Sfârşindu-mi truda

Sosit-a ceasul: truda mea de ani de zile s-a sfârşit.
De ce mă-ncearcă atunci, în taină, atâtea gânduri neguroase?
Sunt oare asemeni cu hamalul, care, sfârşindu-şi munca lui,
Şi luându-şi plata i se pare că nu mai are ce să facă?

Sau milă mi-e de-această trudă, tăcuta nopţii călăuză,
Prietenă cu Aurora şi cu-nţelepţii zei penaţi?

poezie celebră de Puşkin (1830), traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e milă

Nu mi-e milă de ajuns să iubesc viaţa făpturilor tale,
pe care le-ai facut ca să le ucizi.
Mi-e milă, omule, de tine.
Mi-e milă de copiii tăi plăpînzi.
Mi-e milă că te istoveşti muncind.
Mi-e milă de caii care cad subt povară.
Mi-e milă de cîinele pribeag.
Mi-e milă de păsările care plîng iarna în codrii îngheţaţi.
Mi-e milă de cerbi, căprioare şi iepuri ucişi de omul de
care mi-e milă.
Mi-e milă de vită blîndă, faţă-n faţă cu ucigaşul topor.
Mi-e milă de stejarul doborit din rădăcina lui.
Mi-e milă de toată carnea, de toată vlaga, de toată slăbiciunea.
Mi-e milă de tine, canalie perfidă - javră cu inima seacă şi
cu creierul murdar.
Mi-e milă şi de tine, înfumurat şi prost.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părerea părerii

Uitasem că pe cer sunt stele
De atâtea nopţi cu nor şi ceaţă,
Uitasem că trăiesc o viaţă
De-atâţia ani de zile grele.

Uitasem Luna cum răsare
De-atâtea nopţi întunecate,
De-atâta spus că nu se poate
Uitasem să mai pot se pare.

Că m-am uitat în ochi la tine
Şi m-am trezit ca dintr-un vis;
Mai luat în braţe şi mi-ai zis:
Te strâng de pe cărări străine.

Iubirea mea risipitoare;
Pe care, cât ai căutat...
Ţi s-a părut că m-ai uitat,
Ţi s-a părut că ţi se pare!

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doreşte-ţi călăuză...

Doreşte-ţi călăuză pe Dumnezeu oriunde
De-a Lui priviri curate nici gândul nu-ţi ascunde
De ochii Lui niciunde să n-ascunzi a ta cale
Că doar atunci mergi bine cu toate ale tale.
Doreşte-ţi călăuză Cuvântul Sfânt în viaţă
Curata Lui poruncă mereu s-o ai în faţă
Şi aspra Lui mustrare iubeşte-o totdeauna
Aşa-ţi păstrezi credinţa, aşa-ţi câştigi cununa.

Doreşte-ţi călăuză frăţească ascultare
Mai mare ca şi tine să-l crezi pe fiecare
Pe toţi mai buni ca tine priveşte-i cu iubire
Aşa-ţi păstrezi curată frumoasa lor unire.

Doreşte-ţi călăuză pe Duhul Sfânt prin lume
Că doar atunci în ceruri te-nscrii cu noul nume
Şi doar atunci tu sameni spre-o veşnică rodire
Iar cerul o să-ţi facă o veşnică primire.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire

Când zarva zilei se preface-n şoapte,
Şi-n pieţele, de linişte-acum pline,
Şi-aşterne umbra străvezia noapte,
Iar somnul cu răsplata trudei vine,
Atunci începe truda mea şi chinul,
Şi ceasurile picură-n tăcere:
În nemişcarea nopţii simt veninul
Mustrărilor arzând pân' la durere.
În cugetul meu trist, noian de vise,
Sfâşietoare gânduri s-au ivit.
Iar amintirea iese din abise
Rostogolindu-şi ghemul nesfârşit.
Şi recitindu-mi viaţa mea în silă
Blestem şi mă cutremur, plâng amar,
Dar rândurile triste de pe filă
Răsar prin pânza lacrimilor iar.

poezie celebră de Puşkin
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecea sfioasă...

Trecea sfioasă, pe la poarta mea,
Aproape zilnic şi de mă zărea,
Cu-n zâmbet trist, dar cald, mă saluta,
Şi-apoi, încet, încet se-ndepărta...

Şi zilele-n clepsidră se scurgeau,
Dar inimile noastre jinduiau,
Îngemănate, fără ca să ştim,
C-am fost sortiţi, în taină să iubim...

... Şi i-am ieşit în cale,-ntr-un sfârşit,
Şi tremurândă, ea s-a fâstâcit,
I-am prins, cu braţul, mijlocul fragil,
Înfiorat şi eu, ca un copil...

