Amănuntul de a exista

(praf de raft)

degete de umbră, arătătoare de eternitate
în lăuntrul noţiunii de raft,
în şa de nemoarte,
galopul miezului clipei în interior
sub ochii lucind de a vedea

poeţii nu cunosc
amănuntul de a exista,
ei plutesc pe praful de raft
înveliţi în coperţile veşniciei
în interiorul unei singure clipe,
neîncepută şi fără sfârşit

muream uneori acolo,
stihul mă trăda de vieţuire
praful raftic îmi înconjura coperţile vieţii
eram un microb neînsemnat, fără apărare
alungat din trupul eternităţii de lacrimile
nevăzătoare de mine

uneori scot raftul din ţâţâni
izbind cu el de toţi pereţii mormântului
praf în ochii sângelui, iubirea
aşez pe raftul
vinovat de a fi

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Saturn
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie interactivă

Cartea mea cică e marfă
şi-au pus-o deci sus pe raft
de-acolo cântă la harfă
al meu înger pus pe caft

N-am ce căuta pe raft
raftul meu poftim e mâna
ea-mi şterge visul de praf
potrivind pe ceruri luna

Raftul meu poftim e mâna
ea poate cânta la harfă
prietena mea limba româna
prieteni nu este marfă

Luna doarmă sus în rafturi
poezia mea zguduie paturi

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (mai 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori ochii mei

Uneori ochii mei sar!
Se întâmplă la mijlocul lui august
fiindcă atunci coasele sunt cosite de iarbă.
În locul lor
pun două ciuperci otrăvitoare.
Uneori ochii mei sar ca o apă
aruncată razant într-o piatră
curgătoare.
Uneori ochii mei păşesc desculţ în iarbă
şi nu se mai cunosc
şi nu mai privesc
şi au culoarea unei priviri arzătoare
scuturată de braţele
unor ruguri.
Uneori ochii mei
sunt doi grauri
din care rup cu coaja lor acră
stiluri de struguri.
Uneori ochii mei
sunt pantofii unei femei
fără picioare.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patul lui Procust

În mica mea mansardă când veneai
te-ntâmpina acelşi pat îngust
şi ore-n şir parcă pluteai prin rai
gustând păcate-n patul lui Procust.

Deasupra se găsea un raft de cărţi,
se răsturnau când ne iubeam barbar
călătorind prin locuri fără hărţi
conduşi prin pat de un destin bizar.

Sub geamu-ngust era un telefon
şi uneori parcă râdea de noi,
sunând hodorogit şi monoton
când ne vedea îmbrăţişaţi şi goi.

Ca să mai treacă timpul fără rost,
se prăbuşea chiar raftul uneori,
iar cărţile se desfăceau anost
pe trupurile-ncinse de fiori.

Şi ajungeau cu zgomot pe podea,
găsind întotdeauna timpul just,
când apogeul din eter venea
să se producă-n patul lui Procust.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără

Fără Dumnezeu şi soare nu ai exista.

Fără apă nu ai exista.

Fără păduri nu ai exista.

Fără albine nu ai exista.

Fără hrană nu ai exista.

Fără animale nu ai exista.

Fără flori nu ai exista.

Fără culori nu ai exista.

Fără muzică nu ai exista.

Fără sunet nu ai exista.

Fără lumină nu ai exista.

Fără propriul corp nu ai exista.

Fără spiritualitate nu ai exista.

Fără forme de relief nu ai exista.

Fără plâns şi râs nu ai exista.

Fără natură nu ai exista.

Fără sentiment nu ai exista.

Fără foc nu ai exista.

Fără aer nu ai exista.

Fără univers nu ai exista.

Fără armonie nu ai exista.

Fără întelepciune nu ai exista.

Fără simţuri nu ai exista.

Fără smerenie nu ai exista.

Fără geometrie nu ai exista.

Fără suflet nu ai exista.

Fără pământ nu ai exista.

Fără gând nu ai exista.

Fără iarbă nu ai exista.

poezie de Cînepă Ştefan din Dumnezeu este lumina conştiinţei noastre, Fără...
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia interioară

meteahna tristeţii tale încape într-o poezie de ploaie
când îngerii mor deasupra mormintelor de apă
fântâni, invers, pe cer ţin zeamă
în existenţa lichidă a tăcerii spre şoaptă,
de acolo spre strigăt
tu, femeie de casă-n odaia sufletului meu
îmi ştergi praful din umbră, de pe tăişul răcnetului,
o mică fărădelege-n albastru
seninul are lumina în cioburi,
picături din ruga ce plouă invers, spre cer

azi pe lacrima ta s-a strâns praful,
pe-afară ploaia a supravieţuit
cu apa clocotind de cădere
unde tu
eşti cuvânt
şi carne de-amintire,
pasărea are cântecul astupat
în sicriul târziu

în toate literele mele-i cuib de morminte,
nu ştiu a scrie
ce toţi poeţii au uitat să spună
despre tine, femeie
cu nimbul aşezat, ca o pălărie pe creştetul lui Dumnezeu,
pe vis omenesc spre eternitate

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Afrodita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul s-a oprit!

