Visul

motanul meu cu ochii verzi
cu blana netedă şi fină
sărise gardul la vecină
şi ea striga c-ai să mă pierzi
iar el mergea cu coada-n sus
prin lanul ei de zarzavaturi
şi ocolea când lături-laturi
când umbra soarelui, apus
motanul meu cu lungi musteti
sărea alt gard şi sta vecinul
în calea lui cum stă rechinul
să prindă stoluri de mistreţi
vecinul meu, din Răscăieţi
cu care nu vorbesc de-o viaţă
decând l-am prins vanzad la piaţă
când fete suple, când băieţi
puse-se nu demult capcană
din ălea care şobolanii
când cad în ea se ţin cu anii
covitaind că-i inumană
căzu motanul meu, căzu
de pe gărduţul ca reduta
în patul unde dus cu pluta
dormea vecinul meu şi tu
sugetul pare cam subtil
dar speriat de forfoteală
şi de smântâna lor din oală
motanul meu fugea tiptil
dar nu spre casă, doamne, nu
spre altă haimana de mîtă
ce da la toţi motanii ţîţă
pe care cred c-o ştii şi tu
şi m-am trezit. Ce vis bizar
mi-a stat în cale astă noapte
cu toate perele racoapte
şi cu motanul meu hoinar...

poezie de Iurie Osoianu (19 februarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul motanului

Motanul meu e un ştrengar,
Mâncare-i dau pe săturate:
La mic dejun un corn cu lapte,
La prânz, friptură la grătar.

Are confortul lui aparte
Cu un pătuţ în buduar,
Motanul meu e un ştrengar,
Mâncare-i dau pe săturate.

Îi reproşez doar că-i hoinar
Şi-n mahalale-ndepărtate
Seduce-ntr-una, zi şi noapte
Fetiţele ce-i cad la dar;

Motanul meu e un ştrengar.

rondel de Laurian Ionică din Un ficior de plai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am cerut să-mi pună şi mie bibeloul meu şi sufleţelul meu frumos, că este o superbitate, să mi-l pună şi mie, să-mi facă şi mie catârul ăsta. Şi-atunci videoclipul să şi-l ţină, pentru ca ţi-ai bătut joc de motanul meu! Cel mai tare m-a durut motanul meu, care-a stat 14 ore aproape într-o batjocură...

perlă de Oana Zăvoranu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motanul pedepsit

Rândunica e plecată
După hrană pentru pui,
Cuibu-i singurel sub streşini
Şi prin curte nimeni nu-i.

Râde sub mustăţi motanul:
- Ce noroc!... Păcat să-l scap!...
Iute sus!... Dar, poc, o piatră
Îl loveşte drept în cap.

Trist se tânguie motanul:
- Miau şi vai de capul meu.
Petrişor îl ia în braţe:
- Iartă-mă te rog, căci eu

Te-am lovit, şi rău îmi pare,
Dar de bieţii puişori
Ţie cum nu ţi-a fost milă,
Când săriseşi să-i omori?

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt profesoară bună

Când noi, din izolare, ieşi-vom toţi, vecine,
Să ştii că meseria, eu mi-am făcut-o bine:
Prin uşa-ntredeschisă, de-auzi salutul "Hola!",
Motanul meu de rasă... vorbeşte spaniola!

epigramă de Carmen Cristina Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două pisici

O pisică de rasă,
Prin verighetă trasă,
Călca într-o noapte pe lună,
Care se-mprăştiase pe dună!
- Să mai zică motanul Trăilă
Că sunt o săracă copilă!...
Eu, care calc mereu pe argint,
Să n-am parte de el, dacă mint...
Că eu l-am luat de bărbat într-o seară,
Când am pus laba pe el şi o ghiară!
Era înstărit şi avea în bordei,
O şoricioaică cu mulţi şoricei!
Că de-aia... Madam Agadul,
Era ţanţoş motanul şi foarte fudul!
- Sfâr, sfâr...(se băgă ca vecină)
Cu blana matale atâta de fină,
Nici n-aş sta la taclale, madam...
L-aş sfâşia, nu alta pe mitocan.
Însă chiar atunci, din pură-ntmplare,
Motanul Trăilă, voind să repare,
O cursă de şoarici, o lăsă pe hol
Şi-o uşă deschisă, la dormitor!
Vecina grăbită, plecând către casă,
Dând ca să iasă, îi cade în plasă!
Aşa încât stăpâna,(cea cu mieunatul),
În vreo două zile şi-a pierdut bărbatul!...

