Vei rămâne în cântul meu
Mă lași să te îmbrățișez
cum sărută lumina strugurii
din viile toamnei.
Bucuria trăirilor mele
îți lasă urmele pe buze
și trupul tău asemeni trestiei din lac
primește cu suspiciune binecuvântarea
din adâncul inimii,
pradă iubirii abia încercate.
Învăluit în mireasma sublimului
ochii tăi îmi vor spune adevărul
ascuns
și nimic nu-ți va mai fi străin,
îți va înflori carnea ca macul
în câmpia sufletului meu
și se vor îmleti gusturile așteptării
cu foamea unul de altul.
Vei rămâne în cântul meu
nota peste care nu trec
decât cu o distinsă plecăciune.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
În mijlocul unei lumi
Ne vom urca în caleștile nopții
Și vom străbate câmpiile de întuneric
Până jocul de umbre va rămâne în lucruri,
Iar ceața se desprinde din văi și fuge.
Vor înflori stâlpii porții de dorul așteptării
Cu semne dăltuite în forme arhaice,
Soarele orbitor sărută câmpurile de rapiță
În lumina dimineții suspină grâul,
Ne vom înveli în roua răcoroasă și tăcere
În mijlocul unei lumi îngropate în suferință.
Dorința mea va căuta în dorințele tale,
Buzele pline, umeri albi și sânii ce nu se pierd,
Vor înflori repede de plăcere
Și vor rămâne stăpâniți în memorie
Mai mult decât purele întâmplări de vis,
În fiecare seară târzie de vară
Ne vom căuta stea în care vom poposi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu rămâne nicio urmă
Între masă și rugă e o legătură de suflet
hrana îmbracă o haină spirituală
care satură mai mult foamea
trupul primește cu dragoste ce-i trebuie
asemeni pomului din grădină
o permanență dorință
se naște
în fiecare clipă.
Între om și natură relația este biunivocă
răzbunarea nu-și are rostul,
nemărginirea începe cu fiecare.
Între mine și tine timpul trece în voie
nu rămâne nicio urmă
decât drumul oaselor.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimeni nu se lasă mințit
A căzut o boare de adevăr peste cuvinte,
vorbele spuse nu se mai pot retrage,
rămâne tot mai puțin spațiu de întoarcere.
Se impune totul printr-o lege nescrisă,
dar neîncrederea sporește tot mai mult,
nimeni nu se lasă mințit.
Ziua se urcă cu lumina pe schele,
ferestrele se deschid tot mai larg,
o neîncredere se ridică încet din genunchi.
Cine va sta în umbră să judece,
va ști să lase la urmă răspunsul
mult mai subțire decât se așteaptă
și mai străin decât noi, de întrebare.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Schimbătoare și capricioasă
Iarna asta miroase a primăvară fragilă
nu mai are continuitate de anotimp
mai mult se preface că ne mângâie
cu bucuria zăpezilor desenate pe munți.
E o nonconformistă plină de ifose
și de boli din care se moare,
dar cum rămâne cu cele din amintiri
în care îmi pare că trăiesc și acum?
Schimbătoare și capricioasă
mă face să cred că totu-i perisabil,
nimic nu mai este cum a mai fost,
dar nici nu rămâne cum e astăzi.
Lumina albului ei strălucitor
mă acoperă întotdeauna cu dorințe
în care sunt cu tine la un loc
într-un cuib al așteptării renașterii.
Poate primăvara-mi curge prin suflet
mai devreme decât e timpul
și semne lovesc în trup cu putere
cu o iubire ce aprinde verdele crud.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Arome peste amintiri
Iubirile mele au cântec interior
n-au corzi vocale,
dar au taine ascunse
în care sălășluiesc frumos.
Trăirile lor topesc orice obstacol
și nu se sfârșesc,
se zidesc în piatră și se înconjoară
de cetățile înalte ale sufletului,
trec peste pod apele învolburate
și ajung în ținutul fermecat.
