Început de plecare
e un început de plecare
din alintul gândului suspendat pe umeri
poala a rămas rece ferindu-se de vânt
golită de iluzii
trec prin geometria fără culori
înțepându-mi ochii cu unghiurile ei ascuțite
printre umbrele ce nasc monștri
câte un gând desenat pe-o floare
îl răstignesc în fiecare colț gol
lumea adevărată trece absentă pe lângă timpul meu de nisip
lumina mi-a furat verticala
și mă găsesc circular într-un triunghi isoscel
lovindu-mă de cele trei laturi
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Scriind poemul
pe verticala mea cerul se dilată,
albastrul se aprinde-n infinit,
inspirația coboară de acolo
pe drumul meu sinuos
unde visele traversează timpul
ieșind zbuciumate din valuri sparte de amintiri.
pe razele calme se nasc valuri verzi,
lumina sângerează lângă verb,
liniștea țiuie-n urechi
tu ești distant, teleportat pe venus.
culorile trec peste mine lovindu-mă.
sunt într-o liniște colorată cu frunze nemișcate
scriind poemul, cu degete migrând
pe fruntea ta de gânduri.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Punct de reper
Cuvintele îmi răstignesc timpul
bătând câte un cui în fiecare gând.
Lumina se clatină,
frunzele încărunțesc,
albastrul e tăiat din fereastră,
aromele amare sunt sterilizate în cerneluri pe hârtie,
culorile sunt trimise departe,
nimic nu-mi surâde.
Formele primare mă ghidează
după un sunet uitat în memorie,
încremenit într-o splendoare de aripi.
Potopul trecut prin inimă
mutilează slăbiciunea aflată în visare
într-un cerc al ei, fără sinapse cu lumea.
Somnul e rostogolit într-o parte,
palma timidă ocrotește taine de ea știute,
rămân o rotire la nesfârșit,
căutând un punct de reper.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ancorare
În fiecare gând e-o altă zi
Din scurtul drum al vieții către moarte,
În fiecare zi este-un alt gând,
Prin care viața-n gânduri se împarte
Și lumea de lumină se desparte,
Ca cerul înserării de pământ,
Ca ochiul de minunea "a privi",
Tăcând.
În fiecare om este-un alt gând,
Din lumea lui de tâmple și de gânduri,
Cum e copacul desfrunzit și gol,
Când nu-i mai vine seva din pământuri,
Și cum e timpu-n lumea lui de timpuri,
Când spațiul se curbează în nămol
Și cerul se coboară pe pământ,
În gol.
În fiecare timp este-un alt drum
Prin spațiul rostuit pe-o frunză-n vânt,
Un drum ce răvășește norii lumii,
Când cade ploaia vorbei pe pământ,
Și gândul se rodește prin cuvânt,
Ca focul care-și murmură tăciunii
Prin vatra care-și trece-n stâlpi de fum
Tăciunii...
În fiecare om există-un ceas
De lume spațiată-n anotimpuri,
În fiecare vers trăiește-un ton
Pe-o strună cu fiori și labirinturi,
Un mit ce-și duce veacul printre mituri,
O placă sub un ac de gramofon,
Un murmur dintr-o lume fără glas
De om...
În fiecare viu trăiește-un mort,
Căci morții lumii-au fost odată vii,
Se trece toamna din culori în ploi,
Câmpiile mănoase sunt pustii
Și frunzele pădurii cenușii,
Cum este-adesea sufletul din noi,
Când ard pe rug catargele din port
În vii.
Și suntem toți, pe rând, în fiecare,
Venire, ancorare și plecare...
poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un semn
pământul s-a mutat de sub picioare
într-un colț prăvălit susținut de cârjele nopții
învelișul meu de toamnă a lăsat nevăzutul în orbite
împreună cu o parte din conturul tău
cernut prin verticale bezne
imagini răsturnate navighează căutând echilibru platonic
între armonie și haos
selecția de priviri și gesturi
inventează o direcție comună
încercând o stare de închegare cu luciri de lumină
în timp ce demonii trec prin pereții nopții
dizolvând piatra solubilă
sfâșiind cuvintele pîn' la sfert
rotund și calculat timpul îmi azvârle o cifră
fără început și fără sfârșit
iar ultima silabă
ca o frunză cu dinți
trece prin mine și-mi lasă un semn că exist
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De cealaltă parte
de cealaltă parte a stelei căzătoare
ești suspendat între orizonturi,
migrând cot la cot cu destinul,
până la pierderea cerului cunoscut.
