Om raţionând

Căutat-au realul pur
În a altora crezare,
Voia de abstractizare
Mânaţi de eul cel mai dur.

Unii, în zăcutul lor
Gândit-au chiar fireşte
C-adevărul ce-i izbeşte
Nu-i decât al umbrelor.

Dar cum pot ei nega
Simţul ce-i străpunge,
Iubirea, scrisă-n sânge,
Nimic sacru n-ar vedea?!

Doar privind la sine
Omul, gândit-a miracol,
Mai clar, din veac în secol
Răpus de gândul "Cine?".

Omul viu şi singuratic,
Şi-n tăceri, el raţionează
În Adevăr, si el crează
Realul clar şi matematic.

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţa

Omu-şi scaldă-n infinit ştiinţa
Stropindu-şi în zadar dorinţa
Cu sudori, din neputinţa
De-atinge cei doi sori:

Realul viitorului târziu
Ce surprinde-a minţii cale
Cu-al său vis pur, auriu
Ori, coşmar vag, cenuşiu.

Nevăzutul, ca o fiinţă rară
Pe tărâmuri nesfârşite-aleargă,
Definind umanul "a simţi"
Făr-de care n-am mai fi.

Dar, chiar şi cel ce nu cuvântă
Gângurind, ca prin miracol
Poate simţi deja trăită
Clipa vie, mult dorită.

Viitorul, deci, devine
Realul viu, desăvârşit
Prin speranţa roditoare
Din preştiinţi doveditoare

Nevăzutul se preschiimbă,
Dând orbire ochilor,
Căci dovada evidentă
E deasupra fiinţelor.

Prin el, deci, omul viu trăieşte
Căci, aşa doar reuşeşte
Să uneasc-a firii inimi
Cu Cel ce însuşi Este.

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Copilul, ce cu-a sa privire
Scaldă realul în uimire,
Colorând cu rima-i albul,
Aurind cu slova-i, negrul.

Omul, ce încă i-au rămas
Aripi gânditoare ceas de ceas,
Zburând contra misterelor,
Dând senin pur, zorilor.

Datorul, cui-i dăruieşte
Cheia porţilor celeste
Şi-al lumilor îndrumător,
Spre focul viu, nemuritor.

Astrul, ce mereu luceşte
Şi-n obezi, el reuşeşte
S-aprindă-n zări dorinţa
De-aşi întrece neputinţa.

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amor e...

Atot ce-i şi de nu-i, nimic în veci n-ar fi,
Mai mult şi decât sânge, de părinţi şi de tine.
O oază de sublim, de dar peste ce-i bine...
Raza din negrul nopţii şi sorii toţi, din zi.

E tot; dorit, trăire, vis, dar, dor... e amor

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mergând

Păşesc agale, gânditor,
Apăs cu-a mea fiinţă
Pământul greu al urmelor.

Simţesc cum vântul mă-nfăşoară
Făr-de vină şi cusur
În a haosului aspră sfoară.

Dar eu ţin cu al meu vis
De realul crez,
Alergând în câmp deschis.

Văd lumea stinsă cum se zvârcoleşte,
În lanţul neînţeles,
Cercând a elibera, pe cine gândeşte.

Şi mă trezesc, cândva uimit,
Din gândul meu,
Mergând... fără sfârşit.

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbaţii şi femeile, iată realul. Dar nu suntem capabili să articulăm nimic din ceea ce are legătură cu realul.

citat clasic din Jacques Lacan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Ce-i desparte, ce-i divide atât de mult pe oameni de ajung la conflicte şi chiar la războaie? De exemplu pe net e plin de cele două tabere: "Să mă vaccinez - sau nu?" A. M: Dacă oamenii ar putea vedea că singurul lucru care îi desparte nu doar pe ei unul de celălalt, ci îi divide, îi desparte chiar şi de Dumnezeu, este Doar gândul din capul lor, probabil că ar trăi cu adevărat ca în Rai pe acest pământ. Dacă ieşi afară şi îţi arunci mintea în primul tomberon vei vedea că de fapt niciodată nu a existat nici o separare în afara celei iluzorii create de minte. Un prunc nici nu ştie că "asta e mama mea, doar de la ea sug laptele", de fapt el suge de la orice mamă, pentru că nu cunoaşte cunoaşterea. Aşa că nu are cine să-i ofere cu elan otrava separării. Dar când omul ţine orbeşte la gândul lui, otrava separării cauzatoare de moarte îl duce în infern. Înainte de a învăţa gândul de cine erai separat?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul

Priviţi atent cum străluceşte
Asupra cine-i reuşeşte
Să sară-al eului hotar,
Din gând străin, plin de amar.

