Jucărie

ea stătea cu chirie într-o oglindă de pradă cu dinţi de zăpadă. ea îşi plătea sângele cu o fotografie pentru fiecare călătorie. ea se spăla corect pe dinţi şi pe viaţă, fără anestezie. ea mergea cu iubi la piaţă, să cumpere biscuiţi pentru o lebădă de hârtie. timpul se măsura în ceai de iasomie, se înmulţea cu dulceaţă, se înălţa până la aceeaşi stea nătăfleaţă, care într-o dimineaţă a chiulit de la lecţia de astrologie. atunci, toamna a intrat printr-o fracţie în bucătărie, cu un aer de nevinovăţie, camuflată într-o pisică de ceaţă şi a început să sape cu insomnie, sub pleoape de sare, până la rădăcina florii de soare. într-o noapte, pe când se scălda într-o lacrimă de lapte, a alunecat din beţie într-un melc din copilărie şi uite aşa, foarte zurlie, şi-a tras un glonte de marţipan, care-a intrat într-un pian, care trecea din întâmplare printr-un vis uitat deschis la colivie, care s-a sinucis, dulce şi clasic, într-o simfonie. uşor bacovian, îngerul gardian a trimis îndată trei tristeţi şi o castană coaptă de monotonie, să culeagă amprentele ploii de mătase, acuzată de igrasie până la oase. şi astăzi se mai se descoase această grozăvie. aici, la cofetărie.

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înfăţişări

Într-o flacără,
privirea unei vieţi îndepărtate ne ocroteşte zâmbind.

Într-un surâs,
e o întreagă câmpie a fericirii aşternută pe lume.

Într-o atingere a tăcerii,
înfloreşte neliniştea din adâncurile făpturii.

Într-o lacrimă,
se revarsă talazul visului născut din tristeţe.

Într-o clipă,
este surprinsă o imagine irepetabilă a veşniciei.

Într-o privire,
se deschide o poartă a gândului pătrunzător.

Într-un mister,
va sălăşlui întotdeauna atracţia necunoscutului.

Într-o poză,
există o trăire din timpul apus în privire.

Într-un cuvânt,
există o lume a literelor şi a sensurilor mărturisirii.

Într-o speranţă,
trăieşte un suflet şi un vis mereu neînfrânt.

Într-o viaţă,
esenţa este iubirea aproapelui -
sensibilitatea supremă.

poezie de Cristina Maria Şandru din Sub arcul miresmelor (27 iulie 2007)
Adăugat de Cristina Maria Sandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpada şi vocea

După ce Bestami a murit, s-a întâmplat
ceea ce el spusese că are să se întâmple, Bu'l-Hasan
a devenit şeicul comunităţii
şi în fiecare zi mergea la mormântul lui Bestami
pentru a primi poveţe.

Lui Bu'l-Hasan i se spusese într-un vis,
de însuşi Bestami, să facă astfel.

În fiecare zi, în zori, el mergea şi stătea în faţa gropii
până la prânzul mic. Acum, ori spiritul lui Bestami
venea şi-i vorbea, ori îi răspundea
în tăcere la întrebări.

Dar într-o zi s-a aşternut o zăpadă înaltă.
Locurile de veci fiind apropiate
erau de nerecunoscut.

Bu'l Hasan s-a simţit pierdut.
Atunci a auzit vocea şeicului.

"Lumea este făcută din zăpadă. Ea cade şi se topeşte,
apoi, iarăşi cade. Nu-ţi mai bate capul
cu asta. Vino înspre sunetul
vocii mele. Urmează întotdeauna această direcţie."

Din acea zi,
Bu'l Hasan a început să trăiască
starea de iluminare
despre care până atunci
auzise numai
sau doar citise.

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele din urma ploii

Eşti frumoasă ca un strop de rouă
Pe corola florii unui crin,
Într-o dimineaţă-n care plouă,
După care cerul e senin.

