Un semn

pământul s-a mutat de sub picioare
într-un colţ prăvălit susţinut de cârjele nopţii

învelişul meu de toamnă a lăsat nevăzutul în orbite
împreună cu o parte din conturul tău
cernut prin verticale bezne

imagini răsturnate navighează căutând echilibru platonic
între armonie şi haos
selecţia de priviri şi gesturi
inventează o direcţie comună
încercând o stare de închegare cu luciri de lumină
în timp ce demonii trec prin pereţii nopţii
dizolvând piatra solubilă
sfâşiind cuvintele pîn' la sfert

rotund şi calculat timpul îmi azvârle o cifră
fără început şi fără sfârşit
iar ultima silabă
ca o frunză cu dinţi
trece prin mine şi-mi lasă un semn că exist

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început de plecare

e un început de plecare
din alintul gândului suspendat pe umeri
poala a rămas rece ferindu-se de vânt
golită de iluzii

trec prin geometria fără culori
înţepându-mi ochii cu unghiurile ei ascuţite
printre umbrele ce nasc monştri

câte un gând desenat pe-o floare
îl răstignesc în fiecare colţ gol

lumea adevărată trece absentă pe lângă timpul meu de nisip
lumina mi-a furat verticala
şi mă găsesc circular într-un triunghi isoscel
lovindu-mă de cele trei laturi

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La cules

focul toamnei iese din struguri
între cutele adânci şi spasmul muşchilor
odată cu învârtitul teascului
şi strivitul boabelor
ce-şi leapădă cămaşa

până sub stelele nopţii energia curge
cu tot cu lumină şi întuneric
cu tot cu rai şi iad

frigul din toamnă se ascunde prin iarbă
sau urcă pe gard
uneori apasă pe mâini şi pe faţă
şi chiar se coboară sub tălpi

şi inima uită golul din eu
particule întregi fără substanţă
ca-ntr-o cascadă te urcă în cer
cele lichide îţi mută spaţiul
modificând cuvintele ce mor lângă cramă
în timp ce mustul dulce sclipitor
aleargă prin irisul ochiului
ascunzând în el semnul divin al nunţii din Cana.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă regăsesc

Nu mă regăsesc în fotoliul acesta pliant şi comod,
între pereţii fără zgomote,
lucrurile neconfuze şi uneori prăfuite de vreme.
Nici surâsul de pe buze din oglindă nu-i al meu.

O parte din mine-i plecată
devenind adaosul unui alt timp.
Mă uit aiurea la secundele efemere
ce pleacă şi vin neîntrebate.
Zeii par nesfârşit de lungi printre stele,
sufocaţi de grijile cereşti.

Pe jumătate am contur de cenuşă,
în timp ce caii violeţi trec în galop
peste cealaltă jumătate din mine.
O armonie se frânge-n liane
ce chinuiesc o întoarcere din larg.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altcineva

Altcineva îmi descântă timpul
altcineva îmi soarbe privirile
mă strecor prin serile calde
până uit de mine
uit că exist
privesc prin ferestrele timpului
altcineva priveşte prin mine
scot capul sub streaşina nopţii
şi-mi caut steaua

e o stea albă
într-o nebuloasă străină
dintr-un alt cer
dintr-un alt univers

altcineva îmi scrie cântecu-acesta
altcineva îmi şterge amintirile
pe care urma să le am
într-un alt cer
într-un alt univers

poezie de Ioana Trică din Altcineva (decembrie 2005)
Adăugat de Ioana Trică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu mai tăcea

nimic nu mai tăcea,
din biserici psalmii urcau în cer,
pridvoarele coborau, pereţii se surpau,
se tulbura spaţiul cu toate turlele şi pietrele adormite.
până şi torsul pisicii făcute ghem era un sonor auzit.

neobosite, cuvintele sunau în urechi
scoţându-şi inima afară, strigând,
copacii dădeau alarma prin frunze.
adevărul începea să capete contur,
timpul îmi coborâse în palmă
ca o pregătire pentru raţiune.

totul a început cu harul silabelor
intrând în golul acela ca o rană,
până ai devenit chip din care a răsărit ultima silabă.
tăcerea a început să vorbească
scurtând distanţa până la pământ.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul s-a mutat

Totul s-a mutat înăuntru,
aici e oglinda universului,
o coborâre şi o suire fără margini,
fără tăcere şi frig.
Lipseşte oraşul în care nu mai trăiesc,
chipul oamenilor, culoarea soarelui, mersul norilor,
lipsesc ochii tăi cu insule verzi,
lipseşte aşteptarea reciprocă,
partea ta dezordonată din sărut,
liniştea dintre noi,
lumea de pe umerii tăi,
lipsesc cuvintele deşarte pentru un mâine
ce nu există.

