8 august 1936

În casă-i sărbătoare (bunica totuşi plânge):
Vai! în gingia ştirbă - o seceră de sânge -
Chiar azi i-a răsărit întâiul dinte.
Cât drum până la perla cea de minte!

Acum "vorbeşte" cuvinte multe: de-nţeles
Uşor în baby-esperanto, mai ales,
Adesea ocărăşte gargarisind în pripă
Silabe ce le schimbă-n lacrimi
Într-o clipă.

Ar vrea mâncare multă: cu două linguriţe,
În alternări de vâsle, să-i sature guriţa.
Guriţa buzunarul spre care duce
Totul ce poate să apuce.

Cine-i mai cuminte? Cine-i mai bujor
Şi conduce casa chiar din cărucior?
Cine este fraged ca un trandafir?
Şi ecoul spune: - Unul, Vladimir.

poezie clasică de Saşa Pană
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Cine-i Rikky? Şi de ce-ţi trebuie dulciuri de la Nis, pentru el?
Lucian: Şi tu eşti curioasă?
Lia: Parcă ţi-am mai spus că da, sunt curioasă, din cauza meseriei mele.
Lucian: Ah, spre deosebire de Nis, ai şi o motivaţie solidă: meseria ta!
Lia: Cine-i Rikky?!
Lucian: Un papagal colorat şi zgomotos, tare drăgălaş.
Lia: Un papagal?! Ai un papagal?
Lucian: Până ieri nu aveam unul. Acum da, am; şi-i plac dulciurile, tare mult; în plus, îmi spune "şeful" – nu eu l-am învăţat.
Lia: Vorbeşte?
Lucian: Multe; nu-i mai tace pliscul, dar e simpatic foc...
Lia: Te cred...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătăţi de singurătate

La poarta Sufletului ei,
El stă, gândind doar la plăcere.
I-aduce, dând doar câţiva lei,
Flori multe, făr-o mângâiere.

Ei îi plac florile de câmp,
Culese-n lacrimă de rouă,
El ia degrabă, ca un tâmp,
"Nouă buchete-n preţ de două!!! ".

Chiar dacă sunt cam ofilite,
I le dă, fără să îi pese
Că ea-şi dă seama că o minte
Când spune că le-a luat "pe-alese".

În loja Sufletului ei,
Ar fi pătruns doar cu o floare,
Nu cu un snop de ciumăfăi
Rămase fără de culoare.

Vorbeşte.. de nu se opreşte,
În laudă de sine, multă.
Şi, "masculin", cucurigeşte.
Ea i-ar răspunde... el n-ascultă.

E cel mai tare din parcare
Şi-o vrea a lui şi, imediat!
Şi-i singurul bărbat sub Soare
Şi nu are niciun păcat.

Apoi, îi spune c-o aşteaptă
La un hotel, în colţ, pe stânga.
(Poate vor bea şi o cafea,
Sorbită doar pe jumătate,
Că, neavând timp, s-or arunca
Direct, în lenjuri şifonate...)
Dar, ea tot tace şi îndreaptă
Spre el, privirea, ca nătânga...

"Ce dracu' are-acum?! Pe bune!
Oare, ce vrea sa îi mai dau?!
Nu am timp s-o curtez şi mâine!
Chiar nu pricepe că o vreau?! "

Se enervează şi îi spune
Că a avut multe ca ea
Şi... poate erau mult mai "bune"
Şi-o-ntreabă dacă şi ea-l vrea.

Ea vrea, IUBIREA-i când adună,
Să curgă lin... netulburată,
În lungi plimbări, sub clar de Lună
Şi să se simtă adorată.

Să-şi dea o dulce sărutare,
Şi mângâiere, şi alint...
Iar ziua, să culeagă Soare
Din al IUBIRII labirint.
....................................
Jumătăţi de singurătate
Ce se-ntâlniră pentr-o clipă,
Se despărţiră-nverşunate,
Că s-au îndrăgostit în pripă.

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu mă bucur?

