Trecură ani

Trecură ani şi au trecut şi-acele
Cumplite răni făcute de război.
O, dulci poiene ruse ale mele,
Iar se preumblă liniştea prin voi!

Croindu-şi drum prin beznele-adunate
De mare veacuri, farurile ard,
Şi-n ochii lor, ca-n ochii unui frate
Se uită marinarii dinspre larg.

Pe unde greu, şi-aducător de moarte,
Trecut-a tancul, albi se-nalţă crini.
Iar pe şoselele odată sparte
Tractoare trec alături de maşini.

Pe unde brazii ciungi, cu plăgi deschise
Cereau vendetă, iar e bradul Domn,
Şi-acolo unde inima răcnise,
O mamă-i cântă pruncului de somn.

O, ţară!
Iar îţi iei spre-nalturi zborul!
Dar anii de pârjol şi vijelii,
În visteria-i de-amintiri, poporul
Îi va păstra întotdeauna vii.

Şi pentru generaţiile-n faşe,
Din Caspica şi pân-la Pol, azi, noi,
Ca monumente-a arselor oraşe,
Urcăm spre soare munţi de-oraşe noi.

poezie clasică de Anna Ahmatova (mai 1950), traducere de Madeleine Fortunescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi albi

Trec zilele tăcute, rând pe rând...
adie câte-o boare de cuvânt
pe podul inimii, din când în când...
apari, dispari, ca steaua unui mag;
sângerează ochii îngenuncheaţi în prag,
se scurge strălucirea smaraldelor în zare,
în jerbele cu tremur de nestăpânit,
te caut în flori, prin fragedul fir al ierbii,
prin recele izvor ce-adapă cerbii,
prin desişul unde stau la pândă lupii,
prin luminişul unde căprioara-şi plimbă puii;
când totul se trezeşte la o nouă viaţă,
gândesc la clipa când mă iei în braţe
tandru, şoptit, fierbinte de dorinţă...
nu! nu te opri, ieşi din rubiniul gând!
cuibăreşte-mă la pieptul tău puternic,
ascultă-mi inima cum bate năucă
înfulecând din frazele tale de miere;
urcă în privirea mea, de dor pierdută!
cucereşte-mi sufletul, ca pe-o redută!
o noapte şi o zi, uită de lumea mare,
doar noi doi, îmbrăţişaţi în visul sub soare;
o clipă, doar, să-mi furi înrourat, sărutul
şi pot, să mor în fluturi albi, lăsând cuvântul.

poezie de Liliana Roibu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palmele de dor

Dar numai duminica ne certăm?!
Unde sunt florile, unde e dragostea?
S-au pierdut?
Unde eşti tu, unde e noaptea?
Noaptea aceea de lut,
Când îţi acopeream ochii cu linişte
Caută-mi un puzzle!
Aşterne-mi în inima foc,
Desfă-ţi mijlocul sânilor!
Şi te voi încălzi cu palmele mele de dor
Să te cuprind în marea de foc a inimii mele
Ce stare de foc o pasăre-mi strigă
Prin munte-mi trece un vânt
Îţi deschid ochii cu dimineaţa ochilor mei
Limpezi, ca soarele, ca razele soarelui din cuvânt.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, lângă acel geam

- Unde eşti, inima mea? Răspunde!
- Acolo, lângă acel geam.
În piept doar pustiul mi se-ascunde
Şi chin, dar inimă nu am.

- Unde eşti, vis al meu, de lumină?
- Acolo, lângă acel geam.
Odaia mea de-obidă-i plină,
Şi foc în ea nu am.

- Unde sunteţi, privirile mele?
- Acolo, lângă acel geam.
Din ochii mei pustii curg lacrimi grele,
Fierbinte şi sărat noian.

- Unde sunteţi, voi, stihuri? E dorul
Care vă fearecă în chin?
Cântece, stih, spre ce vă luaţi voi zborul?
- Zburăm spre acel geam vecin.