Nu se lasă niciodată furate
de iernile lungi cu nopți friguroase,
doar salcâmii și teii înfloriți
risipesc arome peste amintiri
ca un dar de neuitat.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Semne pe cer
ziua mă caută pe urme
gândul mi-o apucă înainte
și nu se lasă supus
apele în care mă scald
dau semne de bogăție curată
din întuneric se naște lumina
cu ochi de vultur
noblețea se cuprinde-n foamea cunoașterii
cu aspirații înalte
pe cer se văd semne
în contur de oglinzi orbitoare
adevărul se smulge din minciună
și cruce îi pune
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privirea de sub piele
nopțile mele scurte
îmi lasă verile să-mi mângâie visele
uitate în diminețile de purpură
lumina nu mă lasă-n risipă
căldura ei îmi topește zilele
și-mi înalță sufletul în gânduri
care nu se lasă înfrânte
până la final
îmi apăr cu tărie adevărul
care e pândit de răufăcători
dar el nu așteaptă, se ascunde sub piele
și privește lumea confuză
nu mă las cu clopotele trase prea devreme
sforile sunt la mine și le înnod
îndrăgesc cu ardoare orice schimbare
mișcarea nu se poate opri
anotimpurile mele au alte culori
tabloul este unul în ulei pe pânză
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Până la tine-i departe
să-mi mărturisești
cum reușești să spargi clipa
și o lași să aștepte monoton pe următoarea
de ce te frămânți atât de mult
să rupi în bucăți răbdarea
când totul trece
din inimă sângele pleacă și se întoarce
sare peste obstacole
destul de grăbit
până la tine-i departe
nu știe decât un singur circuit
din care nu trebuie să iasă
tot ce se întâmplă nu se știe
nici nu se simte
în ochii tăi privesc
blândețea ninsă pe pleoape
lumina lor fulgerată
cade peste nemargini
dar nu mă lasă niciodată singur.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Până la tine-i departe
să-mi mărturisești
cum reușești să spargi clipa
și o lași să aștepte monoton pe următoarea
de ce te frămânți atât de mult
să rupi în bucăți răbdarea
când totul trece
din inimă sângele pleacă și se întoarce
sare peste obstacole
destul de grăbit
până la tine-i departe
nu știe decât un singur circuit
din care nu trebuie să iasă
tot ce se întâmplă nu se știe
nici nu se simte
în ochii tăi privesc
blândețea ninsă pe pleoape
lumina lor fulgerată
cade peste nemargini
dar nu mă lasă niciodată singur
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu cânt
De câte ori te caut cu ochii nevăzătorului
te găsesc fierbinte sub pleduri
ca un pește prins,
alunecos în minciog,
care se frământă un timp
și așteaptă mărinimos.
Nu știu nimic mai frumos
ca un trup întins cu umeri de zăpadă
pe care-i sărută malurile somnului
și pleoapele cad peste anotimpuri de mângâiere.
Pare că văd pur și simplu o pasăre-n cuib
înnoptând în ascunzișul frunzelor vibrate de vânt,
tu cuprinzi în brațe aerul cald,
lași genunchii moi
ca semn că nu vei fugi
în noaptea care intră pe fereastră.
Mă întreb cât de visător pot să fiu,
când să mai vin
și ce să păstrez
din plăcerea aceea mută
cu vocalele topite pe buze.
Ori cum să-ți mărturisesc?
Că-ți voi lăsa tot cântecul minunii întâmplate
să-l trăiești mai departe
și eu cânt.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (18 ianuarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum cântecul păsării
Lasă-mi hărăzit harul
ce mulți dintr-ai mei l-au avut
chiar fără să știe.
Adaugă-mi în cuvinte sâmburii
spuselor de către ursitori,
când gândul mi-l cheamă zeul hârtiei
chiar și ce scriu fără mirare
inimii mele să-i fie deajuns.
Nimbul celor aleși
mi-l pune pe frunte-n lumină
cum cântecul păsării
ce se anunță pe sine la concert
în fiecare primăvară
și apoi tace.
Lasă-mi harul meu dăruit
celor cu sufletul atins de cuvinte
ca un balsam nevăzut,
plăcerea de a fi absorbit de frumos
până-n adâncul iubirii.
Prin mine trec fluturi
Ea era sortită să-mi fie umbră,
gleznă subțire cu pulpa sonoră,
rotulă în fiecare cuvânt.
Ea se cățăra pe ploi
ca să înverzească pământul,
totul să înflorească.
De bucurie eu
o priveam ca pe-o minune
întinsă peste lume.
Strălucea mai mult decât e posibil
în ochii mirați
și nu observa nimic deosebit
la privitori.
Prin mine trec fluturi,
neoprite invazii
ca și literele arzând
în cuvintele hrană.
Urmează clipele acelea relative
ce fumegă prin aer zborul,
să simt pe dinlăuntru gustul tău
ce-mi lasă pe inimă o pată.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Peste praguri
Cum se țes umbrele vrăjii
ochii nu pot să le pătrundă,
structura lor închisă în griuri
e îmbrățișată de o adiere secretă.
Nu se împacă cu niciun joc vesel.
Peste praguri măcinate de cari
nu mai trec pașii tineri
și ușile rămân adesea închise,
lumina se oprește pe geamul ferestrelor.
Nopțile căzute pe acoperișurile vechi
se absorb ca ploile de către pământ.
Inima mea nu mai încape în piept
și nu mai știe de dragoste,
cât lumea nu mai comunică direct.
Trupul mai plăpând decât se vede
respiră aerul poluat și rarefiat
ca un pește scos din apă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ieșirea la lumină
În convingere se topește adevărul
oglindă a reflectării în suflet,
de carnea cuvântului face cute
unde înțelesuri ascunse așteaptă
ieșirea la lumină.
Gândurile respiră adânc înălțimea
punând la un loc unitatea în diversitate
cu palmele doldora de rod
însămânțat să încolțească.