Să nu mă bucur, Doamne, că Te-aud?
Să nu răspund, când Tu mă chemi prin Duhul?
Să nu tresar, când peste crengi de dud
vin paşi cereşti înflorind văzduhul?
Să nu mă bucur, Doamne, că-mi vorbeşti?
Şi să nu plâng când Tu mă iei de mână?
Când Tu mă nalţi spre corturi îngereşti
pe mine, chip de abur şi ţărână?

Să nu mă bucur, Doamne, că Te-ascult,
când glasul Tău mi-ajunge la ureche?
Să nu mă rup de lume tot mai mult,
chiar de-am rămâne-o singură pereche?

Să nu deschid când baţi la uşa mea
şi să nu-i smulg zăvorul dintr-odată?
Să mă prefac că nu-nţeleg ce-ai vrea,
să fug pe geam şi să m-ascund în gloată?

Dar cum să fug şi cum să-mi pară rău,
când nu mai sunt de-acum Betanii multe?
Eu vreau s-ascult, Isuse, glasul Tău!
Şi cine-i rob din dragoste s-asculte!

Vorbeşte, dar, şi eu voi asculta.
Învaţă-mă cu aspră bărbăţie!
Iar cine vrea să afle taina Ta
şi cine-i rob din dragoste să vie!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Little Rock: Cine-i Bill Murray?
Tallahassee: N-am mai dat într-un copil până acum... E ca şi cum ai întreba cine e Gandhi.
Little Rock: Cine-i Gandhi?

replici din filmul artistic Bun venit în Zombieland
Adăugat de Reliana Andra Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Examen la uşa pântecelui

Cine-i proprietarul acestor picioruşe uscate! Moartea.
Cine-i proprietarul acestei feţe primitive, pârlite? Moartea.
Cine-I proprietarul acestor plămâni încă în funcţiune? Moartea.
Cine-i proprietarul acestui veşmânt de muşchi? Moartea.
Cine-i proprietarul acestor nervuri nevorbitoare? Moartea.
Cine-i proprietarul acestor creieri labili? Moartea.
Al acestui sânge unsuros? Moartea.
Ai acestor ochi prea puţin eficienţi? Moartea.
Al acestei micuţe limbi vicioase? Moartea.
Al acestei repetabile insomnii? Moarea.

Oferit, furat sau păstrat în aşteptarea judecăţii?
Păstrat.

Cine-i proprietarul acestui pământ pietros, bătut de vânturi? Moartea.
Cine-i proprietarul întregului spaţiu? Moartea.

Cine-i mai puternic decât speranţa? Moartea.
Cine-i mai puternic decât voinţa? Moartea.
Mai puternic decât iubirea? Moartea.
Mai puternic decât viaţa? Moartea.

Dar cine-i mai puternic decât moartea?
Evident, eu.

Ai permisiunea să treci, cioară.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teleapelul

Mereu inopinată vocea în teleportare
Când chiar neaşteptată, este mereu surpriză
Din poli se contactând într-o electroliză
Fără de rezultat ştiut, o întâmplătoare.

În fond nimic nu este total întâmplător
Căci apelantul ştie în timp ce-are să ceară...
Şi-a programat apel devreme, de cu seară
Îşi repetând în minte scopul, sârguitor.

Este inechitabil însăşi apelu-n sine
Căci cel care-l primeşte şi-n grabă îi răspunde,
Habar nu are cine-i, cui i-adresat, de unde;
Veşnic nepregătit îl întoarce cum îi vine.

Morala-i foarte simplă; când primeşti un semnal
Reflecţia urgentă-i pentru cine-i, ce-l doare
Şi-n timp ce voce asculţi, doar puneţi întrebare;
Spune-i s-aştepte o clipă, aşa doar teatral!

Dă de-nţeles că altu-i deja pe fir, aşteaptă
Şi timp ia-ţi-l să ai răspuns, ce se cuvine;
Să nu fi prins prosteşte cu pantalonii-n vine
De cel ce te-a sunat, cu vocea-i... înţeleaptă!

