Destin

Ziua urcă fără urme,
norii trec pe cer în turme
de la nord mai bate vântul
schimbă pe pământ veşmântul.
Caii soarelui-n galop
tremură ca frunza-n plop,
se strâng drumuri în amiază
cum cuvintele-ntr-o frază,
lungă şi alambicată
dintr-o noapte întunecată,

Ziua cu broboane-n frunte
urcă până-n culmi pe munte
şi priveşte-n zări spre mare
cum vin straturi de-nserare.
Doar un fluture minuscul
se îndreaptă spre crepuscul,
îşi aşteaptă-n pace noaptea
ştie c-o să-i vină moartea.
Se vorbeşte numa-n şoaptă
dup-o zi arsă, răscoaptă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ziua se urcă la cer

Ea scrie cu sufletul pe faţa gândului,
inima-i tresaltă de bucurie lăuntrică,
se-nfăşoară cu trupul în dorinţe
şi nu se lasă cucerită de iluzii.

Când ziua se urcă la cer,
noaptea coboară-n pământ,
şi vine să se roage.

Dimineaţa o găseşte la fântână
cu cofa plină,
satul ei nu ştie nimic,
dar aşteaptă cu sete
amiaza să-i vindece dragostea
înainte de plecarea la oraş.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naufragiatul

Plutesc în derivă spre Nord, pe Atlantic
Cătând orizontul limanului Scandic
Căci doar o părere, departe-i pământul
Şi nu mă-nsoţesc decât noaptea şi vântul.

Pe neagra oglindă de ape mă duce
Un rest de catarg, înfipt ca o cruce
Pe-un lemn ce odată corabie-a fost...
Sau poate-o nălucă, plutind fără rost.

Cu secera Lunii aş vrea să retez
Oceanul de smoală şi-al nopţilor miez
Dar sus e Selena, iar mâna mi-e grea
Abea de mai ţin lemnul vâslei cu ea.

Spre Nord, către ţărmul visat, călăuză
Mi-a Steaua Polară, pe-a cerului spuză
Doar norii -ah, norii- să-i spulbere vântul
Căci negru de-i cerul, pierdut e pământul.

Dar vai, norii aprigi se-adună pe cer
În haite flămânde cu suflet de fier
Şi stelele pier, rând pe rând, câte una...
Cum şuieră vântul! Cum tremură Luna!

Ce ploaie grozavă pe suflet m-apasă
Mi-alunecă vâsla, dar nici că-mi mai pasă!
Departe, spre Nord, o himeră-i pământul
Şi nu mă-nsoţesc decât ploaia şi vântul.

poezie de Mihail Mataringa (9 mai 2007)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din văi urcă ziua

Din văi urcă ziua mai sus, tot mai sus,
cu paşii-n lumina, zglobie -
"Ci unde te duci? Spune-mi unde?" -
"Doar vezi că vârful de munte mă-mbie."

Deodată se-ntunecă muntele tot,
şi culmea de aur dispare -
"Ci unde eşti? Unde?" şi dibui în jur -
pământul e mut până-n zare.

Şi iată-ntr-o clipă mă simt părăsit -
pierită e ziua mea oare?
În friguri, privirea-mi zdrobită de dor
spre vale-a-nceput să coboare.

Trecutul meu tot e acolo, în nori -
şi simt cum mă-ncearcă mâhnirea -
mi-e frică şi-s trist de parcă-ar veni,
ca-n ceasul suprem, ispăşirea.

poezie clasică de Jan Neruda
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii aşteaptă

Ameninţarea-i pe urme
o himeră pierdută pe drumuri,
vin anotimpuri nebune
fără oşteni,
fără arme,
doar cu vremuri potrivnice.
Nu poţi să fugi;
se urcă frigul în oase,
zăpezile se îmbulzesc,
sănii de vânt aduse de cai
n-au loc pe cărări.
Bunicii povestesc întâmplări,
ţes pânza florilor de gheaţă.
Copiii aşteaptă
şi visează cu ochii deschişi
o lume ce nu mai vine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt

pietrele se spală pe cap de ploi
ţăranii beau cafeaua cu ţuică
povestindu-şi naravul dobitoacelor

eu sunt un drum de întristare
pe care trec poaspăt potcoviţi caii
îmi aprind pe spinare scântei
roţile sapă-n margini un hat
în care se scaldă vrabiile câmpului
celelalte se scutură de praf

eu sunt o vulpe cu rană
cocoşii îşi dreg glasul în noapte
înfricoşaţi de tăcere
pe râu urcă peştii în salturi spre munte
pădurile au picioarele ude fără ochi şi urechi
soarele coboară de pe stânci printre arbori

