Imn de rugă pentru înduplecat norii

Gândul se întrupează-n femeia din câmpie
sub tălpi cu-ntinderi de rod galben
infrăţită cu ploaia de glasul holdelor în cânt

într-un imn de rugă pentru înduplecat norii.

Departe cerul sărută pe frunte orizontul,
coboară s-asculte respiraţia pământului.
Văzduhul alunecă pe albia râului secat,
femeia de ploaie aşteaptă sub sălcii.
Cântul ciocârliei se opreşte dincolo de lanuri,
un fulger grăbit se apropie din răsărit.

Vântul se ceartă cu plopii şi arinii,
clopotele încep să bată în ambele părţi.

O să scriu cum se-ntunecă şi se zbate,
de se clatină marginile serii
fără să se mai vadă freamătul ud
prin care păşim îmbrăţişati spre noapte,

târziul ne mângâie somnul frânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn de rugă pentru înduplecat norii

Gândul se întrupează-n femeia din câmpie
sub tălpi cu-ntinderi de rod galben
solicitând ploaia cu glasul holdelor în cânt

într-un imn de rugă pentru înduplecat norii.

Departe cerul sărută pe frunte orizontul,
coboară s-asculte respiraţia pământului.
Văzduhul alunecă pe albia râului secat,
femeia de ploaie aşteaptă sub sălcii.
Cântul ciocârliei se opreşte dincolo de lanuri,
un fulger grăbit se apropie din răsărit.

Vântul se ceartă cu plopii şi arinii,
clopotele încep să bată în ambele părţi.

O să scriu cum se-ntunecă şi se zbate,
de se clatină marginile serii
fără să se mai vadă freamătul ud
prin care păşim îmbrăţişati spre noapte,

târziul ne mângâie somnul frânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia din hamac

Păsările se hârjonesc pe ramurile acestui poem
sub care îşi pune femeia hamacul la umbră.
În vara noastră aerul arde pe margini,
insectele sosesc în excursii de grup
şi femeia se apără zâmbind la frunze.
Cu plăcerea cuprinsă în trupul ei cafeniu
şi insolenţa multor cuvinte în care credea
fruntea ei cu nervuri florale se încreţeşte de patimă
sânii somnoroşi cad nevinovaţi afară,
sărută marginea aspră de pânză verde
şi se retrag.
Pe când păsările ciugulesc silabe din cuvinte
femeia pleacă din leagănul serii
în poemul nescris al nopţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (21 februarie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata morgana

prin sufletul tău zburdă căprioare de aer,
înfloreşte sângele voinicului
pe pajişti.

îndrăgostit fără aripi,
mă înalţ cu gândul pe munţi
pentru tine prinţesă a pădurilor de zadă.

râuri cu văi curg printre dealuri,
n-am timp s-ajung în câmpie
unde înşelătorul miraj răsturnat în apă
apare din lanuri de aur dincolo de orizont.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (26 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

te ceartă pe tine, diavole
cum ploaia ceartă deşertul
în lună de vară
te ceartă pe tine, diavole,
cum lumina ceartă
umbrele nepromise ale pământului
te ceartă pe tine, diavole,
cum visul îşi ceartă trezirea din rugă
te ceartă pe tine, diavole,
cum ruşinea ne ceartă noroiul din chip
te ceartă pe tine, diavole,
cum iubirea ceartă cuiele vrăjmaşe din carne
te ceartă pe tine, diavole,
cum sângele ceartă tăişul sabiei

să te certe tot cerul pe tine, diavole,
căci nu mai eşti perfect în căile tale

poezie de Emanuel Pătrăşcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia din gânduri

Femeia din gânduri
se desface pe dinăuntru,
mă uit la ea, o despic cu privirea,
o învălui într-un cearşaf de umbre
nu este femeia mea şi mă culc singur.

Vreau să-i văd acel ceva ascuns
ridică din umeri, nu spune nimic,
trupul ei devine o coloană de aer
prin care se scurge nisipul.

Sunt uluit de atâta nepăsare,
de golul din sufletul ei zâmbitor
şi vreau să o mîngâi pe genunchi
dar alunecă jos pe podele
întinsă ca un vânat jupuit,
la care mă sperie doar ochii umbriţi
de patimi descărnate de întuneric.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (30 iulie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părăsit de femeia de ploaie

Am fost părăsit de femeia de ploaie,
am aşteptat-o îndelung fără umbrelă,
n-a mai venit până am răcit.
Doresc să-i dăruiesc din temperatură
măcar câteva grade din speranţă
şi o îmbăiere în flori de fân copt
să mă ţină minte.

Noaptea m-a sfătuit să renunţ,
dar nu prea-mi convine
vreau să adorm în damf de ţuică fiartă
şi să-mi transpir părăsirea
ca un copil uitat în leagănul primăverii
cu ochii după păsări cântătoare.