Chiar în amurg primesc apel; nimic precis,
Aşa din întâmplare, că-i singură şi-i plat...
Şi doar dintr-o greşeală de număr a sunat
Şi cum s-a nimerit... ar da din ce-a promis!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de echilibru

Totuşi
cine-i
prea sus

Sau
cine-i
prea
jos

Poate
că
numai omul
e
la
locul lui

Lângă
Dumnezeu

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (2015)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi guriţa s-o sărut

De ce mă amăgeşti, de ce ţi-e teamă,
Şi gura ţi-o fereşti, râzând mereu,
De spui că mă iubeşti, de bună seamă
De ce te-mpotriveşti dorului meu

Dă-mi guriţa s-o sărut
Căci pentru sărut e dată
Ia gândeşte, nu-i păcat
Să rămâi nesărutată

Când ai buze fierbinţi
De ce să stea cuminţi
N-o să le ţii aşa
O viaţă-ntreagă, dragă
Dă-mi guriţa s-o sărut
Căci pentru sărut e dată

De ce m-ai depărtat cu-a ta privire
Şi-n suflet mi-ai aprins doar nerăbdări
Sau încă n-ai aflat că o iubire
Moare de n-o hrăneşti cu sărutari

Dă-mi guriţa s-o sărut
Căci pentru sărut e dată
Ia gândeşte, nu-i păcat
Să rămâi nesărutată

Când ai buze fierbinţi
De ce să stea cuminţi
N-o să le ţii aşa
O viaţă-ntreagă, dragă
Dă-mi guriţa s-o sărut
Căci pentru sărut e dată.

cântec interpretat de Jean Moscopol
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O iubire spulberată

O floare de păpădie
s-a deschis de dimineaţă
când voios soarele-adie
şi o mângâie pe viaţă.

Şi pe câmpul înverzit,
multă vreme-a strălucit,
dorindu-şi mereu să stea
numai în lumina sa!

Dar, pe cer s-au adunat
norii care-au speriat
bănuţul ei aurit.
Chiar şi vântul a venit

din senin, fără de veste
şi-a făcut-o de poveste,
spulberând-o-n patru zări,
peste alte şapte mări.

Pufuleţ de păpădie,
tu, ce zbori din loc în loc,
cine soarta să ţi-o ştie
şi cine-i al tău noroc?

Cine te va prinde oare
să te-ascundă-n al lui sân?
O fi un om bun sau poate,
unul rău, chiar şi hapsân?

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru (14 februarie 2011)
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş fi vrut să plâng în hohote, dar nu puteam. Nu mai aveam vârsta la care să las lacrimile să curgă pe obraji deoarece trăisem prea multe experienţe. Există în lume chiar şi tristeţea de a nu putea plânge cu lacrimi calde. Este unul dintre acele lucruri pe care nu le poţi explica nimănui şi, chiar dacă ai putea, nimeni nu l-ar înţelege. Este o tristeţe care nu se poate contura, se acumulează liniştit în inimă ca zăpada într-o noapte fără vânt.

Haruki Murakami în Sfârşitul lumii şi ţara minunilor
Adăugat de Doina Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două cuvinte banale

e o poveste
într-o zi îmi vei spune cum a început totul
eu am săpat un şanţ adânc în urma ta
şi au început să curgă cuvintele
dimineaţa mi-e teamă să calc pe podea
poate că a rămas un cerc trasat cu ochiul minţii
unde un tu şi un eu se prind într-o joacă

între două cuvinte banale
lumea noastră
iluzorie
tu cu faţa spre un capăt de univers
eu săpând şanţuri adânci
şi gustând cuvintele din carnea ta
într-o zi îmi vei spune câte cercuri am inventat
ca să ne putem atinge cu vârful degetelor

între două cuvinte banale
un tu şi un eu se prind într-o joacă
pe lângă noi trec valuri apocaliptice
războaie şi câte dezastre
dar nu avem timp să ne gândim la nimic
în lumea asta de rezervă inventată de noi
totul pare perfect
şi ne putem iubi în voie
chiar şi aşa
străini cum suntem

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi sărate

Acum, e atât de trist
aici...
nu mai am cui povesti
ce am mai simţit azi
ce trăiri
sau ce vise prosteşti de copil

Când ne vom întâlni iar
nu mi le voi mai aminti
dar nici nu vor mai conta
şi curg lacrimi...
şi-s sărate...

Şi nu mai ştiu ce să cred
sau în cine...
"O să fie bine!" aud
oriunde merg şi de la
oricine întâlnesc...
le zic şi eu la fel, dar
oare chiar va fi?

