Am deschis şi închis uşi

Am o întrebare mereu nepusă:
de ce nimeni nu m-a iertat pentru ce n-am făcut
şi nici nu m-a lăudat pentru reuşită?
M-am descurcat singur peste tot printre străini,
unii au fost apropiaţi şi adevăraţi susţinători
nişte mentori păstraţi în amintire
la care mi-am aşezat sufletul în palmă,
la fiecare deschizătură de poartă-n orizont.

Alţii m-au înconjurat cu invidie ascunsă:
îmi ofereau totul când n-aveam nevoie,
dar nu-mi ofereau nimic când îmi ardea buza,
îmi venea să-mi strig uneori disperarea
într-un conclav de surzi, indiferenţi
ce postau pe faţă un surâs batjocoritor.

Am deschis şi închis uşi fără să scârţâie
mi-am umplut cu rezerve fântânile
şi le-am smolit când a fost nevoie,
să găsesc vâna de izvor limpede şi adevărată.

Când în mine s-au sedimentat acumulările
n-am avut nevoie decât să-mi hrănesc sufletul
să-l urc în cuvinte şi să-l sădesc acolo
cu dragostea primită de la părinţi şi bunici
pentru totdeauna.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa mea a renăscut...

Lângă el nimic nu este greu,
totul vine de la sine şi trecutul dureros
îl arunc într-un sertar.
Îmi place pentru că nu-i este teamă
să plângă atunci când simte.
Îmi place pentru că ştie să-mi dea libertate
atunci când am nevoie.
Pentru mine el este totul,
chiar şi mai mult,
iar viaţa este şi mai minunată
de când l-am cunoscut.
Îmi place fiecare minut petrecut lângă el
şi îmi este dor de el în fiecare clipă
în care nu este lângă mine.
Miile de minute lângă el
mi-au dat energia de care am nevoie
pentru a merge înainte,
veselia care mă invadează,
speranţa că totul va fi şi mai frumos.
Îmi place când mă priveşte
atunci când dorm şi îmi sărută mâna
când vrea să-mi declare iubirea sa.
Îmi place că nu se supără uşor
şi este înţelegător.
Îmi place când se poartă ca un copil
şi când se entuziasmează.
Îmi place când atrage privirile oamenilor
cu poveştile lui şi este în centrul atenţiei.
Îmi place că are încredere în mine,
mă respectă pentru că îl susţin în ceea ce face
şi că îi sunt alături.
Cu el râd des, cu el merg oriunde,
inima mea nu se poate dezlipi de a lui
şi viaţa mea a renăscut
odată ce a întâlnit-o pe a lui.

poezie de Eugenia Calancea (12 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicio fereastră nu mai am

tu eşti umbra care nu se vede
când se recunoaşte adevărul
joci la două capete care nu se cunosc

eu sunt la mijloc şi nu ştiu ce să fac
că nu sunt atât de versat
ori atât de nepăsător

tu torni norii în vase de lut
îmi umpli gândurile cu speranţe deşarte
şi vrei să cred în ele

prin inimă îmi trece un sânge bolnav
pe care doresc să-l curăţ de tot ce-i rău
cu medicamente străine
tu nu mă laşi să mă purific şi să-mi golesc sufletul
de toate acumulările rebele

sunt închis de cenzură ca între pereţi
nicio fereastră nu mai am
tu mă priveşti în ochi
eu te urăsc
şi fiecare suntem rămaşi fără cuvinte
în alt fel.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am nevoie să stau cu cealaltă parte din mine

am nevoie să stau cu cealaltă parte din mine
înlăuntrul meu, în inima mea
ştiam asta, era ca o aspiraţie
mi-am imaginat dragostea
putea fi cum vrea ea
altfel ar fi fost greu s-o găsesc
viaţa a făcut acest lucru pentru mine
am aflat-o în sufletul meu
viaţa a decis pentru mine
m-am gândit şi la faptul că dragostea
nu voia să se întâlnească cu mine
că se temea de sufletul meu
de minunea din sufletul meu
avea ochi frumoşi dragostea
şi-mi zâmbea
şi în sufletul meu era furtună
şi Dumnezeu era pregătit să rămână lângă mine
acum sufletul meu nu mai e împărţit în două
cântă melodii vesele inimii cerului.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vremurile cu nimb pe frunte