Închipuirea de aripi e inutilă,
înălţimea-i blocată
între pereţii asurziţi de gol,
există cădere suspendată atârnând de noapte,
există alb arzând lângă umbra candelei
şi mirarea icoanei din colţ.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără corp şi paşi

tăceri rupte din tainele nopţii
îmi lasă teama în simţuri
într-un timp continuu, fără corp şi paşi
prin care trec fără să-l percep
unde-mi pot grava clar amprenta
sau pierd în uitare trecutul

multe întâmplări se pot manifesta
în viaţa fiecărui om
indiferent de participarea sa
nu şi de performanţe
sedimentate-n scrieri

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

sunt într-o alcătuire de mozaic,
scăldată într-o sevă a morţii,
amestecată c-un amalgam de destine
aşteptând ieşiri la lumină.

tu eşti în dreptul inimii
purtat aproape de piele,
ameţind locul şi gonind spaima morţii.

explozia celulară trece prin oase,
se aud vocalele vertebrelor
şi doar biserici din frunze mai fac slujbe.

tot cad şi cad din mine gânduri storcând himere
căutând alt timp neamar
vorbind cu aceleaşi cuvinte
fără frigul ce urcă prin tălpi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Don Giovanni

trec prin rotund
trec prin pătrat şi triunghi
prin cer şi prin iad
alergând pe uvertura lui Mozart
luna se aşază-n copac
şi nediscret bufonul lui Don Giovanni toarnă hohote de râs
într-un pahar cu vin roşu
o fată e strânsă în braţe

iubeşti pe de rost şi timpul şi spaţiul din tine
judecata din urmă tot crezi că nu vine
devii un instrument pus pe note
intrând în rezonanţă cu întreg universul

în liniştea încăperii nimeni nu respiră
doar se pluteşte dulce şi amar
şi te admiri din cap şi până la unghii

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

sunt prizonieră între malurile verzi
născute din piatră şi frunze,
un spaţiu de visare
unde piatra se evaporă
şi-un timp întârziat
destramă celulele pân' la plutire.

sunt eu însămi într-un alt strigăt
de naştere şi de agonie.
cuvintele mă opresc şi-mi decorează rochia
cu scântei sferice de lumină
estompând apăsarea mohorâtă
a sentimentelor centrifuge
ce migrează prin artere.

sunt tot mai departe de emoţia aerului
trezit dintre două vocale
şi tot mai aproape de clipa plecată-n pieire.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora mea

lichide nechemate pătează
imaginea unei plutiri.
aştept isprăvirea cuvintelor încarcerate-n gesturi.
la fiecare plecare răsare durerea
în timona cu simţurile mele seduse
de metamorfoza unei clipe eterne
venite din gol.

prin oraş cad linii ferate,
uneori sparte ca gândul meu orb,
vorbind încet să nu mă trezească.

ora ta mă apasă ca o piatră.
trec prin jumătăţi diferite
jumătate beznă, jumătate lumină,
descrescând în vechi imagini
ce se destramă-n ora mea de vis.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec anotimpuri...

Aştern pe foaia albă
cuvintele ce curg ca un izvor
cu ape limpezi
şi dor nemăsurat
din frământările nopţii
timpul aleargă...
prin lumini şi umbre
scăntei din raiul vieţii
o lacrimă uitată cade
înflorind în roua dimineţii
s-au scuturat de floare pomii
de vise albe-aripi de îngeri
se coc pe ramuri fructele iubirii
fară de început şi fără de sfârşit
trec anotimpuri...
plouă peste fruntea răvăşită de gânduri
fărâme de nelinişte din glas izvorăsc
iar clipa împleteşte lanţul neîntrerupt
reînflorind în orizontul veşniciei.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaţa

aud ceaţa cum lasă nostalgia
dincoace de orizont
până la hotarele golului

niciun semn de la acel ceva nerostit
ce roade gândul întors pe multe feţe

trec prin noduri de haos
adunând sunetele sparte de sub paşi
în oraşul ce aleargă pe repede înainte
în iluzii şi brazde de timp

mai există gratii de frică
şi paşi desculţi ieşiţi din canale
biserici dezlipite de cer
iubiri sărace de fiinţă
şi-o linişte a negrului domol
cu duceri şi veniri topind pământul

