Într-un sat uitat de lume

Într-un sat uitat de lume,
Pe un peron de gară vine
Un bătrân cu barbă mare
Şi i-mi pune o întrebare:

Nu ştii, taică, dacă vine,
Trenu-acela pentru mine?
Că l-aştept de ani de zile,
Mă uit lung şi nu mai vine.

Au rămas bătrânii în sat,
Singuri şi neajutoraţi,
Căci cu foametea cea mare,
Copii îs peste hotare.

Vin în gară zi de zi,
Poate îl voi întâlni.
Că-s bătrân şi nu mai pot,
Simt că mor şi nu-l mai văd.

La bătrân eu lung mă uit,
Şi deodată încep să plâng,
În sfârşit a venit ceasul
Ca să-ţi vezi acum băiatul.

Tata începe acum să plângă,
Mă ia în braţe, mă sărută,
Acum fiindcă te-am văzut,
Pot să mor, sunt liniştit.

poezie de Dorel Marin (16 iulie 2018)
Adăugat de dodorel62
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te vreau acum

Cum fosforul luminiscent pe negrul drum
Să nu mă pierd pe căi nevrut greşite,
Cum orb sub pleoape are sclipiri nădăjduite,
Te vreau acum, acum, acum.

Secătuit de-arşiţă pân' la scrum,
Într-un deşert din mine, caut tau de munte
Şi nicio oază nu-mi ajunge chiar de-s multe...
Te vreau acum, acum, acum.

Când singur, dacă sunt, nu sunt nicicum,
Doar ochi de sticlă-n translucid îi pierd
Tot căutând un ultim de dezmierd...
Te vreau acum, acum, acum.

Când şi-aeru-n cuvinte mi-l sugrum
Din piept ce mi se-opreşte când te văd,
Mi-eşti laţul retezat scăpat de eşafod...
Te vreau acum, acum, acum.

Şi-am încă gust de lume să o îndrum,
În juru-mi să mi-o fac inel, corolă,
Să-ţi fiu cadoul de polen, nectar... O benevolă
Te vreau acum, acum, acum.

Te vreau, căci cred că de pleci oarecum,
Aş fi cum trenul într-o gară fără şine;
Prelung şi gol, stând cu biletu-n mână cu tăiate vine...
Te vreau acum, acum, acum.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă românilor duşi din ţară

Casa bătrânească are în firidă
Un bătrân ceasornic... Mama toarce-n tindă.
Tata lung se uiră de-a-i veni feciorul.
Mama lăcrimează... Cât de mare-i dorul!
Ciutura fântânii lacrima adapă,
Nimeni nu mai vine c-o cană de apă.
Ce străin e satul! Ce stingheri bătrânii!
Au plecat în lumea largăă toâi românii...

Casa bătrânească are în firidă
Simfonia vieţii - lume împărţită
În bătrâni şi tineri... Bătrâni ce-au rămas,
Pe glia străbună, să facă popas.
Tineri ce în lupta lor cu sărăcia
Au plecat departe... Unde-i România?!
Unde-s munţii falnici?! Morminte şi fraţi,
Părinţi şi prieteni, toţi au fost uitaţi.

Un bătrân ceasornic... Mama toarce-n tindă...
Merii dau în floare, pâinea-i aburindă,
Ia strămoşască şi fota străbună
Strălucesc înseară-n limpeziri de lună.
Iaarba-abia răzbate... Păsări în alai
Plâng cuvântul, portul şi dulcele grai.
Ruginite lanţuri îşi scrâşnesc durerea...
Vise-ncătuşate ne mai sunt averea.

Tata lung se uită de-a-i veni feciorul,
Plânge şi suspină, noaptea nu-l ia somnul,
Se gândeşte poate c-o veni vreodată
Ceasul ca să plece şi scumpa lui fată
Dusă prea departe, dusă-n ţări străine
N-are s-o mai vadă. Poate nu mai vine!
Toate aste gânduri, nu-i dau pace, iată!
Numai sărăcia este vinovată!

Mama lăcrimează... cât de mare-i dorul!
Toarce şi se roagă, o răzbeşte somnul.
Pe obrazu-i aspru, lacrima străluce
Când în pat se pune, tristă, să se culce.
Are în arendă câteva pogoane.
Cu atât cât are, n-o muri de foame.
Sălcii plâng în poartă, singurii din sat,
Sunt bătrâni, părinţii ce vi i-aţi lăsat.

