Morişca albastră

morişca albastră
tăia în felii subţiri
obrazul nostru

şi am rămas nemişcaţi
până cineva a suflat

iubito
eu plec la război

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fruntea conducerii se schimbă

masacrul celor o sută de porumbei
din piaţa albastră
a îngreunat conştiinţa generaţiei biblice

vânătoarea a-nceput într-un vas de lut
şi a continuat până pe o bancă pe care
tinerii care se iubesc
îşi fac analize calorice
apoi traversează în care alegorice
piaţa albastră şi sângerie
netedă ca o coală de hârtie

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerneala celor deprimaţi

"hulubi se cuibăresc în clopote de nuntă
şi doamne! ce păcat când nimeni nu-i ascultă
iubito, lumânarea se stinge pe obraz
mă sting şi eu, iubito, aici în Alcatraz"

nu ştiu ce a înţeles ea
din această telegramă
dar a ales conştient
să nu mai fie mamă

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

1-2-3 felii de pâine pe zi (integrală făcută în casă - felii subţiri) nu reprezintă o problemă.

citat din Andrei Laslău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertate

libertatea frunzelor de iarnă
mi-a învins tăcerea dintr-o dată
iată!
cum se lasă fulgii peste noi

Tata pleacă iarăşi la război
Mama îl ajută să îmbrace
neputinţa sângelui din ace

nu aşa se face!
şi m-aşez în prag
tremură pădurile de fag

să nu plângem, Tată, este frig
rănile trecutului te cheamă
eu te strig

să-mi răspunzi la prima înserare

draga mea, eu plec

şi Mama?

moare

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mocăniţa

sânul era presat
de calea ferată

o dungă neagră urca
pe coapsă
până la ceea ce a mai rămas
din ceea ce am smuls

diblurile au prins rugină
sub ochi

mă gândeam
la ultima ei
dorinţă

fumul gri ieşea din păduri

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la urmă

până la urmă
moartea s-a decis
să-şi facă de petrecanie

în mijlocul drumului
leşinată
pe dâra fumului
pe buza tunului

un soldat
a găsit-o zăcând

se răscolea într-însa
şi poate şi-n el

pe braţe
a dus-o până dincolo
de întuneric

pe drumul lui
moartea-şi dădea duhul
până la urmă...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia din casa-n care nu se intră

ochiul tău blând
când îmi stai la sân
şi îţi îngân
poveştile de-adio ale vânătorilor

care caută cerbii
în umbrele ierbii

umbra ta către o casă părăsită
ochiul tău blând
şi palma-nvechită peste care treceau
liniile strâmbe ale gloanţelor
fine ca praful de puşcă

simţi cum te muşcă?
simţi?
obrazul pe ceasuri cu zimţi
s-ar odihni, iubito, dar tu

cu ochiul blând
şi urma ştearsă

rămâi întoarsă către NU

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonată

te iubesc
pentru că eşti sonată

şi nimeni nu mai ştie
să te-ncânte

până la următoarea abatere
voi mângâia o coardă

până îmi va spune şi ea
ce sonată eşti

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă nucleară

V-am zis că vine iarna nucleară!
Nu vă mai întrebaţi ce s-a-ntâmplat.
Copiii voştri iar o să vă moară
Ȋntr-un război total neanunţat.

Obrajii scrijeliţi de lacrimi arse
Cu voi şi doar cu voi se vor opri
Pe feţele părinţilor, întoarse
De palmele fantomelor-copii.

Călcaţi noroiul moale în picioare,
Acolo se mai simte mângâiere.
Călcaţi-vă pe inimi, până doare
Şi până trece totul în tăcere.

Ce mai rămâne e să vă rugaţi.
Şi totuşi, de aici porneşte tot:
Serviţi un dumnezeu ce-l meritaţi
Şi pare că de voi îl doare-n cot.

V-am zis că vine iarna peste voi!
Nu vă mai aplecaţi spre rugăciune.
Mai bine o căraţi ca pe-un război
Spre groapa gropilor de-ngropăciune.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ars populi

javrele tac mâlc
în timp ce le scot ochii
putreziciunii

măselele moi
trosnesc în livezi de pin
copţi în soare alb

le ţin în lesă
până limba de brusture
mă iartă

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lampa stinge amorţeala

"Iubito, atinge-ţi obrazul,
Să simţi cum din palmele mele
Topesc dinăuntru-ţi necazul,
Punându-l în bolul cu stele.

Nu-mi eşti niciodată departe,
Te-aş ţese-ntr-o mie de flamuri
Şi simt cum din mine faci parte,
Cu trunchi, şi cu frunze, şi ramuri.

Preumblă-te veşnic prin casă,
Priveşte-n oglindă, priveşte
Cum iarna din tine se lasă,
Cum vara din mine te creşte...

Te rog să deschizi şi cămara
În care-am păstrat necuvinte,
Şi-acum, potriveşte-ţi brăţara
Iubirii şi-aducerii-aminte."

