Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Oana Frențescu

Depărtarea

depărtarea retrocedată de cosmos,
cu firimituri de timp,
revine în prezentul meu
desfrunzită toată,
golită de așteptări,
unde întunericul e întuneric,
iar ploaia dansează sub geam într-un ecou de cântec trist.
poate tu nu ești niciodată acolo.

nici o visare nu se mai rupe din cuvinte.
marginea peretelui e mereu tivită cu o lumină albastră
care împiedică și interzice scânteierile din stele.

ultimul sens al luminii întinde visele dincolo de mine,
spre uitare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Oana Frențescu

Nu ești

o lumină mușcă din albastru,
dansează desculță,
fără nume și glas,
reface pe curba orizontului visele despicate.

un paradis verde se naște printre stele buimace
odată cu primăvara demascată
ce-și strecoară extazul
și dincolo de obloane și perdele.
verdele trăit și-a lăsat sarea
devenind piatră albă lucind printre gânduri.

frunzele neliniștite restituie sonor
respirația cuvintelor verzi.
nu ești printre cuvinte.
la capătul liniștii sparte
mă dor cuvintele, pătate de uitare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Ziua coboară

Ziua coboară-n zigzag tivită cu ploaie.
Norii se sparg cu nervii de lumină întinși pe pământ.
Cerul plouat pe dinăuntru stoarce fluturii
din apă urcându-i la suprafață
abia respirând.
În aer se punctează cărări umblate
cu tăceri de început,
unde cuvintele agățate de mâini și picioare
ridică spațiul dincolo de uitare.
Ieri și alaltăieri, fuga cuvintelor
în criză de timp au inventat o depărtare
simplă și aproape.
Pentru o clipă prelungiți într-o singură umbră,
fără frunze, eul meu s-a trezit cu luna-n ochi și crengile din urmă.
În jurul meu cuvintele au devenit nimic,
pustiul urcă pe un scripete
foșnind aerul ca un frig selenar.
În diverse forme de mișcare
spânzurată ploaia se uită pe geam.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

O formă de existență

noaptea creponată înșiră pereții
într-un abis
luna pleacă din fereastră
lăsându-mă într-o altă memorie
unde tu nu ești

pe tavan visele aleargă ieșind dintr-un tunel
de unde împrumut timp
pentru zidit cuvinte
ce stau zăbovind pe marginea lutului
și m-așteaptă

o formă din existența mea-i absentă
pe cea din viitor o inventez
împodobind-o cu lucruri la modă
și păstrarea teiului eminescian
plin de poezie

forma din prezent pulverizează imagini
cu buze care surâd
copaci care merg dată cu mine
și straturi de cuvinte din care curg poeme

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Timp întârziat

timp întârziat strivit în albastru
minute triste împodobite-n culori
care aleargă prin ochi
târâind gândul într-o frumusețe ideatică
plutind într-un abis spiralat

un gol sclipește la suprafață
marcat de fuga luminii
căutarea suspină în alb
sub cerul rezemat de copaci

în tăcerea vidului nescrisul vieții
topește cuvintele despletind literele
și-n palme strâng doar o lumină goală

o mișcare ondulatorie a cuvintelor
îndreaptă pereții porniți spre visare
nelăsându-i să plece

pe marginea ochiului
rămân suspendate secundele ieșite din rând
într-un surd dialog cu mine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Mereu e o altă lume

mereu e o altă lume prin care trec
mereu e un cer care are bal
un altul netreaz
în altul iele dansează

o fericire e un scurt popas
o amăgire reluată iar și iar
dintr-o iluzie mereu pe ducă

pentru înalt visele mele sunt agățate de-o stâncă
și nu-mi văd nici mâinile
și nici dimineața prin care am trecut
zburând de lângă umărul tău cald
și câte sferturi de cuvinte mă bântuie
când se deschide amiaza desenată de copii pe trotuare
iar frunzele din mine mă urcă în clepsidră
în timp ce pietrele mă trag în jos

adun bucățele de duminică
lungindu-le ca pe-o frânghie pe care să merg
scuturând de pe mine scamele lumii de azi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Cine sunt eu

cine sunt eu, în anotimpul acesta obișnuit cu mine,
în coaja subțire a lumii,
într-o lumină urmată de întuneric
cu chakra într-o variantă rebelă,
în gustul amar al melancoliei creând tonuri de gri spre seară
conectată la nimicul spre care mă îndrept?
cine sunt eu să te găsesc într-o reflexie excentrică
ascuns în ceva-ul ce-mi oprește fuga,
într-un mare zoom de pe ecranul mut?
cine sunt eu să încolțesc iarba în cuvinte,
să aud strigătul din pietre,
să fii prelungit prin mine
până la descompunerea solidară în ceea ce nu există?
sunt poate coerența formată din frunze, din piatră, din ploaie,
cuvinte trezite din șoapte, mirajul că ești lângă mine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

