Marionete

Ai înţeles până la urmă
că suntem toţi marionete
pe scena-ngustă unde viaţa
îşi joacă marile secrete?
Deci nu înseamnă că eşti liber
când sforile nu sunt întinse,
când spectatorii nu-s de faţă
sau reflectoarele aprinse!
După decorul din culise
stă păpuşarul care vinde
biletul pentru-acel spectacol
la care sforile întinde.
Marionetei îi rămâne
doar o alegere firească
s-accepte cu - mpăcare jocul
sau cu iluzii să trăiască.

poezie de Mihaela Rascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea Păpuşarului

Păpuşarul s-a retras în culise
pe un colţ de foaie
un autograf neterminat
au rămas doar sforile
împletite printre degete ca nişte
liane subţiri şi lungi
coborate până în talpa pământului
la capătul lor stă o fantoşă
cu un zâmbet ironic
gheare ascuţite ascunse în cutia pendulei
aşteptând momentul prielnic
să sfâşie roşul catifelat al cortinei
în spate o scenă ninsă cu praf
cavernele din lemnul podelei
ascund tăcerea unei oglinzi sparte
care trosneşte sub povara tălpilor mele
o aducere-aminte a jocului măştilor
care râd şi plâng în aplauze mimate
păpuşarul a muşcat demult
lemnul coşciugului
luând cu el misterul
sforilor trase.

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea începe cu tine, deci fii tu primul care o recunoaşte dizolvându-se în ea. A. M: E tragic şi până ce mulţimile nu realizează drama, tragedia continuă. I: Mă rog să le dea înţelepciune! A. M: E prea multă frică la mijloc şi exact din acest punct începe legiferarea absurdului. I: Cum şi cine le va anula frica? Doar un Moş, Ion Roata... A. M: Gândul şi frica sunt una; gândim, presupunem pentru că ne frică de infinitul necunoscut sau viaţa veşnică pe care o suntem. Credem gândul care poate să existe doar prin corp şi de aici frica, înţelegi? Dacă am putea vedea că suntem viaţa şi nu corpul de vis pe care gândul ne spune că îl suntem şi care frica lui ar vrea să-l salveze, atunci legile acestei lumi ar fi de prisos. A. M: Până să ajungă oamenii să vadă aşa... Iar acum chiar că-s orbi bine! A. M: Asta e capcana pe care ne-o întinde mereu şi mereu gândul: "Devenirea"! Dar de ce "până", căci viaţa veşnică pe care o suntem este chiar aici. Dacă nu atingi nici un gând chiar acum, chiar aici, viaţa pe care o eşti rămâne liberă de persoana care pare că o eşti. Acum tu unde eşti, nu eşti Aici? Toţi suntem Aici, iar Dumnezeul nostru gândul ne trimite "acolo", în fricile lui, înţelegi?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce altceva suntem, decât nişte marionete trase de sfori? O, Soartă atotputernică, rogu-te, trage cu indulgenţă sforile! Fii îndurătoare când ne faci să dansăm pe mica şi mizerabila noastră scenă!

Wilkie Collins în Femeia în alb
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există marionete care îşi trag singure sforile.

aforism de Valeriu Butulescu din Stepa memoriei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perfecţiunea marionetei politice. Reproduce fidel voinţa celui ce trage sforile.

aforism de Valeriu Butulescu (2012)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păpuşile râd
Din umbră păpuşarul
Trage sforile

haiku de Mihail Mataringa (24 februarie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mareea din suflet. Iubirea

Nu-i nimic îmi spun. Cel mai preţuit este întotdeauna, în mintea noastră mică, cel care se desprinde, cel care pleacă, cel care ne înnebuneste în abc-ul simţurilor şi ne lasă să-nvăţăm singuri, că a iubi fără simţuri doare ca o răstignire şi ca o renaştere.