A sa lumină, doar există
Tot în rest, deşi persistă,
Iluzii triste ce cuprind
Vâltoarea mării suferind.

Atât de-aproape el se află
Încât voind se şi arată
Din tărâmul fericirii,
Stăpânul viu al nemuririi.

Căci ce poate fi mai sus
De realul ce-n curaj e dus
Peste lumi şi peste sine
În vârful culmilor divine?

Priviţi-l plin de-sa onoare
Trăiţi în lumina-i iubitoare,
Iar dacă toţi l-ar ocoli
Tu, singur, în el să fii.

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i omul?!

Ce-i omul?! Biet vânzător de iluzii...
Fiinţa ce se vinde pe sine
În războiul cu arta,
Prin al sieşi cuvânt...
Este mal de pământ
Peste care se-nalţă, ruginită şi rece,
Inima ta...
Un ardent legământ cu sfârşitul,
O plutire, un sentiment care
Să te convertească la neînsufleţire...
Un comandant onorific al propriilor porniri,
Smulgând lacrimi şi sânge
La cei care caută,
În televizorul alb-negru,
Buletinul de ştiri.
Eroul ce se lasă medaliat
Cu durere şi spaimă,
De braţele reci ale morţii,
Cu mătănii de lacrimi...
Ce-i omul?! Şi cine eşti tu?!
Un om sau o umbră
Ce-şi caută crucea
În abisul încărcat de neguri şi amintiri?
Tu, eşti un om sau o umbră?!
Un "ics" convertit,
Îngenunchiat şi integru,
Penetrând viitorul
Cu lama prezentului tău...
Cine eşti tu?! Şi ce-i omul?!
Din care lumi ai venit?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul se exprimă clar când este stăpânit de un gând, dar o face şi mai clar, atunci când el însuşi stăpâneşte gândul.

citat clasic din Vissarion Belinski
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi timp să nu mai risipim...

Şi nu iubesc doar când iubeşti!
Nu sunt condiţii în iubire!
Totul e doar să străluceşti,
Chiar de nu simţi o împlinire...

Şi nu te judec cum mă cerţi...
Chiar de greşeşti şi nu vezi bine,
Aştept să creşti şi să înveţi...
Iubirea mea îţi aparţine!

Te vreau lucind de bunătate!...
Te vreau să vezi în mine-adânc!
Dar, tu te ţii aşa departe...
Şi în nimic nu vezi ce-i sfânt!

Iubirea mea! Totul e clar!
Ne suntem destinaţi să fim...
Şterge trecutul de amar,
Şi timp să nu mai risipim...!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu întrebaţi !

Nu mai răspund la întrebări,
Răspunsuri n-am la ele ;
Le-am căutat în patru zări,
Dar cred că-s sus, la stele.

Nu pot nici eu să îmi explic
Lucruri nenumărate...
Nevolnic e omul şi mic,
Dar la vrea şti pe toate.

Nu ştiu de rostul pe pământ,
Ştiu cum doare iubirea...
Nu pot găsi nici un cuvânt
Să explic fericirea.

De ce alerg mereu s-adun
Comori nemăsurate?
În inimă n-am ce să pun -
Iubirea-i scrisă-n carte.

Nici nu pot şti ce drum e bun
De străbătut în viaţă...
M-aşez confuz sub un alun:
Iubire... vis... speranţă...

