Balada cailor pe sârmă

am scris balada cailor pe sârmă
cu sângele unui copil flămând
de care-mi amintesc în somn plângând
am fost şi-acel copil până la urmă

mă doare mâna asta în paragini
la cât am sprijinit-o ca un prost
de tâmpla unui înger fără rost
care s-a sinucis aici în pagini

cu mine vor citi nenorociţii
şi cei ce-s îmbătaţi cu apă vie
mă-mbăt şi eu cu ei pe datorie
sperând fără motiv la armistiţii

pe paturi de spital se culcă oase
de oameni părăsite benevol
acesta pare-a fi un protocol
de a zidi în ceruri alte case

părinţii mizerabili se tocmesc
pe-o pâine şi pe-o raniţă cu vise
apoi cu palme grele şi decise
îşi mutilează singuri ce iubesc

eu nu iubesc pe nimeni, n-am nevoie
de-acea povară ce părea eternă
le dau cailor mei atât: lucernă
sperând că într-o zi se-ntoarce Noe

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţii învaţă de cele mai multe ori ce este iubirea adevărată şi necondiţionată atunci când fac un copil. De aceea, marea majoritatea a părinţilor putem spune că îşi iubesc copiii. Asta însă nu îi ajută să nu greşească grav faţă de ei. Scopul părinţilor ar trebui să fie să pregătească tânăra fiinţă pentru a se descurca singură în viaţă. Pentru că părinţii ne văd ca pe o prelungire a lor, au tendinţa să ne supraprotejeze fără să se gândească cum ne răpesc oportunitatea de a învăţa să ne descurcăm singuri şi mai ales ce ne vom face când ei nu vor mai fi. De aceea, părinţii din prea multă iubire ajung să îşi saboteze copiii. Un părinte educat, ştie că are nevoie să dezvolte abilităţi în copil, abilităţi care îi vor servi în viaţă şi astfel nu îl fereşte de toate încercările vieţii şi îl susţine când acesta are nevoie încercând însă să intervină cât mai puţin în viaţa lui.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noul cerc

Cercul are nevoie de o sârmă împinsă
de un copil
ca să fie încercuit de cei fără cerc...
Cercul este un strigăt de luptă!
Cercul de luptă se luptă cu cercul pământului
dar mai ales
mai ales
cu glasul părinţilor ce dansează în cerc!
Până la urmă cercul cade
iar copilul se ridică şi îşi strânge cu putere
părinţii în jurul ranei
garou.
Aşa sângerează
Cercul...
prin strângere... împins cu o sârmă
de un copil nou pentru un cerc şi mai nou.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţii mei

Satul meu, oglindă vie
A ascunselor dorinţe,
Mă întorc cu bucurie
La cele mai dragi fiinţe.

Cât or fi trudind pe-o pâine,
Închinându-se să-mi poarte
Grija zilelor de mâine
Mi-o vor duce pân' la moarte.

C-au trăit numai aici,
Privind dealul sterp şi, culmea,
C-o pereche de opinci
Străbăteau, prin vise, lumea.

Lor le mulţumesc plângând,
La oraş, că-s om de fală ;
Însă duc cu mine-n gând
Tot ţărâna mea natală.

poezie de Any Drăgoianu (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi fără motiv

Şi
Fără motiv
Încep să zburd ca un copil.

Şi
Fără motiv
Mă transform într-o frunză
Care este ridicată atât de sus
Încât sărut gura Soarelui
Şi mă topesc.

Şi
Fără motiv
O mie de păsărele
Îmi aleg creştetul capului pentru a ţine o conferinţă,
Unde îşi trec una alteia
Paharele cu vin
Şi partiturile cântecelor sălbatice.

Şi
Pentru toate motivele existente
Încep întru eternitate
Să râd şi să iubesc.