- Unde sunteţi, voi, gânduri hoinare?
- La acel geam de-acolo-am stat...
- Şi cine-acolo sălaş are?
- Cei doi: soţie şi bărbat.

- Ei doi, dar eu, pe-aici, ce caut oare?
Odată, eu pe ea o cunoşteam...
Trezit de-ntâiul licărit de soare,
Priveam, acolo, spre acel geam.

poezie celebră de Rasul Gamzatov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec anii

Trec anii prin toate cele
Şi cu bune şi cu rele
Câte unul sau în şir
Se duc anii în delir,
În zile calde sau reci
Pe cărări sau pe poteci,
Ani rebeli şi ani integrii
Ani albi şi anii negrii
Se duc anii cu antren
După acelaşi refren,
Trec prin ziduri de cetate
Indiferent de etate
Prin noianul infinit
Trec anii la nesfârşit
Şi la soare şi la umbră
Trec cu o alură sumbră,
Hotărâţi fără tăgadă
Se duc anii în cascadă,
Trec anii într-o clipită
Nu iau şpagă iau mită,
Trec ani din zare-n zare
Peste munte, peste mare
Lasă semne de întrebare.

poezie de David Boia (31 ianuarie 2014)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul unde se sfârşeşte trotuarul

Există un loc unde se sfârşeşte trotuarul
Şi dincolo de unde-începe strada,
Şi-acolo iarba creşte moale în tot locul,
Şi-acolo-i soare cald, strălucitor ca focul,
Şi-acolo fugaci roşii curmă zborul şi-şi găsesc norocul,
Răcorindu-se-n vântul cu miros de mentă.

Trebuie să plecăm din locul unde fumul înceţoşează ochii,
Unde străzile-s gri şi-întortocheate!
Să trecem dincolo de frigul florilor de-asfalt,
cu mers măsurat şi lin, facă-ni-se darul,
Acolo unde razele de lumină-şi limpezesc cleştarul,
În locul unde se sfârşeşte trotuarul.

Da, să trecem cu mers măsurat şi lin, facă-ni-se darul,
Spre-acolo unde raze de lumină-şi limpezesc cleştarul
În ochi de copii, căci doar copiii mai pot gusta nectarul
Din locul unde se sfârşeşte trotuarul.

poezie de Shel Silverstein, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi oameni trec prin viaţă ca şi cum s-ar plimba cu barca. Se uită pe unde au trecut, mai degrabă decât să se uite pe unde vor merge.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Sinziana Mihalache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul unde se sfârşeşte trotuarul

Există un loc unde se sfârşeşte trotuarul
Şi dincolo de unde-începe strada,
Şi-acolo iarba creşte moale în tot locul,
Şi-acolo-i soare cald, strălucitor ca focul,
Şi-acolo fugaci roşii curmă zborul şi-şi găsesc norocul
Răcorindu-se-n vântul cu miros de mentă.

Trebuie să plecăm din locul unde fumul înceţoşează ochii,
Unde străzile-s gri şi-întortocheate!
Să trecem dincolo de frigul florilor de-asfalt,
cu mers măsurat şi lin, facă-ni-se darul,
Acolo unde razele de lumină-şi limpezesc cleştarul,
În locul unde se sfârşeşte trotuarul.

Da, să trecem cu mers măsurat şi lin, facă-ni-se darul,
Spre-acolo unde raze de lumină-şi limpezesc cleştarul
În ochi de copii, căci doar copiii ştiu să guste nectarul
Din locul unde se sfârşeşte trotuarul.

poezie de Shel Silverstein, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

XVIII

Veacuri trecură în veacuri, cu ani mulţi acoperiţi;
Aşa ani s-au dus cu anii, ce de vremi ne sunt râpiţi.
Unde zac, nime nu ştie şi nici vrodată va şti;
Din întunerec vremea se naşte, şi-n întunerec în veci va fi.