ţaranii caută în inima lemnului cruci

cioplitorul sunt eu
cu barda şi dalta la brâu

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (8 iulie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua de mâine

Tăcerea este o prevestire
pe care o aştepţi citind ziarul
la umbra bătrânului nuc de sfântul Ilie.

Dimineţile se plimbă-n oraş
ca nişte fete nemăritate
ce zâmbesc puţinilor trecători.

Îmi doresc o amiază de lapte bătut,
să mă odihnesc în spuma ei
ca un copil care stă la geam şi priveşte trenul
cum îi trece prin somn
cu vise de călătorii.

O lumină pistruiată de nori
îşi face loc printre copaci
şi se schimbă des în atitudine
după cum se înteţeşte vântul.

Mirosul sănătos al verdelui îmbătrânit
îmi pătrunde sub piele
şi parcă simt cum vine ziua de mâine
cu alte întâmplări.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce te legeni?...

- Ce te legeni, codrule,
Fără ploaie, fără vânt,
Cu crengile la pământ?
- De ce nu m-aş legăna,
Dacă trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea creşte
Şi frunzişul mi-l răreşte.
Bate vântul frunza-n dungă -
Cântăreţii mi-i alungă;
Bate vântul dintr-o parte -
Iarna-i ici, vara-i departe.
Şi de ce să nu mă plec,
Dacă păsările trec!
Peste vârf de rămurele
Trec în stoluri rândurele,
Ducând gândurile mele
Şi norocul meu cu ele.
Şi se duc pe rând, pe rând,
Zarea lumii-ntunecând,
Şi se duc ca clipele,
Scuturând aripele,
Şi mă lasă pustiit,
Vestejit şi amorţit
Şi cu doru-mi singurel,
De mă-ngân numai cu el!

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele răsărit din apă

Tu popor cu ochii închişi,
ia priveşte-n depărtare
dealul înflorit de caişi,
ţărmul mângiat de mare.

Soarele răsărit din apă
se ridică încet pe boltă,
pe pământ într-una sapă
sâmburele de revoltă,
un soldat fără de soldă.

Şi apoi fără să spună
noaptea asta n-are lună,
vântul bate a furtună,
se întrerupe şi curentul
să mai scriu, nu e momentul.

Totul ce se mai întâmplă
apar fire albe-n tâmplă
şi o scuză cu regret
că n-am fost deloc discret.

Aşteptarea cât a fost
am ştiut-o pe de rost,
dar nu ştiu ce mai urmează
şi-mi fac somnul de amiază.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fie pace în lume!

Să fie pâine pe masă
Şi toţi ai casei acasă
Şi grâu-n brazdă să iasă,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

Şi ale lumii guverne
Să ştie bine-a discerne
Nevoia vieţii eterne,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

Să fie-o blândă lumină,
Şi nu rachete-n grădină,
Doar veşti frumoase să vină,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

Ca focul rău să nu ardă,
Cât viaţa-n noi nu e moartă,
Să stăm cu toţii de gardă,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

Sub zbuciumatele astre,
Destul cu-atâtea dezastre,
O cer durerile noastre,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

Destul cu traiul de câine,
Spre dezvoltare şi pâine
Şi pentru ziua de mâine,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

De-o pace dreaptă mi-e sete,
Plenară-ntregii planete,
A hotărât ce se vede,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ

Miniştrii lumii să n-asculte
De interese oculte,
Ci de voinţele multe,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea de vară

Obosit de-o zi toridă,
Soarele a asfinţit;
Este linişte divină,
Totul pare adormit.

Din nori luna se arată
Mare şi strălucitoare,
Făcând noaptea să apară
Mai frumoasă ca oricare.

Luna-n ceruri se răsfaţă
Ca o zână din poveşti,
Prinsă cu un fir de aţă
De-nălţimile cereşti.