Şi parcă dacă zic şi îmi repet...
"acum" e tot trist
iar "atunci" încă nu a venit!
şi lacrimi iarăşi se preling...
şi-s sărate...

Nu ştiu cât voi rezista
mi-e dor...
şi te vreau...
acum şi aici

Îţi ascult ticăitul ceasului
şi el plânge după
mâna ta...

Şi totul e trist şi
mi-e frică...
Simt cum îmi pierd speranţa,
iar încrederea în mine
nu o mai am de mult

De ce toate astea? mă întreb...
pentru ce? pentru cine?
şi răspunsul – pentru noi! – vine.

Lacrimile se usucă pe obraz
nu mai ajung să
le simt gustul (poate
acum sunt dulci?)
şi gândul devine rece
iar ochii se măresc în
intensitatea culorii...

Dar eu tot singură rămân
fără un scop în viaţă
şi fără nimeni care să ştie...

Poate totuşi voi ajunge la tine...
poate... mai devreme decât
mai târziu...

Şi în jur e rece de
priviri pline de compasiune
care mă apasă
până la lacrimi...
lacrimi sărate...

poezie de Lidia Mihai
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venus

Privesc pictura şi mă întreb
De unde atâta frumuseţe
Şi forme de un contur perfect
Cu rotunjimi tulburătoare
Şi cu priviri îmbietoare
Spre cine oare?

Când te gândeşti ce vârstă are
Şi totuşi ce perfectă este
Te întrebi firesc cine-i maestrul
Ce a creat divin pictura
Şi a întrecut însăşi Natura.

În lume sunt destui cu har
Ce depăşesc deplin perfectul,
Chiar Botticeli unul este
Ce a creat splendori în lume
Şi-a depăşit al său renume.

Să nu admiri frumosul însuşi
E un sacrilegiu, un păcat,
Căci frumuseţea e eternă,
Nu are vârstă, nici sfârşit,
E o minune ce uimeşte
Chiar pe acei cu suflet mic.

Căci, din păcate, sunt în lume
Destui neghiobi cu ură-n suflet,
Ce nu ar pregeta o clipă
Pe Venus însăşi să o rupă,
Destui demenţi ce-şi spun "sunt pur"
O văd pe Venus o bacantă
Ce râde chiar de acei bărbaţi
Ce-n taină se vor adoraţi
De cea pe care o urăsc
Şi fără jenă o hulesc.

poezie de Lia Dumitrescu
Adăugat de Lia Dumitrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină

Cine vine, cine pleacă,
Strop de apă-n piatră seacă.
Cine-a fost, cine-o să fie,
Strop curat de apă vie.
Cine stă şi cine trece,
Gândurile ne-or petrece.
Cine zice, cine tace,
Sufletul sub piatră zace.
Cine plânge, cine râde,
Venetici cu chipuri hâde.
Cine dă, cine primeşte,
Tot străinul huzureşte.
Cine s-a dus, cine rămâne,
Dorurile să le-ngâne.
Cine-i piatră, cine-i zbor,
Nu-i românul trecător.
E pământ, izvor, câmpie
Şi-are-o ţară Românie!
Mulţi o vor, da-i numa una
Şi-a noastră-i dintotdeauna.
Nu-i de ieri şi-o fi şi mâine,
De-om mânca pământ pe pâine
Şi-om bea lacrimă sărată
Din inimă ne-nfricată!
Timpu-şi bate clipele,
Noi ne-om duce zilele,
Din câmpie-n munţii suri
Lupi liberi pe sub păduri!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Postdecembristă

Cine-i leneş şi "ciordeşte"
Are tot ce vrea;
Cine-i harnic şi munceşte
Are şi nu prea.

epigramă de Ionel Iacob-Bencei din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schije de alb...