În fiecare noapte împlinesc o zi,
nu le mai socotesc numărul,
mi se pare o impietate să mă gândesc
la trecerea lor liberă prin mine
până la un punct sau două ori puncte, puncte.

N-am păcălit în vreun fel destinul
deşi aş fi vrut,
când totul mi s-a părut un joc de zaruri
din care puteam ieşi câştigător.

În vremurile cu nimb pe frunte
m-am îndrăgostit de o femeie,
am uitat trecutul şi am iubit-o,
mi s-au întâmplat ridicări şi căderi
dar n-am rămas niciodată-n genunchi
un singur Dumezeu m-a ocrotit
şi acela era al meu.

Fiecare împlinire m-a găsit acasă
am îmbătrânit tot aşteptând ziua sublimă
nu ştiam să o scriu cu majuscule
într-un poem fără cuvintele tale
pe o hârtie lăsată după icoana mamei.

Aşa că, îmi adun puterile rămase
şi le voi zidi în sufletul tău,
să le scrii într-o carte cu poeme
ca să înflorească în gândurile urmaşilor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi torni norii în vase de lut

ştiu, eşti umbra care nu se vede
când se recunoaşte adevărul
joci la două capete care nu se cunosc

eu sunt la mijloc şi nu ştiu ce să fac
nu sunt atât de versat
ori atât de nepăsător

îmi torni norii în vase de lut
şi umpli gândurile cu speranţe deşarte,
vrei să cred în ele

prin inimă-mi trece un sânge bolnav
pe care doresc să-l curăţ de tot ce-i rău
cu leacuri străine
nu mă laşi să mă purific şi să-mi golesc sufletul
de toate acumulările rebele

sunt închis de cenzură între pereţi
nicio fereastră nu mai am
tu mă priveşti în ochi
eu te urăsc
şi fiecare suntem rămaşi fără cuvinte
în alt fel.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am cusut Iov 15:15-22,17:1-10

Mi-am cusut apoi un sac de piele
Şi ţărâna-n pleoape mi s-a pus
Umbra morţii-apasă peste ele
Plânsul mult aproape m-a răpus.
Totuşi n-am făcut nici o greşeală
Fără şovăire-am fost în paşi...
Sângele să-mi iasă la iveala
Azi, te rog, pământule, să-l laşi.

Vaietele mele să răsune
Până-n zare, dincolo de ea
Am în cer un martor ce va spune
Tuturora de durerea mea.

Prietenii îi ştiu că râd de mine
Dar mă rog plângând la Dumnezeu,
Fă dreptate omului la Tine,
Fă-mi dreptate-n faţa lor mai vreu.

Anii mi se scurg spre nefiinţa,
Doar un lucru vin să Te mai rog,
Să mă-ntorc nu-mi este cu putinţă,
Pune-Te-naintea Ta zălog.

Pentru mine, Doamne, nu Te-ascunde -
Am răbdat batjocuri, suferinţi -
Altfel cine ar putea răspunde
Pentru mine astăzi între sfinţi?...

Când mă prinde jalea ca-ntr-un cleşte
Cei făr' de prihană-s împietriţi,
Totuşi cel curat se întăreşte
Însă prieteni, prieteni, voi veniţi.

Să v-arat că înţelept nu este
Unul printre voi, ce, de-au murit
Toate-acele planuri de poveste
Ce cu-atâta drag le-am făurit?...

Şi mai spuneţi noaptea că-i lumină
Când e întuneric şi nimic...
Locuinţa morţilor să vină
O aştept, culcuşul să-mi ridic.