Când mă transform într-o frunză
Şi încep să dansez,
Alerg să-L sărut pe divinul nostru Prieten
Şi mă topesc în Adevărul
Că Sunt.

poezie de Hafiz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * * (Fără cuvinte mă simt fără cuvinte)

Fără cuvinte mă simt fără cuvinte
Copil să fii şi ele-ţi vin
Copil am fost
Copil aş fi
Dar n-am cuvinte
Deci nu sunt

Cu cât crin vorba
Ma mangaia şi ma-mbata cu fragranţa-i
Candva puteam să simt
Nările-mi mi le lăsam inundate în petale
Între iarbă şi frunze

Intre pietre şi stele mâna mea tremură
Nu pot să dau pietrelor glas
Nici stelelor cântec
Surzenia mea strigă dar nimeni n-o aude

poezie de Mihaela Cătană (noiembrie 2005)
Adăugat de Mihaela Cătană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

se şterge pământul de ochii mei
şi se-aşază la masă

îşi taie liniştit o felie din copii
o întinde pe un fel de pâine
închide ochii mei şi murmură un fel de rugăciune

apoi, cu un tăciune,
se-nfruptă pe nerăsuflate până pocneşte

el doar aşa primeşte
istoria nefericiţilor îngropaţi cu scandal
după o noapte şi-o zi la spital

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc ca o nebună

Tu m-ai dat cu împrumut într-o zi la toţi nebunii,
Am crezut că mă ucid şi mă-mpart cu restul lumii.
Cu mormintele pe tâmple şi cu moartea ta de ieri,
M-au iubit ca pe-o soprană răstignită-ntre plăceri...

Au făcut apoi din mine un mănunchi de flori pierdute,
Ei s-au picurat în lacrimi peste rănile vândute,
Ei mi-au arătat palatul unde moare nemurirea,
Mi-au dat aur şi nobleţe, însă n-au putut iubirea.

Cade cerul peste mine şi pe toţi nebunii mei,
Că-au scăpat din palme timpul înjurând de Dumnezei.
Dar mi-e bine lângă Soare cu planetele în păr,
Căci aici îndur milenii.., dar iubesc într-adevăr...

Nu mai ştiu ce este viaţa fără toţi nebunii mei...
Şi-l iubesc ca o nebună, doar pe unul dintre ei.

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă iubeşte nimeni

Nu mă iubeşte nimeni,
Sunt trist şi sufletul mi-i amărât...
Am crezut că mă iubeşti,
Dar tu m-ai părăsit.

Nu mă iubeşte nimeni,
Stau ca într-o închisoare închis
Şi vreau să fug în paradis,
Dar acesta e doar un vis!

Nu mă iubeşte nimeni,
Şi inima mă doare!
De ce? Că nu pot merge.
De ce? Că n-am picioare.

Nu mă iubeşte nimeni,
Numai părinţii şi cei doi fraţi,
Care de la Dumnezeu
Îmi sunt daţi!

Nu mă iubeşte nimeni,
Dar eu nu regret,
Eu o să iubesc şi o să trăiesc
Până o să-mi bată inima în piept!

poezie de Vladimir Potlog (14 decembrie 2005)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt copil din flori de cireş

(mama mă privea cum cresc
deci privirea ei mă creştea -
se întâmpla într-o zi
cât alţii într-un an)
.
copacii
părinţii mei adoptivi
mă suiau pe braţele lor până sus
şi-mi părea acolo
cerul
.
toţi arborii cât vedeai cu ochii
mă vedeau cu ochii
cum plec
.
în urma mea
pierdeam urma
.
au venit apoi
hoardele de drujbe turbate
purtate de contururi fără viitor şi
mi-au ucis părinţii
.
pentru asta
cel mai vinovat rămâne
fiul nerecunoscător
rătăcitor
copilul din flori de cireş

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt copil din flori de cireş

(mama mă privea cum cresc
deci privirea ei mă creştea -
se întâmpla într-o zi
cât alţii într-un an)

copacii
părinţii mei adoptivi
mă suiau pe braţele lor până sus
şi-mi părea acolo
cerul

toţi arborii cât vedeai cu ochii
mă vedeau cu ochii
cum plec

în urma mea
se pierdea urma

au venit apoi
hoardele de drujbe turbate
purtate de contururi fără viitor şi
mi-au ucis părinţii

pentru asta
cel mai vinovat rămâne
fiul nerecunoscător
rătăcitor
copilul din flori de cireş

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericiţi cei îl au pe Bunul Dumnezeu şi Iisus Hristos în sufletele lor.
Fericiţi cei iubesc natura.
Fericiţi cei ce iubesc lumina.
Fericiţi cei ce te îndruma spre înţelepciune.
Fericiţi cei ce te fac sa conştientizezi adevărul.