În norma mea de timp

în norma mea de timp
o parte din trăiri se duc într-un gol primitor
sugrumat de uitare
mișcarea se cerne lângă un pahar cu apă
privind o zare împinsă-n altă parte
formele nemișcării se insinuează lent
înlocuind o risipire din mine
și uneori un sens o părere
cuvinte ascuțite
cuvinte înghețate
ating o durere și-mi acoperă gura

cuvintele se-nfig în umeri și-n spinare
aerul urlă într-o sferă de vid
tăcerea face un arc peste mine și doare
mă dărui unui timp mergând spre apus
căutând un miracol rupt dintr-un oracol
cuvinte nomade pulsează în palme
și-o impalpabilă povară de fluturi
mă sfarmă când stai lângă mine și taci.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Agonia toamnei

Toamna își întinde agonia în balcon
pe sârmă, peste rufele ude,
peste arborii goi.
Cea mai lungă noapte din an bate-n geam.
Iubirea rătăcită prin ochii verii,
în drum spre Golgota,
rămâne între cuvinte,
pe o paralelă ucisă, fără timp.
Obsesiile visurilor neîmplinite
ies din transparența trecătorilor
lăsând în aer urme neșterse de viață.
Pustiul iubirii verzi suflă de pe frunzele
ce-și leapădă verdele în foșnete stinse.
Sunt o mistuire în timpul rămas,
sub focul de stele din cuvinte,
înmulțind timpul risipit în crepuscul
cu uimirea de a mai fi
trecând prin ochiul tău străin
prăbușit în onduleuri de întuneric.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Absența

sar scântei sferice din cuvinte
ca o larmă de lăstuni

cuvintele iau formă de libelulă
refuzând să-și lase umbra
pe pagina albă ca iarna

se restituie liniștea de dinaintea
spațiului incendiat de mov și violet

coboară fraza cu umbre de stele
în liniștea peretelui alb

îți desenez absența
pe locul care dansează începutul nopții.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Depărtarea

depărtarea e sfâșiată de brazde
din ce, în ce mai lungi.

fărâma mea de cer aduce zăpadă,
năluciri mai plutesc fără milă,
cuvintele scumpe au rostuiri trecute.

într-un peisaj al uitării,
neliniștit întunericul țese o pânză acoperind ochii,
picături de întuneric construiesc un echilibru rece,
printre cuvintele ce dor și cele însetate de iarbă.

desfrunzirea prăbușește înaltul
întinzând arborii pe obraz și transformând în cruce săruturi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Patria mea

revii iarăși în minte,
în gând și în simțiri.
ești patria mea, nebănuită iubire.

iubire de deal, de munți, de câmpie, de ape și oameni,
ești înăuntrul meu,
mereu dureroasă, dumnezeiesc de frumoasă.

ai cerul albastru și ape smaralde,
vârtejuri de dans,
cuvinte venite din timpul arhaic.
ești patria mea cu tot ce e vechi și e mit,
un dor ce-l duc cu mine dincolo de timp.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Acolo, lângă acel geam

- Unde ești, inima mea? Răspunde!
- Acolo, lângă acel geam.
În piept doar pustiul mi se-ascunde
Și chin, dar inimă nu am.

- Unde ești, vis al meu, de lumină?
- Acolo, lângă acel geam.
Odaia mea de-obidă-i plină,
Și foc în ea nu am.

- Unde sunteți, privirile mele?
- Acolo, lângă acel geam.
Din ochii mei pustii curg lacrimi grele,
Fierbinte și sărat noian.

- Unde sunteți, voi, stihuri? E dorul
Care vă fearecă în chin?
Cântece, stih, spre ce vă luați voi zborul?
- Zburăm spre acel geam vecin.

- Unde sunteți, voi, gânduri hoinare?
- La acel geam de-acolo-am stat...
- Și cine-acolo sălaș are?
- Cei doi: soție și bărbat.

- Ei doi, dar eu, pe-aici, ce caut oare?
Odată, eu pe ea o cunoșteam...
Trezit de-ntâiul licărit de soare,
Priveam, acolo, spre acel geam.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Printre cuvinte

încă te mai iubesc,
printre cuvintele nespuse vreodată
cu umbrele lor de întuneric,
dincolo de zid și fereastră
în nenăscuta înserare vulnerabilă
la mirosul de tei și de algă.