Şi când gropii-i strig fără de teamă:
"Tu eşti, groapă, astăzi, tatăl meu,
Viermilor îmi sunteţi soră, mamă
Unde mi-e nădejdea, Dumnezeu?...

Cu nădejdea azi mă iau de mână,
Care este azi nădejdea mea?
Când cu ea ne ducem în ţărână,
Cine-n lumea asta va vedea?...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâs, din inima ta

Lasă-mă să păşesc fântâni
De cer fierbinte
Când trec, cu umărul alb de rădăcini
Şi de ploi, spre mare,
Când pipăi silabe de albastru
Şi respir ţipătul unei sălcii
În care fluturii cad, desculţ;
Lasă-mă să-mi cer iertare
Pentru toate nopţile când n-am plâns
În temple de lut roşu
Şi nu mi-am împletit sufletul pietrelor
În păr;
Lasă-mă să nu-mi aduc aminte
Cum îmi săruţi spatele
Arcuit intr-un surâs,
Prin inima ta...

poezie de Alina Emandi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt convinsă că venim pe lume cu un program şi este o iluzie că putem să-l influenţăm sau să-l evităm. Poate asta a fost ceea ce m-a susţinut în viaţă – credinţa asta în destin. N-am stat niciodată cu mâinile încrucişate şi nu am aşteptat să-mi pice para mălăiaţă. Tot timpul am muncit ca şi când totul ar fi depins de mine. Dar sunt absolut convinsă că nimic nu depinde de noi. Decât un comportament pe care ni-l alegem... Dar e o soarta care te cheamă acolo unde ai fost programat să te duci.

citat din Ileana Vulpescu
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acea zi de sâmbătă a lunii februarie s-a dovedit a fi cea mai friguroasă din an. Iarna se întorsese peste noapte, viscolea şi era un ger de nu-ţi venea să ieşi din casă pentru nimic în lume. Îmi stabilisem o întâlnire pe care aş fi putut s-o anulez oricând şi de care, de fapt, nu era neapărată nevoie. S-ar fi rezolvat totul electronic, doar că bărbatul cu pricina mi-a propus nişte spaghetti quattro formaggi, cu un zâmbet care m-a făcut să accept instinctiv, fără obişnuitele secunde de ezitare... M-a condus acasă, taman în cealaltă parte a oraşului. Pe drum, m-am bucurat de toate stopurile semafoarelor. Am vorbit în continuare despre noi şi am râs ca şi când ne ştiam şi slăbiciunile, şi visele. Şi aşa ar fi fost dintotdeauna.

Anda Docea în Camere de hotel (aprilie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din inima mea a evadat o lacrimă

niciun simptom şi nicio durere

căzută în mine şi zdrobindu-se ca o piatră
liniştea imortalizează tot ceea ce am fost
ca un orb îmi pipăi cicatricea
şi mă strig încet
nu-mi răspunde nimeni
mai strig o dată şi încă o dată
din când în când îmi privesc neputinţa
ca pe o clonă de lut
orbul din mine se roagă lui Dumnezeu
o furtună de cuvinte nerostite
se înalţă înspre cer
iedera îmi acoperă văzul
printre jaluzele
o margine de soare
îmi loveşte obrazul
mă încumet să mă târăsc
într-un colţ
de sub umbra lămpii
un ticăit de ceas îmi tulbură tăcerea

e ultima insultă pe azi

o, doamne!
am lacrimi pe suflet şi sunt trist
mai lasă-mi câteva fărâme şi din ziua de mâine
ca să-mi pot pregăti sufletul...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din inima mea a evadat o lacrimă