Cinci degete se împrăştie în mine ca o umbră
Umblu pe ape, soarele din ochii tăi e visător
Cosaşi se duc la apă
Dimineaţa pluteşte ca un puf de păpădii,
Mă aşez lânga tine cu trupul răsărit din soarele dimineţii
Te întreb: Ţi-e cald sau ţi-e frig?
Afară e lună plină.
Cinci degete mă mângâie,
Uneori mă ceartă
Eu le sărut palmele cu gura, descântundu-le de deochi
Atât de încet auzindu-se, lumina din cernitele izvoare
Vântul s-a oprit!
Semnele zăpezilor din mine seamănă cu fulgii de zăpadă Nenăscuţi din căuşul palmei cu cinci degete.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Posteritatea îl va pune pe cel mai înalt raft al Istoriei, acolo unde nimeni nu şterge praful.

aforism de Dorel Schor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măseaua

pe tine te-am găsit coaptă în durere,
erai în ebrietatea suferinţei,
tristeţea îţi zguduia ochii

cu bisturiul zâmbetului ţi-am extirpat lacrima,
cu lumina fericirii ţi-am cauterizat întunericul
şi era în ziuă vorba

deasupra imaculării nopţii, insomnii, cuvântul beţiv aleargă
şi iar va fi măseaua cu tragere de inimă
a se slăvi cu zeama Domnului
şi cugetul mi se micşorează

când ţi-am văzut prima dată zâmbetul
erai al enigmei altar,
te-am decojit atunci din puţina larva
fluturele cu miez de tăcere-şi ia zborul

locuirea ta se face azi
dintr-o amintire ţesută cu mâine,
nupţial, zgomotul de inel abătut pe crucifix
răcneşte în gură de popă: Amin!
între absenţă şi amândoi
redevenea eternitate

între cer şi pământ e un raft,
raftul pe care ne-am aşezat cărţile şederii pe lume

dintre toate adormirile
te visez frumoasă
iscălindu-mi secunda cu melci

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Hera
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărţile la îndemâna mea, raftul din care trăiesc, acolo, lângă patul meu, raftul acesta, alcătuit la voia întâmplării, îl privesc, această claviatură a gândirii mele, acest ceva ca o paletă...

citat din Jules de Goncourt
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citeşti uneori un raft de cărţi şi nu găseşti în ele nicio scamă de eternitate.

aforism de Vasile Ghica din Rezervaţie gri (iunie 2011)
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nonsensuri

(despre tine)

enigme în tristul de ploaie strică umbra
încolţind o luciditate a morţii în grădina luminii de-ntuneric
săpând la rădăcina minciunii fântâni de-adevăr
tu vii către a locui apa nimicului eu
vrând a urca acolo unde se coboară,
nălucă de sorgintea tăcerii
izvodită-n albul de sub strigătele poeţilor eşti,
femeie fără truismele existenţei,
cu rănile eternităţii,
în galop pe umbra ta din tristul de ploaie
pe glia visului meu treci fără poveri de-ntrebare
gândul doar mi se mai vopseşte mirare,
duhul, bând clipa lângă nemoarte
din pipa cu fum fără timp cheamă scribul
să urce zidire pe unde se coboară
toată ploaia asta fără umbră,
asemenea fantomei tale de femeie...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Enigma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai praful mormântului umple ochii omului.

proverbe arabe
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul schizo respirat

Văzduh de vise-a libertate cântă,
Acolo,-n graiul zborului poeme
Se nasc din nunta umbrei din devreme
Şi taină-i cât călăuzire sfântă...

Da'n sacrul tău, femeie, ţin blesteme
Că-n sânge-amor de temniţă se-mplântă
În templul cărnii slava e înfrântă
În coacerea păcatului de geme...

Tavan e Ceru-n dese imprecaţii
Deasupra de-a Pământului odăi,
Ci înapoi de Luntre banii na-ţi-i...!

