Pe Niprul furtunos
Pe Niprul furtunos, pe-o neagră stâncă,
Un tânăr arbore trăiește;
Nici zi, nici noapte vântul n-are-astâmpăr
Și fără milă-l chinuiește,
Îi smulge frunza, spre pământ l-abate,
Dar apelor să-l dea, nicicum nu poate.
Așa-i și omul trist lovit de soartă;
Deși dorințele-i sunt mute,
Sub lună singur mohorât își poartă
Ruinele vieții lui trecute;
Nădejdile-i silit să le gonească,
Iubind, să-i fie teamă să iubească!
poezie clasică de Mihail Lermontov, traducere de Victor Felea
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Ești arborele...
Ești arbore...
Sunt frunza ta
Și-mi contenesc chemarea...
Sunt frunza ta
Și nu am curajul să definesc...
iubirea dintre mine
și ființa mea..
Sunt o frunză ca oricare alta
dar nu asemeni
Pentru că taina mă face să-mi
trag seva din tine.
Priveste în jurul tău și vei vedea
Sute de frunze.. dar nu ca mine...
Un glas trist și singur
se-aude de pe-o culme:
"Sunt singură dar sunt cu tine arbore"...
Frunza suspină, amorțește
dar sufletul nu moare!
Din cenușa amorțelii,
frunza se va naște
în primăvara următoare...
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Decaloguri comparative...
Nici o floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nici o pasăre nu-i rară, fără de cuvântul vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, dacă nu-i dorit de dor...
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nici o noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici un om nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nici o zi nu e aleasă, fără de iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nici o vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nici o prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Nici un gând nu-i măreție, fără a lui împărăție.
Nici un drum cu ocoliș, nu e fără ascunziș...
Nici o fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nici o iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credința nu-i credință, dacă n-are stăruință.
Nici o soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viața nu e viață, de nu, îți zâmbește în față.
poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dor de tine
și m-a lovit așa un dor de tine
printre destine
că nu mai știu nici cui îi aparține
nici ce-i cu mine
m-a mai lovit un soi de nostalgie
cu scrum în fine
că nici nu știu măcar dacă ești vie
nici ce-i cu mine
mă mai lovesc într-una vise mute
și clandestine
că nu mai simt nici secole trecute
nici ce-i cu tine...
poezie de Iurie Osoianu (2 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Decaloguri comparative
Nicio floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nicio pasăre nu-i rară, fără cântecul de vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, de nu e dorit de dor.
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nicio noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici omul nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nicio zi nu e aleasă, fără iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nicio vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nicio prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Niciun gând nu-i măreție, fără a lui împărăție.
Nici un drum cu ocoliș, nu e fără ascunziș.
Nicio fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nicio iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credința nu-i credință, dacă n-are străduință.
Nicio soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viața nu e viață, de nu îți zâmbește în față.
poezie de Valeria Mahok (august 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul privitorului spre cer
Era o noapte cu lună
Pe cer cu atâți luminători,
Nici o stea nu vrea s-apună,
Privită fiind de visători.
Sunt și luceferi zâmbitori
Ce spre orizont s-adună,
Era o noapte cu lună
Pe cer cu atâți luminători.
Eram năpădit de reci fiori,
Auzind cum orizontul tună
Și norii ca vulturi răpitori,
Mantia pe stele pot să pună,
Deși era noapte cu lună.
rondel de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mare Crisium
Mare Crisium, din depărtare
Ovală oglindă și neagră pare.
Ochi de huhurez în noapte scrutând
Albastre întinderi, departe, pe Pământ.
Pe Mare Crisium aș vrea să plutesc,
Corabia Lunii ușor s-o cârmesc.
Dar praful acolo te-nghite și nu-s
Nici valuri, nici briză ori corăbii de dus.
Mai bine pe-o planetă cu arșiță și ger,
Cu stele deasupra și Lună pe cer.
În mijlocul Mării Crizelor
Aș duce dorul valurilor, aș duce dorul brizelor.
poezie de Mihail Mataringa (31 martie 2009)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fata de pe stâncă
Pe-o stâncă așezată la marginea mării,
O fată tăcută ca gândul,
Răsăritul vieții scălda în priviri cu ochii dilatați,
Simțea nerăbdare mării înspumate de-a săruta țărmul,
Ca și iubirea ce-n sufletul ei tânăr de mult clocotea.
Cum munții după îmbrățișarea mării tânjesc,
Cum păsările cerului coboară din zbor
Să arate că și ele știu să iubească,
Domnul spre fată privea drăgăstos
Știind ce destin frumos o așteaptă.
Căci nici o cutezanță omenească doamne,
Oftă cugetând printre clipe, fata de pe stâncă,
Nu mi-e atât de râvnită ca dragostea mea
Fără de care viața mi-ar fi zăvorâtă.