niciun simptom şi nicio durere

căzută în mine şi zdrobindu-se ca o piatră
liniştea imortalizează tot ceea ce am fost
ca un orb îmi pipăi cicatricea
şi mă strig încet
nu-mi răspunde nimeni
mai strig o dată şi încă o dată
din când în când îmi privesc neputinţa
ca pe o clonă de lut
orbul din mine se roagă lui Dumnezeu
o furtună de cuvinte nerostite
se înalţă înspre cer
iedera îmi acoperă văzul
printre jaluzele
o margine de soare
îmi loveşte obrazul
mă încumet să mă târăsc
într-un colţ
de sub umbra lămpii
un ticăit de cea îmi tulbură tăcerea

e ultima insultă pe azi

o, doamne!
am lacrimi pe suflet şi sunt trist
mai lasă-mi câteva fărâme din ziua de mâine
ca să-mi pot pregăti sufletul...

poezie de Teodor Dume (28 februarie 2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alfred Moir

De ce n-am fost devorat de dispreţ
Şi n-am putrezit în indiferenţă
Sau în revoltă neputincioasă ca Indignation Jones?
De ce, cu toate păcatele mele,
N-am avut soarta lui Willard Fluke?
Şi de ce, deşi mi-am făcut veacul la barul lui Burchart,
Ca un fel de momeală a casei pentru a convinge clienţii
Să cumpere alcool, patima băuturii
A căzut pe mine ca o ploaie care spală totul,
Lăsând sufletul meu uscat şi curat.
Şi de ce n-am ucis un om, cum a făcut Jack McGuire?
În schimb, am acumulat puţine în viaţă –
Totul se datorează unei cărţi pe care am cumpărat-o cândva.
Dar oare de ce m-a dus la Mason City
Unde am avut şansa să o văd în vitrină,
Tentându-mi ochii cu coperţile ei aurii?
Şi de ce a răspuns sufletul meu acelei cărţi,
Pe care de atunci o recitesc mereu?

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul vieţii

Am drumul vieţii în faţă,
se-ngustează, e în ceaţă,
cui să fac de-acum demers,
c-aş vrea să mai am de mers,
îmi e drag să-l văd lărgit,
chiar de nu e pietruit,
la el singur să lucrez
să pot să mi-l asfaltez
aşa cum îmi place mie
să fac viaţa poezie.
Liniştit, la bătrâneţe,
nepoţilor dau poveţe,
să-i încânt şi să-i descânt,
în viaţă să-şi ia avânt,
aşa cum, copil fiind,
eu mi-am croit drum muncind,
iar în anii tinereţii
am simţit tumultul vieţii,
n-a fost deloc generoasă,
am făcut-o eu mănoasă,
norocul n-a fost cu carul,
am primit cu degetarul,
prin trudă şi isteţime
l-am ţinut legat de mine,
a simţit a mea prezenţă,
curaj şi perseverenţă.
Eu la nimeni n-am cerut,
dar am dat cu împrumut,
singurel m-am descurcat,
n-am ajuns de râs în sat,
am mâncat când am putut,
am băut când am avut,
dar altuia n-am cerut,
nimeni n-a văzut c-am plâns,
am oftat doar pe ascuns,
la durere n-am zis pâs,
iar în faţa lumii-am râs.
Acum am îmbătrânit,
dacă plec... merg fericit,
îmi iau cu drag bun rămas
că în urmă-mi ştiu ce las!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba în care scriu

am cântărit fiecare vorbă şi cuvânt
din limba în care scriu
şi mi-am găsit în ele sufletul în murmur

am căutat în fiecare miezul seminţei
modul ei de germinare
sunetul acela crud al verdelui viu
care răspunde c-un surâs luminii.

şi m-am trezit într-o lume sensibilă
ce nu se lasă îndepărtată de frumos
pune în matcă cursul apelor
peste care trec poduri de speranţe

de când îmi eşti alături
mă tot întreb unde-mi păstrez inima
şi unde o găsesc iubită
când tu eşti plecată departe

timpul care mă încape zilnic
fuge mai repede decât mă aştept
temerea pe care încă n-o scriu
este că nu te vei mai întoarce
dar aripile trebuie să rămână în zbor

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greşeli, schimbări şi ajutor

Fac asta din dorinţă,
O fac din neputinţă,
Căci sunt o simplă fiinţă
Ce simte suferinţă.

