Falange cu ștaif
E nașpa să nu ai aripi!
Toți au..
Unii au și de rezervă cu oase cromate
cu deschidere patru D
eu am tot cinci degete
din generația omului...
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Cinci picioare
Toate animalele cu cinci picioare
erau aduse la eșafodul
patrupedelor.
Șchiopătau. Pe steaguri fluturau
patru picioare
cu patru mersuri diferite
cu patru călcâie bătătorite.
Toate animalele cu cinci picioare
somnolente și aburind
erau aduse la eșafod. Patru grauri păzeau
la intrare în scorbura
din cei patru
paltini cu patru intrări diferite
în scorbură. Atunci au leșinat
aracii...
*
Toate animalele cu cinci picioare
treceau printr-o despicătură de umăr
trasată orizontal pe verticală
în sensul
acelor de cusut oase.
În rest nu mai știu
fiindcă a venit leșinul
din unghiul scuturat de patrulaterul
patrupedelor.
**
În noaptea următoare am dormit în patru poduri
supraetajate
de frică inundației
cu dinți.
Se zvonea în patru megafoane
pe patru voci pe patru limbi
același sâsâit
în patru feluri. Luna era în pătrar
iar animalele cu cinci picioare
împleteau
din oasele lor un fular
de teracotă.
***
A doua noapte!
Un înger cu patru aripi
a căzut la patru cincimi
de sursa noastră de lumină.
Patru ore am rămas într-o beznă anonimă
în care ne imaginam
fără unul dintre cele cinci picioare.
Ne amorțeau picioarele.
Doamne! Să fi avut patru
sau trei sau două sau unul
sau cinci minus unul
sau cinci și ceva cu patru la mijloc...
Am adormit pe patru paturi
de armă
cu patru perne sub picioare.
****
A treia noapte am plâns
patru lacrimi
*****
A patra noapte am desenat cu patru pensoane
pe gamba piciorului stâng
gamba piciorului drept.
Celelalte picioare construiau
o cangrenă.
******
În a cincea noapte
ne-am trezit amputați.
Pe steaguri fluturau patru picioare.
Ne-am ridicat și am alergat
antrenați.
Ne-am înmormântat picioarele.
Nimeni nu a mers la înmormântare.
Patrupedele ne îmbrățișau
și ne ziceau de cinci ori
că le suntem confrați.
Eșafodul se prelingea în duhoare.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Osul apei
A înghețat în zbor un fluture! Căzut a fost
și în lovirea de țurțure s-a desfăcut ca un pumn
cu cinci aripi
și dus a fost...
dus pe apă printre sloiuri ca niște palme
pe obrazul apei plânse
până-n vale
tocmai în vale
unde s-a scurs printre coturi de apă sălcie
sub care
împietrit de nerăbdare
aștepta un os viclean
să se-așeze ca pe-o floare
pământie.
Ce rece ești...
A murmurat osul!
Ce degete sunt..
A fluturat apa!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Forme de oase și dinți
Căutătorii de oase
într-o inimă
șaitroc
zbat râurile din brâuri și frunțile din ochii
deltelor-abdominale.
Oase peste oase
vin
și mese cu spumă
din copaci se aud pietrele
cum sar din inel în inel.
Oamenii cu tije amanetate
și dinți cu coif
își caută oasele strămoșilor
să le schimbe
să se mândrească cu ele
pe gâtul blegit.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cifra cu flori
A avea un compas e o încercuire.
A avea două mâini e o îmbrățișare.
A avea trei sau patru flori
e o viață sau o înmormântare
sau cinci clipe
lipsite de fericire.
A te avea.. e o iubire
îndeajuns..
Îndeajuns.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pasărea căzătoare
Trecea moartea pe cer îmbrăcată într-o
pasăre căzătoare.
Urlau frunzele în copacii din sobă.
Ea tușea în grădină vlăstare de vâsc.
Pe drum
se trasau gropi
în formă de case
în case se trasau paturi
în formă de oase
în oase
se trasau dimineți.
Câinii se înjunghiau între ei cu pisici.
Moartea lătra.
Toți lătram.
Mama scoatea din fântână morminte.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când o să reușești să îți smulgi dinții cu propriile degete, atunci și Dumnezeu o să te hrănească cu lingura..
aforism de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Gustul trăsnit
Fulgerul în prun își făcuse cuib.
