Pe străzile orașului de vânt
Stau la mansarda timpului,
de la fereastră urmăresc trecerea călătorilor
pe străzile orașului de vânt
intrat în colbul istoriei.
Apele focului se varsă-n amintiri
își fac albii adânci în peisajul extazului,
pietre vorbitoare suspină prin aer
cu sunete-n surdină.
Cuvintele înghit nemișcarea,
străzile freamătă la umbra lampadarelor
în zile flămânde și nopți de lacrimă,
patima fântânilor cu roată.
Cerul coboară-n răstimpuri
cu stele-n visele femeilor de ploaie
care nu mai pricep
cine pe cine iubește.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Pe străzile franțuzești
stau liniștit și aștept să-i treacă furia
după care-i spun povestea
și plec mai departe.
după colț foarte mulți oameni agitați
nu cunosc pe nimeni
o urmăresc din ochi încât să nu mă vadă
simt o părere de rău
dar ea străbate în fugă norul de praf al vântului
și nu se mai oprește
în drumul meu pe străzile franțuzești
întâlnesc clownii zilei
lângă care se strâng copiii
eu nu mai urmăresc nimic
caut odihna într-un pat moale
din casa inimii
și surâd luminos
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe străzile orașului mut
trec pe străzile orașului mut
seara și-a pus amprentele-n vitrine
sunt luminoase și pline de fast
dar orășenii le ignoră grăbiți
mă desprind întărâtat de urme
cu ochii la ființe nevăzute
mâinile prind între degete culori
aruncate plutind în oglinzi de apă
în umbra cosmicei porți de argint
îmi simt ridicarea telurică a pașilor
de trupu-mi vibrează-n asfințit
la marele tău sărut din cumpăna gurii
și niciun fior ce trece ptrin mine
tainic plâns nu mai are
se scurge prin țeava unui crin
îmbătat de parfumul nopții.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apele
Seara descântă apele la izvoare
pentru drumul prin întunericul nopții,
le așează sub cap pietre,
să alunece grăbite-n mările lumii.
Dimineața le spală cu lumina
pe fața vălurită a vremii,
rămân însingurate
cascadele
prin anotimpuri trecătoare
cu maluri zdrențuite
de formele de relief.
Doar orașele și satele le dezmiardă
cu poduri pe care trec străzile
și oamenii se opresc să privescă
ambarcațiunile care trec într-o parte și alta
cu ochii flămânzi de frumusețe.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Numai tu rănită porți iubirea
Când carnea a prins sub piele lumina
nimic din trup nu e cum a mai fost,
ziua se-nfruptă din umbra răcoroasă
vindecată de semne cerești,
pe umeri coboară suflete de piatră
cu inocente visuri prin ploile repezi,
fuge timpul din palmele calde
și sub picioare pământul freamătă vesel.
Numai tu rănită porți iubirea
în ochii adânci și uscați de așteptare,
între buclele care ascund himere
în geometria miraculoasă a capului,
ochii mă urmăresc până-n amintiri
ș nu vor să uite nicio imagine.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Numai tu fără răni porți iubirea
Când carnea a prins sub piele lumina
nimic din trup nu e cum a mai fost,
ziua se-nfruptă din umbra răcoroasă
vindecată de semne cerești,
pe umeri coboară suflete de piatră
cu inocente visuri prin ploile repezi,
fuge timpul din palmele calde
și sub picioare pământul freamătă vesel.
Numai tu fără răni porți iubirea
în ochii adânci și uscați de așteptare,
între buclele care ascund himere
în geometria miraculoasă a capului,
ochii mă urmăresc până-n amintiri
ș nu vor să uite nicio imagine.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu buzele uscate de vânt
N-am să te reneg dulce făptură,
abajur al sufletului fără formă,
nimic nu-ți cer înapoi.
O rugă în genunchi mă înalță
deasupra de lumea ochiului,
îți umplu clipele cu apele lui,
să văd cine pentru cine-i umbră
de o să-mi furi mereu nemișcarea
și o să mă ridic precum zidul
în fața anotimpurilor de gheață
cu voința bărbatului așteptat.
Nimic nu va trece de extazul inimii
și-ți voi închide iubirea în trup,
stâncă ocolită de prădătorii ascunși
într-o adâncă pădure ferită de privitori.