Am invitat-o în ograda mea,
S-o-ntreb ce hramuri poartă şi ce vrea...
Iar ea în suflet mi s-a cuibărit, -
"Să nu mă-alungi...", sfioasă, mi-a şoptit...

... Azi e nevasta mea, de-atâţia ani,
Nu mai zburdăm pe câmp, ca doi cârlani...
Se scurg şi ani şi zile, pas cu pas, -
Tot cuibărită-n suflet mi-a rămas...

Clepsidra vremii-aproape s-a sfârşit,
Ne-a-mbătrânit şi ne-a încărunţit,
Vom adormi curând, îmbrăţişaţi,
De umbra amintirii legănaţi...

poezie de Ion Duduveică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecea tăcută...

.. Trecea tăcută, pe la poarta mea,
Aproape zilnic şi de mă zărea,
Cu-n zâmbet trist, dar cald, mă saluta,
Şi-apoi, încet, încet, pe drum pleca...

Şi zilele-n clepsidră se scurgeau,
Dar inimile noastre jinduiau,
Îngemănate, fără ca să ştim,
C-am fost sortiţi, în taină să iubim...

... Şi i-am ieşit în cale,-ntr-un sfârşit,
Şi tremurândă, ea s-a fâstâcit,
I-am prins, cu braţul, mijlocul fragil,
Înfiorat şi eu, ca un copil...

Am invitat-o în ograda mea,
S-o-ntreb ce hramuri poartă şi ce vrea...
Iar ea în suflet mi s-a cuibărit, -
"Să nu mă-alungi...", sfioasă, mi-a şoptit...

... Azi e nevasta mea, de-atâţia ani,
Nu mai zburdăm pe câmp, ca doi cârlani...
Se scurg şi ani şi zile, pas cu pas, -
Tot cuibărită-n suflet mi-a rămas...

Clepsidra vremii-aproape s-a sfârşit,
Ne-a-mbătrânit şi ne-a încărunţit,
Vom adormi curând, îmbrăţişaţi,
De glasul amintirii legănaţi...

poezie de Ion Duduveică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii lor mereu limpezi

Zile lâncede, zile ploioase,
Zile de oglinzi sfărâmate şi de ace pierdute,
Zile de pleoape-nchise la orizontul mărilor,
De ceasuri asemeni toate, zile de captivitate.

Mintea mea ce încă pe frunze scăpăra
Şi pe flori, mintea mea-i pustie ca şi dragostea,
Zorii pe care-i dă uitării o-ndeamnă să-şi
aplece capul.
Şi să-şi contemple trupul ascultător şi van.

Văzut-am, totuşi, ochii cei mai frumoşi din lume,
Zei de argint ţinând în mâini safire,
Zei adevăraţi, păsări în ţărână
Şi-n apă, i-am văzut.

Sunt ale mele aripile lor, şi nu-i decât
Plutirea lor ce-mi scutură jalea păgână
Plutirea lor de stea şi de lumină
Plutirea lor de piatră, plutirea de ţărână
Pe valurile aripilor lor,

Gândirea mea de moarte şi viaţă sprijinită.

poezie de Paul Eluard din Cele mai frumoase poezii, traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare este Dumnezeu monopolul unei religii sau vreunui presupus fiu a lui "Dumnezeu"? Pentru că Iisus Hristos nu a afirmat niciodată o astfel de trăsnaie? EL a spus, eu şi Tatăl unul suntem, dar tu cum de eşti a doua? Cum de exişti tu şi Dumnezeu? Când te-ai desprins de EL, de ai devenit sclava unei religii primitive? Oare câţi dintre creştini realizează că se închină la mintea lor şi nu la Dumnezeu, sau Hristos? Şi ce altceva ar fi asta decât cretinism, înapoiere mentală? Pentru că dintre agnosticul sau ateul care nu crede în nimic şi creştinul care crede în mintea lui travestita în Dumnezeu, adevărat, adevărat vă spun, căci primii doi sunt mult mai apropiaţi inimii mele, sunt mult mai apropiaţi libertăţii, decât ultimul? Doar în numele unei religii cretine, oamenii sunt purtaţi în războaie, sunt arşi pe rug, iar simbolul chinului lui Hristos şi nu viaţa LUI, le devine o mortuară călăuză, pretinzând căci crucificarea, ne aduce aminte de chinul lui Hristos şi nu de cât de cruzi şi imbecili sunt oamenii. Ceea ce i s-a întâmplat acum 2000 de ani lui Hristos continuă şi azi, să îi fie crucificată învăţătura iubirii lui, ca şi cum crucificarea ar fi o virtute?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Variante pe ales

Sunt zile în care viaţa mi se pare o povară
Şi sunt nopţi în care timpul mi se pare infinit
Dimineţi în care trupul mi se pare ca o gară
Seri în care sufletul mi se pare tren grăbit.

