Vis rătăcit

-Ce faci? Ştiu, ţi-am lipsit. Am fost plecat
Prin dimineţi lipsite de culoare,
Cu nori mânaţi prin lumea asta mare
De amintiri ce, iar, s-au răsculat

Şi, agăţat de franjuri stând să cadă,
Atent la ce spun ei, nu ce simt eu,
M-am transformat, un timp, în curcubeu
Trimis de cer cu ultima zăpadă.

Eram de un albastru-sângeriu,
Străpuns, din loc în loc, de câte-o rază
Din amintiri ce drumu-i fragmentează
Cu pete de un negru-cenuşiu.

Eram... nu eu, acela! - o nălucă
Ce-şi rătăcise paşii într-un vis
Şi-i îndrepta... nu înspre ce-a promis,
Ci pe alt drum, departe să îl ducă.

Am revenit. Ce faci? N-a fost uşor!
Mă mai iubeşti? Ţi-e teamă? Ţi-a fost dor?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii amintirilor

E-acelaşi loc. Ce faci, te-ntorci, acum?
Nu, nu-i acelaşi! Iarăşi mi se pare
c-apusul este răsărit de soare
iar paşii tăi se-aud pe vechiul drum.

Am şi uitat de ce-ai plecat, dar ştiu
cum mergi şi cum respiri, îţi ştiu privirea,
deşi ţi-am şters, adesea, amintirea
din sufletul ce-a devenit pustiu.

Nu-s paşii tăi şi, sigur, îi confund.
Sunt alţii, mult mai siguri, hotărâţi,
ce visurilor mele corespund.

Nu poţi fi tu, nu-s paşii coborâţi
din lumea-n care nu pot să pătrund.
Încerc, prin amintiri, să te ascund.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram şi nu eram

mi-a fost greu să fiu simplu
mi-a fost uşor
am avut curaj - nu
mi-a fost frică şi am avut timp
să-l citesc pe jung -
eram şi nu eram intere
sat (!?) de psihoterapia
clinică
nu mi-a fost greu să-l citesc
pe freud
eram şi nu eram
interesat de psihanaliză
impulsuri şi nevroze
l-am lăsat pe jung
l-am lăsat pe freud
m-am refugiat pe moldova
eram şi nu eram nomad
stăteam pe malul râu
lui jung i-am pus gând rău
şi lui freud
eram şi nu eram un caz
psihiatric într-un conflict
inconştient legat de dorinţele
refulate
eram şi nu eram

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima clipă...

parcă toate s-au spus între noi
şi s-au stins şi s-au scurs ca o apă
paşii tăi obosiţi şi greoi
mă petrec, îi aud, înspre groapă

să te-ntorci, să te duci înapoi
să pui lumea la masă, oricum
parcă toate s-au spus între noi
parcă-n ultima clipă de drum.

tu nu prea te erupe bocind
încă simt sub închisa pleoapă
şi alţi paşi ce petrec ca un jind
tot ce-a fost şi n-a fost pân-la groapă

simt sărutul tău lin pe obraz
simt şi lacrima ta, mai mioapă
şi mai simt ca un ultim extaz
cum te-aşterni între mine şi groapă...

poezie de Iurie Osoianu (23 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima clipă...

... parcă toate s-au spus între noi
şi s-au stins şi s-au scurs ca o apă
paşii tăi obosiţi şi greoi
mă petrec, îi aud, înspre groapă

refren:

să te-ntorci, să te duci înapoi
să pui lumea la masă, oricum
parcă toate s-au spus între noi
parcă-n ultima clipă, pe drum.

tu nu prea te erupe bocind
încă simt sub închisa pleoapă
şi alţi paşi ce petrec ca un jind
tot ce-a fost şi n-a fost pân-la groapă

refren

simt sărutul tău lin pe obraz
simt şi lacrima ta, mai mioapă
şi mai simt ca un ultim extaz
cum te-aşterni între mine şi groapă

refren

cântec, versuri de Iurie Osoianu (23 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima clipă... (Varianta)