Nu mă-ntrebaţi, vă rog, nimic,
Ce-i rău sau ce e bine!
Vă dau dintr-un răspuns un pic:
Omul nu veşnic ţine!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (29 aprilie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul

Omul e cel mai pur copac din lume,
Cu frunze veşnic verzi, rodind necontenit.
Omul e-un nume dat cândva, demult
Fiinţei tinere cu ochi de sticlă
Ce poartă-n piept aur topit
Şi-n gând comoară de argint.
Trăind efemer într-un etern trufaş,
Omul pictează tonic cărările ce se arată
Şi varsă nesătul culori aprinse,
Necuviincioase amintiri - decenii stinse.
Întregul ceas i-o căutare
Fără menire şi fără nicio arătare,
Dar... când însuşi ticăitul lui se-opreşte,
Omul răsuflă pentru totdeauna
Şi sferele de sticlă se ciobesc atât de tare,
Ca nimeni, niciodată să le mai repare.
Slove s-au scris cu sânge pe foi de fildeş
Să stea de căpătâi acelora ce vor să ştie
Ce-i omul ca fiinţă, zâmbet şi suferinţă.

poezie de Kevin Iovănescu (19 decembrie 2017)
Adăugat de Kevin Iovănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda

E negrul pe alb,
E luciul pe mat...
Cum răul şi dalb,
Cum sfânt şi păcat.

E chip de văzut,
E realul de-ascuns...
Cum ciuda de sfat,
Cum clar... nepătruns.

E fată... băiat,
E soţ şi soţie...
Cum prunc înfiat,
Cum dar şi hoţie.

E raza de îngheţ...
E rece ce arde!
Cum drag, în dispreţ,
Cum şişul în carne.

E materia "anti",
E spaţiul în timp,
Cum bietul, e "dandy"...
Cum iad şi Olimp.

E omul neom,
E mielul... un lup,
Cum vid, e atom,
Cum trântor e-n stup.

E luciu-n abis,
E plus în eşec...
Cum ce-ai şi e vis,
Cum vin... şi cum plec...!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 101

Cum te vei revanşa, Muză răzleaţă
C-ai neglijat realul cel frumos?
Real, frumos, de-al meu iubit se-agaţă;
La fel şi tu, şi-ai numele faimos.
Răspunde, Muză; şi poate vei zice,
"Frumosul are doar culoarea sa
Şi ce-i frumos, penelul să nu strice";
Dar oare ce e bun, pur vom lăsa?
Că nu-i trebuie slavă, vei sta mută?
Tăcerea să n-o aperi, căci tu poţi
Să-l faci prin vremi să aibă viaţă multă,
Ca aurul cel jinduit de toţi.

Fă-ţi datoria, Muză; ţi-arăt cum
Să-l faci s-arate veşnic ca şi-acum.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăratele comori

Ce-i oare mai frumos pe-această lume
Decât un cer senin – un cer albastru?
O grădină cu flori, copaci, legume...
Ce-i mai frumos decât să ştii ce-i Sacru?

Ce-i oare mai frumos decât să poţi
Simţi cu sufletul tot ce-i în jur?
Să fii altfel! Să-i poţi iubi pe toţi:
Duşmani, nepoţi, necunoscuţi, netoţi...

Ce-i oare mai frumos decât să poţi,
Cu sufletul, cuprinde-ntreaga lume?!
Să poţi trezi pe oricine din "morţi",
Să fii tu însuţi o minune.

Ce-i oare mai frumos decât să vrei,
Întregul Univers, în braţe, să îl strângi?
Să-i faci să realizeze şi pe ei:
Că nu doar de tristeţe poţi să plângi!

Ce-i oare mai frumos decât să simţi
Pe pielea ta – exact ce tu oferi?
Nicicând să n-ai puterea să te minţi
Că nu meriţi toate aceste averi!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin (15 aprilie 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-ar fi

De n-ar fi pasăre în zbor,
ce s-ar face Universul?
De n-ar fi omul trecător,
cine ar da lumii mersul?
De n-ar fi iarba să crească,
ca-n pustiu ar bate vântul.
De n-ar fi flori să înflorească.
cine-ar parfuma pământul?
De n-ar fi pomi să înfrunzească
ce s-ar face atmosfera?
Cine să o primenească
şi-n văzduh, dar şi pe Tera?
De n-ar fi apă în izvoare,
cine ar uda pământul?
De n-am avea zile cu soare,
cine-ar mai slăvi pe Sfântul?
De n-ar trece-n zbor cocoare,
cine-ar survola văzduhul?
Cine-ar crede în înălţare,
atunci când îşi dă tot duhul?
De n-ar fi pasăre în zbor,
de n-ar fi omul trecător,
de n-ar fi iarba ca să crească,
de n-ar fi flori să înflorească,
de n-ar fi pomi să înfrunzească,
de n-ar fi zilele cu soare,
Ce s-ar face Universul?
Cime ar da lumii mersul?
OMUL.
Omul este cel ce crede,
TIMPUL este cel ce-aşterne,
calea către existenţă
şi credinţa-n Providenţă.
OMUL supune natura,
cucereşte alte spaţii.
Cu iubire stinge ura
pentru multe generaţii.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar iubirea...

