* * *

A dispărut
Caietul copilăriei
Copiilor mei!
Nu am împăcare!

Şters a fost
De o mână
Barbară!
Care
Şi acum
Mai pretinde
A-mi fi prietenul mare!

Dispărută e
Acea scumpă carte!
Mă apasă!
Mă doare!...

Nu ştie
Acel miop
Cum mi-au crescut copiii

O adevărată comoară!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ispitele iubirii

Au încercat să mă-ncolţească,
Ah, turme reci s-au înhăitat...
Iar lumea mea era firească
Şi liniştea nu mi l-au luat!

Au început să mă vorbească,
Bârfindu-mă în orice fel,
Prin alţii paşii mei să-mi pască!..
Eu soartei i-am rămas fidel!

Şi-au încercat să mă lovească,
Din spate, mult m-au atacat,
Iubeam făclia cea lumească,
Surâsul nu mi l-au luat!

Şi nu-ncetau să se oprească,
Chiar soarele era uimit,
Mergeam, ferindu-mi şi năpasta,
De atâtea ori rămas-am fript!

Şi m-au lipsit, chiar, şi de pâine,
Speranţe vii mi-au scuturat!
Rămas-am în a mea iubire
Cu care Crezul am urmat!

Şi au muşcat în carne vie,
În jar copiii mi-au împins,
Dar m-a salvat a mea iubire,
Ce Domnu-n inimă mi-a pus!

Mă ruinau în sfredelire,
Se învrăjbeau ei între ei,
Pe mine, m-a salvat din toate
Copiii mei! Şi Dumnezeu!

E rândul meu, am datorie sfântă,
O ţin în piept şi-aş vrea s-o-mpărtăşesc,
O ştie Domnul, vede Maica Sfântă:
Copiii mei, din lacrimă fierbinte,
Lăsaţi-mă să spun acum:
Eu vă iubesc!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge o inimioară

Plânge-o inimă de fată
În grădina dorului,
În suspine zdrumecată
Şi nu spune nimănui.

Ar pleca, nu ştie unde?
Ar mai sta, nu are rost!
Cum să facă să mai uite,
Să nu ştie ce-a mai fost?..

Cine poate să-nţeleagă
A ei dragoste pierdută?!
Plânge-o inimioară dragă
Că a fost prea crud cernită.

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am început clasa I, părinţii mei mi-au spus: "Dacă o să citeşti şi o să înveţi carte, o să ajungi om mare, n-o să munceşti din greu, ca noi." I-am ascultat şi am ajuns profesor universitar. Văzând că şi acum citesc, scriu şi învăţ carte în fiecare zi, părinţii mei îmi spun uneori: "Mai lasă mă, George, şi tu cartea!..."

aforism de George Budoi din Învăţământul, profesorii, studenţii şi elevii în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete şi (1 aprilie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă n-aş fi crescut...

Dacă n-aş fi crescut
aş fi rămas acea copilă
veselă şi zburdalnică
în ochii căreia râdea
toată bucuria copilăriei
aş fi alergat încă
la fel de neobosită
pe toate coclaurile
şi prin podgoriile dragi
aş fi admirat şi acum macii
ce creşteau de nebuni
care înroşeau tot câmpul
şi obrajii mei de copil zvăpaiat
ce nu stătea o clipă locului
ce departe-mi pare
drumul spre acea fetiţă
de parca iarba a crescut
atât de deasă
între mine şi ea
şi nu pot răzbate
din spatele casei
Milcovul mă strigă
cu nostalgie ca atunci
când alergam desculţă prin prundiş
chiar dacă mă mai răneam
rănile parcă nu erau
la fel de dureroase
ca acum
eram mai curajoasă
decât băieţii
şi nu plângeam
acum când mă privesc
în oglinda copilăriei
mă văd cu alţi ochi
ce departe e lumea aceea
când oamenii se iubeau unii pe alţii
parcă şi iarba era mai verde
sub tălpile mele mereu goale
cerul era şi el mai albastru
mai curat
iar apa băută din căuşul palmelor
atât de pură
încât mă puteam oglindi în ea
ca-ntr-o oglindă fermecată
oamenii parcă nu alergau ca astăzi
atât de debusolaţi
în toate părţile
doar copiii alergau atunci
prin copilăria mea
ca-ntr-un joc de-a prinselea
azi când privesc în jur
oamenii aleargă continuu
nu se mai opresc
nu îşi vorbesc
şi nu mai zâmbesc...
din trecut mă strigă ea
fetiţa care dacă n-ar fi crescut
astăzi eu n-aş fi fost mamă
o privesc atent şi văd cum
îmi face cu mâna
şoptindu-mi să n-o uit...
şi ca să n-o uit
am închis-o într-o cămăruţă
a sufletului meu
deşi ştiu că
din când în când
mai iese de-acolo
să alerge prin copilăria ei
trag perdeaua timpului
şi zâmbesc melancolic
la peisajul unde doi copii
se joacă fericiţi în iarbă
conştiinţa mea mereu trează
mă scutură de mânecă
(dacă n-ai fi crescut...)
... şi din ochi mi se preling
picături de ploaie...