Fericiţi cei ce iubesc florile.
Fericiţi cei ce iubesc animalele.
Fericiţi cei ce iubesc cerul.
Fericiţi cei ce iubesc iarba.
Fericiţi cei ce iubesc soarele.
Fericiţi cei ce îşi iubesc familia.
Fericiţi cei ce îşi iubesc copiii.
Fericiţi cei ce iubesc muzica.
Fericiţi cei ce iubesc arta.
Fericiţi cei ce iubesc literatura.
Fericiţi cei ce iubesc înţelepciunea.
Fericiţi cei ce iubesc viaţa.
Fericiţi ce ce iubesc universul.
Fericiţi cei ce iubesc planetele şi stelele.
Fericiţi cei ce îşi iubesc aproapele.
Fericiţi cei ce iubesc detaliile.
Fericiţi cei ce caută infinitul.
Fericiţi cei ce caută absolutul.
Fericiţi cei ce caută iubirea altruistă.
Fericiţi cei ce caută sensul vieţii.

Cînepă Ştefan în Dumnezeu este lumina conştiinţei noastre, II
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ornamentală

dacă în zilele de Marţi
bei cafea
să îţi aduci aminte că undeva
într-un secol trecut
nu foarte departe
cineva se golea de ziuă de noapte
apoi aştepta
sperând că va veni altcineva şi îl spală
de urmele de smoală
care se potriveau foarte bine
cu zidurile acelei uzine
în care intrai pentru pâine şi sare
din care ieşeai pe alte picioare
şi sperai la
o candelă ornamentală
sau măcar la o schimbare totală
care să nu degenereze treizeci de ani mai târziu

într-o boală mentală

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul

într-o noapte
un străin ne-a bătut la poartă
eram copil
era toamnă abia împlinisem patru ani
ai mei i-au dat să mănânce ceva
pâine cu brânză şi ceapă
apoi l-au culcat cu mine în pat
în camera mea
o cameră mică cu tavanul jos
fără lampă
doar o candelă aprinsă mereu
privită de afară ţi se părea că
fereastra era în flăcări
umbre alungite bântuiau dudul
din faţa casei lângă fântână
câinele a început să urle
sfâşietor la lună
şi toată noaptea nu am putut să dorm
i-am privit somnul
cum zgâlţâia patul şi casa
şi întunericul nopţii
mă înfricoşa
când s-a făcut dimineaţă
străinul i-a luat lui tata căruţa
şi caii şi pe mine sub braţ
de atunci nu mai ştiu nimic
despre ai mei
nici despre mine
ochii mi-au ars în plâns
până am orbit
anii s-au scurs precum clipele
până m-am stins
abia atunci a venit un înger
m-a luat de mână şi m-a dus
înapoi acasă la părinţii mei
era linişte şi fain
ca şi cum aş fi ajuns în rai

mult mai târziu am aflat
că mi-a fost dat străinul
şi că rostul lui a fost
să scrie pe sufletul meu nimicuri
cu litere reci cum a scris şi Nichita

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca între ucigaşi

Ultimul vis s-a sinucis
Ca un soldat în avanpost,
Şi dintre toate câte-au fost,
Nu îmi mai e nimic permis.

Îi dau acestei toamne scris
Că am plătit cumplitul cost,
Ultimul vis s-a sinucis
Ca un soldat în avanpost.

N-am râs şi nici n-am contrazis
Acel ceasornicar anost
Ce-mi ştie viaţa pe de rost,
Deşi, în fapt, l-aş fi ucis!

Ultimul vis s-a sinucis.

rondel de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De nu iubesc

Tot ce am dau.
Nu am nevoie de nimic
de iubesc.
Pe sub mine se vor întâmpla toate.
Pe sub mine vor trece anii.
O să spui despre mine, un alt nebun,
un alt patinator.
Dar întreabă-l pe fratele Zaheu
care din cauza scunzimii nu vedea,
mai nimic...
Şi dintr-o dată
Sicomorul în care s-a căţărat
a stăpânit lumea.
Tot cei ai, împarte.
Cu aceea rămâi în veacuri.
Pe sub mine se vor întâmpla toate.
Pe sub mine vor trece anii.
Nu sunt nimic
de nu iubesc.

poezie de Costin Tănăsescu Ştefăneşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miracolul iubirii

... Şi te iubesc, şi te iubesc mereu,
Şi parcă mi-e teamă să tot spun
Că te iubesc ca pe Dumnezeu
Atât de sincer, de blând şi bun!

... Şi te iubesc din zori până-n *serare,
Şi te iubesc nopţile întreg la rând
Că din iubire nu mai am scăpare
Fără să te port mereu eu în gând!