Eşti frumoasă ca o blândă rază
Care s-a ivit şi a picat
Dintr-un soare dulce, de amiază,
Într-o zi în care a plouat.

poezie de Marius Robu (25 mai 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciclu

Totul a-nceput într-o continuare...
Cum se naşte floarea zâmbind către soare,
Soarele -o usucă într-o scăldătoare
De raze călduţe şi unduitoare.

Nu-i nimic pe lume care nu foieşte,
Chiar şi piatra, timpul o încărunţeşte
Până când în rosturi o cermăluieşte
Şi o suflă vântul până-o prăfuieşte.

Totul este viaţă şi apoi e moarte,
Moartea se transformă într-o vietate.
Într-o perioadă ciclul se roteşte,
Nu mai ştiu din ce totul încolţeşte.

Din nisipuri fine şi din praful mării
Stâncile se-nalţă până-n vârful zării,
Din apa sărată creşte altă floare
Ce-şi ia din pietroaie frunze şi-o culoare.

Totul este moarte într-o disperare,
Totul este viaţă într-o încântare,
Din oase de păsări fluturii iar zboară
Şi prin iarba crudă câte gâze zbiară.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Controversat echilibru

Pentru o dimineaţă încântător de limpede, se începe cu o cafea neagră
şi se aleargă într-o zbatere epuizantă
pentru a ajunge odihniţi, relaxaţi, la lucru, treabă,
unde până şi rezultatele-s deosebite
de ce era intenţia,
ori pretenţia...
în schimb, pentru restul zilei, partea etonantă
este că se depun mari eforturi din a fiecărui parte, menite
pentru a complica celorlalţi existenţa,
din care face în fond parte,
rămânând familia, la orice întoarcere prezenţa...
un fel de linişte aparte,
acasă, unde pe dos, într-o descărcare în lene
a furiei, până la absenţă,
fiecare se aşteptă pe celălalt, pentru a fi împreună...
într-un soi de ambienţă,
ce se rezolvă, printr-o disjungere la televizor,
calculator,
bucătărie,
după un "Bună!",
cu dialog tot mai sărac în orişice vocabular,
până într-un somn cu vise urâte, singura feerie,
numai bine, pentru o altă "Bună... dimineaţa" ce se anunţă...
şi, într-o frază scurtă se pronunţă;
"Ah, ce împliniţi suntem!"...

... atât de diferit de tot ce-am vrut, ce vrem...
Vai de ceilalţi, ce n-au măcar nici pe atât,
un trai atât de plin... diversul gol, umplut.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am uitat

Am uitat de mine într-un vers
M-am ascuns într-o lacrimă
Şi-n cădere lentă m-am prelins
De sus în jos într-o sferă infimă.

Am uitat să trăiesc şi am adormit
Pe caldarâm, cu faţa în sus şi am visat
Într-un dor mereu nemărginit
Am pierdut, mai apoi şi ce-am sperat.

Am uitat să mai respir în zborul căzut
Şi în propria-mi nimicire am atins
C-un cuvânt, un tărâm nevăzut
Dar oarbă fiind, l-am pierdut şi s-a stins.

Am uitat să dispar dintr-un vis în zori
Şi am văzut o lacrimă ce m-a topit
Transformând clipa mea în vapori
Într-o frunză veştedă m-am risipit.

Am uitat că trebuie să mai şi gândesc
M-am ascuns într-o cochilie de melc
În secret, am abandonat tărâmul lumesc
M-am cuibărit în lună-n patul semicerc.