În lumina-i argintie
Liniştea pare deplină.
Greierii, în simfonie,
Strică liniştea divină.

Deodată vântul bate,
Mişcând frunzele de plop,
Parcă vrând să ne arate
Cum merg caii în galop.

Sus în deal, la nea Ilie,
Urlă-un câine-n disperare,
C-a uitat la el să vie
Să-i aducă de mâncare.

Mai la vale, nu departe,
Doi cocoşi s-aud cântând,
Anunţând că-i miez de noapte,
Ori că zorii vin curând.

poezie de Adrian Timofte din Versuri (2013)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidul plângerii

Zidul plângerii desparte pe oameni de Dumnezeu,
pietrele ard sub tălpi vinovate,
plânsul din suflet pătrunde în zid
se înalţă ca un porumbel spre cer.

Iertarea îşi picură în lacrimă durerea
şi în aşteptare curge bunăvoinţa,

în faţă măreaţă cetatea respiră
şi fiecare se simte mai uşor,
pacea i se urcă în trup.

Nebănuit de tandră inima creşte,
bate ca un clopot la porţile tăcerii
să macine greutatea adusă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul vârstei

E ziua când se răzleţesc arborii
orele cad din ei pe drumuri
şi o fată se rătăceşte speriată,
îi cresc prea repede sânii.

Fântânile o aşteptă să-i ude buzele
şi de emoţie se zbate între fior şi tăcere;
obosită de puritate împarte un surâs auster
şi trece podul vârstei dincolo de râu.

Când trec pe arcul genelor ei şi cobor
cu aripile lipite de corp, fără mâini,
apele râului se urcă în sălcii
şi ne lovesc cu chemări către mal
unde am să-mi destăinui teama.

E ceva dureros în liniştea interioară,
un instinct fără cădere,
un refuz în simţuri, o neîmplinire

se furişează sub paşi
în faţa noastră pe cursul amiezii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (24 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cer ghemotoace de lana

pe cer ghemotoace de lâna
ca turme de nori în mişcare
se trec înspre zarea ce-ngână
amurg cu apusul de soare

cerşeşte natura amarnic
veşmântul croit din omături
priveşte cortegiul zadarnic
şi-adoarme-n cernitele-i pături

în noapte se roagă ca vântul
să-mpingă din urmă spre ea
ciopoare ce-acopăr pământul
cu voaluri cernute de nea

spre zi năzuinţa îşi pierde
când zorii pictează uitare
azur peste palidu-i verde
răspuns la nocturna-i visare

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu inimile sus

Noaptea se destramă pe muntele sfânt
în care urcă credincioşii neştiuţi,
în suflet nu mai au niciu loc
chiar dacă merg să se roage lui Isus.
Cu inimile sus
nu se ştie în ce stare o să ajungă,
dar ajung stropiţi de lumină
de ce se grăbesc atât?
N-am niciun răspuns,
am doar o lacrimă ce se scurge pe pomeţi,
soarele a urcat pe cer,
ei mai au de urcat
până la înţelegerea cuvântului nimb.

Când ceasul o să aibă bătăile sacre
Pe munte, deasupra
duhul o să coboare în voi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada vântului

chem nerăbdătoare vântul să destrame norii
să trăiesc în armonie cu stelele dragi
să văd şi noaptea cum strălucesc sorii
cum luna descrie poveşti despre magi.

ziua fluieră pe frunze doine sublimate
bolte de curcubee le mângâie duios
spulberă furia când cu putere bate
în cetina verde se închină pios.

se joacă în plete negre şi bălaie
atingând obrajii lacrimi le usucă
din focul iubirii stârneşte vâlvătaie
e mereu grăbit e mereu pe ducă.