Doamne ocrotește-mi-o! în gând se ruga,
Când el cu sarea mării pe piept, radiind de iubire
Cu drag frumoasa visătoare de pe stâncă o îmbrățișa,
Făcând-o să învie, când soarele din mare răsărea.
poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!
Singurătate
Singurătatea mea, o mână-ntinsă
Spre clipele ce s-au eternizat,
Bat degetele la o ușă-nchisă,
Cuvintele prin ea nu mai răzbat.
Singurătatea mea, o apă-adâncă
În care mă afund până la gât,
Nu-i nici un mal și nici un colț de stâncă,
Sunt eu și necuprinsul, doar atât...
Singurătatea mea, o noapte neagră
Deși în suflet vreascuri pun pe foc,
Există ochi în stare să-nțeleagă
Lumina flăcării acestui loc?
Singurătate, tâmpla mea fierbinte
Să scriem toate-aducerile-aminte...
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Singurătate
Singurătatea mea, o mână-ntinsă,
Spre clipele ce s-au eternizat,
Bat degetele la o ușă-nchisă,
Cuvintele prin ea nu mai răzbat.
Singurătatea mea, o apă-adâncă,
În care mă afund până la gât,
Nu-i nici un mal și nici un colț de stâncă,
Sunt eu și necuprinsul, doar atât...
Singurătatea mea, o noapte neagră,
Deși în suflet vreascuri pun pe foc,
Există ochi în stare să-nțeleagă
Lumina flăcării acestui loc?
Singurătate, tâmpla mea fierbinte,
Să scriem toate-aducerile-aminte!
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înțelegere
Las lumea să disprețuiască
Ascunsa taină dintre noi
Prejudecata omenească
Arunce-n cale-ți cu noroi
În fața idolilor lumii
Nu plec genunchii, nu cerșesc,
La fel cu tine gândul nu mi-i
Nici să iubesc nici să urăsc
M-afund fără sa caut rostul
În chefuri nici voios nici trist
Vorbesc cu prostul, cu neprostul,
Dar pentru sufletu-mi exist
În larma lumii ne-ntâlnirăm
O zi ca orice altă zi
Fără de bucurii iubirăm
Fără tristeți ne-om despărți
Și prețuim în viața toată
Doar oamenii, atâta tot,
Nu ne-om minți noi niciodată
Nici alții-a ne minți nu pot.
poezie celebră de Mihail Lermontov
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Tropote
Mureau încet fără curaj
Și triști și scunzi
Că nici triaj
Nu mai era în urma lor
Și nici un tren
Și nici o gară prinsă-n stern
Să-i mute parcă din blestem
Și n-aveau cui
Să-i plângă dorul
Nimănui
Mureau încet
Nici nu știau
Că înșiși fiii lor erau
Ai lor și parcă-ai orișicui
Pribegi pe zimții cerului
Veni o zi urcând în timp
Cu ceterele peste grind
Aveau acum arginți destui
Dar parcă totuși un alean
Că nici un cal nu mai era
Și nici un deal și nici un mit
Să-l treacă murgul nărăvit
Ca nechezând să scurme-n ger
Cu mândra-i coamă către cer
Să și-o reverse peste crâng
Un cal cu tropot din adânc
Veni o vreme și târziu
Când latră vântul a pustiu
Aduși cu ochii în pământ
Visând la murgul din adânc
Și la zăpezile din lunci
Crescute brațelor de-atunci
Doar umbra unui cal
Atât
Or aștepta-o din trecut
poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amorul sfărâmat
Ieri peste noapte vântul a sfărâmat Amorul
Ce-n colțul cel mai dulce ce-l tăinuiește parcul
Adesea ne oprise din drum, săgetătrul,
Cu zâmbetul pe buze, tinzând în aer arcul.
Ieri peste noapte vântul l-a sfărâmat. Și-acuma
Puzderia de marmor rotește-n zori - și-i trist
Să vezi sub arbor soclul ce mai păstrează numa
Iscălitura ștearsă a bietului artist.
Ce trist se-nalță soclul stingher! Luându-și zborul,
Întristătoare gânduri se duc iar, ca să vie
În visul meu de jale în care viitorul
Îmi prevestește-o soartă mâhnită și pustie...
E trist din cale-afară... Chiar tu, așa-i, femeie?
Rămâi pierdută parcă, deși firea-ți ușoară
Se bucură de-un flutur de purpură ce zboară
Prin pulberea de marmor purtată pe alee...
poezie celebră de Paul Verlaine
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un moment se gândise să-i spună cu sinceritate: "Sunt acolo amintiri de care nu vreau să mă apropiu." Pe urmă însă își dădu seama ca nici măcar nu era adevărat. I se părea că poate privi în ochi, fără teamă, fără primejdie, acele amintiri, pe care le simțea vindecate. Nu, trenul acesta nu ducea spre trecut...
