Fata din Caraiman

Într-o zi cu cer senin
Frumos ca niciodată
Urcau spre Caraiman, pe Jepi
Câţiva băieţi şi-o fată

Frumoasă-i viaţa sus în munţi
Când mergi pe o cărare
Puţini în lume sunt ca noi
Puţini în lumea mare

Având în spate un rucsac
Salteaua şi cu cortul
Şi-o pălărie verde-n cap
Lăsau în urmă totul

Şi cum urcau aşa pieptiş
Ajunseră-n pădure
Ieşi în calea lor un urs
Ce culegea la mure

Şi zise ursul: "Măi băieţi"
Crezând că târgu-i gata
"Vă dau ursoaica mea, în schimb
Voi daţi-mi mie fata"

Au zis băieţii: "Fugi de-aici
Ursoaica ta-i nătângă
Noi ducem fata-n Caraiman
Acolo ea ne cântă"

Şi după drumul lung şi greu
Ajunseră-n poiană
Acolo fata le făcu
O ciorbă şi-o tocană

Şi strânşi în jurul focului
De nimeni nu le pasă
Căci ei de dragul muntelui
Lăsară totu-acasă

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa

Când auzea maica de vreo fată care se mărită
Şi nu vrea să se ducă la bărbat, zicea:
"Fată, dacă bărbatul te duce
Lângă un gard, mături bine, migăleşti, strângi
Şi tu acolo, mături, împodobeşti cu sălcii, cu boji
Şi stai acolo. De dragul lui.
Aia e casa ta, ce vrei?
Să nu te măriţi, dacă nu eşti în state să-ţi placă tot.

O fomee trăia rău cu bărbatul
Rău, rău
Şi odată prin pădure a vazut un urs şi s-a luat după el
Şi s-a dus în vizuina lui
Şi-a stat acolo
Şi la urmă a întâlnit un om şi-a zis ăla:
Cum ai venit tu după urs, năroado?
Şi ea:《Mi-e mai bine cu ursul decât
Cu bărbatul meu》.
Vezi, ursul îi aducea miere.

Şi ce spuneam mai înainte:
Să te ducă bărbatul lângă un par
Să zică:《Asta e casa noastră》.
Şi tu să stai acolo de drag".

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata asculta cu toate urechile şi făcu precum o învăţă calul, fiindcă văzu ea că toate învăţăturile lui îi iese înde bine, şi din cuvântul lui nu se abătea. Tată-său, ca şi de la rând, dete pe de altă parte şi-i ieşi înainte, aşeză un pod de aur, se făcu un balaur mare cu douăsprezece capete şi se ascunse sub acel pod. Când fu ca să treacă fata pe acolo, unde îi ieşi înainte balaurul plesnind din coadă şi încolăcindu-se; din gurile lui ieşea văpaie de foc, şi limbile îi jucau ca nişte săgeţi arzătoare; cum îl văzu fata că este aşa de grozav, nişte răcori o apucară şi i se făcu părul măciucă de frică. Calul daca simţi că fata se pierde cu firea, o îmbărbătă iarăşi şi-i aduse aminte ce o învăţase să facă; iară fata împăratului, după ce mai prinse niţică inimă, strânse frâul calului cu mâna stângă, îi dete călcâie şi, cu paloşul în dreapta, se repezi asupra acelui balaur. Un ceas ţinu lupta. Calul o potrivea cum să vină tot cam la o parte ca să-i reteze vreun cap; dară vrăjmaşul se păzea şi el destul de bine. În cele mai de pe urmă, izbuti fata să rănească pe balaur. Atunci, dându-se el de trei ori peste cap, se făcu om.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căminul

Căminul unde stau aş cere ca să-mi fie
Acolo sus pe deal cu cer să mă-nvelesc.
S-aud în zori de zi cântând o ciocârlie
Şi şuierat de vânt prin brazii ce-mi trosnesc.

Acolo eu aş sta să văd în depărtare
Cum soarele-mi răsare şi-agale se ridică.
Apoi îmi asfinţeşte şi-o luna ce-mi apare
Sau să privesc pe boltă văzând o stea cum pică.