Călător stingher prin lume fără nici un crezământ
Fără nici un fel de rude, nu prieteni, ţară neam
Ar mai fi ca variante Dumnezeu şi un mormânt
Am de-ales, nu mă pot plânge precum alteori plângeam

Voi vota să mor, probabil sau să merg la Dumnezeu
Am atâtea variante că nu le mai ştiu nici eu.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (31 ianuarie 2008)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un mărţişor! (1 Martie)

Atâtea fiinţe minunate,
Atâtea suflete delicate.
Atâtea fete frumoase,
Atâtea femei generoase.

Atâtea cuvinte plăcute,
Atâtea gânduri necunoscute.
Atâtea sentimente de iubire,
Atâtea clipe de fericire.

Atâtea flori pe pământ,
Atâtea vise mai sunt.
Atâtea stele pe cer,
Atâtea lumini în eter.

Atâtea lucruri finuţe,
Atâtea mărţişoare drăguţe.
Atâtea doamne şi domnişoare,
Azi! Un mărţişor pentru fiecare!

poezie de Ovidiu Kerekes (7 februarie 2018)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de voi...

Îmi mai târăsc un an din bătrâneţe...
Atâtea gânduri şi nevoi s-au strâns.
Înconjurat de clipe de tristeţe
Mereu mai ai o lacrimă de plans.

Şi nu le plângi, că pâine n-ai pe masă
Sau bolul de făină s-a golit.
Sunt lacrimi pentru liniştea din casă
Şi pentru glasul porţii împietrit.

Mie dor de voi, să va mai văd odată
În jurul mesei puse peste ani.
Mă doare c-am să mor de voi uitată
Şi nu de grija nu ştiu căror bani.

Mă tem de ziua-n care o să pier
Şi n-o să fiti si voi alăturea.
Doamne, dacă mai eşti acolo-n cer,
Trimite-le spre suflet vorba mea.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surori de anotimp

Bună dimineaţa, îngheţată floare!
Mi se pare mie sau chiar te-ai grăbit
S-aduci mai devreme primăvara care
A venit şi totuşi încă n-a venit?

Bună dimineaţa, floare de ce-ai fost!
Mi se pare mie sau regreţi acum
Că venişi pe lume când fu ceasul prost?
Ultimu-ţi, se pare, fu şi primu-ţi drum.

Bună dimineaţa, sora mea frumoasă!
N-ai sosit devreme, dacă ne-ntâlnim;
Eu sunt iarna care s-a întors acasă
După ce plecase. Ne compătimim?

poezie de Marius Robu din Aproape alb (27 martie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ezitare de Valentine's day

De-această zi, de-această... "day".
Iubita mea cum alta nu-i,
Ţi-aş pune-n tâmple ghiocei,
Dar... oare nu ţi-am pus destui?

epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ani de zile a tăiat frunze la câini. Într-un târziu, obosit şi plictisit de munca sa, a inventat o maşină care să-i facă treaba.

aforism de Mihail Mataringa (9 august 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare nesfârşită

De ce oare sunt cuprins de îndoieli
de ce oare mă mint ori nu mă mint
de ce în vise sunt speriat şi fericit sau nu
de ce sunt optimist şi-n orele târzii plutesc
şi-n alte dimineţi mi-e frică să gândesc
de ce mi-e teamă când mă simt stăpân
iar când sunt ameţit sunt sigur că mă pierd?
De ce mi-e dor şi te visez mereu
iară privirea ta mă urmăreşte întruna
şi glasul şi mila sunt la cheremul tău
când nu mai am puteri să îţi ating gândirea
îndepărtărilor pierdute-n eşecuri şi în ploi
de ce oare îmi zic... că m-ai iubit sau nu
şi sentimentele le-amestec şi mă dor...
ce-mi pasă, sunt al nimănui
şi nimeni este a mea.
Ce-mi pasă?

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare nesfârşită

De ce oare sunt cuprins de îndoieli
de ce oare mă mint ori nu mă mint
de ce în vise sunt speriat şi fericit sau nu
de ce sunt optimist şi-n orele târzii plutesc
şi-n alte dimineţi mi-e frică să gândesc
de ce mi-e teamă când mă simt stăpân
iar când sunt ameţit sunt sigur că mă pierd?
De ce mi-e dor şi te visez mereu
iară privirea ta mă urmăreşte întruna
şi glasul şi mila sunt la cheremul tău
când nu mai am puteri să îţi ating gândirea
îndepărtărilor pierdute-n eşecuri şi în ploi
de ce oare îmi zic... că m-ai iubit sau nu
şi sentimentele le-amestec şi mă dor?
ce-mi pasă, sunt al nimănui
şi nimenea este a mea,
ce-mi pasă?