Îmbrăţişat de gânduri de dragoste
m-am trezit fericit în beţia de lumină
şi privesc umbra ploii în depărtare.

Neîntâlnită de nimeni femeia de ploaie
aşteaptă şi ea clipe de răsfăţ
şi căldură de vară.

Văd pe cineva cu umbrelă de ploaie
şi femeia la braţ,
pot să fiu chiar eu neaşteptatul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul meu

Nu ştiu ce gândeşte un copac luat în braţe,
dar am semne că se bucură,
păsările se opresc din zbor şi cântă.

Umbra lui nu are picioare, dar fuge,
înima mea simte frunzele cum se clatină
şi se urcă pe ramuri alături de ele.

Fac ocolul pământului cu rădăcinile sub tălpi,
îmi simte urmele urcând prin cercurile trunchiului
şi nu mă scapă din ochii lui verzi.

Întotdeauna când vine furtuna
trag clopotele bisericii din dealul cu vii,
le aude şi simt cum se gândeşte la mine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia din vis

Un cântec ambiental în surdină îmi pune ţiglele pe acasă,
nu ştiu altceva decât să-mi caut liniştea interioară
clipele se scurg cu aerul unor necesităţi
ce vin din afara mea.

Noaptea m-a prins cu visele libere de păcate
şi mă trezesc uneori din somnul aşteptat,
m-am îndrăgostit de femeia din vis
şi simt urmele părerii de rău
cum se şterg.

Dimineaţa a sosit pe nepregătite luminoasă
cu iubiri de rouă pe faţă,
curcubeul bătrân respiră în apa râului
culori furate din cer.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin sângele ca un rug aprins

Prin sângele ca un rug aprins în trup,
se sting nepământene întrebări de gând:
Cu cine voi merge să curăţ albia
unde în valuri dansează viaţa şi moartea?
Cui îi voi lăsa drumul pe care-l fac
şi întunericul pe care nu l-am putut desprinde?
Rămân o mulţime de cântece la păsări,
aceste aripi le întorc vântului
peste ceasurile de piatră obosite de tăcere.
Mă aşteaptă femeia îmblânzită de dragoste,
cu sânii ei însinguraţi de nemângâiere,
frigul din trupul neîncălzit de palmele mele ude
şi frica de patimile divine izvorâte din sânge.
O dorinţă îmi învinge voinţa şi plec
spre femeia aceasta care poartă-n sine lăcaşul
unui nimb de viaţă, de speranţă-n continuitate.
Freamătul paşilor ademeniţi de temeri
îl aud prin vise
şi, cine ştie, poate voi găsi calea adevărată
pe care vom merge către apus.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (6 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea pământului

gânduri suprapuse
pot da naştere la nedumeriri
ce rod şi macină pe interior
cu o durere de cuţit învârtit în rană

inima cât o lună plină aruncată-n cuşcă
trimite raze prin fante subţiri
ele luminează drumul
ce sar peste poduri dincolo de margini
spre eternitate

noaptea pământului
este o umbră din care se speră ieşirea

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada vântului

vântul aleargă prin văi şi prin lunci
mângâie alene arbori, florile mirene
se joacă frenetic cu plete de prunci
dansează lambada cu Sânziene.

povestea vântului o scriu visătorii
o colorează macii din lanul de grâu
în hărnicia lui gestionează norii
în jurul pământului e diafan brâu.

vorbesc şi eu cu vântul câteodată
norii gravi negri să-i alunge departe
să nu se prefacă în furtună turbată
spulberând splendori culturi şi arte.

mirifice păduri să nu le mai bată
până cad frunzele să la ducă la moarte.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de emoţie

M-am întrecut cu vorba fără să scriu,
cuvintele le-am scăpat din frâu
după ce m-am hrănit cu spusele altora
luate aşa cum sunt.

Dincolo de emoţie
am prins în braţe femeia.

Ca un făcut s-a născut ideea,
limba de clopot a sunetelor
care urcă şi coboară pe portativ
alunecoasă
pe corzile viorii portocalii.

Arcuşul se desprinde pe tonalităţi
triste şi amare
căzute în vibraţii de amintiri
ţesute în ascunsul sufletului.

Adevărul crud
se ridică la suprafaţă ca uleiul,
dar îl vor arunca
ca pe un surplus învechit,

un pui de pasăre căzut din cuib

acolo
unde nimeni nu-l ocroteşte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizontul cu porţi de piatră

Gândul meu dând contur zilei de mâine,
iubirii îi pune nume
şi rodeşte în ploi

zămislind fiinţa din lutul sterp.