poezie de Alina Cristian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţii de singurătate

Mi-am luat copiii de mână
Şi i-am dus departe, departe...
Au simţit lumina cum se sfărâmă,
Cum viaţa devine-nceput de moarte!

I-am dus la cimitir, la cruci
Să atingă trecutul sub nuci
În cântecul amar de cuci
Acolo unde părinţii ţi-i duci...

I-am luat de mână şi le-am pus în palme
Lacrimi cu lacrimi (miezurile atâtor drame)...
Şi le-am spus să nu atingă umbre reci,
Ci doar amintiri vii prin poezii şi poteci!

... Şi tu, soţie scumpă, ţine-mă de mână!
Abisuri lăuntrice mă surpă mereu!
Vezi, viaţa mi-e tot, tot mai străină...
Iubit sunt doar de Bunul Dumnezeu?!

... Şi tu, umbră solitară într-un timp-verdict
Cum laşi viaţa mea atât de stranie şi-amară
Când nu mai ştiu de cine-n lume-s iubit,
Cu cine să împart VIAŢA, scumpă comoară?!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esenţialul

Să nu cădem în amănunte
şi să uităm esenţialul,
din râu în râu,
din munte-n munte,
cum valul
face trup cu malul,
în Ziua Sfântă,
Ziua – Punte,
acasă s-a întors Ardealul.
A fost atunci o ţară-ntreagă
a fost o ţară ca o roată,
Românii şi acum se roagă
s-o vadă aşa
încă o dată,
şi plâng în harta lor beteagă
copiii mei,
băiat şi fată,
şi jurăminte noi se leagă.
Luăm de la Râmeţi putere
şi ultima cuminecare
fiinţei noastre spre a-i cere
să ştie bine ce o doare,
ca să venim la Înviere,
să fie gata fiecare,
cu buze-amare să mai spere
Trăiască România Mare!

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum cea mai mare bucurie a mea este să fac cadouri. E un sentiment care mi s-a acutizat odată cu trecerea anilor. Pentru un om de vârsta mea, singura şansă adevărată este că mai îmbătrâneşte cu o zi. Aşa că mă bucur să descopăr în ochii celor dragi, ai copiilor din familia mea, mai ales, acea lucire pe care o dă pofta de a desface pachetul cu cadouri.

Mircea Albulescu în revista Formula AS (2004)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt că planeta noastră este în pericol şi că a crea o planetă sănătoasă pentru copiii mei şi copiii copiilor mei este cel mai important lucru pe care-l pot face în această viaţă.

citat din Kyra Sedgwick
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul sat

Creşteam cum florile-n boboci,
Sorbeam raze de soare
Şi tot zglobiul din poteci
Îl adunam, o mare!

Albastrul cela azuriu
Şi verdele-n poiene
Mă îndemna din nou să-i fiu
Un curcubeu pe gene!

Şi toţi ce tineri mai erau:
Ograda, mama, tata...
Împrospătată de culori,
Mahala nouă, satul!

Decor în vatră fremătând
Din glume înţelepte,
Acel izvor, mereu curgând,
Chema băieţi şi fete...

Şi hora-n mijloc încingea
Călcâie în scânteie,
Iar eu, copil, mă tot miram:
Cum viaţa-şi are o lege!

Acum revin în al meu sat,
Cuprind tot paradisul
Al clopotelor care bat...
Îmbătrânea şi dânsul!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce te doare?

