Jucărie
ea stătea cu chirie într-o oglindă de pradă cu dinți de zăpadă. ea își plătea sângele cu o fotografie pentru fiecare călătorie. ea se spăla corect pe dinți și pe viață, fără anestezie. ea mergea cu iubi la piață, să cumpere biscuiți pentru o lebădă de hârtie. timpul se măsura în ceai de iasomie, se înmulțea cu dulceață, se înălța până la aceeași stea nătăfleață, care într-o dimineață a chiulit de la lecția de astrologie. atunci, toamna a intrat printr-o fracție în bucătărie, cu un aer de nevinovăție, camuflată într-o pisică de ceață și a început să sape cu insomnie, sub pleoape de sare, până la rădăcina florii de soare. într-o noapte, pe când se scălda într-o lacrimă de lapte, a alunecat din beție într-un melc din copilărie și uite așa, foarte zurlie, și-a tras un glonte de marțipan, care-a intrat într-un pian, care trecea din întâmplare printr-un vis uitat deschis la colivie, care s-a sinucis, dulce și clasic, într-o simfonie. ușor bacovian, îngerul gardian a trimis îndată trei tristeți și o castană coaptă de monotonie, să culeagă amprentele ploii de mătase, acuzată de igrasie până la oase. și astăzi se mai se descoase această grozăvie. aici, la cofetărie.
poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre îngeri
- poezii despre început
- poezii despre zăpadă
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre tristețe
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- lecții de engleză
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Înfățișări
Într-o flacără,
privirea unei vieți îndepărtate ne ocrotește zâmbind.
Într-un surâs,
e o întreagă câmpie a fericirii așternută pe lume.
Într-o atingere a tăcerii,
înflorește neliniștea din adâncurile făpturii.
Într-o lacrimă,
se revarsă talazul visului născut din tristețe.
Într-o clipă,
este surprinsă o imagine irepetabilă a veșniciei.
Într-o privire,
se deschide o poartă a gândului pătrunzător.
Într-un mister,
va sălășlui întotdeauna atracția necunoscutului.
Într-o poză,
există o trăire din timpul apus în privire.
Într-un cuvânt,
există o lume a literelor și a sensurilor mărturisirii.
Într-o speranță,
trăiește un suflet și un vis mereu neînfrânt.
Într-o viață,
esența este iubirea aproapelui -
sensibilitatea supremă.
poezie de Cristina Maria Șandru din Sub arcul miresmelor (27 iulie 2007)
Adăugat de Cristina Maria Sandru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre tăcere, poezii despre suflet, poezii despre protecție, poezii despre ocrotire sau poezii despre naștere
Zăpada și vocea
După ce Bestami a murit, s-a întâmplat
ceea ce el spusese că are să se întâmple, Bu'l-Hasan
a devenit șeicul comunității
și în fiecare zi mergea la mormântul lui Bestami
pentru a primi povețe.
Lui Bu'l-Hasan i se spusese într-un vis,
de însuși Bestami, să facă astfel.
În fiecare zi, în zori, el mergea și stătea în fața gropii
până la prânzul mic. Acum, ori spiritul lui Bestami
venea și-i vorbea, ori îi răspundea
în tăcere la întrebări.
Dar într-o zi s-a așternut o zăpadă înaltă.
Locurile de veci fiind apropiate
erau de nerecunoscut.
Bu'l Hasan s-a simțit pierdut.
Atunci a auzit vocea șeicului.
"Lumea este făcută din zăpadă. Ea cade și se topește,
apoi, iarăși cade. Nu-ți mai bate capul
cu asta. Vino înspre sunetul
vocii mele. Urmează întotdeauna această direcție."
Din acea zi,
Bu'l Hasan a început să trăiască
starea de iluminare
despre care până atunci
auzise numai
sau doar citise.
poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre voce, poezii despre înălțime, poezii despre sunet sau poezii despre sfaturi
Soarele din urma ploii
Ești frumoasă ca un strop de rouă
Pe corola florii unui crin,
Într-o dimineață-n care plouă,
După care cerul e senin.