... parcă toate s-au spus între noi
şi s-au stins şi s-au scurs ca o apă
paşii tăi obosiţi şi greoi
mă petrec, îi aud, înspre groapă

să te-ntorci, să te duci înapoi
să pui lumea la masă, oricum
parcă toate s-au spus între noi
parcă-n ultima clipă, de drum.

tu nu prea te erupe bocind
încă simt sub închisa pleoapă
şi alţi paşi ce petrec ca un jind
tot ce-a fost şi n-a fost pân-la groapă

simt sărutul tău lin pe obraz
simt şi lacrima ta, mai mioapă
şi mai simt ca un ultim exstaz
cum te-aşterni între mine şi groapă

întuneric şi linişti se lasă
peste lumea din mine şi groapă
tu mai curgi ca nisipul spre casă
eu în luturi, senin ca o apă...

poezie de Iurie Osoianu (23 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul dans

A fost, la început, un dans, se pare,
dar muzica n-o auzeam, căci amândoi
eram surprinşi de noul ritm, în care
călcam, iubirea mea, pe cerul de sub noi.

Pluteam privindu-ne cu-nflăcărare,
în vraja clipei, ne rupsesem de Pământ,
simţeam cum, vag, a muzicii chemare
ne poartă printre nori, atinşi de un descânt.

Eram uşor, eram într-o visare
în care te strângeam în braţe şi, râzând,
m-am bucurat când, la "aterizare"
finalul a fost cu dulci buze sărutând.

Aş vrea ce am simţit să se repete
şi caut prin arhive muzica, uimit
că nu e nici măcar printre casete;
-La primul dans, iubito, ce... n-am auzit?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu ştiu c-au fost puţine

Eu nu ştiu ce ţi-a fost... dar ştiu ce-a fost cu mine,
Poate-o poveste tristă... sau poate-un basm nebun!
Tu ştii c-au fost prea multe, eu ştiu c-au fost puţine
Acele vorbe-alese... şi-aş vrea şi-acum să-ţi spun...
Că visu-mi este-acelaşi... acelaşi vis din care
Trezire să nu-mi fie... dacă nu-mi eşti trezire!
Nu pot fără de ochii-ţi, ce-mi amintesc de-o mare,
Cu valuri verzi-albastre şi-un ţărm plin cu iubire...
Născută-n miez de timpuri, la jumătăţi de vieţi,
Un rug născut spre-a arde... şi-o singură vestală.
Au fost prin noi... şi frunze... şi toamne şi nămeţi,
Ne-au mai rămas memorii... şi-o ultimă petală...
Eu nu ştiu ce ţi-a fost... dar ştiu ce-a fost cu mine,
Tu ştii c-au fost prea multe, eu ştiu c-au fost puţine.

poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când...

Am fost la ea şi m-a respins,
M-am simţit jalnic şi învins,
Şi a plecat râzând de mine,
Şi nici măcar nu m-a atins,
Eram un foc aproape stins,
Orice-ar fi fost nu a fost bine.

Acasă mort de supărare,
Şi-n suflet c-o durere mare,
Pun capu-n pernă să adorm,
Că veni vremea de culcare,
Şi-n vis iubita mea apare,
Şi-i zic că o iubesc enorm.

Şi-i lumea foarte fericită,
Lângă femeia mea iubită,
Şi nu mai vreau a mă trezi,
M-aşteapt-o zi neliniştită,
Şi-un gust de viaţă otrăvită,
La noapte oare ce va fi?

Deşi ai ochi şi multe daruri,
Pe timp de zi le dai amaruri,
Şi-i difcil şi să iubeşti...
Mai pierzi o oră, două-n baruri,
Ieşi trist şi de-asta te întreb,
Tu când visezi şi când trăieşti?

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vii şi pleci

Ai apărut în ploaia dintr-o toamnă
cu părul ud, pierdută-ntr-un oftat.
Te-am încălzit, şi-ai înţeles ce-nsemnă
sărutul nebunesc... dar ai plecat.