poezie de Alexandru Hrisoverghi din Versuri scrise pe un album (1843)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era început de primăvară, prin martie, şi pe ferestrele deschise năvălea lumină nouă, ca o fulguire de aur. Domnu Trandafir ne privea vesel cu ochii lui negri.
- Băieţi, zise deodată domnu Trandafir, astăzi trebuie să ieşim şi noi ca gâzele, la soare...
într-un freamăt de bucurie, ne îmbulzirăm spre uşă şi ieşirăm în ceardacul larg, de unde se vedea, revărsat pe vale, şesul cel mare al Şiretului, subt aburii subţiri [...]

Mihail Sadoveanu în Cheia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O iubesc aşa

ştiu sigur câte zile are
o mângâi şi ea râde
de parcă îi mângâi inima
acolo unde suflă vântul
oasele sunt prea dure tăioase
adoarme cu tâmpla pe un colţ de stâncă
şi-n somn trăieşte un vis
unde casele sunt albe
şi atât de mari
prin valea de la capătul satului
trec munţi întregi de apă
oamenii coboară spre vărsare
pare că în orice clipă
norii se scufundă în şuvoiul de lumini
verdele tot se adună în unul
soarele în razele verzi fierbe câmpia
ea întinde o mână spre inimă
dincolo de vis oceanul...

poezie de Cristina Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnic pierdut

Parcă veşnic pierdut prin ţinuturi străine,
Blestemat să tot sper la un veşnic peisaj:
Unde nori coloraţi îmi cântă despre tine,
Folosindu-ţi surâsul pe post de mixaj...

Unde soarele veşnic e alături de lună,
Unde stelele toate dansează-n jurul lor,
Unde natura toată nu te crede nebună
Pentru că te grăbeşti s-ajungi în viitor...

Unde bezna există doar în basmele lunii,
Unde sufletul lumii nu face pe nebunul,
Unde dragostea ta nu depinde de unii,
Unde dragostea ta depinde doar de Unul...

Unde eu sunt acelea ce îţi urmează paşii,
Când păşim împreună pe aceeaşi cărare!
Unde timpul, nebunu', nu îşi păstrează aşii
Pentru-al nostru final lipsit de apărare...

Unde lumea şi pacea se-nţeleg de minune,
Unde nimeni nu ştie să trăiască-n trecut,
Unde tu şi cu mine trăim totul pe bune,
Unde nici eu nu sunt veşnic pierdut...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (26 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am cu Moartea rendezvous

Eu am cu Moartea întâlnire
Acolo unde se dispută-o baricadă,
Când vine Primăvara şi cântă în livadă,
Iar merii pretutindeni izbucnesc în floare –
Eu am cu Moartea întâlnire
Când vine Primăvara şi râde iarba-n soare.

Poate-o să mă ia de mână şi-o să constat
Că mă conduce, calmă,-n regatul ei îndoliat,
Că-mi închide ochii şi-mi a stinge-a răsuflării unduire –
Sau voi trece eu pe lângă ea,-n drumu-mi spre câmpiile-elizee.
Eu am cu Moartea întâlnire
Pe panta unui deal plin de tranşee,
Când vine Primăvara şi grâul îşi mlădie boiul,
Când prinde-a-înflori pe pajişti caprifoiul.

Domnul ştie, dar n-ar fi fost mai bine oare
Să fi stat pe perne parfumate de mătase acum,
Unde iubirea, binecuvântată,-n somn tresare,
Puls lângă puls, alături de-un trup de fată suplu, tânăr mire,
Unde trezirile sunt dulci, un muzical acord?
Dar eu am cu Moartea întâlnire
La miezul nopţii-într-un oraş în flăcări, plin de fum,
Când Primăvara călătoreşte iar spre nord,
Căci eu îmi ţin cuvântul dat şi nu, nu,
Nu voi lipsi de la acel rendezvous.

NB.