Ciutura fântânii lacrima adapă,
S-a ciuntit, vezi bine, lama de la sapă.
Ornicul durerii sună-n valea mare...
Nimeni nu mai vine, cineva mai moare!
Ne-au plecat copiii, ni-i pustie casa,
Lăcrimat ni-i chipu,-nlăcrimată faţa.
Paşii ard pe drumu-ntoarcerii acasă,
Viaţa nu mai este la fel de frumoasă.

Nimeni nu mai vine c-o cană de apă,
În străinătate toată lumea pleacă.
Au uitat de toate... pământul străbun
Nu mai e averea nici unui român.
Codrii plâng şi ciute sânge sorb, de sete.
Plâng amar părinţii! Şi şi-au prins în bete,
De la Bobotează, busuioc. O fi
De-o da Domnul Mare, pruncii de-or veni.

Ce străin e satul! Ce stingheri bătrânii!
Oh, ce tristă viaţă! Au plecat românii...
Se apleacă grâul, pâinea li-i amară
Şi românii iarăşi se întorc în ţară.
Sărută pământul, mâna mamei lor
De lacrimi udată, chipul ars de dor...
Îşi sărută tatăl - cumpănă şi vis,
Mâna tremurândă ce-n tăceri le-a scris.

Au plecat în lumea largă toţi românii,
A singurătate parcă urlă câinii.
Cine să mai vină?! Poarta-i încuiată...
Nu mai eşti măicuţă. Nici tu nu eşti, tată!
Doliul doar se zbate - inimă pustie.
La căsuţa voastră, cine să mai vie?!
Doar pământul care mă hrănea, copil,
Mă aşteaptă încă, părinţi, să revin.

Au plecat în lumea largă toţi românii.
Ce străin e satul! Ce stingheri bătrânii!
Nimeni nu mai vine c-o cană de apă.
Ciutura fântânii lacrima adapă.
Mama lăcrimează. Cât de mare-i dorul!
Tata lung se uită de-a-i veni feciorul.
Un bătrân ceasornic... Mama toarce-n tindă...
Şi tăcerea doare-ascunsă în firidă.

P. S.
Sărutmâna mamă, sărutmâna tată!
Din străinătate am venit... Mă iartă
Binecuvântare dă-mi, măicuţa mea!
Iartă-mi! Iartă-mi, tată, nu voi mai pleca.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirare

îmi vine să râd şi să plâng deodată
sunt soră cu norocul
păsările în mine
îşi serbează faimă şi
pot să zbor

îmi vine să râd şi să plâng
dintr-o dată
toamnele în mine
îşi restrâng cocorii şi
pot zbura

îmi vine să râd şi să plâng
laolaltă
urme de roşu umplu
golul meu stâng
amurguri, răsărituri,
inima ta şi
îmi poţi ameriza mările cereşti

îmi vine să râd şi să plâng
câteodată
tăiată în jumătate,
împărţită în tine
tremur lung de şoaptă
străveche şi
mă pot zbura suflet-pereche

şi-mi vine să mă mir
de râsu-mi
de râsu-mi
de mine însumi
colibri

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De moş Nicolae

Mi-am pus ghetuţele în prag
În aşteptarea moşului cel drag
Şi anul ăsta, chiar de-am fost cuminte
Moşul meu va veni ca înainte
Şi îmi va pune în ghetuţe, iar,
Dulciuri, aşa, ca-n fiecare an.
Şi chiar şi-o nuieluşe buclucaşă,
Care să-mi fie, la năzbâtii, naşă.

El, toată noaptea ştiu c-a alergat,
La porţi închise poate a strigat.
Dar eu, că a venit, îi mulţumesc
Cu fapte bune am să-l răsplătesc.
Cu o poveste, ori o poezie,
Un brad, sau o steluţă de hârtie...
Sunt un copil şi dacă a venit,
E fiindcă viaţa toată l-am iubit.