Ești frumoasă ca o blândă rază
Care s-a ivit și a picat
Dintr-un soare dulce, de amiază,
Într-o zi în care a plouat.
poezie de Marius Robu (25 mai 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ploaie
- citate de Marius Robu despre ploaie
- poezii despre Soare
- citate de Marius Robu despre Soare
- poezii despre rouă
- poezii despre miezul zilei
- poezii despre frumusețe
- citate de Marius Robu despre frumusețe
- poezii despre flori
- citate de Marius Robu despre flori
- poezii despre crini
Ciclu
Totul a-nceput într-o continuare...
Cum se naște floarea zâmbind către soare,
Soarele -o usucă într-o scăldătoare
De raze călduțe și unduitoare.
Nu-i nimic pe lume care nu foiește,
Chiar și piatra, timpul o încărunțește
Până când în rosturi o cermăluiește
Și o suflă vântul până-o prăfuiește.
Totul este viață și apoi e moarte,
Moartea se transformă într-o vietate.
Într-o perioadă ciclul se rotește,
Nu mai știu din ce totul încolțește.
Din nisipuri fine și din praful mării
Stâncile se-nalță până-n vârful zării,
Din apa sărată crește altă floare
Ce-și ia din pietroaie frunze și-o culoare.
Totul este moarte într-o disperare,
Totul este viață într-o încântare,
Din oase de păsări fluturii iar zboară
Și prin iarba crudă câte gâze zbiară.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre zbor, poezii despre vânt, poezii despre stânci sau poezii despre păsări
Controversat echilibru
Pentru o dimineață încântător de limpede, se începe cu o cafea neagră
și se aleargă într-o zbatere epuizantă
pentru a ajunge odihniți, relaxați, la lucru, treabă,
unde până și rezultatele-s deosebite
de ce era intenția,
ori pretenția...
în schimb, pentru restul zilei, partea etonantă
este că se depun mari eforturi din a fiecărui parte, menite
pentru a complica celorlalți existența,
din care face în fond parte,
rămânând familia, la orice întoarcere prezența...
un fel de liniște aparte,
acasă, unde pe dos, într-o descărcare în lene
a furiei, până la absență,
fiecare se așteptă pe celălalt, pentru a fi împreună...
într-un soi de ambiență,
ce se rezolvă, printr-o disjungere la televizor,
calculator,
bucătărie,
după un "Bună!",
cu dialog tot mai sărac în orișice vocabular,
până într-un somn cu vise urâte, singura feerie,
numai bine, pentru o altă "Bună... dimineața" ce se anunță...
și, într-o frază scurtă se pronunță;
"Ah, ce împliniți suntem!"...
... atât de diferit de tot ce-am vrut, ce vrem...
Vai de ceilalți, ce n-au măcar nici pe atât,
un trai atât de plin... diversul gol, umplut.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dimineață, poezii despre televiziune, poezii despre sărăcie, poezii despre somn, poezii despre schimbare, poezii despre relaxare sau poezii despre odihnă
Am uitat
Am uitat de mine într-un vers
M-am ascuns într-o lacrimă
Și-n cădere lentă m-am prelins
De sus în jos într-o sferă infimă.
Am uitat să trăiesc și am adormit
Pe caldarâm, cu fața în sus și am visat
Într-un dor mereu nemărginit
Am pierdut, mai apoi și ce-am sperat.
Am uitat să mai respir în zborul căzut
Și în propria-mi nimicire am atins
C-un cuvânt, un tărâm nevăzut
Dar oarbă fiind, l-am pierdut și s-a stins.
Am uitat să dispar dintr-un vis în zori
Și am văzut o lacrimă ce m-a topit
Transformând clipa mea în vapori
Într-o frunză veștedă m-am risipit.
Am uitat că trebuie să mai și gândesc
M-am ascuns într-o cochilie de melc
În secret, am abandonat tărâmul lumesc
M-am cuibărit în lună-n patul semicerc.
Am uitat de un vis, dar și el m-a uitat
Prin firul vieții ce mereu se-nnoadă
Mai am minutul ultim ce l-am așteptat
Ce vis ar mai putea să se-ntrevadă?
poezie de Violeta Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre secrete, poezii despre poezie sau poezii despre minute
Dacă ar fi să ne trezim într-o dimineață într-o lume în care toți oamenii sunt de aceeași rasă, crez și culoare, tot vom găsi un alt motiv pentru a avea prejudecăți, până la ora prânzului.
citat din George Aiken
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre prejudecăți, citate despre ore sau citate despre dimineață
Naiva închipuită
Într-o vreme și eu aveam un creier frumos,
Îți spuneam: uite, ce frumos îmi curge sângele.