prin fanta îngustă țâșnește amarul
din viscolirea trezită printre răni.
ochii iubirii au adormit la graniță,
acolo unde se termină albul.
prin fereastra crăpată nu trece nicio pasăre.
straniu joc de flăcări din sânge
e scris în poemul înarmat cu slăbiciuni.
cuvintele se întind dincolo de ziduri
spărgând aerul stătut
într-un ecou al dreptului de mâine.
pe nedrept luna se rostogolește în deșert.
prin târziu aleargă iluzii și-o amețire de cătușe
pe sinuosul drum către abis.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Don Giovanni
trec prin rotund
trec prin pătrat și triunghi
prin cer și prin iad
alergând pe uvertura lui Mozart
luna se așază-n copac
și nediscret bufonul lui Don Giovanni toarnă hohote de râs
într-un pahar cu vin roșu
o fată e strânsă în brațe
iubești pe de rost și timpul și spațiul din tine
judecata din urmă tot crezi că nu vine
devii un instrument pus pe note
intrând în rezonanță cu întreg universul
în liniștea încăperii nimeni nu respiră
doar se plutește dulce și amar
și te admiri din cap și până la unghii
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pașii mei
pașii mei se amăgesc într-un univers desenat
cu răni închise
fără ore care zac în umbra tăcerii
călătoresc cu himerele căutând continentul pierdut
nerăbdarea e potolită de monotonia timpului
curgând nepăsător
mâine se arată spânzurat de același păcat
ca cel de azi
ca cel de ieri
același de la trezirea lumii
tulburat de luminile și umbrele din ochii tăi
ce pot înfrunzi sau desfrunzi golul cu o nouă dimineață
aparținând albastrului
cuvintele țes continuu o realitate nestatornică
aflată pe un nisip mișcător
pe care nici ploaia nu-l știe
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvinte nerostite
percepțiile din unghiurile verzi
revin ca niște flash-uri
rupând o parte din mine.
o încăpățânare se construiește
printre bucăți de ruine
ce ard în fiecare por,
din ploaia de frunze căzută în vene.
ochii părăsiți nu împiedică durerea
și nici umbrele dansând pe pereți.
spațiul continuă să respire în tăcere
neconstruind nicio ușă.
cuvintele mele rămân cu mine,
nerostite,
în labirintul acesta cu pereții atârnați în cui
și ferestre interzise.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem nescris
eu nu știu să mă petrec în ochii tăi,
m-am rătăcit de mult sub ninsoarea de vișini.
sub lumina împrăștiată
am trecut prin veșmântul de frunze,
încălțând sandale cu amprente.
silaba din verighetă pâlpâia într-o amețire
ca o scânteiere palidă încremenind zuruirea în spațiu,
marginile mele din ce în ce mai mici au încăput
într-un gol ce tot crește în tăcere.
petalele pălesc în finețea mâinii,
destinul e urcat pe oase,
tu-mi îngustezi gândul tocmindu-mă cu izul frunzelor verzi,
peretele meșterește mereu câte o ușă,
iar bucăți din albastru caută verticala frântă,
printre cuvintele ce vin ca o depunere pe foaia goală,
pentru poemul nescris încă.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Printre sunete
rătăcesc printre sunete cu diferite frecvențe,
caut frecvența ultimului pas rămas în aer,
ecou pierdut și vag.
undeva într-un tablou răsturnat
un zâmbet trece prin mine
și chipul meu din toamnă
e reîntors din vreme.
dincolo voi coborî o alta,
înaintea cuvântului rostit de pe acum
cu fragmente din soare, din geamul în care te-am văzut
și cu ultima fărâmă din mine.
rămâne doar să mai găsesc frecvența
și mă vei ocupa în întregime.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem de luni
Orașul e limpede
cu gust de clor în amprente decadente,
peste el va cădea noaptea cu stelele faruri.
Prin cărți e o agitație fără răspuns
pentru lumea clătinată din încheieturi,
ceasurile bat tot mai lent
sub ochii unui sfânt subțire ca o dungă.
Din cuvintele de ieri sar literele aprinse
într-un triunghi al Bermudelor.
Cuvântul tu evadează
între sunetele adunate la un loc
dezlegat de praful umbrei.
Continuă să cadă târziul peste noi dominator,
neterminat, într-un punct inevitabil de fix.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Șoapte de gând
Șoapte de gând,
Cu dor flămând,
Pot săruta,
Privirea ta.
Dar cum ar fi,
De mi-ai strivi,
Zborul tăcut,
Într-un sărut...
