubesc grădina.
De la vânt am învățat
Să călătoresc.
De la om am învățat
Multe să iubesc.
Să iubesc pământul
Care mă hrănește,
Să-mi potolesc gândul
Când prea îndrăznește.
Să iubesc izvorul
Care-mi stinge setea,
Să-mi astâmpăr dorul
Găsindu-i perechea.
Ciocârlia m-a-nvățat
Cum să îmi iau zborul.
Să mă ridic spre înalt,
Scrutând viitorul.
poezie de Dumitru Delcă (5 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Cuptorul părăsit
Aseară am visat
Că eram micuță
Și-alergam prin sat
Pe cărări desculță.
Mă duceam în grabă
La bunica mea.
Că mereu în poartă,
Scumpa, m-aștepta.
-Vai, cât de voioasă
Am văzut-o în vis.
Atât de drăgăstoasă
Dânsa m-a cuprins.
M-a luat de mânuță,
M-a dus în ogradă.
Ca, pe nepoțică
Bunicul să o vadă.
Amândoi bătrâni.
Doi bunici blajini.
Sub un nuc, pe-o laiță
Scot bunuri din traistă.
Povestea cu,, Capra''
Bunicuțul îmi spune.
Bunica, cu lopata,
Scoate din cuptor pâine.
Hulubi și plăcinte,
Multe bunătăți.
Că acuș o să vină
Nepoțeii toți!
Și o să stăm la masa
Din ograda lor...
-De a bunicii casă,
Doamne, mult mi-e dor!
Din vis mă trezesc
Și mă grăbesc la ei...
Dar nu-i mai găsesc
Pe bunicii mei!
De ce nu-mi răspund?
Doar uite, am venit!
Dar, plângând, cuprind
Cuptorul părăsit.
poezie de Natalia Mazilu Miron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bunica
Iarna, anotimp frumos,
Dar și foarte geros
Tu de câte ori sosești,
Amintiri, îmi răscolești.
De când eram micuță
Și aveam o bunicuță...
epigramă de Alina-Georgiana Drosu (25 ianuarie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu regret
Nu regret cum am trăit.
Bucurii au fost puține.
Agenda tristeților
ocupa prea multe file.
Am iubit ce mi-a fost drag,
Am avut dezamăgiri.
Cu viața m-am împăcat
când am avut împliniri.
Când am căzut, m-am ridicat
fără ajutor primit.
Mai departe am plecat
și vise am împlinit.
Am învățat că în viață
e bine să nu cedezi.
Cu credință și speranță,
cumpătul să ți-l păstrezi
Cu aceste gânduri bune
la Dumnezeu m=am rugat,
să rămân în astă lume
câte zile El mi-a dat.
poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Am învățat
Am învățat prea multe de la viață,
Am învățat ce-i bine și ce-i rău,
Și cine a dat acea bună povață,
Cu anii se cam schimbă tot mereu,
Am învățat că încrederea e oarbă,
Și nimeni binele nu prea ți-l vrea,
Decât acel ce te-a crescut o viață,
Cu nume de familie ta,
Și doar plecând departe de a ta casă,
Cu dor nebun în suflet stai mereu,
Vei Înțelege adevărata viață,
Și ce-i ce a fost alături la greu,
Chiar uneori te judecă străinii,
Fără să știe ce lacrimi ai vărsat,
cum faci tu rost de colțul cel al pâinii,
Și câte ori ai plâns îngenunchiat.
poezie de Silvia Tulbur (20 septembrie 2021), traducere de Silvia Sergiu
Adăugat de Silvia Tulbur
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poiana satului nostru, unde se întâmplau bucuriile și tristețile, mormântările, nunțile, petrecerile, sărbătorile... la Bascov. Pentru mine, locul ăla, ulița aia, pământul satului au avut un rol relevant, pentru că acolo a fost prima mea scenă. De acolo mi-am luat seva, acolo am învățat să trăiesc, să iubesc, să plâng, am învățat să-mi fie milă, acolo m-am format, m-am structurat, am supraviețuit, acolo am fost actriță prima oară.
Adriana Trandafir în Ziarul "Metropolis"
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mama m-a învățat niște lucruri
Mama m-a învățat LOGICĂ...
"Dacă-o să cazi din copac și-o să-ți rupi gâtul, n-o să mai poți merge cu mine la cofetărie."
Mama m-a învățat MEDICINĂ...
"Dacă mai încrucișezi mult ochii, așa o să rămâi, sașiu!"
Mama m-a învățat SĂ FAC FAȚĂ PROVOCĂRILOR...
"Unde te gândești? Răspunde când vorbesc cu tine... Nu-mi mai întoarce vorbele!"
Mama m-a învățat ce este UMORUL...
"Când cositoarea îți va tăia picioarele, să nu vii repede la mine!"