Uite, ce curată e moartea mea lentă.
Într-o vreme și eu miroseam a zăpadă.
Rochiile mele grele aveau un înțeles,
mâna mea stângă iubea mâna ta dreaptă.
Într-o vreme îmi puneam cercei
și te așteptam pregătită ca o mireasă.
Creierul meu frumos
supraviețuia nebuniei tale de seară.
Până și familia toată pleca la vânătoare de capre
pentru ca tu să privești îngerul de aproape.
Într-o vreme noi doi aveam limbile moarte
dar vorbeam cu furnicile,
înălțam zmeul
și vindecam rănile Castaliei toate.
Dam buzna cu floricele, căpșuni din tării
în limbile vii.
Într-o vreme nici tu nu erai atât de departe
și carnea mea dulce
cunoștea carnea ta rece.
Rochia mea grea avea un înțeles
pentru gura ta moartă.
poezie de Mariana Marin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rochii, poezii despre creier, poezii despre vânătoare, poezii despre seară sau poezii despre nuntă
O viață-n chirie
s-a lăsat vândut la poarta nevoilor, și astăzi regretă, îi este rușine!
până și dragostea a închiriat-o, a dat-o pe-o singură zi
a amânat-o pe mâine
și mâine o va da, și iară și iară, până când
dar așa se întamplă, cineva intervine
noi suntem un număr și poate dosare, în fiecare zi
trăim câte-o pagină
o pagină care nu se știe, cum o să fie, de mâine
s-au cunoscut într-o piață, în fața unei tarabe. Ea? Cumpăra o portocală
El? Cu mâinile neștiind ce să facă cu ele, număra trecătorii
căuta timpul pierdut, din viața de mâine
parcul din urma lor a ramas pustiu, căci piața
le este, acum, punct de-ntâlnire
au grija să economisească, fiecare leu
acum își aduc aminte, din pagina de-atunci
de parcă și-acum o trăiesc
privirile încă li se întâlnesc! Si-și amintesc de parcă se știau de-o vecie
firesc, atunci cu pași înceți, se îndreptară amandoi spre ieșire
ce faci, ești bine? Ea zâmbește amețitor! Se opresc în stația de tramvai
mergi spre Copou?
încet, Ea, coboară privirea și timpul, i-a luat de mână-n zbor
Ea? Astăzi este bunică, iar el... uite-l colea, c-o nepoțică
și astăzi regretă acea zi, că a optat numai pentru ziua de mâine
pentru că astăzi este obosit
și pentru că stă într-o casă, tot-n chirie!
poezie de Viorel Muha (iunie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre viitor, poezii despre tramvaie, poezii despre rușine, poezii despre prezent sau poezii despre portocale
într-un și într-o
într-un gând infinit zecimal
îmi vine să mă teleporteze
în inima ta
și să te influențez pozitiv
într-un vis albastru deschis
te-am sărutat cu roze
recitând poezii erotice
sub influența psihoactivelor
într-o noapte albă ketaminică
te-am cerut în suflet
într-o capsulă sigilată
cu mult whisky și aloe vera
la miezul nopții te-am iubit
și ne-am schimbat sucurile gastrice
care ne ardeau gâturile
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre whisky, poezii despre trandafiri, poezii despre sărut sau poezii despre roz
Ai să plângi ușor
Într-o noapte ai să plângi ușor
Din orbita stinsă-a pietrelor
Poate-ar trebui acum și eu să tac
Cu privirea-ncremenită dinspre lac
Într-o noapte am să trec c-un plug
Peste nori din brazde-am să te strâng
N-ai să poți să te aduni de dor
Într-o noapte ai să plângi ușor
Într-o noapte-am să mă-ntorc prin scrum
Să mă-ngroape frunzele pe drum
Din găvane viața ta și-a mea
Doar în versul ăsta s-or îmbrățișa
poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre nori, poezii despre frunze, poezii despre dor sau poezii despre cenușă
Meditație
s-a înpotmolit în cuvinte
într-o limbă
în care și-a iventat iubirea
și a tăcut apoi
cu privirea înfiptă-n cer