Mai sunt copii săraci, bolnavi şi goi...
El vine şi la ei ca şi la noi.
Le-aduce haine, jucării, mâncare.
E-un moş bătrân, bătrân, cu suflet mare.
Şi îi fereşte veşnic de duşmani
Pe pruncii lui Iisus, goi şi sărmani.
Slujeşte-n Ceruri ca un heruvim,
Întru iubirea de copii. Amin!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treime

Stelele cad şi mor
Stelele mor arzând
Stelele pline de dor
Ceruri cu dorul sting
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Tu să nu mă aştepţi
Tu să mă uiţi curând
Tu sparge golul din piept
Candela stinge din gând
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Că te-am iubit, tu ştii
Că nu mai vrut, o ştiu
Că printre nopţi târzii
Poate voi sta să-ţi scriu
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Simt cum îmi cresc aripi
Simt cum în cioburi se sparg
Simt cum renasc în nisip
Păsări albastre din larg
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Pietre ca sorii, fierbinţi
Pietre căzute din cer
Pietre ca mine, cuminţi
Stau răstignite la ger
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Poate că voi reveni
Poate că nu, dar mai ştii
Poate că iar voi iubi
Pietre ca tine, pustii
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vine mereu
Ploaia cu stropii de nea...

cântec, versuri de Iurie Osoianu (17 august 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai scris o scrisoare tragică, care mă sperie... Ce pot să-ţi spun? Şi eu sunt bătrân, şi eu am atâţia ani de durere în mine şi în jurul meu... Ai fost mare în durere, în bucurie, în viaţă. Întotdeauna. Şi acum vrei "să te arunci de la fereastră"? Sunt aceste gânduri demne de Carlo Betocchi? Îţi repet că şi eu sunt bătrân. Şi eu mă aflu pe margine.

Giorgio Caproni în scrisoare lui Carlo Betocchi, traducere de Simona Enache
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrân de-atâta lună

Am scris în tinereţea mea nebună,
Ceva ce se întâmplă-abia acum,
Că voi ieşi pe cel din urmă drum,
"Albit şi alb, bătrân de-atâta lună".

Era făcut din calcar şi furtună
Oraşu-n care am visat să fug,
Purtând în păr cenuşa mea de rug,
"Albit şi alb, bătrân de-atâta lună".

Vai, podurile peste râu răsună,
De-atâta alb halucinant din cer,
Şi simt că mă topesc în ierbi şi pier,
"Albit şi alb, bătrân de-atâta lună".

Şi noaptea mea cu moartea mă cunună,
"Albit şi alb, bătrân de-atâta lună".

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fugi la gară

să ajungi în altă gară
unde te dai jos încolţit
de îndoială că nu ai ajuns
în aceeaşi gară mică ocolită
de atâtea ori vântul zboară
înainte o cauţi din ochi
şi ai impresia că clipa începe
să te prindă în mrejele ei
toarse fugind din gară
în gară trandafirii plâng
la peron sub ochii iubirii
de ieri şi de alaltăieri încet
auzi un acord de chitară

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu acum

ar fi trebuit să plâng
dar nu acum
căci nu am lacrimi

ar fi trebuit să beau
dar nu acum
căci n-am de unde

ar fi trebui s-aştep
dar nu acum
căci nu am loc

ar fi trebuit să-ţi fiu
dar nu acum
căci nu sunt eu

ar fi trebuit mai mult
dar nu acum
căci e puţin

ar fi trebuit un zâmbet
dar nu acum
căci sunt doar ploi

ar fi trebuit o zi
dar nu acum
căci este noapte

ar fi trebuit să stai
dar nu acum
căci ai plecat

ar fi trebuit să plec
dar nu acum
căci stau pe loc

ar fi trebuit odihnă
dar nu acum
căci sunt grăbit

ar fi trebuit ceva
dar nu acum
căci n-am nimic.

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de Cucuiul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine Moş Crăciun

Dedicată tuturor copiiilor cuminţi şi nu numai

S-a zvonit acum pe-aici
Că un moş cu barbă albă
Şi cu sacul plin cu daruri
O să vină la cei mici.

Iar dacă ai fost cuminte,
Pentru tine moşul are
Multe daruri minunate,
Doar să ai un pic răbdare.

Căci de vrei să le primeşti,
Ai o mică datorie...
Trebuie acum să spui
Cum ştii tu... o poezie.

Să creşti mare şi cuminte,
Tu copil frumos şi bun,
Şi la anul am să vin
Tot aşa... de Moş Crăciun.

poezie de Elena Bulancea (21 decembrie 2011)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine Crăciun cel bătrân

Vine Crăciun cel bătrân
Viţă verde iadăra
Cu căluţu' tăt juncân',
Cu barba tăt scuturân',
C-on tocuţ de lapte-n sân,
Cu ouţă-n coşerguţă,
Să să deie la fătuţă,
La care îs mai micuţă.