Nu există nici un vinovat. Există doar lucruri care se decid fără noi în cel care rămâne şi în cel care pleacă şi drumul este lung, foarte lung, până la curcubeul din suflet
unde sforile de păpuşă devin vizibile şi te poţi privi de la distanţă cum intri iarăşi magnetizat în fluxul şi refluxul neiubirii.

Doar până la curcubeul din suflet îţi spui, când încă crezi că iubirea este un dialog cu tine, -doar cu tine- pe care îl poţi anula uneori, când l-ai descifrat.

poezie de Tania Felicia Kubitza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Sforile trase", pentru a se ajuta, între ei, oamenii, au un nume frumos: "solidaritate". Desigur, adeseori, nu sunt "sfori" oneste, dar asta demonstrează faptul că până şi aceşti oameni au simţul omeniei; al datoriei şi al rasplăţii pentru un ajutor primit, la rândul lor, cândva. Cuvintele oamenilor sunt sfori. Voinţa noastră e Păpuşarul care controlează aceste sfori: ajutăm la ridicarea ori contribuim la căderea altor păpuşi.

citat din romanul Vicii. 18+ de Doina Postolachi (2016)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii au 'alegeri individuale' şi ei sunt 'liberi' să ia acele decizii. A fi liber să alegi, înseamnă a nu fi influenţat de nimic şi eu nu pot să înţeleg deloc acest lucru. Toţi suntem influenţaţi în deciziile noastre de cultura în care trăim, de părinţii noştri, de valorile care predomină. Deci, suntem influenţaţi. Deci, nu pot să existe alegeri libere.

citat din Jacque Fresco
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

În jurul soarelui se roteşte un vers,
O râmă hrăneşte orice peşte,
Eu nu aleg cititorii, ei mă aleg pe sărite,
Când scriu, parcă mă trezesc din somn,
Noaptea se joacă toţi copiii cu mine,
Jalnic este câinele bătrân, dar tace, tace, tace,
Noi nu suntem ca el, ne jelim, ne jelim, ne jelim,
În schimb nu ne ferim de vulcani, ei sunt mai bătrâni,
Mările se vor retrage, noi ne vom ascunde după cochilii uriaşe,
Sunt expert în necunoaştete, dar iubesc savanţii, ei nu ştiu nimic,
Numele meu este încinjurat de refuzuri decente,
De doi cenţi. Eu trag sforile fericirii, e lucru mare.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt Dumnezeul furnicilor

dar mă dor toate muşuroaiele
desfăcute de curiozitatea mea
fiecare lume în care mi-am băgat nasul
fără să înţeleg dezastrul produs
doamne câte bariere puneam în calea lor
ca să-mi verific teoriile copilăreşti
doar aşa
ca să văd până unde vor răzbi

interveneam despotic
într-o lume pe care nu o înţelegeam
din joacă
un uriaş fără minte

şi nu pot să nu mă gândesc
că un copil din stele flămând de cunoaştere
se joacă din când în când
cu lumea noastră
doar aşa
ca să vadă până unde putem răzbi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe unde eşti?!

Pe unde eşti când zori de zi se crapă,
Când gura mea pe buza ta se-adapă?!
Pe unde eşti când ceru-i plin de stele,
Când ţi-as zidi din ele-n cer castele?!

Pe unde eşti în nopţi cu lună plină,
Când mă îmbrăţişai ca o glicină?!
Pe unde eşti când rupt de oboseală,
Mi-aş pune capul lin în a ta poală?!

Pe unde eşti când mor de dor şi jale
Şi leac mi-ar fi să-ţi strâng coapsele tale?!
Pe unde eşti când gândul mi-e la tine
Şi-s bântuit de îndoieli haine?!

Pe unde eşti când sufletul mi-e frânt
Şi-alerg ca un nebun şi mă frământ?!
Pe unde eşti când vreau, la miez de noapte,
Sărutul tău cu gust de piersici coapte?!