Ai fost, un timp, o stâncă-n vârf de munte,
sub soarele puternic, nemilos.
Eu ţi-am adus, coroană peste frunte,
un nor, o ploaie, însă... ce folos?

Ai fost pierdută... ţi-am fost regăsire,
ai fost o salcie... ţi-am dat un râu.
Eu am fost gând şi vânt, am fost iubire,
iar libertatea-ţi n-am ţinut-o-n frâu.

Te-am înţeles mereu şi, fără vrajmă,
ţi-am urmărit şi vechile poteci,
căci tu eşti peste tot la mine-n preajmă.
Eu te iubesc, dar ştiu că vii... şi pleci.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Azi, te iubesc! Te vei mira: "Şi azi?"
- iar eu te voi privi cu bucurie-
"Cu tot ce-a fost? Cu tot ce va să fie?"
-Aş vrea ca, din ce-a fost, acum să scazi
tot ce-a fost rău. Renunţă la trufie,
opreşte-ţi paşii singuri şi nomazi!
Ce va mai fi? Doar eu şi tu vom şti,
în viitorul nostru împreună
în viaţa ce-ar putea fi mult mai bună
atunci când vom fi doi şi vom gândi
că Soarele nu va să mai apună
cât timp lumina noastră va zâmbi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeul nopţii

Când noaptea îşi va recunoaşte vina
Şi va pleca, lăsându-mi dezvelit
Un trup ce-l voi privi, îndrăgostit,
Tu nu vei şti, vei fi precum lumina
Ce-mparte viaţă-n drumu-i nesfârşit
Prin lumea-n care simt că-s numai eu
Privindu-te, zeiţă, ca un zeu.

Pe chipul tău, îmi voi citi menirea
Şi-mi voi lua, din ochii tăi, avânt
Spre culmi, cu o putere ca de vânt
Pornit ca o rafală spre iubirea
Ce-i cârmuieşte viaţa pe Pământ
Şi-l face să se simtă ca un zeu,
Aşa cum simt, în clipa asta, eu.

Îţi voi şopti, când noaptea se va trece,
Cuvintele ce-n suflet ţi le-am scris
Când inima ţi-a tresărit în vis,
Iar ochii nu ştiau ce se petrece
Şi, pentru-o clipă, doar, ţi s-au deschis,
Privind, prin întuneric, cum un zeu
Ţi se-nchina. Eram, acela, eu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firul nevăzut

Mă leagă de tine un fir nevăzut
cu care mă tragi înspre tine, la cer,
şi încă nu ştiu ce să fac: vin sau sper
că pot să păşesc pe un alt început.

Mi-e teamă că tu, pe acolo, pe sus,
nu ştii că ţi-am fost şi, pesemne, -ai uitat
o viaţă din care te-ai rupt şi-ai plecat,
lăsându-mi tristeţe şi-un gust de apus.

Iar firul acela mă ţine acum
cu sufletul rece, cu frig şi zăpezi,
căci nu ştiu, de-acolo, tu poţi să veghezi,
sau nici nu mă vezi cum mă chinui pe drum?

Nu ştiu ce să fac. Dă-mi, te rog, doar un semn,
să pot să aleg: să îţi vin, ori să plec
pe drumul speranţei, să pot să-mi înec
amarul şi teama de noul îndemn.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaiul luat la Palaz of Hoon

Nu se-întâmplă doar fiindcă-am filtrat în violet
Ziua de ieri prin ceea ce tu ai numit
Un aer nespus de singuratic: eu n-am fost mai puţin.

Ce fel de parfumuri mi-au dezmierdat părul?
Ce-a fost cu-acele imnuri care mi-au răsunat lângă ureche?
Ce mare şi-a împins prin mine talazurile până aici?

Parfumul cel scump a fost eliberat de mintea mea
Şi urechile mele au iscat imnurile care s-au auzit.
Eu însumi am fost compasul magnetic al acelei mări:

Eu eram lumea prin care am trecut, iar ceea ce am văzut
Sau auzit, sau am simţit, a venit numai din lăuntru-mi ;
Şi acolo m-am aflat pe mine, mai adevărat şi mai străin.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kung fu

Părea o zi de "dolce far niente"
Cum, de o vreme, mult prea multe îs,
Dar am avut, la ţanc, un fel de "Pâs!"
Şi... cum să vin la Ea cu argumente?