Săruturile dese cu fioruri îndelungi
cu buzele uscate de vânt,
dar mai adevărate decât lumina
îmi pun stăpânire pe toate păcatele
și rup din mine tot cerul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pași pe cărări de vânt
De întunericul mă încolțește
mă salvează lumina
cu miezul în gânduri,
noaptea mă învelește-n mătase.
Pași pe cărări de vânt
cu iarba coaptă și uscată
lasă un foșnet abia perceput
și nimeni nu-mi face cu mâna.
Pe drumul cald, luminii
pietre vorbitoare
îi povestesc,
orizontul se-ascunde-n ceață.
Cu inima prinsă de somn
sălaș caut pentru popas.
Pe când înrudite cu odihna
apele murmură
dimineața limpede așteaptă,
printr-o plasă de aur raze pulsând.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dincolo de umbre
Meditez până-mi topesc gândurile-n vise
și se întrupează-n zidul înțelegerii,
lumea își șterge fața după colțurile întâmplării,
se agață de frânghiile timpului,
să intre în scrierile uitate în ungherele ascunse
de patima căutătorilor de comori.
Dincolo de umbre de unde te urmăresc
norii curg cu ploi de lumină
pe care le înghit ochii tăi, să se nască
ființa de apă în alcătuirea trupului
cu mineralele iubirii de viață picurând
în inima ispită cu forme de mugur deschis
turnate în cristal pentru înflorire de-a pururi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Purificare
mă strecor ca vântul prin perdele de ploaie
care spală frenetic străzile din urbe
trebuie să dispară mirosul de gunoaie
nimeni vreodată ploaia s-o disturbe.
pe ulița indiferenței au apărut noroaie
în focuri de poveste ard huile și turbe
mă strecor ca vântul prin perdele de ploaie
care spală frenetic străzile din urbe.
în calendarul vieții mai întorc o foaie
drumurile fericirii în zigzag și curbe
le străbat năucă prin vise o droaie
care nu ar vrea norii să-i conturbe.
mă strecor ca vântul prin perdele de ploaie
care spală frenetic străzile din urbe.
rondel de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gânduri de primăvară
Iarna cu potcoave argintii de gheață
Plânge după colțuri cant de despărțire,
Șuieră-n tăișuri vântul alb subțire
Soarele-și ascunde razele în ceață.
Lacrimi plumburii varsă un nor sarcastic
Păsări să-nfioare din grăbite triluri,
Care joacă farse iernii-n vodeviluri
Cu orchestra prinsă-n peisajul rustic.
Fluturii îndrăzneți ce sfidează timpul
Caută flori întredeschise-n pripă,
Le pudrează visul sub a lor aripă
Bucuria urcă-n pas cu anotimpul.
Stele-n cerul nopții își asmut irișii
Aburi din pământ, firele în lumină,
Bagă în ispite merii din grădină
În ochiul dimineții, înfloresc caișii.
În surdină pune-mi la fereastră vise
Mă întind afară pe covor de iarbă
Lasă-mi în iubire porțile deschise
Și oprește seva-n care-o să mă fiarbă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înghit cu noduri minciuna
nu mai sunt întrebări
nici răspunsuri
doar neconcordanțe evidente
lumea nu înțelege situația
șchioapă
trec prin ea linii de forță
văzute de mulți
care nu spun nimic
și așteaptă
înghit cu noduri minciuna
dar se feresc să recunoască unde-i adevărul
nu se mai caută durerea suferinței
se merge direct la suflet
care înghite amintiri
dar nu șterge uitarea.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Coloana infinitului
Cine caută
în sferele atinse de înalt
găsește prin ere,
datina și oasele nemuririi
la porțile de piatră dintre nopți.
Fulgeră-n inimă iernile lunii,
se sting ochiuri de stele;
nimicul îl șterge...
Coloana infinitului,
virtute a ideii de sprijin
împletește suflete.
Visează și păsările
înălțându-și aripile
prin siluete de metal,
în zbor,
împreună cerul străpung.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (6 martie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cercul luminii
dimineața
o fisură în stânca lumii prin care pătrunde lumina
ziua
o cîmpie pe care o stăpânește soarele
seara
un crepuscul ca o întoarcere la miraj
noaptea
o turmă neagră de zimbri coboară de pe deal
întregul
o roată pusă la osia timpului
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Coloanele urcă...