Mama m-a învățat să devin ADULT...
"Dacă nu mănânci toate legumele, n-o să crești niciodată mare!"
Mama m-a învățat GENETICĂ...
"Te comporți exact ca taică-tău!"
Mama m-a învățat despre ORIGINI...
"Te comporți de parcă te-ai fi născut într-un grajd!"
Mama m-a învățat ce înseamnă ÎNȚELEPCIUNEA VȂRSTEI....
"Când vei avea vârsta mea, o să înțelegi!"
Mama m-a învățat să PREVĂD VIITORUL...
"Așteptă numai până vine taică-tău acasă și-o să vezi tu atunci!"
Mama m-a învățat JUSTIȚIE...
"Într-o zi o să ai copii și sper că-or să se comporte exact ca tine, și-atunci vei vedea ce bine e!"
Mama m-a învățat să apreciez o TREABĂ BINE FĂCUTĂ...
"Dacă aveți de gând să vă omorâți, ieșiți în curte. Abia am terminat de făcut curat!"
Mama m-a învățat MAI MULTĂ LOGICĂ...
"Este așa pentru că așa spun eu!"
Mama m-a învățat să ANTICIPEZ...
"Păstrează-ți chiloții curați, în caz că-o să ai, Doamne ferește, vreun accident!"
Mama m-a învățat CONTORSIONISM...
"Ia uite ce murdar ești pe spate!"
Mama m-a învățat să am RĂBDARE...
"N-o să pleci de aici până nu mănânci tot spanacul!"
Mama m-a învățat METEOROLOGIE...
"Camera ta arată de parcă-ar fi trecut un uragan pe-aici!"
Mama m-a învățat ce înseamnă IPOCRIZIA...
"Ți-am spus o dată, ți-am spus de un milion de ori: Nu mai exagera!"
Mama m-a învățat CICLUL VIEȚII...
"Eu te-am făcut, eu te omor!"
poezie satirică de autor necunoscut/anonim, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Povești la gura sobei sau poveste de iarnă
Stau lângă șemineu și torc povestea
Bunicii mele, -n caierul de lână...
Ferestrele-s închise,-afară ninge
Și bate vântul jalnic, a furtună.
E o căsuță mică... -N fapt de seară,
Parcă mă văd copil visând palate...
Dar anii au trecut... Sunt ani de-atuncea!
E iarnă! Focu-n sobă încă arde...
Privesc în jur... sunt singură în casă...
Cu toate astea glasuri de copii
Îmi cer să le mai spun în-o poveste,
Apoi, cuminți, promit c-or adormi.
Și simt cum prind tăcut polpoana hainei
Și simt cum mâna-mi prind a rugăciune
Și parcă-mi amintesc privirea mamei...
Parcă-i aud, în cor, strigându-mi: "Spune!"
- Era o iarnă grea, cum e aceasta...
Crăiasa desena pe geam povești...
Îl așteptam pe Moșu-n noaptea-aceea...
Bunica îmi spunea: " tu ai să crești!"
Împodobisem bradul cu betele
Și globuri aurii... Ninsese mult!
Pământul tot era spuzit de stele
Și îngeri coborau către pământ.
Ofta bunica... Omul de zăpadă
Veghea singurătatea... Și lătrau
De gerul aspru, câinii de pe stradă
Și lemne pentru foc nu mai erau...
Și dintr-o dată a venit Crăciunul!
Alai de zâmbet și colindători
Se perindau în casă câte unul...
Casa bunicii era câmp de flori...
Îmi amintesc întâia jucărie,
Apoi promisiunea că-ntr-o zi
Voi fi și eu bunică... Oh, copile!
Și voi avea și eu nepoți, copii...
Mi-e părul alb la tâmple ca ninsoarea...
Nici nu mai văd pe unde v-ați pitit...
Dar înțeleg pe biata mea, bunica,
Ce simplu și ce trainic m-a iubit.
- Vom fi și noi cândva, bătrâni, ca tine?!
- Vom lăcrima și noi?! Vom povesti?!
- Da, timpul trece, trece peste toate!
Veți fi și voi cândva bătrâni, copii!
..................................................................
Mai știu și eu?! îmi tot spunea bunica,
Vei fi și tu bunică într-o zi!
Sunt vremuri de demult, vremi despre care,
Cu mare drag, mereu voi aminti.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Povești la gura sobei sau poveste de iarnă
Stau lângă șemineu și torc povestea
Bunicii mele, -n caierul de lână...
Ferestrele-s închise, -afară ninge
Și bate vântul jalnic, a furtună.
E o căsuță mică... -N fapt de seară,
Parcă mă văd copil visând palate...
Dar anii au trecut... Sunt ani de-atuncea!
E iarnă! Focu-n sobă încă arde...