- Ce te doare?
- Nu ştiu... aştept un cititor
de poeme, să-mi spună ce mă doare!!
Aştept pe unul care mi-a fost o vreme
medic specialist în chirurgie cardio-vasculară,
mi-a fost iubit şi avocat,
mi-a fost judecător şi martor,
mi-a fost iubirea cu bisturiul rece
ce mi-a tăiat cordul în două,
şi-apoi şi-a luat un bilet de a pleca în vacanţă
să se relaxeze, după o aşa intervenţie chirurgicală.
- Şi-acum cum te simţi?
- Nu ştiu... aştept să se întoarcă chirurgul din vacanţă!
Simt că mă apasă ceva,
mă doare o bucată de carne
în partea stângă, sub prima coastă
acoperită de sânul sărutat de el
intr-o vreme.... când nu era licenţiat în operaţii
pe cord.
- Ce te doare, ce-ţi lipseşte, poate te pot ajuta!?
- Mulţumesc... dar mă doare inima, de lipsit nu se discută,
o am în piept, şi bate, în rest toate sunt la locul lor.
- Atunci ce pot să fac pentru tine?
- Caută pe acest cititor de poeme
caută pe acest doctor ce mi-a furat iubirea din inimă
şi a plecat cu ea,
lăsându-mă în comă, în incertitudine, în sentimentul de vinovăţie
că am crescut în adâncul inimii, o iubire aşa de mare,
pentru un pumn de ţărână,
pentru un suflet plin de tină,
pentru un om ce şi-a luat dreptul să-mi fure,
tot ce aveam mai bun... tot ce-mi ţinea Sinele liniştit
şi fericit, în pacea Dumnezeului meu.
- Şi acum ce ai de gând să faci?
- Nu ştiu... aştept un cititor divin
să-mi citească poemul
să-mi citească gândul din inima mea
şi poate... mă binecuvântează in timp
cu răbdare... şi cu toată iubirea ce mi-a fost furată
de acel chirurg... stângaci.

poezie de Adelina Cojocaru (21 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jerry: Şi unde sunt adidaşii mei?
Kramer: Asta aş vrea şi eu să ştiu.
Jerry: Cum adică?
Kramer: Păi, i-am văzut pe bătrânei dimineaţa asta, dar când am trecut pe lângă magazin în drum spre casă, locul era gol. Nu mai e nimic. Bătrâneii au dispărut!
Jerry: Deci adidaşii mei au dispărut?
Kramer: Din păcate da, şi asta nu e totul. Am cercetat prin jur şi am aflat că nici măcar nu aveau copii.
Jerry: Bătrâneii nici nu au copii cum au zis?
Kramer: A fost o mare păcăleală, Jerry. Ne-au escrocat, şi au luat potul cel mare!

replici din filmul serial Seinfeld
Adăugat de Alina-Olimpia Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

După aventura de pe Everest, palmele mele au dispărut, mi-au degerat mâinile până la încheieturi. Nasul mi-a căzut, degetul mare a căzut şi el, iar o parte din arcadă s-a rupt. În următorul an, am trecut prin 11 operaţii pentru a-mi reface faţa şi mâinile. Acum am un nas cu piele de pe frunte, eram desfigurat când am ajuns acasă.

citat din Beck Weathers
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când adevărul doare!

Eşti îndoctrinat şi nu poţi distinge,
O adevărată realitate ce te va învinge.
Începi să simţi că tot ce şti e o minciună,
Când adevărul doare, nu-i deloc o glumă!

Tot ceea ce ţi s-a spus când erai mic,
Acum descoperi că de fapt nu şti nimic.
Şi afli din ce în ce mai multe informaţii,
Descoperi adevărul care-i doare şi pe alţii!

Şi te mai întrebi de ce atât de multă ură,
De unde până unde atât de multă incultură.
Şi mai realizezi că realitatea este foarte dură,
Că adevărul doare foarte tare în lipsă de cultură!

Acum că ai crescut descoperi mult mai multe,
Şi înţelegi prea bine că viaţa-i un mare munte.
Ce inevitabil va trebui să-l escaladezi dacă vrei,
Ca adevărul să nu doară, recunoscând realitatea ei!

poezie de Ovidiu Kerekes (10 iunie 2014)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un foarte prost părinte. Dar relaţia mea cu copiii mei s-a cimentat foarte tare în ultimele luni, pentru că mi-au stat aproape şi mi-au fost un sprijin extraordinar.