Mihail Sebastian în Accidentul
Adăugat de Cociș Daniela
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înțelegere
Las' gloata să disprețuiască
Ascunsa taină dintre noi,
Prejudecata omenească
S-arunce-n cale-ți cu noroi.
Naintea idolilor lumii
Nu plec genunchii, nu cerșesc;
La fel cu tine, gândul nu mi-i
Nici s-o urăsc, nici s-o iubesc;
M-afund, făr' să le caut rostul,
În chefuri - nici voios, nici trist:
Vorbesc cu prostul, cu neprostul,
Doar pentru sufletu-mi exist.
Și prețuim în viața toată
Doar oamenii. Atâta tot!
Nu ne-om minți noi niciodată
Nici alții-a ne minți nu pot.
În larma gloatei ne-ntâlnirăm,
O zi ca orice altă zi.
Fără de bucurii iubirăm,
Fără tristeți ne-om despărți.
poezie de Mihail Lermontov, traducere de Aurel Rău
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce e omul pe pământ
Ce e omul pe pământ?
O frunză purtată în vânt,
poate un simplu cuvânt
care n-are nici început, și nici sfârșit.
Poate e o stea care,
Când vine noaptea,
Ea pe cer răsare
Și când vin zorile moare?
Omul, cine e el?
O ființă plină de mister,
Care zice că se teme
De bunul Dumnezeu.
Dar face cum vrea el,
Și bine, și rău!
Căci așa a fost și va fi mereu,
Omul se socoate el singur pe pământ Dumnezeu
poezie de Vladimir Potlog (30 aprilie 2007)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Ecouri de mai
La distanță de-un ceas de vestitul popas,
Pe-o potecă urcând și cu setea luptând,
Repetam, pas cu pas, un cuvânt ce-a rămas
Un refren repetând o scânteie de gând.
Și mergeam, aplecat, dându-i gândului sfat,
Explicându-i că eu nu mă tem nici de greu,
Nici de tot ce-a-nsemnat o privire ce-a dat,
De atunci și mereu, cântul gândului meu.
Deodat' m-am oprit, fără voie, silit
De-o rafală de vânt ce m-a pus la pământ,
De putere sleit, ca pe-un gând nerostit,
Slab și fără avânt cât nu-i pus în cuvânt.
Hoț e, vântul acel! L-a luat și, cu el,
În ecouri de mai, ca un pașă-n serai,
Îmi repetă, fidel, neschimbându-l defel,
Un cuvânt ce, spre Rai, mă invită: hai!... hai!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De-ale toamnei...
Nicio Toamnă nu e Toamnă,
Dacă nu-i darnică doamnă.
Nici frunza nu-i ruginie,
Dacă Toamna nu-i în vie.
Nici vântul nu-I arătos,
De nu mătură stufos.
Nici cerul n-are suspin,
Fără al păsărilor chin.
Nici omul nu-i bucuros,
Fără roade cu folos.
Nici dragostea nu-i romanță,
Când se cântă la distanță
Și-i lipsită de roșeață.
poezie de Valeria Mahok (6 noiembrie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Leul și pisica
La marginea savanei, pe-o potică,
Se întâlni un leu cu o pisică.
Vazând-o că nicicum nu s-a ferit
Din cale, cu respectul cuvenit,
Răgit-a leul cu acorduri grave
De tremură o tufă de agave:
-Dispari din cale-mi obrăznicătură,
Tupeul tău e fără de măsură,
Nu mă aclami, nu spui nici un cuvânt
Și nu te-nchini umil până-n pământ.
Te voi îngurgita, pe legea mea,
Deși nu imi ajungi nici pe-o măsea!
Scuipă pisica, strașnic, speriată
Și se sui în palmier pe dată,
De unde, respirând anevoios,
Avu curajul să se uite-n jos.
Dar ce să vezi? De răget alarmat,
Un vânător pe leu l-a împuscat,
Și astfel fiara crudă, africană,
Plăti infatuarea cu-a sa blană.
Morala
Cu cât te sui mai sus, în ierarhie,
Sunt mulți, ce te doresc in panoplie!
fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Decât un vis
Sunt singură ca vântul care bate
Ca frunza care nu-și găsește ram,
Că sunt numai puțin din cum eram
N-o știe nici o piatră din cetate.
Că m-ar izbi de nu m-ar crede stâncă
Și m-ar strivi ca pe un ou de cuc
La nici o întâlnire nu mă duc
Temându-mă că nu venit-ai încă.
Sunt pasăre, dar îmi lipsește zborul
Și piatră sunt, dar n-am nici o tărie
M-am pitulat în suflet. Nu mă știe
Decât un vis ce mi-a furat amorul.
poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gelosul
Un gelos e omul care
Nu trăiește, nici nu moare;
Nimeni nu se chinuiește
Ca gelosul ce iubește.
pamflet de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete și Satire (2 aprilie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!