Privesc în jur... sunt singură în casă...
Cu toate astea glasuri de copii
Îmi cer să le mai spun înc-o poveste,
Apoi, cuminți, promit c-or adormi.
Și simt cum prind tăcut polpoana hainei
Și simt cum mâna-mi prind a rugăciune
Și parcă-mi amintesc privirea mamei...
Parcă-i aud, în cor, strigându-mi: "Spune!"
- Era o iarnă grea, cum e aceasta...
Crăiasa desena pe geam povești...
Îl așteptam pe Moșu-n noaptea-aceea...
Bunica îmi spunea: "tu ai să crești!"
Împodobisem bradul cu betele
Și globuri aurii... Ninsese mult!
Pământul tot era spuzit de stele
Și îngeri coborau către pământ.
Ofta bunica... Omul de zăpadă
Veghea singurătatea... Și lătrau
De gerul aspru, câinii de pe stradă
Și lemne pentru foc nu mai erau...
Și dintr-o dată a venit Crăciunul!
Alai de zâmbet și colindători
Se perindau în casă câte unul...
Casa bunicii era câmp de flori...
Îmi amintesc întâia jucărie,
Apoi promisiunea că-ntr-o zi
Voi fi și eu bunică... Oh, copile!
Și voi avea și eu nepoți, copii...
Mi-e părul alb la tâmple ca ninsoarea...
Nici nu mai văd pe unde v-ați pitit...
Dar înțeleg pe biata mea, bunica,
Ce simplu și ce trainic m-a iubit.
- Vom fi și noi cândva, bătrâni, ca tine?!
- Vom lăcrima și noi?! Vom povesti?!
- Da, timpul trece, trece peste toate!
Veți fi și voi cândva bătrâni, copii!
..................................................................
Mai știu și eu?! îmi tot spunea bunica,
Vei fi și tu bunică într-o zi!
Sunt vremuri de demult, vremi despre care,
Cu mare drag, mereu voi aminti.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Încă învăț
Am învățat să spun "te rog"
Am învățat să cer iertare
Am învățat să zbor în vis
Am învățat să dau crezare.
Acum, când stau și mă gândesc
Și-ncerc din nou să-mi amintesc
Realizez ca drumul nu e-ncheiat
Mai avem multe de-nvățat.
Și eu, și tu, de fapt noi toți
În fiecare zi a vieții,
Învățăm, reînvățăm,
Să prețuim ceea ce-avem.
Privește soarele și zi-mi
Dacă te-ai întrebat vreodată
De ce e el atât de cald
Cu noi toți, lumea arogantă?
Privește valurile mării
Și lasă-le să te-nconjoare,
Ascultă plânsul ploii,
Întreabă-te: Le meriți oare?
Încă învăț...
Mereu voi învăța,
Să prețuiesc comori,
Și-anume: Viața!
poezie de Francesca Buta
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am învățat ca prostul, când eram puști, că teatrul este o artă socială, care trebuie să facă și educație. Se pare că nimeni nu mai este convins de treaba asta. Eu așa am învățat și nu pot să uit.
Alexandru Tocilescu în interviu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În casa bunicilor
Chiar dacă cei ce mi-au dat viață sunt părinții,
Cei ce erau mereu cu mine au fost bunicii
Acolo în căsuță albă, văruită,
Cu drag am crescută de-un bunic și de-o bunică.
Acolo, bunicii cu-a lor bunătate,
M-au învățat câte puțin din toate,
M-au învățat să spun o rugăciune,
M-au îndemnat să fac doar fapte bune.
În casa lor cu drag am fost primită,
Răbdarea lor fiind nemărginită,
Chiar dacă mai făceam și rele,
Bunicii nu mă prea certau cu ele.
Și astfel, mama-bună, tata-bun,
M-au dezmierdat cu tot ce-aveau mai bun
Și-n casa lor cea albă, văruită,
Am fost mereu copila lor iubită.
poezie de Andrada Brîndușa Keszeg
Adăugat de Elzumina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lecții despre oameni
am învățat de la avari că drumu' anevoios
e un cuțit fără mâner ce taie pân' la os.
am învățat de la stăpâni că lumea nu-i a lor
că întrutotul ei depind de viața sclavilor.
am învățat de la săraci că avuția stă
în germenele dragostei cum a-ul stă în ă.
și am învățat că omul între zi și noapte
peste drumul vieții trece în drum către moarte.
..........................................
dintre lecțiile vieții una este care
m-a-nvățat că din ruine cad mărgăritare.
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Darurile vieții
Am învățat să visez
Și visul m-a primit cu brațele deschise.
Stai cu mine, mi-a spus! Eu sunt puterea ta!
Te voi purta pe brațe spre vârfurile ninse!
Am învățat să visez, am învățat să zbor!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!