Fac asta cu folos,
O fac cât mai frumos,
Dar simt că merg în jos,
Şi-o fac mai dureros.

Încerc s-o fac mai bine,
Gândindu-mă la tine,
Dar lacrimi cad puţine
Şi frica nu mai vine.

Şi aud că vrei să-mi ceri
Să încerc din răsputeri,
Să renunţ la zeci poveri,
Să n-am parte de dureri.

Dar n-am vrut să fie-aşa,
N-am vrut să uit de ea,
Iar atunci când ea pleca,
N-am vrut a mă schimba.

Cu gându-n stele m-am trezit,
Asta nu-i ce mi-am dorit,
Am uitat tot ce-am iubit,
Am uitat tot ce-am simţit.

Am greşit, am realizat,
M-ai ajutat, nu mi-a păsat,
Dar când pe uşă ai plecat
Nimic frumos n-a mai durat.

Şi-acum când ştiu unde greşesc,
Acum când ştiu ce îmi doresc,
Încerc din nou să-mi amintesc,
Încerc mereu să te găsesc.

Am uitat tot ce-a durut,
Nu mai am ce am avut,
Şi-ncep să simt ca la-nceput,
Dar prea târziu, te-am pierdut.

Am fost mereu un gânditor,
Am fost mereu un visător,
Am fost mereu un luptător,
Dar acum cer ajutor.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

în faţa unui calculator

trăiesc într-o lume de care nu mă pot dezice
mi-am părăsit sufletul pentru oraşul eterogen şi anost
înghiţit de singurătate n-am cu cine povesti
nu am nimic statornic familie prieteni
fără să vreau mă simt într-un pustiu care se extinde
tot timpul mă feresc de întâmplări nefericite
sunt un neînţeles alături de alţii la fel
în care tu eşti o stea căzătoare
întotdeauna fără un cod desluşit

în zile fără anvergură de memnţionat
în fiecare anotimp mă găseşti în faţa unui calculator
în care cunosc prea multe şi nu cunosc pe nimeni
ard ca o lumânare într-o închisoare
din care m-am eliberat fără un scop
oripilat de ce se întâmplă-n libertate

tu eşti singura care poţi găsi o cheie
să-mi deschizi inima zăvorâtă-n piept
insensibilă la cuvinte şi gesturi necunoscute
ca o boală la medicamente uzuale

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu a înţeles

îmi doresc ca-n fiecare noapte Dumnezeu
să-mi lase pântecul deschis. ca un ochi de apă verde
să se ştie de la intrare, la mine-n casă
nimeni nu are voie să pronunţe cuvântul moarte
pentru că oriunde privesc tu respiri

mişc cu mâinile mele limbile acestea de foc
mi-au tot spus că sunt o femeie frumoasă
dar nimeni nu ştie cum pot să păstrez în tăceri mici dragostea
că în fiecare noapte cineva a decis doar un singur vis pentru mine

mă privesc ca şi când aş fi singurul vinovat
că nu am intrat împreună în acest anotimp
mi-am desenat dintr-o singură culoare rochia de mireasă
am probat-o. mă îmbătrânea ca o ceaţă de început de lume
era singura ocazie când nu puteam să urc, să cobor

în sfârşit, mama îmi cântă din nou
cel mai îndepărtat cântec de leagăn
sortit a supravieţui morţilor. cântă în surdină
fără a şti că în curând mă voi întoarce în somnul acela nebun
roagă-te pentru mine. uită-te ce înţepătură caldă

