Uni-versuri

Până şi un pocnit din degete poate avea vedere la mare aşa cum orice peşte rătăcit în profunzimea apelor poate din degete să pocnească încântătoarea stare a tresăririi. Poezia ca substanţă are forma prin care transferul clepsidrei poate fi făcut de la mic spre mare şi iar spre mic aşa cum marea poate fi transferată de la iluzie la înec şi iar la iluzie. Când un copil sare coarda
putem spune că acea coardă râde cu sfoara până
la urechile copilului iar privitorul lor se scurge din amintire în prezent şi reamintire.
Poezia frânează pasul care pământului îi fuge de sub picioare.
Prin ea umbra devine cea statică în timp ce oamenii se rotesc în funcţie de lumina înţelesului...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bibanul-de-mare gigant (Epinephelus lanceolatus), care poate avea până la 2,7 m lungime şi poate cântări până la 400 de kg, cambula uriaşă (Hippoglossus hippoglossus), care poate avea până la 4,7 m şi până la 320 de kg, crapul uriaş siamez (Catlocarpio siamensis), care poate avea până la 3 m şi până la 300 de kg, morunul (Huso huso), care poate avea până la 9 m şi până la 2000 de kg, peştii-lună (Mola mola şi Mola alexandrini), care pot avea până la 3,3 m şi până la 2300 de kg (sunt cei mai grei peşti osoşi din lume), regele heringilor (peştele-vâslă sau peştele-şarpe; nu este un hering, ci se hrăneşte cu heringi) (Regalecus glesne), care poate avea până la 11 m (după unii până la 17 m; e cel mai lung peşte osos din lume) şi până la 270 de kg, somnul uriaş de Mekong (Pangasianodon gigas), care poate avea până la 3 m şi până la 300 de kg, sturionul kaluga (Huso dauricus), care poate avea până la 5,6 m şi până la 1000 de kg, şi tonul roşu de Atlantic (Thunnus thynnus), care poate avea până la 4,6 m şi până la 680 de kg (după Institutul Smithsonian poate ajunge la 910 kg), nu se pescuiesc nici cu cârstaşul sau crâsnicul, nici cu undiţa.

George Budoi în Peştii, pescarii şi pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (21 noiembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia este un spaţiu în care orice adevăr poate fi utopie şi orice utopie poate deveni adevăr şi realitate. Poezia poate fi un paralelism utopic, un paradis al neîmplinirilor împlinite utopic, într-un timp din afara timpului. Totuşi, în această lume iluzorie, sentimentul este autentic şi înălţat la cote extreme. Poezia este un sentiment nemuritor prin hiperbolizare.

aforism de Ionuţ Caragea din Delir cu tremurături de gânduri (2013)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bibanul-de-mare gigant (Epinephelus lanceolatus), care poate avea până la 2,7 m lungime şi poate cântări până la 400 de kg, cambula uriaşă (Hippoglossus hippoglossus), care poate avea până la 4,7 m lungime şi poate cântări până la 320 de kg, crapul uriaş siamez (Catlocarpio siamensis) şi somnul uriaş de Mekong (Pangasianodon gigas), care pot avea până la 3 m lungime şi pot cântări până la 300 de kg, şi tonul roşu de Atlantic (Thunnus thynnus), care poate avea până la 4,6 m lungime şi poate cântări până la 680 de kg, iar după Institutul Smithsonian poate ajunge la 910 kg, nu se pescuiesc nici cu cârstaşul sau crâsnicul, nici cu undiţa.

