O recunosc mai subţire

Ruptă din coastele fragile
o recunosc mai subţire,
mai verde decât copacul furtunii
cu rădăcinile în aerul
pământului gras,

ea îşi pune amprenta
pe inima pietrelor de mustesc,

privirea-i se înalţă
cu tandreţe subtilă.

Se furişează în lucruri,
vorbeşte cu ele
de mă subjugă cu dragostea
ruptă din trup.

Tot ce pot să mai zic, nu zic.

Surâsul ei luminos
şi aura-i celestă
mă cuprind.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub amprenta credinţei

Ea înţelege lumea cu sufletul aburind
în aerul înălţător al crezului în oameni,
biciuieşte în cuvinte nepăsarea
şi mai adânc,
caută dreptatea acolo unde nu este
şi rupe din inima sa dragostea pentru adevăr
înainte de a bate la porţi închise.

Zilele sale poartă amprenta credinţei
şi simte pe cei ce se ascund în farisei,

dar nimeni nu o recunoaşte
şi nici nu-i caută cuvântul înţelept
ce luminează întunericul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O seară ruptă din rai

s-a întors dimineaţa în ochii florilor
ierburile privesc mirate plutitoare oglinzi
păsările cântă imnurile nopţii de ploaie
văzduhul plânge numele norilor
şi lumina se desprinde de lichidele alcaline

soarele bogat ca o floare de platină
îmi scapă din mâini

amiaza intră-n ochiul şarpelui
se aşteaptă o seară ruptă din rai
să deschidă porţile nopţii de vânt
până-mi strâng caii de pe drumurile cerului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cina cea de taină e cu ţărani

Nopţie tale rotunde
îmi cuprind inima în palme
lasată pradă dragostei sălbatice.

Zorii mă văd îmbătrânind în cuvinte
din rădăcini adânci autohtone,
ziua nu mă lasă niciodată singur,
să rămân întristat;
când sera se urcă în ceruri,
cina cea de taină e cu ţărani.

Pe acoperişuri cade lumina
şi alunecă pe ferestrele oamenilor,
pe o uliţă ruptă din cer
se plimbă neliniştea satului,
Doamne iartă-mă
mi se parte totul nesigur.

Dacă lumea e prea complicată
şi nu pot să o înţeleg,
iubesc din inimă toţi copiii
şi pentru ei las cărarea deschisă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu se lasă minţit

A căzut o boare de adevăr peste cuvinte,
vorbele spuse nu se mai pot retrage,
rămâne tot mai puţin spaţiu de întoarcere.

Se impune totul printr-o lege nescrisă,
dar neîncrederea sporeşte tot mai mult,
nimeni nu se lasă minţit.
Ziua se urcă cu lumina pe schele,
ferestrele se deschid tot mai larg,

o neîncredere se ridică încet din genunchi.

Cine va sta în umbră să judece,
va şti să lase la urmă răspunsul
mult mai subţire decât se aşteaptă
şi mai străin decât noi, de întrebare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În genunchi o rugă tot repet

Prin vorbe o să curgă lumina
cu foc în sângele cuvintelor,
inima le absoarbe din răsăritul zilei
prin mugurii care floare devin.

Timpul rămas în secundarul clipelor
te cheamă să fugi odată cu el,
să simţi de scapi câte ceva pe drum
cum stelele căzătoare din cer.

De uit în tainic să mă cuprind
în genunchi o rugă tot repet,
mai sus decât în picioare să mă înalţ
pe urmele zborului de îngeri albi.

Deşi încerc să mă lepăd în albastrul cu nod,
puterea culorii nu mă atinge
mai mult decât teama ce se mistuie-n mine
că nu pot s-ating mântuirea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teama se închide în trup

Peste tot bântuie mortea,
tăişul subţire cu otravă fierbinte
se risipeşte de la om la om.

Teama se închide în trup
şi ochii capătă o privire de ceaţă,
de simt cum se aşează praful pe cuvinte.

Tu rupi armura de taină
şi îmbraci o ie de in,
dar eşti mai departe de mine,

rămân ca un adaos izolat
de lumea din care am plecat
mulţumit că trăiesc.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

într-o noapte ruptă de îndoieli

Când se întoarce cu spatele
Nu mai văd şi partea din faţă
şi nu se cade să mă ridic de jos
mai mult decât o linie

nu sunt un găsit de ocazie
cu buzunarele rupte de căutare
totul se petrece într-o tăcere locuită

nu ştiu ce poate să se lipească
ca o dorinţă fără sens
oricum nu mă pierd de mine

iubirea e o plagă greu de vindecat
supusă aceloraşi greşeli
pe care le fac în fiecare zi
fără să mă gândesc prea mult

într-o noapte ruptă de îndoieli
pe care n-o mai poţi opri
şi tu guşti din amărăciune
şi nu spui nimic

nu uita să-ţi laşi privirea acasă
poate cineva descifrează orizontul
spre care mergem împiedicaţi
cu inima-n palme

lumea dă din cap şi se miră
cum se poate clădi ceva din bucăţi
strânse dintr-un oraş plecat în afară

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea pământului

gânduri suprapuse
pot da naştere la nedumeriri
ce rod şi macină pe interior
cu o durere de cuţit învârtit în rană

inima cât o lună plină aruncată-n cuşcă
trimite raze prin fante subţiri
ele luminează drumul
ce sar peste poduri dincolo de margini
spre eternitate

noaptea pământului
este o umbră din care se speră ieşirea

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descătuşarea

străpung liniştea sângelui şi curge cu întuneric
trece prin haos
nu se întoarce nimic înapoi
întră pe porţile iadului

nu mai stăpânesc dâra luminii
totul se strânge-n valuri
apele nu mă găsesc şi caută focul
mă dor încheieturile anchilozate-ntre oase
prin care aerul fluieră descătuşarea

miroase a cenuşă risipită-n vânt
încep să bată clopotele-n dungă
ca la o moarte ruptă din cer
şi lăsată-n drumul altei lumi

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treacă iertarea de la mine

Noaptea flămândă se hrăneşte cu întuneric,
în cetăţi, prinţese furate privesc nedumerite cerul
şi împletesc în gânduri posibilităţi de evadare.

Se prind cu mâinile de durere pentru a o înşela
dospind îndurarea în inimi desprinse din mângâieri
în care iubirea aşteaptă la locuri de taină.

Nu ştiu altă formă care se pune-n cuvinte
mai dulce decât mântuirea de păcatele făcute
decât spiritul care mă înalţă prin rugă,

treacă iertarea de la mine la voi toţi
ca o cupă cu miere ce amprenta şi-o pune
pe buzele uscate de vântul tristeţii.

În dimineţile care vin nevăzute pe ape
lumina se desfată şi vindecă trupul bătrân,
intră-n el cu arcuşul de înflorit sunete celeste
ca într-un ulcior din care curge luminos vinul
până când sfârşitul obosit odihneşte-n lut
şi nesfârşitul pleacă odată cu timpul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul meu

Nu ştiu ce gândeşte un copac luat în braţe,
dar am semne că se bucură,
păsările se opresc din zbor şi cântă.

Umbra lui nu are picioare, dar fuge,
înima mea simte frunzele cum se clatină
şi se urcă pe ramuri alături de ele.

Fac ocolul pământului cu rădăcinile sub tălpi,
îmi simte urmele urcând prin cercurile trunchiului
şi nu mă scapă din ochii lui verzi.

Întotdeauna când vine furtuna
trag clopotele bisericii din dealul cu vii,
le aude şi simt cum se gândeşte la mine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidul plângerii

Zidul plângerii desparte pe oameni de Dumnezeu,
pietrele ard sub tălpi vinovate,
plânsul din suflet pătrunde în zid
se înalţă ca un porumbel spre cer.

Iertarea îşi picură în lacrimă durerea
şi în aşteptare curge bunăvoinţa,

în faţă măreaţă cetatea respiră
şi fiecare se simte mai uşor,
pacea i se urcă în trup.

Nebănuit de tandră inima creşte,
bate ca un clopot la porţile tăcerii
să macine greutatea adusă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea cât metafizica iubirii

Lumina alunecă pe gleznele tale,
înfloreşte nuferi sub tălpi,
ochii privesc tăcuţi apa
peste care treci cu surâsul subţire
ca o trestie legănată de vânt.

Noaptea cât metafizica iubirii
îi pune pielea pe băţ întunericului,
bătut cu el cerul se scutură
de stele ninse, căzătoare.

Îţi cuprind cu mâinile, mijlocul
din care vrei să zbori ca o pasăre
înmiresmând văzduhul curbat
cu sunete de bucurie
nemaiauzite.

În lipsa ta niciun cântec nu voi auzi
doar aşteptare îngropată-n tăcere.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întors din bejenie

Cineva şi-a stins dorul şi a venit acasă în ţară,
a lăcrimat pe pământul său şi l-a strâns în mâini,
nu s-a mai gândit la altceva decât la dărnicia lui.

A îmbrăcat hainele părinţilor şi a devenit alt om,
unul care-şi stoarce sudoarea pentru rodul de aur,
simte cum îi înfloreşte inima de împlinire
şi nu se mai satură de bucurie.

Se porneşte cu greu, dar greul înalţă
şi-i creşte în piept copacul vieţii adevărate,

poate că experienţa trăită cu sufletul ars
l-a făcut să prindă rădăcini lungi şi puternice
şi urmaşii săi nu vor mai fugi de furtuni,
în alte locuri unde sunt mai violente.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul ca un vis

Să rabzi mai mult decât poţi
în umbra ei să nu te aştepţi,
să se fluidizeze durerea în lacrimi,

dospeşte înţelegerea ca pentru pâine
şi risipeşti credinţa în inimile altora

când în trup nu te mai răscoleşte ceva
deşi nu se ştie ce se poate întâmpla.

Iar gândul tău lăsat fără picioare
capătă contur de astru îndepărtat,

gândul tău ca o pasăre a universului
îi duce pacea pământului tandru,

gândul ca un vis ce pune semnul împlinirii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţile se arcuiesc după cer

Nicio umbră nu s-ar îndrăgosti de un copac iarna,
ar aştepta să-i crească frunzele din muguri
şi raiul ei ar deveni ademenitor,

mai verde decât seva care inundă pădurea
trecerea se topeşte-n plăcerea demult visată
în care nu se mai simte decât foşnetul viu,

în lumea ei fagurele vieţii strânge minuni,
aici nu este nimic fără încleştare şi pândă.

Nopţile se arcuiesc după cer, freamătă de stele
până-n dimineţile cu trup de lumină
în care şi o rugă capătă chip.
Se ceartă norii deasupra şi cad ploi de argint
cu picături respirate de ramuri,

se vântură aerul, mă ia de guler pe nepregătite,
lumina alunecă odată cu timpul pe poteci,
vin din depărtări arome de fructe sălbatice,

inima mea bate şi se ridică cu smerenie-n piept.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fapte nu vorbe

Faptele sunt mai necesare decât vorbele
au în ele substanţa vie,
dimensiunea prestanţei omului
ce urcă sau coboară în trepte
pe scara cu susţinere proprie.

Lumea se înalţă în fiecare zi
pe cerul înţelegerii sale
in aşteptatul târziu
al umbrei.

Lumina trece din vorbe-n cuvinte
şi se sedimentează în timp
desprinsă din faptele
făcute ori nefăcute.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toată inima

Îşi căută gândurile şi ele sunt la mine,
i-am simţit golul fiind gata s-o ajut
cu toată inima.

Doreşte să se mute cu tot bagajul
pentru totdeauna,
în braţele nopţii îi simt chemarea
cu dăruirea umedă de aşteptare,
semne se nasc în tot ce se înlănţuie
şi peste umăr o să-i fac locul liber.

Dacă din mine irumpe o lumină
şi ochii ei mi se aşează-n cuvinte,
nu mai rămâne decât iubirea de neînlocuit
ca o frângere împreună a timpului.

În bucuria din care mă răscumpăr,
tandră şi fierbinte cu nuri împliniţi
străbaţe pacea visului şi dorinţă
strălucitoare ca o prinţesă de basm.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe fiecare faţă o altă faţă

strâns în corzi până simte aburul feminin
cu toate fibrele împletite ca sârma-n gard
ştie pe unde să taie cu foarfeca dreptunghiul
prin care ajunge dincolo cu dorul nestins
în care şi-a crucuficat instinctele primare
şi se hrăneşte cu frumosul lichefiat
rupe din trup propriile porniri trufaşe
îşi scoate din buzunar moneda de schimb
şi o pune pe masa negocierii libere
pentru ademenirea iubirii ei sclipitoare
care nu te lasă să scapi
decât vindecat de vechile năravuri.

de acum întregul femeii se vrea rodind
şi calităţile ei puse în sângele bărbăţiei
să armonizeze cuvintele adânci ale simţirii
fără să le macine la morile de vânt
care plimbă aerul pe fiecare faţă
şi-l scapă ca pe o haită de conducător
şi-i dăruieşte prin luptă altul.

cu timpul rămân doar zidirile
şi ele se înalţă
lângă piramide de suflet

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări măiastre

Mâinile dau contur trupului tău,
pieptul vibrează din interior
tandreţe în unghiuri de lumină,

răscolesc bucuria ascunsă-n inimă.

Se năpusteşte printre nori
ploaia care împrospătează aerul,
culorile se îmbrăţişază-n arome
încărcându-se cu semnificaţia lor.

Trăirea capătă puterea aurei
ce-i purifică gândurile
şi le lasă libere,

să se viseze păsări măiastre.

De semne vor da la margini
unde se rup barierele întunericului
şi nimeni nu le opreşte,
să se exileze-n cosmos
când trup nu mai au.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!