Ce-i a mormântului tu raclei dă-i,
Curând a piatră-n piept, în respiraţii...
Şi stihul stins aprind în ochii tăi

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Psyche
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miroseai a înger la telefon

la flacăra cuvintelor se coace o prăjitură de albastru
tu devii literă şi te scrii pe giulgiul singurătăţii mele
nicăieri e aproape o existenţă,
din pipă-mi ies vorbe de fum
pe o scară de la unu la minus o sută
poeţii veacului trecut ingurgitează nefiinţă
câte unul îşi mai vinde din agoniseala stihului
pentru un ceas adăugat

ornicul are limbi de moarte
înfipte definitiv în carnea vremii
toţi vorbim în graiul timpului,
dănţuind pe muzica aceea
în sevraj de oase parcă

aşteptându-te,
am fermentat cerneală şi carnea pâine mi-am făcut-o
mă trimiteai către femeile facile,
ai zis că eşti ocupată,
îţi dai doctoratul în tenebre

eu ţâşneam atunci din bezne fără lumină de împrumut,
în scânteiere proprie îmi aprindeam rugăciunea
trezind din somn pe Dumnezeu

uneori îmi aşez în bagajul existenţial plecarea
nu cunosc destinaţii
atâta doar că miroseai a înger la telefon

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Angel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest scriitor are foarte mare grijă de cărţile sale. În fiecare zi merge la librărie ca să şteargă praful depus pe coperţile lor.

aforism de Mihail Mataringa (10 noiembrie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, aşa cum Eva s-a născut din coasta lui Adam, o femeie se năştea, în timp ce dormeam, dintr-o poziţie greşită a coapsei mele. Alcătuită din plăcerea pe care eram pe punctul să o gust, îmi închipuiam că ea era cea care mi-o oferea. Trupul meu, ce simţea în al ei propria-mi căldură, voia să se unească cu el, şi mă trezeam. Ceilalţi oameni îmi apăreau ca foarte îndepărtaţi, pe lângă această femeie pe care o părăsisem abia cu câteva clipe în urmă; obrazul îmi era cald încă de sărutarea-i, trupul meu simţea încă greutatea trupului ei. Dacă, aşa cum se întâmpla uneori, avea trăsăturile unei femei pe care o cunoscusem în viaţă, trebuia să mă dăruiesc pe de-a-ntregul acestui scop: să o regăsesc, ca aceia care pleacă în călătorie pentru a vedea cu ochii lor o cetate dorită şi îşi închipuie că poţi gusta într-o realitate farmecul visului.

Marcel Proust în În căutarea timpului pierdut
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din umbră

sub nemişcarea obiectului umbra îi aleargă împrejur
de fiecare dată când îţi neclinteam sărutul
dragostea alerga împrejurul clipei
către ziuă îmi luam sărutul de acolo
să poţi rosti,
în jurul vorbelor stingeai umbre
ochii cerului tău se mai umbreau cu puţin de ploaie
îţi rostogoleam atunci în auz o umbră a pietrei de haz
eram un sisif negociindu-şi preţul nimicului de iubire
amestecându-ni-se umbrele pietrelor noastre iubeam
iscălind tăcerea din crepuscul de noapte
într-o rouă atât de ciudată
că ne cădeau căciulile de pe cuget

în calea luminii obiectul naşte întunericul minim
cum adus în calea ta mă nasc în iubire,
dragoste, umbră...

dimineaţă, ploaia ne plânge în ochi
şi pe-afară

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Thor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vivien

Nu căuta să vezi
dincolo de mine
Vivien

acolo e doar altarul lung
al drumului de lut

acolo nu vei vedea decât praful
stârnit de paşi

sau poate praful
prin care încă n-am trecut.

poezie de Valeriu Butulescu din Creşterea nefiinţei (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ofranda

leg părul cu o eşarfa şi în difuzoare
aud moonlight sonata
într-o oarecare zi fusesem fără auz
deloc
simţeam cu degete febrile, muzica
în taina lacrimilor
melodios şi-o lună rotunda
scapara peste varfuri de brazi, doruri
tăcute, spuse doar în şoapta
la sfat cu mine insami şi din toate valurile mării
am ales pe cel mai anonim şi din toate verile
mi-aduc aminte de cea care a început
cu cireşe la urechi râzând sub crengi
cu frunze verzi ca privirea din care sorb trăirea
azi încă aud şi dacă închid ochii
păşesc peste note ca pe un cor de sunete
acum nu vreau să aud cu urechile
ci vreau să simt cum mă sfredeleşte
o privire atât de adânc încât sculptez secunde
pentru raftul din mine pe care aşez, ofrandă,
lacrima...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori iubirea

uneori iubirea ia chip de aşteptare,
de mână albă
copilărind în mâna cuiva ce te ştie iubit,
uneori iubirea se aşează pe rogojina vieţii
strângăndu-şi genunchii la piept,
uneori iubirea înveşmântată în picuri de soare
urcă dealurile
cautând izvorul în care
privindu-se să se înţeleagă pe sine,
uneori iubirea atingându-ţi tâmpla
te face să te simţi cineva
din ce în ce mai des
respirând profund.

poezie de Silviu Dachin
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!