George Budoi în Peştii, pescarii şi pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (21 noiembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numim viaţă capacitatea de hrănire prin sine, de creştere şi, în fine, de micşorare de la sine. Aşadar, fiecare corp natural care participă la viaţă, se poate considera drept substanţă, şi anume o substanţă compusă, organizată. Sufletul este deci, cu necesitate, o substanţă în sensul de specie a unui corp natural care are viaţă ca potenţă şi de defineşte prin acestea: hrănire, simţire, gândire, mişcare. Aşadar sufletul constituie acea entitate prin care trăim, simţim şi gândim, ca atare se poate spune că el este raţiunea de a fi şi forma, iar nu materia şi subiectul ei.

citat din Ludwing Feuerbach
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oceanul de Linişte nu poate fi creat, deoarece El există deja - de aceea, dacă încerci să îl creezi din nou, vei crea o altă versiune a oceanului - un mic lac - care te va ţine departe chiar de Oceanul în Sine, căci orice creaţie a unui sunet relativ nu poate cuprinde Prezenţa Absolută în Sine. Liniştea există chiar şi în clipele de confuzie, de suferinţă, însă, datorită faptului că oamenii se identifică total cu forma, ei nu pot transcende forma şi rămân la nivelul la care poate exista zgomotul care a pus stăpânire pe formă. Războiul creează război, pentru că o iluzie creează o iluzie şi mai puternică, iar identificarea cu iluzia creează o realitate iluzorie, modelată şi condusă chiar de iluzie. Când te identifici cu iluzia - cu zgomotul - atunci zgomotul trăieşte prin tine şi tu nu mai trăieşti viaţa, exact aşa cum este - ci trăieşti viaţa zgomotului, exact aşa cum este zgomotul. Răzvrătirea împotriva zgomotului nu face altceva decât să împuternicească autoritatea zgomotului asupra fiinţei tale.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce poate fi mai trist...

ce poate fi mai trist în lumea asta
decât să vezi
cum lumina din ochii unui copil
se stinge încet încet
până devine amintire
că jocul a rămas neterminat
iar eu am fost mut
la nedumerirea lui

faceţi linişte

o linişte atât de mare
încât
doar fulgii de zăpadă care cad
peste pustiul alb
să-mi spargă timpanele

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

****

am luat în braţe marea
valurile m-au aruncat în sus
de bucurie plâng şi-nmulţesc apa şi sarea
iubite, nu mă privi...
aruncă-te-n ea!

o plută vie trasă de curenţi spre larg
ploile ne taie respiraţia
ne şterg strâmbăturile triste
nu suntem zei
dar putem fi o zi

întinderea apei oglindă-i
norii se prefac în conduri
pescăruşii fac cercuri pe aceeaşi rază
în ce piesă suntem acum?

marea şi cerul decoruri
poate fi viaţa din mare un vis
sau poate
poate un înec

poezie de Zeciu Anca Cristina
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar eu sunt un copil

gheaţa de pe geam, privită de afară,
părea stridentă
până când am descoperit o ramă de ochelari
oarecum lată,
un nonscut recent improvizat
pentru viscol
şi pentru acele lui de pe obraz,
în loc de ace de pin sau orice alt pom
de Crăciun

nu, înger roşu, nu te grăbi
să te întorci spre adâncuri
înainte de a-ţi lăsa
amprentele de fum pe urechile mele...
... pentru urechile tale,
poate,
e prea frig...
de la umbra ce-ţi veghează de la un timp
şederea

poezie de Cristina Hasse
Adăugat de Anemarie Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kali

Timpul îmi şopteşte, la capătul pământului,
Îmbătat de o ultimă ceaşcă de cafea
Că tristeţea mă face mai frumoasă...
Şi am ales să rămân aşa, statică
Eliberând printre gratiile sufletului
Ultimele urme ale unui zâmbet...
Am rupt orologiul în patru păcate
Am împărtit totul în doisprezece secunde uitate
Poate...
Niciodată slabiciunile nu m-au dezamăgit
Mi-au umplut speranţe deşarte
M-au descompus până la minus infinit...
Mi-e dor de mine... Kali
Femeia care nu părea mai femeie
Doar pentru că putea să poarte o rochie cu mândrie
Azi... se scurge şi toamna din mine
În timp ce îmi îndrept paşii spre deşertăciune
Ce mai aştept şi până când?
Până când... a iubi şi a fi iubită o să valoreze
Cât toate comorile maharajahului
Până când îmi voi trage puterile de la umbra lunii...
Într-o bună zi o să aud cântecul spiritelor
Şi atunci o să ştiu că am moştenit anumite daruri.