Dinu Patriciu în România TV (aprilie 2013)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi acum, cum...

Şi acum, cum să ne-ntâlnim,
Să-ngrijim iubirea noastră,
Dacă anii au trecut,
Dacă nu-i loc pentru asta?!

Şi-apoi, cum să ne vedem,
Să sperăm la zări albastre,
Dacă ochi-ţi s-au pierdut
Printre florile sihastre?!

Cum să-i spui dorului dor,
Când ţi-e inima tăciune?
Cum să mai gândim la noi,
Unde nu-i loc pentru mine?!

Ţi-am cerut atâta doar:
Să fii om, cum se cuvine,
Ţi-am cerut... dar, în zadar,
Nu mă auzeai pe mine!

Poate eşti, cu adevărat,
Suflet bun ori cine ştie?..
Şi tot zici: ai regretat...
Poate! Dar nu pentru mine!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş putea să mitologizez foarte mult pe seama Aliciei H. Fapt e că a doua zi a dispărut şi nu a mai fost niciodată văzută în oraş. De atunci, asta a produs o mare tulburare, căci multă lume o cunoştea. T. s-a chinuit foarte tare încercând s-o găsească, deşi acum ar pretinde că Alice H. n-a existat niciodată şi că niciodată eu nu i-am dedicat vreo carte sau vreun eseu. Evident, pe vremea aceea ţinusem secrete toate descoperirile mele privind adevărata esenţă a Aliciei; dintre prietenii mei, unii o considerau foarte inteligentă, T. o socotea chipeşă, câţiva o credeau smintită. Dar niciunul nu ştia acele amănunte pe care, în libertatea ei, Alice mi le comunicase mie. Era mai mult o povară decât un privilegiu. Şi nimeni, nici măcar T., n-a putut pricepe de ce am luat atât de în uşor vestea dispariţiei Aliciei.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirint

În viaţă-am învăţat de toate
Şi ştiu de toate ori – nimic:
Cum roua-n raze, vai, se soarbe...
De fost-am mare, de-am fost mic.

Destinul meu mi-a fost o şcoală
Cu-nvăţăminte de apoi,
Ce bine-i să le ai icoană,
Când greutăţi se ţin şuvoi!

Au fost şi trec în rând, cuminte,
Aş da cuiva un sfat pe loc,
Dar în folos poate să mintă,
Când altă soartă-i pusă-n joc!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când există acel spaţiu, acea tăcere şi acea nemăsurată energie, ia fiinţă acel ceva care este dincolo de orice nume, de orice măsură şi de orice timp; atunci ia fiinţă acel ceva care este sacru. Dar pentru a-l găsi, trebuie să ai mare iubire, mare compasiune, şi totul trebuie să înceapă acasă.

Krishnamurti în Mintea fără margini
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, copilărie

Adio, copilărie!
Azi am împlinit 76 de ani.
Nici nu ştiu cum au trecut,
Nici nu ştiu când am crescut.
Mai întâi mi-au crescut ochii,
Apoi pantalonii,
Mi-a crescut curiozitatea,
Şi apoi dorinţa,
După aceea,
Mi-a mijit mustaţa,
Şi, o vreme, mi-a crescut
Ştiinţa de carte.
Apoi mi-a crescut familia,
Experienţa,
Salariul tarifar
Şi concediul de odihnă,
Pe urmă mi-a crescut,
Pofta de avere,
Intoleranţa,
Şi tensiunea arterială,
A apărut apoi teama,
De a trece strada,
Şi au crescut petele albe,
Din întunericul nopţilor.
Şi astfel,
Fără să prind de veste,
Azi am împlinit 76 de ani.
Adio, copilărie!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te doare inima

Te doare inima
Aşa cum pe mine mă doare în fiecare zi
Cuvântul, cu acel vânt puternic
Prin care mă secătuieşti de iubire...
Dar cât o să te mai doară?
Dar cât vei continua cu această stare?
Eu, una nu mai pot rezista...
Mă doare, mă doare, mă doare!
Mă doare şi pronumele pe care-l rostesc
La fiecare sfert al luminii de seară.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!