... Şi te iubesc în vremi de pace, de război,
Şi te iubesc prin vântul aspru şi prin ploi
Când seceta din noi nu ştie a rodi
De cât în miezul verbului A iubi!

... Şi te iubesc ca un călugăr orb,
Şi te iubesc ca un poet sincer rob
În care cuvintele ard în continuare
Căutând metafore, emoţii, ardoare!

... Şi te iubesc, te iubesc atât de mult
Încât toate bătăile inimi-ţi-ascult
Când sângele meu se dilată în tumult
Sinceritate vie, dulcele dintâiul sărut?!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Litere fără de moarte

Aşa cum eşti, te verşi în mine
şi devenim un cerc de jar
ce trece pe sub aripa de ape,
scrijelind un nume în calendar.

În toată izbăvirea noastră
sângele ni s-a făcut inele,
pulsând a taină în poala nopţii,
ce scrie un testament de stele.

Şi ochii care-s plini de vise
vor leagăn din lumină caldă,
să facă lacrimile fluturi-
pecete pusă pe-o baladă.

Tu şi eu, carte despre care se va spune
că timpul nu a trecut prin ea,
fiind litere fără de moarte:
la Dumnezeu în palme vor cădea...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc

Iubesc tăcerea vie ascunsă-n ochii tăi
Privirea lor târzie ce scapără văpăi
Iubesc al nopţii murmur ascuns în gândul tău.
Un strop de bunătate într-un haotic rău
Iubesc a ta greşeală, urmată de iertare
Ca un copil urmez a dragostei chemare
Iubesc o-mbrăţişare a clipelor de dor
Ce aripile-mi taie şi nu mai pot să zbor.

Iubesc fără-nţeles o cruntă depărtare,
Ce spintecă iluzii şi-aduce-ncet uitare
Iubesc sărutul tău, născut firav din ploi,
Aroma unor buze atât de dulci şi moi.
Iubesc acele gânduri de care nu-mi vorbeşti

Şi te întreb adesea: Tu, oare mă iubeşti?

De-ar fi să-mi dau vreodată răspunsuri ce mă dor
A lacrimilor urme mereu am să le-ador.
Din tot ce-nseamnă noi trecutu-l răscolesc
Şi te întrebi în taină: Eu, oare te iubesc?

Iubesc fără măsură aceleaşi întrebări,
Ce nu-şi găsesc răspuns în cele patru zări
Prin sufletul tău cald eu veşnic rătăcesc
Şi astfel înţelegi cât de mult te iubesc...

poezie de Andreea Palasescu (30 ianuarie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Victorie

Te-am iubit greco-catolic şi păgân,
te-am iubit penticostal pe-o coastă,
te-am iubit aprig, într-un registru barbar,
mă costă, şi mă costă, şi mă costă...

Te iubesc, în fine, profund natural,
peste stepa stearpă sângele irige
fără ca izbucul cordul să-l izbească
în tropotul cailor înhămaţi la quadrige.

Te iubesc, deci, ex-abrupto, pragmatic,
aruncă-ţi ancora la orişice pescaj,
marinar dorit în porturi de sfioase eleve
la prima vedere, fără vreun gaj.

Izbândă grandioasă, poate epocală,
compromis făptuit exemplar,
cum ai desprinde din petale rugi florale
îngenuncheate-n lupanar.

Izbândă grandioasă acoper-o de urale
înfige stindardul roşu-ntre balcoane
între timp, sufletu-mi loveşte cu dalta în stihuri
devenite în lipsa ta icoane.

parodie de Constantin Ardeleanu, după Daniela Crăsnaru
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ştii că te iubesc

Să ştii că te iubesc mai mult decât ţi-o spun
Te simt aici fără să am nevoie de cuvinte,
Să nu te prefaci că nu mă ai şi tu în minte,
Căci sunt jurământul florilor cu acelaşi parfum

În visul tău tresar când tu nici nu-ţi doreşti,
Să nu crezi că mă pierzi printr-o uitare
Sunt clipa sufletului ascunsă într-o floare
Lăsând iubirea mea sinceră s-o primeşti

Să ştii că te iubesc, chiar de nu ţi-o spun
Sărutul ce ţi-l dau în somn să-ţi aducă aminte
Că te iubesc fără să folosesc mii de cuvinte,
Că sunt şi rămân parfumul vieţii pe-al tău drum.

poezie de Amelia Florentina Glava din Ochii tăi (2016)
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!