Stele ard lemnul cosmic

Se face noapte în gânduri şi tu nu adormi,
se ţes pânze ce acoperă somnul aşteptat,
râuri străine străbat întunericul
pietrele stau de veghe cu ochii spre cer.

Stele ard lemnul cosmic fără flacără.

Ursitele stau în jilţ cu nervii întinşi
sătule de prezicerile date peste cap,
se lasă în voia hazardului de început,

tot ce se naşte este ursit.

Urcă prin mine izvoarele moştenite
în inima cui nu vor fi limpezi?

În suflet înfloresc mugurii speranţei,
rodesc în cuvinte fructele verii,
în fiecare anotimp se nasc temeri,
privesc cum se urcă pe scară norocul.

Întotdeauna lumina se răzbună
pe cei cu ochelari de cal.

Din timp în timp soarele-şi ridică ochii
şi sărută cu dragoste pământul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce se naşte este ursit

Se face noapte în gânduri şi tu nu adormi,
se ţes pânze care acoperă somnul aşteptat,
râuri cu ape străinestrăbat întunericul
pieterele stau de veghe cu ochii spre cer.

Stelele ard lemnul cosmic fără flacără.

Ursitele stau în jilţ cu nervii întinşi
sătule de prezicerile date peste cap,
se lasă în voia hazardului de început,

tot ce se naşte este ursit.

Urcă prin mine izvoarele moştenite
în inima cui nu vor fi limpezi?

În suflet înfloresc mugurii speranţei,
rodesc în cuvinte fructele verii,
în fiecare anotimp se nasc temeri
care privesc de se urcă pe scară norocul,

dar întotdeauna lumina se va răzbuna
pe cei care folosesc ochelari de cal.

Din timp în timp soarele-şi ridică ochii
şi sărută cu dragoste pământul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când urcă bucuria

De ce îmi preziceţi o iarnă în oase?
O curgere continuă din streşini
când urcă bucuria prin mine rotund
şi-mi iau inima în mâini şi o ascund în piept,
o fac să simtă primăvara
cum ne acoperă cu verde,
rămânem credincioşi
sfinţeniei din cuvinte
pe care le repetăm
neobosiţi în rugă.

Nu-mi mai rămâne iarna interioară,
acasă odată cu plecarea
fuge din mine iluzia şi se naşte iubirea,
creşte sub ochi minunea
şi-n spaţiul dăruit
aduc în fiecare zi
lumina.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai virtutea urcă pe scară

În leagănul nopţii-n somn ceruit
întuneric alungat de stele,

de susură apele,
curg prin tăcerea singurătăţii
şi culeg izvoare de lumină.

Efemerul zboară cu aripi de liliac
muşcă din timp cu dinţi de silex
şi se retrage pe tărâmul nisipurilor
unde şi cactuşii mor.

Numai virtutea se urcă pe scară
cu ochii aţintiţi la cer,
se întunecă-n carne durerea
şi macină continuu voinţa,

de te întrebi mereu
cine te-a lăsat într-un loc nepotrivit
să-ţi consumi viitorul degeaba.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec din stele

frigul mă desfrunzeşte
de gânduri
nu pot să visez frumos
fără un timp al sufletului meu
care nu îngheaţă până la sfârşit

se aude un cântec din stele
care mă face înger
al patimilor sângelui
noapte în care mă dezbrac de cuvinte
se îmbracă singură
în veşmintele viitorului
voi cei flămânzi de înţelepciune
deschideţi ochii mari
şi priviţi lumina

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păstrez acelaşi crez

Dintre toate durerile cele de suflet sunt grele,
îţi seacă izvoarele trupului prin suferinţă
şi respiri cu tristeţe aerul.

Multe dezamăgiri mi-au lovit inima,
am ajuns până la refularea dorinţelor,
totul mi se pare un blestem
care trebuie îndepărtat de viaţă,
nu pot să fiu umil, nu sunt un sfânt,
în mine păstrez acelaşi crez
şi multă dragoste.

Sângele îmi poartă prin artere
tot ce-mi înfloreşte prin gânduri
mă face să sper la tot ce urcă la cer,
şi nu se lasă răpus de zădărnicie,
multe obstacole îmi vor sta în drum
şi le voi ocoli
chiar începând de azi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe coloane de viaţă

Se va absorbi primăvara
în dimineţi cu aburul subţire
şi sughiţuri reci,

de îi va înflori gura de arome
şi ochii vor privi însetaţi

cum se nasc toate pe rând.

Atât de fragedă se va limpezi,
de apele vor şlefui pietrele în albie,
vor curge cum scrisul cuvintelor
în miezul de mai
cu liliac înflorit la glezne.