a rupt pe rând silabele
și a pornit să adauge consoane tari
între zidurile unde era inima închisă
ca într-o cetate medievală
pentru ca în final
cu ochii pironiți în tavan
să rupă oasele tăcerii între dinți
și să se furișeze în sine
scormonind fără zăbavă
în tot ce s-a bucurat întâmplător
pentru a descoperi fluviul albastru
care străbate câmpia dorințelor
pe această secetă
când ploile nu vin fără ofrande
și nopțile de dragoste poetică
se lasă așteptate
lumina din gânduri se ascunde
și-n mâinile moi
prinde speranța și o răsucește
ca pe frânghie a norocului
să scoată apă neîncepută din fântâni
pe care singură și le sapă
în trupul supus prejudecăților
și dorințelor de iubire sălbatică
într-o lume plină de norme
care nu se încalcă ușor
fără păcat
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre lumină, poezii despre sfârșit, poezii despre prejudecăți, poezii despre ochi sau poezii despre noroc
* * *
mă îndoi în mine
ca o carte de povești pliant
din oase care
trosnesc
la fiecare adevăr nespus
ele mă adună
și mă risipesc
în căldura umedă care
sufocă minciuna
până la strigăt
mă pliază timpul
într-o singură filă
până reușesc să mă nasc
singură
în plin război
cu mine însămi
mă îndrept
într-o ultimă răsuflare
redevenind om
sau pasăre
sau copac
oricum
tot o cruce
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre război, poezii despre minciună, poezii despre cărți, poezii despre cruce, poezii despre copaci sau poezii despre adevăr și minciună
Cântec final
aș putea să-ncap într-o gutuie,
auriu să ningă dinspre sfinți
și gustându-i coaja amăruie
îngerii să strângă ceru-n dinți.
ochii mei căprui într-o castană
aș putea să îi închid cu dor,
cântecul să-l dau de bună seamă
marelui, bătrânului condor.
într-un măr să îi ofer seminței
alt lăcaș - memoria părtașă
rugilor, iertării, biruinței...
inima s-o-nchid într-o măceașă.
peste timp, când nu voi mai putea
în al vieții rost să mă divid,
o să trec prin Univers nu stea,
nu un punct, nu o idee... Vid!
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre mere
Rest de timp
mestecăm secunde
reprimând timpul
într-o pastilă de vorbe
ronțăite într-o doară,
cântând într-o toamnă
că de fapt viața n-are haz
și face caz de ne-cazul
adunării de sterpe idealuri
în locul în care mijeau
până mai departe
draperiile luminii
seci acum
de-o pată galbenă de soare...
doar gândul de a fi
mă usucă de toamnă
ca pe o frunză
fabricată din hârtie creponată,
rest la împărțirea
timpului de trăit în lume...
poezie de Mirela Nicoleta Toniță
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre umor, poezii despre secunde, poezii despre idealuri, poezii despre hârtie sau poezii despre gânduri
Într-o lume a separării, uniunea este răspunsul și soluția. Într-o lume a competiției, cooperarea este răspunsul și soluția. Într-o lume a fricii, judecății și urii, iubirea este răspunsul și soluția. Toți suntem zmei până când e nevoie să iubim, să cooperăm și să unificăm gânduri, oameni, triburi și resurse cu ceva ce e diferit de noi. Atunci nu mai vrem nimic din toate astea și alegem fără să clipim separarea, judecata, indiferența, ura. De aici rezultă lumea în care trăim, bolile ce le suferim, lipsurile și sărăcia sufletească și materială. Când vom face pentru cei care au nevoie lucrurile pe care le pretindem pentru noi, atunci vom fi câștigat dreptul la o altă realitate. Până atunci, nimic nou, nimic bun, doar același cerc vicios. Dar hei! E o nouă zi și lumea își așteaptă binefăcătorii. La treabă deci!