* Alan Seeger (1888–1916) a fost un poet american care a luptat în Franţa – primul război mondial – unde a şi a murit, în Bătălia de pe Somme, 1916.
** Acest poem se citeşte îndeobşte la funeralii, multe persoane găsindu-l înduioşător.

poezie de Alan Seeger, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu fereastră...

pervaz
zidit
din praf de istorie.
sunt umbra colţului de cer
sprijinit de ochii tăi
şi-n verde de pictor flamand
pictat…
uite:
în glasul trecutului
împletind larg orizonturi
prin şuvoi ce ţine strună
cai negri de nori
ce tropăie în furtună
privesc din tabloul
unde stau întors în mine
urme străine de-afară
pervaz,
tu fereastră,
te sprijin,
trasparentă
deschizând veacuri
dinspre-năutru în afară,
din istorie şi trecut
prin tabloul înrămat,
peretele alb,
timp,
suntem,
eu pervaz,
tu ferestră...

poezie de Viorel Muha (iunie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Drumul Mătăsii către Samarkand (Prolog)

Noi care vă-ademenim la drum cu cântece fără pereche
Şi juram că Frumuseţea-n veci trăieşte, deşi crinii mor,
Noi, Poeţii venind dintr-o obârşie nobilă şi veche,
Care cântând ajungem în sufletul oricărui călător,
Ce-am putea oare să-ţi spunem? Poate o poveste minunată
Despre nave, şi stele, şi locurile unde vom regăsi străbunii,
Unde trandafirii amurgului nu se-ofilesc niciodată,
Unde vânturile bat spre vest, iar soarele stă în umbra lunii.
Acolo-întâii regi ai lumii, cu bărbile lor albe, în inele,
Dorm somn dulce prin poieni cu izmă şi izvoare –
Şi-n strânse cercuri pe pieptul lor se-nalţă iedera spre stele.

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pelerinii morţii

E cârciuma plină de oameni străini —
De oameni tăcuţi ce vin de departe,
De unde ei singuri să spună nu ştiu...

De unde veniţi, pelerini?
Din care cetate cu porţile sparte
Din care pustiu?...
De unde veniţi, pelerini?

De unde veniţi cu sandalele rupte,
Cu hainele zdrenţe şi feţele supte,
Şi albe, de parcă
Vă temeţi ca pumnul de care fugiţi
Să nu vă ajungă şi iar să vă-ntoarcă
În ţara în care n-aţi vrut să trăiţi?...
Cu ochii albaştri, ca-albastrul senini,
De unde veniţi, pelerini?...

Ei tac...
Să răspundă niciunul nu vrea;
Iar cârciuma pare o criptă,
Şi-n ea
Tăcuţii străini, cu sandalele rupte,
Cu hainele zdrenţe şi feţele supte,
Cu braţele goale şi umerii goi,
Îşi trec de la unul la altul paharul,
Şi-n flacăra scurtă ce-o scapără-amnarul
Par nişte strigoi...

— Hei!... Mute fiinţe,
Bizari pelerini,
Cu ochii albaştri, ca-albastrul senini,
Spre care cetate pornirăţi — armată
De oameni cu cranii şi mâini de schelete,
Cu feţele albe ca albul perete
Şi gura-ncleştată?

Ei tac...
Să răspundă niciunul nu vrea...
Pe cer o lumină s-aprinde, şi-o stea
Coboară şi-n sute de stele se-mparte...

