Unde iertare nu este
Unde iertare nu este
continuă aprigă lupta.
Nici uitarea nu intervine,
rămâne o pată în amintiri
care nu se întinde, dar nici nu iese,
poate fi o cădere în gol
prin întunericul orb.
Timpul nu mai are răbdare,
ucide din vârstă și ultima dorință
fără să aibă remuscări,
un zid prin tăcere apără
chiar și pe cel învins
cu speranța revanșei.
Răul interior respiră și el binele
și încearcă schimbarea.
Cântar,
pe care din talere să-mi așez
greșelile dosite?
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Păcătosul
Un păcătos nu iartă pe nimeni,
nu se iartă nici pe sine,
în această lume fiecare iertare
se face de cel cu har
de aceea el își ascunde intenția
și faptele uită vorbele.
Pe drumuri bătătorite așteaptă răul,
pornirea nefirească,
o cădere la pământ
de unde nu se mai ridică om.
În spatele său stăpânește întunericul,
ochii nu mai au țintă
doar un blestem vine din interior
și produce dispreț
în care se pierde fără să vrea.
Lumina pare o anihilare dușmană,
să-și caute mijloacele,
numai Dumnezeu mai poate face ceva
dacă nu e prea târziu.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu mă mai regăsesc în trup
n-am întârziat mult
închis în interior
am pornit pe drumul luptei consecvente
în care nu mă las niciodată învins
privesc cu înverșunare
sunt un gladiator în fața morții
cu tot sufletul mai presus de cer
lumina care mă învăluie arde cu foc
nu mă mai regăsesc în trup
doresc să cuceresc un alt spațiu
fără milă.
știu voi rămâne să-mi vindec rănile
cu iubirea ta pansament
prin care nu mai supurează
liniștea pe care o învăț pe de rost
nu are cuvinte
are doar gesturi
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oglinda în care ne privim
Chiar din fruct arome lichide
se risipesc prin aerul cupei
cum iubirea prin inima mea
luminând ca un felinar întunericul
devenind împreună muguri deschiși.
Simțind coaja prin care respiră lumina
Însetații de cuvinte caută înțelesul
Char dacă prețul urcă pe scară
și valorile rămân tot ma jos.
Oglinda în care ne privim din umbră
recunoaște bucuria lichidelor tari
și timpul se umple c-un gol
în care nimeni nu pune nimic,
dar lasă crezul în fructul de aur.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ochiul magic
Când noaptea nu va fi nici neagră, nici albă
lumina din interior mă va înghiți,
voi uita pe unde am fost și dacă am fost
ori am lăsat la alții ce am avut,
mă voi despărți cu totul de trup
chiar și gândurile mă vor părăsi,
o umbră poate să-și aducă aminte
de soare când m-am ascuns,
voi întra într-un labirint fără ieșire
în care și steaua mi se va topi.
Nu voi mai simți nici vântul, nici ploaia
somnul nu-mi va mai fi somn,
voi iubi altfel decât am știut
fiindcă inimă nu voi avea,
doar un ochi mă va călăuzi
de voi vedea universul întreg.
Tu, iubito, dacă vei fi undeva prin el
am să te recunosc cu ochiul magic.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfârșit nu va fi...
Tot ce am țesut pânză nu este ci mai degrabă intrigă
de-aceea calea lor duce în iad
unde nu este nici pâine nici sare.
Orgolile noastre trebuie înfrânte-n armuri
umilința sărută sufletele înnegrite
și uită punând lumina să vegheze.
Sfârșit nu va fi fără păcat, fără umbre,
nimeni nu poate să iese din piele
mai mult decât trupul de lut.
Înțelept sunt al cuiva
care mă smulge din mine și mă iartă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 mai 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Schimbătoare și capricioasă
Iarna asta miroase a primăvară fragilă
nu mai are continuitate de anotimp
mai mult se preface că ne mângâie
cu bucuria zăpezilor desenate pe munți.
E o nonconformistă plină de ifose
și de boli din care se moare,
dar cum rămâne cu cele din amintiri
în care îmi pare că trăiesc și acum?
Schimbătoare și capricioasă
mă face să cred că totu-i perisabil,
nimic nu mai este cum a mai fost,
dar nici nu rămâne cum e astăzi.
Lumina albului ei strălucitor
mă acoperă întotdeauna cu dorințe
în care sunt cu tine la un loc
într-un cuib al așteptării renașterii.