poezie de Florinow Maria Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp ce Tenzing, îngrijorat, îl fila de jos, Hillary s-a strecurat într-un gol dintre pintenul stâncii şi o muchie verticală din zăpadă, de la marginea acesteia. Apoi a început să se caţere încetul cu încetul pe ceea ce mai târziu va purta numele de Pasul lui Hillary. Urcuşul era extenuant şi Hillary înainta pe bâjbâite, dar a continuat până când, după cum avea să scrie: în cele din urmă, când m-am târât afară din gol, ajunsesem deasupra stâncii, pe o terasă largă. Mi-am tras sufletul câteva clipe şi, pentru prima dată, am simţit că nimic nu poate să ne împiedice să ajungem pe vârf. Mi-am înfipt bine picioarele în stâncă şi i-am făcut semn lui Tenzing să urce. În timp ce trăgeam cu greu de coardă, Tenzing înainta în zigzag prin fisură, iar când a ajuns sus, a căzut epuizat ca un peşte pe care tocmai l-ai scos cu greu din mare.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem ancoraţi în realitate şi totuşi ne place să sărim în necunoscut, în iluzie, în subconştientul nostru plin de simetrii superioare realităţii. Vrem să fim ce nu putem, să fim altceva, să ne rupem de tot şi de toate, dar nu putem, imediat ce gustăm un pic din absolut, realitatea ne doboară ca un croşeu bine pus în bărbie, ne aruncă în hăul ordinarului, comunului, amintindu-ne că nu putem fi în acea metastază, în acea unire cu totul. Poate este imposibil, poate aşa am fost creaţi şi ăsta este rolul nostru de a încerca la nesfârşit fără a putea depăşi limita, poate că nu este imposibil, dar încă nu suntem pregătiţi pentru o gură de apă aşa de mare încât ne-am îneca cu atâtea răspunsuri, cu atâtea adevăruri pe care nu le-am crede posibile.

Ştefan Eparu
Adăugat de Ştefan Eparu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierderea speranţei

Ea nu-şi pierde speranţa în timp ce
se roagă. Nu este deloc simplu,
mai ales atunci când sună clopotele
pentru tot ceea ce se poate înălţa
dar nu se înalţă, ci se scufundă.

Un ţipăt poate însemna
un coşmar sau o frontieră pentru sfinţenie
atunci când infinitul este în interior.

Viaţa este o iluzie sau
o mască a unui ego şi poate că această disimulare
are scopul de a rostogoli acest ego
într-un haos mai mare decât Mare Imbrium numită şi Marea de Lacrimi. Ea crede că atât cât are este suficient pentru ea.

Ea este încă recunoscătoare lui Dumnezeu,
deşi oarbecăieşte şi pare a fi
un robot care suflă în nisipul fierbinte
pentru a face obiecte de sticlă,
transparente, aproape invizibile.

Viaţa ei pare a fi un cristal de Murano
din care lipseşte conţinutul.
Poate că îşi doreşte doar un simplu sfârşit ;
nicidecum să fie mântuită.
Poate că trebuie să mediteze
ca să înţeleagă lipsa de sens
a condiţiei sale umane.

Nu poate ţine pasul cu nimic nou
în timp ce este blocată de acele obiecte
pe cale de dispariţie -vizibilitate, viziune.

Umbra ei se adânceşte în profunzimea sufletului,
se transformă într-o frică care roade
şi dă contur acelei tăceri stranii, tăcere care este absorbită de pereţi.

În timp ce îşi digeră visele cubice,
îi este frică că se va pierde în sine ;
îi este frică de propria ei metamorfoză..

Reîntoarcerea în propriul ei abis intern
este o târâire ciclică, inelară, dar nu o resemnare
şi poate un râs pietrificat, un rânjet.