"Ia pune mâna, cât mai e zăpadă,
Şi ia din debara un bătător,
Că nu-i nimic mai bun la un covor,
Iar tu... mai faci un pic, de muşchi, paradă".

"Ok!" - în gândul meu: "Ce mare brânză!?" -
M-am scuturat, cumva, de lenea mea
Şi, chinuind centura înc-o za,
Mi-am zis că scap şi de ceva osânză,

Ba chiar de nişte catecolamine,
Că s-or fi adunat de când tot stau
Şi, de prin sânge-afară să le dau,
O fi, cum zice ea, chiar foarte bine.

Am dat covorul, uşurel, de-a dura
Şi l-am luat pe-un umăr, strâns în sul,
De mă simţeam un Hercules fudul,
Cu gândul: "Să înceapă aventura!",

Căci mintea mea deja făcuse planul:
Pe bietul meu covor am să aplic
Tot ce-am văzut prin filme şi nimic
N-ar fi putut să-mi zdruncine elanul.

L-am aruncat afară, în zăpadă,
De s-a întins ca dintr-un pumn James Bond,
Sau al lu' ăla, galben, rubicond,
Ce face,-n tot ce dă, pe loc să cadă.

L-am apucat de-un colţ cu mâna stângă,
Ca într-un film din vremea lui Van Damme
Iar dreapta mea –Doamneee, rău mai eram! –
Îl căsăpea – tot praful să înfrângă.

Am fost... nici nu mai ştiu ce personaje,
Dar sigur, la kung fu, eram Bruce Lee,
Când m-a strigat nevasta: "Nu mai vii?"
... Şi am trecut la... a urca etaje.

De-atunci, să nu mai văd televizorul,
Că-n seara aia am simţit că mor,
De oase, muşchi, de toate câte dor.
Şi nu mai vreau kung fu nici cu... covorul!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie

eram şi cântec, şi cuvânt
eram şi aer, eram ape
dar nu ştiam că sunt aproape
trimis de Tine pe pământ

eram, scânteie, eram gând
şi degete eram pe clape
dar nu ştiam prin ce supape
mă vei turna în om de rând

azi sunt şi zâmbet, şi alint
şi lacrimă pe sub pleoape
dar tot nu ştiu de eşti aproape
ori mai departe ca oricând...

poezie de Iurie Osoianu (24 iunie 2017)
Adăugat de moldoveanul ipocritic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa de gând

Călătoreşti prin gândul meu
Mereu, mereu...
Şi te-aş opri să-mi stai o clipă
Să faci din ochii tăi risipă
De-al scânteierilor sărut
Să-mi aminteşti, din trup tăcut,
Plăcerea vechilor poveşti,
Să-mi spui, din nou, că mă iubeşti,
Că iarna, iată, a trecut
Şi încă-mi eşti.

O clipă doar?
Dar ea trecu
Lăsând în mine urma rece
A glasului ce spune "Nu!"
Pe drumul iernii care trece
Şi-n sufletul îngândurat
De tot ce-a fost,
De ce-ai fost tu,
De tot ce-n urmă ai lăsat
Când ai plecat.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om şi deltă

E gol, din nou, vintirul. Mâna-i rece
încearcă să îl tragă. E prea greu!
Se simte părăsit de Dumnezeu
şi de noroc, iar timpul... timpul trece.

Mai are unul şi-i departe satul.
De când s-a luminat, a căutat
prin toate câte-au fost. A colindat,
în balta lui, de-a lungul şi de-a latul.

Ce-a fost, a fost demult şi nu mai este,
iar ce mai este-acum nu-i de-ajuns,
dar poate-n locul lui cel vechi, ascuns,
o fi ceva şi-n vremurile-aceste.

Îndreaptă lotca, ghionderul se-nfige
în mâlul gros şi negru din afund,
iar amintiri prin gânduri îi pătrund
şi caută voinţa să-i instige.