Acolo unde-i urmă de simplu trecător
S-ajungă într-o lume ce-mi aparţine mie.
Acolo să trăiesc cu păsările-n zbor
Să n-am acum eu teamă de ploi sau vijelie.

Eu drumul îl măsor cu pasul pe-o cărare
În tălpi simţind doar iarba şi cât de ud pământul.
Când se îngână-o zi cu noapte şi-i răcoare
Eu simt miros de brad trezit ce-l duce vântul.

Căminul meu să aibă şi-o glastră la fereastră
Să îmi culeg magie din roşul meu amurg.
Sau să miroas-a pâine dospită doar de casă
Şi apa de izvor ce-i rece vreau s-o strâng.

Şi de e vreme rece şi timpul e ploios
Nu-mi pasă doară focul să îmi trosnească-n vatră
Căminul de pe deal ce-i mic şi călduros
Eu îl asemuiesc cu un castel de piatră.

Să şuierare şi vântul prin brazii ce-mi trosnesc
S-aud în zori de zi cântând o ciocârlie.
Acolo sus pe deal cu cer să mă-nvelesc
Acesta e căminul care aş vrea să îmi fie.

poezie de Florin Cezar Călin (octombrie 2015, Brăila)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul e lung şi... foarte greu

Pe drumul meu ce este lung,
la capăt... sigur o s-ajung
chiar dacă munţi o să străpung.
Dar... Nu ştiu când.

Căci are prea mulţi bolovani
ce din păcate-mi sunt duşmani.
Pe ici pe acolo sunt... golani
cu coarne-n frunte, ce împung.

Eu nu pricep de ce sunt răi,
neisprăviţi şi tăntălăi,
dar latră ca nişte dulăi
şi... muşcă foarte rău.

Am încercat cu-n "băţ" mai mic
să-i potolesc măcar un pic,
ca... pân-la urmă să le zic:
Dracul vă ia pe toţi!

Eu! O să merg pe drumul meu
chiar dacă-i lung şi foarte greu,
sper, să-mi ajute Dumnezeu,
cu crucea-n spate. Aşa cum pot.

Poate îmi spui Tu, prieten drag:
De ce e lumea atât de rea?
Şi... nu te-ajută nimenea?
Ba... chiar te scuipă şi-ţi dă-n cap
C-o rangă grea.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri, lacrimi de dor (14 mai 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se învoiră şi rămase; ba încă baba se mândrea, că aşa fată nici în casa împăraţilor nu se găsea, frumoasă şi vrednică. Baba mergea mereu în prosteală, cum învăţase ea, dară într-o zi îi zise fata să-i cumpere din târg pânză şi mătase roşie şi verde; baba, biet, din paralele ce adunase din cerşit, îi cumpără. Fata îşi cusu toată istoria pe două sangulii; şi după ce le isprăvi, zise babei să se ducă cu dânsele la împăratul, şi când va fi pe tron alăturea cu fiul său, sangulia cusută cu verde să o pună pe genuchii împăratului; iară cea cusută cu roşu pe ai fiului său. Baba ascultă şi se duse; dară ostaşii n-o lăsa să intre. Atunci ea făcu zgomot, şi împăratul porunci să o lase a intra. Ea, cum intră, făcu cum îi zisese fata, şi ieşi ca să aştepte să vază isprava. Cum văzură sanguliile, împăratul şi fiu-său înţeleseră totul. Porunci să cheme pe logodnica împăratului...

citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uite strigoii

Uite strigoii, uite liliecii
Au ieşit în marginea potecii
şui, bădărani şi tărcaţi
ca nişte argaţi.

Aşteaptă să treacă
fata cu zodia seacă,
s-o ademenească, s-o fure
pentru subpământeana pădure.

Măi strigoilor, măi liliecilor,
ajunge-v-ar umbletul melcilor,
lăsaţi fata, lăsaţi bucuria
cu numele Maria.