Noi mai mult v-am colinda,
Da' ni-i scurtă gubuţa,
Ne temem c-om îngheţa.
Ne-om muta la altă casă,
C-am văzut felea pe masă
Şi paharu' lângă ie
Şi-om be care cât om vre.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regăsire

Plouă urgia lumii cenuşii
Blestemându-şi pe-ai ei copii
Se cutremură pământul rănit,
Doar el ştie cât te-am iubit.

Universuri cad şi mor ţipând
Prăbuşind în trupul meu plângând
Întuneric viu şi tremurător,
Simt acum clipa când mor.

Viaţa e dulce şi mişcătoare
Moartea-i amară şi stătătoare,
De mine nu mai vreau să vorbesc,
Ci aştept clipa când am să te întâlnesc.

Te-am pierdut odată demult
La sfârşit de lume cu-al ei tumult
Dimineaţa însă vine strălucind
Izgonind noaptea, cu lumină nimicind.

Dar la sfârşit rămânem doar doi,
Mare noroc că suntem doar noi,
O lume în moarte s-a despărţit
Doi oameni-n iubire s-au întâlnit.

poezie de Ionuţ Nistorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cosaşul

bătrân.... uşor plecat de spate
ascute coasa-ntr-o poiană
nu este nimeni pe aproape
doar vânt si mucul de tigară

băiatul nu-i... soaţa bolnavă.
si fânul trebuie cosit.
mai este mult pân-la amiază
cosaşul pare obosit...

nu e ceaslov să plangă mama
si tata nu mai plange-n barbă
e doar bătrân, aşteaptă toamna
rămas la coasă in poiană.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţăranul şi copilul la târg

O familie săracă
Vrut-a ca să cumpere-o vacă.
Au bătut în lung şi-n lat,
Târgul tot l-au colindat.
Iaca au găsit o vacă,
Preţul bun, dar ce să facă?
Tata pe gânduri a stat,
Preţul l-a analizat:
Preţu-i bun şi nu se poate
Mai mic altul-n altă parte.
Dând din cap, privind în jos,
Toţi acasă s-au întors.
Nu trecură multe zile
Şi la târg din nou el vine.
Peste tot a căutat.
Preţul mult s-a majorat.

S-a uitat şi-analizat
Şi spre casă au plecat.
După iar câteva zile
Familia la târg vine.
Peste tot a căutat,
Preţul însă s-a dublat.
Nu mai stă, nu mai gândeşte,
Scoate banii şi plăteşte.
Ia vaca de curmei
Şi la drum porni toţi trei:
Tata bucuros pasul grăbea,
Vaca pe el îl urma,
Iar copilul o mâna.
- Tată, nu-nţeleg ceva:
Cum ai procedat mata?

Când a fost preţul mic
Te-ai codit şi n-ai plătit.
Iar când preţul s-a dublat
Banul iute tu l-ai dat.
- Să-nţelegi şi tu, copile,
Nu mă acuza pe mine.
N-am luat, că nu am vrut.
Acum, banii i-am avut!

poezie satirică de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de an

Să ştii, iubito, florile sunt dalbe,
Se termină şi începe un nou an.
Pe vârfuri, toate dealurile-s albe,
Aşa erau şi când eram puştan.

Cum cenuşii trec toate, clipa -- anul!
Dar bine e că, încă, mai trăiesc.
Ştii, câteodată, aş vrea să dau cu banul:
Să te iubesc -- să nu te mai iubesc?

Vezi, tu, e tot mai greu despre iubire
Să pomeneşti -- dar încă s-o trăieşti,
Căci lumea noastră lunecă-n neştire,
Către genune... Tot mai triste veşti.

De pretutindeni, vin să ne despoaie
De-orice speranţă -- deşi, nu le ascult,
Şi atunci, cum poate inima-mi vioaie
Să-ţi dăruiască multul ei tumult?

Se duce înc-un an şi an nou vine,
Nu sunt bătrân -- dar nici nu-ntineresc,
Decât când mă gândesc, duios, la tine,
Şi-am dat cu banul: vreau să te iubesc.

Să-ţi spun, banal, cum toată lumea spune,
Iubita mea, "la mulţi şi frumoşi ani"?!
Nu, o să-ţi spun: să ai doar zile bune,
Un an e mult -- darmite, mai mulţi ani!

