Empatie stradală
Într-o zi, de dimineață, pe la nouă fără zece,
L-auzeam, șoptind, săracul: "Nu mai trece, nu mai trece!"
-Of, ce-nseamnă o durere! Dar ce-o fi, ce-l doare, oare?
Stă pe scaun, poa' să aibă vreo durere de picioare,
Sau mai știi? la cap, se-ntâmplă, uneori, dureri, migrenă...
Când am eu, atunci mă scoate toată ziua de pe "scenă".
Dar îmi trece, pe când omul se tot vaită, nu scapă,
Și l-o ține cea durere până l-or băga în groapă.
Dar, de mă gândesc mai bine, nu-i așa bătrân, rezistă,
Chiar de stă în plină stradă și durerea lui persistă.
Poate este vreo femeie care n-o mai vrea să treacă
Pe la el, pe-aici, pe stradă, căci, de-l vede, i se-apleacă.
O fi altceva: stomacul, cu vreun ulcer, duodenul,
Nu mai pot, întreb și gata: "Cine nu mai trece?" "Trenul".
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Aș trece pe la tine, dragul meu
dar mă tem că inima ți s-ar putea opri de atâta fericire
și-apoi vezi tu
orele în care te strâng sub pleoape
sunt mult prea frumoase
să le stricăm cu obiceiuri prostești
și totuși
aș trece pe la tine
să văd cum îți îmbraci neliniștea
în fiecare zi
cum pâinea și vinul nu înseamnă nimic
dar mă tem că ai putea să te îneci de plâns
dacă mâna mea
din întâmplare
ți-ar atinge pieptul gol
și atunci m-aș simți vinovată
că nimeni
nu a mai ajuns
atât de aproape de tine
și totuși
aș trece
aș trece să te întreb
cum te doare
când nu îți vorbesc
e o durere normală
din carne până în suflet
sau nu înțelegi de unde vine și unde se termină
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu vreau durere azi
Azi, nici o durere nu vreau și nu va fi,
Noaptea a trecut și-acum i-o nouă zi
Puterile-mi revin și las durerea toată,
Undeva în drum și nu-i deschid vreo poartă.
E-o zi cu veselie, dar nu-mi ridic privirea,
Nu vreau ca azi să cunosc amăgirea,
Aș vrea ca în lumină să fie al meu chip
Și zâmbetul să-mi spună că și eu particip.
Azi ziua e senină fără amintire,
Dar va fi și azi o nouă pregătire.
Încerc să duc la capăt toate ce am în gând,
Ca roadele să-mi vină din mine, curgând,
Să nu mai fie iară durere și mult vânt
Și lacrima mea să plece cu mult avant.
poezie de Eugenia Calancea (5 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am înțeles
Inima mea e plină de durere
simt cum mi se rupe în două...
Am înțeles că viața,
de multe ori îmi mai dă câte o palmă...
ca să știu ce am de făcut pe urmă...
Am înțeles că lacrimile îmi sunt de prisos,
dacă în mine e o continuă furtună...
Și doare...
Da, vreau să sper până în ultima clipă...
Ceva în mine îmi spune să fiu tare...
Și poate așa voi reuși...
Oare voi putea trece peste?
Oare voi reuși cândva?
Să trec peste tot și toate...
Așa cum mai trece o zi și vine iar noaptea...
poezie de Eugenia Calancea (14 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul trece. Chiar și atunci când pare imposibil. Chiar și atunci când fiecare bătaie a ceasului doare la fel ca și pulsul sângelui sub o vânătaie. Trece neregulat cu rătăciri ciudate și pauze tărăgănate, dar trece. Chiar și pentru mine.
Stephenie Meyer în Lună nouă
Adăugat de marya
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
nici n-ai putea
să scoți altceva
din joben
decât tristețe
ca după o durere
de dinți
te ridici din pat
gata de ducă
gata sa iei străzile
în piept
cu tot foșnetul
lor fără de care
dimineața n-ar mai
trece niciodată
poezie de Dan Pleșa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fiecare dependență își are sursa în refuzul tău de a-ți înfrunta durerea proprie. Fiecare dependență începe cu durere și se termină cu durere. După ce euforia dependenței trece, și mai multă durere va ieși la iveală, pentru că ea era deja ascunsă în interior. Fiecare dependent ajunge la un punct unde nu mai funcționează pentru tine, și atunci vei simți și mai multă durere decât ai simțit vreodată.
Eckhart Tolle în Puterea Prezentului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Avionul Oradea-București
Stau în aerogară și-aștept
Avionul de nouă și un sfert.
Lume multă, care, ca și mine,
Așteaptă-avionul ce nu mai vine.
Un bătrân discută cu-o fată
Așa, ca să se afle în treabă.
Milițianul caută'n valiză
Pentru a nu avea vreo surpriză.
O doamnă'ntr-un taior verde
Spune că ea nu mai crede
Că avionul mai vine până la zece.
Și astfel timpul tot trece și trece.