Dumnezeu a înţeles. în fiecare noapte îmi va lăsa pântecul deschis
verde, verde, ca bronzul unor cercuri adunate-n cenuşă

poezie de Mădălina Maroga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevoia de suferinţă

uneori, e nevoie de fierbinţeala lacrimilor
pentru ca dinăuntrul nostru să se evapore veninul lamentaţiei

uneori, e nevoie de cataracta lipsurilor
pentru ca subconştientul să poată vedea dincolo de aparenţe

uneori, e nevoie să renunţăm la un om
pentru a îi păstra amintirea vie
limpede

uneori, e nevoie de ghilotina deznădejdiei peste capetele noastre încoronate cu prea mult orgoliu
pentru a restabili echilibrul lucrurilor
pentru ca rugăciunile să îşi recapete gustul din copilărie

uneori, omul are nevoie suferinţă
ca de o resuscitare a simţurilor
ca de un restart lăuntric
pentru ca speranţa să nu rămână inertă
pentru ca sufletul să redevină
fecund

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul unui om

Ce-am fost cândva azi nu mai sunt...
Dar ce sunt azi îmi pare rău
Că n-am putut să fiu mereu -
Acelaşi cântăreţ cu chip de Sfânt...

Când am urât am fost iubit,
Când am iubit am fost urât...
Şi-n viaţă n-am cântat decât
Romanţa Celui răstignit...

Tot ce-am sperat rămas-a vis,
Şi-am dobândit ce n-am visat...
Dar ce-am fost ieri am şi uitat -
Un titlu de volum nescris...

Şi-azi, dacă sunt un chip de Sfânt,
Aşa m-a vrut, pesemne, Dumnezeu -
Să fiu tot altul... Şi să-l cânt mereu
Pe cel ce-am fost cândva, dar nu mai sunt...

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa literară, I, nr. 4 (22 ianuarie 1906)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacient

Eu n-am să mă fac bine niciodată,
Mereu voi suferi de-o boală grea,
Simţindu-mi conştiinţa vinovată,
Că nu e totul bine-n ţara mea.

Puteţi să mă-ntrebaţi: - Ce vrei, băiete?
În treburile mari de ce te bagi?
Am să răspund milos şi pe-ndelete:
- Eu ştiu că îmi sunt dragi cei ce-mi sunt dragi.

Mi-am investit şi nervi şi timp şi viaţă,
În drumul care m-a ademenit
Şi-am acceptat să dorm pe copci de gheaţă
Şi să trăiesc pe muche de cuţit.

Puteam să-mi fac în alte părţi avere,
Puteam să fiu un bun european,
Puteam să mă înscriu la mamifere,
Ins metabolic de la an la an.

Puteam să am un os, cum au toţi servii,
Să-l rod meschin şi fără de idei,
Dar epocii eu i-am cedat toţi nervii
Şi ea nu-mi dă nici drogurile ei.

Eu sunt bolnav de Dumneavoastră, Ţară,
Eu sunt bolnav de Dumneavoastră, Neam,
Nu e-năuntru hiba, ci afară,
Trăiam un veac, labil dacă eram.

N-am dreptul la o mare suferinţă?
Nu-mi daţi cartelă nici pentru prăpăd?
Ei, bine-atunci, în mine ia fiinţă
Un neam pe care voie am să-l văd.

Şi n-am să pot să-ngădui niciodată,
Acestui trup nelegiuit, al meu,
Să-nveţe nebunia blestemată
De-a-i fi uşor când ţării îi e greu.

Ca fluturele părăsind omida,
Când vine peste toţi o clipă grea,
Sunt un atlant murind cu Atlantida,
Deşi putea zbura, dacă voia.

N-aveţi la dumneavoastră-n farmacie,
Medicamente, boala să-mi luaţi,
Un singur leac îmi trebuieşte mie:
Să-i pot vedea pe ceilalţi vindecaţi.

Această boală e o boală rară,
Această boală e o boală grea,
Această boală se numeşte Ţară
Şi leacul este ea şi numai ea.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!