Se coboară din veşnicii
Îngeri, risipindu-se pe pământ.
Ori poate sunt părţi din aripile lor
Sfârtecate în drumul spre moarte.
Se-ndoliază pământul
Cu petece zdrenţuite de nori...
Tăcerea din zori,
Ne arde ca jarul din vatră...
Dureros de mizer
Noaptea-şi continuă drumul
Pe un petec de cer.
Se unesc răsărit cu apus
Alungându-se repetat... Cine-i Eminescu?" vă-ntreb,
Dar voi nu cunoaşteţi răspunsul...
El este călimara în care s-au strâns
Toate cuvintele de iubire -
Iubire de semeni, de ţară, de pace,
Iubire, în taină, de grai strămoşesc,
De ia ţesută în noaptea geroasă.
Luceafăr lucind pe un cer de cuvinte,
Te privesc, tu-mi luminezi
Cuvântul şi litera vieţii,
De-aceea mereu te cinstesc.
Tu-mi curgi în sângele prin care
Aleargă spre mâine şi
Cenuşa strămoşilor mei,
Dar şi mugurii-prunci.
Aminteş-ţi aduci
De lupta strămoşilor mei
Prin tine curgând?
La tine-ngenunchi şi mă-ntorc,
Cu lacrimi plângând.
Ninge lacrima de Eminescu
Peste mine de-acum,
Croiesc cu plugul cuvântului
Alt capăt de drum...
"Cine-i Eminescu?" vă-ntreb,
Dar răspunsul vostru-i tăcere.
Eu mă hrănesc cu el prin fiecare cuvânt
Ce il las să plutească
Pe cerul lui sfânt.
Eminescu, Eminescu... se aude clopotul
Bisericii-n vale...
Eminescu e-al nostru, române!
Tu urmează-i trezirea...
Nu lăsa nerecunoştinţa
Să-i ucidă menirea!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie cu aripi

Are multe aripi,... multe
Se deschide şi se minte
E precum o lume proaspăt miresmată
Cu plăcinte şi arome detaliate
Nu mai încleşta guriţa,
Stai atentă şi permite unei lumi adiacente
Ce se vrea-n asortimente
Şi se ascunde în cel mai mare hol
De unde se poate băga şi la subol.

pamflet de Ileana Nana Filip din Sub ochelarii unui papuc umoristic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petala de foc

Un trandafir, petală, roşu, foc...
chiar am iubit tot ce era-n cuvinte,
dar ele nu erau decât un joc,
iar trandafirul nu era cuminte.

I-am sărutat petalele-ntr-un vis
ce promitea o veşnică iubire,
un trandafir cu sufletul deschis
spre multe zări, ca într-o rătăcire.

Avea şi ţepi! Petalele au ţepi?
Păi, el avea căci zodia, se pare,
e, şi la trandafiri –poţi să concepi?-
din cele-afurisite, nu oricare.

Şi, uite-aşa, petala cea de foc
iubită şi-alintată-n vis şi gânduri,
m-a lecuit –iubire cu noroc!-
şi-acum e-o amintire... printre rânduri.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-i cunoaşte pe ceilalţi este ştiutor, cine se cunoaşte pe sine este iluminat, cine-i învinge pe ceilalţi are putere, cine se învinge pe sine are tărie, cine cunoaşte îndestularea este bogat, cine merge cu tărie înainte are voinţă, cine locul nu-şi pierde dăinuieşte, cine moare dar nu se stinge îndelung vieţuieşte.

Lao Tse în Cartea despre Dao şi Putere
Adăugat de indru_36
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poartă-ţi iubirea în Isus...

Poartă-ţi iubirea de Isus tăcut în lume
Chiar de eşti-mproşcat
cu uri şi vorbe de ruşine...
Să-ţi fie dor de cer,
de Domnul Salvator.
Prin Duhul Sfânt
trimite-ţi inima, plină de dor...
Chiar prin suspine...
Mergi apăsat în urma Lui.
Chiar dacă lacrimi porţi în tine,
El nu te va lăsa nicicând,
că te-a ales,
să-I fii Mireasă lângă Mire.
Iubeşte, chiar de suferi-n urma Lui,
şi norii negri-şi varsă pietre.
... E întunericul ce-ar vrea
de Domnul să te lepezi.
Păşeşte-n har cântând, şoptind
cele mai dulci cuvinte,
ca-n ele Domnul să te cheme:
- Aici sunt pentru tine,
copilul meu cuminte!

poezie de Sanda Tulics din Foşnet stelar (22 septembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!