Ştiu o babă slută,
o poiană de cucută
şi nişte gunoi:
acolo e de voi.

poezie celebră de Ion Pena din revista "Drum", anul I, nr. 11 (mai 1940)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata împăratului încălecă apoi pe Galben-de-soare şi se despărţi de calul ei, lăcrimând. Merseră, merseră, cale lungă, depărtată, când fata împăratului zări o cosiţă de aur. Trecură dealuri, trecură munţi şi văi, lăsară în urmă păduri dese şi verzi, câmpii cu flori de cari nu mai văzuse fata, izvoare cu ape limpezi şi reci, şi ajunseră la curtea împăratului celui mare şi tare. Ceilalţi fii de împăraţi cari slujeau acolo îi ieşiră înainte şi o întâmpinară. Ei nu se puteau dezlipi de dânsa, căci şi vorba-i şi faţa îi erau cu lipici.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea se duse şi iară se întoarse, ca şi întâi, fără ispravă şi tot cu astfel de vorbe. Mă-sa înţelese că acolo nu e lucru curat şi îi dete un ac vrăjit să-l ţie în păr, şi o învăţă ce să facă cu el la întâmplare de ar da peste cineva p-acolo, şi o trimise iară. Ţiganca, cum ajunse la fântână, cătă în sus şi văzu de unde venea în fântână acel chip îngeresc. Iară fata cu părul de aur zise copaciului de se lăsă, luă pe ţigancă ca să-i ţie de urât, şi copaciul se ridică la loc. Stând ele la vorbă, ţiganca se linguşi şi rugă pe fată, ca de voieşte să doarmă niţel, să puie capul în poala ei, şi ea îi va căuta în cap. Fata se înduplecă şi se puse cu capul în poala ţigancei, şi, când era să o fure somnul, ţiganca îi înfipse acul otrăvit în cap, iară fata se făcu o păsărică cu totul şi cu totul de aur, şi începu a zbura de colo până colo, pân crăcile pomului.

citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre prostie

Trei negiobi mergând p-o vale
Şi zărind un urs din cale
Când suia cu groază-vie
Şi intră în vizunie,
Zise unul: - Ai să-l prindem
Şi la vrun ţigan să-l vindem.
Altul a zis: - Cum să poate
Din vizunia-i a-l scoate?
- Iacă cum, - altul iar zise
Şi îndată se descinse –
Daţi brâiele fiecare,
Să facem un lung şi mare,
Şi legăndu-mă pe mine
Cu el de picioare bine,
Să ţineţi strâns cu tărie
Când voi intra-n vizunie,
Ş-apucând pe urs dodată,
Să mă trageţi voi îndată,
Şi apoi d-aci scoţându-l
Facem cu el ce n-e gândul.

Asfel dacă sfătuiră,
Brâiele îşi înnădiră,
De picioare îl legară
Ş-în vizunie-l băgară.
Când vru mâna să întinză
Pe urs de urechi să-l prinză,
Ursul de cap îl apucă
Şi cu totul i-l îmbucă;
El strigând într-a sa gheară,
Ceilalţi cum l-a tras afară
Stau, se uită cu mirare,
Văzându-l că cap nu are,
Să-ntreb, zicând: - Frăţioare,
Avuta-au Valdu cap oare?
Unul zise: - Nu ţiu minte,
Altul iar alte cuvinte,
Şi nedomiriţi l-aceasta,
Au mers să-ntrebe nevasta.

Aşa ei pe mortul lasă
Şi mergând la ea acasă,
O-ntreb: - Stano, ia ne spune,
Că vrem să ştim a minune,
Bărbatul tău ce fel fuse,
Acum cu noi când se duse,
Avea cap ca fiecine,
Or nu, că tu ştii mai bine?
Ea, gândind puţin în sine,
Le răspunse: - Nu ştiu bine
Dar la Paşti îmi par' şi mie
Că ş-a cumpărat tichie.