Şi-n clipa aceea, tăcuţii strigoi
Se scoală grămadă, ca-n ziua de-apoi,
Şi pleacă cu toţi mai departe...

poezie celebră de Ion Minulescu din Convorbiri critice, nr. 11 (1 iunie 1907)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-a sărutat şi a plecat

Într- o zi ploioasă a venit
O foaie rece îngălbenită
Ani au trecut unde ai rătăcit
Inima rămâne- ncremenită

Ochii -mi izvorul nesecat
Iubire n-am avut nici somn
Unde ai fost ce s-ntîmplat
Am aşteptat măcar un semn

Anii trecură soarele apune
Scrii grăbit la tine am plecat
Nimic nu mai pot spune
Porniţi c-ajung pe înserat

N-ai ajuns eşti oare sus
Masa pregătită pentru cină
Noapte -n care ai fi ajuns
Tisteţe oare cine e de vină

La geam repet m-am dus
O stea de geam s-apropiat
Un suflet ce venea de sus
Lumina ei m-a sărutat

Sterg lacrimile te-am iertat
Scrisoarea a zburat în vânt
Rămâne sufletul însingurat
Ne întâlnim curând e cuvânt

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă eroilor

(lacrimile nu se usucă nicicând din ochii poporului şi ai mamei)

Un glonţ mi-a spart pieptul... Când ţara plângea,
Plângea jumătate din inima mea...
Un înger venise şi-n zbor către cer,
Un gând de lumină, mă luase cu el.

Se-aprinde în ceruri o candelă - vis.
Aripa de ceară în foc s-a prelins.
Mă plânge poporul, mă cheamă, mă vrea.
Poporul rămâne în inima mea.

Mă cheamă părinţii - un fluture-n zbor,
În vis, o lumină - o şoaptă de dor.
Troiţa se-nalţă un cânt către cer...
E viaţa şi moartea, un cerc de mister.

O inimă-n soare, prin voi m-am născut.
Aveam misiunea de-a fii pe pământ...
M-am stins pentru ţară, erou ne-nfricat,
Veghez libertatea de-aici, din înalt...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zorii tăcerii mele

În tine eu am tăcut...
Inima lumii e în ochii tăi, care zboară departe, privindu-mă.

Nu vreau să ies de sub fruntea ta roditoare,
unde visul meu este-acela de mă urmări pe mine-n sufletul tău.

Mă simt un fel de copil al iubirii care se crede pasăre.
Tânjesc de moarte în anii mei de nelinişte să stau în tine,
o corolă abia înflorită-n strălucirea soarelui...

Nu există o singură briză care să nu-mi cunoască umbra,
nici plimbare care să nu-mi înalţe cântecul spre cer.

Cântec amuţind în plenitudine!
În tine eu am tăcut...

Cea mai sigură oră pentru a te iubi este aceasta,
ora în care eu trec prin viaţă îndurerată de zorii zilei.

poezie de Julia de Burgos, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întotdeauna iubirea

Mereu laşi lucrurile să se scuture,
pui în ele porţile deschise ale înţelegerii
şi drumurile trec odată cu veşnicia
sub lumina ca o săgeată în tolba săracului
ce aşteaptă vindecarea de inimă
când inima îşi cere dreptul puterii.

Întotdeauna iubirea mai înaltă decât noi
este şi în străinătatea cu unghiuri ascuţite
de unde îşi culege sănătatea mierii
şi intră în memorie pe liniile curbe,
să deschidă acel tărâm minunat
unde se nasc trăitorii în cuvântul sfânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Camera secretelor

În camera secretelor se pun
Oase peste oase, - n ochii mei
Tăcerea e odihnă colţuroasă
Ce-atârnă greu în bărbile de zei.

S-ascunde taina în cenuşi târzii,
Galop de iele trece-n veşnic vis,
Ordinea lucrurilor e migratoare
În putred nod de paradis.

Şi-adună zborul libertatea
În secrete nude, mişcătoare,
Infinitu-aşteaptă lămurirea
Ce-n sânge desenează-un soare.

În camera secretelor se fierbe
Clorofila oaselor ce-ncap
În ceara formelor turnând odihna
În noua baionetă a unui vechi satrap.

Atârnă greu în bărbile de zei
Cuvântul meu plecat ca o spirală
Spre ceaţa unde ochii umezesc
Istoria ce de trecut se spală.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!