Pe unde eşti, c-aş bea cu tine seva
Ce-n cupe ne-a turnat-o Kamadeva?!
Pe unde eşti când viaţa mea-i o luptă
Şi timp perfid din trupul meu se-nfruptă?!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2019)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sforile dau direcţia după care acţionează forţele oculte.

aforism de Ştefan Mîrzac din Cuvinte cu dor de miez, Forţe oculte (2016)
Adăugat de Ştefan Mîrzac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa trece ca o clipă

Cine eşti tu suflet de om?
Tu care te-ai născut.
Să ai un nume, să fii un domn.
Dar până la urmă te usuci ca o frunză
Pe o ramură de pom.

Cine eşti tu pasăre care zbori?
Peste dealuri, peste nori.
Cu aripile întinse în vânt,
Dar nu ai cuibul tău pe pământ.

Cine eşti tu fir de iarbă verde?
Care nimeni nu te vede.
Dar toţi te calcă în picioare.
Poate eşti o frumoasă floare.

Cine eşti tu pui de pom?
Care ai fost sădit de mâna unui om.
Ai suflet tu sau nu ai?
Sau poate eşti un cântec frumos cântat la nai.

Cine eşti tu inimă care baţi în piept?
Plină de bucurie şi regret.
Tu eşti acea care ne îndemni mereu să iubim.
Căci viaţa trece ca o clipă şi trebuie s-o preţuim.

poezie de Vladimir Potlog (11 mai 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă cred...

Nu-s un agent federal din dosarele x,
Nu-mi rezem nici raţiunea pe un crucifix,
Cred în ce vreau, în ce simt că există,
Sunt o fire morala nici chiar ateistă...

Universul e arta din care consist,
Infinitul mă face să fiu realist,
Mă cuprind elemente geometrice-n miez,
Transformate în gânduri, în iubire, în crez...

Să citeşti printre rânduri nu nebun să mă faci,
Suntem lumi paralele, suntem roci şi copaci,
Suntem ceea ce facem, unii marionete
Şi convingete-n viaţa pe alte planete...

Caută şi vei afla nu-s simple cuvinte,
Umblă în adâncul tău de luare aminte,
Dă frâu liber vigoarei şi sparge pereţii,
Cu toţii creştem în noi o floare a vieţii!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (15 ianuarie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieţi amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăieşte...
Sunt mult prea multe crime
Iar viaţa prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viaţa ne-ncălzeşte...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Şi nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viaţa este mută...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu sunt eu

Eu nu sunt eu.

Eu sunt cel care
merge lângă mine şi pe care nu-l văd,
pe care din când în când reuşesc să-l vizitez
şi pe care de cele mai multe ori îl uit:

Cel care rămâne calm şi tăcut când vorbesc,
cel care, blând, iartă când eu urăsc,
cel care merge când eu nu merg,
cel care va rămâne după ce eu voi fi murit.

poezie de Juan Ramon Jimenez, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem cu toţii nişte păpuşi, căci oricât de frumos am visa să fie viitorul, speranţele nu se împlinesc. Când soarta trage sforile, păpuşile trebuie să danseze.

Per Olof Ekstrom în N-a dansat decât o vară (1949)
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

La o asemenea vârstă, unui suflet încă plin de iluzii poetice îi place să savureze moartea, atunci când moartea i se pare binefăcătoare. Moartea are însă cochetării faţă de cei tineri: pentru ei, moartea când înaintează, când se retrage, când se arată, când se ascunde; încetineala aceasta îi scârbeşte de ea, iar incertitudinea ce le-o pricinuieşte viitorul îi readuce până la urmă între oameni, unde vor găsi iarăşi durerea care, mai nemiloasă decât moartea, îi va lovi fără a se lăsa aşteptată.

Balzac în Femeia la treizeci de ani
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele spectacol se joacă nu în lumina rampei, ci în penumbra din culise. Acolo se pun la cale tragediile care zdruncină întreaga omenire.

Aurelian Silvestru în Fărâme de suflet
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!