încă te mai iubesc, dincolo de pernă,
de distanța dintre lună și soare,
printre neînțelesuri de genunchi și de iarbă.

ies din mine pentru spațiul de rest
în care ești cu clipele tale-n inele,
uitarea lunecând peste frunze,
cu vise agățate de stele,
încă te mai iubesc, când cad culori peste frunte.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Printre sunete

rătăcesc printre sunete cu diferite frecvențe,
caut frecvența ultimului pas rămas în aer,
ecou pierdut și vag.
undeva într-un tablou răsturnat
un zâmbet trece prin mine
și chipul meu din toamnă
e reîntors din vreme.

dincolo voi coborî o alta,
înaintea cuvântului rostit de pe acum
cu fragmente din soare, din geamul în care te-am văzut
și cu ultima fărâmă din mine.
rămâne doar să mai găsesc frecvența
și mă vei ocupa în întregime.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu întuneric, de unde vin

Tu întuneric, din care eu mă trag
Decât ardoarea îmi ești mult mai drag,
decât ardoarea care lumea guvernează
și luminează
nuîmpiedică însă la veghe -:
pentru un cerc oarecare,
în care nici o ființă nu are valoare.

Dar întunericul ocupă totul:
Chipuri și flăcări, animale și pe mine, ce acaparează
oameni și puteri -

Și poate fi: o mare forță prelungită
În vecinătatea mea s-agită.

Eu cred în nopți.

poezie clasică de , traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de AndriescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "The Notebooks of Malte Laurids Brigge" de Rainer Maria Rilke este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -88.00- 34.99 lei.
Oana Frențescu

Cuvinte nerostite

percepțiile din unghiurile verzi
revin ca niște flash-uri
rupând o parte din mine.

o încăpățânare se construiește
printre bucăți de ruine
ce ard în fiecare por,
din ploaia de frunze căzută în vene.

ochii părăsiți nu împiedică durerea
și nici umbrele dansând pe pereți.

spațiul continuă să respire în tăcere
neconstruind nicio ușă.

cuvintele mele rămân cu mine,
nerostite,
în labirintul acesta cu pereții atârnați în cui
și ferestre interzise.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Și ninge

Doar cuvinte reci
au suflat în lumină.
S-au rotit în secunde înghețate
răvășind tăcerea deasă.

Golul se făcuse mai mare,
încăpeam odată cu orizontul expandat
și cu rimele nepereche
în locul unde se devorau stelele,
pân' la epuizare.

În porii peretelui alb galopează avalanșă de gânduri,
minutele se șterg în forme rotunde, perfecte.
Și ninge cu umbre de stele, zâmbind inocent.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

M-am ascuns

m-am ascuns într-un ochi de femeie
și de-acolo privesc lumea altfel
căci există atâta singurătate
încât și cafeneaua din bazar
și-a închis ușile.

de acolo lumea se vede ca un labirint
în care timpul nu mai este în sine
și nici cărările nu mai duc nicăieri.

acolo dansează speranța
ascunsă într-o lacrimă dulce
ce se scurge pe obrazul suav,
udând grădinile din visele noaste.

dincoace și dincolo de timp
zboară imaginea ta
ca o pasăre a singurătătii
spre ținuturi albastre
unde dragostea se logodește cu visul
și moartea cu eternitatea.

poezie de (28 aprilie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-BucovuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Dincolo de timp

dincolo de oameni
dincolo de timp
pân" la epuizarea răbdării
în spațiului îndoit în întuneric

praful cu viruși se leagănă în aer
zbaterea devine zadarnic gest
și singur te pierzi în umbra unei cruci
în ziua de azi fără mâine

se împart felii de viață de viruși nelucizi
genunchii se coboară-n rugăciune
de nicăieri nu vin speranțe nici iluzii
și totul se zidește între porți

purtăm stigmate de târziu pe frunte
și aruncăm cu zarul căzuți într-un infern
o Doamne am uitat și nu mai ținem minte
ce-a fost mai înainte
dar am păstrat cuvinte de dor și de amin

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Ai rămas

ai rămas în căutarea aceea absurdă
din o mie și una de nopți,
chemată acolo de imposibilul efemer
construit de frunzele cu mesaj codificat.

inocența mă privea agățată de tălpi,
celulele verzi se învârteau degeaba.
dezvelitul geam dădea peste noapte
și-n alte orizonturi plecau cuvintele
când fata morgana sărea din metafore
zburdând în lumină.

în cealaltă jumătate a lumii
se prelinge un singur sens
cu o întoarcere refuzată de timp
spre urma pierdută
mascată de umbra fierbinte a frunzelor.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook