Albastră fereastră

Ştie să uite
cum moare în fiecare clipă
plină de iubire neîmplinită,

aşteptare de clopot spart
să-i plângă sunetele.

Cuvintele lăcrimează-n silabe
cu arome de mirt
fumegă printre buze dorinţe.

Privirea din unghi ascuţit
umbră în sângele inimii,
albastră fereastră
şi zbor,

atât cât poate să poarte
crucea pe umerii goi.

Învaţă să-şi macine tristeţea
în noapte prin gânduri
când se luminează de ziuă
şi înfloresc merii,

păsările să intre în cânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărgăritar şi crin

şopteşte
curg râurile prin univers
în fiecare noapte de dragoste
asemeni vieţilor noastre fulgerate

spune-mi
cum dor cuvintele femeilor înşelate
la bursa lor deschisă continuu
pentru participanţii nesiguri

floare pură de mărgăritar
mai albă decât albul pur
şopteşte printre florile celeste de crin
arome de tărie poetică

prind să lăcrimeze silabele suferinţei
înduioşător de nevinovate
ca o lumină care învie din morţi
speranţa în viaţă.

lumina pe umerii tăi calzi
capătă contur de regină
cu linii pământene de frumos
desenate rotund pe trup.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea pământului

gânduri suprapuse
pot da naştere la nedumeriri
ce rod şi macină pe interior
cu o durere de cuţit învârtit în rană

inima cât o lună plină aruncată-n cuşcă
trimite raze prin fante subţiri
ele luminează drumul
ce sar peste poduri dincolo de margini
spre eternitate

noaptea pământului
este o umbră din care se speră ieşirea

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele au orele arse

Tu eşti femeie mai adevărată,
plină de încredere,
de aceea urci treaptă cu treaptă
o scară fără niciun sprijin
doar admirată.

În vreme ce ziduri se tot înalţă
nu ai teamă de ele,

priveşti din fiecare unghi, lumina,
o cauţi în toate obiectele şi fiinţele
şi o faci nemuritoare.

Zilele au orele arse
în arome galbene de crin.

Pe amândoi ne fascinează
crepusculul
ce se pierde tainic în suflet
cu iubire.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare dimineaţă de purpură

Într-o întindere de ierburi
pe poteci cu dorurile inimii de foc
alergi spre pădurile de smarald
unde păsările îşi caută cu veselie norocul,
cântecul lor înghiţind cu totul tăcerea,

din arbori verdele se vărsa-n lumină.

Tu pluteşti prin gânduri la zmei
pe când nu se zăreşte niciun prinţ
şi magic salcâmii şi teii se îmbrătişează
în cuvintele pe care le nasc.

Visând la sfârşitul singurătăţii,
împreună să-i măcinăm calcarul
şi să respirăm verdele poeziei,

în fiecare dimineaţă de purpură.

Se ridică aburii pământului,
norii îşi lasă ploaia la timpul dorit
cum iubirea îţi cade pe ochi cu foame
încât te ucide aşteptarea, iubind,

Limba te seacă-n cuvinte nespuse
şi absoarbe lumina din ele.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În castelele nopţii

Cine va mai poposi în ietacul roz
Unde trupurile noastre-s flămânde,
Cu dorinţe îmbrăţişate-n sărut.
Nimeni nu ştie ce se va întâmpla mâine
Şi podurile spre viitor sunt luate de ape
Fapt ce nu s-a putut prevedea.
Femei drăguţe se vor pune la adăpost,
Să intre de timpuriu în misterul acestor vremi
Cu aripile frânte şi îmbibate de ploi
Unde cuvintele înfloresc pe buze şi ochi.
Mă voi închina la poeme de lumină
Unde verbele mele şi-au găsit sălaşul,
Cu palmele în pumnii strânşi de teamă
Nicio pasăre nu zboară prin furtună.
În castelele nopţii cuprinse de întuneric
Respiră duhuri rele prin împrejurimi,
Şi mă apropii dar stau încă departe
Închis în odăile somnului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ucenic al adevărului

în preajma unei primăveri care acoperă pământul
cu graba cerută de toate păsările cântătoare
şi noi le aşteptăm
ne umplu plămânii cu lumină
nimeni nu poate să-şi scalde privirea
fără trăirea intensă a împlinirii bucuriei
toate zâmbetele care ne luminează faţa
ne dau simţămintele calde ale iubirii
în care mirese înconjurate de flori
sărută albul cu buzele roşii

eu sunt ucenicul adevărului
care-şi caută cuvintele în fântânile visului
cu toate sunetele în auz
noaptile din mine îşi pierd întunericul pe drum
şi dimineţile se nasc plutitoare
în ochiurile de apă ale răsăritului
în temple se rostesc rugăciunile zilei
cu evlavia mângâietoare de inimi
şi lasă piatra la locul ei hărăzit
să se îmbrace în simbolul trăiniciei
gânditoare până la înţelegera vieţii
până când îi va pune cruce
şi va păşi mai departe
prin deşertăciune
cu înţelegere.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori seara

Privesc monumente ruinate şi blocuri moderne,
faţa în lucru a unei epoci..
Drumuri măcinate de glodul nepăsării,
dorinţe ştirbite de puterea bolnavă.
Păpuşi de porţelan cumpărate de la anticari
îmbrânceau trecutul pe scări,
în amintirea lor
pe podul de deasupra trecutului
se ştie tot ce fumegă oraşul
înainte să se aprindă.

Uneori seara
cerul alunecă pe umerii goi,
speranţele se-nchid în cuvinte,
unul de la altul
nervii iau foc,
mintea se descreţeşte.

Oamenii încep să înveţe,
se prind
în jocul schimbării,
urcă noul val
şi se duc.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidul plângerii

Zidul plângerii desparte pe oameni de Dumnezeu,
pietrele ard sub tălpi vinovate,
plânsul din suflet pătrunde în zid
se înalţă ca un porumbel spre cer.

Iertarea îşi picură în lacrimă durerea
şi în aşteptare curge bunăvoinţa,

în faţă măreaţă cetatea respiră
şi fiecare se simte mai uşor,
pacea i se urcă în trup.

Nebănuit de tandră inima creşte,
bate ca un clopot la porţile tăcerii
să macine greutatea adusă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe coloane de viaţă

Se va absorbi primăvara
în dimineţi cu aburul subţire
şi sughiţuri reci,

de îi va înflori gura de arome
şi ochii vor privi însetaţi

cum se nasc toate pe rând.

Atât de fragedă se va limpezi,
de apele vor şlefui pietrele în albie,
vor curge cum scrisul cuvintelor
în miezul de mai
cu liliac înflorit la glezne.

Iar mai frumos decât atât
înrobit de iubire
când păsările clocesc,
sevele urcă
pe coloane de viaţă

sub o aureolă de vis

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albstru Voroneţ

tu eşti o umbră albastră
neştiută de lumină
ascunsă-n gânduri
care-ţi desenează contur

eu sunt dincolo de ea imperceptibil
viu în conştiinţă şi atât de îndrăgostit
urc prin tine un Voroneţ
cu pereţii sângerând albastru
în acelaşi contur
infinit

cu o iubire-n afără de timp

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ning devreme merii...

Nu-mi pune vini pe umeri, au mugure de zbor-
Dospeşte de o vreme, sub toamnele tăcerii.
Şi de m-apasă vina, nu umerii mă dor,
Ci albul ce se-aşază, când ning devreme merii.

Nu-mi pedepsi albastrul, se şterge printre ploi,
De-mi răstigneşti iubirea pe-altarele durerii;
N-au loc să plângă norii în verdele din noi,
Când firul ierbii strigă, că ning devreme merii.