Morala;
Când te destăinui să fi atent la gură,
Căci... câte nu se întâmplă într-o şură!?

fabulă de Constantin Păun din Rime cu tâlc (2005)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deseori, în ascunzătoarea lor secretă, Dan îi citea motanului, la lumina unei lanterne (cât îl ţineau bateriile), câte o poveste interesantă. Motanul se lungea alături, de parcă-l asculta cu mult interes, deşi cine ştie ce înţelegea el... Dan îi netezea blana moale, cu degetele sale lungi şi subţiri (ca de pianist), iar motanul torcea zgomotos, de plăcere, semn că era fericit. Iar dacă Moţ era fericit, era şi Dan la fel ca el, de parcă motanul îi transmitea cumva din starea lui – cine ştie, poate chiar îi transmitea...

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Te iubesc, dragul meu. Iartă-mi astă iubire. Ca o pasăre ce şi-a pierdut cărarea m-ai prins în umbra aripilor tale, că vălul sufletului meu săgetat de puterea ta căzu. Acoperă-l cu mila ta, dragul meu drag, şi iartă-mi astă iubire.

Şi dacă nu mă poţi iubi, dragul meu, iartă-mi astă durere. Nu-mi zvârli priviri răutăcioase din depărtarea zărilor. Mă voi strecura în colţul meu şi înmărmurită voi rămâne în puterea îngândurată a nopţii. Cu amândouă mâinile acoperi-voi ruşinea ochilor mei. Întoarce-ţi faţa de la mine, dragul meu drag, şi iartă-mi astă durere.

Şi dacă mă iubeşti, dragul meu, iartă-mi astă bucurie. Când sufletul meu e scăldat de valurile fericirii, nu râde de rătăcirea mea învolburată de primejdii. Când înălţată pe soclul puterii te conduc cu tirania dragostei mele, şi când, ca o zeiţă, îmi închin ţie darurile mele, primeşte-mi mândria, dragul meu, şi iartă-mi fericirea.

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Booking la plajă

Motanul Booking a plecat
În vacanţă, la bronzat,
Însă crema şi-a uitat,
Iar soarele l-a ars imediat.

S-a dus fuga la stăpâna...
S-a plâns că-l ustură mâna
Şi codiţa... şi blăniţa...
Crema i-a furat-o Miţa.

Şi a mers pâş-pâş la ea.
Ea-n apă se bălăcea...
L-a-ntrebat care-i problema,
El i-a spus că n-are crema.

Miţa însă nu ştia
Crema unde se afla
S-a dus Booking şi la Tanu,
Dar nu ştia nici motanul.

Atunci a plecat la Miţoi
Făcând mare tărăboi.
Dacă la el nu era,
Cine-ar fi putut s-o ia?!

Aşa că de supărare
Booking a purces la plecare,
Căci crema de n-o găsea
Nu se mai putea bronza.

Când şi-a pus slipu-n rucsac
Crema i s-a arătat.
Era într-un colţ uitată,
Printre rufe aruncată.

Pe prosop din nou s-a-ntins,
Chiar de soarele l-a prins.
Dar crema se risipise...
Dragul meu, ce zile triste!

Booking s-a înfuriat
Pe toţi i-a ameninţat:
Dacă făptaşul nu se va preda,
Pe toţi îi va retrograda.

Atunci Miţoi i-a spus spăşit:
"Din cremă eu am folosit",
Iar după el, imediat,
Tanu şi Miţa s-au predat.

"- Booking, n-ar fi o problemă,
Îţi vom lua o altă cremă!"
- Aveţi dreptate, dragii mei!
Pentru ce ăst tărăboi?!

Oh... şi mai aveţi dreptate,
Jenă-mi e acum de toate!
Ce scandal am provocat!
Mii de scuze! S-a-ntâmplat...

Mai bine altă cremă-mi luam
Şi nu mă mai supăram!
Pielea nu mi-aş fi prăjit
Şi aş fi fost mai fericit.

Apoi motanul a plecat
Cremă să ia a încercat.
-"Nu mai avem, ne pare rău!"
-"Ghinionost mai sunt şi eu!"

Şi trist, la plajă s-a întors...
- "Să mă bronzez, dar ce folos?!"
Mai tot pârlit, sătul de toate
Plecă motanul mai departe...

poezie pentru copii de Maria Nina Mihăiţă din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar ce s-aude? Un dupăit grăbit pe sală. Vai, e Corbici, câinele! Nu-i vreme de pierdut! Din două sărituri, motanul e în ocniţa sobei, iar şoarecele, mirat că scapă, zăpăcit, cum poate, o şterge în gaura lui. Corbici vine, nebun cantotdeauna; în mijlocul odăii se opreşte, adulmecă, lacom, mirosul de caşcaval, apoi, zărind motanul, se repede şi latră cu înverşunare. Ar sări în ocniţă, dar e prea sus. Se sprijină pe labele de dinainte, tremură, cască, de neliniştit ce-i, mârâie şi latră. Apoi tace şi, cu ochii ţintiţi la motan, aşteaptă să se coboare. Numai uneori întoarce capul spre poliţa de unde brânza parcă-l ademeneşte. Şi astfel, câteşitrei duşmanii — şoarecele în gaură, motanul în ocniţă şi câinele în mijlocul odăii — se pândesc, munciţi de acelaşi gând.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Când stăpânul nu-i acasă!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenul meu, patul

Cănd m-am născut, mama m-a înfăşat
Cu dragoste şi m-a culcat în pat,
Eu, adomind, din plâns am încetat:
E cel mai bun prieten al meu pat!