Poate primăvara-mi curge prin suflet
mai devreme decât e timpul
și semne lovesc în trup cu putere
cu o iubire ce aprinde verdele crud.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doar fragii sălbatici
M-au izgonit din cetățile cucerite,
nici cu inima nu mai stăpânesc femeia,
doar fragii sălbatici
îmi lasă arome în suflet.
Tot ce mă cheamă mai mult
este sângele care nu-i este statornic,
urcă și coboară vesel prin trup.
Ca pe o sobă aluatul dospit
miroase prin fante plăcut
și nici pâinea nu-i mai prejos.
Când între noi se nasc privilegii
și fiecare și-l apără,
noaptea se învăluie în dragoste.
Când stele se mișcă după legile lor
cerul rămâne același
luminos și înalt.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina fulgerată prin întuneric
cine se zidește cu piatra înțelepciunii
boltă face cât un curcubeu peste lume
timpul se curbează și el apoteotic
zăcământul de platină
nu se scoate la mezat
se ridică prin suflet puterea neștiută
și strânge în inimi dăruirea de sine
sângele Domnului odată cu logosul dulce
departe de unde vine înspicată
lumina fulgerată prin întuneric
rămâne în interior și deasupra noastră
ia în stăpânire trupul înrudit cu lutul
în care se sapă fântâni
și ies apele din care bem infinitul
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața și moartea
Să privim viul din interior și să-l înțelegem
pentru a ne îngloba și pe noi
de acolo de unde pornește și continuă scara evoluției.
Să gândim cum se instalează binele și răul
în trupul și în modul de a acționa liber,
în popasul făcut pe pământ,
să devenim simbolul vieții adevărate.
Timpul marele vinovat pentru uzură
oricum determinant și implacabil,
rupe măsura
și oamenii sunt vulnerabili în orice clipă.
Finitul și infinitul se susțin
cum viața și moartea
pleacă la drum împreună.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Firescul mă pune întotdeauna la punct
De la o vreme călătoresc prin lume și n-o mai neg
ajung în punctele ei vulnerabile,
firescul mă pune întotdeauna la punct,
frumosul singurătății prin multimi nu mă iartă,
dar nici nu mă lasă plecat acasă.
Nu moare nimeni de prea multă plăcere
un moment oportun trebuie folosit,
scrisuil îmi rămâne ultima fotografie în detaliu
în care las sufletul să rodească din amintiri.
Închis apoi între pereții interiori
am învățat să-i ascult cu răbdarea pusă la încercare,
dar am obosit,
sunt cuprins de un somn nevinovat
prin care visele vâslesc pe tărâmuri străine.
Mă închid în obișnuințe vechi
de care nu pot să scap fără să lupt cu înfrigurare
până capăt conștiința faptului împlinit
prin forța lucrurilor pe care le determin zilnic
ca un orb reperele de orientare
într-un oraș al întunericului perfid.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În zăcământul de platină
cine se zidește-n piatra înțelepciunii
boltă face cât un curcubeu peste lume
timpul se curbează și el apoteotic
în zăcământul de platină
ce nu se scoate la mezat
se ridică prin suflet puterea neștiută
și strânge în inimi dăruirea de sine
sângele Domnului odată cu logosul dulce
departe de unde vine înspicată
lumina fulgerată prin întuneric
rămâne în interior și deasupra noastră
ia în stăpânire trupul înrudit cu lutul
în care se sapă fântâni
și ies apele din care bem infinitul
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înghit cu noduri minciuna
nu mai sunt întrebări
nici răspunsuri
doar neconcordanțe evidente
lumea nu înțelege situația
șchioapă
trec prin ea linii de forță
văzute de mulți
care nu spun nimic
și așteaptă
înghit cu noduri minciuna
dar se feresc să recunoască unde-i adevărul
nu se mai caută durerea suferinței
se merge direct la suflet
care înghite amintiri
dar nu șterge uitarea.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ele rămân tot amintiri
Noaptea plânge pe drumul fără sfârșit
cu parcursul schimbat,
timpul îmi albește la tâmple uitarea
chiar dacă sentimente-mi răscolesc trecutul,
ele rămân tot amintiri.
Tot ce s-a întâmplat are un ecou
pe care nu-l aude nimeni străin
și de ce să-l audă?
Când se simte cum pulsează sângele,
inima se încarcă cu energiile dragostei
pe care nu le pot capta,
nu întotdeauna sunt apt de absorție
am și clipe opace.
Când o să fiu un altul virtual
transpus undeva,
să mă urmezi cu seninătate.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu pot rămâne aici
Mă urc seara tâtziu în cireșul copt,
am ajuns prea sus și mi-e teamă de întuneric,
Nu pot rămâne aici.