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre iubire, citate despre viață, citate despre sărăcie, citate despre suflet, citate despre realitate, citate despre medicină, citate despre indiferență, citate despre gânduri sau citate despre frică
Rugă
dumnezeul meu, fratele meu de cruce, dacă mă arunc într-o apă, tu mă scoți, mă usuci și mă porți, ca pe o haină proaspăt spălată. chiar nu poți să mă lași naibii, baltă? am deschis fereastra și te-am mirosit în caisul înflorit. am deschis frigiderul și erai acolo, în cutia cu lapte acrit. ce te mai încăpățânezi să mă salvezi de necuratul! deși vezi că îmi port cu orgoliu păcatul, ca pe medalia celui dezertat dintr-un război care poate nici nu a existat. dar există viață înainte de moarte. uite, ne întâlnim jos, la o înmormântare. mâncăm o oală cu sarmale. bem niște palincă de caise. și să vezi ce mișto e când îți bagi picioarele în lumea cealaltă și-n fericirile promise. până și mortul mai învie puțin, de-atâta veselie. oricum, ce voiam să spun e că a doua zi, după beție, n-o să-ți mai ardă să mă asculți din singura ta carte. te rog, lasă-mă să scriu și eu o poezie, chiar dacă nu are happy end, cum îți place ție. să mă arunc în ea, ca într-o fântână. doar așa, de-al dracului.
poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâncare, poezii despre existență, poezii despre încăpățânare, poezii despre vestimentație, poezii despre salvare sau poezii despre promisiuni
Într-o noapte
am ales ploaia
în neagra noapte
aveam degetele bătătorite de anii trecuți
mă ardea cuiul din palme
sângele se scurgea încet pe pământ
am ales noaptea
cu ochii stinși ai sufletului
suspin,
pasul se afundă în tăceri
sub pleoape se zbate cuvântul rămas
eu, care am ales ploaia
port în buzunare un bulgăre de pământ
în dinți strângeam dureri
poate, într-o zi
voi apuca drumul ce duce
voi fi vânt, ploaie și lacrimă
în iarba verde crudă
voi strânge femeia la piept, sărutând-o
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde
Cade timpul
Cade timpul dintr-un pom
Si dă să se facă - om;
C-a visat el că e fruct,
Că-i virgulă... si.. nu-i punct!
Cade timpul într-o doară
Parcă-ar fi o coaptă pară...
Și-ntr-o gură de sub cer
A alunecat - stingher!
Cade timpul, că-i sătul
Să mai stea sus, în pătul!
Din cocon rotund - de clipă
A făcut - timpul - aripă!
Cade timpul si își tunde
Pletele ce cad - secunde
Făcând tumba - rostogol
Într-un magic, sacru, bol!...
Cade timpul într-o pâine,
Coaja-i azi si miezu-i mâine.
Îi mai scapă de la gură
Amintirea - firmitură..
Cade timpul într-un ceas
Ca să capete un glas.
Zvârle-apoi cu bolovanul
Și ne prinde - cu arcanul!
Cade timpul peste stea
Să facă din ea - perdea,
Să ne aibă demâncare
Fluturi ce zburăm - sub zare....
Cade timpu-n chip cioplit
Îngâmfat si infinit....
Dar îi spun eu o părere:
"Ce e timp, ca timpul piere!"
poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tuns, poezii despre păr sau poezii despre pâine
Toamna ca o frustrare
a venit toamna ca o frustrare
simte-i regretele într-un amurg
ascunde-i pudoarea
sub absența rochiei tale
sau chiar într-un sărut ceva
mai lung
a venit toamna ca o insinuare
îmbracă-te cu o câmpie de bronz
cu o ceață
cu ceva
încearcă să-i aduni roua cu buzele
sau sub pleoape
în odaia ta
încearcă să strângi cu mâinile deșirate
umbra cocorilor din viața mea
într-o clepsidră de piatră
într-o oală de lut
sau în poala ta
a venit toamna într-o cămașă intensă
încearcă să umbli în vârful degetelor
prin sufletul meu
printr-o pădure mare cât o tristețe
ori prin duhul ei
a venit toamna pe numele tău
ca o flacără tremurând
calcă ușor printre torțe de arbori
ca printr-un templu arzând
aleargă goală prin iederă
ori mai lin pe pământ
plutește șoptit ca făptura unei frunze
întâmplător
în patul meu căzând
să pot înțelege sensul
și foșnetul clipei
luată de vânt
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păduri