Atunci se naşte lumina,
aura de botez a capului meu
primeşte duhul
şi se înalţă cu el în picioare.

Sorbind cu ochii întinderea
până se deschide orizontul
cu porţi de piatră,

Drumuri prin gânduri trecând...

De înalţ mânile
să prind de frânghii norii
ploaia în care mă scald
pe braţele tale,

Semne de pământ se desfac.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (6 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

La o masă de piatră rotundă
cu scaune împrejur
se aşteaptă să se aşeze apostolii,
nu vine nimeni,
pe aleea din faţă trece o familie tânără,
Dumnezeu o admiră, priveşte cum se sărută
şi pleacă mai departe mulţumit
de poezia facerii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri...

Cad picături de ploaie rece
Peste pervazul din fereastră
Şi udă florile din glastră,
Iar ploaia nu mai trece...

Un fulger luminează-n noapte,
Un tunet se aude–n depărtare,
Prin ropotul de ploaie se-aud şoapte,
Şi gănduri trecătoare...

Iar gândurile mele sunt confuze,
Deşi e frig, eu ard de dor,
Vântul serii şuieră prin frunze,
Petalele se pierd în zbor.

Cad picături de ploaie rece,
Peste pervazul din fereastră,
Cad picături peste amintirea noastră,
Iar ploaia nu mai trece...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arborele rege

Tu te-ai îmbăiat în umbre
cu aripi cu tot,
sub stejarul înalt şi bătrân
prinzi dragostea nepregătită
din iubirea femeilor flămânde.

Ziua-n amiază răsufli uşurată
şi aştepţi cu inima fierbinte
noaptea după un crepusculul de vis,
s-asculţi freamătul frunzelor crestate
care desenează coroana arborelui rege
şi-i vindecă rana lăsată de furtuni
ca unei femei părăsite, copilul drag.

Timpul nepăsător fuge mai departe
ca un tren prin câmpie
pe sub care nu zboară nicio pasăre,
de departe stejarul ridică-n cer viaţa
şi-i lasă-n custodie pământului moartea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul ciocârliei

Lumina mă înfăşoară
în petale de soare,
de pe umerii orizontului
vin caii dimineţii în coame cu vânt,
pe rouă izvoarele şipotesc în taină,
pleacă din munţi fără să se uite-napoi
şi alunecă îngemănate-n galbenul câmpiei.

Muritorii fac un popas la fântâni,
salcâmii ascund în frunze tăcerea,
din cer cade câte un mănunchi
de raze la picioarele lor neobosite.

Cântecul ciocârliei
se odihneşte-n palma amiezii
cu triluri şoptite din cer.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut femeia de ploaie

Ne-am despărţit din acelaşi drum
Mersul ei, grăbit, cât cerul traversat de comete
Nu se mai vede.

Să aşezăm cuvintele în faţa oglinzilor
Să nu se frângă de pietre sparte, de durere
Ca o moarte rătăcită
În plânsul căzut peste cruci.

Aproape întotdeauna
Luptele se vor da pe întuneric
Victoria va fi stabilită de alţii,
Ajunşi la lumină.

Adaug neliniştea-n uitare
O las s-alunece-n silabe de durere
Şi alerg pe uliţele strâmte
Trăgând târâş imaginile.

Se urcă-n mine un obstacol
Flacăra aşteptării de plumb, arde
Nimicul ia forme de cenuşă udă
Şi mă îmbărbătez.

Mânia îmi surpă blesteme
Sămânţa tăcerii se împrăştie pe drumuri
Mă voi urca pe acoperişul nopţii surde
Însetat, caut femeia de ploaie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (16 noiembrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La pragul singurătăţii

în preajmă ruine
timpul se clatină în părţi
într-un balans lipsit de remuşcări

pentru noi totul e o părere de rău
la pragul singurătăţii
rupe dintre noi vieţi
care ating sau nu ating cu sufletu cerul
şi se instalează deşertăciunea
mai penibilă decât destinul

plâng apoi
de nu mai am lacrimi
şi vorbele sunt de prisos

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele răsărit din apă

Tu popor cu ochii închişi,
ia priveşte-n depărtare
dealul înflorit de caişi,
ţărmul mângiat de mare.

Soarele răsărit din apă
se ridică încet pe boltă,
pe pământ într-una sapă
sâmburele de revoltă,
un soldat fără de soldă.

Şi apoi fără să spună
noaptea asta n-are lună,
vântul bate a furtună,
se întrerupe şi curentul
să mai scriu, nu e momentul.

Totul ce se mai întâmplă
apar fire albe-n tâmplă
şi o scuză cu regret
că n-am fost deloc discret.

Aşteptarea cât a fost
am ştiut-o pe de rost,
dar nu ştiu ce mai urmează
şi-mi fac somnul de amiază.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!