Iar mai frumos decât atât
înrobit de iubire
când păsările clocesc,
sevele urcă
pe coloane de viaţă

sub o aureolă de vis

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeele dimineţii

Nu mă mai întorc la vechile forme,
păşesc spre noile deschideri
sunt un mugure care aşteaptă căldura
lumina îi mângâie ochii până văd cerul
şi nimic nu se întâmplă,
fără Dumnezeul primăverii din mine.

Nu mă pierd în cuvintele nopţii,
dimineţile mele au curcubee după ploi
care beau apă din râuri
şi răsăritul topeşte întunericul în ele,
voi fi mereu la izvoarele orizontului
unde minunea se naşte liberă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda în care ne privim

Chiar din fruct arome lichide
se risipesc prin aerul cupei
cum iubirea prin inima mea
luminând ca un felinar întunericul
devenind împreună muguri deschişi.

Simţind coaja prin care respiră lumina
Însetaţii de cuvinte caută înţelesul
Char dacă preţul urcă pe scară
şi valorile rămân tot ma jos.

Oglinda în care ne privim din umbră
recunoaşte bucuria lichidelor tari
şi timpul se umple c-un gol
în care nimeni nu pune nimic,
dar lasă crezul în fructul de aur.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâni nu se mai nasc

Stau cu Dumnezeul meu în suferinţa durerii
aud eternitatea cum curge prin uitare
şi n-are maluri decât o lumânare aprinsă,
care-mi arde drumurile spre iad.

Văd lumina cum o topeşte şi urcă,
mirositoare prin vămi mântuită
înflorind ramurile cerului
deasupra de ziditorii cuvântului.

Fântâni nu se mai nasc,
doar în agheasma iubirii mă scald
şi ies mai pur din ninsorile de argint
în care sunetele nu se aud.

Nesfârşitul împarte cu mine tăcerea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaşare absolută

Stau şi privesc
Cum lumea se frământă
Cum toţi sunt trişti şi fără chef trudesc
Cum astăzi şi speranţa pare frântă...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum unii mor de foame
Cum alţii tot mai mult se îmbogăţesc
Cum pe Pământ sunt mii şi mii de drame...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os şi piele...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum mulţi se nasc şi mor
Cum alţii fără niciun rost trăiesc
Cum viaţa trece iute ca un nor...
Stau şi privesc.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine primăvara

Mi se spune, vine primăvara,
în fiecare dimineaţă privesc peste dealuri
şi nici un semn sau poate unul foarte mic,
nişte flori grăbite au început să-şi scoată colţul
chiar la mine-n grădină.

Şi iarba parcă ar da semne,
numai ghioceii aplecaţi zâmbesc
ca după un somn lung şi odihnitor,
noaptea-mi trimite frig şi îngheţ
şi cuvinte bolovănoase la şlefuit.
Primăvara asta are caii împiedicaţi
şi dimineţile cu genele stufoase pe ochi.

Se va trezi un anotimp sublim,
îl voi simţi cum urcă prin mine
şi voi aştepta tăcut,
prin somn mă străbat încă iernile
şi lupii flămânzi
care-mi urlă-n urechi
dragostea rămasă departe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara are caii împiedicaţi

Mi se spune, vine primăvara,
în fiecare dimineaţă privesc peste dealuri
şi nici un semn sau poate unul foarte mic,
nişte flori grăbite au început să-şi scoată colţul
chiar la mine-n grădină.

Şi iarba parcă ar da semne,
numai ghioceii aplecaţi zâmbesc
ca după un somn lung şi odihnitor,
noaptea-mi trimite frig şi îngheţ
şi cuvinte bolovănoase la şlefuit.
Primăvara are caii împiedicaţi
şi dimineţile cu genele stufoase pe ochi.

Se va trezi un anotimp sublim,
îl voi simţi cum urcă prin mine
şi voi aştepta tăcut,
prin somn mă străbat încă iernile
şi lupii flămânzi
care-mi urlă-n urechi
dragostea rămasă departe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidul plângerii

Zidul plângerii desparte pe oameni de Dumnezeu,
pietrele ard sub tălpi vinovate,
plânsul din suflet pătrunde în zid
se înalţă ca un porumbel spre cer.

Iertarea îşi picură în lacrimă durerea
şi în aşteptare curge bunăvoinţa,

în faţă măreaţă cetatea respiră
şi fiecare se simte mai uşor,
pacea i se urcă în trup.