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amestec de stare

am consumat îngerii
dintre ochelarii mei şi ai tăi
am încurcat gândurile
într-un amestec de turn babel

îmi ascut singurătatea
în cuvinte îmbrăcate ce nu se pot uda
asistând la timpul ce curge prin trup
dansând în corole pe mâini şi pe faţă

golul etern curge prin palme
hiperbola memoriei smulge din mine copacii
care se năşteau neîntrebaţi

prezentul curge neclintit într-o structură
fără importanţă
luând orice formă
nespânzurată de vreun vis.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre sunete

rătăcesc printre sunete cu diferite frecvenţe,
caut frecvenţa ultimului pas rămas în aer,
ecou pierdut şi vag.
undeva într-un tablou răsturnat
un zâmbet trece prin mine
şi chipul meu din toamnă
e reîntors din vreme.

dincolo voi coborî o alta,
înaintea cuvântului rostit de pe acum
cu fragmente din soare, din geamul în care te-am văzut
şi cu ultima fărâmă din mine.
rămâne doar să mai găsesc frecvenţa
şi mă vei ocupa în întregime.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarbă

Duhul ierbii umblă prin văzduh,
moartea a ieşit din abstract
dând largi ocoluri,
împărţind sfârşitul.
Sânzienele îşi acoperă umerii,
jocul de frunze e oprit,
timpul trece prin sânge.
Dorul rămas stingher
se-nvârte rotund,
sub salcâmul înflorit.
E iarbă, e vânt, e pustiu.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În detalii

Am grijă să respir ca un accesoriu
printre cuvintele ridicate-n tavan,
o scenă de elită a lor
unde sunt doar o fantomă de fum.

Arborii se distanţează în diferite ipostaze,
frunzele părăsesc crengile.
În detalii, prin fisuri, se văd săgeţile scoase
de doamnele preaînalte suite pe cuvinte cu vârfuri
încercând o prăbuşire de ziduri la care nu au acces.

Unele litere par surde,
iar pianul a început să cânte singur un recviem de Mozart.
Aerul îşi dezbracă mândria ţanţoşă
de pe tocurile cu picioare încordate,
iar mâinile se vor spălate ca Pilat din Pont.

Ieşim la timp lăsând lumina aprinsă
şi formele se lipesc de pereţi.
Prefăcuta stare de înţelegere e muşcată de himerele serii.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram

eram neînţelesuri în răgazul vieţii
somnul se grăbea repede spre vise
erai un semn gol în dreptul inimii
cerul respira fără mine
oftatul se pierdea în aer
zbuciumul frunzelor nu-mi suna în urechi
mirosul tău îmi roade verbul
şi ochiul lunii tremură-n oranj
uimirea a înflorit atunci
când dorinţele păgâne îţi săreau din plete
necuprinderea sare din braţe
albastru arcuit e mult prea departe
cuvintele trec prin ziduri
şi chipul frunzelor se arată în sărbătoare
când talpa calcă-n urma ta verde

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul s-a terminat

timpul s-a terminat
şi dacă n-am fost eu acolo era ceva
un fel de înfrunzire protejată de zei
muzica pulsului era pe cealaltă parte
tăcerea umbla pierdută colorând totul în alb
secretul rămâne în catedrală
cu semne profunde pe răni

noaptea de toamnă umedă
îmi arde ochii atât de aproape
din versuri ies frunze uscate
nu mai contează esenţa din verdele viu
chemarea de pe cărare
aşteptarea lunii pe o casă pictată

contează înserarea fără contur
mâinile parcă din vreascuri
zale-n picioare prematur
neumblarea în hainele toate
pereţii albiţi amprente pe silabe
dintr-un amurg cuminte pe genunchii mei

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cealaltă parte

de cealaltă parte a stelei căzătoare
eşti suspendat între orizonturi,
migrând cot la cot cu destinul,
până la pierderea cerului cunoscut.

prin fanta îngustă ţâşneşte amarul
din viscolirea trezită printre răni.
ochii iubirii au adormit la graniţă,
acolo unde se termină albul.

prin fereastra crăpată nu trece nicio pasăre.
straniu joc de flăcări din sânge
e scris în poemul înarmat cu slăbiciuni.

cuvintele se întind dincolo de ziduri
spărgând aerul stătut
într-un ecou al dreptului de mâine.

pe nedrept luna se rostogoleşte în deşert.
prin târziu aleargă iluzii şi-o ameţire de cătuşe
pe sinuosul drum către abis.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!