poezie celebră de Anton Pann
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce se duse fata împăratului cu dădacă-sa, îşi căută şi el mielele şi se duse şi el într-ale sale. Până aci, cântase el nu cântase; dară după asta îşi puse şi el puterile şi zicea din fluier nişte doine de te adormea. Văzând dădaca că fetei îi plăcea prea mult să asculte la fluier, nu zise nimănui nimic, dară se feri de a mai veni cu fata pe acolo. Ciobănaşul, un flăcăiandru chipeş şi tras ca pân inel, daca văzu că nu mai vine fata pe acolo, îşi luă şi el lumea în cap, şi se duse în altă parte, la un oraş, de se băgă argat la vite. Împăratul şi împărăteasa se topea după fata lor, văzând-o că de ce merge se face mai frumoasă şi mai cu minte.

Petre Ispirescu în Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bocet în stil popular

Foaie verde salbă moale,
freamătă Piteştiu-n vale,
plângând după-o fată mare,
cum e luna când răsare.
Zorii zilei când priveşte,
lacrimi varsă şi-o topeşte
şi-ncet moartea o răpeşte.
Foaie verde iarbă mare,
lumânare, lumânare...
a-nchis ochii fata mare.
E frumoasă, logodită,
nunta fetii pregătită
şi-a închis ochii negătită.
Toată lumea lăcrimează,
plânge mirele şi-oftează,
că mireasa nu e trează.
O, pământ, pământ mănos,
te blestem, făceate-ai os,
că răpeşti un chip frumos.
De-l primeşti, opreşte-ţi apa,
nu-mi uda rogu-te fata,
că te mărunţesc cu sapa.
Drag flăcău cu ochii pară,
trage dricul mai la scară,
să scoatem mireasa afară,
ca s-o ducem cu alai,
dincolo de acest plai
ce-anghiţit mult of şi vai.
Foaie verde măr mustos,
s-a stins chipul luminos
şi-a căzut cu steaua jos.
Verde foaie de cătină,
mult ascunzi în tine tină,
lume tânără, bătrână
şi copii de-un an şi-o lună!

poezie de Constantin Păun din Rime primare (2011)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu dovlecii la vânzare

Iese ursul la plimbare
Şi-ntâlneşte-o vulpe mare
Cu un sac plin de dovleci
Şi-o întreabă: "Unde pleci?"
- Duc dovlecii la vânzare
În poiană-n piaţa mare.
- Dă-mi şi mie un dovleac,
Pentru tine e un fleac...
- Eu mă tem c-o să te-îneci
Cu seminţe de dovleci;
Mergi mai bine în pădure
Şi mănâncă fragi şi mure,
Uite, ţine două mere,
Mă grăbesc, la revedere!

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza (23 februarie 2011)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mândru-şi cântă cerbu-n codru

Mândru-şi cântă cerbu-n codru,
Mândru-şi cântă de nu-i modru.
Vânătorii s-o sculatu,
Puşca-n mână şi-o luatu,
După cerb şi-o alergatu,
Sus în munte l-o aflatu.

- Stai, fârta, nu mă-mpuşca,
Lasă-mi mie viaţa,
Că nu-s fiara fiarelor,
Că-s vătafu oilor,
De pe vârful munţilor,
Munţilor, cărunţilor.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un sfat şi-o învăţătură

Ca tată eu aş vrea, că viaţa-i dură,
Să-ţi dau acum un sfat şi-o învăţătură,
Însă aşa cum te cunosc pe tine,
N-o să m-asculţi, crezând că ştii mai bine.

Dar ai pornit pe calea grea, copile,
Şi o să vină ani şi luni şi zile
Când valuri de nevoi şi griji te-ncearcă
Şi n-o să poţi din sfat să-ţi faci o barcă.

Iar uneori, când soarele dispare,
Îţi va fugi pământul sub picioare
Şi-o să te doară tare căzătura,
Căci nu ţi-ai însuşit învăţătura.

Totuşi, îţi spun deschis a mea părere,
În tine stă ascunsă o putere,
Prin care poţi scăpa de răni şi frică
Şi care din ţărână te ridică.