E mult de-atunci, la început de viaţă,
copil lipsit de griji ce hoinărea
prin apele din delta ce-i părea
o junglă deasă, plină de verdeaţă.

Era o curte-a lui, era şi raiul
în care se născuse. Îl ştia.
Era un loc de joacă ce-i dădea
atât cât trebuia să-şi ducă traiul.

Iar peştele... Era atâta peşte
încât îşi alegeau de prin vintir
doar ce voiau. Era un fel de bir
luat naturii simplu, bărbăteşte.

A fost demult. Acum e sărăcie.
Pe masa lui, un peşte-acum e rar.
Încearcă, dar încearcă în zadar
să prindă,-n primăvară, o scrumbie.

"Ia să vedem!". Ridică, scurt, de plasă
şi-l vede. "Vai, săracul cufundac!
Ce-ai căutat aici, la fund de lac?
Nu ştii că soarta-i, uneori, câinoasă?"

L-a desfăcut şi, chiar atunci, în mână,
o aripă, încet, a tremurat,
apoi, de-o palmă aspră mângâiat,
s-a scurs, uşor, spre delta cea română.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor străin

Sunt singur pe stânca bătută de vânt,
Pe-o coastă abruptă de munte,
Şi nu ştiu ce caut aici, pe Pământ,
Cu simţuri ciudate, din pene veşmânt,
Şi pofte sălbatice, crunte.

Sunt rege, sunt vultur, dar nu mi-am dorit
Un corp muritor să mă cheme;
Eram printre stele, o clipă-am murit,
Şi poate vreun zeu m-a cules şi-a dorit
Să zbor în înalturi o vreme.

Trec vagi amintiri ca prin ochiuri de nor,
Ceva pentru-o clipă-mi apare,
Şi parcă aş şti ce-am să fiu de-am să mor,
Mi-e frică, dar cred că mai mult îmi e dor
De vechea, eterna mea stare.

Nu ştiu cine-am fost şi de unde-am venit,
Pot numai să-ncerc să-mi închipui
O lume ciudată şi-un zbor nesfârşit
Prin spaţiul imens şi de stele ticsit,
Ocean ce-şi agită nisipu-i.

Acum sunt aici şi privesc împrejur
Spre lumea ce-alegeri nu-mi lasă
Sunt mare, sunt rege, sunt falnic, sunt dur,
Dar totuşi străin, într-un simplu sejur,
Cu dor nesfârşit de acasă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul sărut

Era caniculă-n frumoasa vară
Ce-mi vine-n minte dintre amintiri,
Natura îţi cerea să o admiri
Acolo, la bunicii mei, la ţară.

Eram elev, cred că prin clasa şaptea,
Iar ea era mai mică doar c-un an
Şi a văzut în ochii mei alean
Când a plecat, l-a-ntrecere cu noaptea.

A mai trecut o zi şi-o dimineaţă
Şi, fără ea, în suflet m-a durut,
Eram pierdut, eram neviu în viaţă

Când, dintr-odată, ea a apărut;
Cu buzele întinse strâns în faţă,
Am sărutat-o. Primul meu sărut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa

De-ar fi să scot din amintiri o clipă
Şi, în puterea mea, un timp s-o am,
Aş vrea să văd, în ea, cum se-nfiripă
Tot ce simţea acela ce eram.

Şi poate-aş creşte-o cât aş vrea să fie
De-ar fi să-mi placă mult ori aş dori
Să-mi fie mare cât o veşnicie
Sau, dacă-i mult, măcar cât ţine-o zi.

Iar de va fi ca ea să nu-mi mai placă,
Aş strânge-o-n pumni, aş face-o gând uitat
Şi n-aş mai vrea cu mine să petreacă
Prin amintiri ce-n urmă am lăsat.

De-ar fi să pot s-o fac, n-aş face-o-n pripă
Şi nu mi-aş risipi puteri de mag
Pe altceva decât aceeaşi clipă
Ce revenea când te priveam cu drag.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!