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intermitenţe

Dragostea mea, tu vii dintre troiene şi dintre înalte stânci.
Nu irosesc acele clipe din trecut în zile de arşiţă!
Este atâta gălăgie pe autostradă şi curg atât de zbuciumate zile
Încât simt acvile cum rătăcesc peste singurătăţi care pulsează intermitent.

Dacă mi-e dor de umbra mâinii tale, îi desenez crochiuri lui ieri
Şi parcă mă transform într-o vâltoare ce se stinge în albul nopţii
Căci pătimaş iubindu-te pe creasta munţilor cuvinte scrijelesc
Şi tot de atâtea ori cobor în tine însuţi cu mii de gânduri ca tentacule, rebel.

Dragostea mea, uniţi în depărtare cu glasul dimineţii rebotezat te chem
Şi încă ţin în palme chipul tău sculptat ca rana tinereţii
Când rostogoleam albastrele îndoieli şi răsuceam timpul firav şi vise înguste
Căci eu iubindu-te m-am aşezat în viul zilei, efemer...

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima dorinţă

Era bătrân, bolnav... Ştia de-acum
Că nu mai e dulăul care-a fost
Când îşi avea-n ograda lui un rost.
Ştia că-i vremea ultimului drum.

Era slăbit, nu mai putea mânca
Nici oase şi nici codrul mic de pâine
Ce, altădat', în colţii lui de câine,
Pe loc, în mici fărâme se spărgea.

În colţul lui din capăt de grădină,
Privea spre cei ai casei, mai lătra
Când un străin în curte le intra
Sau când dădea târcoale vreo jivină.

Să se ridice, îi era mai greu
Dar o făcea, se bucura cu drag
Atunci când, de departe, pe drumeag,
Simţea că vine singurul său zeu.

Îi aştepta, lătrând cu bucurie,
O vorbă ori o mână de alint
Pe capul său cu fire de argint
Ori pe spinarea lui, de-acum surie.

Şi le primea, era şi-acum iubit
Ca altădat', la fel ca-ntotdeauna
Când ei, în joaca lor, erau totuna,
Când timpul nu era de socotit.

Se gudura. Mai vechea alergare
O mai avea prin vise, uneori,
Acelea-n care el, în primii zori,
Voia doar joacă, joacă şi mâncare.

Au fost atâtea clipe împreună,
Atâtea zile, nopţi, atâţia ani
Ce-au fost prieteniei artizani,
Încât "Adio!" n-ar putea să-i spună,

Şi n-ar putea să facă un păcat
Plecând acum, departe să îi fie
În clipele de ultimă-agonie,
Iar el să-l plângă. Nu! Şi l-a muşcat.

A dispărut luându-şi suferinţa,
Crezând că-i doar a lui. N-a bănuit
Că-n urma lui, cel care l-a iubit
Nu-l căuta. I-a respectat dorinţa.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amândoi râdem

Bătrâna mea proprietăreasă
a devenit bogată acum trei sau patru ani.
Pe vremuri era mai săracă decât mine,
azi râde de mine că n-am bani.
Râde de mine c-am rămas în urmă cu plata chiriei.
Eu râd că-i va veni ceasul înaintea mea.
Amândoi râdem, fără contenire.
Proprietăreasa şi... Domnul Apusului.

poezie de Hanshan, secolul al IX-lea, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picături de poezie

Picături de poezie

Dacă ai pune frunza
să facă poezie,
atunci frunza
cu ce oare ar scrie?
Nu ştie nici ramul,
nici codrul nu ştie
în freamăt şi-n valmă,
cu ce oare frunza ar scrie
când iată, aproape-i de toamnă.

Dacă ai pune iarba
să facă poezie,
atunci iarba
cu ce oare ar scrie?
Nu spune cuvinte,
creşte, se ofileşte,
se frânge-n două,
cu ce oare iarba ar scrie
când uite, vara trece
şi nu mai plouă.

Dacă ai pune steaua
să facă poezie,
atunci steaua
cu ce oare ar scrie
de acolo, din nemurirea ei?
Numai Dumnezeu ştie
care-a facut-o ca pe noi din iubire
şi din dor de poezie.

Dacă ai pune Fiul Lui
să facă poezie,
atunci Fiul de pe cruce
cum şi-ar scrie poezia?
Nu ştie nici Maica Preacurată Maria,
nu ştie nici Pilat
cel pe mâini spălat,
nici Baraba cel vorbăreţ,
nu ştiu nici oştenii romani
care fac de pază
şi se-ncălzesc la foc.
Ştiu însă totul
cele doua cuie
bătute în palme,
dar ele nu pot scrie
din care şi ani mai cad
picături de poezie.

Inviato dall'app Tiscali Mail.

poezie de Iurie Bojoncă (2021)
Adăugat de Iurie Bojoncă
Comentează! | Votează! | Copiază!