Şi mi-aş dori să porţi mereu în minte
Aceste vechi şi tainice cuvinte:
Când te-a lovit cumplit nenorocirea
La Dumnezeu să cauţi mântuirea.

Iar dacă vin din nou zile senine
Să te gândeşti în treacăt şi la mine,
Că aş fi vrut, cu drag şi cu căldură,
Să-ţi dau cândva un sfat şi-o învăţătură.

poezie de Octavian Cocoş (6 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau odată un moşneag şi-o babă; şi moşneagul avea o fată, şi baba iar o fată. Fata babei era slută, leneşă, ţâfnoasă şi rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laţ, lăsând tot greul pe fata moşneagului. Fata moşneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare şi bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune şi frumoase. Dar această fată bună era horopsită şi de sora cea de scoarţă, şi de mama cea vitregă; noroc de la Dumnezeu că era o fată robace şi răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ş-amar de pielea ei.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu merge să cauţi băieţi în întuneric, ei vor spune lucruri frumoase ca mai apoi să te lase cu cicatrici. Mergi şi caută băieţi în parc pentru că acolo sunt domnii adevăraţi.

citat din Anna Godbersen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata din munţi

In satul mic ascuns in munţi
Pe drumul paşilor desculţi
Trăia o fată, o codană,
Cu ie albă si năframă
Avea doi ochi lipiţi cu smoală,
Mersul uşor de căprioară!
Mioarele erau in turme,
Prieteni, rugii de la mure!
Toţi fagii munţilor bătrâni
O ajutau să ţină-n mâini,
Viaţa aspră, traiul dac,
Ce-l moştenise peste veac.

Am revăzut-o de curând....
Am intrebat-o surâzând,
-Eşti tot acolo sus la vatră
Lângă cuptor cu pâine caldă?

-Nu-mi pare rău ce am ales
Nicicând, tu nu ai inţeles,
Iubirea mea de soare-n geam,
Si libertatea unui ram
Cu muguri verzi in primăveri
Uitând de ziua cea de ieri,
Stăpâna crestelor din munţi,
Acolo unde norii-s rupţi...
Soră cu râul la cascadă
Luând viaţa ca o pradă,
Eu am rămas cioplită-n piatră
Urmaşă din zeiţă dacă!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A iubi, a dărui

A fost odată o poveste
Între o fată şi-un băiat,
El se îndrăgosti fireşte
De-o fată oarbă de la sat.

Vedea în ea o zână bună
Şi o iubea ca un nebun,
Venea la ea pe soare, lună,
Ştiau vecinii din cătun.

Fata mieroasă în cuvinte,
El veşnicul îndrăgostit,
Cu sufletul deschis, cuminte,
Veni la fată în peţit.

Ea îi răspunse cu durere,
Cu drag, cu tine aş pleca,
Nu pot, sufletul îmi cere,
Să mă mărit când oi vedea.

Trecură ani, sperând iubire
El tot în dragoste credea,
Şi într-o zi primi o ştire
Că fata în spital era.

Spuneau vecinii, ea căzuse
Pe scara casei coborând,
Noroc că cineva văzuse
Salvarea apăru curând.

El de atunci în fiece zi
Pe la spital, la ea venea,
Sperând că bunul Dumnezeu
Va fi cu faţa şi spre ea.

După un an spitalizare
Fata din comă se trezi,
Zise simplu, ce visare
Şi spre căsuţa ei porni.

Acolo plin de fericire
Băiatu-n prag o aştepta,
Aici la casa ta iubire
Ai zis când vezi te-oi mărita.

Băiatul plin de fericire
Cu părul lui de negru corb,
Fata-l privi şi cu uimire
Îl întrebă, ce tu eşti orb!

Atunci căzu ca o cortină
În faţa lui era doar ea,
Cu-n gest firesc o luă de mână
Şi-o întrebă dacă-l vedea.

Acum te văd şi eşti aici
Dar ce să fac cu tine orb,
Îmi e ruşine de amici
Eu măritată cu un scorb.

Îmi pare rău, acum văd lumea,
Sunt ca o pasăre în zbor,
Crede-mă că ar fi culmea
Să stau cu orbul în pridvor.