îşi face culcuşul şi în şura de paie
la cerul primitor visele le urcă.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezacord

ne cunoştem
suntem în acelaşi trup
sfârtecat de erori
două dedublări ale aceluiaşi eu

nu ne înţelegem
punem stavile la fiecare pornire
să nu fugă din priviri adevărul
iubirile să se aşeze în inimă
culcate pe feamătul gândului
în miezul cuvintelor

în partea mea opusă
se răzvrăteşte voinţa nedumerită
se simte trădată prin sânge
fuge de tine ca un iepure sălbatic
îţi sparge ziua cu bănuieli
şi dispare în pădurile nopţii

se rupe frunza din inima lemnului
maşinile aleargă pe buza câmpiei
şi pasările recunosc numai zborul
restul e mersul spre moarte.

nu trebuie scrutat numai cerul
privesc cum se urcă norii pe munte
oamenii se scaldă-n promisiuni
îşi aşază o plasă pe ochi
şi altii fură nestingheriţi clipele

cred că defrişările mele interioare
le port ca un blestem
al dezacordului dintre imaginea
de sub aripile tinereţii
şi realitatea întoarsă pe dos
din ceasul vremii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (13 noiembrie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia a trecut singură

Dacă voi mai vâsli pe fluviu
se răzbună apele
cu bancuri de peşti argintii,
voi înnebuni de bucurie
şi nu voi prinde niciunul.

În braţele pline cu bulgări de lună,
pe ţărm, mă aşteaptă femeia.
Noaptea mă urmăreşte cu umbre,
supărată, îmi aşază fluturi pe creştet
şi pleacă mai departe-n întuneric.

Ninge cu flori în pădurile de castan,
nu se vede nicio cărare
pe care să vină femeia zâmbind.
Steaua ei fuge luminoasă spre apus,
magii îşi odihnesc caii,
ferestrele aprinse şi ieslea sunt departe.
Totul se schimbă pe altceva;
pe hrană, pe smirnă, pe aur,
numai eu nu mă schimb pe nimic;
doar anii şi drumul mă schimbă.

Femeia a trecut singură;
nu m-a recunoscut,
mă caută.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 ianuarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La masa de piatră

Ne întoarcem în miezul iubirii,
să aşezăm bucuria-n cuvinte
la masa de piatră medităm în tăcere,
în rotunda formă a universului
până pătrunde adânc în lucruri,
de seminţele germinează dezbrăcate
în pământ sub stele cu amfore-n braţe.

Mâinile îţi împlinesc sânii-n mugur,
ovale gurile poftesc sărutu'-n fiecare zi,
de-n odăile inimii înfloresc dorinţele
şi visele îmblânzite capătă trup de pasăre
într-un zbor peste păduri la crepuscul
unde se nasc astre-n aşteptare.

Ochii tăi văd cum se apropie întunericul,
se tulbură rătăciţi în depresiuni
prin care nu trece nimeni, doar vântul
îţi lasă o boare aromată pe faţă,
de parcă de pe drumuri dezbrăcată iubirea
soseşte-n casă odată cu noaptea
şi adoarme-n descântecul mamei.

Sculptorul gânditor cu fruntea-n stele
aşteaptă să-i vină luceafărul la masă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele ard lemnul cosmic

Se face noapte în gânduri şi tu nu adormi,
se ţes pânze ce acoperă somnul aşteptat,
râuri străine străbat întunericul
pietrele stau de veghe cu ochii spre cer.

Stele ard lemnul cosmic fără flacără.

Ursitele stau în jilţ cu nervii întinşi
sătule de prezicerile date peste cap,
se lasă în voia hazardului de început,

tot ce se naşte este ursit.

Urcă prin mine izvoarele moştenite
în inima cui nu vor fi limpezi?

În suflet înfloresc mugurii speranţei,
rodesc în cuvinte fructele verii,
în fiecare anotimp se nasc temeri,
privesc cum se urcă pe scară norocul.

Întotdeauna lumina se răzbună
pe cei cu ochelari de cal.

Din timp în timp soarele-şi ridică ochii
şi sărută cu dragoste pământul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul nu bate

Motto:
"Nu se ştie ca pământul
Dincotro va bate vântul"

Vântul nu bate
Cât e bătut
De crengi uscate
Vântul e mut
Şuieră doar
Frunza de ulm
Sau de stejar
Iar eu adulm
E ca şi cum
Ar mirosi
A foc un fum
Care s-ar irosi
Pe orice drum

Vântul nu cântă
Poartă decât
Talanga sfântă
La oi la gât
Ca să se-audă
Până la cer
Că iarba crudă,
Limba de fier
Pe-a râului gură
Când crede c-o fură
Păscută se face
Şi vântul doar tace.

Ce ştie vântul
Nu pot să ştie
Nici apa vie
Şi nici pământul.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!