De-odată, se-anunță în difuzor
Că avionul, având ceva la motor
Pleacă din București pe la zece.
Și timpul iar trece și trece.
Pe la unșpe, fără să fie pe listă,
Avionul aterizează pe pistă.
Și de-odată, pe nepusă masă,
Îmbarcarea și drumul spre casă.
Avionul pornește și iată-l se ridică.
Privesc... și nu-mi este frică.
În avion lumea discută, citește,
Un beculeț s-aprinde, clipește.
O fată frumoasă servește coniac,
Alta se uită la un ciorap,
La radio transmite niște vești
Și-aterizăm. Salut, București!
poezie de Corneliu Culman din Niște poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu poți să obligi un om să facă altceva decât ce îi trece prin cap, mai ales atunci când nu-i trece nimic.
aforism de Victor Martin din Plimbare cu telemobilul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Rondelul neschimbării
Pe stradă trece lume tristă
Și-i gârbovită de nevoi;
Ea poartă lacrimi în batistă
De atâta plâns pentru eroi.
Cu dictatura comunistă
Predecesori-au dus război;
Pe stradă trece lume tristă
Și-i gârbovită de nevoi.
Speram toți în vremurile noi
Că-n schimbare se insistă;
Rămas-a doleanța listă
Și totu-i numai tărăbboi...
Pe stradă trece lume tristă.
rondel de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Durerea, frica, suferința
Nu te teme de durere!
Ea te face mai puternic.
Știm că nu e o plăcere,
Dar răul este vremelnic.
Iar când ești cuprins de frică
Gândește ceva frumos.
Moralul tău se ridică
Și devii mai curajos.
Dacă în viață stai drept
Orice suferință trece.
Poți gândi mai înțelept,
Timpul mai ușor va trece.
Durerea, frica, suferința
sunt încercări ale vieții.
Noi trebuie s-avem voința
Să risipim vălul ceții.
poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum l-am putea numi
Cine trece prin foc
Cine trece prin ape
Cine nu-i secerat de raze de soare
Cine se trece prin noapte,
Cine-și depășește încercările
Și lună de lună zâmbește
Chiar dacă totul se dărâmă în el
Și sufletu-i putrezește
Cum l-aș putea numi?
Cine are tăria
De a se seinucide
Cine trăiește-n iubirea dușilor
Și-n ei se regăsește pe sine
Cine nu-i ucis de lavine
Cine se pudrează cu pământ
Cine poate trăi din gânduri
Și umblă pe planetă flămând
Cum l-aș putea numi?
Cine se ridică din praf
Și nu moare în accidente
Cine nu piere de singurătate
Și nu mai are sânge de viață-n artere
Cine din porunca iubitei
Excelează un salt mortal
Cine trage cu energie
La picioare lanțuri de sclav
Cine ridică munții din groapă
Cine râde cînd e bolnav
Cum l-aș putea numi?
poezie de Luminița Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Viața trece ca o clipă
Cine ești tu suflet de om?
Tu care te-ai născut.
Să ai un nume, să fii un domn.
Dar până la urmă te usuci ca o frunză
Pe o ramură de pom.
Cine ești tu pasăre care zbori?
Peste dealuri, peste nori.
Cu aripile întinse în vânt,
Dar nu ai cuibul tău pe pământ.
Cine ești tu fir de iarbă verde?
Care nimeni nu te vede.
Dar toți te calcă în picioare.
Poate ești o frumoasă floare.
Cine ești tu pui de pom?
Care ai fost sădit de mâna unui om.
Ai suflet tu sau nu ai?
Sau poate ești un cântec frumos cântat la nai.
Cine ești tu inimă care bați în piept?
Plină de bucurie și regret.
Tu ești acea care ne îndemni mereu să iubim.
Căci viața trece ca o clipă și trebuie s-o prețuim.
poezie de Vladimir Potlog (11 mai 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Durerea cu credință trece
Ridică-ti capul obosit si aplecat
Din lespedea de piatră rece
Privește cerul s-a înseninat
Durerea cu credință ți trece
Nu te lăsa în negură atrasă
Iubirea să-ți fie pavăză mereu
Ridică ti ochii vei fi aleasă
Trăiește-n fericire si la greu
De esti lovită de o năpastă
Ridica te ființă ai putere
Calcă țărâna cu talpa apăsată
Nu ține seamă de o durere
Aleasă esti să duci iubire
Născând tu pruncii sănătoși
Transformă tristețea în iubire
Căci te așteaptă mulți ani frumosi
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi și nouă toate;
Ce e rău și ce e bine
Tu te-ntreabă și socoate;
Nu spera și nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.
Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ține toate minte
Și ar sta să le asculte?...
Tu așează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deșarte
Vreme trece, vreme vine.
Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naște
Și o clipă ține poate;
Pentru cine o cunoaște
Toate-s vechi și nouă toate.
Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui
Joace unul și pe patru
Totuși tu ghici-vei chipu-i,
Și de plânge, de se ceartă,
Tu în colț petreci în tine
Și-nțelegi din a lor artă
Ce rău și ce e bine.