Uimit de cele auzite,
Cu glasul tremurat, uşor,
Cândva tu îmi spuneai iubite,
Nu mă vedeai, dar ţi-era dor..

Străina mea, mergi înainte,
Să ştii că nu sunt supărat,
Însă mai am o rugăminte:
Iubeşte ochii ce ţi-am dat.

poezie de Marian Bărăscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gipsy love

Când mă vezi nu mai ai aer să respiri
Că-s frumoasă şi miros a trandafiri,
Mi-ai da haina şi cămaşa de pe tine,
Şi aş fugi da' ce-aş fugi cu tine-n lume.

Au, aş fugi în lume, ce-aş fugi cu tine,
Desculţă şi numai cu ce am pe mine,
Ai da pentru mine şi ultimul ban
Şi-o inimă de ţigan.

Au, aş fugi în lume, ce-aş fugi cu tine,
Desculţă şi numai cu ce am pe mine,
Ai da pentru mine şi ultimul ban
Şi-o inimă de ţigan.

Trupul tău şi ochii tăi rău m-au vrăjit,
Mi-au luat minţile, ce rău m-au zăpăcit,
Şi din mintea mea nu pot să te mai scot
Cânt mereu de dorul tău şi nu mai pot.

Au, aş fugi în lume, ce-aş fugi cu tine,
Desculţă şi numai cu ce am pe mine,
Ai da pentru mine şi ultimul ban
Şi-o inimă de ţigan.

Au, aş fugi în lume, ce-aş fugi cu tine,
Desculţă şi numai cu ce am pe mine,
Ai da pentru mine şi ultimul ban
Şi-o inimă de ţigan.

Hey
I can't take, can't take it anymore
I'd give it all
There's no change for love
Let's escape far beyond this shore
I'd give it all
You're my Gipsy Love.

Au, aş fugi în lume, ce-aş fugi cu tine,
Desculţă şi numai cu ce am pe mine,
Ai da pentru mine şi ultimul ban
Şi-o inimă de ţigan.

Au, aş fugi în lume, ce-aş fugi cu tine,
Desculţă şi numai cu ce am pe mine,
Ai da pentru mine şi ultimul ban
Şi-o inimă de ţigan.

cântec interpretat de Loredana Groza
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasămite cotoşmanul era năzdrăvan. Băiatul însă rămase cu ochii bleojdiţi la dânsul, când îl auzi vorbind. Plecară amândoi. Cotoşmanul înainte, băiatul după dânsul. Ajungând într-o pădure, găsiră o scorbură mare şi şi-o aleseră de locuinţă. Cotoşmanul făcu un culcuş stăpânului său acolo numai din fulgi de pasări, de se cufunda în puf când se culca. Îi aducea de mâncare şi de băut. Îi ţinea de urât spuindu-i fel de fel de basme şi de snoave. El îi spunea ce va să zică cântatul greierilor, ce însemnează săritura locustelor prin iarbă. Îl făcea să înţeleagă că dragostea între fraţi este nesfârşită ca apa fântânei ce curgea p-aproape de locuinţa lor. Când se plimbau amândoi prin câte un luminiş din pădure ori ieşeau la câmp, îi arăta toate floricelele şi i le spunea pre nume. Copilul nu se domirea de ce cocorii umblă înşiruiţi trâmbă, de ce rândunele se duc şi vin, de ce privighetorile cântă aşa de frumos; iară ciuhurezii, te apucă răcori de groază când îi auzi. Şi cotoşmanul îi spunea pe şart toate şi-l făcea să priceapă că aici, pe pământ, toate sunt cu rânduiala lor. Scorbura o ţinea aşa de curată, încât ţi-era milă să calci pe acolo. Nici că se stăvea vreo goangă măcar pe la ei pe acolo. Cotoşmanul nu lăsa pe băiat să puie mâna pe nimic. Toate el le făcea. Băiatul se făcuse flăcău de însurat.

Petre Ispirescu în Cotoşman năzdrăvanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!