Nopțile cu ochii la vitralii,
sparg întunericul cu privirea
și lasă câte o rază de lumă
peste tăcerea care prinde trup,
dar nicio umbră nu se așază
în cutele somnului.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copilul drumului
Încă nu știu să mă întorc din drum
nici dacă pot întâlni o fundătură,
instincul nu-mi spune mare lucru
și mă aștept la întâmplări ciudate,
inima nu se teme
și niciun ochi nu se zbate.
Sunt plecat,
dar tu mă însoțești și e destul,
în ochii tăi se citește orizontul nostru
cu porțile deschise
unor dorite izbânzi treptate.
Se mișcă totul odată cu noi,
cum copilul în pântec
respiră adâncul și înaltul deodată
visând ispitit de florile
nașterii sale,
apa se rupe și alunecă
cu ochii mari ațintiți
până-l sărută lumina și țipă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu ochii de veghe
S-a dezis de îndată de uitare,
stare obișnuită
și urmările au fost lăsate
încât schimbările se produc,
într-o conștiină care se implică,
lumina călăuză devine
cu scopuri sobre și înalte.
Deasupra respiră adânc adevărul
pe fiecare treaptă urcată.
Bucuria o simte în piept
unde încearcă să o statornicească
într-un lăcaș umbros,
cu ochii de veghe
pe tot ce înseamnă atingere,
îndepărtează la timp
forma care rănește.
Ea păstrează o taină
ce nu se poate descifra
decât cu multă dragoste.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privit cu suspiciune
dacă nu vorbesc prea mult
lumea spune că sunt un tăcut periculos
care gândește prea adânc
și ori mă ignoră ori mă provoacă
dar niciodată nu mă apreciază
cel mult sunt privit cu suspiciune
mă prefac a nu observa nimic
și las pe fiecare să-și spună păsul
pentru că atunci știu
să-i surprind cu un sfat
plin de interes
atunci oamenii se contrazic
și încep să creadă
nu-n auzite
ci-n experiența proprie
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Felinarul inimii
Trec prin zile necunoscut de semeni,
vorbele le rostesc în gând,
să nu-mi simt dinții cum mușcă din cuvinte.
Nicio zi nu-mi fură ochii,
nu-mi atinge privirea,
unele sunt blânde ca un câine bătrân,
altele, nărăvașe ca un armăsar scăpat din pripon.
Fiecare are un perete de tristețe și unul de bucurie
pe care-i înghit rănile pământului.
Privesc cu mirare cerul căzut peste copaci
sub care nici o umbră nu e de-ajuns
pentru tandrețea cu care-mi acoperi visul.
Poate o să vină noaptea
cu zvârcoliri fără durere, fără lacrimi,
doar cu brațele tale înlănțuind
un trup cu aura iubirii
rămasă de veghe,
ca un felinar al inimii
cu flacăra mică.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (16 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unde lumea respiră adevărul
Ridic la nivel de trofeu, lumina
împrumut razele din ochiul soarelui,
sângele își capătă pulsul normal,
se pune la loc pământul sub picioare.
Bucurie din bucurie pe insule de dor
acoperă dragostea cu pânză de in
și noaptea cu vise înaripate,
unde lumea respiră adevărul.
Întorc înapoi răsfățul și curăț gradina
în care odihnesc în treacăt stelele,
de iubirea mă absoarbe cu totul
în tunelul de vrajă
și nicio patimă nu mă supune
mai mult decât țelul pentru care lupt.
Acolo dimineața cu ochii verzi
lasă ape-n cascadă,
să sară peste stânci
și peștii să-și savureze izbânda.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața curge cu noduri
Trăirile mele îi fac trup cuvântului,
lasă loc liber ființării
să se înalțe în timp,
pun gândurile în balanța cerului.
Încerc să cuprind lumina
în focarul ce dă flacără iubirii,
viața curge cu noduri
ca un râu spre cascadă.
Rup întunericul din carnea nopții
până stelele vor da semne
că duhul nu doarme,
diminețile din mugur înverzind.
De o să se pornească viori
cu arcușul pe fibra zilei
până ce soarele amiezii
îmi va găsi umbra,
o ploaie de vară vestind.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Până la înălțarea definitivă
E o neșansă a întâlnirii mele
când stăpânitoare nu mai ești în trupul tău
mai zdrobitoare decât mine, decât ochii mei
pe care-i ascund sub ochelarii vremii
ca sub o ceață mereu străină.
Să ne împărțim bucuriile, să plângem durerile
să le cântărim ori să le spargem în bucăți
până la despărțirea de noi și de ele
cum răul de bine, frumosul de urât.
Du-mi prezentul pe buza prăpastiei
picioarele desculțe să calce pietrele
trupul să se înalțe drept din suferință
tot mai înalt și mai subțire
să urce-n cer împiedecându-se de îngeri.
Să-mi spui că și tu ești o mirare
cu care mă minunez în fața stelelor,
că suntem un fluviu ce desparte munții
dealurile, câmpiile și tot ce stă-n cale,
că suntem o întâmplare găsită pe pământ
și nu căzută aiurea din cer
care se ridică și sărută lumina
prin luptă înfrigurată cu sine și restul
până la înălțarea definitivă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 noiembrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!