Deasupra capului ei, câţiva nori
sunt pe punctul de a se ciocni ; cer plin de fulgere.

Poate că are nevoie de Dumnezeu,
dar ea se gândeşte doar la acele întrebări
lipsite de răspunsuri; îşi ineacă dorinţele în băutură
şi cade într-un somn psihedelic,
unde nu se mai poate ruga.

Poate că a fi în braţele lui Morfeu este
un refugiu. Nu pierde speranţa că se va trezi în Rai.

Când se poate considera că un cuvânt este pierdut?

poezie de Marieta Măglaş (3 noiembrie 2023)
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiinţa ne poate spune cum putem aduce o stare de lucruri pe care o preferăm din punct de vedere moral, dar nu ne poate spune ce este moral.

citat din Dan Sperber
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia, zic unii, a falsificat iubirea. Poezia a făcut cântece, statui, versuri din sentimentul simplu şi firesc ce a fost odinioară iubirea, a făcut nebuni din oamenii cari, şi altmintrelea, erau cam porniţi spre nebunie, a făcut gurmanzi din oamenii cari până atunci erau înfometaţi. Eu însă zic că nu există poet, muzicant, pictor sau sculptor mai mare ca un îndrăgostit.

Liviu Rebreanu în Mărturisire. Pentru Fanny
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din religie vine scopul omenirii; din ştiinţă, puterea de a atinge acest scop. Uneori oamenii se întreabă dacă religia şi ştiinţa nu se opun una alteia. Acestea ar fi ca şi cum degetul mare s-ar opune celorlalte degete ale mâinilor; este o opoziţie prin care orice poate fi înţeles.

citat din William Henry Bragg
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până şi Iluminarea poate deveni o iluzie, dacă o cauţi ca pe o stare viitoare.

citat din Eckhart Tolle
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te privesc printre degete, Versuri: Cristian Harhătă

Te privesc printre degete
Ca un copil ce zăreşte marea
Mie şi frică, mie şi sete
Că mă va ucide sarea

Din adâncurile tale
Uneori ai scos la mal
Câte o scoică moale
Argintie, sidefie pal

Îţi arăţi frumuseţea,
Doar atunci când eşti fragilă,
Şi din caracter nobleţea
O-mpleteşti cu iubire şi cu milă

Sunt vulnerabil în faţa ta
Şi fac un pas înapoi
Cu tandreţe te-aş curta,
Dar nu e timp pentru noi

Şi ar fi nedrept să ştii
În ce fel îţi port iubirea,
Doar în nopţi argintii
Vei simţi dezamăgirea

Poate vibraţia inimii mele
Poate o urmă de regret,
Seara când te port prin stele
Te ţin în gând discret.

Versuri: Cristian Harhătă

poezie de Cristian Harhătă din Sursă proprie (14 decembrie 2021)
Adăugat de cristianharhata
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Munca este împerecherea între oamenii de ieri
şi oamenii de mâine.
Poezia este modul prin care omul
devine cast în faţa acestei orgii...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Crăciun

umblu în bocanci
cu-n anume bombeu
găurit (?!) poate trece o rază de soare
dinspre cer
înspre centrul pământului
şi
îşi face cuib între degete
la picioare. poate
anume...

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate

Poate-n drumul tău te gândeşti la mine,
Poate simţi şi tu dor ascuns în tine,
Poate vezi cu ochii în singurătate
Razele din mine cum îţi sunt surate.

Poate gându-ţi tainic fuge şi mă caută
Din viaţa trăită într-o altă dramă,
Poate clipa asta te înfrângi pe tine,
Poate-ţi spune Domnul puţin despre mine.

Poate îţi apare dintr-un colţ de umbră
Chipul meu ce fuge de o noapte sumbră,
Poate vezi o rază din mine plecând,
Căutătoare undă, foşnitorul gând.

Poate cu răbdare te agăţi de ea,
Poate nu-i dai drumul spre o altă stea,
Poate te încingi cu ea peste trup
Să îi simţi căldura... atunci când erup.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!