Am uitat de un vis, dar şi el m-a uitat
Prin firul vieţii ce mereu se-nnoadă
Mai am minutul ultim ce l-am aşteptat
Ce vis ar mai putea să se-ntrevadă?

poezie de Violeta Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ar fi să ne trezim într-o dimineaţă într-o lume în care toţi oamenii sunt de aceeaşi rasă, crez şi culoare, tot vom găsi un alt motiv pentru a avea prejudecăţi, până la ora prânzului.

citat din George Aiken
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naiva închipuită

Într-o vreme şi eu aveam un creier frumos,
Îţi spuneam: uite, ce frumos îmi curge sângele.
Uite, ce curată e moartea mea lentă.
Într-o vreme şi eu miroseam a zăpadă.
Rochiile mele grele aveau un înţeles,
mâna mea stângă iubea mâna ta dreaptă.
Într-o vreme îmi puneam cercei
şi te aşteptam pregătită ca o mireasă.
Creierul meu frumos
supravieţuia nebuniei tale de seară.
Până şi familia toată pleca la vânătoare de capre
pentru ca tu să priveşti îngerul de aproape.
Într-o vreme noi doi aveam limbile moarte
dar vorbeam cu furnicile,
înălţam zmeul
şi vindecam rănile Castaliei toate.
Dam buzna cu floricele, căpşuni din tării
în limbile vii.
Într-o vreme nici tu nu erai atât de departe
şi carnea mea dulce
cunoştea carnea ta rece.

Rochia mea grea avea un înţeles
pentru gura ta moartă.

poezie de Mariana Marin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă-n chirie

s-a lăsat vândut la poarta nevoilor, şi astăzi regretă, îi este ruşine!
până şi dragostea a închiriat-o, a dat-o pe-o singură zi
a amânat-o pe mâine
şi mâine o va da, şi iară şi iară, până când
dar aşa se întamplă, cineva intervine

noi suntem un număr şi poate dosare, în fiecare zi
trăim câte-o pagină
o pagină care nu se ştie, cum o să fie, de mâine

s-au cunoscut într-o piaţă, în faţa unei tarabe. Ea? Cumpăra o portocală
El? Cu mâinile neştiind ce să facă cu ele, număra trecătorii
căuta timpul pierdut, din viaţa de mâine
parcul din urma lor a ramas pustiu, căci piaţa
le este, acum, punct de-ntâlnire
au grija să economisească, fiecare leu

acum îşi aduc aminte, din pagina de-atunci
de parcă şi-acum o trăiesc
privirile încă li se întâlnesc! Si-şi amintesc de parcă se ştiau de-o vecie
firesc, atunci cu paşi înceţi, se îndreptară amandoi spre ieşire
ce faci, eşti bine? Ea zâmbeşte ameţitor! Se opresc în staţia de tramvai
mergi spre Copou?
încet, Ea, coboară privirea şi timpul, i-a luat de mână-n zbor

Ea? Astăzi este bunică, iar el... uite-l colea, c-o nepoţică
şi astăzi regretă acea zi, că a optat numai pentru ziua de mâine
pentru că astăzi este obosit
şi pentru că stă într-o casă, tot-n chirie!

poezie de Viorel Muha (iunie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

într-un şi într-o

într-un gând infinit zecimal
îmi vine să mă teleporteze
în inima ta
şi să te influenţez pozitiv

într-un vis albastru deschis
te-am sărutat cu roze
recitând poezii erotice
sub influenţa psihoactivelor

într-o noapte albă ketaminică
te-am cerut în suflet
într-o capsulă sigilată
cu mult whisky şi aloe vera

la miezul nopţii te-am iubit
şi ne-am schimbat sucurile gastrice
care ne ardeau gâturile

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai să plângi uşor

Într-o noapte ai să plângi uşor
Din orbita stinsă-a pietrelor
Poate-ar trebui acum şi eu să tac
Cu privirea-ncremenită dinspre lac

Într-o noapte am să trec c-un plug
Peste nori din brazde-am să te strâng
N-ai să poţi să te aduni de dor
Într-o noapte ai să plângi uşor