Oamenii treceau și aruncau cu degete în el
dar el clocea o lumină
și săpa o scorbură în frunză
și săruta pământul
plin de fructe pietrificate.
Fulgerul din prun
era în durerile des-facerii
de sine
Eu nu mai aveam degete
și prunele se scuturau de pe mine
pe spate...
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Clopotul
Incendiasem totul însă el bătea
mai tare ca inima unei virgine
Aerul cald îl mișca
tot mai aproape de mine
Îmi sângerau urechile de-acum
Făclia se albise!
Secundele împrăștiau prin fum
cenușă peste vise.
Trecea o pasăre arzând
Din aripi îi cădeau scântei
Bătea în oase și în gând
Un clopot la sosirea ei!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acord 17
Patru boi trag inima mea
iar eu
mă dau de-a berbeleacul
sub ea...
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cârpa
Cârpa e o bucată de fâșie dintr-o nesfârșită haină
cu care se îmbracă unii
în loc de fular
după ce au șters pe jos cu ea
toți cei trecuți prin ger
sau prin jar.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Râsul este un fel de plâns
din care unii râd până la plâns
unii plâng până la râs
iar unii cască bocet din rânjire.
catren de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu poți strivi un om între două degete fără să fii strivit între palmele lui...
aforism de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă arăt cu degetul
Plâng degetele! Fiecare deget plânge o palmă.
Palma se șterge cu palma de propria ei palmă
Degetele plâng de le ustură falangele.
Plâng la atingerea lor cu alte degete
care plâng o palmă
ce se șterge cu palma de propria ei palmă.
Cinci palme la un deget
care se arată cu degetul
care se arată cu degetul
de cinci ori se arată cu degetul
pălmuit.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rămâi separat, așa cum cele cinci degete ale mâinii sunt separate. Totuși, când este vorba despre împlinirea unei anume munci, cooperează la îndeplinirea ei precum mâna care alcătuiește cele cinci degete.
aforism de Yoga Swami din Cuvintele maestrului nostru aforismele pline de înțelepciune ale lui Satguru Shiva Yoga Swami
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bulgări cu oase
Mai ții tu minte
cănd din bulgării noștri de zăpadă
creșteau urzici
de care se fereau
prin oseminte
nepoții în părinți și în bunici?
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Patru izvoare
Am râs! Din bluzonul hainei se căutau o
infinitate de nasturi... Se urca luna cu picioarele
pe coasta unei brândușe când a alunecat!
Eu,
am rămas în urmă
fiindcă în urmă
îmi place
să rămân...
Din față se auzeau
patru izvoare
cum alăptau mieii
în difuzoare..
Așa că!
Că
așa!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vântul s-a oprit!
Cinci degete se împrăștie în mine ca o umbră
Umblu pe ape, soarele din ochii tăi e visător
Cosași se duc la apă
Dimineața plutește ca un puf de păpădii,
Mă așez lânga tine cu trupul răsărit din soarele dimineții
Te întreb: Ți-e cald sau ți-e frig?
Afară e lună plină.
Cinci degete mă mângâie,
Uneori mă ceartă
Eu le sărut palmele cu gura, descântundu-le de deochi
Atât de încet auzindu-se, lumina din cernitele izvoare
Vântul s-a oprit!
Semnele zăpezilor din mine seamănă cu fulgii de zăpadă Nenăscuți din căușul palmei cu cinci degete.
poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am găsit o opincă! Mai am nevoie doar de noroi și de un țăran cu joc la trifoi în patru picioare desculțe încălțate-n noroc...
aforism de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când un om clipește, îngerii se strecoară unii spre alții...
aforism de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tatăl măsura cu pași mari odaia. Unu, doi, trei, patru, cinci. Și înapoi. Unu, doi, trei, patru, cinci. Cinci pași. Cinci note slabe. Nu avea nici un sens să numere pașii. Copilării! Pașii și notele slabe nu au nimic în comun. Celelalte fapte nu pot fi apreciate prin note; obrăznicie... Era clar că băiatul își bătea joc de profesor.
Milivoj Matosec în De prisos în Univers
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!