Nu-mi sechestra poemul, în temeri de strigoi,
Ce-şi satisfac demonic, în braţele plăcerii,
Când ne privesc cu poftă cât am rămas de goi,
Desfrâul şi dezmăţul, când ning devreme merii.

Şi de mi-o fi-nchisoare zăpada de april,
Voi lua cu mine versul, să fim noi prizonierii
Nevinovaţi cu vina de-a naşte infantil
Un anotimp în care să nu mai ningă merii...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Las cuvintele să-ţi descrie

Mă îndepărtez de toate apucăturile
şi îmi scriu pe foi volante
sentimentele pe care le-am trăit
cu toate bucuriile şi mâhnirile
pe care le port cu mine prin lume.

Las cuvintele să-ţi descrie
în ce ape se scaldă luceferii de ziuă
şi Dumnezeul la care mă închin
aşteaptă să mă schimb din interior
prin convingere.

În suflet mugurii credinţei înfloresc
şi fructul îşi răspândeşte sămânţa,
cu acest rod doresc să mă mântui.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împreună

Sorb
vraja chipului luminos
ca pe o pictură dintr-un tablou vechi
de pe faţa inimii,

nu-mi întorc ochii
ci-n zăbavă
îi fac să odihnească.

Împreună
cuib de viespi
ne dorim timpului
loc de popas mântuit,

fără să-i cer luminii
limbă de foc
cuvintele să-mi ard.

Simt cum sunt absorbit în dorinţe
de naşterea din mine urcă
în univers paralel.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec şi cuvinte

cântecul îşi frânge sunetele în surdină
în inima celor care iubesc cu teama
de făpturi închipuite

cuvintele se rup în silabe şi adaugă semnificaţii
împart pe măsuri ritmul
şi-l repetă

uşile se deschid

se încarcă în memorie
tot ce trebuie reţinut şi spus

se-nfăşoară-n lumina dătătoare de viaţă
din care îngerii curg prin aer
şi Dumnezeu
rămâne-n interiorul fiinţei
oglindă a sufletului

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă de la toate

Învaţă de la apă să ai statornic drum,
Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum.
Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi,
Învaţă de la stâncă cum neclintit să crezi.
Învaţă de la pietre cât trebuie să spui,
Învaţă de la soare cum trebuie s-apui.
Învaţă de la vântul ce-adie pe poteci,
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci,
Învaţă de la toate, că toate-ţi sânt surori,
Să treci frumos prin viaţă, cum poţi frumos să mori.
Învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat,
Învaţă de la nufăr să fii mereu curat.
Învaţă de la flăcări ce-avem de ars în noi,
Învaţă de la apă să nu dai înapoi.
Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea,
Învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea.
Învaţă de la soare ca vremea s-o cunoşti,
Învaţă de la stele că ceru-i numai oşti.
Învaţă de la greieri – când umerii ţi-s grei
Şi du-te la furnică să vezi povara ei.
Învaţă de la floare să fii gingaş cu ea,
Învaţă de la oaie să ai blândeţea sa.
Învaţă de la păsări să fii mai mult în zbor,
Învaţă de la toate, că totu-i trecător.
Ia seamă, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci,
Să-nveţi din tot ce piere, cum să trăieşti în veci!

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Liviu Ceclan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum cântecul păsării

Lasă-mi hărăzit harul
ce mulţi dintr-ai mei l-au avut
chiar fără să ştie.

Adaugă-mi în cuvinte sâmburii
spuselor de către ursitori,
când gândul mi-l cheamă zeul hârtiei
chiar şi ce scriu fără mirare
inimii mele să-i fie deajuns.

Nimbul celor aleşi
mi-l pune pe frunte-n lumină
cum cântecul păsării
ce se anunţă pe sine la concert
în fiecare primăvară
şi apoi tace.