Nebănuit de tandră inima creşte,
bate ca un clopot la porţile tăcerii
să macine greutatea adusă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar fragii sălbatici

M-au izgonit din cetăţile cucerite,
nici cu inima nu mai stăpânesc femeia,

doar fragii sălbatici
îmi lasă arome în suflet.

Tot ce mă cheamă mai mult
este sângele care nu-i este statornic,
urcă şi coboară vesel prin trup.

Ca pe o sobă aluatul dospit
miroase prin fante plăcut
şi nici pâinea nu-i mai prejos.

Când între noi se nasc privilegii
şi fiecare şi-l apără,
noaptea se învăluie în dragoste.

Când stele se mişcă după legile lor
cerul rămâne acelaşi

luminos şi înalt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii de veghe

S-a dezis de îndată de uitare,
stare obişnuită
şi urmările au fost lăsate
încât schimbările se produc,

într-o conştiină care se implică,
lumina călăuză devine
cu scopuri sobre şi înalte.

Deasupra respiră adânc adevărul
pe fiecare treaptă urcată.

Bucuria o simte în piept
unde încearcă să o statornicească
într-un lăcaş umbros,

cu ochii de veghe
pe tot ce înseamnă atingere,
îndepărtează la timp
forma care răneşte.

Ea păstrează o taină
ce nu se poate descifra
decât cu multă dragoste.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercul nu cade

Se rotesc într-un cerc pe o margine de cer,
cercul nu cade,
nu are unde să se deschidă,
pământul e prea departe în albastru.

Nopţi de busuioc îşi risipesc mirosul
prin aerul de care îngerii nu fug
şi suferinţa urcă în altă lume
pe care nimeni n-o cunoaşte.

Tu lasă-i să-şi joace norocul
cu aceste bacnote din buzunare
de care vor să scape ca de o umbră
care se ţine după cei împătimiti.

Pune-i liberi
să-şi deschidă ochii şi inimile
celor pe care-i întâlnesc pe drumul
lung al mântuirii de suflet.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confuz în noapte

Tânăr ca marmura străveche
Nu-mi cuget a-mi spune cuvânt
Pribeag prin gânduri stau de veghe
Nu văd altceva decât al meu gând

N-am timp să exist
Căci timpul mi-e scurs
Am suflet de artist
Dar am suflet ascuns

Stau şi zac la lumina întunecată
Pierzând în zadar tot veacul
Privindu-mi inima spintecată
Neputând a-mi găsi leacul

poezie de Mădălin Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea curioasă

noaptea se rostogoleşte în hăul cu întunericul zdrenţuit
de cârtiţele neobosite ale lumii
ziua nu mai are amiezele somnoroase de altădată
cu soarele deasupra capului odihnind
dragostea o simt la fel de curioasă
nu se întâmplă aproape nimic
ierburile cresc la fel
pomii înfloresc
şi eu mă simt cuprins de întreg frumosul
pentru care te iubesc

priveşte-mă cu ochii de verde
nu-mi văd umbra şi o caut cu paşii
gândurile nu mă lasă să stau locului
dar trăiesc închis în cuvinte

dacă vii să mă vezi
ascultăţi în fiecare clipă inima
şi nu vor mai trece nefructificate

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea ca un semn

trec cu vântul pânze de foc
noaptea ca un linţoliu de argint
acoperă feţe la oameni de gheaţă
odată cu frunzele
atinse de tristeţea din secera lunii

aprinşi fluturii ard întunericul
se transformă în larve
urmăriţi de ochii rotitori ai păsărilor
în care se răstoarnă cerul în ierburi

tăcerea îngropată-n teamă
intră în inima unui om
ca un semn de întrebare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (27 septembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Socotesc cum bat visele

Stau şi aştept pe o bancă
pe lângă care amintirile trec pe lângă mine
din timp în timp gândurile fug şi ele
se depun în memorie ca într-un sertar
pe care nu-l deschide nimeni
fără cheie

oamenii îşi măsoară fiecare paşii
până unde trebuie să ajungă
nu se lasă înduplecaţi
de cei care-i privesc miraţi

nu mă zoresc să plec mai repede
am răbdare cu mine
mai bine îmi găsesc să repet un poem
care m-a prins cu inima desfăcută

viaţa decurge normal

îmi doresc o libertate reală
care nu se prea întâmplă
mai degrabă sper
oricum speranţa nu moare

socotesc cum bat visele

am o teamă de neprevăzut
care se vântură prin gânduri şi vise
nu mă îneacă apa tulbure
mă feresc de angoase

plec şi mă pierd în mulţimea insipidă
caut ce nu găsesc
iar gândurile rămase-n memorie
nu mă lasă liber

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!