Când am crescut, cu-n umed sărutat,
Ademenind femeile in pat
În desfătări de-amor m-am cufundat:
E cel mai bun prieten al meu pat!

Când mai târziu femeie mi-am luat,
Am zămislit un prunc în al meu pat
Să fie Domnul nostru lăudat,
E cel mai bun prieten al meu pat!

Acum când sunt cu duhul tulburat,
Fără să fi mâncat, în al meu pat
Cu faţa la perete m-am culcat:
E cel mai bun prieten al meu pat!

Cu lacrimi de durere m-am rugat,
Iar Dumnul a privit spre al meu pat:
"I-aţi patul tău şi umblă!'' Şi-am umblat
E cel mai bun prieten al meu pat!

poezie de David Daniel Adam (18 iunie 2020)
Adăugat de David Daniel Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar motanul? E-hei! la dânsul nu se prea gândise. Şi, Doamne, mulţi fiori i-a mai vârât în oase motanul cela. Dar poate nu era în odaie. Ha? nu era. Nu. Orişicum, să mai aştepte puţin, să vadă, nu se mişcă nimeni, nu-l pândeşte cineva? Cum să nu-l pândească! Dar de când aşteaptă motanul prilejul să puie laba pe bietul şoricuţ. Dacă nu mâncase el caşcavalul, căci mirosul cela îi zbârlise şi lui mustăţile, păi nu-l mâncase tocmai pentru asta: să-l momească pe lacomul din gaură. Cu botul adulmecând, cu ochii galbeni şi lucioşi ca sticla, cu mustăţile întoarse, subţiri şi ascuţite ca oasele de peşte, stă neclintit după perna de pe divan şi-aşteaptă. L-a zărit. Uite-l, îi vede mărgelele ochilor. Iese? Iese oare? Da, da; aşa, încă un pas, încă unul, doi, aşaa!

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Când stăpânul nu-i acasă!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele ţi-e credincios până la moarte. Motanul meu şi după.

aforism de Alex Dospian (august 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degete?

Lasă-mă să-ţi spun acum
despre femeia fără degete:
A venit într-o seară,
pe când lipeam cearşaful de ferestre,
ca să fac baia de seară.
Eram gol până-n deget
şi ea era femeia oarbă şi fără niciun deget
în deget.
Când m-a pipăit gol, s-a speriat
şi mi-a spus să-i pun mâna pe sân să-mi confirme;
când mi-am agăţat degetul de sfârcul ei alb
mi l-a furat în ventricul
şi a dispărut cum a venit.
Şi la prietenul meu din camera vecină,
şi la vecinul prietenului meu din camera vecină,
tot câte un deget.
Clădirea fără deget este porecla clădirii noastre.

Aceasta-i povestea femeii care n-avea niciun deget.

poezie de Gherasim Luca din revista "Alge", nr. 13
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Shrek: Nu pot să cred că voi fi tată. Cum s-a putut întâmpla una ca asta?
Motanul Încălţat: Dă-mi voie să-ţi explic. Atunci când un bărbat se îndrăgosteşte de o femeie, el este copleşit de nişte impulsuri foarte puternice...
Shrek: Ştiu cum s-a întâmplat! Doar că nu pot să cred.
Donkey (către Motanul Încălţat): Cum se întâmplă?

replici din filmul artistic Shrek al Treilea
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versul meu

versul meu întotdeauna ba e trist
ba-i numai jale
versul meu în care ba exist
ba curg la vale

versul meu e todeauna ba alint
ba ideal
versul meu în care ba te mint
ba fug la deal

versul meu e todeauna ba destin
ba nenoroc
versul meu în care ba eşti chin
ba stai pe loc...

poezie de Iurie Osoianu (17 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versul şi tu...