Lasă-mi harul meu dăruit
celor cu sufletul atins de cuvinte
ca un balsam nevăzut,
plăcerea de a fi absorbit de frumos
până-n adâncul iubirii.
Prin mine trec fluturi

Ea era sortită să-mi fie umbră,
gleznă subţire cu pulpa sonoră,
rotulă în fiecare cuvânt.

Ea se căţăra pe ploi
ca să înverzească pământul,
totul să înflorească.

De bucurie eu
o priveam ca pe-o minune
întinsă peste lume.

Strălucea mai mult decât e posibil
în ochii miraţi
şi nu observa nimic deosebit
la privitori.

Prin mine trec fluturi,
neoprite invazii
ca şi literele arzând
în cuvintele hrană.

Urmează clipele acelea relative
ce fumegă prin aer zborul,
să simt pe dinlăuntru gustul tău
ce-mi lasă pe inimă o pată.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oasele mele înfloresc

Moartea-i un fel de a spune sfârşitului,
tot ce-i viu îl are în celule
şi se regenerează prin datul creaţiei.

Mai conştient sau mai puţin, capătul există,
limitele sunt, dar pot creşte
şi lumea nu se termină curând.

Cum o albină-n stup are menirea sa,
am învăţat să-mi respect convingerile formate
şi mai presus de toate oamenii şi natura
liniile drepte.

Păstrez în gânduri cuvintele de uşurare
lumina lor ce-mi alină sufletul
şi nu cred în orbitoare străfulgerari.

Oasele mele înfloresc la căldură
şi firesc se-mbracă-n muşchi şi piele
dând glas trupului într-un violoncel
mângâiat pe corzi de o femeie.

Cu răbdare ucid nevredicul din mine,
las ferestrele deschise să intre aerul
şi-l respir curat,
scriu pe albele file
tot ce mă învăluie în mister,
sunt ca o primăvară timpurie
ce se rostogoleşte plină de schimbări.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub armuri de istorii furate

Pe o luntre cu gânduri ţesute pe in
trec pe mări spre cetăţile antice
acoperite cu nisipuri de sare.
Comori ascunse sub sigilii de timp
zac fără zăvoare ascunse-n adânc
şi nimeni de ele nu ştie.

Sub armuri de istorii furate
cu ecouri venite din singurătăţi prăfuite,
caută cu sălbăticie vânatul viclean.
Rupe din depărtări zvonuri de nesiguranţă
şi aduce pe limbă candoarea încrederii,
cum totul se construieşte cu rost
şi pe umerii viitorului înfloresc totdeauna
femei cu bărbaţii de mână.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce nu ştie

Cel ce nu ştie să vadă
întregul în fiecare parte a lui
şi caută lumina prin întunericul orb,
îngăduie mântuirea şi pentru cei rătăciţi,
agăţaţi de drumuri imaginare
pe care şi le construiesc în gânduri.

Umple scorburile timpului cu visare
şi urcă-n regatul tristeţii bucuria,
vin în caleşti de argint însorite,
strâng inimi la piept şi le consumă.

Trece prin poarte sărutului în voaluri de mătase
şi le fură mireselor zâmbetul.

Dar cel ce nu ştie să mintă
spune adevărul unde nu trebuie
nimeni nu-l crede,
şi rămâne nedumerit.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mătasea luminii

Arde o dragoste nevinovata răbdare
ce nu mai poate fi uitată,
ştiu mersul norilor prin anotimpuri,
cineva mă tot întreabă
de ce ploile nu se opresc vara?
şi risipesc aroma înserării.

Mătasea luminii şade pe umerii ei
transparentă sorbind albul
cum harpa sunetele,
ierburile vălurite în aerul răcoros
te invită să-ţi faci intrarea-n visare
cu glasul subţire de greieri.

Pe cărări neumblate respiră frunzişul
ca într-o fântână izvorul,
de şoapta se scufundă în apă
ca într-un poem cuvintele
aşezând inima în vocale.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!