În umbra luminii,
în care se frâng printre nori
fulgere,
ne hranim cu ploile.
Teama cine o strigă?
În spatele ei se cațără Moartea.
Ascunși în găuri de șarpe
unde nu pătrunde nimeni,
ne ucide prin tăcere
căutarea...
În focul întețit pe arbori
cu ramuri tinere,
înfășurați în inele,
trecem prin maduva noptii.
Coloanele urcă,
noi rămânem în frig,
în umbra luminii bolnave.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (1 martie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În verbe de lumină
toate cuvintele se metamorfozează-n ancore
cu corăbii trase la țărm
învățând orașul să aștepte
pe străzile inundate de albastru
o să scriem cu inima pereții bătrâni
cu ferestrele către oameni
și o să ne transpunem în verbe de lumină
din propozițiile iubirii aprinse
ne vor înțelege sufletele însingurate de ape
femeile ce așteaptă cu buzele roase
sărutul ca pe un dar al pământului
din care nu ne-am născut
și suferă
tortura veșmintelor subțiri
cum alunecă-n gol
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În castelele nopții
Cine va mai poposi în ietacul roz
Unde trupurile noastre-s flămânde,
Cu dorințe îmbrățișate-n sărut.
Nimeni nu știe ce se va întâmpla mâine
Și podurile spre viitor sunt luate de ape
Fapt ce nu s-a putut prevedea.
Femei drăguțe se vor pune la adăpost,
Să intre de timpuriu în misterul acestor vremi
Cu aripile frânte și îmbibate de ploi
Unde cuvintele înfloresc pe buze și ochi.
Mă voi închina la poeme de lumină
Unde verbele mele și-au găsit sălașul,
Cu palmele în pumnii strânși de teamă
Nicio pasăre nu zboară prin furtună.
În castelele nopții cuprinse de întuneric
Respiră duhuri rele prin împrejurimi,
Și mă apropii dar stau încă departe
Închis în odăile somnului.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Seara cu chemări
Azi ninge pe străzile orașului
ninge cu fulgi mari dezlânați
parcă cerul scarmănă nori albi
ce se depun repede și apoși pe umeri.
Oamenii se grăbesc să intre undeva,
e o stare întrucâtva deschisă
și-mi place să privesc pe geam din interior
femeile și fulgii fără astâmpăr.
Seara îmi trimite chemări
fără răspuns deocamdată
dar cu gândurile duse.
O nouă noapte plină de ninsori,
o căldură odihnitoare de la sobă
cu zgomot molcom de flacără
cu tine e mai mult decât o poveste.
Și ce iubire poate fi
când taci ca un filozof construind
propriul sistem de referințe
din care nu reușește să mai scape.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
AMINTIRI...
Ningea atunci, mi-aduc aminte bine
La braț mergeam prin fulgii de zăpadă,
Probleme fără-nsemnătate discutam cu tine
Fraze goale sau cuvinte-n șaradă.
Străzile erau pustii. Lumea dispăruse
În seara când visând călătoream,
Priveam la tine, cu gândurile duse
Și cine știe la ce, la cine mă gândeam.
6 noiembrie 1964
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Arome peste amintiri
Iubirile mele au cântec interior
n-au corzi vocale,
dar au taine ascunse
în care sălășluiesc frumos.
Trăirile lor topesc orice obstacol
și nu se sfârșesc,
se zidesc în piatră și se înconjoară
de cetățile înalte ale sufletului,
trec peste pod apele învolburate
și ajung în ținutul fermecat.
Nu se lasă niciodată furate
de iernile lungi cu nopți friguroase,
doar salcâmii și teii înfloriți
risipesc arome peste amintiri
ca un dar de neuitat.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Verbe de lumină
toate cuvintele se metamorfozează-n ancore
cu corăbii trase la țărm
învățând orașul să aștepte
pe străzile inundate de albastru
o să scriem cu inima pereții bătrâni
cu ferestrele către oameni
și o să trăim în verbe de lumină
din propozițiile iubirii aprinse
ne vor înțelege sufletele însingurate de ape
femeile ce așteaptă cu buzele roase
sărutul ca pe un dar al pământului
din care s-au născut
și simt
plăcerea veșmintelor subțiri
cum alunecă liber
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!