versul meu nu trebuie înţeles
versul meu numai trebuie luat ca atare
înşirat între file ca o iarbă pe şes
şi pe el - numai tu la plimbare

versul meu nu-i nevoie nici să-l citeşti
doar ascultă cum picură vântul
şi dezbrăca-te din straiele tale lumeşti
şi respiră, respiră cuvântul

versul meu ca o ploaie ce toarnă mereu
şi te lasă cu firea uscată
dacă poţi savura şi ţi-a dat Dumnezeu
într-o lume de dânsul uitată

versul meu e un soare ce stă pe zenit
şi aruncă din colţuri de gură
când un zâmbet subtil şi puţin ostenit
când o eră învelită cu ură

versul meu ce nici singur nu-l ştiu
ce se duce, şi vine şi nu se mai duce
mereu lasă în mine când totul pustiu
când în tine nimic ce seduce...

poezie de Iurie Osoianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolidul

versul meu îl sorb din viitor
din esenţe pur universale
când în suflet fibrele mă dor
aidoma coardelor vocale
ce respiră cântec răguşit
strangulat cu funii ancestrale
versul meu şoptit de infinit
scrijelit pe file temporale
versul meu şi liber şi timid
versul meu ca sarea de pe rană
versul meu senil ca un bolid
dogorind pe sfera mea virană...

poezie de Iurie Osoianu (4 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versul

... ritmul ce pare a fi
cam saccadé în franceză
e mi fa sol-ul la si
pus pe hărţii-antiteză
e numai ceea ce pot
rupe cu dintîi din viaţă
soi de venin-antidot
simplu legate cu aţă
rânduri ce strigă mereu
hăul ce groaznic mai doare
şi alter ego-ul meu
ce ba se naşte ba moare
ultima şansă de-a fi
altul decât voi să fiu
omul ce nu va muri
nici zgribulit în sicriu
ritmul ce pare a fi
roi de cuvinte în zbor
e mi fa sol-ul la si
muzicii mele de dor
şi care vine de sus
plină de farmec şi har
şi după care sunt dus
nu rareori înzadar
versul meu simplu şi blând
versul meu groaznic şi trist
când voi putea oare, când
fără a scri să exist.?!

poezie de Iurie Osoianu (19 decembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada motanului

Motan m-aş fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi,
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.

La ora când târâş-grăpiş
zăpada nopţii se adună
eu, cocoţat pe-acoperiş,
să urlu a pustiu la lună.

Şi-atuncea, şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine
şi să mă-njure surd, de Domnul,
că le-am stricat, urlând, tot somnul.

De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna.

Motan m-aş fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.

Când zorii ziua o deznoadă
să mă tot duc, să mă tot duc
şi tinicheaua prinsă-n coadă
s-o zdrăngănesc pe străzi, năuc.

Jegos şi obosit, apoi,
cu maţele în liturghie,
să mă adun, să mă-ncovoi
prin albiturile-n frânghie.

Ca-n faţa unui şobolan
spinarea să mi-o fac colan
să scuip, să scuip şi-n urmă iar
hai-hui să plec pe străzi, hoinar.

Pisicile de prin vecini
să le gonesc pe la pricini,
să-mi fete fiecare-un pui
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.

Iar când o fi uitat să mor
la cârciuma din mahala
sorbită-n calea pumnilor
posircă acră viu să stea.

"Hei... viaţă, viaţă... ieşi din cort
hai, pune-mi-te iar pe danţ...
te uită... zace colo-n şanţ
motanul mort, motanul mort...

poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Argotice (1955)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada motanului

Motan m-aş fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi,
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.

La ora când târâş-grăpiş
zăpada nopţii se adună
eu, cocoţat pe-acoperiş,
să urlu a pustiu la lună.

Şi-atuncea, şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine
şi să mă-njure surd, de Domnul,
că le-am stricat, urlând, tot somnul.

De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul, nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna.

Motan m-aş fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.

Când zorii ziua o deznoadă
să mă tot duc, să mă tot duc
şi tinicheaua prinsă-n coadă
s-o zdrăngănesc pe străzi, năuc.

Jegos şi obosit, apoi,
cu maţele în liturghie,
să mă adun, să mă-ncovoi
prin albiturile-n frânghie.

Ca-n faţa unui şobolan
spinarea să mi-o fac colan
să scuip, să scuip şi-n urmă iar
hai-hui să plec pe străzi, hoinar.

Pisicile de prin vecini
să le gonesc pe la pricini,
să-mi fete fiecare-un pui
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.

Iar când o fi uitat să mor
la cârciuma din mahala
sorbită-n calea pumnilor
poşircă acră viu să stea.

"Hei... viaţă, viaţă... ieşi din cort
hai, pune-mi-te iar pe danţ...
te uită... zace colo-n şanţ
motanul mort, motanul mort..."

poezie celebră de Nichita Stănescu (11 august 1955)
Adăugat de Superproverb
Comentează! | Votează! | Copiază!