Viitorul și trecutul
Sunt a filei două fețe,
Vede-n capăt începutul
Cine știe să le-nvețe;
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă și socoate.
Căci acelorași mijloace
Se supun câte există,
Și de mii de ani încoace
Lumea-i veselă și tristă;
Alte măști, aceeași piesă,
Alte guri, aceeași gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera și nu ai teamă.
Nu spera când vezi mișeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăși
Între dânșii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăș
Ce e val, ca valul trece.
Ca un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momește în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.
De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă știi a lor măsură;
Zică toți ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgești nimică,
Tu rămâi la toate rece.
Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera și nu ai teamă;
Te întreabă și socoate
Ce e rău și ce e bine;
Toate-s vechi și nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.
poezie celebră de Mihai Eminescu (1883)
Adăugat de maryana
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Pe aici nu se trece?
Eroii ce-au ținut redută
În anii cei de jertfă grea,
S-ar fi gândit că, peste-o sută,
Pe-aici va trece cine vrea?
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Liniștea de la zece
Liniștea de la zece
vine și trece mai departe
prin aerul rece.
Pleacă și vine
prin fereastra nopților albe
care nu se închide prea bine.
E caldă,
tăcută,
cu aripi cusută...
Doar e de la zece
și trebuie să urce, să adulmece,
să se strecoare printre ghivece,
să nu se împiedice, să nu se înece
în marea de gânduri întâlnită în drum
de la începuturi
și până acum...
La mine poposește mai mult
căci știe că mă feresc de tumult.
Mă înconjoară ca un pled de lână pufoasă
mă face să mă simt bine în casă,
aproape că mă copleșește
cu atenția-i insistentă,
așa de mult mă iubește...
De multe ori o trimit la plimbare,
dar nu vrea să plece,
stă cu mine pe margini de suflet
și-mi îngână în tăcere un cântec,
mă atinge din când în când,
vrând parcă răspuns,
mai ales atunci când dau semne de plâns...
O atingere moale, ușoară,
parcă ar fi a unui alt suflet
ce zboară,
căutându-și și el liniștea
și din pură întâmplare,
a ajuns tocmai în casa mea.
Liniștea de la zece
vine și trece,
trece și vine
prin fereastra nopților albe
care nu se închide prea bine.
poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vis
Îmi esti un erotic vis,
O scânteie,
Un luceafăr,
Ești un drum spre paradis.
O iluzie,
O durere
Excitată de un gând.
Gem ușor
Și din plăcere
Scurg un haos,
Când îmi ești pe primul rând
Mă doare plăcerea până la os,
O, al meu luceafăr sfânt.
Mă iubești cu sânge rece,
Îmi dai cosmos,
Îmi ești noapte,
Suflet stors
De durere și plăcere ce nu-mi trece
La freamătul unei șoapte
Ce amorul o ascultă,
Fanteziile înflorite
Și iubirea noastră mută.
poezie de Ionela Hondreac (17 martie 2017)
Adăugat de Ionelahondreac
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul trece
Timpul trece ca o clipă
Pe a vântului aripă.
Ca o pasăre în zbor.
Timpul e veșnic călător.
Trece timpul fără nepăsare,
Peste mine, peste voi.
Trece ca un val de mare
Și nimeni nu poate întoarce timpul înapoi.
Trece timpul ca o clipă
Și nu trebuie risipit.
Căci el e ca o comoară
Și veșnic trebuie prețuit.
poezie de Vladimir Potlog (25 aprilie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vorbe
de ce mereu mergând pe drum
vorbesc tăcând și plâng în gând
de ce lacrimi curg dar nu ajung
să stingă durerea unui om
de ce nu tac când pot să plâng
de ce-aș vorbi când atunci când zac
de ce doar zac pe cripta vieții
aici nimeni nu trece
e frig și e atât de rece
doar moartea petrece
nu știu cine sunt
de ce sunt
dacă mai sunt
doar merg și plâng
și uneori întreb în gând
dar oare până când...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acum mă doare
Astăzi când scriu mă doare,
când dorm aș vrea, dar nu pot,
să cânt versul pentru fiecare,
o melodie nouă pentru liniște suport.
Uneori citesc și adorm târziu,
deși aș vrea să văd frumosul
și natura verde unde nu pot să fiu
și-n florile ei să simt mirosul.
Se știe că gândesc prea mult,
și de durere iar nu pot zâmbi,
singură lângă tine aș vrea să uit,
durerea mea ca să pot trăi.
Uneori detest unele persoane,
și mult aș vrea să mă izolez,
ca să pictez natura, dar nu am creioane
și ce văd în zare să colorez...
Drag și înțelept ești tu aici,
și poezia mea cu drag tu ai citit,
sper că durerea mea nu te-a făcut trist
și mă rog pentru tine să fii fericit.
poezie de Eugenia Calancea (23 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!