De-aș fi cuvânt,
Flutur în vânt,
Aș poposi,
Când te-aș iubi
Printre fiori,
Si-am fi culori,
Păsări de foc,
Flăcări în joc...
Timpul furat
Și-ntemnițat,
A devenit,
Un răsărit,
Pentru ca noi,
Un gând în doi,
Să fim izvor,
Șoaptei de dor...
poezie de Lili Albu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Confesiune
instinct improvizat de nepăsare
printre privirile lungi fără țintă
pe spatele unui cuvânt rămas suspendat în aer
triunghiul orb plămădește răscolit alt albastru
până la ultimul etaj
timpul pare a avea o altă respirare
în care cuvintele aleargă spre mine
creând un luminiș de raze
linia devine o strigare verticală către cer
a unui singur nume
până la clătinarea treptelor
și o revenire în pătratul ferestrei
unde lumea intră pe geam privindu-mă fix.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E iarbă
Duhul ierbii umblă prin văzduh,
moartea a ieșit din abstract
dând largi ocoluri,
împărțind sfârșitul.
Sânzienele își acoperă umerii,
jocul de frunze e oprit,
timpul trece prin sânge.
Dorul rămas stingher
se-nvârte rotund,
sub salcâmul înflorit.
E iarbă, e vânt, e pustiu.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vis de nisip
într-o zi te-am zărit ca un gând rătăcit
strălucind pe-o petală de soare
nici în cer nici pe mări nu era infinit
nici corăbii albastre în zare
viața noastră era de nisip pârjolit
printre scoici și iluzii de sare
într-o noapte de vânt visul s-a risipit
înotând printre caii de mare
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trec
la nivelul următor unde
pereții sunt pictați cu sentimente
sărutul tău are culori
iese un tablou plin cu poezii
inima trage câteva linii
mă uit atent la albul rămas
e fără sentiment
parcă se nasc sunete
este o pictură în n dimensiuni
sub pleoape mi-a rămas
un rest de respirație proaspătă
anomaliile nu le pot picta
le voi folosi la un colaj
alături de o ancoră aruncată
într-un vas în care plânge vopseaua
trec la altceva după ce beau
din remușcare lacrimile
zbor cu gândul printre negre pânze
depozitate în zilele de post
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un gol
tristețea circulă ca o boală
prin ziua cenușie și rece
segmente de orizont se năpustesc în ochii mei
cuvintele se roagă să le scot din iluzii
tăceri rotunjite despică aerul
creând imagini de fugă
tu ești într-un spectru nedescifrat
recompus pe curcubeul colorat de gând
în felul tău de a merge traversând nimicul
universul meu ghemuit e gata de zbor
ipoteze neflexibile se agață de tălpi
liniile drepte se rup pe verticală
un gol izvorât din neant
îmi caută umbra și-o înghite.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O nouă zi
o nouă zi fugărită de întuneric,
secundele însemnate cu tine mușcă din mâini.
toamna trece pragul de hotar rămas neînchiriat.
neidentificări rătăcite continuă trecerea paralelă
alături de copacii pregătiți de zbor în albastru.
din cuvinte curg dangăte de condamnat
amontele eului, pe lângă altarul ce doarme
și îngerii absenți, fără chip.
dialogul cu lumina se oprește
într-un cimitir viu de frunze.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tăceri albe
printre cuvinte străine
reptilele urcă pe glezne
geometria își acute unghiurile drepte
biserica urcă în nori fără enoriași
imagini împrăștiate în spațiu
plutesc într-o relativă abandonare
refuz depărtarea și reinventez o așteptare
pe o curbă abisală a unei raze de lumină
răsfoiesc un interval gri
de pe orbita mea
deșertică
migrez solitar imaginar
spre glasul frunzei ce mă cheamă
prin ecouri nelimpezi
copacii nu știu nimic
doar prunul sălbatic e înflorit în tăceri albe.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Albastrul cade
ceva din tine trece prin alt gând,
sunt clipe albe în partea ta stângă,
respirația se colorează-n verde
independentă de ochi și de frig
când înfrunzite, visele se aprind.
o aripă trece deasupra fulgerător,
lumina se-nclină sub talpă,
inima lovită de-o stea se grăbește,
depărtarea se-ndoaie spre tine
și golul nu pleacă, cu tine rămâne.
albastrul cade peste frunte și umeri,
vibrează secunda uitată-n cărare,
umbra ta goală te ia de mână
de sub frunza smulsă de vânt și furtună.
ziua te înghite și muza nezidită
îți arde cuvântul și gura.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!