Caut în mine toate puterile să cobor,
satul e undeva departe,
e o tăcere bolnavă în ierburi,
câte o adiere de vânt,
dar nu se mai vede nicio cărare.
În golul sufletului îmi respiră un gând,
să-mi găsească locul acasă
unde nu sunt întâmpinat prea bine.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Las ușa deschisă luminii
viața nu se lasă furată rămâne la ușă
o să mă strecor printre oameni
fără să înțeleg de ce
la mijloc e cercul închis într-un ceas
prin care trece timpul egal
cu clipele pierdute în afară
ca o pisică în miezul nopții de sânziene
privesc nepăsător sfârșitu-i purificat de foc
duhurile rele se întorc dincolo
să se odihnească
îndoi colțurile zilei și aștept,
să ascund greșelile făcute din răutate
nimeni nu mai crede în minciuni sfruntate
trăirea mea se simte cu inima
e ca o melodie pusă pe suflet cu arcușul
care vibrează
și unge
mă simt un învins
fără participare la luptă
până când va veni asfințitul
las ușa deschisă luminii
să se așeze în lucruri și ființe
noaptea se împăturește-n ore înalte
se prinde pe aripile întunericului
și zboară
zboară cu timpul măsurat de oameni
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uitarea
... am un volum de versuri mai blajin
decât cel mai cumplit și veșnic chin
și uneori îl mai deschid să răsfoiesc
prin amintiri, prin veșnicii, prin pământesc
sorb din nectarul dulcilor poezii
în care nici nu ești nici n-ai să fii
și-n care te-am iubit de-atâea ori
cum n-au iubit nici stele, nici fiori
apoi, închis total îl pun la loc
pe polița dulapului de foc
și iarăși uit și cine sunt și unde plec
pe lângă geamul tău de ce mai trec...
poezie de Iurie Osoianu (17 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nopți și zile violente
nopțile mele sunt cu femei de ploaie
cu femei de vânt și chiar cu fulgere
fără nimic normal
zilele la fel
nu mai recunosc timpul răzbunător
setos de distrugeri
s-a instalat în viața noastră pe nepregătite
și nu pleacă cu una cu două
rupe cu violență
ucide fără să vrea oameni
lumea se teme
nici nu știe ce să facă
așteaptă și chiar plânge
se crede nevinovată
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prin sângele ca un rug aprins
Prin sângele ca un rug aprins în trup,
se sting nepământene întrebări de gând:
Cu cine voi merge să curăț albia
unde în valuri dansează viața și moartea?
Cui îi voi lăsa drumul pe care-l fac
și întunericul pe care nu l-am putut desprinde?
Rămân o mulțime de cântece la păsări,
aceste aripi le întorc vântului
peste ceasurile de piatră obosite de tăcere.
Mă așteaptă femeia îmblânzită de dragoste,
cu sânii ei însingurați de nemângâiere,
frigul din trupul neîncălzit de palmele mele ude
și frica de patimile divine izvorâte din sânge.
O dorință îmi învinge voința și plec
spre femeia aceasta care poartă-n sine lăcașul
unui nimb de viață, de speranță-n continuitate.
Freamătul pașilor ademeniți de temeri
îl aud prin vise
și, cine știe, poate voi găsi calea adevărată
pe care vom merge către apus.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (6 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cercul care se naște
Învață ce nu se învață ușor
descoperirea prin abstract
linia punctată a înțelegerii
săgeată-n zbor.
Cercul care se naște
înscrie-n interior lumea,
de unde mintea ascuțită
iute ca un tăiș,
disecă-n gândire
exteriorul fără margini.
Nebănuite idei
orizontul cunoașterii-l străpung,
fisura întâmplării împarte
raze prin întuneric.
Urmând pas cu pas visul
prin el
spargem perseverenți nesfârșitul
cu prezentul la călcâie.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (2 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Coloanele urcă...
În umbra luminii,
în care se frâng printre nori
fulgere,
ne hranim cu ploile.
Teama cine o strigă?
În spatele ei se cațără Moartea.
Ascunși în găuri de șarpe
unde nu pătrunde nimeni,
ne ucide prin tăcere
căutarea...
În focul întețit pe arbori
cu ramuri tinere,
înfășurați în inele,
trecem prin maduva noptii.
Coloanele urcă,
noi rămânem în frig,
în umbra luminii bolnave.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (1 martie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!