"Isus este iubire."
(Goethe)

Cea mai mare frumuseţe pe pământ
Ţelul cel mai strălucit şi sfânt
Cine are, cine poate al avea?
Doar iubirea, doar iubirea numai ea.

Glas pururea dulce şi plăcut
Bunătate strălucită şi sărut
Cine poate, cine poate a avea?
Doar iubirea, doar iubirea numai ea.

Orizonturi largi şi orizonturi vii
Anii tineri cum sunt numai la copii
Cine poate, cine poate a avea?
Doar iubirea, doar iubirea numai ea.

Şi furtuna prin iubire-i blând susur
Numai iubirea are chipul drag şi pur
Nimenea, nimenea ca şi iubirea nu-i
Doar iubirea, doar iubirea-i fericirea orişicui.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 137

Iubire oarbă, ochii mi-i sminteşti,
Încât privesc şi par a nu vedea;
Ei ştiu splendoarea şi unde-o găseşti,
Dar cred că cea mai bună-i cea mai rea.
Şi dacă ochii cei părtinitori
Ar ancora în golful tuturor
Din plăsmuirea lor de ce faci sfori
Să-mi legi cu ele gândul păzitor?
De ce să cred că acest mândru lot
E doar al meu, când e ogor comun?
De ce-ai mei ochi să vadă clar nu pot
Şi-un chip pătat îl fac să pară bun?

Tot ce-i onest, ochii îmi văd greşit,
Căci o destrăbălată i-a vrăjit.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânzători

Vând nopţi, că tot le pierd ca zile,
Mai fac un ban, ca să câştig din viaţă
Şi vând femei adulte, pe copile;
Doar ele cu experienţă, vă răsfaţă.

Vând suflet de valoare contra cost,
Că astăzi nu serveşte la nimic.
Mă vând deştept, pe cel ce-i cel mai prost
Şi îmi mai rămân şi bani, să mă destind un pic.

Vând din cinstit în amestec cu onoare,
În întregime sau doar parţial,
Fără pretenţii... pentru orişicare
Şi dau factură înaltă, sau pe ilegal.

Vând totul, chiar şi ce nu am
Căci ţine, este obişnuinţă.
Pot vinde şi copii sau câte un organ;
Nu de la morţi, direct, direct din fiinţă.

Vă vând asigurarea vieţii, după moarte,
Oricum nu vă serveşte la nimic.
Vă vând şi diplome, fără să faceţi carte,
Doar să semnaţi primirea când daţi bani în plic.

Vă vând averi, ce n-aţi putea avea...
E prin notar, legist, judecător.
Nu-i important, să fii tu al cuiva;
Costă un pic, dar eşti... moştenitor!

E ţara unde totu-i de vânzare
Şi nu doar bunuri, tot ce nu gândeşti.
Cu ban, nu-i adevăr, banditu-are crezare;
Dintr-un ţigan... ai viţe împărăteşti!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i pe primul loc în viaţă?

Mulţi îmi cer să dau povaţă
Ce-i pe primul loc în viaţă;
Vor să le spun clar, tranşant,
Ce e cel mai important.

Unii spun că-i dragostea,
Ea pe primul loc să stea;
Însă, când îmbătrâneşti,
Nu mai poţi ca să iubeşti.

Alţii pun pe primul loc
Să ai din belşug noroc;
Dar norocu-i nestatornic
Şi la alţii pleacă zornic.

Unii, cum fac bogătanii,
Pun pe primul loc doar banii;
Dar ei griji ţi-aduc şi ură,
Şi vin hoţii şi ţi-i fură.

Poţi să ai noroc cu carul,
Bani să-ţi crape buzunarul,
Să iubeşti, ca Don Juan,
Sute de femei pe an,

Tu ascultă-aici la mine
Ia aminte şi reţine:
Geaba bani, noroc, de toate,
Dacă nu ai sănătate!

poezie de George Budoi din Sănătatea şi boala în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (28 mai 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!