Din vis mă trezesc în vâltoare,
Cu pasul smerit şi firesc,
Pe buze-mi sărutu-i mă doare –
"Mai e puţin...", îmi şoptesc.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La teatru

Pornesc pe frânghie, confuză
Şi la întoarcere, pe buză,
Oripilată de o gâză,
Înghit sonetul semidoct,
Până ce gâtul tandru, copt,
Se-ntinde stradă, apoi mal,
Pentru furnicile-n aval,
Crescute-n sare de Nepal.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cina cea de Spaimă

demenţa mea – mormane de peşti
iubirea ta – copcă

te iubesc! urli cu undiţa
între dinţi

te iubesc... şoptesc eu...
de la prima îngurgitare
a lui Dumnezeu
până la ultima regurgitare
a dracului

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram aici

când mă îndepărtez
de maluri
ochiul atinge largul pământului

atâtea rigori
şi nicio scară pe care să urce
mama natură

încă mă caută
pe taigaua din mine
cu rădăcini până la glezna
întunericului
care mă calcă în picioare
până mă bătătoreşte
aproape de tine

acum te caut şi eu
prin deşertul fierbinte
al infernului

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnul nostru de recunoaştere a fost şi a rămas mâna lui pe obrazul meu, şi obrazul meu în mâna lui.

citat din Christa Wolf
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ape rămase în ochii ei

Se crapă iar de dimineaţă
Pe buza ta, pe care-o muşc:
Schimbarea apelor la faţă
În ziua-n care mă împuşc.

Se urcă soarele bătrân
Pe coapsa ta, când eu cobor,
Şi nu mai vreau să mai amân,
Iubito, vreau să mă omor!

Acum, cu mâinile-amândouă,
Deschid priveliştea spre mine
Şi-n picătura ta de rouă
Dărâm capelele sixtine.

Dacă nu ştiu a mă ruga,
M-ajută un diavol chior;
În ziua când vei fi a mea,
Iubito, vreau să mă omor!

E linişte. Un cormoran
Se spânzură de stuful ud,
Eu îmi găsesc un bolovan,
Sub care pun trupul tău crud.

Canicula m-a istovit,
Iar puşca mea e lustruită;
Iubito, taci! Eu am murit
Şi tu... aproape fericită.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă bucur că v-aţi amintit

Sunteţi un fulger dureros.
Ce nu-nţelegeţi dumneavoastră
Este pădurea mea albastră
Cu râul verde pân' la os.

Era odată un haiduc,
Cu traista plină ochi de mere
Şi în opinci de conifere
Mă alerga ca un năuc.

Şi-avea în teacă trandafiri
Şi bidiviu ca o nălucă
Şi jur că aş fi fost haiducă
De la atâtea potriviri.

Vai, fiica mea, nu sunt haiduci
Pe albăstruile poteci;
E urma ta, pe unde treci
Şi până unde te mai duci.

Şi până unde să mă duc?
Tu, mamă, n-ai să înţelegi,
Din spinii lor aproape-ntregi
Se naşte veşnic alt haiduc.

Când curge sânge-n asfinţit
Din rotocoalele de fum,
Poteca mea se face drum.
Mă bucur că v-aţi amintit.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plec, iubito

Ţi-am dăruit toată iubirea
Şi am sperat că tu,
Îmi vei aduce fericirea,
Dar mi-ai distrus sufletul.

Plec, iubito, mă aşteaptă
Un drum lung şi pustiit,
Soarta nu e deloc dreaptă,
M-a ţinut doar chinuit.

Te-am iubit, dar în zadar,
Dragostea m-a umilit,
Am dăruit, iar eu în dar
Numai lacrimi am primit.

Ce rost are să mai sper
C-am să fiu iubit vreodată?
Sunt sătul mereu să cer
Dragoste adevărată.

Plec, iubito, n-am ce face
Totul e împotriva mea,
Nu am linişte, nici pace
Nicicând nu le voi avea.

Plec, iubito, tu mă uită
Şi fă-ţi viaţa cum vei vrea,
Mi-este soarta năruită
Şi viaţa asemenea.

Viaţa din mine dispare
Fără să-ţi mai pot grăi,
Dragostea, odată mare,
Fără ea nu pot trăi.

A fost de vânt risipită,
S-a pierdut iubirea noastră,
Nu mai am nici-o ispită,
Nici-un dor sub zarea albastră.

Nu mai pot vorbi de-acum,
Căci mi-e gura încleştată,
Mă evapor ca şi-un fum,
Eu şi dragostea mea toată.

poezie de Razvan Isac (11 februarie 2015)
Adăugat de Razvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cearcăne de sticlă

cearcăne de sticlă
sub ochii de lemn
sunt semn
că mama se tocmea
în iarmaroc
cu toţi sfinţii
şi părinţii
care se ţin de mână
şi rânjesc dinţii
la fusta decolorată
pe care, odată,
o purtam
pe dos
ca nimeni să nu mă deoache
până la os.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desigur

voluntar
plec la război
iau cu mine
pana şi arcul
să apăr
ce-a mai rămas din noi

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!