Să ştii, iubito, florile sunt dalbe,
Se termină şi începe un alt an,
Pe vârfuri, toate dealurile-s albe --
Aşa erau şi când eram puştan.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

ceasul din gară
oprit la doisprezece -
bătrân cu baston

haiku de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rifca cea frumoasă la rabi

Într-un orăşel de munte
Rabi–i omul învăţat.
Are el răspuns la toate
Şi se face ascultat.

Veni Rifca cea frumosă,
Zise cum vă spun acum:
- Eu am cinci copii acasă
Şi al şaselea-i pe drum.

Spune Rabi, mă învaţă,
Sigură-s că tu le ştii:
Ce să fac de acum în viaţă,
Ca să nu mai fac copii?

Stă Rabii şi se gândeşte
Şi-o priveşte pe sub geană ;
«Ah! Ce frumuşică este »
Iar păcatul îl îndeamnă.

- Când Ştrul îţi face ochi dulci,
De la mine tu să ştii
Dacă-n pat ai să te urci,
Picioarele-ntr-o oală să le ţii.

-Dacă ăsta este sfatul,
Mă gândesc – nu-i vorbă goală,
Eu am să-mi trimit bărbatul
Ca să-mi cumpere o oală.

Au trecut doi ani de zile,
Poate chiar ceva în plus,
Şi din nou la Rabi vine,
Rifca, dar nu cum s-a dus.

-Rabi, am acum şase copii
Şi iar sunt însărcinată.
Ştiu că toate tu le ştii.
Mai învaţă-mă o dată.

-Rifca dragă, rog să-mi spui
Dacă sfatu-ai respectat:
Picioarele-ntr-o oală să le pui
Când cu Ştrul te urci în pat.

-Sfatul, eu l-am respectat.
Dar bărbatul minte n-are:
Două oale mi-a luat.
N-a găsit una mai mare.

poezie satirică de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abia acum

Rănit la piept de crivăţul câinesc,
Ce-mi bandajează rănile cu luna,
Abia acum încep să te iubesc
Când simt că te-am pierdut pe totdeauna.

Şi rănile mereu mă vor durea,
Slăvind întîmpinarea ta târzie
Şi-abia acum îţi spun "iubita mea",
Când nici nu-ţi ştiu adresa spre a-ţi scrie.

Deodată, apa lumii te-a-nghiţit,
Deodată am rămas rănit de crivăţ,
Gesticulând spre minus infinit
Şi construind delicte împotrivă-ţi

Atunci când totul se-ntâmpla firesc
Ne-mpotriveam ca soarele şi luna,
Şi-abia acum încep să te iubesc
Când simt că te-am pierdut pe totdeauna.

Deodată ce spun eu şi ce spui tu
Sunt două îngheţate limbi străine
Şi la hotarul dintre da şi nu
Un martor mut mi-ar tot vorbi de tine.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de leagăn

Copile, ziua ta s-a născut dintre nori
Ca un poem albastru ce vine dintre ploi
Dimineaţa, când zorii se zbat
Peste lumea în care ai intrat.

De-atunci lumina nu mai e aceeaşi
Pe care o ştiu de demult
Şi nici pământul nu mai e acelaşi
Chiar dacă e totuşi pământ.

Copile, tu nu ştii mai nimic despre viaţa
În care ţi-a fost dat să intri mai curat
Ca lumina ce-şi curmă aripa
Peste umbra eternului păcat.

Drumul tău abia acum începe
Când e ziua ta întâi pe pământ
Şi tu, copile, nici nu ştii că drumul
E lung din pământ în pământ.

Tu, copile, dormi acum în pace
Căci mama veghează la somnul tău blând
Lumina pentru tine e lumină,
Pământul va fi iar pământ.

poezie celebră de Valeriu Sterian
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul

Cândva, demult, la început de vară,
tu te-ntorceai cu-n tren necunoscut,
te aşteptam, dar nu te-am revăzut,
căci trenul tău nu mai oprea în gară,
se îndrepta către un alt ţinut.
Ploua şi noaptea se lăsa afară,
iar eu călcam peronul abătut,
din zări venea un cântec de fanfară
în urma trenului, deja pierdut.

Şi ani de-a rândul, aşteptând în gară,
fără să cred, deodată te-am văzut –
am tresărit şi te-am privit tăcut,
venea din zări un cântec de fanfară,
tu mă-nrobeai c-un zâmbet absolut,
iar eu, rămas în urma ta afară,
am plâns până târziu şi m-am zbătut
căci trenul a rămas pe veci în gară,
dar tu erai doar visul meu pierdut.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!