Într-o noapte-am să mă-ntorc prin scrum
Să mă-ngroape frunzele pe drum
Din găvane viaţa ta şi-a mea
Doar în versul ăsta s-or îmbrăţişa

poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie

s-a înpotmolit în cuvinte
într-o limbă
în care şi-a iventat iubirea
şi a tăcut apoi
cu privirea înfiptă-n cer

a rupt pe rând silabele
şi a pornit să adauge consoane tari
între zidurile unde era inima închisă
ca într-o cetate medievală
pentru ca în final
cu ochii pironiţi în tavan
să rupă oasele tăcerii între dinţi
şi să se furişeze în sine
scormonind fără zăbavă
în tot ce s-a bucurat întâmplător
pentru a descoperi fluviul albastru
care străbate câmpia dorinţelor
pe această secetă
când ploile nu vin fără ofrande
şi nopţile de dragoste poetică
se lasă aşteptate
lumina din gânduri se ascunde
şi-n mâinile moi
prinde speranţa şi o răsuceşte
ca pe frânghie a norocului
să scoată apă neîncepută din fântâni
pe care singură şi le sapă
în trupul supus prejudecăţilor
şi dorinţelor de iubire sălbatică
într-o lume plină de norme
care nu se încalcă uşor
fără păcat

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mă îndoi în mine
ca o carte de poveşti pliant
din oase care
trosnesc
la fiecare adevăr nespus

ele mă adună
şi mă risipesc
în căldura umedă care
sufocă minciuna
până la strigăt

mă pliază timpul
într-o singură filă
până reuşesc să mă nasc
singură
în plin război
cu mine însămi

mă îndrept
într-o ultimă răsuflare
redevenind om
sau pasăre
sau copac
oricum
tot o cruce

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec final

aş putea să-ncap într-o gutuie,
auriu să ningă dinspre sfinţi
şi gustându-i coaja amăruie
îngerii să strângă ceru-n dinţi.

ochii mei căprui într-o castană
aş putea să îi închid cu dor,
cântecul să-l dau de bună seamă
marelui, bătrânului condor.

într-un măr să îi ofer seminţei
alt lăcaş - memoria părtaşă
rugilor, iertării, biruinţei...
inima s-o-nchid într-o măceaşă.

peste timp, când nu voi mai putea
în al vieţii rost să mă divid,
o să trec prin Univers nu stea,
nu un punct, nu o idee... Vid!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rest de timp

mestecăm secunde
reprimând timpul
într-o pastilă de vorbe
ronţăite într-o doară,
cântând într-o toamnă
că de fapt viaţa n-are haz
și face caz de ne-cazul
adunării de sterpe idealuri
în locul în care mijeau
până mai departe
draperiile luminii
seci acum
de-o pată galbenă de soare...

doar gândul de a fi
mă usucă de toamnă
ca pe o frunză
fabricată din hârtie creponată,
rest la împărţirea
timpului de trăit în lume...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o lume a separării, uniunea este răspunsul şi soluţia. Într-o lume a competiţiei, cooperarea este răspunsul şi soluţia. Într-o lume a fricii, judecăţii şi urii, iubirea este răspunsul şi soluţia. Toţi suntem zmei până când e nevoie să iubim, să cooperăm şi să unificăm gânduri, oameni, triburi şi resurse cu ceva ce e diferit de noi. Atunci nu mai vrem nimic din toate astea şi alegem fără să clipim separarea, judecata, indiferenţa, ura. De aici rezultă lumea în care trăim, bolile ce le suferim, lipsurile şi sărăcia sufletească şi materială. Când vom face pentru cei care au nevoie lucrurile pe care le pretindem pentru noi, atunci vom fi câştigat dreptul la o altă realitate. Până atunci, nimic nou, nimic bun, doar acelaşi cerc vicios. Dar hei! E o nouă zi şi lumea îşi aşteaptă binefăcătorii. La treabă deci!

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

dumnezeul meu, fratele meu de cruce, dacă mă arunc într-o apă, tu mă scoţi, mă usuci şi mă porţi, ca pe o haină proaspăt spălată. chiar nu poţi să mă laşi naibii, baltă? am deschis fereastra şi te-am mirosit în caisul înflorit. am deschis frigiderul şi erai acolo, în cutia cu lapte acrit. ce te mai încăpăţânezi să mă salvezi de necuratul! deşi vezi că îmi port cu orgoliu păcatul, ca pe medalia celui dezertat dintr-un război care poate nici nu a existat. dar există viaţă înainte de moarte. uite, ne întâlnim jos, la o înmormântare. mâncăm o oală cu sarmale. bem nişte palincă de caise. şi să vezi ce mişto e când îţi bagi picioarele în lumea cealaltă şi-n fericirile promise. până şi mortul mai învie puţin, de-atâta veselie. oricum, ce voiam să spun e că a doua zi, după beţie, n-o să-ţi mai ardă să mă asculţi din singura ta carte. te rog, lasă-mă să scriu şi eu o poezie, chiar dacă nu are happy end, cum îţi place ţie. să mă arunc în ea, ca într-o fântână. doar aşa, de-al dracului.

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o noapte

am ales ploaia
în neagra noapte
aveam degetele bătătorite de anii trecuţi
mă ardea cuiul din palme
sângele se scurgea încet pe pământ
am ales noaptea
cu ochii stinşi ai sufletului
suspin,
pasul se afundă în tăceri
sub pleoape se zbate cuvântul rămas
eu, care am ales ploaia
port în buzunare un bulgăre de pământ
în dinţi strângeam dureri
poate, într-o zi
voi apuca drumul ce duce
voi fi vânt, ploaie şi lacrimă
în iarba verde crudă
voi strânge femeia la piept, sărutând-o

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cade timpul

Cade timpul dintr-un pom
Si dă să se facă - om;
C-a visat el că e fruct,
Că-i virgulă... si.. nu-i punct!

Cade timpul într-o doară
Parcă-ar fi o coaptă pară...
Şi-ntr-o gură de sub cer
A alunecat - stingher!

Cade timpul, că-i sătul
Să mai stea sus, în pătul!
Din cocon rotund - de clipă
A făcut - timpul - aripă!

Cade timpul si îşi tunde
Pletele ce cad - secunde
Făcând tumba - rostogol
Într-un magic, sacru, bol!...

Cade timpul într-o pâine,
Coaja-i azi si miezu-i mâine.
Îi mai scapă de la gură
Amintirea - firmitură..

Cade timpul într-un ceas
Ca să capete un glas.
Zvârle-apoi cu bolovanul
Şi ne prinde - cu arcanul!

Cade timpul peste stea
Să facă din ea - perdea,
Să ne aibă demâncare
Fluturi ce zburăm - sub zare....

Cade timpu-n chip cioplit
Îngâmfat si infinit....
Dar îi spun eu o părere:
"Ce e timp, ca timpul piere!"

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna ca o frustrare

a venit toamna ca o frustrare
simte-i regretele într-un amurg
ascunde-i pudoarea
sub absenţa rochiei tale
sau chiar într-un sărut ceva
mai lung

a venit toamna ca o insinuare
îmbracă-te cu o câmpie de bronz
cu o ceaţă
cu ceva
încearcă să-i aduni roua cu buzele
sau sub pleoape
în odaia ta

încearcă să strângi cu mâinile deşirate
umbra cocorilor din viaţa mea
într-o clepsidră de piatră
într-o oală de lut
sau în poala ta

a venit toamna într-o cămaşă intensă
încearcă să umbli în vârful degetelor
prin sufletul meu
printr-o pădure mare cât o tristeţe
ori prin duhul ei

a venit toamna pe numele tău
ca o flacără tremurând
calcă uşor printre torţe de arbori
ca printr-un templu arzând
aleargă goală prin iederă
ori mai lin pe pământ

pluteşte şoptit ca făptura unei frunze
întâmplător
în patul meu căzând
să pot înţelege sensul
şi foşnetul clipei
luată de vânt

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!